Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 271 C.p.). Decizia nr. 1073/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 1073/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 4148/201/2013

Dosar nr._ art. 261 și 262 din Codul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 1073

Ședința publică de la 15 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C. M.

Judecător Ș. B.

Grefier M. V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

¤¤¤¤¤¤

Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul T. C., împotriva sentinței penale nr. 80 din 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, având ca obiect nerespectarea hotărârilor judecătorești de reintegrare a unui salariat și plata salariilor restante (art. 261 și 262 din Codul Muncii).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul inculpat T. C. asistat de avocat B. S. C., apărător ales și părțile vătămate B. C. și B. M., asistate de avocat G. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care s-a pus în discuție admisibilitatea cererii privind sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate a art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004, depusă la dosar de părțile vătămate sau a primirii excepției și pronunțării asupra acesteia de către instanță.

Av. G. M., pentru părțile vătămate, a arătat că de soluționarea excepției depinde rezolvarea pe fond a cauzei și astfel este admisibilă sesizarea CCR cu excepția invocată sau primirea excepției de către instanță în situația în care se consideră că CCR nu poate fi sesizată pe considerentul că textul de lege invocat nu mai este în vigoare.

Reprezentantul Parchetului a arătat că sunt inadmisibile solicitările și că CCR s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a art. 23 și 24 din Legea contenciosului administrativ prin decizia nr. 914/2009.

Av. B. S. pentru inculpat a solicitat respingerea cererii privind sesizarea CCR sau a primirii excepției și pronunțarea asupra acesteia de către instanță, ca inadmisibile întrucât articolul contestat a fost abrogat. Pe de altă parte excepția invocată nu are legătură cu fondul cauzei.

Curtea constată inadmisibilă cererea privind pronunțarea instanței asupra excepției de neconstituționalitate având în vedere că numai CCR are o astfel de competență chiar dacă norma a cărei neconstituționalitate se invocă nu mai este în vigoare (decizia CCR nr. 766 din 2011).

Curtea constată că nu poate fi primită nici cererea privind sesizarea CCR cu excepția respectivă întrucât, chiar dacă CCR ar admite excepția invocată și ar constata că normele criticate sunt neconstituționalele, această constatare nu ar avea relevanță în cauză în raport de principul aplicării legii penale mai favorabile.

Prin urmare, Curtea respinge cele două cereri, ca inadmisibile.

Constatând că nu mai sunt alte cereri sau excepții, Curtea a acordat cuvântul atât asupra schimbării încadrărilor juridice ale faptelor puse în discuție conform încheierii de la data de 10.06.2015, cât și asupra apelului.

Av. B. S. pentru inculpat a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor întrucât hotărârea pe care inculpatul nu a pus-o în executare a fost pronunțată de instanța de contencios administrativ. Codul muncii nu poate fi aplicabil în cauză întrucât acesta se referă la raporturile de muncă, pe când părțile vătămate sunt funcționari publici și astfel legea funcționarului public vorbește de raporturi de serviciu.

În urma schimbării încadrării juridice, se impune achitarea inculpatului întrucât fapta prevăzută de Legea contenciosului administrativ în art. 24 alin. 3 a fost dezincriminată prin legea de punere în aplicare a noului cod penal.

În subsidiar, își menține concluziile de la termenul din data de 06.05.2015, în sensul că, în principal, în baza art. 396 alin.6 C.p.p.rap.la art.16 lit.e C.p.p., solicită încetarea procesului penal, având în vedere că plângerea prealabilă a fost formulată în afara termenului de depunere a plângerii, iar în subsidiar, în baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit.b C.p.p., să se dispună achitarea inculpatului, având în vedere că materialul probator administrat în cauză, a confirmat fără dubiu faptul că acesta a depus toate diligențele ce erau circumscrise funcției deținute, în sensul reintegrării celor 2 funcționari în cadrul Primăriei Piscu Vechi.

Av. G. M. pentru părțile vătămate arată că fapta nu a fost dezincriminată, se regăsește în noul cod penal.

Fapta inculpatului nu poate fi reținută în raport de Legea contenciosului administrativ întrucât prin hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ s-a dispus reintegrarea părților vătămate în funcțiile avute anterior și plata drepturilor salariale, ori art. 24 din legea contenciosului se referă la executarea unor hotărâri prin care s-a impus autorității publice obligația de a face, or obligația de a da în cazul plății salariilor nu intră sub incidența acestui articol, iar în privința obligației de a face, cea de a dispune reintegrarea, codul muncii este lege specială față de legea contenciosului administrativ și astfel este aplicabil codul muncii.

