Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 204/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 06-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 204/P
Ședința publică din 6.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. U.
Judecător - E. C. M.
Grefier – I. C.
Cu participarea Ministerului Public prin procuror L. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul B. I.– domiciliat în ., .. 8, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 1137 din data de 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, având ca obiect furtul (art. 208 cod penal).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 6.03.201, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Asupra apelului penal de față;
Prin sentința penală nr. 1137 din data de 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
„În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 3 lit. b C.pen.1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul B. I. (cetățean român, fiul lui D. și A., născut la data de 18.03.1981 în municipiul Tulcea, domiciliat în .. 8, județul C., CNP_, căsătorit, 2 copii minori, stagiu militar efectuat, studii 10 clase) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art.71 alin.2 C.pen.1969 aplică inculpatului B. I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a C.pen.1969, constată că infracțiunea pentru care este condamnat inculpatul B. I. prin prezenta hotărâre, infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 1373/05.11.2012 emisă în dosarul nr._/212/2012 al Judecătoriei C. definitivă prin nerecurare și infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit a,g,i C.pen.1969 pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C., sunt concurente.
În baza art. 85 alin. 1 C.pen.1969, anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni dispusă prin sentința penală nr. 1373/05.11.2012 emisă în dosarul nr._/212/2012 al Judecătoriei C. definitivă prin nerecurare și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011al Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C..
În baza art. 36 alin. 1 C.pen.1969 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen.1969 contopește pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1373/05.11.2012 emisă în dosarul nr._/212/2012 al Judecătoriei C. definitivă prin nerecurare și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C., inculpatul B. I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art.71 alin.2 C.pen.1969 aplică inculpatului B. I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În baza art. 861 alin. 1 și 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare.
În baza art. 862 C.pen.1969 și art. 865 alin. 2 C.pen.1969 stabilește un termen de încercare de 8 ani care se calculează de la data de 20.09.2011, dată la care a rămas definitivă sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C., prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei.
În baza art. 863 alin. 1 C.pen.1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul B. I. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune C.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Măsurile de supraveghere la care este supus inculpatul B. I. în temeiul art. 863 alin. 1 lit. b), c) și d) C.pen.1969 se execută prin comunicarea datelor către Serviciul de Probațiune C..
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin 5 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art 88 C.pen.1969 scade din pedeapsa aplicată durata reținerii inculpatului B. I. de la data de 18.11.2011, ora 19.15, în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C..
În baza art. 864 C.pen.1969 raportat la art. 83 C.pen.1969 atrage atenția inculpatului B. I. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare va impune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 3 lit. b C.pen.1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul L. P. (cetățean român, fiul lui G. și P., născut la data de 03.11.1970 în ., domiciliat în ., .. 4, județul C., CNP_, divorțat, stagiu militar efectuat, studii 8 clase) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art.71 alin.2 C.pen.1969 aplică inculpatului L. P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 alin. 1 și 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare.
În baza art. 862 C.pen.1969 și art. 865 alin. 2 C.pen.1969 stabilește un termen de încercare de 5 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 863 alin. 1 C.pen.1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul L. P. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune C.;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Măsurile de supraveghere la care este supus inculpatul L. P. în temeiul art. 863 alin. 1 lit. b), c) și d) C.pen.1969 se execută prin comunicarea datelor către Serviciul de Probațiune C..
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin 5 C.pen.1969 dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În baza art. 864 C.pen.1969 raportat la art. 83 C.pen.1969 atrage atenția inculpatului L. P. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare va impune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 19 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998, 999 C.civil.1864 și art. 118 din Legea nr. 71/2011, admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare C., C._, cu sediul în municipiul C., ., județul C. și obligă în solidar pe inculpații B. I. și L. P. la plata către aceasta a sumei de _,85 lei, reprezentând daune materiale.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpații B. I. și L. P. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de câte 1000 de lei (câte 300 lei aferenți urmăririi penale și câte 700 lei aferenți judecății în primă instanță).
În baza art. 272 C.proc.pen. dispune avansarea sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu B. G., conform delegației . nr. 4999/02.10.2013, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..”
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul numărul 909/P/2013 din data de 20.08.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 02.09.2013 sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B. I. și L. P. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 3 lit. b C.pen.1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.1969.
Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că la datele de 25.03.2011 și 29.03.2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații B. I. și L. P., au decopertat și sustras aproximativ 50 metri de conductă din fier și două tuburi din azbociment în lungime totală de 12 metri, bunuri ce aparțineau A. C., creând un prejudiciu în valoare de_,85 lei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. art. art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 3 lit. b C.pen.1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.1969.
Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele probe/mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal de depistare din data de 29.03.2011 (f. 6.dup.), proces verbal de cercetare la fața locului (f. 7.dup.), procese verbale din data de 29.03.2011, 30.03.2011, 31.03.2011 și 01.04.2011 (f. 12, 13, 14, 15, 16-17.dup.), planșă fotografică (f. 46-50.dup.), declarații martori (f. 19-34, 51-54.dup.), declarații inculpați (f. 36-39, 41-44, 56, 69-70.dup.), înscrisuri (f. 9-11, 18 .dup.).
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 17.04.2014, rămasă definitivă la data de 02.05.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, după citirea actului de sesizare, instanța a adus la cunostința inculpaților B. I. și L. P. dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpații B. I. și L. P. au arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. 4 C.proc.pen..
În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a probei cu înscrisuri în circumstanțiere depuse de inculpatul B. I. (f.28-31.d.jud.)
Până la finalizarea cercetării judecătorești:
La cererea inculpaților, s-a solicitat părții civile să comunice temeiul legal și modul de calcul al pretențiilor civile formulate în cursul urmăririi penale. Partea civilă a depus precizările solicitate (f. 24, 36-39.d.jud.). Față de aceste precizări, inculpatul B. I. a solicitat instanței să dispună, din oficiu, efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea valorii reale a prejudiciului, apreciind pretențiile părții civile ca disproporționate în raport cu distrugerile cauzate prin fapta sa. Inculpatul L. P., prin apărător din oficiu, a solicitat soluționarea laturii civile în baza înscrisurilor existente la dosar până la termenul din data de 14.10.2014.
Instanța a respins solicitarea inculpatului B. I. de efectuare a unei expertize tehnice pentru lămurirea valorii prejudiciului material, pentru considerentele ce vor fi precizate în secțiunea dedicată laturii civile a cauzei.
Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
La datele de 25.03.2011 și 29.03.2011, inculpații B. I. și L. P., în baza aceleiași rezoluții infracționale, au decopertat și sustras aproximativ 38 metri de conductă din fier și două tuburi din azbociment în lungime totală de 12 metri, bunuri ce făceau parte din rețeaua de irigat a SPP Tariverde și aparțineau A. C., creând un prejudiciu evaluat la suma_,85 lei.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere următoarele probe (mijloace de probă):
- proces verbal de depistare din data de 29.03.2011 (f. 6.dup.),
- proces verbal de cercetare la fața locului (f. 7.dup.),
- proces verbal din data de 29.03.2011, 30.03.2011, 31.03.2011, 01.04.2011 (f. 12, 13, 14, 15, 16-17.dup.),
- planșă fotografică (f. 46-50.dup.),
- declarații martor C. V. (f. 19-20.dup.), declarații martor M. Ș. (f. 21-23.dup.), declarații martor P. P. (f. 24-25.dup.), declarații martor Ț. V. (f. 26-28.dup.), declarații martor Ceamanu I. M. (f. 29-30, 53-54.dup.), declarații martor M. F. I. (f. 31-32, 51-52.dup.), declarații martor M. D. (f. 33-34.dup.),
- declarații în calitate de învinuit B. I. (f. 38-39.dup.),
- declarații în calitate de învinuit L. P. (f. 43-44, 56.dup.),
- înscrisuri A. C. (f. 9-11, 18 .dup.).
