Delapidarea (art.295 NCP). Decizia nr. 1065/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 1065/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-07-2015 în dosarul nr. 806/311/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ NR. 1065

Ședința publică de la 15 iulie 2015

PREȘEDINTE M. C. G.- judecător

A. M. S.- judecător

Grefier F. U.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. C. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

***

Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 30 iunie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie având ca obiect soluționarea apelului declarat de inculpatul I. M. A. și partea civilă P. S., împotriva sentinței penale nr. 1053 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ .

CURTEA

Asupra apelurilor de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1053 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._,

I. În temeiul dispozițiilor art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de către inculpatul I. M. A. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de delapidare, faptă prev. și ped. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, în referire la art. 5 din Codul penal în infracțiunea de neglijență în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 298 rap. la art. 309 din Codul penal, în referire la art. 5 din Codul penal.

II. În baza art. 295 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, în referire la art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul I. A. M., fiul lui M. și E., născut la data de 15.08.1984 în mun. S., jud. O., domiciliat în mun. S., ., ., jud. O., cu reședința în mun. S., ., jud. O., C.N.P._, judecat în stare de libertate, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Delapidare în formă continuată.

În baza art. 66 alin. 1 lit. a, b și g din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s – a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 3 ani și 6 luni după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și g din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s – a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 60 din Codul penal.

În baza 404 alin. 4 lit. a din Codul de procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 din Codul penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului I. M. A. perioada reținerii de la 16.09.2013 la 17.09.2013 și a arestului preventiv de la data de 17.09.2013 la 07.11.2013.

În baza art. 399 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul I. M. A..

III. În baza art. 396 alin. 1 și 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g din Codul de procedură penală a fost încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul I. M. A., cu aceleași date de stare civilă, a infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ca urmare a împăcării părților.

În baza art. 159 alin. 2 din Codul penal s-a constatat stinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I S. în ceea ce privește suma de 47.572 lei, prejudiciu rezultat din săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Au fost înlăturate dispozițiile art. 38 alin. 1 din Codul penal referitoare la concursul real de infracțiuni din încadrarea juridică dată faptelor.

IV. În baza art. 19 și 397 din Codul de procedură penală a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I S. și a fost obligat inculpatul I. M. A. la plata sumei de 885.533,48 lei la care se va adăuga dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data efectuării plății, cu titlu de prejudiciu material(cauzat prin săvârșirea infracțiunii de delapidare).

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea părții civile P. I S. de obligare a inculpatului I. M. A. la plata către aceasta a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale.

A fost menținut sechestrul asupra bunului mobil – autoturism marca Skoda Superb, cu numărul de înmatriculare_ și ._ aparținând inculpatului I. M. A..

V. În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul I. M. A., C.N.P._, la plata sumei de 7500 lei(din care 6000 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală) cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul I. M. A. la plata sumei de 5000 lei către partea civilă Protoeria I S. cu titlu de cheltuieli judiciare(onorariu avocat – chitanțele cu nr. 395/10.04.2014 și 400 din 07.05.2014 – C.. Ind. av. O. L. A.).

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 6982/P/2012 înregistrat pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ a fost trimis în judecată în stare de libertate, inculpatul I. M. A. pentru infracțiunile de delapidare și înșelăciune, fapte prev. și ped. de art. 2151 alin. 1 și 2 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal și art. 215 alin. 1 și 2 din Codul penal, reținându-se în actul de sesizare, în fapt, că inculpatul, în calitate de contabil la P. S. I și – a însușit în repetate rânduri sume de bani din patrimoniul unității, totalizând suma de 885.553,43 lei iar pentru a se angaja în funcția de contabil a folosit o diplomă de licență falsificată care atesta faptul că este licențiat al Universității de Vest din Timișoara.

La termenul de judecată din data de 11.02.2014, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală. instanța a dispus trimiterea cauzei în procedura de cameră preliminară având în vedere că nu fusese începută anterior cercetarea judecătorească în cauză.

La același termen de judecată instanța a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă anterior față de inculpat iar la termenul din 13.02.2014 a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria S. și a fost luată față de inculpat măsura preventivă a controlului judiciar.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 10.03.2014, în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 6982/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. privind pe inculpatul I. M. A., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Prin același act s-a dispus începerea judecății cauzei cu privire la inculpatul I. M. A..

În cursul procedurii de cameră preliminară nu au fost invocate de către inculpatul I. M. A. excepții și nu au fost formulate cereri cu privire la legalitatea activității de urmărire penală.

Înainte de fi începută cercetarea judecătorească, persoana vătămată P. S. I a formulat cerere de constituire parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 975.917,48 lei cu titlu de prejudiciu astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Totodată, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului I. M. A. la plata majorărilor de întârziere, amenzilor, penalităților, dobânzilor la majorare și penalităților la întârziere stabilite de Ministerul Finanțelor Publice în urma depunerii declarațiilor rectificative către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru perioada 01.07.2009 – 13.03.2012, la plata onorariului de expert – exp. cont. I. G., onorariului de avocat, deplasărilor efectuate cu ocazia procesului și daunelor morale în cuantum de 100.000 lei. Mai departe, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 47.572 lei.

La termenul de judecată din 19.06.2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, partea civilă P. I S. a depus la dosarul cauzei, prin reprezentantul convențional, un înscris din care rezultă manifestarea de voință a părții civile de a se împăca cu inculpatul I. M. A. pentru infracțiunea de înșelăciune. La același termen de judecată a fost admisă în parte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de reprezentantul Ministerului Public și, pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, s – a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunile de delapidare, faptă prev. și ped. de art. 2151 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 și înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215 alin. 1 și 2 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 33 alin. 1 lit. a din Codul penal din 1969 în infracțiunile de delapidare, faptă prev. și ped. de art. 295 alin. 1 din Codul penal rap. la art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal și înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal și art. 5 din Codul penal.

Pe parcursul cercetării judecătorești, la termenul din 26.06.2014, a fost audiat inculpatul I. M. A. cu privire la împăcarea intervenită asupra infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 244 alin. 1 și 2 din Codul penal.

La același termen de judecată a fost audiat inculpatul asupra fondului cauzei acesta nerecunoscând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și nesolicitând aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 4 și art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală.

Procurorul și părțile au solicitat readministrarea probei cu martor administrate în faza de urmărire penală motiv pentru care, pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii M. I. M., M. M., C. C. M., C. O. D. și M. S. A.. Martorii I. E. și I. M., părinții inculpatului, au refuzat să dea declarație în cursul cercetării judecătorești uzând de dispozițiile art. 117 din Codul de procedură penală.

La solicitarea inculpatului s – a solicitat părții civile să comunice la dosar, nominal, persoanele care au avut acces la calculatorul de serviciu al inculpatului în perioada în care acesta a fost angajat la instituției. Din adresa nr. 924 din 02.09.2014 emisă de către partea civilă a rezultat faptul că inculpatul a fost singura persoană cu acces la calculatorul de serviciu.

Tot pe parcursul cercetării judecătorești, s-a atașat la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului.

La termenul de judecată din 13.11.2014, instanța a pus în discuție cererea formulată de către inculpatul I. M. A. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de delapidare, faptă prev. și ped. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, în referire la art. 5 din Codul penal în infracțiunea de neglijență în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 298 rap. la art. 309 din Codul penal, în referire la art. 5 din Codul penal.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul I. M. A. are vârsta de 30 de ani și locuiește în municipiul S., județul O..

La data de 26.11.2012, organele de politie din cadrul Inspectoratului de Poliție al jud. O. – Serviciul de Investigare a Fraudelor au fost sesizate prin plângere penala de către partea civilă P. S. 1 cu privire la faptul că în perioada 01.07._12, cât inculpatul I. A. M. a ocupat funcția de contabil sef în cadrul acestei instituții, acesta si-a însușit în mod ilegal suma de 974.050,57 lei, suma care rezulta din raportul de expertiză contabilă extrajudiciară efectuată la solicitarea părții civile cu ocazia refacerii evidenței contabile a instituției.

Inculpatul I. M. A. a fost încadrat in funcția de contabil la P. S. I începând cu data de 01.07.2009, activitate care a desfășurat – o până la data de 11.04.2012, când, prin Decizia nr. 606/A din aceeași data i – au încetat raporturile de munca potrivit art. 61 din Legea nr. 53/2003.