Cu privire la tardivitatea plângerii, arată că plângerea s-a formulat în termenul legal, infracțiunile deduse judecății fiind unele continuate.

Reprezentantul Parchetului arată că în cauză nu este aplicabilă Legea contenciosului administrativ, ci Codul muncii și ca atare solicită să nu se dispună schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor, în acest sens fiind și decizia 8545/2013 a Curții de Apel Cluj, menținând totodată concluziile formulate la termenul din data de 06.05.2015, în sensul că în cazul celor două infracțiuni prevăzute de codul muncii nu este vorba de plângere prealabilă, ci de plângere simplă și astfel tragerea la răspundere penală nu este condiționată de introducerea acesteia în vreun termen.

Mai arată că este nefondată critica inculpatului cu privire la nevinovăția sa, probatoriul administrat făcând dovada că acesta nu a făcut demersuri pentru punerea în executare a hotărârii.

În consecință, a solicitat respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor întrucât a întreprins toate demersurile legale pentru reintegrarea părților vătămate în funcțiile avute anterior și plata drepturilor salariale restante. Noul primar a reușit să pună în executare sentința doar ca urmare a demersurilor întreprinse anterior de inculpat. Mai mult, nici chiar noul primar nu a reușit să le reîncadreze pe părțile vătămate în aceleași funcții întrucât acestea fuseseră desființate.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80 din 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ , în baza art. 261 Codul muncii cu aplic. art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul T. C., la 500 lei amendă.

În baza art. 262 Codul muncii, cu aplic. art. 5 Cod penal., a fost condamnat inculpatul la 1000 lei amendă.

În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal din 1969, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1000 lei amendă.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 indice 1 Cod penal din 1969.

S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat nr. 854/P/2011/01.11.2013 înaintat instanței la data de 08.11.2013, a fost trimis în judecată inculpatul T. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a hotărârii judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat prev de art. 262 Codul muncii și nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresată angajatorului de către partea interesată prev. de art. 261 Codul muncii cu aplic. art. 33 lit. a CP.

În actul de sesizare s-a reținut că la data de 29.01.2009, părțile vătămate B. M. și B. C. erau încadrați ca funcționari publici în cadrul Primăriei Comunei Piscu Vechi, primul având funcția publică de referent clasa a III a gradul superior treapta I, în aparatul de specialitate la primarului comunei Piscu Vechi, iar B. C. având funcția publică de referent clasa a III a gradul superior, treapta I în aparatul de specialitate al Primarului comunei Piscu Vechi.

Invocând Hotărârea Consiliul Local nr. 3/23.01.2009 prin care se aproba ștatul de funcții și organigrama aparatului de specialitate al primarului comunei Piscu Vechi, prin care erau reduse trei posturi, din care doua posturi de funcționari publici, avizul_/30.11.2008, combinat cu adresa_/30.09.2008, HCL 2/23.01.2009, prin care se aproba procesul verbal al comisiei speciale constituita prin HCL 39/08.12.2008 și avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local privind cele două hotărâri și în temeiul art. 99 alin. 1 lit. b, alin. 3,4,5, art. 100 alin. 4 și 5 din Legea 188/2009 Republicată și art. 11 din Legea 554/02.12.2004, prin dispoz. nr. 6/29.01.2009 și 7/29.01.2009 date de inculpatul T. C. în calitate de primar al comunei Piscu Vechi s-a dispus ca începând cu data de 01.03.2009 să înceteze raporturile de serviciu, atât ale părții vătămate B. M., cât și ale părții vătămate B. C..

Prin s.c. nr. 863/21.04.2009 a Tribunalului D. - Secția C. Administrativ și Fiscal, instanța de judecata a dispus suspendarea executării dispoz. 6 și 7 din 29.01.2009, reținând ca prin prisma celor două condiții legale ce trebuiau îndeplinite, pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ, condiții constând în cazuri bine justificate și prevenirea unei pagube iminente, cele două dispoziții, ca acte administrative, nu au evocat situația în care, dacă măsura eliberării din funcția publică ar afecta ambii soți, nu se va afecta raportul de serviciu al soțului cu salariul cel mai mare, cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivelul Primăriei, semnat între primarul comunei și Sindicatul Administrației Publice - Forța Legii D..

