Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 631/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 631/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 4444/256/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 631/P
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Judecător C. J.
Cu participare: Grefier de ședință A. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. a fost reprezentat de procuror J. V. P.
S-a luat în examinare apelurile penale declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA, inculpatul V. N.- fiul lui V. și I., născut la data de 30.08.1969 în Medgidia, județul C., domiciliat Medgidia, ..19, județul C., CNP_, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe,prev. de art. 180 alin. 2 Cp 1968 prin și partea civilă M. F., domiciliată în oraș Medgidia, ..19,județ C.,împotriva sentinței penale nr. 3954/22.12.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. _ .
Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 18 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, a stabilit pronunțarea cauzei la data de 23 iunie 2015 și a amânat-o pentru data de 24 iunie 2015, când a pronunțat următoarea decizie;
CURTEA
Dosar nr._
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 3954/22.12.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
,,În baza art. 180 alin. 1 Cp 1969 raportat la art. 5 Cp și art. 63 alin. 3 teza a II-a Cp 1969 condamnă pe inculpatul V. N.- fiul lui V. și I., născut la data de 30.08.1969 în Medgidia, județul C., domiciliat Medgidia, .. 19, județul C., CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1000 lei amendă penală.
În baza art. 63 indice 1 Cp 1969, atrage atenția inculpatului, dacă se sustrage cu rea credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, iar pedeapsa ce se stabilește de instanță nu poate fi decât cu executare efectivă( în stare de detenție).
În baza art. 14 și următoarele Cpp1968 raportat la art. 1349 C civ., admite în parte acțiunea civilă. Obligă inculpatul către partea civilă M. F. la plata sumei de 46 de lei daune materiale- contravaloare transport și examinare medicală și la plata sumei de 500 lei reprezentând daune morale.
Ia act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare.
În baza art. 274 alin. 1 Cpp,
Obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședința publica astăzi, 22.12.2014.,,
Pentru a pronunța sentința penală menționată, prima instanță deliberâd, a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3669/P/2013 din 21.05.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V. N.- fiul lui V. și I., născut la data de 30.08.1969 în Medgidia, județul C., domiciliat Medgidia, .. 19, județul C., CNP_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de de lovire sau alte violențe,prev. de art. 180 alin. 2 Cp 1968.
S-a reținut în sarcina inculpatului V. N. că La data de 13 august 2013 persoana vătămată M. Floriona (fostă V.), a sesizat prin plângere Poliția mun Medgidia cu privire la faptul că în seara de 30/31 iulie 2013 a fost lovită și amenințată de fostul ei soț, inculpatul V. N..
O plângere similară a fost adresată și Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia la data de 27 septembrie 2013. Cele două plângeri au fost conexate.
Situația celor două părți este cunoscută de mai mulți ani organelor de urmărire penală, în mai multe rânduri fiind făcute cercetări în cadrul unor dosare penale sau au fost necesare deplasări ale patrulelor de poliție la domicilul comun al acestora. Inculpatul V. N. și persoana vătămată M. F. au fost căsătoriți și au împreună un copil, respectiv minora V. F. în vârstă de 14 ani. Întrucât la desfacerea căsătoriei nu s-a făcut și partajarea bunurilor, aceștia locuiesc în continuare în același imobil din mun Medgidia, . 19.
Din plângerile și din declarațiile persoanei vătămate rezultă că în seara de 30/31 iulie 2013 a avut o altercație cu fostul său soț, acesta procedând inițial la adresarea unor injurii și amenințări după care a lovit-o în mai multe rânduri. Persoana vătămată a depus la dosar, în susținerea plângerii, un certificat medico-legal ce atestă existența unor leziuni de violență ce au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Declarațiile persoanei vătămate sunt în sensul că în mod obișnuit inculpatul are un comportament violent, agresându-le atât pe ea cât și pe minora V. F.. În seara de 30/31 iulie 2013, pe fondul relației tensionate/conflictuale între cele două părți, inculpatul a lovit-o pe fosta sa soție cu capul în zona feței, provocându-i o fractură de piramidă nazală. În timpul altecației violente, persoana vătămată s-a tăiat în zona tălpii piciorului stâng, probabil de un fragment de gresie.
La altercația violentă nu au asistat alte persoane, inculpatul făcându-și un obicei din a-și agresa fosta soție doar în momentele în care fiica lor lipsea de la domiciliu. Inculpatul a recunoscut altercația violentă pe care a avut-o cu persoana vătămată în seara de 30/31 iulie 2013 dar a precizat că el doar s-a apărat și că, în realitate, nu a lovit-o pe aceasta. Inculpatul a declarat că a fost atacat de fosta sa soție și că tot ceea ce a făcut a fost să o imobilizeze pe aceasta pentru a se proteja.
Apărarea inculpatului este nesinceră. Chiar dacă nu există martori oculari, existența altercației violente nu este contestată de inculpat și nu există nicio posibilitate ca o altă persoană să fie responsabilă de agresiune. Apărarea este în egală măsură neverosimilă. Astfel, nu se justifică ca inculpatul – bărbat care lucrează ca agent de pază – să-i provoace persoanei vătămate (femeie) o fractură de piramidă nazală pentru a se apăra de aceasta. Nu există nicio probă în susținerea ipotezei că inculpatul a fost atacat sau că a suferit leziuni traumatice obiective.
Din declarațiile martorului V. F. M. – minoră în vârstă de 14 ani – rezultă că zilnic este înjurată, jignită și amenințată de inculpat. De asemenea, în mod frecvent inculpatul le lovește atât pe ea cât și pe mama ei (persoana vătămată M. F.). Martorul a fost sincer și a declarat că în seara altercației nu s-a aflat la domiciliu, rămânând peste noapte la bunici. În ziua următoare, revenind acasă, martorul a aflat că mama sa a fost din nou bătută. Faptul că inculpatul este violent în familie este atestat și de martorul P. Petrana. Aceasta locuiește în imobil din imediata apropiere a locuinței inculpatului și persoanei vătămate și îi cunoaște pe aceștia de mulți ani.
Depoziția martorului este în sensul că inculpatul a provocat nenumărate scandaluri în locuința sa și a auzit în mai multe rânduri cum inculpatul le bătea pe fosta soție și pe fiica lor comună. Martorul a precizat că adesea a și văzut actele de agresiune întrucât locuința inculpatului este prevăzută cu un geam orientat spre locuința sa. Martorul a mai declarat că în seara de 30/31 iulie 2013 a auzit zgomote (scandal) ce proveneau din locuința inculpatului și persoanei vătămate.
Din certificatul medico-legal nr 1009/A2 agresiuni/6 august 2013 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C. rezultă că persoana vătămată prezenta la momentul examinării (1 august 2013) leziuni la nivelul capului, feței, cotului brațului stâng și tălpii piciorului stâng ce au fost produse prin lovire cu și de corpuri dure din care unul cu muchie tăioasă. Acestea au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cea mai importantă leziune este . de la nivelul piramidei nazale
Persoana vătămată a depus la dosar un suport optic pe care sunt stocate 6 înregistrări audio. Acestea surprind discuții purtate de inculpat și persoana vătămată în locuința comună. Deși înregistrările au fost indicate mai sus cu denumirea ”discuții”, în realitate reprezintă un șir extrem de lung de injurii și amenințări pe care inculpatul le adresează persoanei vătămate. Din ascultarea acestor înregistrări se poate concluziona că inculpatul este o persoană foarte violentă, frustrată din cauza eșecului relației maritale, de această situație responsabilizând-o pe fosta sa soție (persoana vătămată M. F.).
Fapta inculpatului V. N. care, la data de 30/31 iulie 2013, a lovit-o pe fosta sa soție – persoana vătămată M. F. – cauzându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale, constituie infracțiunea de lovirea sau alte violențe, faptă prevăzută de art 180 alin.2 din Codul Penal din 1968.
Instanța a reținut că fapta pentru care inculpatul V. N. a fost trimis în judecată există, este prevăzută de legea penală și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție în modalitatea intenției directe și urmează a fi angajată răspunderea penală a acestuia.
Se apreciază că scopul pedepsei, prev. de art.52 Cod penal, poate fi atins față de inculpat prin aplicarea unei pedepse cu amenda, orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.
La individualizarea și dozarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere criteriile stabilite de art.72 Cod penal, respectiv: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, gradul concret de pericol social al acestora, față de împrejurările în care au fost comise, urmarea produsă, dar și datele ce caracterizează persoana și conduita inculpatului, astfel: inculpatul este în vârstă de 44 de ani, este necăsătorit, un copil minor, studii 12 clase, lucrează ca agent de pază la . și nu este cunoscut cu antecedente penale, figurează în fișa de cazier judiciar cu o sancțiune administrativă dispusă pentru o faptă similară (lovirea fostei soții), atitudinea inculpatului pe parcursul urmăririi penale a fost nesinceră, iar în fața instanței a declarat că este nevinovat.
Din materialul probator administrat în cauză( declarația pății civile, a martorului V. F. M., raportul de expertiză medico-legală) dat și din declarațiile inculpatului în faza de urmărire penală și în fața instanței, acesta nu neagă că a avut loc un incident între el și partea civilă la data de 30.07.2013, în imobilul bun comun în care locuiesc, dar precizează că de fapt, el a fost victima violențelor părții civile și nu a făcut decât să se apere. Prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, iar inculpatul va răspunde penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe. Legea penală în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii este mai favorabilă pentru inculpat în ceea ce privește tratamentul juridic care poate fi aplicat inculpatului, motiv pentru care urmează să-i fie aplicată această lege. Infracțiunea are corespondent în art. 193 alin. 2 Cp.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de această situație de fapt, respectiv o pedeapsă cu amendă își poate atinge scopul, iar pe viitor inculpatul să nu mai comită astfel de fapte de natură penală, ținând cont de atitudinea avută pe durata cercetării judecătorești, de regret și responsabilitate.
Principiul fundamental al răspunderii civile delictuale este acela că fiecare este răspunzător pentru propriile sale fapte și trebuie să repare prejudiciul pe care l-a adus altcuiva prin săvârșirea acestora.
Pentru ca prejudiciul astfel rezultat să fie susceptibil de reparare, trebuie să întrunească următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost încă reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și cu privire la posibilitățile de evaluare. Este întotdeauna cert prejudiciul actual, deci cel deja produs la data când se pretinde repararea lui, de asemenea cel viitor, care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, el fiind astfel susceptibil de evaluare. Prejudiciul viitor - care este cert - nu se confundă cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Potrivit art. 1.349 cod civ.:
(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
Potrivit art. 1.357 cod civ.:
(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu intenție sau din culpă, este obligat să îl repare.
(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Astfel, văzând că sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, instanța, în baza art. 14 și următoarele Cpp1968 raportat la art. 1349 C civ., a admis în parte acțiunea civilă. Va obliga inculpatul către partea civilă M. F. la plata sumei de 46 de lei daune materiale-contravaloare transport și examinare medicală și la plata sumei de 500 lei reprezentând daune morale.
Daunele materiale solicitate nu au fost probate în totalitate, din aceste considerente urmează să-i fie acordate părții civile despăgubiri în limita în care au fost dovedite. Daunele morale în cuantumul acordat reprezintă o sumă care reflectă, în opinia instanței, prejudiciul moral suferit, între părți au fost mai multe incidente(conform proceselor verbale încheiate și declarației martorului), iar toate divergențele sunt generate de calitatea de soți pe care aceștia au avut-o.
Instanța a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinței penale nr. 3954/22.12.2014, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr. _ /20134 au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, inculpatul V. N. și partea civilă M. F., care în esență, au criticat sentința penală apelată sub aspectul individualizării pedepsei și a daunelor morale acordate.
Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 420 C. Pr. P.., curtea constată următoarele:
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului apelant V. N., fiind îndeplinite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare, pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speța prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt se constată că inculpatul V. N., la data de 30/31 iulie 2013, a lovit-o pe fosta sa soție – persoana vătămată M. F. – cauzându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale, iar fapta constituie infracțiunea de lovirea sau alte violențe, prevăzută de disp. art. 180 alin.2 din Codul Penal din 1969.
Probele administrate de procuror și instanța de judecată:
- plângerile penale formulate de persoana vătămată M. F. – filele 7 și 9 dosar u.p.
- certificat medico-legal nr 1009/A2 agresiuni/6 august 2013 – fila 14dosar u.p.
- declarațiile persoanei vătămate M. F. – filele 15-18 dosar u.p.
- declarațiile martorului V. F. M. – filele 19 și 20 dosar u.p.
- declarațiile martorului P. Petrana – filele 21-23 dosar u.p.
- declarațiile inculpatului V. N. – filele 24-27 și 48 dosar u.p.
- proces verbal de ascultare a înregistrărilor puse la dispoziție de persoana vătămată – filele 35 și 36 dosar u.p. relevă că inculpatul a comis infracțiunea reținută de procuror în actul de sesizare și instanța de fond și în mod corect a fost aplicată o pedeapsă prev. de legea penală.
Potrivit art. 5 C. pen. C:Documents and Settingsogdan.arhipsintact 3.0cacheLegislatie emp67402\_.HTM - #în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin.2 cod penal 1969, in vigoare la data săvârșirii faptei sunt prevăzute pedepse de la 3 luni la 2 ani sau amendă, pentru aceeași infracțiune prevăzută de art. 193alin.2 cod penal în vigoare de la data de 01.02.2014, sunt prevăzute pedepse de la 6 luni la 5 ani sau amendă, la aplicarea legii penale mai favorabile, se are în vedere în afară de limitele de pedeapsa, evident mai favorabile în codul penal din 1969 și modalitatea de executare a pedepsei care, conform dispozițiilor codului penal de la 1969, poate fi suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (cu excepția privării de libertate), cu consecința că la împlinirea termenului de încercare stabilit de către instanță va interveni reabilitarea de drept, instituție ce nu își găsește aplicarea în noul cod penal întrucât la expirarea termenelor pentru care au fost dispuse, față de amânarea aplicării pedepsei dar și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este prevăzută reabilitarea de drept, astfel că legea penală mai favorabilă este codul penal 1969 .
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea precizează:
În procesul de individualizare a pedepsei, curtea reține că pedeapsa este un mijloc specific de coerciție penală, de represiune, implică în mod necesar o suferință (aflecțiune) ce se realizează în timpul executării ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflectiv și retributiv al pedepsei impune ca durata executării să fie corelată atât cu gravitatea faptei cât și cu gradul de periculozitate al infractorului. Funcția coercitiv – aflectivă a pedepsei se realizează prin aptitudinea pedepsei penale de a se manifesta ca o măsură cu caracter represiv supunându-l pe inculpat la o suferință morală prin privațiune de libertate .
Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar și un mijloc de reeducare al acestuia ; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat, cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale .
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate, față de ceilalți membri ai societății .
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptei, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului.
Ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Pentru a acționa ca un factor educativ, constrângerea penală trebuie să fie în măsură să forțeze procesele psihice mai profunde ale inculpatului, să influențeze rațiunea, sentimentul, voința acestuia, spre a-l determina să-și modifice statornic comportamentul.
Constrângerea nu poate să nu provoace anumite frământări în conștiința individului pedepsit, care să-l determine să-și modifice conduita ilicită (prevențiune specială), ca și în conștiința publicului larg care află despre fapta ilicită și despre pedeapsa aplicată, determinând-l să adopte o conduită conformă cu modelul legal (prevențiunea generală).