În perioada 01.07.2009 – 13.03.2012, partea civilă a avut conturi bancare deschise la BRD – Sucursala S. și BCR – Sucursala S., persoanele însărcinate cu efectuarea operațiunilor bancare (plăți, retrageri de numen depozite bancare, etc) fiind contabilul, respectiv inculpatul I. A. M. și protoiereul instituției, respectiv martorul M. M..

În cursul urmăririi penale, în vederea stabilirii prejudiciului concret cauzat părții civile, a modului de producere a acestuia si a persoanelor legal răspunzătoare pentru producerea prejudiciului, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize, specialitatea contabilitate.

Potrivit concluziilor expertizei contabile dispuse în cauză și necontestate de către părți, pentru perioada 01.07.2009 – 13.03.2012 partea civilă P. S. 1 a ridicat prin persoanele împuternicite, respectiv inculpatul I. M. A. și martorul M. M., din BRD S. suma totala de 1.392.890 lei, iar din BCR S. suma totala 499.950 lei, în total suma ridicată pentru această perioadă prin ambele unități bancare fiind de 1.892.840 lei.

Din suma totala ridicata din cele două unități bancare pentru aceasta perioada in valoare de 1.892.840 lei, suma de 1.810.840 lei a fost ridicată de către inc. I. M. A., persoană care, pe lângă faptul că desfășura activități specifice postului de contabil pe care fusese încadrat, în fapt, desfășura și activități postului de casier, împrejurare care rezultă în afara oricărei forme de îndoială din probatoriul administrat în cauză.

S-a constatat potrivit aceluiași raport de expertiză contabilă efectuat în cauză că sumele ridicate de către P. S., prin împuterniciții săi de la BCR S. si BRD S. in perioada 01.07._12 nu au fost corect înregistrate în evidența contabilă a instituției în cauză, nefiind întotdeauna operate in registrul de casa in ziua ridicării lor si nici in cuantumul menționat in extrasele de cont prin simple explicații ( salarii BRD, salarii BCR), iar sumele menționate la încasări din această proveniență nu corespund în cea mai mare parte cu cele din extrasele de cont, fiind operate la date diferite fata de data ridicării efective a numerarului din banca.

În ceea ce privește registrul de casă refăcut de expertul contabil pe baza înscrisurilor puse la dispoziție de către P. S. 1, documentele de încasări si plăti, extrasele de cont emise de BRD S. si BCR S. pentru depunerile si retragerile de numerar, s-a constatat ca multe chitanțe au fost defectuos întocmite, neexistând la P. S. 1 o evidenta a chitanțelor primite si utilizate, registrul de casa fiind completat necorespunzător, in unele situații neexistând documente justificative pentru încasări si plăti, nefiind semnat zilnic pentru întocmit si verificat. În această situație nu s – a făcut o revizuire a registrului de casa ci o reconstituire a încasărilor si a plăților având in vedere documentele puse la dispoziție de P. S. 1, constatându-se ca soldul care trebuia justificat este de 885.533,48 lei, neidentificându-se documente contabile care sa ateste înregistrarea în mod corespunzător a plăților efectuate prin casieria Protoieriei S. 1 si prin cele doua bănci pentru perioada 01.07._12, respectiv note contabile, registru jurnal, fisa contului curent BCR, fisa contului curent BRD, fișă cont casă, balanțe de verificare lunare, bilanțuri contabile, în concluzie plățile efectuate prin casieria Protoieriei cat si viramentele bancare nu au fost înregistrate in evidenta contabila a Protoieriei.

De asemenea, s-a constatat ca extrasele de cont emise de BRD pentru lunile verificate, respectiv februarie 2011 – martie 2011, mai 2011, noiembrie 2011 si decembrie 2011 pentu P. S. 1, respectiv extrasele de cont – duplicate emise de BRD S., nu corespund cu cele operate in evidenta contabila a Protoieriei S. 1 pentru aceeași perioada.

Astfel, conform expertizei contabile, pe data de 03.02.2011 in extrasul de cont pus la dispoziție de către P. S. 1 este înregistrat OP 26 in valoare de 84.236 lei, dar pentru aceeași dată, in extrasul de cont duplicat este operat OP 26 cu o valoare de 53.157 lei, in această situație in extrasul de cont existent in Protoierie fiind operat ca si plata o suma mai mare fata de suma reala menționata in OP, respectiv suma de 31.079 lei, suma ce apare ca ridicată in numerar de către inc. I. M. A. si neînregistrata in Registrul de casa, astfel: 5.000 lei/04.02.2011; 18.000 lei /16.02.2011; 5000 lei/23.02.2011; 3.000 lei/28.02.2011. Suma de 79 lei, diferența până la reîntregirea sumei de 31.079 lei apărând înregistrată în extrasul de cont al Protoieriei S. ca și comision bancar. In concluzie suma totala de 31.079 lei ( 31.000 lei+ 79 lei) nu este justificata, 31.000 lei fiind ridicați de inc. I. M. A., fără a fi operați in registrul de casa, iar 79 lei apar ca înregistrați ca si comision bancar, dar nu in extrasul duplicat eliberat de banca.

Extrasul de cont bancar pentru luna martie 2011 - duplicatul emis de BRD Agenția E. T. nu este identic cu extrasul de cont prezentat de către P. S. 1. Astfel, pe data de 08.03.2011, in extrasul de cont bancar-duplicat emis de către BRD S. apar ridicate suma de 5.000 lei, respectiv 48.000 lei, in total 53.000 lei, insa pentru aceeași data, conform extrasului de cont aflat la P. S. 1 apare ridicata numai suma de 40.000 lei, cu o diferența de 13.000 lei.

Pe data de 09.03.2011, in extrasul de cont bancar duplicat emis de către BRD S. apare înregistrat OP nr. 42 cu suma de 26.208 lei, in timp ce in extrasul de cont aflat la P. S. 1 este înregistrata suma de 38.256 lei deci cu o diferență in minus de 12.048 lei.

Pe data de 09.03.2011, in extrasul de cont aflat la P. S. cu OP nr. 43 se plătește suma de 82.150 lei, dar in extrasul de cont bancar duplicat emis de către BRD S. pe OP nr. 43 apare numai suma de 32.150 lei, cu o diferența in minus de 50.000 lei.

Din același raport de expertiză, mai rezultă că inculpatul a mai ridicat suma de 48.900 lei, pe care nu o justifică în vreun fel, după cum urmează: 6.400 lei/l1.03.2011; 21.000 lei/14.03.2011; 12.000 lei/23.03.2011; 2.500 lei/31.03.2011; 7.000 lei/06.04.2011.

În raportul de expertiză menționat anterior, expertul contabil a concluzionat că în cursul lunii martie 2011, operațiunile derulate prin BRD S. au relevat următoarele sume: 12.048 lei, diferență de bani nejustificată prin înscrierea unor sume diferite în OP nr. 42/09.03.2011; 50 000 lei, diferența nejustificată prin înscrierea unor sume diferite în OP nr. 43/09.03.2011. Din această sumă totală de 62 048 lei, inculpatul a ridicat în numerar suma de 61 900 lei, fără a o înregistra în registrul de casă, astfel: 13 000 lei/08.03.2011; 6 400 lei/11.03.2011; 21 000 lei/14.03.2011; 12 000 lei/23.03.2011; 2 500 lei/31.03.2011; 7 000 lei/06.04.2011.