Mai mult, aceste instanțe de judecată, prin hotărârile sus amintite, au reținut ca un alt motiv de nelegalitate al celor două dispoziții, faptul ca primarul comunei Piscu Vechi - în speță inculpatul T. C., și-a încălcat obligația legală ca, în cazul reorganizării activității și reducerii posturilor ocupate de părțile vătămate de a nu fi pus la dispoziția acestora, ca funcționari publici, funcțiile publice corespunzătoare.

Cu toate că prin hotărârea judecătorească sus amintită s-a dispus suspendarea executării dispozițiilor 6 și 7 din 29.01.2009, iar părțile vătămate promovaseră la 27.03.2009 acțiunea judecătorească prin care solicitau constatarea nelegalității și netemeiniciei dispozițiilor respective și obligarea primarului comunei Piscu Vechi și Consiliului Local al comunei Piscu Vechi la reintegrarea în funcțiile publice deținute anterior și totodată despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, reprezentând drepturi salariale de care fuseseră private începând cu 01.03.2009, inculpatul T. C. nu s-a conformat celor dispuse de instanțele judecătorești.

Prin s.c.nr. 795/04.05.2010 a Tribunalului D. - Secția C. Administrativ și Fiscal, definitiva prin decizia 791/23.02.2011 a Curții de Apel C. - Secția C. Administrativ și Fiscal a fost admisă acțiunea formulată de părțile vătămate B. M. și B. C., au fost anulate dispozițiile 6 și 7 din 29.01.2009 emise de Primarul comunei Piscu Vechi și a fost obligat primarul comunei Piscu Vechi la reintegrarea părților vătămate în funcțiile publice deținute anterior emiterii dispozițiilor și la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, reprezentând drepturi salariale începând cu data de 01.03.2009 și până la data reintegrării efective actualizată cu inflația la data plății.

Urmare acestui fapt prin cererile 2418/18.03.2011 și 2995/27.04.2011 părțile vătămate au solicitat inculpatului executarea s.c. nr. 795/04.05.2010 a Trib D. definitiva la 23.02.2011.

Prin adresa 2418/18.04.2011 inculpatul a comunicat părților vătămate că sentința sus amintită urmează să fie pusă în aplicare în cel mai scurt timp posibil, iar prin dispoziția 622 din 29.04.2011 și 623/29.04.2011, inculpatul a dispus ca, începând cu 30.04.2011 părțile vătămate B. M. și B. C., să fie reintegrate în funcțiile publice deținute anterior emiterii dispozițiilor 6 și 7 din 29.01.2009 și acordarea plății despăgubirilor egale cu salariile majorate și recalculate, respectiv drepturi salariale, începând cu data de 01.03.2009 și până la 30.04.2011, actualizat cu inflația plății în suma de 26.957,02 lei pentru B. M. și 25.083,03 lei pentru partea vătămată B. C..

Dând dovada de rea credință la aceeași dată, 29.04.2011, și invocând referatul 3109/29.04.2011, HCL 29/11.05.2010, HCL 40/30.07.2010, HCL 15/2011, OUG 63/2010 pentru modificarea și completarea legii 273/2006 privind finanțele publice locale precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, adresa_/12.07.2010 a instituției prefectului prin care se stabilea numărul maxim de posturi prevăzut în aparatul propriu de specialitate al primarului și structurile din subordinea Consiliului Local și OUG 34/2009 inculpatul T. C. a emis și dispozițiile nr. 624 și 625 din 29.04.2011 prin care a dispus eliberarea din funcțiile publice a părților vătămate B. M. și B. C., cu mențiunea că funcțiile publice deținute anterior aplicării dispozițiilor 6 și 7 din 29.01.2009 fuseseră desființate prin HCL 3/23.01.2009 motivându-se totodată că HCL 3 din 23.01.2009 ar fi fost anulată tocmai prin s.c. 795/04.05.2010 definitiva prin decizia civilă 791/23.02.2011 a Curții de Apel C. cât și succesiv prin HCL 29/2010, HCL 40/2010, HCL 15/2011.

În loc să se conformeze hotărârii judecătorești 795/04.05.2010 definitivă și irevocabilă și să adopte o altă hotărâre de aprobare a organigramei și a Ștatului de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, cu luarea în considerare a celor statuate prin hotărârea sus amintită, inculpatul T. C. a nesocotit efectul puterii de lucru judecat a hotărârii sus amintite și a emis noi acte administrative cu același conținut că cele anulate de hotărârea judecătorească, lăsând să se înțeleagă evident în mod fictiv că înlăturarea celor două părți vătămate din structura instituției avea la bază acele hotărâri ale Consiliului Local al Primăriei Piscu Vechi.

