Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 178/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 178/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1319/274/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIE PENALĂ Nr. 178/2015

Ședința publică de la 11 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C. M. – JUDECĂTOR

JUDECĂTOR - M. M. Ș.

Grefier - S. V.

Ministerul Public reprezentat de procuror N. D. T., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C.

……………..

Pe rol, soluționarea apelurilor promovate de părțile civile D. E. L. și D. H. împotriva sentinței penale nr. 144 din 15 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul cu nr._, privind pe intimata-inculpată G. S. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, s-a învederat instanței faptul că la data de 06.02.2015, Serviciul Registratură al instanței a înregistrat motivele de apel formulate de partea civilă D. E. L., iar la data de 11.02.2015, s-a înregistrat cererea de amânare a judecării cauzei formulată de intimata-inculpată G. S. M..

Față de cererea de amânare a judecării cauzei formulată de inculpata G. S. M., instanța a acordat cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că nu este însoțită de acte doveditoare privind motivele invocate.

Instanța de control judiciar va respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de intimata-inculpată, având în vedere faptul că dosarul a suferit amânări ca urmare a nedepunerii motivelor de apel de către părțile vătămate constituite părți civile, că s-au îndeplinit procedurile legale de citare cu toate părțile în cauză iar motivele invocate de inculpata intimată nu conțin acte doveditoare privind imposibilitatea acesteia de a se prezenta, prezența nefiind obligatorie în condițiile în care procedura de citare a fost legal îndeplinită

Mai mult, solicitarea intimatei inculpate „de a i se trimite subiectul procesului din data de 11 februarie 2015 pentru a fi la curent în următoarea înfățișare”, este de asemenea nefondată, constatându-se că intimata a luat la cunoștință despre obiectul procesului, semnând dovada de primire a citației (fila 12 dosar apel).

Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor în apel.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public apreciază că apelul este fondat sub aspectul omisiunii instanței de fond de a dispune confiscarea sumelor de bani obținute de intimata – inculpată în urma valorificării bunurilor sustrase de la apelantele-părți civile.

În ceea ce privește celelalte critici vizând soluționarea laturii civile, susține că apelantele nu au făcut dovada existenței prejudiciului, sub acest aspect, iar referitor la cererea vizând reindividualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului și modalității de executare, susține că acestea sunt nefondate, instanța de fond pronunțând o pedeapsă temeinică.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra apelurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 144 din 15 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul cu nr._, în baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală și art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, a fost condamnată inculpata G. S. M. (fiica lui A. și M. E., născută la 21.04.1972 în mun. Orșova, jud. M., CNP_, domiciliată în mun. Orșova, ., nr. 24, ., jud. M. fără antecedente penale) la 6 luni închisoare; în baza art. 91 -92 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere, stabilind termen de supraveghere 2 ani.

În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune M., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; conform art. 93 alin. 2 Cod penal, s-a impus inculpatei să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M., iar în baza art. 93 alin. 3 C.p., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Orșova sau Primăriei Dr.Tr.S., jud. M., pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenția inculpatei asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere, ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 397 alin. 1 Cod pr. civilă., s-a respins acțiunea civilă, ca fiind nedovedită, iar în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 108/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, a fost trimisă în judecată inculpata G. S. M., pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de dispozițiile art. 208 alin. 1 Cod penal, constând în fapt în aceea că, în cursul lumii decembrie 2012, inculpata, profitând de încrederea celor două persoane vătămate D. E. L. și Dorumbach H., vecinele sale, pe care le ajuta deseori la diverse treburi casnice, a luat fără consimțământul acestora mai multe bijuterii din aur, pe care părțile vătămate le dețineau în locuința lor și pe care inculpata le-a valorificat la diferite case de amanet de pe raza mun. Orșova și mun. Dr.Tr.S..

Bijuteriile amanetate au fost identificate de organele de cercetare penală și au fost recunoscute de partea civilă D. E., căreia i-au fost restituite.

Astfel, instanța de fond a constatat că fapta inculpatei G. S. M., astfel cum a fost expusă anterior, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 din nnoul Cod penal, pentru care a fost condamnată, iar la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere al infracțiunii - inculpata a acționat profitând de încrederea persoanelor vătămate, pe care le vizita și le ajuta de mai mulți ani -, conduita avută de aceasta înaintea săvârșirii faptei - lipsa antecedentelor penale -, precum și conduita nesinceră avută după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.

În raport de aceste criterii, văzând și limitele de pedeapsa fixate de Codul penal, instanța de fond a condamnat nculpata G. S. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare; de asemenea, având în vedere cuantumul pedepsei aplicate și faptul că inculpatul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, apreciind că aplicarea pedepsei este suficientă și chiar fără executarea acesteia, stabilind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 Cod penal instanța de fond a suspendata executarea pedepsei sub supraveghere, printre altele, impunându-i-se inculpatei să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M..

În baza art. 93 alin.3 C.p., inculpata a fost obligată ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Orșova sau Primăriei Dr.Tr.S., jud. M., pe o perioadă de 60 de zile.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că persoanele vătămate s-au constituit părți civile, respectiv D. E. L. cu suma de 12.000 lei și D. H. cu suma de 10.000 lei, reprezentând contravaloarea bijuteriilor sustrase și nerecuperate.

Deși li s-a pus în vedere părților vătămate, în repetate rânduri, să facă dovada cuantumului prejudiciului produs prin comiterea de către inculpată a infracțiunii de furt, acestea nu au produs dovezi în acest sens, motiv pentru care acțiunea civilă formulată în speță a fost respinsă ca nedovedită.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părțile civile D. E. L. și D. H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prin sentința pronunțată nu s-a dispus obligarea intimatei inculpate la repararea întregului prejudiciu cauzat prin infracțiunea dedusă judecății, iar pedeapsa aplicată inculpatei nu a fost just individualizată atât în privința cuantumului cât și a modalității de executare.

Apelurile sunt fondate.

În ceea ce privește prima critică se constată că prima instanță a evaluat în mod corespunzător materialul probator administrat în cauză, constatând că intimata inculpată a sustras de la apelante bijuterii din metale prețioase, din care o parte au fost valorificate, intimata încasând suma de 1.430 lei.

Susținerile apelantelor cu privire la întinderea prejudiciului, în sensul că, în afară de bijuterii inculpata ar fi sustras și sume de bani găsite în domiciliul acestora, nu au fost dovedite nici pe parcursul urmăririi penale nici în faza de cercetare judecătorească.

În consecință, se constată că în mod legal a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de apelante, ca nefondată.

Și critica vizând individualizarea pedepsei este neîntemeiată, Curtea constatând că pedeapsa aplicată este temeinică, având în vedere vârsta inculpatei, lipsa antecedentelor penale și poziția manifestată pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, când a recunoscut chiar și parțial fapta comisă.

Totuși, examinând sentința pronunțată de instanța de fond, se constată că nu s-a făcut aplicația dispozițiilor art. 112 lit. e Cod Penal privind confiscarea de la inculpată a sumei dobândită prin săvârșirea infracțiunii de furt.

În consecință, se va dispune admiterea apelurilor, potrivit dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod Procedură Penală, se va desființa sentința instanței de fond și se va dispune confiscarea de la inculpata G. S. M. a sumei de 1.430 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1 Vechiul Cod Penal.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de părțile civile D. E. L. și D. H. împotriva sentinței penale nr. 144 din 15 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Orșova în dosarul cu nr._, privind pe intimata-inculpată G. S. M..

Desființează sentința în parte.

În baza art. 112 lit. e C.P., dispune confiscarea de la inculpata G. S. M. a sumei de 1.430 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1 V. C.P.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2015.

Președinte, Judecător,

C. M. M. M. Ș.

Grefier,

S. V.

Red. Jud. C. M.

Jud. fond: O. E. C.

dact. 7 ex./A.T. – 18 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 178/2015. Curtea de Apel CRAIOVA