Sfidarea organelor judiciare (art. 272 ind 1 C.p.). Decizia nr. 518/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 518/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-04-2015 în dosarul nr. 18114/318/2013

Dosar nr._ - art.272¹ C.p. -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIA PENALĂ Nr. 518

Ședința publică de la 10 Aprilie 2015

Instanța constituita din:

PREȘEDINTE M. E. M.

Judecător R. E. C.

Grefier L. M. P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. T. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.

¤¤¤

Pe rol, soluționarea apelurilor formulate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA TÂRGU-J. și inculpatul H. V., împotriva sentinței penale nr.1932 din 02.09.2014 a Judecătoriei Târgu jiu, în dosarul nr._, având ca obiect sfidarea organelor judiciare (art. 272 ind 1 C.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat H. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nefiind invocate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat de parchet, desființarea sentinței instanței de fond, aceasta fiind netemeinică și nelegală în ceea ce privește cuantumul, natura pedepsei prin raportare de practica judiciară pe care P. de pe lângă Judecătoria Tg.J. a atașat-o la motivele de apel, având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat pentru acest gen de infracțiuni, iar infracțiunea săvârșită a fost în cadrul unei plângeri; pedeapsa aleasă față de inculpat este prea blândă,se impunea pedeapsa cu închisoarea în condițiile art.81 C.p. De asemenea cuantumul cheltuielile judiciare în sumă de 600 lei este mic, în raport cu volumul de activitate, actele de procedură.

Apelantul inculpat H. V. având cuvântul, arată că procurorul este în eroare că a mai fost sancționat administrativ, judecătorul a desfășurat rezolvarea procesului, pronunțându-se sentința penală ; dosarul a fost trimis la parchet, unde procurorul a desființat ordonanța de sancționare și a dispus clasarea cauzei; nu a adus insulte procurorului, trebuie să se țină cont că are dreptate, nu că i-a insultat.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare, procurorul este în eroare, nu este vinovat că au avut loc mai multe termene de judecată, și că suma trebuia să fie mai mare de 600 lei.

De asemenea, a mai susținut că înregistrarea din ședința din iunie 2013 este contrafăcută, audiind CD-ul a constatat că nu este vorba de acel CD original, ci un alt CD, putând proba în acest sens și cu martori.

Arată că, deși, a formulat cerere la Judecătoria Tg.J. la data de 20.05.2014 prin care a solicitat să i se dea înregistrarea din ședință, i-a fost respinsă, apoi a revenit cu o nouă cerere, însă, au fost invocată legea 204/2004, care prevede că partea nu are dreptul la ascultarea CD-ului, doar la notele de ședință.

Din procesul verbal de sesizare din oficiu din iulie 2013 și în toate celelalte documente depuse de parchet și în motivele de apel, se arată că a folosit tot timpul cuvântul „insultă”, judecătorul a preluat la fel și la pagina 3 a sentinței nr.1932/2014, menționând că a întrebuințat cuvinte insultătoare; greșit nu a ținut cont de probe respectiv, probe cu înscrisuri, nu s-au făcut verificări și nu s-a ținut cont de adresa nr.648/2011 depusă, care este probă relevantă.

Nu există în materialitatea ei infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, trebuie ca organele judiciare să facă dovada, iar în rezoluția nr. 3937/II/2/2010 s-au scris minciuni. Din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că gropile erau acoperite de frunze; nu există vinovăția cerută de lege.

Reprezentantul Ministerului Public, în replică, solicită respingerea apelului formulat de inculpat ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, arătând că în fața instanței de apel, inculpatul face referire la desfășurarea ședinței de judecată, aprecierile subiective vizează modalitatea în care procurorul își desfășoară activitatea, modul de comportament referitor la organele judiciare; are posibilitatea dacă consideră că organele de urmărire penală își încalcă atribuțiile de serviciu să utilizeze o altă procedură.

Instanța a apreciat corect că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, nu este singura persoană care este nemulțumită de soluționarea, nu se poate exprima această nemulțumire în astfel de mod.