Nici după ce prin s.c. 595/06.02.2012 a Tribunalului D. au fost anulate dispozițiile 624 și 625/29.04.2011 și HCL 29/2010, HCL 40/2010 și 15/2011 nu s-a dispus reintegrarea părților vătămate in funcțiile deținute anterior, inculpatul nu a executat cele stabilite prin hotărârea judecătorească nici în sensul reintegrării acestora și nici în sensul plății drepturilor salariale cuvenite.

Proiectele de Hotărâri 25/2011 și 27/2011, privind aprobarea plătii salariilor celor două părți vătămate, Hotărârea 69/2011 privind aprobarea plății de la bugetul local al comunei Piscu Vechi a drepturilor salariale cuvenite celor două părți vătămate, Proiectul de Hotărire 23/2011 privind transformarea unor funcții publice invocate de inculpat prin apărarea sa, cum că prin aceste demersuri a încercat să pună în executare s.c. 795/04.05.2010, nu reprezintă o justificare legală a acestuia pentru nesocotirea sentințelor de reintegrare a celor două părți vătămate și plata drepturilor salariale cuvenite acestora, atâta vreme cât aceste demersuri au fost făcute la mult timp după notificarea de către cele două părți vătămate pentru punerea în executarea a cestor hotărâri, și atâta vreme cât în intervalul după notificarea sa pentru punerea în executare a Hotărârii 795/04.05.2010 și până la inițierea acestor proiecte de hotărâre a continuat să emită acte administrative contrar celor dispuse de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.

Între timp, urmare a alegerilor locale din anul 2012 inculpatului i-a încetat calitatea de primar, după încetarea mandatului său, noul primar al comunei Piscu Vechi prin dispozițiile 338 și 339 din 28.11.2011, dispunând reintegrarea celor două părți vătămate pe posturile deținute anterior și achitarea în întregime a drepturilor bănești cuvenite stabilite prin s.c. nr. 795/04.05.2010.

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul cod de procedură penală, dispozițiile acestuia fiind de imediată aplicare.

Totodată prin art. 6 alin. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală se statuează următoarele .:"cauzele aflate în curs de judecată în primă instanță, la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluționează de către instanța competentă potrivit legii noi, iar în situația prevăzută la alin. 1 al art. 6 mai sus menționat, instanța pe rolul căreia se află cauza o trimite judecătorului de cameră preliminară pentru a proceda conform art. 342, 348 NCPP. privind procedura de cameră preliminară.

În consecință prin încheierea din 4 februarie 2014 s-a dispus de către Judecătoria Calafat - ca instanță competentă să soluționeze și în continuare infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, trecerea cauzei în procedura de cameră preliminară comunicându-i-se conform prevederilor art. 344 alin. 2 NCPP inculpatului copia certificată a rechizitoriului, cu mențiunea ca, în termen de 25 zile de la data comunicării copiei certificate a rechizitoriului poate formula cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală

Prin cererea de la data de 06.03.2014 inculpatul, prin apărător ales R. M., a solicitat să se constate că plângerea penală a fost introdusă de părțile vătămate în afara termenului prevăzut de lege, cu consecința începerii urmăririi penale, punerii în mișcare a acțiunii penale și emiterea rechizitoriului în mod nelegal, fapt ce este de natură să ducă la producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel, decât prin desființarea actului efectuat cu nerespectarea prevederilor legale, în vederea înlăturării consecințelor păgubitoare generate de acesta.

Prin încheierea din data de 17.03.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat că cererea inculpatului cu privire la constatarea neregularităților rechizitoriului și a legalității efectuării actelor de către organele de urmărire penală, prin prisma disp. art. 345 alin. 1 C., este neîntemeiată, apreciindu-se că nici în cazul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T. C. nu este înlăturat principiul oficialității chiar dacă devin incidente aspecte ce presupun disponibilitatea cu privire la modul de sesizare pentru aceste infracțiuni.

Împotriva încheierii din data de 17.03.2014, inculpatul T. C. a formulat contestație la Tribunalul D., invocând următoarele critici: incompatibilitatea judecătorului și încălcarea dreptului la un proces echitabil, precum și faptul că plângerea prealabilă a persoanelor vătămate a fost introdusă cu depășirea termenului legal, situație în care în cauză nu există de fapt plângere prealabilă, condiție de încetare a procesului penal.

Prin încheierea nr. 71 din 09.04.2014 Tribunalul D., constatând că cererile și excepțiile invocate de inculpat nu sunt fondate, urmărirea penală s-a efectuat cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală în vigoare, nu s-au încălcat drepturile procesuale ale inculpatului, iar aspectele invocate nu îmbracă caracterul unor nulități absolute, în temeiul art. 347 alin. 1 NCPP, a respins ca nefondată contestația formulată de inculpatul T. C..

Prin încheierea din ședința de Cameră de consiliu de la 29.04.2014, Judecătorul de Cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 2 CPP, constatând legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. 854/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat privind pe inculpatul T. C., trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea unor hotărâri judecătorești definitive prin reintegrarea în muncă a unui salariat prev de art. 262 Codul muncii și nerespectarea unei hotărâri judecătorești definite prin plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresată angajatorului de către partea interesată prev. de art. 261 Codul muncii cu aplic. art. 33 lit. a CP, a dispus începerea judecății cauzei fixând primul termen de judecată 20.05.2014.

În cauză s-a luat interogatoriul inculpatului T. C., care nu a recunoscut săvârșirea celor două fapte, declarații părților vătămate care nu s –au constituit părți civile și martorului D. A., apărătorul inculpatului a depus procesul verbal încheiat la 16.12.2013 eliberat de Consiliul Local Piscu Vechi, Hotărârea nr. 51/2013 eliberată de Consiliul Local Piscu Vechi, Proiectul de hotărâre nr. 51/2013 eliberat de același consiliu, Dispoziția nr. 680/2013 a Primarului comunei Piscu Vechi, convocare din 16.12.2013, Anexa HCL nr. 51/2013, referat datând 20.09.2012, adresa nr. 5634/2012, Hotărârea nr. 13/2012 a Consiliului Locala Piscu Vechi și anexa nr. 1 la hotărâre, anexa nr. 2 și anexa nr. 3 la aceeași hotărâre, procesul verbal al Consiliului Locala al comunei Piscu Vechi din 25.07.2012, Dispoziția nr. 24/2013 a Primarului comunei Piscu Vechi, convocare din 25.07.2012, certificatul de naștere al minorei T. Ilaria C..

Coroborând probele administrate în faza de judecată cu probele administrate în faza de urmărire penală, instanța a reținut următoarea stare de fapt.

La data de 29.01.2009, părțile vătămate B. M. și B. C. erau încadrați ca funcționari publici în cadrul Primăriei Comunei Piscu Vechi, primul având funcția publică de referent clasa a III a gradul superior treapta I, în aparatul de specialitate la primarului comunei Piscu Vechi, iar B. C. având funcția publică de referent clasa a III a gradul superior, treapta I în aparatul de specialitate al Primarului comunei Piscu Vechi.

Urmare acestui fapt prin cererile 2418/18.03.2011 și 2995/27.04.2011 părțile vătămate au solicitat inculpatului executarea s.c. nr. 795/04.05.2010 a Tribunalului D. definitiva la 23.02.2011.

În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de nerespectare a hotărârii judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat prev de art. 262 Codul muncii și nerespectarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresată angajatorului de către partea interesată prev. de art. 261 Codul muncii.

La stabilirea și individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru faptele săvârșite, gradul de pericol social concret al faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care potrivit fișei de cazier judiciar nu a mai fost condamnat.

În raport de aceste aspecte, instanța a apreciat că aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu amendă este suficientă pentru reeducarea acestuia și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

S-a lua act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 274 alin. 1 CPP, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul T. C., susținând într-o primă teză, că în mod nelegal instanța de fond a dispus condamnarea pentru săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, având în vedere că plângerea prealabilă a fost formulată în afara termenului de depunere, motiv pentru care se impune a se constata incidența cazului de încetare a procesului penal prevăzut de art.16 lit.e C.p.p.

Într-o teză subsidiară, se apreciază că soluția instanței de fond este nelegală având în vedere faptul că infracțiunile prevăzute de art. 261 și 262 din Codul Muncii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost dezincriminate, fiind abrogate prin art.127 alin.1 din Legea 187/2012, solicitând achitarea în baza art.396 alin.5 c.p.p., rap.la art.16 lit.b c.p.p.

Pe de altă parte, materialul probator administrat în cauză, a confirmat fără dubiu faptul că inculpatul a depus toate diligențele ce erau circumscrise funcției deținute, în vederea reintegrării celor 2 funcționari în cadrul Primăriei Piscu Vechi.

La termenul din data 10 iunie 2015, Curtea a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului T. C., din infracțiunile prev. de art. 261 și art. 262 din Codul Muncii, în infracțiuni prevăzute de art. 24 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004).