De asemenea, urmare a expertizei contabile efectuate s-a constatat că extrasul de cont bancar pentru luna mai 2011- duplicatul emis de BRD Agenția E. T. nu este identic cu extrasul de cont prezentat de către P. S. 1. In cursul lunii mai 2011 s-au făcut depuneri in numerar către bancă, în care de asemenea exista neconcordante între sumele operate in extrasul de cont prezentat de P. S. 1 si extrasul de cont bancar - duplicat emis de către BRD S., după cum urmează: pe data de 05.05.2011 in extrasul de cont prezentat de P. S. 1, suma depusa in numerar la banca este de 33.200 lei, in timp ce pentru aceeași dată, în extrasul de cont - duplicat emis de BRD S., suma depusă în numerar la banca este de 16.500 lei, diferența nejustificata fiind de 20.700 lei. Pe data de 06.05.2011 în extrasul de cont prezentat de P. S. 1, suma depusa in numerar la banca este de 18.500 lei, in timp ce in duplicatul extrasului de cont pentru aceeași data emis de BRD S. suma depusa in numerar la banca este in suma de 17.900 lei, diferența nejustificata fiind de 600 lei. De asemenea, in cursul lunii mai s-au făcut si retrageri in numerar din banca unde de asemenea exista neconcordanțe intre sumele operate in extrasul de cont prezentat de P. S. 1 si extrasul de cont duplicat emis de BRD S., după cum urmează: pe data de 11.05.2011 in extrasul de cont prezentat de P. S. 1 este operata ca retragere suma de 20.000 lei, in timp ce in extrasul de cont duplicat emis de BRD S. este operata suma de 28.000 lei, diferența nejustificata fiind astfel de 8.000 lei, iar pe data de 16.05.2011 in extrasul de cont duplicat emis de BRD S. este operata suma de 20.000 lei, suma nejustificata. In concluzie, in luna mai 2011 apare o diferență nejustificata provenita din depunerile de numerar si ridicările de numerar in suma de 49.300 lei, totalul numerarului nedepus la banca in luna mai in aceasta situație fiind de 49.300 lei. In schimb, numai in extrasul de cont pe luna mai 2011 prezentat de P. S. 1 apare operat un OP cu nr. 53/11.05.2011 către bugetul statului in valoare de 49.355 lei cu scopul de a corecta soldul acestui extras având in vedere diferența nejustificata in suma totala de 49.355 lei si neînregistrata in Registrul de casa pe luna mai 2011.

De asemenea, asa cum s-a reținut din Raportul de expertiza contabila, extrasul de cont bancar pentru luna noiembrie 2011 - duplicatul emis de BRD Agenția E. T. nu este identic cu extrasul de cont prezentat de P. S..

Astfel, in cursul lunii noiembrie 2011 s-au efectuat operațiuni de plăți prin banca, precum si ridicări de numerar după cum urmează:

- pe data de 15.11.2011, în extrasul de cont prezentat de P. 1 S., cu OP nr. 76 apare plătită suma de 19 874 lei;

- pe data de 15.11.2011, în extrasul de cont prezentat de P. I S., cu OP nr. 76 apare plătită suma de 56 014 lei, suma totală plătită cu OP pe luna noiembrie 2011, fiind de 75 888 lei;

- pe data de 15.11.2011, in extrasul de cont duplicat emis de BRD S. apare ridicata suma de 25.000 lei

- pe data de 28.11.2011, in extrasul de cont - duplicat emis de BRD S., apare ridicata suma de 15.000 lei, suma totala a retragerilor de numerar din banca pe luna noiembrie 2011 fiind de 40.000 lei, sumă ridicata de către inc. Iliuta M. A. si care nu apare operata Registrul de casa pe aceasta luna.

Extrasul de cont bancar pentru luna decembrie 2011 - duplicatul emis de BRD S. Agenția E. T. s-a reținut că nu este identic cu extrasul de cont prezentat de către P. S. 1.

Astfel, in cursul lunii decembrie 2011 s-au efectuat operațiuni de plăți prin banca, precum si ridicări de numerar după cum urmează:

- pe data de 14.12.2011, în extrasul de cont prezentat de P. S., cu OP nr. 94 apare plătită suma de 19 874 lei, suma totală plătită pe luna decembrie 2011, fiind de 19 874 lei.

- pe data de 22.12.2011, in extrasul de cont duplicat emis de BRD S. apare ridicata suma de 10.000 lei de către inculpatul I. M. A., sumă care nu a fost înregistrată în registrul de casă.

- pe data de 28.12.2011, in extrasul de cont duplicat emis de BRD S. apare depusă în numerar suma de 34.000 lei;

- pe data de 28.12.2011, in extrasul de cont - duplicat emis de BRD S., apare depusă în numerar suma de 10.000 lei

- pe data de 29.12.2011, in extrasul de cont - duplicat emis de BRD S., apare depusă în numerar suma de 10.000 lei.

Din raportul de expertiză s-a reținut că în perioada 01.07._12, inculpatul I. M. A. a ridicat din contul Protoieriei I S. suma de 1.392.890 lei, din care 528 390 lei nu i-a înregistrat în registrul de casă, iar din contul BCR S. a ridicat în numerar suma de 499 950 lei, din care suma de 100 950 lei, nu i-a înregistrat în registrul de casă.

Din raportul de expertiză menționat, a mai rezultat că inculpatul a calculat și a declarat în mod eronat obligațiile către bugetul general consolidat, declarând organelor fiscale o suma mai mică cu 797 278 lei, pe care ulterior a achitat-o partea vătămată prin depunerea unei declarații rectificative.

Totodată, în cursul urmăririi penale, s-a dispus și efectuat în cauză o expertiză grafică, concluzionându-se prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei faptul că semnăturile situate în partea stângă a rubricii Semnătura client pe formularele de retragere numerar datate 09.12.2011, 04.12.2011, respectiv 24.01.2012 au fost executate de către inculpatul I. M. A.. Mai departe, prin același raport de expertiză s – a stabilit faptul că toate semnăturile în litigiu situate atât în partea dreaptă a rubricilor Semnătura plătitorului si stampila pe O.P., și respectiv Semnătura...client existente pe formularele de retragere numerar, cât si cele de la rubricile Semnătura Delegat existente pe formularele de retragere numerar au fost executate de către inculpatul I. M. A..

Fiind audiat inculpatul I. M. A. în cursul urmăririi penale cu privire la retragerile de sume de bani din unitățile bancare sus-menționate, sume de bani care nu au mai fost regăsite în contabilitatea părții civile, acesta a declarat că a efectuat retragerile la indicațiile martorului M. M., iar sumele retrase i le-a remis ulterior acestuia din urmă la casierie, sume ce trebuiau înregistrate în registrul de casă al părții civile. De asemenea, inculpatul I. M. A. a declarat că deși a fost angajat pe funcția de contabil, nu s-a ocupat efectiv de contabilitatea instituției, de aceste documente ocupându-se compartimentul de contabilitate din cadrul Episcopiei, declarându-se nevinovat de comiterea infracțiunii de delapidare, deși inițial a declarat ca el se ocupa de evidența contabilă a Protoieriei S. 1, la Episcopie înaintând doar copii de pe documentele financiar – contabile întocmite.

În declarațiile date în cursul judecății inculpatul a declarat că nu și-a însușit vreo sumă de bani care să fi aparținut părții civile, considerând că suma reținută cu titlu de prejudiciu a rezultat în urma completării defectuoase a registrului de casă de către persoanele care desfășurau această activitate și în care avea încredere. A mai declarat inculpatul că întotdeauna în cuprinsul documentelor întocmite în relația cu unitățile bancare a menționat sumele în mod corect iar sumele ridicate au fost depuse la partea civilă și nu cunoaște modul în care au fost efectiv înregistrate în contabilitate.

Prima instanță nu a reținut însă apărările inculpatului I. M. A. astfel cum au fost formulate în declarațiile date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății în condițiile în care însușirea repetată a unor sume de bani din fondurile părții civile P. I S. rezultă în afara oricărui dubiu din analiza coroborată a probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății. Astfel, din raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei, raport necontestat de către inculpatul I. M. A., s-a reținut că rezultă fără echivoc faptul că acesta din urmă, din suma totală de 1.810.840 lei ridicată personal în calitate de contabil și casier de fapt de la unitățile bancare BRD și BCR, agențiile S., a depus în casieria unității doar suma de 1.263.500 lei, însușindu-și diferența în sumă de 629.340 lei, sumă care nu numai că nu a fost identificată ca fiind înregistrată în contabilitatea părții civile dar nici nu a fost identificată efectiv, în totalitate sau numai în parte, cu ocazia efectuării verificărilor financiar contabile dispuse de către conducerea protoieriei și de către organul de urmărire penală.

Mai departe, în raport de concluziile expertizei contabile și declarațiile martorilor audiați în cauză, prima instanță a reținut că inculpatul și-a însușit din patrimoniul părții civile și suma de bani diferență de la 629.340 lei la 885.533,48 lei, prejudiciu total reținut în cauză în sarcina inculpatului. Pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești dar și prin cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul I. M. A. a încercat să acrediteze ideea că sumele de bani ridicate de la unitățile bancare cu care partea civilă se afla în relații contractuale sau care ar fi fost încasate cu diverse titluri ar fi fost predate după fiecare retragere sau încasare martorului M. M. și că acesta din urmă ar fi cel care și-ar fi însușit de fapt aceste sume de bani, conduita sa putând fi sancționată cel mult doar prin reținerea unei forme de vinovăție sub forma culpei în ceea ce privește întocmirea defectuoasă a actelor contabile. Această apărare nu a fost reținută însă de către instanță în condițiile în care din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă fără echivoc că sumele de bani identificate ca fiind lipsă în patrimoniul părții civile au ajuns în posesia inculpatului I. M. A. însă, mai departe, din același probatoriu nu rezultă că aceste sume ar fi fost evidențiate în actele contabile sau că ar fi fost remise, indiferent de titlu, martorului M. M. sau altei persoane din cadrul Protoieriei S.. Apărările inculpatului I. M. A. referitoare la faptul că lipsa sumei de 885.533,48 din contabilitatea părții civile s-ar fi datorat doar neștiinței și neglijenței inculpatului în organizarea activității contabile nu au fost reținute de către instanță având în vedere mențiunile existente în cuprinsul raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză. Astfel, din descrierea realizată de către expertul desemnat în cauză la pct. d din raportul de expertiză rezultă faptul că în cuprinsul actelor contabile existente la unitățile bancare și partea civilă și care în mod firesc ar fi trebuit să conțină date identice în referire la sumele de bani depuse sau ridicate(extrase de cont bancar, ordine de plată etc.) există în realitate diferențe esențiale în ceea ce privește cuantumul sumelor ridicate sau depuse de către inculpatul I. M. A., aspecte detaliate în prima parte a expunerii și care evidențiază nu o neglijență a inculpatului sau o neștiință a acestuia în organizarea activității contabile ci o activitate deliberată, conștientă, de a-și însuși în mod fraudulos și repetat diferite sume de bani din patrimoniul părții civile profitând în acest sens chiar de defectuoasa gestionare a activității la nivelul instituției și de lipsa unui control efectiv din partea forului ierarhic superior în ceea ce privește modul de organizare și derulare a activității contabile.

Starea de fapt reținută de către instanță, așa cum s-a arătat în paragrafele anterioare, este confirmată și prin declarațiile martorilor audiați în cauză, declarații care se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale și al judecății. Astfel, din declarația martorului M. M. rezultă fără echivoc faptul că suma în legătură cu care s-a constatat lipsa din gestiune a fost însușită de către inculpatului I. M. A. prin neîntocmirea actelor contabile necesare sau prin întocmirea acestora necorespunzător realității. Susținerile acestui martor sunt întărite și prin declarația martorului M. S. A., persoană care a participat la refacerea contabilității după ce inculpatului i-au încetat raporturile de muncă cu partea civilă și care, cu ocazia audierii în cursul judecății, a confirmat faptul că la nivelul protoieriei nu a reușit să identifice datele contabile nici în format letric și nici în format electronic, împrejurare care formează odată în plus convingerea instanței asupra faptului că inculpatul I. M. A. nu a organizat activitatea contabilă în mod corespunzător tocmai pentru a-și putea însuși din patrimoniul părții civile diferite sume de bani. Această concluzie s-a reținut că este susținută și de împrejurarea că martorul M. S. A., în calculatorul de serviciu al inculpatului și pe care acesta din urmă insera date referitoare la activitatea contabilă, așa cum rezultă din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză, nu a identificat informații financiare pe parcursul procedurii de refacere a contabilității aspect care confirmă ștergerea sau mutarea acestor date din calculator de către inculpat în momentul în care a fost depistată activitatea sa infracțională tocmai pentru a îngreuna sau împiedica documentarea activităților ilicite și tragerea sa la răspundere penală. În legătură cu acest aspect se are în vedere și împrejurarea că probatoriul administrat în cauză a evidențiat faptul că pe calculatorul de serviciu al inculpatului acesta avea parolă astfel că nu pot fi reținute apărările potrivit cu care calculatorul său putea fi accesat și de alte persoane.

Pentru considentele anterior expuse a fost respinsă cererea formulată de inculpatul I. M. A. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de delapidare, faptă prev. și ped. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, în referire la art. 5 din Codul penal în infracțiunea de neglijență în serviciu, faptă prev. și ped. de art. 298 rap. la art. 309 din Codul penal, în referire la art. 5 din Codul penal.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune pentru care inculpatul I. A. M. a fost trimis în judecată, instanța, în baza art. 396 alin. 1 și 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g din Codul de procedură penală a dispus încetarea procesului penal având ca obiect săvârșirea de către inculpat a acestei infracțiuni ca urmare a împăcării părților.

Pentru a dispune o astfel de soluție instanța a avut în vedere dispozițiile art. 244 alin. 3 din Codul penal potrivit cu care în cazul infracțiunii de înșelăciune împăcarea înlătură răspunderea penală dar și manifestarea de voință a părților, partea civilă P. I S. și inculpatul I. A. M., potrivit cu care între acestea a intervenit împăcarea cu privire la infracțiunea de înșelăciune.

Pe cale de consecință, au fost înlăturate dispozițiile art. 38 alin. 1 din Codul penal referitoare la concursul real de infracțiuni din încadrarea juridică dată faptelor.

Analizând conținutul dosarului pentru soluționarea laturii penale prima instanță a constatat că din probele administrate rezulta dincolo de orice îndoială rezonabilă ca fapta reținută în actul de sesizare a instanței există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului I. M. A., care, în calitate de contabil dar exercitând în fapt și atribuții specifice postului de casier la P. S. I și-a însușit, în repetate rânduri, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, sume de bani din patrimoniul părții civile P. I S., în cuantum total de 885.533,43 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 295 alin.1 din Codul penal, prima instanță a reținut că elementul material constă în acțiunea de sustragere a unor bunuri din patrimoniul persoanei vătămate, bunuri pe care făptuitorul, funcționar public, le gestionează sau administrează, urmată de însușirea, folosirea sau traficarea de către făptuitor a acestor bunuri.

Acțiunea inculpatului I. M. A., care, în perioada 01.07.2009 – 13.03.2012, în calitate de contabil și exercitând în fapt și atribuții specifice postului de casier la P. S. I, și-a însușit în repetate rânduri, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, sume de bani din patrimoniul părții civile P. I S., în cuantum total de 885.533,43 lei, realizează elementul material al infracțiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave săvârșită în formă continuată, urmarea imediată constând în scoaterea definitivă a sumelor de bani din sfera patrimonială a persoanei vătămate și producerea unei pagube acesteia. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei săvârșite de către inculpatul I. M. A..

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și l – a urmărit – scoaterea definitivă a sumelor de bani din sfera patrimonială a persoanei vătămate.

În sarcina inculpatului I. M. A. instanța a reținut varianta agravată prevăzută de dispozițiile art. 309 din Codul penal având în vedere că inculpatul, prin fapta sa, a produs o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.

Constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, existența faptei, faptul că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, s-a dispus condamnarea inculpatului în condițiile 396 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Starea de fapt reținută și vinovăția inculpatului sub forma intenției directe a fost dovedita cu următoarele mijloace de proba: plângere persoana vătămată/partea civilă; declarații martori; declarații inculpat I. M. A.; raport de expertiză contabilă și supliment la raportul de expertiză; raport de expertiză grafică; înscrisuri.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, dispozițiile art. 74 alin. 1 și 2 din Codul penal prevede că stabilirea duratei sau cuantumului dar și alegerea pedepsei, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Având in vedere aceste criterii, la stabilirea duratei sau cuantumului dar și la alegerea pedepsei prima instanță a reținut că fapta, prin însăși împrejurările în care s-a comis – pe o perioadă mare de timp, de către o persoană care avea chiar sarcina de a veghea la buna desfășurare a activității contabile în cadrul unității, prin profitarea de lipsa unui control eficient asupra activității contabile care să fie exercitat de persoanele sau autoritățile cu atribuții de control, prezintă un grad de pericol social ridicat. Totodată, instanța va avea în vedere și natura infracțiunii săvârșită de către inculpat – infracțiune complexă care afectează atât buna desfășurare a serviciului cât și relațiile sociale referitoare la protecția patrimoniului, gravitatea acesteia așa cum rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, consecințele grave ale faptei comise de către inculpat fiind produs un prejudiciu de peste 800.000 lei dar și comportarea ulterioară săvârșirii infracțiunii de către inculpat – negarea totală a vinovăției de către inculpat, în pofida probelor existente, acesta încercând să inducă organele de urmărire penală și instanța de judecată în eroare în scopul vădit al zădărnicirii aflării adevărului. Desigur, inculpatul are dreptul de a nu face nicio declarație, însă, dacă înțeleg să renunțe la acest drept și să relateze ceea ce cunoaște cu privire la învinuirile care i se aduc, aceste declarații trebuie să reflecte adevărul, în caz contrar(precum în speța de față) fiind evident că aceștia încearcă să zădărnicească aflarea adevărului. Pentru aceste motive s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de Delapidare în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 295 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal în referire la art. 5 din Codul penal, la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al măsurii dispuse.

Cu respectarea limitelor prevăzute de lege și ținând cont de considerentele anterior expuse, s-a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată peste minimul prevăzut de lege pentru a putea fi astfel îndeplinit scopul preventiv-educativ al pedepsei în raport de infracțiunea comisă, persoana inculpatului și de conduita avută ulterior săvârșirii infracțiunii, conduită care scoate în evidență nu ideea unei îndreptări a inculpatului ci mai degrabă o înclinație a acestuia către comiterea de infracțiuni.

Așadar, în baza art. 295 alin. 1 rap. la art. 309 din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, în referire la art. 5 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul I. A. M. judecat în stare de libertate, la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Delapidare în formă continuată.

S-a făcut aplicarea art. 60 din Codul penal.

La stabilirea pedepsei inculpatului I. A. M. instanța a avut în vedere conduita acestei persoane care reprezintă o îndoită lipsă de respect față de legea penală: pe de – o parte, prin vătămarea care se aduce patrimoniului unității iar pe de altă parte prin nesocotirea obligației de fidelitate și probitate care incumbă oricărui funcționar și în special celor care administrează sau gestionează bunuri cum este și cazul inculpatului. Așadar, datorită calității inculpatului, infracțiunea poate fi mai ușor săvârșită și mai greu descoperită, ceea ce amplifică gradul de pericol social.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 – În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În cauza de față, raportat la conținutul dispozițiilor art. 295 din Codul penal s-a constatat faptul că în cazul săvârșirii infracțiunii de delapidare legiuitorul a stabilit că este obligatorie pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Față de conținutul acestei dispoziții legale dar având în vedere și natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de către inculpat, împrejurările cauzei și persoana inculpatului I. A. M., prima instanță a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s – a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.

Așadar, în baza art. 66 alin. 1 lit. a, b și g din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s – a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 3 ani și 6 luni după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

Pedeapsa accesorie este pedeapsa ce poate fi aplicată persoanei fizice alături de pedeapsa închisorii, constând în interzicerea unuia sau a mai multor drepturi a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară.

Având în vedere drepturile care vor fi interzise inculpatului ca pedeapsă complementară, în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și g din Codul penal s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s – a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul I. M. A..

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reținut că, potrivit art. 1357 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a fost cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a fost cauzat prin neglijența sau imprudența sa.

În ceea ce priveste latura civila a cauzei, prima instanță a constatat că persoana vătămată P. I S. s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 975.917,48 lei cu titlu de prejudiciu astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă extrajudiară efectuat la solicitarea părții civile. Totodată, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului I. M. A. la plata sumei de 276.446 lei cu titlu de majorări de întârziere, amenzi, penalități, dobânzi la majorare și penalități de întârziere stabilite de Ministerul Finanțelor Publice în urma depunerii declarațiilor rectificative către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru perioada 01.07.2009 – 13.03.2012 și la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale. Mai departe, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 47.572 lei.

În ceea ce privește pretențiile civile formulate de către persoana vătămată P. I S., reprezentând sumele de bani însușite de către inculpat și nerecuperate, s-a constatat că prejudiciul material produs acestei părți civile este dovedit parțial în raport de pretențiile formulate, numai pentru suma de 885.533,48 lei. Această sumă rezultă din raportul de expertiză contabilă dispus în cauză și necontestat de către părți nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății. Pentru aceste motive, instanța constatând vinovăția inculpatului I. M. A., a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 885.533,48 lei la care se va adăuga dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data efectuării plății, cu titlu de prejudiciu material rezultat din săvârșirea infracțiunii de delapidare(sume însușite de către inculpat și nerestituite). În ceea ce privește momentul de la care începe să curgă dobânda legală, prima instanță a avut în vedere faptul că doar de la acest moment, al rămânerii definitive a hotărârii, creanța părții civile devine certă, lichidă și exigibilă.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea părții civile P. I S. de obligare a inculpatului I. M. A. la plata către aceasta a sumei de 276.446 lei reprezentând majorări de întârziere, amenzi, penalități, dobânda majorată și penalitățile de întârziere stabilite de Ministerul Finanțelor Publice în urma depunerii declarațiilor rectificative către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Pentru a adopta o astfel de soluție prima instanță a avut în vedere faptul că majorările de întârziere, amenzile, penalitățile, dobânzile majorate și penalitățile de întârziere stabilite de Ministerul Finanțelor Publice în urma depunerii declarațiilor rectificative către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale reprezintă taxe calculate conform codului fiscal și se datorează de contribuabil, astfel că acestea au la bază răspunderea fiscală ce nu poate fi grefată pe răspunderea civilă delictuală reglementată de prevederile art. 1357 și următoarele din Codul civil, singurele operante în cauza de față. Astfel, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare nu poate fi considerat cert un eventual prejudiciu, iar dobânda legală aferentă debitului este singura ce se poate acorda cu titlu de „damnum emergens” (folosul nerealizat), in cadrul răspunderii civile delictuale.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea părții civile P. I S. de obligare a inculpatului I. M. A. la plata către aceasta a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a adopta o astfel de soluție prima instanță a avut în vedere faptul că daunele morale nu pot fi acordate persoanelor juridice, acestea acordându-se numai persoanelor fizice care au suferit un prejudiciu moral de pe urma comiterii unei suferințe. Pe de altă parte, deși partea civilă a solicitat acordarea unor daune morale, s-a constatat că aceasta nu a făcut dovada faptului că prin fapta inculpatului i-ar fi fost cauzat un prejudiciu de natură patrimonială generat de încălcarea unui drept personal nepatrimonial caracteristic persoanelor juridice.

Având în vedere că inculpatul I. M. A. nu a achitat prejudiciul cauzat părții civile, în vederea reparării pagubei cauzate de către acesta prin săvârșirea infracțiunii de delapidare a fost menținut sechestrul asupra bunului mobil – autoturism marca Skoda Superb, cu numărul de înmatriculare_ și ._ aparținând inculpatului I. M. A..

În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul I. M. A., C.N.P._, la plata sumei de 7500 lei(din care 6000 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală) cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul I. M. A. la plata sumei de 5000 lei către partea civilă P. I S. cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat – chitanțele cu nr. 395/10.04.2014 și 400 din 07.05.2014 – C.. Ind. av. O. L. A.). În ceea ce privește sumele solicitate de către partea civilă cu titlu de onorariu expert, s-a constatat că o astfel de cerere nu este întemeiată în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reprezentanții părții civile în susținerea cererii rezultă doar faptul plății unor sume de bani către Birou Expert Contabil I. M. dar nu și faptul că aceste sume de bani sunt contravaloarea activității prestate de către acest expert în cauza dedusă judecății.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul I. M. A. și partea civilă P. I S..