Inculpatul H. V. avanad ultimul cuvant, arată că a folosit acele proceduri în ce privește procurori, are 8 hotărâri judecătorești câștigate împotriva procurorilor, i-a reclamat pe procurori la Curtea de Apel, unde s-a dispus neînceperea urmăririi penale, rezoluția nr.12/P/2011 referindu-se la fapta de abuz. Solicită respingerea apelului formulat de parchet.

Dezbaterile fiind închise.

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1932 din 09.02.2014 a Judecătoriei Târgu Jiu pronunțată în dosarul nr._, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului H. V. prin actul de sesizare din infracțiunea prev. de art.272 indice 1 alin.1 C.p. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 278 NCP. În temeiul art. 272 indice1 alin.1 C.p. din 1969, art. 63 C.p. din 1969, cu referire la art.5 NCP, a condamnat pe inculpatul H. V., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 lei.S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 indice1 CP din 1969. În baza art. 274 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 3888/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatul H. V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 ind. 1 alin. 1 C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că prin procesul-verbal din data de 01.07.2013, organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către H. V. a infr. prev. și ped. de art. 272 ind. 1 alin. 1 Cod penal.

S-a reținut că prin ordonanța nr. 792/P/2011 din data de 18.02.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului H. N. V. pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de sfidare a organelor judiciare, fapte prev. de art. 272 ind. 1 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, respectiv amenda administrativă în cuantum de 800 lei.

S-a arătat că împotriva soluției adoptate de procuror, a fost formulată plângere în temeiul art. 278 ind. 1 CPP, fiind înregistrat dosarul nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J..

La judecarea cauzei nr._, la termenul din 11.06.2013, procurorul de ședință a constatat că petiționarul H. N. V. a întrebuințat cuvinte insultătoare la adresa organelor de cercetare penală și mai ales a magistraților, arătând că a sesizat Poliția . la faptul că autori necunoscuți i-au sustras două porți metalice, pe care le avea amplasate la un teren, însă ,,prostul” de polițist și ,,proștii de procurori” nu au luat măsuri față de persoanele vinovate.

S-a reținut că exprimându-și nemulțumirea cu privire la modul de instrumentare a respective cauze penale,petiționarul a afirmat, în fața instanței, în prezența publicului, că procurorii de la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., cât și cei de la P. de pe lângă Tribunalul Gorj sunt niște ,,proști”, ,,incompetenți”, ,,neinstruiți”, indicând și numele ale magistraților blamați.

S-a constatat că inculpatul, participând la o procedură judiciară ce se desfășura în fața instanței, în data de 11.06.2013, a întrebuințat în mod direct cuvinte insultătoare la adresa magistraților și a organelor de cercetare penală, iar în momentul respectiv, în sala de ședință, erau prezente părți și apărătorii lor, între care și martorii avocat B. A., avocat M. G., care ulterior au fost audiați și au confirmat situația de fapt reținută.

Astfel, s-a arătat că H. V. a afirmat în ședința publică: „conform statutului magistraților, procurorul si judecătorul este obligat...citez din articol: „este obligat ca in orice împrejurare, sa se abțină de la orice fapta care ar știrbi demnitatea lui ca judecător respectiv procuror. Or, în cauzele precedente, procurorii respectivi, au dovedit in mod repetat ca nu au demnitate, ca nu își respectă demnitatea de organ judiciar, respectiv procuror, scriind în mod repetat în Rezoluții, și nu este un caz izolat, o singură rezoluție, în mod repetat, în mai multe Rezoluții și în Referate, falsuri, pentru a-l favoriza pe un infractor. Atunci când falsurile, infracțiunile săvârșite de procuror, cu drept scop favorizarea infractorului, în nici un chip nu putem vorbi de demnitate, că există demnitate la acest procuror. Și, pe scurt, sunt convins că ați citit dosarul, că să audă și oamenii din sală, ce pot face unii procurori de la P. local și de la P. județean Gorj.

Doua aspecte, atunci, daca vreți ca sa recurg eu in final la cauza... Fie admiteți plângerea si restituiți cauza in scopul audierii martorilor propuși de mine, chestiune constatată si de colegul dumneavoastră M. prin sentința penala 280/2012, judecătorul respectiv constatând, pe buna dreptate, ca mi-a fost încălcat dreptul la apărare, si, cu intenție l-au încălcat procurorii pentru ca au dovedit în mod repetat ca sunt proști, in sensul de nepregătiți, in sensul de nepricepuți ca procurori, din nefericire, unii cu experiența... Deci, fie procedați la admiterea plângerii, fie aplicați articolul 11 punctul 2 litera a, ca sa stingeți conflictul.

In contradictoriu, trebuie sa... Pentru ca a făcut trimitere doamna procuror, ca si colegii domniei sale, nepricepuți in cauze penale, pentru ca a făcut trimitere la Dicționarul explicativ al limbii romane, dumneavoastră aveți la dosar, domnule judecător, o copie din DEX, la fila 1264... termenul de nepriceput ca explicație la cuvântul prost, este foarte rar folosit. Ei... iată, eu citesc din dicționar acum: "prost înseamnă: nepriceput, sa audă si oamenii din sala ce prosti sunt unii procurori de la P. local Tg-J. sau P. județean Gorj! Deci, nepriceput, nepregătit in profesie sau meserie, care produce supărare, mâhnire unei persoane (si mie mi-au produs destule supărări mințind cu nerușinare, ca ultimii tâlhari, ca ultimii bandiți, in Rezoluții! ...în Rezoluții, domnule Judecător, nu . care se clasează, pe acolo, pe la ei, sau la o Primărie de la nu știu ce . creat urmări...deși am făcut dovada cu opt martori si cu Procesul verbal de cercetare la fata locului, că am avut porți metalice duble, nicidecum.. .procurorii au scris ca am avut sârmă... băga-le-aș sârmă în nas! Proștilor!

Domnule judecător, continui...care produce mâhnire, supărare si dă exemplu aici dicționarul: doctor prost. Pai, un doctor care are șase ani de facultate si care îi salvează si pe ei de la moarte, poate fi prost, dar procurorul nu poate fi prost? In condițiile in care, fac dovada ca este prost! Am făcut dovada, in mod repetat, ca P. si E., au scris in Rezoluții: "martorii propuși de către petent au declarat ca a avut o sarma". In condițiile in care au declarat toți, ca am avut porți!

Este suficient! Continui cu celelalte explicații. Alta explicație a cuvântului prost: care merita sa fie dezaprobat...Ce mai vor acești nepricepuți in materia dreptului penal si a procedurii penale?...care trebuie îndreptat, domnule judecător, si va rog, faceți si dumneavoastră ce va stă in putința (inclusiv sesizarea CSM-lui), să-i îndreptam pe acești proști, pentru ca si alții vor mai fi pe aici târâți ca si mine de către niște prosti de la parchete. Mai departe...

Cu privire la faptul ca nu am dreptate că mi s-a încălcat dreptul la apărare...pai...dânșii nu au dus la îndeplinire o hotărâre a instanței, cea precedenta, precizata deja...2080/2012...si v-am depus la dosar zilele trecute, si sunt convins ca ați citit, Rezoluția Procurorului general de pe lângă P. de la Curtea de Apel C. numărul 341/_ . Deci, in Rezoluția procurorului general, sef al lor, a scris că procurorul citez: "Procurorul este obligat sa duca la îndeplinire dispozițiile instanței, mai ales in administrarea probatoriului". Ori, ei au încălcat dispoziția procurorului, au încălcat si hotărârea instanței, care este obligatorie pentru procuror. Dar, procurorul P., care face parte tot din gașca lor, care am spus mai devreme, dăndu-și seama ca am dreptate, a evitat sa cheme pe profesorul universitar precizat de mine, cu care m-am consultat, a evitat sa-l cheme pe domnul rector B., care e de șapte mii de ori mai deștept decât P. și decât șapte procurori la un loc, deci a evitat sa-l cheme tocmai pentru ca oamenii sa nu ia la cunoștință direct, cât de slab pregătiți sunt unii procurori de la P. local Tg-J. sau de la P. Județean Gorj. "

Martorii audiați în cauză au arătat că prin manifestările sale, inculpatul a adus atingere solemnității ședinței de judecată, a perturbat ordinea în sala de judecată.