La data de 22.06.2015, s-au depus note scrise de către procurorul de ședință cu privire la schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor.

La data de 26.06.2015, părțile vătămate au depus la dosar note scrise cu privire la schimbarea încadrărilor juridice ale faptelor puse în discuție, prin care au invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004 cu privire la sintagma „în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2)”, solicitând sesizarea CCR cu excepția invocată sau primirea excepției și pronunțarea asupra acesteia de către instanță în situația în care se consideră că CCR nu poate fi sesizată pe considerentul că textul de lege invocat nu mai este în vigoare.

La termenul de azi, 15.07.2015, s-a pus în discuție admisibilitatea cererii privind sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate a art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004, depusă la dosar de părțile vătămate sau a primirii excepției și pronunțării asupra acesteia de către instanță.

Apărătorul părților vătămate a arătat că de soluționarea excepției depinde rezolvarea pe fond a cauzei și astfel este admisibilă sesizarea CCR cu excepția invocată sau primirea excepției și pronunțarea asupra acesteia de către instanță în situația în care se consideră că CCR nu poate fi sesizată pe considerentul că textul de lege invocat nu mai este în vigoare.

Apărătorul inculpatului a solicitat respingerea cererii privind sesizarea CCR sau a primirii excepției și pronunțarea asupra acesteia de către instanță, ca inadmisibile întrucât articolul contestat a fost abrogat. Pe de altă parte excepția invocată nu are legătură cu fondul cauzei.

Curtea, a constatat inadmisibilă cererea privind pronunțarea instanței asupra excepției de neconstituționalitate având în vedere că numai CCR are o astfel de competență chiar dacă norma a cărei neconstituționalitate se invocă nu mai este în vigoare (decizia CCR nr. 766 din 2011).

De asemenea, a constatat că nu poate fi primită nici cererea privind sesizarea CCR cu excepția respectivă întrucât chiar dacă CCR ar admite excepția invocată și ar constata că normele criticate sunt neconstituționalele această constatare nu ar avea relevanță în cauză în raport de principul aplicării legii penale mai favorabile.

Prin urmare, Curtea a respins cele două cereri, ca inadmisibile.

Trecând la soluționarea apelului, Curtea constată următoarele:

Potrivit Codului Muncii (Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003), forma în vigoare până la data de 01.02.2014:

Art. 261: Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă.

Art. 262: Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.

Potrivit art. 24 din Legea contenciosului administrativ și fiscal (Legea 554/2004), forma în vigoare până la data de 01.02.2014:

(1)Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2)În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă.

(3)Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei.

În speța de față, părțile vătămate B. C. și B. M. au formulat plângere penală împotriva inculpatului T. C. pentru nerespectarea hotărârii judecătorești cu nr. 795/04.05.2010 a Tribunalului D.-Secția C. Administrativ și Fiscal, prin care s-a dispus anularea dispozițiilor nr. 6 și 7 din data de 29.01.2009 emise de Primarul Comunei Piscu Vechi (inculpatul) și hotărârea nr. 3 emisă de Consiliul local al comunei Piscu Vechi și a fost obligat primarul (inculpatul) la reintegrarea părților vătămate în funcțiile publice deținute anterior emiterii deciziilor și la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, reprezentând drepturi salariale începând cu data de 01.03.2009 și până la data reintegrării efective, actualizate cu inflația la data plății.

Această hotărâre a fost pronunțată de o instanță de contencios administrativ și nu de o instanță de litigii de muncă și astfel în cauză se pune problema săvârșirii infracțiunii prev. de art. 24 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ cu nr. 554/2004 (forma în vigoare până la data de 01.02.2014) și nu a infracțiunilor prevăzute de art. 261 și 262 din Codul muncii (forma în vigoare până la data de 01.02.2014).

Este neîntemeiată susținerea părților vătămate și a parchetului că art. 24 din Legea 554/2004 se referă la neexecutarea altor sentințe, respectiv la cele prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative și astfel, în cazul sentințelor prin care se dispune reintegrarea unui funcționar sau plata salariilor restante, sunt aplicabile dispozițiile din codul muncii, nu cele ale legii contenciosului administrativ.

Astfel, în primul rând, în cazul funcționarilor publici, nu suntem în prezența unor raporturi de muncă pentru a fi aplicabile dispozițiile din codul muncii, ci, potrivit art. 1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, a unor raporturi de serviciu, pentru care, în situația în care au încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, se poate formula cerere privind anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea lor adresate instanței de contencios administrativ, așa cum se precizează în art. 106 din aceeași lege.