La data de 25.03.2011, inculpații B. I. și L. P., pentru obținerea unor venituri, au decopertat și sustras aproximativ 38 de metri conductă de fier și două tuburi de azbociment cu lungimea totală de 12 metri, ce făceau parte din rețeaua de irigații SPP Tariverde. La activitate au participat și martorii Ț. V., Ceamanu I. M. și P. P. care nu au cunoscut caracterul ilicit al demersului celor doi inculpați. Conducta a fost segmentată la fața locului de către martorul M. F. I. cu aparatul de sudură și valorificată la centrul de colectare fier vechi aparținând martorului M. D., contra sumei de 2300 lei împărțită între inculpați. Alături de cei 38 metri conductă, inculpatul B. I. și-a mai însușit de la fața locului și două tuburi de azbociment prinse de conducta de fier, tuburi pe care le-a deplasat la domiciliul său. La data de 29.03.2011, inculpații au hotărât să sustragă un nou segment de 50 de metri conductă, sens în care însoțiți de către martorii Ț. V. și Ceamanu I. M. au reluat activitatea la fața locului, decopertând alți 50 metri conductă. La fața locului au fost depistați numai inculpații L. P. și martorul Ț. V., inculpatul B. I. și martorul Ceamanu I. M., după ce au finalizat volumul de activități ce le revenea, au plecat către domiciliu, anterior sosirii organelor de poliție. Cele două tuburi de azbociment și conducta de fier, segmentată în 15 bucăți, sustrasă în data de 25.03.2014 au fost recuperate de către organele de poliție la data de 29.03.2011 și 30.03.2011 și predate către A. C..
Având în vedere aceste aspecte, instanța constată că fapta de furt calificat există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpații B. I. și L. P..
În drept
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a și alin. 3 lit. b C.pen.1969, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de sustragere a unei componente a sistemului de irigații de către două sau mai multe persoane, din posesia societății care administrează și gestionează respectivul sistem de irigații.
Acțiunea inculpaților B. I. și L. P. care la data de 25.03.2014, au decopertat și sustras aproximativ 38 metri de conductă din fier și două tuburi din azbociment în lungime totală de 12 metri, bunuri ce făceau parte din rețeaua de irigat a SPP Tariverde și aparțineau A. C., iar la data de 29.03.2014, au decopertat un nou tronson de aproximativ 50 metri conductă cu intenția sustragerii acesteia în vederea valorificării, realizează elementul material al infracțiunii de furt calificat, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul protecției patrimoniului persoanei juridice care gestionează și administrează sistemele de irigații ca principal activ patrimonial precum și prejudiciul concret evaluat la suma de_,85 lei lei reprezentând paguba materială produsă prin distrugerea respectivului tronson de conductă. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpații B. I. și L. P. au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe calificată prin scop – însușirea pe nedrept a segmentelor de conductă, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C.pen.1969, întrucât inculpații au prevăzut rezultatul faptei lor și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
Având în vedere că infracțiunea este compusă din două acte materiale, executate pe durata a două zile, în baza aceleiași rezoluții infracționale și împotriva aceluiași subiect pasiv, epuizându-se la intervenția organelor de poliție, în cauză urmează a se face aplicarea și dispozițiilor art. 41 alin. 2 C.pen.1969, privind infracțiunea continuată.
Aplicarea Legii penale mai favorabile.
Având în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, respectiv: inculpatul B. I. a mai suferit două condamnări pentru infracțiuni concurente cu infracțiunea constatată prin prezenta hotărâre, iar inculpatul L. P. nu are antecedente penale, instanța, anticipând individualizarea executării pedepsei închisorii ce va fi aplicată celor doi în sensul suspendării executării acesteia, observând și reglementarea mai favorabilă a instituției suspendării executării pedepsei închisorii din Codul penal 1969, alături de tratamentul, de asemenea, mai favorabil, al concursului de infracțiuni prevăzut de Codul penal 1969 (relevant pentru situația inculpatului B. I. și din perspectiva îndeplinirii condițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei), va reține ca lege penală mai favorabilă Codul penal 1969, în privința ambilor inculpați.
Individualizarea pedepsei/modalității de executare
La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.pen.1969, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal 1969, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin. 10 C.proc.pen..
Împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite
Infracțiunea a fost comisă prin două acte materiale, unul rămas în faza tentativei prin intervenția organelor de poliție, pe timp de zi, la doi kilometri de localitatea Tariverde, cu participarea a 7 persoane, angrenate în demersul infracțional de către cei doi inculpați, prin folosirea de unelte comune, dar și scule specializate pentru tăierea metalului, precum și un mijloc de transport.
Natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii
Infracțiunea a generat un prejudiciu considerabil în patrimoniul Administrației Naționale de Îmbunătățiri Funciare – S. Teritorială Dobrogea, prin afectarea unui tronson de 50 metri conductă a rețelei de irigații SPP Tariverde, evaluat de partea civilă la suma de_,85 lei, sumă necesară aducerii tronsonului în situația inițială. Demersul infracțional al inculpaților îngrijorează prin amploarea săpăturilor executate pentru sustragerea conductei și numărului de persoane participante – 7 indivizi, printre care și cei doi inculpați.
Restituirea segmentelor de conductă către partea civilă nu atenuează rezultatul produs, distrugerea unui tronson al rețelei de irigații SPP Tariverde chiar și aflată în conservare își păstrează potențialul și valoare economică.
Starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită
Pe fondul înmulțirii sustragerilor de acest gen, starea de pericol actuală se accentuează cu fiecare faptă similară săvârșită, astfel că, fapta coinculpaților B. I. și L. P. este apreciată ca având o periculozitate deosebită.
Motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit
Obținerea unor beneficii materiale, într-un mod facil, parazitar raportat la obligația fiecărui individ de a respecta proprietate privată a altei persoanei, fizice sau juridice.
Natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului
Inculpatul B. I.:
Prin sentința penală nr. 1373/05.11.2012 emisă în dosarul nr._/212/2012 al Judecătoriei C., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Prin sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit a,g,i C.pen.1969.
Instanța reține că cele două infracțiuni concurente cu prezenta, au fost săvârșite în același context faptic la data de 16/17.11.2011
Inculpatul L. P. nu are antecedente penale.
Conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal
Inculpații au cooperat cu organele judiciare în cursul urmăririi penale, furnizând detalii pentru justa soluționare a cauzei. În cursul judecății inculpații au solicitat și li s-a admis parcurgerea procedurii simplificate prevăzute de art. 374 alin. 4 C.proc.pen.
Nivelul de educație, vârstă, starea de sănătate, situația familială și socială
Inculpatul B. I.: are 33 de ani, este căsători, are doi copii minori în întreținere, este integrat în comunitatea satului Tariverde, studii 10 clase, iar de la condamnările pentru infracțiunile săvârșite în data de 16/17.11.2011 nu a mai intrat în conflict cu legea penală.
Inculpatul L. P.: are 44 de ani, șomer, este divorțat, studii 8 clase și nu are antecedente penale sau alte mențiuni în fișa de cazier judiciar.
Incidența circumstanțelor atenuante sau agravante
Nu se constată.
Față de cele reținute, în baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 3 lit. b C.pen.1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul B. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă apreciată ca suficientă pentru conștientizarea de către inculpat a gravității conduitei sale contrară imperativului respectării proprietății private a altei persoane și prevenirea săvârșirii de către inculpat a unei alte infracțiuni. În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art.71 alin.2 C.pen.1969 va aplica inculpatului B. I. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
Având în vedere mențiunile din fișa de cazier judiciar a inculpatului, în baza art. 33 lit. a C.pen.1969, va constata că infracțiunea pentru care este condamnat inculpatul B. I. prin prezenta hotărâre, infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 1373/05.11.2012 emisă în dosarul nr._/212/2012 al Judecătoriei C. definitivă prin nerecurare și infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit a,g,i C.pen.1969 pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C., sunt concurente.
În aceste condiții, în baza art. 85 alin. 1 C.pen.1969, va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni dispusă prin sentința penală nr. 1373/05.11.2012 emisă în dosarul nr._/212/2012 al Judecătoriei C. definitivă prin nerecurare și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011al Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C..
Iar, în baza art. 36 alin. 1 C.pen.1969 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen.1969 va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1373/05.11.2012 emisă în dosarul nr._/212/2012 al Judecătoriei C. definitivă prin nerecurare și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C., inculpatul B. I. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Având în vedere momentul săvârșirii celorlalte două infracțiuni, respectiv în cursul anului 2011 și în același context faptic din data de 16/17.11.2011, într-adevăr după săvârșirea infracțiunii constatate prin prezenta hotărâre, dar și conduita inculpatului începând cu acel moment în sensul renunțării la preocupările infracționale, constatând că inculpatul se bucură de o percepție pozitivă din partea membrilor comunității în care locuiește, are 33 de ani, este căsătorit, are doi copii minori și se îngrijește de o gospodărie în satul Tariverde, la care se adaugă și conduita cooperantă a acestuia pe tot parcursul procesului penal, în baza art. 861 alin. 1 și 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. instanța apreciază că inculpatul a conștientizat consecințele și implicațiile faptelor sale atât în privința cât și a familiei de a cărei bunăstare este responsabil, motiv pentru care va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare.
Neputând trece neobservată antecedența penală a inculpatului care exprimă un risc încă existent de repetare a comportamentului infracțional având în vedere că inculpatul, în ciuda constatării faptei pentru care este condamnat prin prezenta hotărâre, la data de 29.03.2011, s-a mai implicat într-o altă faptă de furt calificat la 16/17.11.2011 și fiind necesară pentru asigurarea scopului preventiv educativ al pedepselor penale, în baza art. 862 C.pen.1969 și art. 865 alin. 2 C.pen.1969 instanța va stabili un termen de încercare pe durata maximă de 8 ani care se calculează de la data de 20.09.2011, dată la care a rămas definitivă sentința penală nr. 515/20.04.2012 emisă în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 851/P/20.09.2012 a Curții de Apel C., prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei.
Astfel, în baza art. 863 alin. 1 C.pen.1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul B. I. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune C.; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Măsurile de supraveghere la care este supus inculpatul B. I. în temeiul art. 863 alin. 1 lit. b), c) și d) C.pen.1969 se vor executa prin comunicarea datelor către Serviciul de Probațiune C..
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin 5 C.pen.1969 va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În final, în baza art 88 C.pen.1969 va scădea din pedeapsa aplicată durata reținerii inculpatului B. I. de la data de 18.11.2011, ora 19.15, în cadrul dosarului nr._/212/2011 al Judecătoriei C..
Totodată, în baza art. 864 C.pen.1969 raportat la art. 83 C.pen.1969 atrage atenția inculpatului B. I. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare va impune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 3 lit. b C.pen.1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. va condamna pe inculpatul L. P. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pedeapsă apreciată ca suficient dozată pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat, dar și reeducării acestuia în sensul respectării proprietății private a persoanei
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 și art.71 alin.2 C.pen.1969 va aplica inculpatului L. P. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
Având în vedere că inculpatul este la primul contact cu legea penală și a manifestat o conduită procesuală cooperantă pe tot parcursul procedurilor, în baza art. 861 alin. 1 și 2 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind de natură a corecta conduita socială a inculpatului, chiar și fără executarea pedepsei. În acest sens, în baza art. 862 C.pen.1969 și art. 865 alin. 2 C.pen.1969 va stabili un termen de încercare de 5 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 863 alin. 1 C.pen.1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul L. P. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune C.; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Măsurile de supraveghere la care este supus inculpatul L. P. în temeiul art. 863 alin. 1 lit. b), c) și d) C.pen.1969 se vor executa prin comunicarea datelor către Serviciul de Probațiune C..
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin 5 C.pen.1969 va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Totodată, în baza art. 864 C.pen.1969 raportat la art. 83 C.pen.1969 va atrage atenția inculpatului L. P. că săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de încercare va impune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Pe latură civilă, se reține că persoana vătămată Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare C. s-a constituit parte civila în cauză cu suma de _,85 lei reprezentând daune materiale determinate de distrugerea sectorului de conductă parte a rețelei de irigații SPP Tariverde.
Conform devizului anexat înscrisului de constituire ca parte civilă (f.9-10,11.dup.) suma totală a fost detaliată în următoarele categorii de cheltuieli: Materiale - 4404 lei, Manoperă - 1615 lei, Utilaj - 5254 lei și Alte cheltuieli directe:Spor vechime 354 lei, CAS 431 lei, Ajutor șomaj 9.85 lei, Fd.accid. 6 lei, Fd.sănătate 102 lei.
Inculpatul B. I., prin avocat ales, a contestat valoarea prejudiciului raportat de către partea civilă ca fiind disproporționat cu paguba produsă în concret, motivând că bunurile se aflau într-un anumit grad de degradare ce trebuie avut în vedere la restabilirea situației anterioare a rețelei de irigații, precum și că în calcul au fost incluse cheltuieli cu salariații, în mod vădit neimputabile inculpatului.
Urmare a obiecțiunilor, instanța a solicitat părții civile să comunice modul de calcul și temeiul legal al cheltuielilor identificate și imputate inculpaților (f. 26.dup.).