Verificările efectuate au rezultat că inculpatul a depus foarte multe sesizări la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. și Parei de pe lângă Tribunalul Gorj, în conținutul cărora a inserat insulte atât la adresa procurorilor, cât și a judecătorilor, acesta având o atitudine sfidătoare,atitudine pe care a continuat-o chiar și după ce față de acesta s-a luat măsura sancționării administrative pentru infracțiunea de sfidare a organelor judiciare.

La data de 03.10.2013, fiind legal citat, inculpatul H. V. s-a prezentat la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. având, de asemenea, atitudine insultătoare și sfidătoare la adresa procurorului de caz, acesta urmă apreciind că există indicii temeinice care să imprime o îndoială asupra stării psihice a învinuitului, motiv pentru care învinuitul a fost supus unei expertize psihiatrice.

S-a arătat că, în conformitate cu raportului de expertiză medico-legală psihiatrică 1830/05.11.2013, întocmit de SML Gorj „numitul H. V. prezintă diagnosticul reacție nevrotică, personalitate accentuată" concluzionându-se acesta are discernământul faptelor sale.

S-a mai arătat că pentru atitudinea avută față de procurorul de caz la data de 03.10.2013, prin ordonanța nr. 3888/P/2013 din 07.11.2013, s-a dispus aplicarea amenzii judiciare față de învinuitul H. V. în baza art. 199 alin. 1 rap. art. 198 alin. 4 lit. h C.p.p. și chiar și după această măsură, la data de 18.11.2013, dată la care i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, învinuitul a continuat să aibă aceeași atitudine.

Analizând ansamblul materialului probator, instanța a reținut următoarele:

La termenul de judecare a cauzei nr._ aflată pe rolul Judecătoriei Tg-J., în data de 11.06.2013, inculpatul H. V., ce avea calitatea de parte, în ședința publică, a întrebuințat cuvinte insultătoare la adresa procurorilor care îi instrumentaseră anterior o cauză, respectiv,, ce proști sunt unii procurori de la P. Tg-J. sau P. județean Gorj,, precum și a procurorului de ședință, spunând cu privire la acesta din urmă,, doamna procuror, ca și colegii domniei sale, nepricepuți în cauze penale,,.

Instanța a avut în vedere la stabilirea acestei stări de fapt înregistrarea audio a ședinței de judecată de la Judecătoria Tg-J., de la termenul de judecată din data de 11.06.2013, cu privire la dosarul nr._, prin procesul-verbal din data de 08.07.2013 (fil.11 d.u.p.) fiind redate discuțiile purtate de inculpat în fața instanței.

De asemenea, s-a avut în vedere declarația inculpatului care în fața instanței nu a negat că a folosit cuvântul prost la adresa procurorilor ci a menționat că a folosit acest cuvânt în sensul de nepriceput, utilizarea acestor cuvinte fiind modalitatea sa de a se apăra.

Cu privire la declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța a apreciat că acestea nu sunt de natură a contura o altă stare de fapt, respectiv că la termenul din data de 11.06.2013, în fața instanței de judecată, inculpatul a utilizat cuvântul prost și cuvântul nepriceput la adresa unor procurori.

Fapta inculpatului H. V., care la data de 11.06.2013, în fața instanței de judecată, cu ocazia soluționării unei cauze în care avea calitatea de parte, a utilizat cuvinte insultătoare la adresa unor procurori și a procurorului de ședință întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de sfidare a organelor judiciare prev. de art. 272 indice 1 alin 1 C.p.din 1969.

