Distrugerea (art. 217 C.p.). Decizia nr. 681/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 681/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 33303/212/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 681/P
Ședința publică de la 30 iunie 2015
Completul compus din:
Președinte – D. I. N.
Judecător – A. I.
Cu participare Grefier – M. V.
Ministerul Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal declarat împotriva sentinței penale nr. 434 din data de 30.03.2015 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul penal nr._ de inculpatul M. M. I., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a din C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit pronunțarea la data de 30.06.2015, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.434/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
În baza art.217 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a C.pen. 1969 și art.5 C.pen. 2009 condamnă pe inculpatul M. MADĂLIN-I. (fiul lui I. și M., născut la data de 31.05.1985 în mun. C., jud. C., cu ultimul domiciliu cunoscut în mun. C., ., nr.9, ., ., cetățean român, studii liceale, căsătorit, un copil minor, administrator la o societate comercială, fără antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În baza art.81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
În baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și 84 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta până la expirarea termenului de încercare.
În baza art.397 alin.1 și art.25 alin.1 coroborate cu art.1357 C.civ. admite acțiunea civilă exercitată de R.A.T.C. C., cu sediul în mun. C., ., jud. C. și obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 9.566,44 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (500 de lei din cursul urmăririi penale și 500 de lei din faza de judecată).
În baza art.274 alin.1 teza finală raportat la art. 272 alin. 2 C.proc.pen. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei conform împuternicirii . nr.1941 (doamna avocat Tarabih Amel), cheltuială ce rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
- Situația de fapt și încadrarea juridică reținute prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr.3716/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2013 sub nr._, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul M. M. I. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.217 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.75 lit.a C.pen. reținându-se în esență că la data de 02.03.2012 în jurul orei 07:00, împreună cu numiții G. R. A. șl A. P. (persoane care beneficiază în continuare de prezumția de nevinovăție) a distrus cele două ștergătoare față, masca față și oglinda retrovizoare stânga ale autobuzului cu nr._ aparținând R.A.T.C., iar la autobuzul_ inculpatul a îndoit cele două ștergătoare față și a dislocat masca față, cauzând un prejudiciu de 9.566,37 lei.
Se arată în cuprinsul actului de sesizare că la data de 02.03.2012, în jurul orei 07:25, numitul M. F., angajat ca și conducător auto pe autobuzul liniei 5 aparținând R.A.T.C. C., a sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că trei persoane necunoscute care se aflau într-un autoturism de teren_ au provocat distrugeri la mijlocul de transport în comun în timp ce se deplasa spre km 5, pe .> Echipa de cercetare la fața locului a identificat staționat în partea dreaptă, fără călători, pe . din C., mijlocul de transport în comun marca MAZ cu număr de înmatriculare_ și pe conducătorul mijlocului de transport în comun în persoana celui care apelase linia de urgență, respectiv martorul M. F..
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că autobuzul prezenta avarii la partea din față, adică cele două ștergătoare erau îndoite către partea din față de la parbriz, grila din față compusă din trei piese era ruptă și două panouri-mască erau scoase din dispozitivele de prindere, atârnând către exterior, iar un alt panou în forma literei „L” era aruncat pe stradă și, de asemenea, oglinda retrovizoare stânga față era ruptă.
Conducătorul mijlocului de transport în comun a menționat faptul că în dimineața de 02.03.2012 în jurul orei 07:00, efectuând cursa pe autobuzul_ dinspre șoseaua Mangaliei spre km 5, pe . a ajuns în intersecția cu . pătruns în intersecție un autoturism de teren marca AUDI Q7 cu nr._ de culoare neagră, care nu a intenționat să oprească la indicatorul STOP, conducătorul mijlocului de transport în comun fiind nevoit să claxoneze și apoi să oprească pe partea dreaptă în stație.
În continuare, conducătorul autoturismului de teren a coborât de la volan și a lovit cu pumnul în geamul stânga față de la conducătorul auto al autobuzului, iar pentru evitarea unui conflict, mijlocul de transport în comun s-a pus în mișcare, însă după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 200 metri, autoturismul de teren a blocat mijlocul de transport în comun și trei bărbați au coborât din autoturismul
de teren și au provocat distrugerile la autobuzul liniei 5 cu nr._ .
Numitul M. F. a precizat faptul că cele trei persoane care au coborât din autoturismul de teren sunt în jur de 30 ani, două fiind la aceeași statură - aproximativ 1,70 m, iar celălalt înalt și cu constituție atletică, în jur de 1,90 m, iar ca martor al incidentului a fost propus și B. A. conducător auto pe autobuzul 5 cu nr._ care circula din sens opus și care a declaratfaptul că cei trei au provocat distrugeri la autobuzul_ .
Este de menționat faptul că evenimentul în sine a durat foarte puțin, însă în spatele autobuzului_ avariat circula și autobuzul_ condus de martorul B. G., care a observat că autobuzul colegului său M. F. era staționat, iar în sens opus era oprit un autoturism cu nr._ . Imediat de la volanul autoturismului de teren a coborât șoferul care a venit și la acest autobuz și a îndoit ștergătoarele cu forța brațelor și a desfăcut grila de mască fără să spună nimic, moment în care autobuzul s-a pus în mișcare având călători spre zona . – Sere.
Deși M. F., conducătorul autobuzului cu nr. de înmatriculare_, a revenit asupra declarației sale olografe, în sensul că doar cel recunoscut de el în foto nr.1 la organul de poliție, identificat ca fiind M. M.-I., a provocat distrugerile la cele două mijloace de transport în comun, motivând prima declarație pe fondul emoțiilor și stării de temere, procurorul a apreciat că din probe reise că în eveniment au fost implicate și celelalte două persoane, respectiv A. P. și G. R.-A..
Așa după cum rezultă din declarația conducătorului autobuzului_ pe nume B. A., la 02.03.2012 acesta venea dinspre zona SERE, pe . facă dreapta pe . în care a observat că se întâmplă „ceva” și, fiind staționat la aproximativ 150 metri de eveniment, a observat că din autoturismul de teren au coborât trei persoane, printre care și șoferul identificat ca fiind inculpatul M. M.-I.. Acesta a mers la autobuz și a tras de masca din față și a îndoit cele două ștergătoare, cel mai înalt dintre ei, cel de statura șoferului, adică numitul P., smulgând o bucată din masca autobuzului. Martorul a precizat că nu i-ar putea recunoaște din fotografii.
Inculpatul M. M. I. a recunoscut fapta care i se reține în sarcină.
Situația de fapt reținută de procuror se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de plamșe foto (f. 7-14 d.u.p.); planșe foto cu distrugerile provocate celor două autobuze depuse de partea civilă (f. 20-24); declarații martor M. F. (f. 25, 26; 31, 32 d.u.p.); proces-verbal de recunoaștere din planșe foto (f. 27-30 d.u.p.); martori B. G. (f. 33, 34 d.u.p.); B. A. (f. 35, 36 d.u.p.); P. M. (f. 37, 38 d.u.p.); declarații inculpat (f. 42-44 d.u.p.; 46, 47 d.u.p.); declarațiile numiților A. P. (f. 50, 52; 53, 54 d.u.p.) și G. R.-A. (f. 56, 57; 59 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii în camera preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin încheierea din 06.03.2014, având în vedere că nu a fost începută cercetarea judecătorească, în baza art.6 alin.2 din Legea nr.255/2013 și a art.342 C.proc.pen., cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară pentru ca inculpatul să aibă posibilitatea să invoce cereri sau excepții.
Prin încheierea din camera de consiliu din 18.06.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că nu au fost formulate cereri și excepții de către și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepție, motiv pentru care, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen., a constatat competența instanței, legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr.3716/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În ședința publică din 13.11.2014 partea civilă a depus dovezi în sprijinul pretențiilor materiale, respectiv facturi fiscale, prejudiciul reclamat fiind de 9.566,44 lei (f. 19-24).
De asemenea, s-au efectuat verificări cu privire la un eventual nou domiciliu al inculpatului, fiind emise adrese inclusiv la A.N.P., I.G.P.R. și I.T.M., fără însă a fi posibilă aducerea inculpatului în fața instanței, în ciuda numeroaselor mandate de aducere emise pe numele acestuia, fiind evident că inculpatul nu a înțeles să înștiințeze organele judiciare cu privire la schimbarea domiciliului.
În aceste condiții, la termenul din 19.02.2015, instanța a apreciat că inculpatul nu își poate face singur apărarea, astfel că a desemnat un avocat din oficiu pentru inculpat.
La ultimul termen de judecată, fiind întrebată dacă contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, avocata din oficiu a inculpatului a arătat că nu le contestă, și, ținând cont și de poziția procesuală a inculpatului din cursul urmăririi penale, nici instanța nu a considerat necesar să readministraze probele conform art.374 alin.8 C.proc.pen., astfel că probele necontestată au fost avute în vedere la deliberare.
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la fața locului, la data de 02.03.2012, în jurul orei 07:25, organele de poliție au fost sesizate prin S.N.U.A.U. 112 de martorul M. F. pe motiv că persoane necunoscute au provocat distrugeri la data de 02.03.2012 unui autobuz aparținând R.A.T.C. C., pe .. C..
Fiind audiat, martorul M. F. a declarat că în dimineața zilei de 02.03.2012, fiind de serviciu pe autobuzul liniei nr.5, deplasându-se cu autobuzul marca MAZ cu nr. de înmatriculare_, în timp ce se afla pe . direcția . Liliacului, ajungând la intersecția cu această din urmă stradă, din partea stângă a pătruns în intersecție un autoturism de teren de culoare neagră cu nr. de înmatriculare_ și, întrucât acesta nu intenționa să oprească, martorul a claxonat. În același timp, pentru a evita producerea unui accident, martorul a oprit autobuzul.
În acel moment, conducătorul autoturismului menționat a coborât din autoturism și a dat cu pumnul în geamul din stânga față, astfel că, pentru a evita o altercație, martorul a precizat că s-a pus în mișcare însă ulterior, în dreptul intersecției cu . fost blocat de același autoturism din care au coborât 3 persoane de sex masculin care au rupt oglinda retrovizoare din partea stângă, au tras de brațele ștergătoarelor îndoindu-le și au rupt masca din partea din față, astfel cum rezultă de altfel și din planșele foto întocmite cu ocazia cercetării la fața locului (f. 10-13 d.u.p.). În aceeași declarație, martorul descrie persoanele care au atacat autobuzul: conducătorul autoturismului are aproximativ 30 de ani, robust, brunet, tuns scurt, aproximativ 1,70 m înălțime; una dintre cele două persoane are aceeași vârstă și înălțime; a treia persoană - 1,90 m înălțime și aceeași constituție corporală. Martorul a indicat de asemenea o persoană care a asistat la incident – martorul B. A..
Într-o altă declarație, la 05.04.2012, martorul M. a arătat că cel mai agresiv dintre bărbați a fost conducătorul autoturismului – a tras de componentele din față (mască, ștergătoare), presupunând că oglinda exterioară tot de el a fost ruptă. Cel de statură egală cu cea a șoferului forța ușa autobuzului pentru a intra peste el, iar în legătură cu cel mai înalt nu poate preciza ce anume activități a desfășurat.
Declarația sa se coroborează cu cea a martorului B. A. acesta arătând că în data de 02.03.2012 era de serviciu pe autobuzul cu nr. de înmatriculare_, efectuând transport de călători pe traseul nr.5, iar când a ajuns la intersecția dintre . M., a observat că un autoturism de teren de culoare neagră a oprit pe contrasens, în fața autobuzului cu nr. de înmatriculare_ condus de martorul M. F.. A precizat martorul că distanța dintre el și locul incidentului era de aproximativ 150 m.
În acel moment, martorul declară că a observat cum de la volanul autoturismului de teren a coborât un tânăr de statură medie, din dreapta față un alt tânăr mai înalt, iar din dreapta spate un tânăr de statura șoferului. Șoferul autoturismului a mers în fața autobuzului și a tras cu mâinile de marca acestuia, a strâmbat ștergătoarele, iar tânărul mai înalt a rupt oglinda stângă, trântind-o pe asfalt. De asemenea, celălalt tânăr a smuls masca autobuzului și a aruncat-o pe trotuar – aspect ce se poate observa și din planșa foto (f. 11, foto nr.4 d.u.p.). Martorul a arătat că nu a reținut semnalmentele celor trei tineri și că nu ar putea să îi recunoască.
Martorul B. G. a arătat că în jurul orei 07:05, în timp ce executa o cursă de transport persoane pe traseul 5 din mun. C., ajungând pe . în fața sa, pe contrasens, un autoturism de teren cu nr. de înmatriculare_, negru, iar în spatele acestuia a observat oprit autobuzul cu nr. de înmatriculare_ . În acel moment, de la volanul autoturismului a coborât șoferul singur, a venit la autobuzul condus de martor (_ ) și a strâmbat cele două ștergătoare și a smuls masca de la far din partea stângă, avarii ce se pot observa și în planșele foto depuse de partea civilă (f. 22, 23 d.u.p.).
În urma verificărilor în baza de date s-a stabilit că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este marca Audi, model Q7, acesta fiind condus de inculpatul M. M. I..
Ținând cont că martorul M. a declarat că îi poate recunoaște pe cei care au produs distrugeri autobuzului pe care îl conducea, în cauză a fost întocmită o planșă foto în vederea identificării acestora, martorul indicându-l pe M. M. I. ca fiind șoferul autoturismului marca Audi Q7 cu nr. de înmatriculare_ (f. 29 d.u.p.).
Fiind audiat, inculpatul și-a recunoscut în esență fapta, acesta declarând inițial că în data de 02.03.2012, în jurul orei 07:00, conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_, dorind să traverseze . . ieșit cu fața mașinii mai mult decât trebuia în fața unui autobuz, moment în care șoferul acestuia l-a înjurat. Autobuzul și-a continuat deplasarea pe . inculpatul a decis să se ia după el cu mașina, oprind după aproximativ 200 de m în fața lui. Inculpatul a precizat că în autoturism se afla împreună cu alți doi prieteni ai săi – A. P. și G. A., persoane care beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Inculpatul menționează că a coborât din autoturismul de teren împreună cu încă un prieten al său – A. P., a rupt oglinda exterioară din stânga față, prietenul său a strâmbat șetrgătoarele și, împreună, au rupt grila din fața autobuzului, o bucată aruncând-o pe trotuar. A arătat inculpatul că cea de-a treia persoană nu a provocat distrugeri autobuzului, stând în autoturism tot timpul. Ulterior, inculpatul a arătat că și celălalt prieten a coborât din autoturism, însă acesta nu s-a implicat în activitatea lor. A mai precizat inculpatul că din sens opus a venit un alt autobuz, trăgând de asemenea de oglinzile și ștergătoarele acestuia.
Situația de fapt, cu referire strictă la inculpatul M. M. I., este confirmată și de numitul A. P. în sensul că acesta a observat cum inculpatul a provocat distrugeri autobuzului, negând participarea sa și a numitului G. R. A.. Acesta din urmă confirmă șicana din trafic însă nu poate da alte detalii, susținând că era sub influența băuturilor alcoolice și a adormit pe bancheta din spate a mașinii.
Cu toate acestea, atât martorul M., cât și martorul B. A. au declarat faptul că din autobuz au coborât 3 (trei) persoane, respectiv inculpatul și încă două persoane care beneficiază de prezumția de nevinovăție, existând probe în sensul că acestea din urmă, alături de inculpat, ar fi exercitat fie acte specifice de autorat, fie de complicitate, cel puțin morală, concomitentă – cea de-a treia persoană.
Așadar, din analiza întregului material probator rezultă că inculpatul, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Audi Q7 cu nr. de înmatriculare_ pe . unei șicane în trafic, a urmărit autobuzul cu nr. de înmatriculare_, l-a blocat în trafic și, împreună cu o altă persoană care beneficiază de prezumția de nevinovăție, a tras de masca față a acestuia, a îndoit ștergătoarele și a rupt obliga exterioară stânga; în tot acest timp, cealaltă persoană din autoturism, care beneficiază de asemenea de prezumția de nevinovăție, le oferea sprijin inculpatului și celeilalte persoane. În același timp, din contrasens a apărut un alt autobuz pe care inculpatul l-a atacat singur, îndoind ștergătoarele și smulgând masca față, din dreptul farului stâng.
- Încadrarea juridică a faptei:
În legătură cu legea penală mai favorabilă, conform art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.proc.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală. Potrivit art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6._, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerente deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
Față de acestea, având în vedere că, potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului legea cea mai favorabilă.
Cu referire strictă la limitele de pedeapsă, Codul penal 2009 prevede pentru infracțiunea de distrugere prev. de art.253 alin.1 C.pen. 2009 o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 an sau amenda, în timp ce Codul penal 1969 prevede o pedeapsă de la o lună la 3 ani sau amenda. Se observă așadar că limitele de pedeapsă sunt asimetrice, instanța urmând a se orienta spre o pedeapsă cu închisoarea orientată sub jumătatea maximului special prevăzut de cele două legi – respectiv 9 luni închisoare conform noului Cod penal/1 an închisoare conform vechiului Cod penal.
Deși la prima vedere legea penală mai favorabilă ar fi noul Cod penal, câtă vreme inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței și nu și-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, singura posibilitate de individualizare a executării este cea în regim de detenție. Instanța, față de motivele ce vor fi arătate la secțiune corespunzătoare, apreciază totuși că nu se impune executarea efectivă a pedepsei, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea condiționată – art.81 și urm. C.pen. 1969.
În aceste condiții, este evident că, global, vechea reglementare este mai favorabilă inculpatului astfel că va ultraactiva. Prin urmare, fapta inculpatului M. M. I. care, la data de 02.03.2012, în jurul orei 07:00, a degradat două aubobuze aparținând R.A.T.C. C. –_ și_ – provocând avarii acestora (ștergătoare îndoite, masca față smulsă, oglindă stânga distrusă, respectiv ștergătoare îndoite și mască far stânga scoasă din locaș) împreună cu alte două persoane care beneficiază de prezumția de nevinovăție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev. de art.217 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a C.pen. 1969, cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în cauză în acțiunea inculpatului de degradare a celor două autobuze cu nr. de înmatriculare_ și_ aparținând părții civile R.A.T.C. C., aflate pe traseu la data de 02.03.2012, urmarea imediată fiind alterarea substanței bunului și a esteticii acestuia.
Din probatoriul administrat rezultă legătura de cauzalitate dintre acțiunile inculpatului (îndoirea ștergătoarelor, ruperea oglinzii și smulgerea măștilor) și degradarea bunurilor aparținând părții civile, fiind necesară suma de 6.158,68 lei pentru remedierea avariilor – factura fiscală de la f. 22 dosar instanță.
Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor sale (respectiv degradarea bunului), urmărind producerea lui prin săvârșirea faptei, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției directe prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen. 1969.
De asemenea, se impune și reținerea circumstanței agravante legale prevăzută de art.75 alin.1 lit.a C.pen. 1969 câtă vreme, din probatoriul administrat, a rezultat participarea a altor două persoane la comiterea faptei, fie prin acte de executare, fie prin acte de complicitate morale, persoane care beneficiază în schimb de prezumția de nevinovăție.
În aceste condiții, văzând și prevederile art.396 alin.2 C.proc.pen., constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.217 alin.1 C.pen. 1969 cu reținerea art.75 alin.1 lit.a C.pen. 1969, că dincolo de orice îndoială rezonabilă fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune, instanța va dispune condamnarea inculpatului M. M. I..
- Individualizarea judiciară a pedepselor:
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen, și dispozițiile art.72 C.pen, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În legătură cu infracțiunea de distrugere, constată judecătorul că incriminarea urmărește protejarea relațiilor sociale referitoare la patrimoniu, la menținerea acestuia în starea firească, ceea ce implică sancționarea oricărei acțiuni de degradare a bunurilor, limitele de pedeapsă evidențiind pericolul social abstract – închisoarea de la o lună la la 3 ani sau amenda.
În concret, valoarea prejudiciului cauzat este unul deosebit – numai remedierea avariilor implicând un cost de 6.158,68 de lei și trebuie să se țină cont și de bunurile degradate de inculpat – autobuze R.A.T.C., aflate pe traseu la acea oră, realizând un serviciu de interes public – transportul de persoane. Or, pe fondul unei șicane în trafic, inculpatul a ales să se răzbune pe cele două autobuze aparținând părții civile, manifestându-se violent, beneficiind în același timp, se pare, de sprijinul prietenilor săi. Așadar, ținând cont de bunurile vizate de inculpat – mijloace de transport în comun – de mobilul acestuia și de curajul de care a dat dovadă (urmârind autobuzul, blocându-l în trafic la o oră matinală), instanța apreciază fapta ca fiind gravă.
În privința persoanei inculpatului, acesta are 29 de ani, cetățean român, studii liceale, căsătorit, un copil minor în întreținere, fiind administrator la o societate comercială. Pe parcurul procesului acesta a adoptat o atitudine parțial sinceră, recunoscând în totalitate propria faptă, însă ulterior nu s-a prezentat în fața instanței de judecată în condițiile în care cunoștea că împotriva sa se derulează un proces penal. Dezinteresul inculpatului este unul evident, aspect pe care instanța îl va avea în vedere la individualizarea pedepsei, în ciuda aspectelor pozitive în legătură cu persoana sa.