Cuantumul pedepsei trebuie să aibă drept consecință recuperarea inculpatului, întrucât ceea ce contează, în esență, este ca aceasta să aibă acea forță care să-i arate că a greșit, să-l determine la reflecție și să stimuleze în el dorința ca pe viitor să aibă o conduită corectă.
Pedeapsa nu trebuie percepută de către inculpat ca o răzbunare din partea comunității pentru că s-a abătut de la normele legale și de conviețuire socială, ci ea trebuie să conducă în final la redarea sa societății, pedeapsa putând fi coercitivă numai dacă ține seama de natura morală a omului, de capacitatea sa de a-și analiza faptele și de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societății.
Inculpatul V. N., a lovit-o pe fosta sa soție – persoana vătămată M. F. – cauzându-i leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Curtea apreciază ca este necesara aplicarea unei pedepse, care sa-si atingă scopul de reeducare, pedeapsă care sa asigure si securitatea socială a tuturor persoanelor și integritatea corporală și sănătatea acestora, atât în familie cât și în afara ei.
Circumstanțele personale ale inculpatului V. N., are 44 de ani, studii 12 clase, are un copil minor, divorțat, agent de pază, fără antecedente penale, dar a mai fost sancționat cu o sancțiune administrativă tot pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, nu relevă aspecte pozitive deosebite care să justifice un tratament sancționator blând, cum ar fi o pedeapsă cu amendă penală.
La individualizarea sancțiunii aplicate pentru infracțiunea menționată, Curtea, se va raportata la dispozițiile art.72 C.p.,1969 cu referire, in special, la datele despre persoana inculpatului V. N., conduita procesuala, atitudine față de fapte si urmări), dar si la datele despre împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al faptei, urmările produse, modul in care s-a acționat, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și toate celelalte date care particularizează atât fapta comisă cât și persoana inculpatului
D. urmare, curtea apreciază că se impune aplicarea unei pedepse de 8 luni închisoare, iar în ceea ce privește modalitatea de executare, restrictivă de libertate, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conf. art.861 cod penal 1969, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni închisoare, conf. art.862 cod penal 1969, este de natură prin măsurile de supraveghere să determine în conștiința inculpatului apelant, respectarea valorilor sociale și a normelor de drept, în vederea unei reinserții sociale reale.
În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, în mod temeinic instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, în sensul că există fapta ilicită săvârșită de inculpatul apelant
V. N. , care a avut ca urmare producerea unui prejudiciu părții civile apelante M. F., de cauzalitate între fapta ilicită a acestuia și prejudiciul cauzat.
Leziunile părți civile sunt dovedite conform certificatului medico – legal emis de SML C. nr.1009/A2/agresiuni din 06.07.2013, iar leziunile suferite, au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale și daunele morale, solicitate de partea civilă M. F., Curtea reține ca orice pretenție dedusă judecății trebuie dovedită, repararea sa prin compensare bănească urmând regulile răspunderii civile delictuale, iar autoritatea judiciară îl apreciază în raport de gravitatea și importanța lui.
În ceea ce privește despăgubirile materiale în mod corect instanța de fond s-a raportat la actele depuse la dosarul cauzei respectiv: bonuri de transport din perioada tratamentului medical efectuat de partea civilă la Spitalul Medgidia și bonuri fiscale medicamente, pansamente, radiografii.
În absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de autoritatea judiciară în raport de consecințele negative suferite de victimele directe sau indirecte ale accidentului, importanța valorilor lezate, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, consecințele pe plan familial, social și profesional.
În acest scop, pentru ca evaluarea să nu fie subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferințele morale susceptibil în mod rezonabil a fi cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, astfel cum rezultă din ansamblul probator administrat în cauză.
Despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celor îndreptățiți să le pretindă, dar nici să nu fie derizorii.
Pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără justa cauza si a nu solicita sume care nu au corespondent în realitate, trebuie ca susținerile părții civile să se coroboreze cu alte mijloace de proba. Toate acestea trebuie raportate si la principiul echitații.
