Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 98/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 98/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-04-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.98/P/C

Ședința publică de la 24 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. B.

Grefier C. C.

Cu participarea Ministerului Public prin procuror R. G. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

S-a luat în examinare contestația formulată împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ de inculpatul

- T. I. - fiul lui F. și L., născut la data de 17.07.1996, în ., fără antecedente penale, domiciliat în ., ., jud. C., C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, pentru săvârșirea infracțiunilor de:omor calificat prev. de art. 188 alin.l C.pen. rap la art. 189 alin.1 lit. d, C.pen., tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin. 1 C.pen. - 234 alin. 1 lit. d și f C.pen.,viol prev. de art. 218 alin.1 C.pen.,profanare de cadavre sau de morminte prev. de art. 383 alin. 1 C.pen. și distrugere prev. de art. 253 alin. 1 și alin. 4 C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. 1 C.penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2015 consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a stabilit, în conformitate cu disp.art.391 alin.1 Cod pr.penală pronunțarea la data de 24 aprilie 2015.

CURTEA,

Asupra contestației de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că prin încheierea din data de 15.04.2015, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:

„ În baza art.362 C.p.p. cu aplicarea art.208 C.p.p., art.207 alin.4 C.p.p.:

Menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul Tălică I. - fiul lui F. și L., născut la data de 17.07.1996, în ., fără antecedente penale, domiciliat în ., ., jud. C., C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de către apărătorul inculpatului, de înlocuire a măsurii arestării preventive. „

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2109/P/2014 emis la data de 23.02.2015 de către P. de pe lângă Tribunalul C. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului T. I. - fiul lui F. și L., născut la data de 17.07.1996, în corn. Dagîța, jud. Iași, cetățean român, neșcolarizat, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în ., ., jud. C., posesor al CI ., nr._, emisă de S.P.C. Băneasa, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat prev. de art. 188 alin.l C.pen. rap la art. 189 alin.l lit. d, C.pen., tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin. 1 C.pen. - 234 alin. 1 lit. d și f C.pen., viol prev. de art. 218 alin.l C.pen., profanare de cadavre sau de morminte prev. de art. 383 alin. 1 C.pen. și distrugere prev. de art. 253 alin. 1 și alin. 4 C.pen., toate aplic. art. 38 alin. 1 C.pen..

S-a reținut, în fapt, în sarcina inculpatului că, în noaptea de 30.11/01.12.2014, a pătruns prin escaladare și efracție în locuința victimei D. I., asupra căreia a exercitat acte de violență extremă constând în loviri repetate cu și de corpuri dure, sugrumare și compresie, punând-o în imposibilitatea de a se apăra, după care a întreținut cu aceasta un raport sexual și un act sexual anal, context în care i-a produs leziuni ce au condus, la scurt timp după producere, la decesul victimei, apoi i-a sustras acesteia suma de 30 lei și a incendiat locuința victimei, precum și cadavrul acesteia, cu scopul de a ascunde săvârșirea faptelor.

Prin încheierea nr. 182/2014 din data de 04.12.2014 s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul T. I. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05.12.2014 și până la data de 03.01.2015 inclusiv - mandat nr.102/2015, măsură fiind prelungită, respectiv menținută până la acest moment procesual.

Analizând măsura preventivă luată față de inculpatul Tălică I. în raport cu actele și lucrările dosarului dar și cu dispozițiile legale în materie, judecătorul de cameră preliminară apreciază că aceasta este legală si temeinică, menținându-se temeiurile care au determinat inițial luarea acestei măsuri.

Astfel, din materialul probator administrat până la acest moment procesual

( procesul-verbal de sesizare din oficiu - Serviciul de Investigații Criminale (f. 9),

procesul-verbal de cercetare la fața locului din 02.12.2014 și planșa foto (f. 12-44), procesul-verbal de sesizare din oficiu a Postului de poliție Oltina (f.45), procesul -verbal de cercetare la fața locului și planșa foto întocmită de lucrătorii Postului de poliție Oltina (f. 47-70), procesul-verbal de intervenție întocmit de I.S.U. DOBROGEA - Detașament Cernavodă (f.76), procesul - verbal de investigație (f.77), procesul-verbal cuprinzând concluziile provizorii privind necropsia cadavrului victimei D. I. (f.85), raportul medico-legal de necropsie nr.780/A3/2014 din 12.02.2015 al Serviciului Județean de Medicină Legală C. (f.86-88), procesul-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte de la inculpatul T. I. și planșa foto (f.90-97), procesul-verbal de examinare medico-legală a inculpatului T. I. (f. 103), raportul de constatare medico-legală nr.5598/438(Al/2014 al Serviciului Județean de Medicină Legală C. (f. 104 ) planșa foto cuprinzând aspectele fixate cu ocazia fotografierii inculpatului T. I. (f.106 -109), procesul-verbal de recoltare a probelor biologice prin periaj bucal de la inculpatul T. I. (f. 112), procesul-verbal de predare-primire a probelor biologice corpuri delicte (f. 114), raportul de expertiză genetică judiciară (f. 120 -133), declarația părții civile P. A. (f.134 – 134) declarațiile martorilor CIUCIULEACĂ P., T. D., P. N., GIMPIREA I. (f. 136-149), declarațiile inculpatului T. I. (f.150 -165), rezultă în continuare suspiciunea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