Prin urmare, în baza art.217 alin.1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.75 alin.1 lit.a C.pen. 1969 și art.5 C.pen. 2009 instanța îl va condama pe inculpatul M. MADĂLIN- la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
În privința pedepselor accesorii, potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Prin urmare, la stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, instanța va avea în vedere atât dispozițiile art.64 și art.71 C.pen. 1969, dar și Decizia nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza S. și P. contra României, cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Astfel, instanța subliniază strânsa legătură ce trebuie să existe între infracțiunea săvârșită și interzicerea unui drept (fapta comisă furnizând premisa că e nevoie de interzicerea acelui drept pentru apărarea valorilor ocrotite de legea penală).Or, natura faptei săvârșite de inculpat susține existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și lit.b C.pen (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), instanța apreciind că, față de pericolul social concret al acesteia nu se impune interzicerea dreptului de a alege.
Față de aceste considerente, în baza art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal raportat la art.71 alin.1 C.pen. 1969, va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b C.pen. 1969.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatului nu depășește 3 ani închisoare, iar acesta nu a mai fost condamnat anterior, neavând antecedente penale, ținând seama de vârsta (29 de ani) și gradul de educație (studii liceale), de faptul că este implicat în activități lucrative, că este căsătorit și are un copil minor în întreținere, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării de 1 an închisoare constituind un avertisment ce îl va determina pe inculpat să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat prin prezenta.
Așadar, în baza art.81 C.pen. 1969 instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
Față de această modalitate de individualizare a executării pedepsei, în baza art.71 alin.5 C.pen. 1969 pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se vor suspenda și pedepsele accesorii.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen. instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și 84 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare ori în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta până la expirarea termenului de încercare.
- Latura civilă:
Potrivit art.1.357 alin.1 și 2 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Conform art.99 alin.1 C.proc.pen., sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părții civile.
În consecință, față de dispozițiile legale precitate, patru sunt condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: existența unui prejudiciu, fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Referitor la fapta ilicită, vinovăție și legătura de cauzalitate instanța a arătat deja faptul că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de distrugere. Rămâne așadar de analizat care este prejudiciul efectiv suferit de partea civilă.
Principiul reparării integrale a prejudiciului este reglementat de art.1385 alin.1 C.civ., despăgubirea trebuind să cuprindă atât pierderea suferită de cel prejudiciat, cât și câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit [...] – alin.3.
Din înscrisurile depuse de partea civilă rezultă că înlocuirea pieselor smulse/îndoite/distruse de inculpat a implicat un efort financiar consistent, conform devizelor – respectiv 1.210,66 lei pentru autobuzul cu nr. de înmatriculare_ și 4.948,01 lei – autobuzul cu nr. de înmatriculare_, în total 6.158,68 lei (inclusiv TVA), sumă ce este în legătură directă cu fapta ilicită a inculpatului.
Instanța apreciază de asemenea că partea civilă este îndreptățită și la lipsa de folosință a celor două autobuze în perioada în care, din pricina degradărilor provocate de inculpat, nu au mai putut ieși pe traseu. Prin adresa nr.7649/06.11.2014 se arată modalitatea în care este calculat prejudiciul rezultat din neexploatarea autobuzului, prin raportare la perioada în care a fost imobilizat pentru reparații și orele în care ar fi lucrat zilnic, ținând cont de veniturile din luna precedentă. Or, văzând factura de la f. 20 în cuantum de 3.407,76 lei, întocmită în baza calculației nr.1752/08.03.2012, ținând cont de faptul că această sumă se încadrează în noțiunea de „câștig” de care partea civilă a fost lipsită, instanța consideră pretențiile acesteia întemeiate și din această perspectivă.
În consecință, fiind vorba de un prejudiciu cert ce nu a fost recuperat încă, inculpatul săvârșind fapta ilicită cu vinovăția prevăzută de lege, existând legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, instanța. în baza art.397 alin.1 și art.25 alin.1 coroborate cu art.1357 C.civ. va admite acțiunea civilă exercitată de R.A.T.C. C. și va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 9.566,44 lei cu titlu de daune materiale.
Împotriva sentinței penale nr.434/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ , a declarat apel, în termen legal, inculpatul M. M. I., fără a indica motivele de apel.
Analizând din oficiu sentința apelată, Curtea reține următoarele:
La termenele de judecată din datele de 02.10.2014, 13.11.2014, 15.01.2015 și 19.02.2015, având în vedere lipsa inculpatului M. M. I., pentru a-i da posibilitatea să își exercite poziția procesuală, prima instanță a emis mandat de aducere pe numele acestuia. De asemenea, instanța de fond a dispus efectuarea mai multor demrrsuri, respectiv emiterea unor adrese către Administrația Națională de Penitenciarelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Teritorial de Muncă C.. Din relațiile furnizate a rezultat că inculpatul nu mai locuiește la adresele cunoscute, nu figurează ca fiind încarcerat și nu este înregistrat cu contract individual de muncă. Prin urmare, procedura de citare cu inculpatul a fost îndeplinită prin afișare la sediul instanței.
La termenul de judecată din data de 16.03.2015 s-a dat citire actului de sesizare a instanței și, apreciindu-se că nu au fost contestate probele administrate în faza de urmărire penală, în temeiul art.374 alin.7 Cod procedură penală, prima instanță a dispus ca acestea să nu fie readministrate în cursul cercetării judecătorești. În aceste condiții, instanța de fond a pronunțat hotărârea de condamnare, deși nu a administrat niciun mijloc de probă.
Deși legal citat, inculpatul M. M. I. nu s-a prezentat în fața instanței de apel.
Se constată astfel că prima instanță nu a respectat dispozițiile art.376 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art.351 alin.1 Cod procedură penală privind principiul nemijlocirii administrării mijloacelor de probă din cursul urmăririi penale.
De la acest principiu există 3 excepții prevăzute de:
- art.374 alin.4 Cod procedură penală cu referire la art.375 alin.1,2 Cod procedură penală care reglementează procedura de judecată în cazul recunoașterii învinuirii de către inculpat, situația în care nu se mai administrează probele din cursul urmării penale, singurele probe noi care pot fi administrate fiind prin înscrisuri;
- art.374 alin.7 cod procedură penală care prevede că probele administrate în cursul urmării penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților și sunt avute în vedere de instanță la dezbateri;
- art.484 alin.2 Cod procedură penală care reglementează procedura acordului de vinovăție, care nu presupune administrarea de probe.
Instanța de apel reține că niciuna din cele 3 excepții menționate mai sus nu puteau fi reținute de către instanța de fond, având în vedere că inculpatul M. M. I. a lipsit la cele cinci termene de judecată în fața instanței de fond. În acest context, evidențiem că inculpatul nu și-a exprimat voința de a apela la procedura de judecată reglementată de art.374 alin.4 Cod procedură penală în referire la art.375 alin.1,2 Cod procedură penală. Totodată, inculpatul nu și-a exprimat poziția procesuală față de probele administrate în cursul urmării penale, în sensul necontestării exprese a acestor probe, în sensul dispozițiilor art.374 alin.7 Cod procedură penală. Sub acest ultim aspect, instanța de apel subliniază că pentru a se putea reține că inculpatul nu contestă probele administrate în cursul urmării penale este necesar să existe o manifestare de voință expresă a inculpatului în acest sens, voință exprimată în fața instanței de judecată și de care instanța să ia act nemijlocit potrivit art.374 alin.7 cod procedură penală.
Împrejurarea că inculpatul M. M. I. a lipsit la termenele de judecată de la instanța de fond, cu toate că acesta a recunoscut pe parcursul urmăririi penale comiterea faptei, nu echivalează cu o necontestare a probelor administrate în cursul urmării penale, prima instanță, în urma demersurilor efectuate, care nu au avut ca rezultat identificarea inculpatului, trebuind să procedeze la administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmării penale, potrivit art.376, art.378-art.385 Cod procedură penală. Prima instanță nu putea lua act nici de manifestarea de voință a apărătorului din oficiu în sensul necontestării probelor administrate în faza de urmărire penală, în condițiile în care avocatul nu a luat legătura cu inculpatul, pentru a putea exprima în mod cert poziția procesuală a acestuia din urmă.
Pentru aceste considerente, reținem că instanța de fond a reținut în mod greșit că inculpatul nu a contestat probele administrate în cursul urmării penale, impunându-se astfel administrarea nemijlocită atât a probelor din cursul urmării penale, cât și administrarea nemijlocită a eventualelor noi probe propuse de părți în cursul cercetării judecătorești, potrivit art.376, art.378-art.385 Cod procedură penală.
Curtea constată că administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmării penale cât și administrarea nemijlocită a eventualelor noi probe propuse de părți nu se poate face pentru prima dată în fața instanței de apel, în condițiile în care această administrare nemijlocită a probelor nu s-a făcut de către instanța de fond, deoarece ar lipsi pe inculpat de dreptul la o dublă jurisdicție, atâta timp cât hotărârea instanței de apel este definitivă, potrivit art.551 pct.2 lit.b, pct.3, pct.4 Cod procedură penală, și prin urmare nu există o altă instanță de judecată care poate examina legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de apel care a administrat și interpretat probele administrate nemijlocit pentru prima oară, în condițiile în care instanța de fond nu a administrat nemijlocit nicio probă.
Inexistența unui al doilea grad de jurisdicție sub aspectul interpretării și administrării nemijlocite a probelor aduce atingere prevederilor art.2 din Protocolul nr.7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Din această perspectivă, reținem că, potrivit art.2 din Protocolul menționat, orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. Dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală poate face obiectul unor excepții (ce nu se regăsesc în prezenta cauză) în cazul infracțiunilor minore, așa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanță de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale. În ceea ce privește conținutul garanției, existența unui dublu grad de jurisdicție în materie penală are ca permisă faptul că examinarea unei acuzații penale formulate împotriva unei persoane a fost examinată la nivelul unui prim grad de jurisdicție, inclusiv sub aspectul administrării și examinării ansamblului probator.
De asemenea, prin modalitatea de soluționare a cauzei de către instanța de fond, fără administrarea nemijlocită a probelor din cursul urmării penale și a eventualelor probe propuse de părți (în condițiile în care nu a existat o manifestare de voință expresă a inculpatului în acest sens) s-a adus atingere și dreptului la un proces echitabil al inculpatului sub aspectul art.6 par.3 lit.d din aceeași Convenție privind dreptul inculpatului de a întreba și solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării.
În final, Curtea mai arată că efectul devolutiv al apelului nu trebuie înțeles ca o rejudecare completă a fondului în situația neîndeplinirii acestei condiții esențiale de către instanța de fond. În baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă, și a altor probe pertinente concludente și utile administrate pentru prima dată în apel. Efectul devolutiv nu poate fi însă înțeles ca o administrare a întregului material probator și deci, ca o efectuare a întregii cercetări judecătorești de către instanța de apel, căci aceasta din urmă este una de control judiciar, neputând suplini lipsa cercetării judecătorești în primă instanță. În caz contrar, s-ar putea ajunge la situații inacceptabile, cum este de altfel și cea din speță, în care, prima instanță, fără a efectua cercetare judecătorească, soluționează cauza în fond, considerându-se dispensată de respectarea principiilor care guvernează faza de judecată, întemeindu-se pe împrejurarea că, în baza efectului devolutiv, instanța superioară va administra ea însăși probele pe care, în baza unei aprecieri eronate, nu le-a administrat în mod nemijlocit. Realizarea în apel a întregii cercetări judecătorești, ar priva pe inculpat de un grad de jurisdicție și i-ar afecta în mod grav dreptul la apărare, câtă vreme acesta nu ar mai avea la dispoziție nicio cale de atac, decizia curții de apel fiind definitivă.
Față de aceste considerente, Curtea reține că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută, fiind incidente prevăzute art.281 alin.1 lit.e Cod procedură penală, având în vedere că prima instanță a constatat la termenul din data de 19.03.2015 că probele din cursul urmării penale nu au fost contestate deși inculpatul M. M. I. a lipsit și nu și-a exprimat voința procesuală în sensul necontestării probelor, nefiind astfel aplicabile prevederile art.374 alin.7 Cod procedură penală, iar instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la administrarea nemijlocită a probelor potrivit art.376, art.378-art.385 Cod procedură penală.
În consecință, se impune desființarea sentinței penale apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.2 lit.b Cod procedură penală admite apelul formulat de inculpatul M. M. I. împotriva sentinței penale nr.434/30.03.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
Desființează sentința penală apelată și dispune rejudecarea cauzei de către Judecătoria C..
Conform art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. I. N. A. I.
GREFIER,
M. V.
Jud. fond: V. M.
Jud. red. dec: A. I.
2ex. / 07.07.2015
| ← Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
|---|