Prin răspunsul formulat pentru termenul de judecată din data de 14.10.2014, partea civilă a precizat că nu deține mijloacele logistice și personalul calificat pentru realizarea lucrărilor de repunere a rețelei în situația anterioară intervenției inculpaților, fiind obligată să contracteze serviciile unui terț executant. Pentru susținerea pretențiilor civile, a depus oferta de preț a ., care evaluează întreaga lucrare la nivelul sumei de_,07 lei plus TVA.
Inculpatul B. I. a apreciat răspunsul ca nelămuritor și a solicitat instanței ca din oficiu, având în vedere lipsa mijloacelor financiare, să dispună efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea valorii prejudiciului cauzat A. C..
Instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea inculpatului, constatând că la dosar există suficiente date pentru evaluarea justă a pretențiilor civile invocate.
Cu ocazia deliberării se constată următoarele:
Partea civilă a comunicat, la data de 21.07.2014, că tronsonul de conductă sustrasă de către inculpați face parte din Amenajarea Interioară SPP Tariverde înregistrată în patrimoniul A. cu o valoare contabilă totală de 1500 lei și un grad de uzură de 28%, iar pentru refacerea funcționalității elementelor supuse agresiunii sunt necesare lucrări de reparații care totalizează suma de_,85 lei. Această comunicare a fost completată la data de 07.10.2014 cu noi precizări din partea A. C., în sensul că Agenția contractează terți prestatori de servicii pentru executarea lucrărilor de realizat în amenajările de îmbunătățiri funciare, în baza legislației privind achizițiile publice (art. 10 din OUG nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare), menționând că Agenția nu dispune de mijloace tehnice și personal calificat pentru executarea acestor lucrări. În acest sens, a depus oferta de preț din partea prestatorului ..
Din oferta de preț înaintată de . rezultă că valoarea lucrărilor, de_,07 lei plus TVA., a fost calculată pentru și în legătură cu reabilitarea celor 50 metri conductă sustrași. Astfel, instanța constată că pretențiile civile de _,85 lei comunicate în cursul urmăririi penale sunt proporționale cu prejudiciul creat de inculpați urmând ca, în baza art. 19 și art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 998, 999 C.civil.1864 și art. 118 din Legea nr. 71/2011, să admită acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala de Îmbunătățiri Funciare C., C._, cu sediul în municipiul C., ., județul C. și să oblige în solidar pe inculpații B. I. și L. P. la plata către aceasta a sumei de _,85 lei, reprezentând daune materiale.
Obiecțiunile inculpatului B. I., în sensul să pentru calculul prejudiciului s-a avut în vedere un număr mare de accesorii a conductei de apă, respectiv 208 hidranți, 14 van de linie, iar pretențiile civile sunt exagerate și raportat la valoarea contabilă a rețelei, sunt neîntemeiate având în vedere că partea civilă a inclus enumerarea accesoriilor în prezentarea de ansamblu a rețelei de irigații deteriorată de inculpați, iar valoarea contabilă nu reflectă, în mod vădit, valoarea de piață a rețelei de irigații (în lungime totală de_ metri) chiar inculpații au obținând o sumă superioară celei contabile, 2300 lei vs. 1500 lei, prin valorificare ca fier vechi a doar circa 38 metri liniari conductă.
Este apreciată ca neîntemeiată și observația inculpatului B. I. în sensul că conducta are un grad de uzură ce trebuie avut în vedere la calculul pretențiilor civile. Gradul de uzură de 28% raportat de partea civilă nu poate fi imputat acesteia, prin montarea unui tronson nou de conductă, având în vedere că repunerea rețelei de irigații în situația anterioară nu poate fi apreciat ca o pretenție sau un demers voluptoriu din partea părții civile confruntată cu un prejudiciu concret și actual cauzat de inculpați.
Instanța mai constată că o expertiză tehnică în cauză nu este necesară având în vedere că, pentru readucerea rețelei în situația anterioară degradării, partea civilă trebuie să se supună prețurilor practicate pe piața liberă, iar oferta de preț înaintată de . este apreciată ca justă și proporțională cu volumul și conținutul lucrărilor de reabilitare, ce se coroborează și cu devizul înaintat de partea civilă în cursul urmăririi penale, pentru justificarea pretențiilor civile.
În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen. va obliga inculpații B. I. și L. P. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de câte 1000 de lei (câte 300 lei aferenți urmăririi penale și câte 700 lei aferenți judecății în primă instanță).
În baza art. 272 C.proc.pen. va dispune avansarea sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu B. G., conform delegației . nr. 4999/02.10.2013, din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..”
În termen legal, împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul B. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru gresita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului, în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o conduita sinceră în cursul procesului penal, recunoscând și regretând fapta comisă, a colaborat cu organele de cercetare, indicând locul de unde a sustras bunul, precum și vârsta acestuia, cu o buna inserție socială, căsătorit, are în întreținere un copil minor, cu loc de muncă stabil. De asemenea, se arată că bunul sustras era distrus, iar inculpatul nu poate fi obligat la plata unui prejudiciu de 10 ori mai mare decât cel real.
La Curtea de Apel Constanta cauza a fost înregistrată sub același număr.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale nr. 1137 din data de 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ prin prisma criticilor aduse de apelant și sub toate aspectele prev. de art. 417 al. 1,2 cod pr. penală, curtea constată următoarele:
Procedând la soluționarea cauzei prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică în acord cu probatoriul administrat.
Curtea observă că până la începerea cercetării judecătorești inculpatul Boroșanu I. a solicitat instanței să se judece potrivit procedurii simplificate prev. De art. 374, 375 cod pr. Penală în ref. La art. 396 al. 10 cod pr. Penală, doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând fapta de care este acuzat prin rechizitoriu.
Sub aspectul stării de fapt, curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect, că,la data de 25.03.2011, inculpații B. I. și L. P., pentru obținerea unor venituri, au decopertat și sustras aproximativ 38 de metri conductă de fier și două tuburi de azbociment cu lungimea totală de 12 metri, ce făceau parte din rețeaua de irigații SPP Tariverde.
La activitate au participat și martorii Ț. V., Ceamanu I. M. și P. P. care nu au cunoscut caracterul ilicit al demersului celor doi inculpați. Conducta a fost segmentată la fața locului de către martorul M. F. I. cu aparatul de sudură și valorificată la centrul de colectare fier vechi aparținând martorului M. D., contra sumei de 2300 lei împărțită între inculpați. Alături de cei 38 metri conductă, inculpatul B. I. și-a mai însușit de la fața locului și două tuburi de azbociment prinse de conducta de fier, tuburi pe care le-a deplasat la domiciliul său.
Ulterior, la data de 29.03.2011, inculpații au hotărât să sustragă un nou segment de 50 de metri conductă, sens în care însoțiți de către martorii Ț. V. și Ceamanu I. M. au reluat activitatea la fața locului, decopertând alți 50 metri conductă. La fața locului au fost depistați numai inculpații L. P. și martorul Ț. V., inculpatul B. I. și martorul Ceamanu I. M., după ce au finalizat volumul de activități ce le revenea, au plecat către domiciliu, anterior sosirii organelor de poliție.
Cele două tuburi de azbociment și conducta de fier, segmentată în 15 bucăți, sustrasă în data de 25.03.2014 au fost recuperate de către organele de poliție la data de 29.03.2011 și 30.03.2011 și predate către A. C..
Relevante în stabilirea acestei stări de fapt, sunt următoarele mijloace de probă coroborate: proces verbal de depistare din data de 29.03.2011, proces verbal de cercetare la fața locului, proces verbal din data de 29.03.2011, 30.03.2011, 31.03.2011, 01.04.2011, planșă fotografică, declarații martor C. V., declarații martor M. Ș., declarații martor P. P., declarații martor Ț. V., declarații martor Ceamanu I. M., declarații martor M. F. I., declarații martor M. D., declarații în calitate de învinuit B. I., declarații în calitate de învinuit L. P., înscrisuri A. C..
Constatând incidența disp. art. 396 al. 2 cod pr.c penală, în sensul că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpați mai presus de orice îndoială rezonabilă, întemeiat prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. a, al. 3 lit. b cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 al. 2 cod penal din 1969, și art. 5 cod penal, reținând corect că legea penală mai favorabilă este vechiul cod penal.
De altfel, inculpatul B. I. nu a contestat starea de fapt, încadrarea juridică dată faptei dedusă judecății.
Critica inculpatului vizează doar individualizarea judiciară a pedepsei și acțiunea civilă.
Critica nu este întemeiată.
În privința individualizării judiciare a pedepsei aplicată apelantului inculpat, curtea constată că instanța fondului a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 72 cod penal, respectiv, dispozițiile părții generale ale codului, referitoare la infracțiunea consumată, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului penal pentru infracțiunea de furt calificat în modalitatea prevăzută de al. 3 – închisoare de la 4 la 18 ani, gradul de pericol social al faptei pe care instanța îl apreciază ca fiind ridicat, și care este determinat de circumstanțele reale în care inculpații au comis infracțiunea – de două sau mai multe persoane împreună, din patrimoniul unei alte persoane, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în sensul scoaterii bunurilor din posesia persoanei vătămate și însușirea pe nedrept a acestora, dar și din natura și gravitatea infracțiunii pentru care au fost cercetați, precum și valorile social pretins a fi lezate, dreptul de proprietate dar și circumstanțele personale ale inculpaților din cauză, din care numai unul a înțeles să atace hotărârea fondului.
Analizând toate aceste aspecte, curtea apreciază că circumstanțele personale pe care apelantul inculpat le invocă în apel, au fost avute în vedere de către instanța fondului, atât conduita bună a acestuia după săvârșirea infracțiunii când a cooperat cu organele judiciare în cursul urmăririi penale, precum și situația familială și socială, vârsta acestuia, căsătorit cu un copil în întreținere, cu o bună inserție socială, dar și antecedența penală a inculpatului B. I. care a mai suferit anterior două condamnări pentru infracțiuni concurente cu infracțiunea de care este acuzat în prezenta cauză, împrejurări cărora curtea nu mai poate să le mai dea o nouă eficiență câtă vreme s-a ținut seama de acestea de către prima instanță la individualizarea judiciară a pedepsei.
Ca atare, curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății a fost judicios individualizată, și reflectă realitatea gradului de pericol social concret al faptei, astfel că în cauză nu au fost identificate elemente care să convingă instanța în sensul reducerii cuantumului pedepsei închisorii aplicată de instanța de fond.
În cauză, față de antecedența penală a inculpatului, nu se pot reține circumstanțe atenuante care să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
De altfel, pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost inculpatul în modalitatea prevăzută de art. 86/1 cod penal din 1969 – suspendarea sub supraveghere, este atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare aptă să îndeplinească cerințele impuse de art. 52 cod penal privind scopul și finalitățile pedepsei, acelea de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului și de prevenire de săvârșire de noi infracțiuni de către acesta.
Neîntemeiat este și cel de-al doilea motiv de apel care vizează latura civilă a procesului penal.
În mod corect prima instanță l-a obligat pe inculpat în solidar cu intimatul V. P. la plata sumei de 12.175,85 lei, reprezentând despăgubiri civile către partea civilă Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala C., câtă vreme apelantul inculpat a recunoscut fapta în totalitate atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile, uzând de procedura prev. De art. 396 al. 10 cod pr. pe.ală.
Pentru toate aceste considerente, curtea constată că hotărârea supusă controlului judiciar de față este legală și temeinică, neexistând motive de reformare a acesteia nici chiar sub aspectul celor care pot fi invocate din oficiu de instanță în favoarea apelantului inculpat.
D. urmare, curtea, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,
va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat B. I. împotriva sentinței penale nr.1137/29.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală, va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.2 cod procedură penală, onorariile avocați oficiu în sumă de 300 lei în favoarea avocat G. G. M. și de 100 lei în favoarea avocat O. G. se vor avansa din fondul MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 alin.1 pct.1 lit. b cod procedură penală,
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat B. I. împotriva sentinței penale nr.1137/29.10.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ .
În baza art.275 alin.2 cod procedură penală,
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.2 cod procedură penală,
Onorariile avocați oficiu în sumă de 300 lei în favoarea avocat G. G. M. și de 100 lei în favoarea avocat O. G. se va avansa din fondul MJ.
Definitivă,
Pronunțată în ședință publică, azi 06.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. U. E. C. M.
GREFIER,
I. C.
Jud. fond. C.L.
Red.jud.dec. M.U.
6 ex./25.05.2015
← Revocare control judiciar. Art.213 alin. 6 NCPP. Decizia nr.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 203/2015. Curtea de Apel... → |
---|