La acordarea daunelor morale, Curtea are în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea civilă pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, natura leziunilor cauzate dar și contextul în care au fost produse leziunile.
Referitor la cuantumul daunelor morale, într-adevăr, raportat la toate aspectele expuse anterior, respectiv la suferințele fizica cauzate prin agresiune, la întinderea numărului zilelor de îngrijiri medicale acordate părți vătămate, se releva necesitatea de a le compensa, suferințele fizice si psihice fiind provocate ca urmare a acțiunii directe a inculpatului, cu toate consecințele mai-sus expuse.
Din acest punct de vedere, Curtea, constată că suma de 3000 de lei daune morale este corespunzătoare, putând fi considerată o compensație justa si echitabila pentru aceasta, cu atât mai mult cu cât, practic, nici o suma de bani nu poate compensa pe deplin aceste suferințe fizice si psihice cărora aceasta parte a fost nevoita sa le facă fata.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. va respinge apelul declarat de către apelantul inculpat V. N., împotriva sentinței penale nr. 3954/22.12.2014, a Judecătoriei Medgidia, ca nefondat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. va obliga apelantul inculpat V. N., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile
declarat de apelanții P. de pe lângă Judecătoria Medgidia și apelant parte civilă M. F., împotriva sentinței penale nr. 3954/22.12.2014, a Judecătoria Medgidia,
Va desființa în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art.180 alin.2 cod penal 1969, cu aplicarea art.5 cod penal
Va condamna inculpatul V. N., la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art. 861 cod penal 1969, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare pe o perioadă de 2 ani și 8 luni – termen de încercare, calculat conform art. 862 cod penal 1969.
În baza art. 863 cod penal 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul va trebuie să supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;
- b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ;
- d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele de existență ale inculpatului ;
În baza art. 359 Cod proc. penală 1969, va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 cod penal 1969, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere .
În baza art. 71 cod penal 1969, va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal 1969, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie
În baza art. 71 alin 5 cod penal 1969 va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
Va majora pretențiile civile și obligă inculpatul V. N., la plata sumei de 3000 de lei, către partea civilă M. F., cu titlu de daune morale.
Va înlătura din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.
În baza art.276 alin.1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul V. N., către partea civilă M. F., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. b C. proc. pen. respinge apelul declarat de către apelantul inculpat V. N., împotriva sentinței penale nr. 3954/22.12.2014, a Judecătoriei Medgidia, ca nefondat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. obligă apelantul inculpat V. N., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.421 pct.2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile
declarat de apelanții P. de pe lângă Judecătoria Medgidia și apelant parte civilă M. F., împotriva sentinței penale nr. 3954/22.12.2014, a Judecătoria Medgidia,
Desființează în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art.180 alin.2 cod penal 1969, cu aplicarea art.5 cod penal
Condamnă inculpatul V. N., la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art. 861 cod penal 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare pe o perioadă de 2 ani și 8 luni – termen de încercare, calculat conform art. 862 cod penal 1969.
În baza art. 863 cod penal 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;
- b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ;
- d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele de existență ale inculpatului ;
În baza art. 359 Cod proc. penală 1969, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 cod penal 1969, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere .
În baza art. 71 cod penal 1969, interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal 1969, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie
În baza art. 71 alin 5 cod penal 1969 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.
Majorează pretențiile civile și obligă inculpatul V. N., la plata sumei de 3000 de lei, către partea civilă M. F., cu titlu de daune morale.
Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.
În baza art.276 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul V. N., către partea civilă M. F., la plata sumei de 500 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Conform art.400 alin. 3 Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2015.
PREȘEDINTE, pt. Judecător,
C. D. C. J.
aflat în C.O, cf art.406 Cod pr. pen.
semnează Președintele Completului
Grefier,
A. B.
Jud. fond F S.
Red. dec.Jud. C.D.
2ex/ 08.07.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 581/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
|---|