Analizând legea penale mai favorabilă, ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod penal și apreciind că fapta inculpatului, în forma săvârșită de acesta, se regăsește în dispozițiile art.278NCP care prevăd infracțiunea de tulburare a solemnității ședinței de judecată, utilizarea cuvintelor prost și nepriceput la adresa unor procurori (nepriceput la adresa procurorului de ședință) fiind de natură a perturba activitatea instanței, se consideră că este mai favorabil C.p. din 1969, față de dispozițiile art. 63 și 63 indice 1 C.p. din 1969.

În consecință, în temeiul art. 386 C.p.p. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului H. V. prin actul de sesizare din infracțiunea prev. de art.272 indice 1 alin.1 C.p. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 278 NCP.

Având în vedere disp. art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța a dispus condamnarea a acestuia.

La alegerea pedepselor, precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța, conform art. 72 C.p. de la 1969, a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în codul penal pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei comise, obiectul juridic lezat, împrejurările și modul de comitere, mobilul activității infracționale precum și rezultatul socialmente periculos.

În consecință, în temeiul art. 272 indice1 alin.1 C.p. din 1969, art. 63 C.p. din 1969, cu referire la art.5 NCP a condamnat pe inculpatul H. V. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1500 lei și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 indice1 CP din 1969.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și inculpatul H. V..

În motivarea apelului declarat de parchet, s-a arătat că pedeapsa aplicată inculpatul de către prima instanță a fost greșit individualizată, respectiv amendă penală, în condițiile în care acesta a mai fost sancționat pecuniar și a ales să persiste sfidător în săvârșirea de infracțiuni contra înfăptuirii justiției.

În condițiile în care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, propunând și audierea unor martori cu privire la înțelesul unor cuvinte, continuând să profeseze insulte la fiecare termen de judecată, instanța nu a ales în mod judicios pedeapsa, iar la individualizare nu a avut în vedere criteriile stabilite de art.72 alin.1 C.p.

Astfel, în cuprinsul hotărârii apelate, instanța nu motivează alegerea acestei sancțiuni mărginindu-se să enumere criteriile legale de individualizare.

Având în vedere faptul că inculpatul persistă în săvârșirea de infracțiuni fără să manifeste vreun regret, tratamentul penal trebuie să fie diferit.

Prin ordonanța nr.3888/P/2013 din 07.11.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.J., inculpatul fost sancționat cu amendă judiciară în cuantum de 1000 lei pentru atitudinea insultătoare avută față de procurorul de caz, iar prin ordonanța nr.792/P/20.01.2012 a parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj inculpatul a fost sancționat cu 800 lei amendă administrativă tot pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.272/1 C.p. din 1969.

În cauză, se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea poate să conducă la îndreptarea inculpatului, la conștientizarea de către acesta a consecințelor faptelor sale, în caz contrar, inculpatul dobândind un sentiment de impunitate.

De asemenea, cheltuielile judiciare au fost greșit stabilite, în condițiile în care cercetarea judecătorească determinată de atitudinea inculpatului a durat câteva luni, fiind audiați mai mulți martori, instanța ar fi trebuit să oblige inculpatul la plata unor cheltuieli judiciare într-un cuantum sporit.

Apelantul inculpat H. V. arată că procurorul este în eroare că a mai fost sancționat administrativ, judecătorul a desfășurat rezolvarea procesului, respectiv sentința penală 2080; dosarul a fost trimis la parchet, unde procurorul a desființat ordonanța de sancționare și a dispus clasarea cauzei; nu a adus insulte procurorului, trebuie să se țină cont că are dreptate, nu că i-a insultat.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare, procurorul este în eroare, nu este vinovat că au avut loc mai multe termene de judecată, și că suma trebuia să fie mai mare de 600 lei.

În cursul judecății în apel a fost audiat inculpatul potrivit art.420 alin.4 C.p.p. și s-a procedat la audierea de către membrii completului de judecată a conținutului înregistrării ședinței de judecată din data de 14 iunie 2013, desfășurată la Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul_, înregistrare ce a fost înaintată de către instanța de fond și aflată pe un suport optic DVD. S-a încheiat proces verbal în data de 26-02.2015, care atestă această operațiune de audiere.