În al doilea rând, în cazul funcționarilor publici, executarea unei hotărâri judecătorești de reintegrare și plata salariilor restante, implică (chiar dacă nu se menționează expres în hotărâre) și o altă acțiune din partea autorității publice, respectiv aceea de emitere a deciziei de reintegrare și de plata salariilor restante, decizie care are caracter de act administrativ. Prin urmare, executarea unor astfel de hotărâri intră în categoria celor prin care autoritatea este obligată să încheie un act, spre deosebire de executarea unei hotărâri judecătorești de reintegrare a unui salariat cu contract de muncă, unde unitatea angajatoare nu are o astfel de obligație.

În sensul că astfel de sentințe trebuiau executate în raport de dispozițiile legii contenciosului administrativ și nu ale codului muncii, există și o numeroasă practică judiciară constantă (spre exemplificare sunt deciziile: nr. 304/2009 a Curții de Apel Ploiești-Secția Penală, nr. 9823/2012 a Curții de Apel C.-Secția C. Administrativ și Fiscal, nr. 752/2013, 414/2013, 1751/2013, 5337/2012, 5340/2012, 5375/2012, 5195/2012, 4383/2011, 559/2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, etc).

Decizia invocată de procuror, ca practică judiciară, a Curții de Apel Cluj, cu nr. 8545/2013, prin care s-a statuat că în cazul obligației de plată a unor sume de bani stabilită prin hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță de contencios administrativ poate și trebuie pusă în executare prin procedura executorie de drept comun antamată de codul de procedură civilă, nefăcând obiectul dispozițiilor art. 24-25 din Legea contenciosului administrativ, nu poate fi reținută ca relevantă în cauză. Aceasta, întrucât în acea sentință autoritatea publică nu a fost obligată la reintegrarea vreunui funcționar în funcția avută anterior sau la plata salariilor restante, ci la plata pur și simplu a unor sume de bani pentru imposibilitatea restituirii unui imobil în natură. Prin urmare, nu se poate reține că, în raport de această practică, care este oricum și singulară, cel puțin în cazul plății drepturilor salariale restante nu ar fi aplicabile dispozițiile din legea contenciosului administrativ, ci ale codului muncii, care prevede expres că neplata salariilor restante constituie infracțiune și care constituie lege specială față de codul de procedură civilă, așa cum au susținut părțile vătămate.

Mai mult, în acest sens, că sunt aplicabile dispozițiile din legea contenciosului administrativ, a decis și Curtea de Apel C., prin decizia nr. 729/23.03.2010, care îi privește pe inculpatul și pe părțile vătămate din prezenta cauză.

Astfel, părțile vătămate au apelat la calea executării prevăzută de legea contenciosului administrativ, solicitând aplicarea față de inculpat a unei amenzi potrivit art. 24 alin. 1 și 2, însă au apelat la această cale pentru neexecutarea unei alte sentințe, cu nr. 863/21.04.2009, prin care s-a dispus suspendarea executării dispozițiilor nr. 6 și 7 din 29.01.2009 de eliberare din funcție până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei cu nr._ a Tribunalului D. (în care s-a pronunțat ulterior sentința nr. 795/04.05.2010, a cărei neexecutare face obiectul prezentei judecăți), cererea acestora fiind respinsă. Curtea de Apel C., prin decizia nr. 729/23.03.2010, respingând recursul declarat de părțile vătămate, a statuat că dispozițiile art. 24 din legea contenciosului administrativ nu sunt aplicabile decât fondului cauzei, respectiv sentinței prin care se dispune reintegrarea în funcție și plata salariilor restante, nu și sentinței prin care s-a dispus o măsură provizorie, aceea a suspendării executării dispozițiilor nr. 6 și 7 din 29.01.2009 de eliberare din funcție până la reintegrare.

Fapta prevăzută de art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004 nu a fost dezincriminată, așa cum s-a susținut de către inculpat, prin apărător, ea fiind prevăzută în noul cod penal la art. 287 alin. 1 lit. d și e, dar numai în varianta în care hotărârea neexecutată se referă la reintegrarea în muncă a unui salariat sau la plata salariilor restante, ori, în speța de față, se pune problema neexecutării unei astfel de sentințe.