Prin motivele de apel, formulate în scris de inculpatul I. M. A., prin avocat ales, s-au formulat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:

- în mod nelegal instanța a reținut dispozițiile art. 309 C.pen. și a dispus condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 309 C.pen. în condițiile în care paguba reținută nu depășește suma de 2.000.000 lei în prezența căreia, conform art. 183 C.pen. se reține producerea unor consecințe deosebit de grave;

- în mod nelegal instanța de fond nu a reținut incidența dispozițiilor art. 308 C.pen. deși s-a reținut că a comis fapta în calitate de contabil la Protoeria S. 1 și așadar este o persoană care a exercitat permanent și cu remunerație o însărcinare în cadrul unei persoane juridice. Nelegal s-a apreciat că a avut calitatea de funcționar public în condițiile în care Biserica Ortodoxă Română este, potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe, comunitatea creștinilor ortodocși, clerici, monahi și mireni constituiți canonic în parohii și mânăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul și în afara granițelor României, potrivit art. 3 alin. 2 din Statut se administrează în mod autonom, prin organisme proprii reprezentative, potrivit art. 4 alin. 1 din Statut este autonomă față de Stat și față de alte instituții iar în conformitate cu art. 41 Protoeria este persoană juridică de drept privat și utilitate publică, cu drepturile și obligațiile din statut, având un singur cod unic de înregistrare fiscală pentru activitatea non profit;

- în mod nelegal prima instanță, aplicând pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, conform art. 66 alin. 1 lit. g C.pen., a omis să nominalizeze această funcție, folosind numai textul de lege generic;

- în mod greșit instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., în infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art. 298 C.pen., cu aplic. art. 308 C.pen. În acest sens s-a susținut că, din probele administrate în cauză, nu reiese că inculpatul și-a însușit din gestiune vreo sumă de bani pentru el sau pentru altul. Este adevărat că în gestiunea Protoeriei a fost înregistrat un minus de 885.533,43 lei dar simpla lipsă în gestiune nu duce la concluzia că această sumă de bani a fost însușită de inculpat. În speță, în cuprinsul rechizitoriului procurorul nu afirmă, pe bază de probe, că suma de bani respectivă a fost însușită de inculpat ci expune doar modul în care s-a produs prejudiciul și existența sa, preluând concluziile raportului de expertiză și ale suplimentului la acest raport și niciunul dintre martorii audiați nu a declarat că suma de bani lipsă, în parte sau în totalitate a fost însușită de inculpat. Din probele administrate în cauză rezultă doar că gestiunea Protoeriei a fost condusă în mod defectuos iar acest lucru a fost posibil în condițiile în care inculpatul nu a avut pregătirea necesară pentru a conduce o asemenea gestiune, fapt demonstrat și de împrejurarea că, pentru angajare, a prezentat o diplomă falsă din care rezultat că are studii superioare de contabilitate, în realitate el nefiind decât un absolvent de liceu economic. Mai mult decât atât, cu ocazia angajării nu a fost supus niciunui examen ori concurs și întreg serviciul contabilitate al Protoeriei S. 1 a fost defectuos organizat, niciuna dintre persoanele angajate la acest serviciu neavând pregătirea corespunzătoare funcțiilor pe care le îndeplineau, aspect care rezultă inclusiv din concluziile raportului de expertiză contabilă și ale suplimentul la acest raport. Toate aceste elemente conduc la concluzia că fapta a fost comisă din culpă, fiind întemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice. În ceea ce privește susținerea din sentința apelată în sensul că însușirea de către inculpat a unor sume de bani rezultă din împrejurarea că, sumele de bani menționate în extrasele de cont duplicat ridicate de la BRD S. și BCR S. sunt mai mari decât sumele de bani înscrise în registrul de casă al Protoeriei astfel încât diferența a însușit-o inculpatul este greșită în condițiile în care s-a dovedit că atât depunerile cât și retragerile bancare erau efectuate nu numai de către inculpat ci și de ordonatorul de credite, M. M., că înscrierea acestor documente în registru de casă era efectuată nu numai de către inculpat ci și de ceilalți angajați ai contabilității, că această înscriere nu se făcea zilnic, astfel încât exista posibilitate unor erori. S-a mai arătat că afirmația din sentință potrivit cu care inculpatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în ceea ce privește organizarea contabilității, tocmai pentru a putea sustrage diferite sume de bani, este nesusținută de probe, instanța ignorând atribuțiile pe care le avea în organizarea serviciului ordonatorul de credite și organele de control ierarhic superioare;

- în mod netemeinic prima instanță a dispus executarea în detenție în cauză fiind îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 81 și urm. C.pen.

Prin motivele de apel formulate în scris de partea civilă Protoeria S. 1, prin avocat ales, s-au formulat următoarele critici:

- pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport de gravitatea faptei, dedusă din modalitatea în care a fost comisă: lipsa de documente a fost premeditată tocmai pentru a nu fi descoperită fraudarea instituției; inculpatul a delapidat cu intenție și în formă continuată instituția, pentru a acoperi frauda a recurs la falsificarea extraselor de cont și și-a însușit în total suma de 974.050,57 lei;

- în mod greșit instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 276.446 lei, reprezentând majorări de întârziere, amenzi, penalități de întârziere stabilite de Ministerul Finanțelor Publice în urma depunerii declarațiilor rectificative către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. S-a arătat că, din înscrisurile depuse la instanța de fond rezultă că inculpatul avea datoria să declare în mod corect toate obligațiile sociale și fiscale față de bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Întrucât obligațiile sociale și fiscale nu au fost declarate de inculpat în conformitate cu realitatea, AFP S. a calculat suplimentar majorări și penalități de întârziere în sumă de 276.446 lei, motivat de faptul că sumele corecte nu au fost plătite la termenele prevăzute ci peste mult timp, ca urmare a rectificărilor.;

- instanța de fond a respins cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, fără a motiva acest aspect și în condițiile în care partea civilă era îndreptățită la daune morale motivat de faptul că, prin infracțiunea comisă, inculpatul a afectat grav imaginea instituției lezate și a Bisericii în general;

- instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de expertul specialitatea contabilitate I. G. și anume ordinul de plată nr. 48 din 20.08.2012, în cuantum de 10.000 lei, ordinul de plată nr. 58 din 11.09.2012, în sumă de 10.000 lei și ordinul de plată nr. 136 din 19.07.2013, în cuantum de 5.000 lei;

- instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor efectuate cu avocatul în faza de urmărire penală în cuantum de 4.000 lei, conform înscrisurilor existente la dosar.

Examinând sentința apelată atât prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. 2 C.pr.pen., curtea constată următoarele:

În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor apelanților, curtea apreciază că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 C. pen., în funcție de aceasta urmând a fi analizate toate criticile invocate cu privire la existența faptelor și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale.

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri și, respectiv, din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidentă în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispozițiilor sale, instanța de ultim control judiciar constată că prima instanță a decis corect că legea penală mai favorabilă este, în cauză, legea nouă, aceasta conducând, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpat. În același sens ca prima instanță, la reținerea acestei concluzii, curtea a avut în vedere condițiile în care se poate dispune încetarea procesului penal prin împăcarea părților dar și limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de delapidare, care este mult mai aspru sancționată în codul penal anterior.

Examinând în continuare apelul declarat de inculpat se constată că, în urma unei analize coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi penale și cu ocazia cercetării judecătorești, prima instanța a reținut corect situația de fapt.

Contrar susținerilor formulate de inculpat se constată așadar că situația de fapt reținută de instanță are corespondent în probele administrate iar vinovăția acestuia a fost corect stabilită în cauză, motivul de apel privind greșita respingere a solicitării de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., în infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art. 298 C.pen. fiind nefondat.

Sub aspectul laturii obiective infracțiunea de neglijență în serviciu constă în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, încălcare care a produs una dintre urmărire prevăzute în textul de lege și care, din punct de vedere al laturii subiective s-a comis din culpă, simplă sau cu previziune în sensul că făptuitorul fie nu a prevăzut urmarea faptei sale deși putea și trebuia să o prevadă fie a prevăzut posibilitatea survenirii urmării dar a crezut fără temei că aceasta nu se va produce.

Cât privește infracțiunea de delapidare este o infracțiune comisivă care are conținuturi alternative, putându-se realiza - sub aspectul elementului material - prin săvârșirea unea dintre următoarele acțiuni: însușirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri pe care făptuitorul se gestionează sau administrează. Sub aspectul laturii subiective se săvârșește numai cu intenție, ceea ce implică știința și voința făptuitorului de a-și însuși, de a folosi sau trafica bani, valori sau alte bunuri aflate în gestiunea sau administrarea sa.

În speță inculpatul nu a contestat prejudiciul în sumă de 885.533,48 lei cauzat părții civile, prejudiciu al cărui cuantum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă întocmit în faza urmăririi penale și nici nu a susținut că nu ar fi responsabil de cauzarea lui apărarea formulată fiind în sensul că lipsurile în gestiune se datorează neglijenței sale, coroborată cu modalitatea deficitară în care a fost organizat serviciul de contabilitate.

În urma propriului examen asupra materialului probator, în acord cu prima instanță și diferit de aserțiunile inculpatului curtea reține că, în cauză, s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că apelantul inculpat I. M. A., în perioada 01.07._12, în calitate de contabil dar și casier de fapt la Protoeria S., și-a însușit în repetate rânduri, la diferite intervale de timp, suma de 885.533,43 lei, situație față de care suntem în prezența infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 C.pen., forma cu care a acționat acesta fiind intenția directă, iar nu culpa.

Sub aspect probatoriu, anterior dezbaterii mijloacelor de probă care fac această se impun următoarele precizări:

Probațiunea constă, în primul rând, în stabilirea faptelor și împrejurările căror existență sau inexistență trebuie constatată (obiectul probațiunii, astfel cum este definit de art. 98 C.pr.pen.) iar dovedirea acestor fapte și împrejurări se face prin administrarea probelor. În felul acesta autoritățile judiciare sunt puse în contact cu mijloacele de probă și, prin acestea, iau cunoștință de probe. Ulterior, ansamblul probelor administrate trebuie apreciat, evaluat, condamnarea urmând a se dispune conform art. 103 alin. 2 C.pr.pen., „doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”.

În procesul penal probele se clasifică după mai multe criterii, după obiectul lor fiind probe directe și probe indirecte.

Probele directe sunt acelea care se referă la faptul principal (spre exemplu, în speță, un martor care l-a văzut pe inculpat atunci când a luat din banii aflați în gestiunea sa și i-a folosit în interes personal). Probele indirecte sunt probele prin care se constată faptele probatorii, din ansamblul cărora se trage concluzia existenței sau inexistenței faptului principal, probațiunea prin probe indirecte fiind mai complexă în sensul că, ceea ce interesează este nu atât numărul cât ansamblul lor, fiecare probă indirectă urmând a se încadra într-o înlănțuire de probe indirecte, ansamblul lor conducând la o singură concluzie cu privire la existența faptului principal.

În cauză nu există probe directe cu privire la activitatea (elementul material al laturii obiective) în urma căreia partea civilă suferit prejudiciul constatat prin raportul de expertiză contabilă.

Prima instanță a interpretat însă corect ansamblul materialului probator administrat în cauză și a decis just că activitatea inculpatului a constat într-o acțiune de însușire, în mod repetat, a banilor din fondurile părții civile, activitate care, așa cum s-a arătat este specifică infracțiunii de delapidare, înlăturând existența unei culpe, și pe cale de consecință comiterea, infracțiunii de neglijență în serviciu.

Astfel, din raportul de expertiză contabilă și suplimentul la acest raport, coroborate cu raportul de expertiză grafică rezultă fără dubiu că, din suma totală de bani pe care inculpatul a ridicat-o de la unitățile bancare nu a depus în casierie 629.340 lei iar suma de 256.193,48 lei provine din sume încasate cu chitanțe și neînregistrate în registrul de casă precum și din sume ordonanțate la plată, nesusținute de documente justificative.

Un prim element reținut și de instanța de prim grad ca făcând dovada faptului că suma în cauză a fost însușită de inculpat îl reprezintă împrejurarea că, duplicatele emise de unitățile bancare, nu sunt identice cu extrasele de cont prezentate de partea civilă, în sensul că, în extrasele de cont existente la Protoierie a fost operată ca și plată o sumă mai mare față de suma reală menționată duplicatul aflat la unitățile bancare, diferența fiind ridicată în numerar de I. M. A., fără să fie operată în registrul de casă. Or, dacă neoperarea în registrul de casă s-ar putea explica prin neglijența inculpatului, întocmirea unor extrase de cont în care să fie menționate alte sume decât cele consemnate în duplicate coroborată cu ridicarea ulterioară a sumelor de bani, reprezentând diferențele de către inculpat reprezintă o probă indirectă care conduce la concluzia că sumele în cauză au fost ridicate de inculpat pentru a fi însușite de acesta.

Cât privește apărarea formulată de inculpat în faza urmăririi penale, în sensul că a remis martorului M. M. toate sumele ridicate, nu numai că nu există dovezi în acest sens dar cu ocazia judecății din apel, inculpatul a susținut o altă variantă și anume aceea că sumele de bani pe care le-a retras de la unitățile bancare le-a predat „de fiecare dată” „casierului M. I., care avea obligația să le înregistreze în registrul de casă”. Or, faptul că inculpatul a prezentat variante diferite în justificarea modalității în care a procedat după ce a ridicat banii de la bancă, coroborat cu celelalte probe indirecte administrate în cauză este de natură să conducă la concluzia că atitudinea procesuală adoptată de inculpat este nesinceră și, în realitate, sumele de bani în cauză au fost însușite de acesta.

În acest sens curtea reține și depoziția martorei C. C. M., care, în ședință publică, în condiții de oralitate și contradictorialitate (fila rn. 147 dosar tribunal) a declarat că, pe data de 13.03.2012 a fost contactată telefonic de un reprezentant al unei unități bancare care a întrebat-o dacă au vreun angajat pe nume N., ea le-a răspuns că nu există un angajat cu acest nume după care a fost din nou sunată de reprezentantul unității bancare care i-a comunicat că trebuie să existe un angajat cu acest nume deoarece inculpatul I. le comunicase că este angajată numai de două zile și nu cunoaște personalul. Ulterior martora a aflat că, în realitate, inculpatul intenționase să fraudeze partea civilă obținând un împrumut pe numele unei persoane care era de fapta angajată la societatea tatălui său. Or, o astfel de conduită a inculpatului dovedește o dată în plus faptul că în activitatea desfășurată în cadrul Protoieriei nu a acționat cu neglijență ci, dimpotrivă, activitățile desfășurate au fost premeditate, scopul său fiind acela de a-și însuși din sumele de bani pe care le gestiona în fapt.

Concluzia reținută mai sus este susținută inclusiv de faptul că inculpatul nu are studii superioare de contabilitate, iar pentru a se angaja la Protoierie a prezentat o diplomă falsă, aspect recunoscut de acesta, în cuprinsul motivelor scrise de apel. Or, această împrejurare este de natură să dovedească nu o activitate neglijentă din partea inculpatului, așa cum se susține în cuprinsul motivelor scrise de apel, ci o rea-credință a acestuia încă de la început în raporturile cu partea civilă, probă indirectă de natură să formeze convingerea lipsurile în gestiune au fost însușite de inculpat.

În contextul reliefat mai sus, împrejurarea că, atunci când s-a încercat refacerea contabilității nu s-a reușit identificarea datelor contabile nici în format letric și nici în format electronic ceea ce confirmă ștergerea sau mutarea datelor din calculator de către inculpat care, potrivit depozițiilor martorelor C. O. D. și C. C. M., era singurul care cunoștea parola, același lucru reieșind și din depoziția martorei M. S. A. - în declarația dată la tribunal (fila nr. 150) a arătat că a accesat calculatorul inculpatului după ce a primit parola de la acesta - întărește concluzia privind însușirea sumelor de bani de către inculpat, aspect corect evidențiat și de instanța de prim grad.

Fiind dovedită activitatea infracțională desfășurată de inculpat și forma de vinovăție cu care a acționat, organizarea deficientă a serviciului de contabilitate este irelevantă sub aspectul stabilirii răspunderii penale a acestuia

Pentru considerentele de mai sus curtea constată, la fel ca prima instanță că fapta întrunește obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 C.pen., solicitarea de schimbarea de schimbare a încadrării juridice din această infracțiune în infracțiunea de neglijență în serviciu, prev. de art. 298 C.pen. fiind în mod corect respinsă ca nefondată de instanța de prim grad.

Analizând în continuare apelul declarat de inculpat se constată că este nefondată și critica privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 308 C.pen.

Potrivit art. 295 alin. 1 C.pen. „Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentur altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Conform art. 308 C.pen. „Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici, se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără remunerație, o însărcinare de orice natură, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.”

Susținerile inculpatului în sensul că ar trebui să i se aplice cauza de atenuare prev. de art. 308 C.pen. întrucât nu a avut calitate de „funcționar public” nu sunt fondate.

Curtea reține în acest sens că noțiunea de funcționar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcționar din dreptul administrativ, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 2 din 15.01.2014 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. I pct. 5 și art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative și articolul unic din Legea pentru modificarea art. 253¹ din Codul penal.

Astfel, art. 175 alin. 1 din Codul penal definește funcționarul public ca fiind "persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia".

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol "este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public".

Potrivit art. 8 din Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor Biserica Ortodoxă Romană, unul din cultele recunoscute este persoană juridică de utilitate publică, aspect menționat de altfel și în art. 41 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe. Potrivit art. 10 și art. 11 cultele religioase recunoscute de stat beneficiază de contribuții (pentru salarizarea personalului clerical și neclerical), sprijin material și facilități fiscale. Potrivit art. 12 utilizarea fondurilor bănești primite de la bugetul de stat sau bugetele locale precum și respectarea destinației bunurilor primite în proprietate sau folosință de la autoritățile publice locale ori centrale se supun controlului statului.

Funcția exercitată de inculpat îndeplinește cele două condiții prevăzute de alineatul 2 al art. 175 C.pen. Ca angajat al Bisericii Ortodoxe Romîne, persoană de utilitate publică (o entitate care, prin activitatea pe care o desfășoară este chemată să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societății), este evident că inculpatul exercită un serviciu de interes public și, cu toate că nu se poate reține că a fost învestit de autoritățile publice activitatea sa este supusă controlului ori supravegherii autorității publice cel puțin cu privire la modul de utilizare a fondurilor bănești puse la dispoziție de stat

Este însă întemeiată critica privind greșita reținere în cauză a incidenței art. 309 C.pen., cuantumul prejudiciului cauzat de inculpat fiind sub plafonul în funcție de care, potrivit art. 183 C.pen., se consideră că o faptă a produs consecințe deosebit de grave - paguba materială produsă de inculpat prin săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. este în cuantum de 885.533,48 lei iar art. 183 C.pen. stipulează că „Prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.”

Pentru acest considerent, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va fi admis apelul declarat de inculpat, desființată în parte sentința apelată și, în urma rejudecării cauzei, va fi schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. M. A. din infracțiunea de delapidare, prev. de art. 215 /1 alin. 1 și 2 C.pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. anterior în infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. actual, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. actual și art. 5 C.pen. actual.

În raport de noua încadrare juridică, constatând că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de delapidare în formă continuată, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. actual, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. actual, este închisoare de 2 la 7 ani va fi redusă pedeapsa aplicată de prima instanță, în raport de criteriile de individualizare prev. de art. 74 C.pen. - modalitatea repetată de comitere a actelor materiale, perioada lungă de timp în care s-a săvârșit fapta, prejudiciul însemnat cauzat părții civile și care nu a fost recuperat, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pe parcursul judecății a manifestat o atitudine procesuală nesinceră, încercând să obținută o atenuare a răspunderii penale - curtea apreciind că pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție, este aptă să conducă la îndreptarea inculpatului și împiedicarea comiterii unor noi infracțiuni de către acesta.

În ceea ce privește critica privind omisiunea primei instanțe de a nominaliza, în cadrul pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. 1 lit. g C.pen., funcția interzisă inculpatului, constată de asemenea că este întemeiată. Pe cale de consecință, hotărârea apelată va fi reformată și sub acest aspect, iar în baza art. 66 lit. a, b și g C.pen. actual se va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de contabil - casier de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 2 ani, reindividualizată de instanța de apel, în urma înlăturării aplicării art. 309 C.pen.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. actual va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și g C.pen. actual, care au fost interzise și ca pedeapsă complementară.

În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 422 C.pr.pen. și art. 241 alin. 1 lit. c C.pr.pen. va constata încetată măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpat prin încheierea din data de 13.02.2014.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Criticile privind cuantumul pedepsei la care a fost condamnat inculpatul de prima instanță nu pot fi primite, pentru considerentele arătate cu ocazia examinării apelului declarat de inculpat, pedeapsa urmând a fi reindividualizată în sensul reducerii.

Cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 276.446 lei, reprezentând majorări de întârziere, amenzi, penalități de întârziere stabilite de Ministerul Finanțelor Publice în urma depunerii declarațiilor rectificative către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale a fost corect respinsă de prima instanță, considerentele evocate fiind însușite și de curte, posibilitatea recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Helle c. Finlandei, 19.12.1997, par. 60. Suplimentar, se constată că prejudiciul solicitat de partea civile nu este cauzat prin fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță putând fi eventual rezultatul unei infracțiuni de evaziune fiscală care nu formează însă obiectul judecății. Or, potrivit art. 19 alin. 1 C.pr.pen. „Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penal.”

Cât privește daunele morale, diferit de susținerile formulate de partea civilă în cuprinsul motivelor scrise de apel se constată că instanța de prim grad a indicat considerentele avute în vedere pentru a respinge această solicitare.

Curtea nu-și însușește însă opinia exprimată de instanța de prima grad conform căreia daunele morale, menite să acopere un prejudiciu nepatrimonial, nu ar putea fi acordate persoanelor juridice această posibilitatea fiind expres recunoscută de art. 1391 C.civ. rap. la art. 253 - 256 C.civ. și art. 257 C.civ., articole aplicabile cu ocazia soluționării acțiunii civile alăturate acțiunii penale, conform art. 19 alin. 5 C.pr.pen. care stipulează că „Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile”.

Soluția de respingere a solicitării de acordare a unor daune morale este însă întemeiată. În acest sens curtea reține că, în prezenta cauză, pe de o parte, nu s-a făcut însă dovada că, prin fapta de delapidare comisă de inculpat, partea civilă ar fi suferit un prejudiciu de imagine. Pe de altă parte, și în situația în care o astfel de aserțiune ar fi veridică atingerea adusă este minimă astfel încât hotărârea de condamnare reprezintă o justă reparație, neimpunându-se acordarea de daune morale în acest scop.

Analizând în continuare critica privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu expertul de contabilitate I. G. și cu avocatul, în faza urmăririi penale, curtea constată că și aceasta este nefondată. În privința onorariului de expert prima instanță a reținut just că nu s-a făcut dovada sumelor efective de bani care reprezintă contravaloarea activității prestate de acest expert în cauza dedusă judecății iar cât privește onorariul cu avocatul angajat în faza urmăririi penale, împuternicirea avocațială se regăsește la fila nr. 58, vol. I, dosar urmărire penală. La dosarul de urmărire penală nu există însă dovezi cu privire la cuantumul onorariului achitat de partea civilă, aceste înscrisuri nefiind depuse nici cu ocazia judecății în primă instanță și nici în apel.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., apelul declarat de partea civilă P. I S. va fi respins ca nefondat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va fi obligată apelanta parte civilă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în faza apelului, în sumă de 200 lei, va rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de inculpatul I. M. A. împotriva sentinței penale nr. 1053 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._ .

Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă P. I S..

Desființează în parte sentința apelată și, rejudecând:

În baza art. 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. M. A. din infracțiunea de delapidare, prev. de art. 215 /1 alin. 1 și 2 C.pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. anterior în infracțiunea de delapidare, prev. de art. 295 alin. 1 C.pen. actual, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. actual și art. 5 C.pen. actual.

În baza art. 295 alin. 1 alin. 1 C.pen. actual, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. actual și art. 5 C.pen. actual condamnă pe apelantul inculpat I. M. A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 66 lit. a, b și g C.pen. actual interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de contabil - casier de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. 1 C.pen. actual interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și g C.pen. actual, care au fost interzise și ca pedeapsă complementară.

În baza art. 399 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 422 C.pr.pen. și art. 241 alin. 1 lit. c C.pr.pen. constată încetată măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpat prin încheierea din data de 13.02.2014.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Obligă apelanta parte civilă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în faza apelului, în sumă de 200 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 iulie 2015.

Președinte, Judecător

M. C. G. A. M. S.

Grefier,

F. U.

← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare...		Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr.... →

Delapidarea (art.295 NCP). Decizia nr. 1065/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea (art.295 NCP). Decizia nr. 1065/2015. Curtea de Apel CRAIOVA