S-a admis cererea formulată de către inculpat și s-a înmânat, în copie, pe un suport CD pus la dispoziție de acesta, înregistrarea audio a ședinței de judecată din data de 11 iunie 2013, pe care acesta a audiat-o pana la următorul termen de judecata.

Verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel, dar și din oficiu conform art.417 alin.2 C.p.p., instanța de control judiciar constată netemeinicia căilor de atac formulate de către apelanții Ministerul Public și inculpat pentru următoarele considerente:

În data de 11 iunie 2013, participând la o ședință de judecată, în dosarul nr._, inculpatul a avut calitatea de petent, în cadrul unei plângeri formulate conform art.378/1 C.p.p., anterior. În cadrul acestei ședințe de judecată, inculpatul în susținerea dezbaterilor asupra plângerii formulate împotriva soluției procurorului pronunțată în dosarul 792/P/2011a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a uzitat următoare terminologie, astfel cum rezultă din înregistrarea audio a ședinței de judecată, redată în procesul verbal de la fila 11 din dosarul de urmărire penală:”dacă procurorii nu săvârșeau infracțiunile”, „ să audă și oamenii din sală, ce proști sunt procurorii la P. local Târgu Jiu sau P. Județean Gorj… mințind cu nerușinare, ca ultimii tâlhari, ca ultimii bandiți în rezoluții”, „ băga-le-aș sârmă în nas! Proștilor”, „ dar procurorul nu poate fi prost ?în condițiile în care fac dovada că este prost”, „ să-i îndreptăm pentru ca acești proști pentru că și alții vor mai fi pe aici târâți ca și mine de către proști de la parchet”.

Examinând procesul verbal de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental din data 8 iulie 2013 ( filele 11,12 dosar 3888/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu), se remarcă redarea fidelă a conținutului audio a ședinței de judecată din 11 iunie 2013 a Judecătoriei Târgu Jiu în dosar_ .

La ședința de judecată din 11 iunie 2013, au mai fost prezenți martorii M. G., în calitate de avocat într-o altă cauză ce urma să fie strigată și B. C. A..

Conform declarației martorului M. G., în momentul în care a restituit către grefierul de ședință propriul dosar în care urma să pledeze, a observat că inculpatul se află în fața completului de judecată gesticulând, iar în sala de judecată s-a produs rumoare, ceea ce l-a determinat pe martor să pună la îndoială capacitatea președintelui completului de a menține liniștea și ordinea în sala de judecată, martorul M. G. precizând că și-a pus un semn de întrebare generat de competenta completului de judecată, în sensul că nimeni nu a intervenit, ceea ce l-a deranjat pe martor, cunoscând faptul că ședința de judecată se caracterizează prin solemnitate.

Același martor, M. G., a menționat că dacă un membru al completului de judecată intervenea considera că nu se ajungea în situația dată.

Declarațiile martorului M. G. sunt susținute prin declarațiile altui martor, B. C., care a fost prezent la acea ședință de judecată, așteptând să pledeze într-o altă cauză, în calitate avocat. Acest din urmă martor a precizat că inculpatul a folosit cuvântul „prost”, argumentând de ce înțelege să apeleze astfel pe procurorii care au instrumentat cauza penală în care el avea calitate procesuală și a indicat judecătorului trei sau patru sensuri ale acestui cuvânt ”prost”.

Din aceeași declarație a martorului B. C. A., se reține că s-ar putea crea rumoare dacă sala de judecată era plină, iar într-un spațiu public a-i spune cuiva „prost”, fără a face proba verității, ar putea reprezenta o insultă, dar nu într-o ședință de judecată în care solemnitatea este asigurată de președintele de complet. Prin declarația formulată, martorul a precizat că nu s-a încălcat solemnitatea ședinței de judecată, ceea ce reprezintă o atribuție a președintelui de complet.