Comparând dispozițiile legii contenciosului administrativ, în vigoare până la data de 01.02.2014, cu dispozițiile noului cod penal, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, se constată că, deși sub aspectul limitelor de pedeapsă legea nouă pare mai favorabilă, în cazul concret legea veche este mai favorabilă pentru considerentele ce se vor arăta mai jos:

Pentru punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004, trebuia îndeplinită o condiție prealabilă, respectiv aceea de a se solicita și de a se obține, potrivit art. 24 alin. 2, aplicarea față de acea persoană a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, textul art. 24 alin. 3 prevăzând expres: constituie infracțiune neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2).

În speța de față, părțile vătămate nu au formulat o astfel de acțiune de amendare a inculpatului și nu au obținut o hotărâre în acest sens.

Așa cum s-a arătat mai sus, părțile vătămate au formulat o acțiune, prin care au solicitat aplicarea unei amenzi față de inculpat însă pentru neexecutarea unei alte hotărâri judecătorești care nu privea reintegrarea reclamanților sau plata salariilor restante, ci suspendarea executării dispozițiilor de eliberare din funcție până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei cu nr._ a Tribunalului D. (în care s-a pronunțat ulterior sentința 795/04.05.2010, prin care inculpatul a fost obligat la reintegrarea părților vătămate în funcția deținută anterior și la plata salariilor începând cu data eliberării din funcție și până la reintegrare, sentință a cărei neexecutare face obiectul prezentei judecăți). De altfel, așa cum s-a arătat mai sus, această acțiune a părților vătămate a fost respinsă.

Este adevărat că prin cererea depusă la dosar la data de 26.06.2015, părțile vătămate au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004 cu privire la sintagma „în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2)”, solicitând sesizarea CCR cu excepția invocată sau primirea excepției și pronunțarea asupra acesteia de către instanță în situația în care se consideră că CCR nu poate fi sesizată pe considerentul că textul de lege invocat nu mai este în vigoare, însă Curtea, conform celor menționate în practicaua prezentei decizii, a constatat inadmisibilă cererea privind pronunțarea instanței asupra excepției de neconstituționalitate având în vedere că numai CCR are o astfel de competență chiar dacă norma a cărei neconstituționalitate se invocă nu mai este în vigoare (decizia CCR nr. 766 din 2011). De asemenea, a constatat că nu poate fi primită nici cererea privind sesizarea CCR cu excepția respectivă întrucât chiar dacă CCR ar admite excepția invocată și ar constata că normele criticate sunt neconstituționalele, această constatare nu ar avea relevanță în cauză în raport de principul aplicării legii penale mai favorabile.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., va admite apelul inculpatului, va desființa în totalitatea sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 386 C.p.p., va schimba încadrările juridice ale faptelor din infracțiunile prev. de art. 261 și art. 262 din Legea 53/2003 (Codul Muncii) în 2 infracțiuni (având în vedere că sunt 2 părți vătămate) prev. de art. 24 alin.3 din Legea 554/2004 (Legea contenciosului administrativ).

În baza art. 396 alin.6 C.p.p. rap. la art.16 alin.1 lit.e C.p.p., întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, nu este îndeplinită o condiție necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, se va dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpat pentru săvârșirea celor 2 infracțiuni prev. de art.24 alin.3 din Legea 554/2004.

Întrucât părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză, Curtea va lua act de această împrejurare.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuieli judiciare de la fond și din apel urmează să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul T. C., fiul lui A. și E., născut la 11.06.1960 în . D., cu domiciliul în comuna Piscu Vechi ., județul D., CNP –_, împotriva sentinței penale nr. 80 din 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ .

Desființează în totalitate sentința și, rejudecând:

În baza art.386 C.p.p.

Schimbă încadrările juridice ale faptelor din infracțiunile prev. de art. 261 și art. 262 din Legea 53/2003 (Codul Muncii) în 2 infracțiuni prev. de art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004 (Legea contenciosului administrativ).

În baza art. 396 alin. 6 C.p.p. rap. la art.16 alin.1 lit.e C.p.p.

Încetează procesul penal cu privire la inculpatul T. C. pentru săvârșirea celor 2 infracțiuni prev. de art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004.

Ia act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.

Cheltuieli judiciare de la fond și din apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 15 Iulie 2015

Președinte, Judecător,

A. C. M. Ș. B.

Grefier,

M. V.

Red.jud.Șt.B.

J.fond: E.M.

G.S 2015/5ex.

← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice...		Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 1068/2015. Curtea de Apel CRAIOVA →

Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 271 C.p.). Decizia nr. 1073/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 271 C.p.). Decizia nr. 1073/2015. Curtea de Apel CRAIOVA