De asemenea, se constată că măsura preventivă este necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, având în vedere stadiul procesual al cauzei, aceasta fiind în cursul cercetării judecătorești ( inculpatul nu a contestat probele însă a solicitat efectuarea unui referat de evaluare psiho-socială, cererea fiindu-i admisă la termenul de judecată din data de 14.04.2015 ), dar și circumstanțele personale ale inculpatului despre care există suficiente date că este o persoană deosebit de violentă și consumatoare de alcool, reținându-se că infracțiunile pentru care a este judecat în prezent au fost comise tocmai pe fondul acestui viciu.

Pe de altă parte, se apreciază că măsura preventivă este proporțională cu gravitatea acuzațiilor, având în vedere natura infracțiunilor de comiterea cărora este bănuit inculpatul, modul concret de comitere, reținându-se că inculpatul, pe fondul consumului de alcool, în timpul nopții a pătruns prin escaladare și efracție în locuința victimei D. I., asupra căreia a exercitat acte de violență extremă constând în loviri repetate cu și de corpuri dure, sugrumare și compresie, punând-o în imposibilitatea de a se apăra, după care a întreținut cu aceasta un raport sexual și un act sexual anal, context în care i-a produs leziuni ce au condus, la scurt timp după producere, la decesul victimei, apoi i-a sustras acesteia suma de 30 lei și a incendiat locuința victimei, precum și cadavrul acesteia, cu scopul de a ascunde săvârșirea faptelor.

Din această perspectivă, orice măsură preventivă mai ușoară apare ca insuficientă, întrucât presupune plasarea inculpatului, cunoscut ca fiind o persoană periculoasă și care este bănuit de comiterea unor fapte extrem de grave, în cadrul aceleiași comunități, situație ce ar submina sentimentul public de încredere în capacitatea organelor judiciare ale statului de a asigura un climat corespunzător conviețuirii sociale.

În privința termenului rezonabil al măsurii, acesta este apreciat ca nefiind depășit la acest moment, în raport de momentul sesizării faptelor, al luării măsurii arestării preventive (4.12.2014) și de parcursul procedurilor până la acest moment, în cauză fiind finalizată urmărirea penală, dispunându-se totodată trimiterea în judecată a inculpatului precum și începerea judecății.

Având în vedere momentul luării măsurii și considerentele de proporționalitate invocate în precedent, ineficiența unor măsuri preventive mai ușoare precum și lipsa datelor sau împrejurărilor care fac măsura arestării preventive disproporționată, nelegală sau netemeinică, instanța consideră măsura arestării preventive ca singura în aptă, la acest moment procesual, să asigure buna desfășurare a procesului penal aflat în cursul cercetării judecătorești și să înlăture riscul comiterii unor noi infracțiuni de către inculpat.

Inculpatul T. I. a declarat, în termen legal, contestație împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 15, fără a indica motivele contestației.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2015, prezent personal în fața instanței de control judiciar, inculpatul T. I. a declarat că își retrage contestația formulată împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 15.

Potrivit art.4251 alin.3 Cod procedură penală „ dispozițiile art.415 Cod pr.penală se aplică în mod corespunzător „ în procedura de judecare a contestației.

La rândul lor, dispozițiile art.415 alin.1 Cod procedură penală relevă, că până la închiderea dezbaterilor, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul formulat.

În situația în care în procedura judecării contestației sunt aplicabile dispozițiile mai sus menționate, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage contestația formulată.

Constatând că în prezenta cauză ne aflăm în situația mai sus prezentată, Curtea va lua act de manifestarea de voință exprimată personal de inculpatul T. I. în sensul retragerii contestație formulată împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 15.

În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 200 de lei vor fi suportate de contestatorul – inculpat T. I..

În baza art.272 alin.1,2 din Codul de procedură penală onorariul apărătorului oficiu – av. F. D. M., în sumă de 100 de lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza dispozițiilor art. 425 ind.1 alin.3 din Codul de procedură penală în referire la art. 415 alin. 1 din Codul de procedură penală ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul - inculpat T. I. - fiul lui F. și L., născut la data de 17.07.1996, în ., fără antecedente penale, domiciliat în ., ., jud. C., C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 15.

În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 200 de lei vor fi suportate de contestatorul – inculpat T. I..

În baza art.272 alin.1,2 din Codul de procedură penală onorariul apărătorului oficiu – av. F. D. M., în sumă de 100 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2015.

Președinte,Grefier,

V. B. C. C.

Jud.fond – M.V.

Tehnored.dec.jud. – V.B.

2 ex./27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 98/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA