Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 5/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 5/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 13-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr.5/P

Ședința publică de la 13 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. D. M.

Judecător - C. C.

Cu participarea: Grefier - C. A.

Ministerul Public prin procuror D.N.A. N. Z.

S-a luat în examinare apelul penal formulat împotriva sentinței penale nr.613 din 17.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ de:

- inculpatul L. P. S. – fiul lui E. și C. E., născut la data de 03.10.1986, în C., C.N.P._, domiciliat în localitatea Băneasa, ., județ C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire de documente ori declarații false, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 198/P/2014.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 martie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 13 martie 2015, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față:

Prin sentința penală nr.613/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, în baza art.485 alin.1 lit. a Cod de procedură penală, a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. cu inculpatul L. P. S., fiul lui E. și C. E., născut la data de 03.10.1986 în Municipiul C., domiciliat în oraș Băneasa, ., județul C., CNP_, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire de documente ori declarații false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art.48 Cod penal, raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.

În baza art.48 Cod penal raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului L. P. S. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire de documente ori declarații false care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

În baza art. 91 Cod penal, s-a dispus suspendarea a executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani, stabilit în condițiile art. 92 alin. 1 Cod penal.

În baza art.93 alin.1 Cod penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.2 lit. b Cod penal, s-a impus condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții comunitare.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice C. sau în cadrul Direcției de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Băneasa, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, inculpatul nu poate presta această muncă, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, numărul zilnic de ore urmând a se stabili conform legii de executare a pedepselor.

În baza art.91 alin.4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.

În baza art.272 Cod procedură penală, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a onorariului avocatul din oficiu în sumă de 200 lei.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În sarcina inculpatului L. P. S. s-a reținut că, în anul 2013, acesta a deschis mai multe conturi bancare și a efectuat retrageri ale sumelor virate de A.P.I.A. – Centrul Județean C., ca urmare a acțiunilor frauduloase comise de către inculpatul I. R. A. și suspectul I. A., ajutându-i pe aceștia să comită infracțiunile reținute în sarcina lor.

Instanța a reținut această situație de fapt în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, constând în înscrisuri și în raportul de constatare tehnico-științifică.

De asemenea, instanța a constatat faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută fiind mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaștere a vinovăției fiind încheiat în formă scrisă și conținând mențiunile prevăzute de art.482 Cod de procedură penală, iar cu ocazia încheierii sale inculpatul fiind asistat de un apărător din oficiu.

Față de toate aceste considerente și apreciind cuantumul pedepsei cu închisoarea ca suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, reeducare și exemplaritate ale pedepsei, în baza art.485 alin.1 lit. a raportat la art.396 alin.2 Cod de procedură penală, tribunalul a admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. cu inculpatul L. P. S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire de documente ori declarații false, având drept rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prevăzută de art.48 Cod penal raportat la art.181 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr.198/P/2014.

Împotriva acestei sentințe penale inculpatul L. P. S. a declarat apel, pe care a înțeles să îl retragă la termenul de judecată din 12.03.2015.

Ținând seama de manifestarea de voință exprimată, ca și de dispozițiile art.415 Cod de procedură penală, Curtea va lua act de aceasta, ținând seama de faptul că până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va obliga pe apelantul inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul de avocat din oficiu S. V., în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.415 Cod procedură penală, ia act de retragerea apelului declarat de apelantul inculpat L. P. S., fiul lui E. și C. E., născut la data de 03.10.1986, în C., C.N.P._, domiciliat în localitatea Băneasa, ., județ C., împotriva sentinței penale nr.613/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 Cod procedură penală, onorariul de avocat din oficiu S. V., în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2015.

Președinte,Judecător,

M. D. M. C. C.

Grefier,

C. A.

Jud.fond M.M.

Red.dec.jud.C.C./4 ex./18.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 5/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA