Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 1211/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1211/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-09-2015 în dosarul nr. 348/225/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR.1211

Ședința publică de la 25 Septembrie 2015

PREȘEDINTE C. Ș.

Judecător T. M.

Grefier B. D.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. N. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

c.c.c.

Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul B. A. E., împotriva sentinței penale nr.1328 din 19 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat S. L., apărător ales, pentru inculpatul lipsă, lipsind și părțile civile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat S. L. pentru inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și încetarea procesului penal raportat la dispozițiile art.17 lit.f Cod pr.penală, întrucât a intervenit împăcarea între inculpat și părțile civile.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale și rejudecând, să fie schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, întrucât legea mai favorabilă inculpatului este legea nouă, astfel că se impune schimbarea încadrării în art.228, 229 alin.1 lit.b și d noul Cod penal și întrucât a intervenit împăcarea și acordurile de mediere, se impune în baza art.396 alin.5 Cod pr.penală, raportat la art.16 lit.g Cod pr.penală încetarea procesului penal pentru cele trei infracțiuni, iar în ceea ce privește latura civilă, aceasta să fie lăsată nesoluționată raportat la art.25 alin.5 Cod pr.penală.

Avocat Stupatu L. pentru inculpat, achiesează la concluziile reprezentantului parchetului în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și care prevede posibilitatea împăcării părților.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1328 din 19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._, în baza art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a, g, i C.p., cu aplic. art.41 alin.2 C.p., a condamnat inculpatul B. A. E., fiul lui G. și J., născut la data de 04.06.1987 în Dr.Tr. S., CNP_, studii gimnaziale, necăsătorit, fără ocupatie, fără antecedente penale, domiciliat în Dr.Tr, S., ., jud. Mehedinti, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe perioada prevăzută de art. 71 alin. 2 cod penal.

S-a luat act că părțile vătămate P. M. C. și . nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 14 rap. la art.346 alin.1 C.p.p. art. 1357 și următ. din noul cod civil ( art. 998-999 vechiul Cod Civil), s-au admis acțiunile civile și a obligat în solidar inculpații T. Nicușor L., C. B., B. A. E. și T. I. C. la 7500 lei daune materiale către partea civilă V. P..

A obligat în solidar inculpații Lutca C. I., C. B., și inculpatul minor S. S. E. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. E. și S. V. la_ lei daune materiale către partea civilă V. P.. Obligă în solidar inculpații T. Nicușor L., F. V. M., C. B., B. A. E. și inculpatul minor S. S. E. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. E. și S. V. la 2042,04 lei daune materiale către partea civilă . SA.

În baza art. 118 lit.e C.p. s-a confiscat de la inculpații T. Nicușor L., C. B., B. A. E. și T. I. C. sumele de 100 lei și 360 lei și de la inculpații Lutca C. I., C. B., și inculpatul minor S. S. E. sumele de 300 lei și respectiv 300 lei.

În baza art. 191 C.p.p. a obligat inculpatul B. A. E. la 800 lei cheltuieli judiciare statului din care 400 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în faza de judecată fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

A obligat inculpații T. Nicușor L., F. V. M., C. B., Lutca C. I., T. I. C. la câte 400 lei cheltuieli judiciare statului. Obligă inculpatul minor S. S. E., în solidar cu părțile responsabile civilmente, S. E. și S. V. la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr.3589/P/2012 din 28.09.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tr.S., înregistrat sub de dosar_/225/2012, au fost trimiși în judecată, inculpatul T. Nicușor L., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin. 1-art. 209 alin.1 lit.a,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 75 lit. c cod penal, inculpatul F. V. M., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin. 1-art. 209 alin.1 lit.a,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 75 lit. c cod penal, inculpatul C. B., în stare de arest preventiv, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 26 cod penal raportat la art.208 alin. 1-art. 209 alin.1 lit.a și i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 75 lit. c cod penal, inculpatul Lutca C. I., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin. 1-art. 209 alin.1 lit.a și i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 75 lit. c cod penal, inculpatul B. A. E., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin. 1-art. 209 alin.1 lit.a,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, inculpatul S. S. E., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin. 1-art. 209 alin.1 lit.a,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 99 alin. 3 cod penal și inculpatul T. I. C., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin. 1-art. 209 alin.1 lit.a,g,i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, reținându-se că în perioada iulie-septembrie 2012 aceștia au sustras, pe timp de zi sau de noapte, prin efracție din locuințe aflate în construcție sau depozite de materiale aparținând mai multor societăți comerciale, acumulatori auto, componente metalice, aparat de sudură, drujbă, flex, bormașină, generator electric, etc, o parte din acestea fiind înstrăinate, iar banii au fost împărțiți între inculpați.

În raport de întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 23.07.2012 inculpații T. Nicușor L., C. B., B. A. E. și T. I. C. s-au întâlnit în cartierul Schela din Drobeta T. S., hotărând împreună să sustragă acumulatori auto și componente metalice de pe un teren împrejmuit aflat în zona aeroportului, unde știau că sunt parcate mai multe camioane, astfel că în jurul orei 02,30 s-au deplasat cu vehiculul cu tracțiune mecanică al inculpatului C. pe ..I. la terenul aparținând părții vătămate V. P.. Inculpatul C. a rămas lângă vehicul, asigurând paza, iar ceilalți trei inculpați au escaladat gardul și de pe terenul împrejmuit, utilizat ca garaj auto, au sustras 6 acumulatori auto și două scule electrice, bunuri pe care le-au scos peste gard și le-au încărcat în căruță. Acumulatorii auto i-au ascuns pe câmp, iar sculele electrice au fost vândute ulterior martorului N. I., fără a-i spune proveniența, cu suma de 100 lei, iar banii au fost împărțiți în mod egal de către inculpați.

În data de 24.07.2012 inculpații au mers la locul unde ascunseseră acumulatorii auto, de unde i-au transportat cu un autoturism marca Renault Laguna, aparținând martorului S. C., pe care l-a sunat învinuitul B., la centrul de fier vechi ., din Drobeta T. S., unde i-au vândut cu suma de 360 de lei, iar banii i-au împărțit.

Valoarea bunurilor sustrase este de 7500 lei.

În seara zilei de 01/02.08.2012 în jurul orei 00:30, împreună cu inculpatul F. V. M., T. N. L. și B. A. E. cu ajutorul unei foarfeci tip gură de lup, numitul B. a tăiat gardul metalic al ., pe o porțiune de circa un metru pătrat, pe unde F. V. M., B. A. E. și T. Nicușor L. au pătruns în interior de unde au sustras scule, respectiv o drujbă de tăiat sina, o drujbă de tăiat temne, un flex, o bormașină, două prelungitoare, un aparat de sudură, o motocositoare și un pikamer. Bunurile sustrase au fost transportate de inculpați circa 150 m de locul faptei, unde le-au ascuns în vegetație pe malul Dunării, timp în care la fața locului a ajuns o patrulă de interventie a ., astfel că, aceștia au fugit, abandonand bunurile sustrase, inclusiv foafeca de debitat.

În data de 29.08.2012 inculpații Lutca C. I., C. B. și S. S. E. s-au deplasat în zona aeroport cu vehiculul de tracțiune animală al inculpatului C. B. cu intenția de a sustrage bunuri de pe proprietatea părții vătămate V. P.. De aici inculpații au sustras un generator electric și alte piese metalice, paza lor fiind asigurată de inculpatul C..

În data de 30.08.2012, în jurul orei 12:00, inculpații S. S. E., C. B. și F. V. M. s-au deplasat pe terenul părții vătămate V. P., cu căruța tractată de un cal al numitului C., unde, inculpații S. și F. au escaladat gardul în interior și găsind un motor electric de dimensiuni mari, s-au hotărât să-l sustragă, ducându-l langă gardul împrejmuitor al terenului. Împreună cu inculpatul Lutca au rupt cateva scanduri de lemn din gard, iar prin locul respectiv au scos motorul electric în afara terenului, însă, fiind surprinși de muncitorii care lucrau la un imobil învecinat, aceștia au fugit, abandonând bunul, în valoare de 6000 lei, fiind recuparat de partea vătămată.

În perioada 22-30.08.2012, incupații T. N. L., Lutca C. I., F. V. M., B. A. E., T. I. C., S. S. E., C. B. și numitul V. C. E. au sustras in mai multe rânduri, prin efracție cantitatea de 462 kg deseu conductor aluminiu din incinta . SA., prejudiciul fiind în valoare de 2.042,04 lei.

Deșeurile au fost valorificate la centrul de colectare ..

În data de 03.09.2012 inculpații Lutca C. I., C. B. și T. N. L. s-au întâlnit în cartierul Schela din Drobeta Tr.S., și s-au deplasat pe ., în timp ce inculpatul C. a rămas la căruță să asigure paza, ceilalți inculpați au sustras un generator electric din imobilul părții vătămate Părvănescu M. C., în valoare de 911 lei, pe care l-au transportat la domiciliul inculpatului C..

Ulterior, inculpatul C. a predat organelor de poliție generatorul electric, acesta fiind restituit părții vătămare.

În drept, fapta inculpatului B. A. E. care, în perioada iulie-septembrie 2012 a săvârșit împreună cu inculpații T. Nicușor L., F. V. M., C. B., Lutca C. I., T. I., mai multe acte de furt, prin efracție, din locuințe în construcție sau din depozite de materiale aparținând mai multor societăți comerciale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „furt calificat” prev. și ped. de art. 208 al. 1-209 al,. 1 lit. a, g și i Cp cu aplicarea art. 41 al. 2 Cp.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe deduse din atitudinea acestuia de a prevedea rezultatul faptei și de urmărire a acestuia prin săvârșirea faptei.

Cum săvârșirea infracțiunii și vinovăția inculpatului B. A. E. au fost dovedite, instanța urmează să dispună condamnarea acestuia proporțional gradului de pericol social al faptei comise și periculozității sale.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art.72 Cp, a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei comise, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, instanța a reținut că gradul de pericol social concret al faptei săvârșite este determinat de modul în care s-a realizat în concret acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii de furt calificat, împrejurările care îl particularizează, caracterul și importanța obiectului material lezat sau pus în pericol prin săvârșirea faptei, caracterul și gravitatea urmărilor acesteia, de inculpați împreună și pe timpul nopții, prin efracție, împrejurări de natură să releve un grad mai ridicat de pericol social al faptei.

La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța a avutîn vedere și datele privind persoana inculpatului B. A. E. cât și faptul că acesta s-a sustras atât de la urmărirea penală, neputându-i-se prezenta materialul de urmărire penală, cât și de la judecarea cauzei, nefiind prezent la nici unul din termenele de judecată.

Instanța a apreciat, pentru motivele arătate în aliniatul precedent că, în vederea atingerii scopului pedepsei, așa cum este stabilit prin disp.art.52 C.p., este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea, iar pentru atingerea scopului sancționator, preventiv și de reeducare, instanța stabilind modalitatea de executare în regim de detenție.

În ceea ce privește stabilirea și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor civile prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata prev.de art.71 c.p., instanța a avut în vedere jurisprudența CEDO și principiul proporționalității, în raport de natura infracțiunilor, modul și împrejurările de comitere a faptelor, dar și de persoana inculpatului, apreciind că este proporțională și justificată numai interdicția drepturilor prev.de art. 64 lit.a teza a II-a și lit. b C.p., respectiv interdicția dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice și interdicția dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În raport de aceste criterii și ținând seama de gradul de pericol social al faptei, urmările produse, instanța a dispus condamnarea inculpatului B. A. E. la pedeapsa de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe perioada prevăzută de art. 71 alin. 2 cod penal.

Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța a luat act că părțile vătămate P. M. C. și . nu s-au constituit părți civile în cauză, partea vătămată V. P. s-a constituit parte civilă cu suma de_ lei, iar partea vătămată S.C. S. E. OLTENIA S.A s-a constituit parte civilă cu suma de 2042 lei.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale, conform disp. art. 1357 și următ. din noul Cod Civil ( art. 998-999 vechiul Cod Civil), se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții și anume: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.

În baza art. 14 rap. la art.346 alin.1 C.p.p. art. 1357 și următ. din noul Cod Civil ( art. 998-999 vechiul Cod Civil), fiind îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale în măsura în care inculpații se fac vinovați de săvârșirea unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii materiale, iar între fapta acestora și prejudiciul material suferit de părțile civile existând legătură de cauzalitate, a admis acțiunile civile și a obligat în solidar inculpații T. Nicușor L., C. B., B. A. E. și T. I. C. la 7500 lei daune materiale către partea civilă V. P.; în solidar inculpații Lutca C. I., C. B., și inculpatul minor S. S. E. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. E. și S. V. la_ lei daune materiale către partea civilă V. P. și în solidar inculpații T. Nicușor L., F. V. M., C. B., B. A. E. și inculpatul minor S. S. E. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. E. și S. V. la 2042,04 lei daune materiale către partea civilă . SA.

În baza art. 118 lit.e C.p. a confiscat de la inculpații T. Nicușor L., C. B., B. A. E. și T. I. C. sumele de 100 lei și 360 lei și de la inculpații Lutca C. I., C. B., și inculpatul minor S. S. E. sumele de 300 lei și respectiv 300 lei.

În baza art. 191 C.p.p. a obligat inculpatul B. A. E. la 800 lei cheltuieli judiciare statului din care 400 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în faza de judecată fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției și pe inculpații T. Nicușor L., F. V. M., C. B., Lutca C. I., T. I. C. la câte 400 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpatul minor S. S. E., în solidar cu părțile responsabile civilmente, S. E. și S. V. la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs, calificat de instanță, în raport de disp. art. 10 alin. 2 din Legea 255/2013, ca fiind apel inculpatul B. A. E., criticând soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică.

A fost criticată individualizarea judiciară realizată de către prima instanță, iar cu prilejul soluționării apelului se invocă, ca motiv de apel, suplimentar, aplicarea principiul legii penale mai favorabile, în raport de care se va lua act de împăcarea părților în cauză.

Cu prilejul soluționării apelului, au fost audiați inculpatul și partea civilă V. P., în declarația dată, aceștia au arătat că s-au împăcat.

De asemenea, la termenul de judecată din data de 21 martie 2014, au fost depune la dosar de către apărătorul inculpatul, următoarele înscrisuri:

- Proces verbal încheiat între partea civilă . SA și inculpatul B. A. E. reprezentat de avocat S. L., prin care se arată că între părți a intervenit împăcarea cu privire la prezentul dosar, privind infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1 Cod penal; Procesul verbal a fost înregistrat sub nr.2534/19.03.2014 la sediul . SA și a fost însoțit de chitanța nr._/19.03.2014 reprezentând plata sumei de 2042,04 lei – contravaloarea prejudiciului cauzat;

- Proces verbal încheiat în data de 20.03.2014 între . și inculpatul B. A. E. reprezentat de avocat S. L., prin care se arată că între părți a intervenit împăcarea cu privire la prezentul dosar, privind infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1 Cod penal, procesul verbal fiind ștampilat și semnat de administrator P. L..

Prin decizia penală nr.565 din 23 aprilie 2014 Curtea de Apel C. a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală în ce îl privește pe inculpatul B. A. E..

În baza art. 386 N.C.P.P. cu aplicarea art. 5 N.C.P. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. în infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d N.C.P. cu aplicarea art. 77 lit. a N.C.P. și art. 41 alin. 2 C.p.

În baza art. 396 alin. 6 N.C.P.P. cu aplicarea art. 16 lit. g N.C.P.P. a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul B. A. E. pentru infracțiunea prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d N.C.P. cu aplicarea art. 77 lit. a N.C.P. și art. 41 alin. 2 C.p. prin împăcarea părților.

Se va înlătura măsura de siguranță a confiscării speciale, aplicată inculpatului B. A. E..

Se va înlătura obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către părțile civile V. P. și S.C. S. E. Oltenia S.A.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței penale.

Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs în casație de către P. de pe lângă Curtea de Apel C., invocând nelegalitatea încetării procesului penal, întrucât împăcarea operează personal, iar reprezentanții părților civile nu au avut mandat special în acest sens.

Prin decizia penală nr.225/RC din 2 octombrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel C., a casat decizia penală și a trimis cauza la Curtea de Apel C. în vederea rejudecării apelului formulat de inculpatul B. A. E., întrucât Înalta Curte a constatat că este incident cazul de casare prevăzut de art.438 alin.1 pct.8 Cod pr.penală, privind greșita încetare a procesului penal, motiv pentru care în vederea înlăturării erorii de drept, s-a casat decizia penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel C. în vederea rejudecării apelului formulat de inculpatul B. A. E., deoarece soluția de încetare a procesului penal s-a bazat pe două procese-verbale încheiate la datele de 18.03.2014 și 20.03.2014 între apărătorul ales al inculpatului, avocat S. L. și directorul general, respectiv administratorul societății prin care se atesta împăcarea intervenită între părți, înscrisuri care nu pot produce efecte juridice, deoarece persoanele semnatare nu au fost mandatate special în acest sens, iar reprezentanții persoanelor juridice nu au făcut dovada acestei calități.

Procedând la rejudecarea cauzei în apel, raportat la motivele de casare, au fost depuse în instanță acordurile de mediere încheiate la data de 13 iulie 2015 între inculpat și partea civilă . și la data de 7.09.2015 între inculpat și partea civilă ., însoțite de procesele-verbale de închidere a medierii și suportul electronic.

Potrivit art.5 alin.1 Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a unei cauze au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Prin decizia nr.265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr.362 din 20 mai 2014, s-a stabilit că dispozițiile art.5 Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o „lex terția”, încălcându-se dispozițiile art.61 din Constituție.

În ceea ce privește încadrarea juridică, Curtea constată că faptele inculpatului realizează conținutul constitutiv atât al infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal anterior, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal anterior, sancționate cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, cât și al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev.de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d N.C.P. cu aplicarea art. 77 lit. a N.C.P. și art.35 NCP, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Raportat la regimul sancționator, inclusiv al prevederilor referitoare la modalitatea de executare, Curtea constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este legea penală nouă, în condițiile în care aceasta prevede și posibilitatea împăcării părților, potrivit art.231 alin.2 Cod penal, împăcare ce a intervenit între inculpat și cele 3 părți civile.

Astfel, având în vedere voința părții civile V. P. de a se împăca cu inculpatul, precum și acordurile de mediere încheiate între inculpat și părțile civile . Drobeta T. S. și . SA nr.3313 din 13.07.2015 și nr.1 din 7.09.2015, Curtea raportat la dispozițiile art.421 pct.2 lit.a Cod pr.penală, va admite apelul va desființa sentința penală în ce îl privește pe inculpatul B. A. E. și rejudecând, va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. în 3 infracțiuni prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d N.C.P. cu aplicarea art. 77 lit. a N.C.P. cu aplicarea art. 5 N.C.P.

Va înceta procesul penal privind pe inculpatul B. A. E. pentru fiecare din cele trei infracțiuni prin împăcarea părților, raportat la dispozițiile art. 17 alin. 2 N.C.P.P. cu aplicarea art. 16 lit. g N.C.P.P.

Va lăsa nesoluționate acțiunile civile formulate în cauză cu privire la inculpat raportat la dispozițiile art.25 alin.5 Cod pr.penală.

Va fi obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Vor fi obligate fiecare dintre părțile civile V. P., . SA și . la plata sumei de câte 100 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare la fond.

Văzând și art.275 alin.3 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul inculpat B. A. E., împotriva sentinței penale nr.1328 din 19 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în dosarul nr._ .

Desființează sentința penală în ce îl privește pe inculpatul B. A. E. și rejudecând:

În baza art. 386 N.C.P.P.

Schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. în 3 infracțiuni prev. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d N.C.P. cu aplicarea art. 77 lit. a N.C.P. cu aplicarea art. 5 N.C.P.

În baza art. 17 alin. 2 N.C.P.P. cu aplicarea art. 16 lit. g N.C.P.P.

Încetează procesul penal privind pe inculpatul B. A. E. pentru fiecare din cele trei infracțiuni prin împăcarea părților.

Lasă nesoluționate acțiunile civile formulate în cauză cu privire la inculpat.

Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 400 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Obligă pe fiecare dintre părțile civile V. P., . SA și . la plata sumei de câte 100 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare la fond.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 septembrie 2014.

C. ȘeleaTatiana M.

Grefier,

B. D.

Red.jud.CȘ

j.f.A.S.

PS/28.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 1211/2015. Curtea de Apel CRAIOVA