Examinând conținutul constitutiv al infracțiunii prev.de art.272¹ C.p., anterior, se constată natura juridică a acesteia, prin prisma obiectului juridic principal și anume, este o infracțiune de pericol care se săvârșește prin comiterea, executarea uneia dintre acțiunile ce reprezintă variantele alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii: întrebuințarea de cuvinte insultătoare, gesturi obscene sau amenințătoare.

Legiuitorul, prin incriminarea acestei infracțiuni îndreptate împotriva înfăptuirii justiției, a reglementat o infracțiune formală, în care executarea uneia dintre acțiunile ce reprezintă variantele alternative ale elementului material al laturii obiective, atrage producerea urmării imediate care constă într-o lezare a relațiilor sociale ocrotite în domeniul înfăptuirii justiției.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei. Urmarea imediată rezidă într-o stare contrară relațiilor sociale ce caracterizează normala înfăptuire a actului de justiție în fața instanței de judecată investită cu soluționarea unei anumite cauze, o stare de pericol pentru această categorie de valori sociale, de o importanță fundamentală în orice stat de drept. Nefiind o infracțiune materială, de prejudiciu ci dimpotrivă o infracțiune formală, de pericol, pentru comiterea infracțiunii nu este necesar să se dovedească existența unei urmări imediate concrete, materializată într-un anumit prejudiciu, ci dimpotrivă legiuitorul rezumă că întrebuințarea de expresii jignitoare, obscene sau amenințătoare, în cadrul unei proceduri judiciare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.272¹ C.p., anterior, fără a fi necesară existența unei alte urmări imediate, unei alte consecințe juridice a comportamentului incriminat. Rezultă astfel că existența acestei infracțiuni prin care se aduce atingere înfăptuirii justiției nu este condiționată de producerea unei anumite stări de tulburare a ședinței de judecată, crearea unei atmosfere compatibile cu scopul procedurii judiciare.

De altfel, martorul B. C. a precizat că în sala de judecată se aflau cel mult 8 persoane, iar folosirea cuvântului prost de către inculpat s-a plasat în contextul participării acestuia la o procedură judiciară în calitate de petent, iar același martor a precizat că s-ar fi putut crea rumoare, în situația în care sala ar fi fost plină. Martoru M. G. a menționat că în sală s-a produs o oarecare rumoare, ceea ce l-a determinat să pună la îndoială comportamentul membrilor de judecată.

Din declarația martorei H. V., soția inculpatului, rezultă că acesta din urmă a dorit să afle sensul cuvântului „prost”, de la mai multe persoane, și a aflat că există aproximativ 300 de înțelesuri, iar în ședința de judecată la care a participat și martora, inculpatul a spus: ” numai un procuror prost poate să gândească și să soluționeze în acel mod”, intenția inculpatului în folosirea acelui cuvânt, urmând a fi plasată în contextul situației sale, considerându-se nedreptățit prin soluțiile pronunțate de procuror în cauzele penale înregistrate la P. de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Martorul P. I., propus de către inculpat, a menționat că nu a fost prezent la ședința de judecată și la solicitarea inculpatului a consultat patru dicționare și a întreprins o cercetare strict științifică, el fiind profesor chiar în acest domeniu și a constatat că termenul „ prost” beneficiază de peste 360 de sensuri. A discutat cu inculpatul acest aspect în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, martorul fiind audiat în ședința publică din 10 iunie 2014, dar nu l-a sfătuit în nici un fel. Același martor a menționat că din punctul său de vedere cuvântul prost nu reprezintă o insultă, după cum nici cuvintele „tâlhar” sau „bandit”.

Declarația acestui martor nu este de natură a înlătura vinovăția cu care a acționat inculpatul, în comiterea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare, prev.de art.272¹ C.p., anterior, întrucât: martorul nu a participat la ședința de judecată și deci nu are cunoștință directă despre sensul pe care inculpatul a urmărit, acceptat să îl atribuie termenului „ prost” pe care l-a folosit în ședința de judecată, iar existența a peste 360 de sensuri ale acestui cuvânt, astfel cum susține martorul, nefiind de natură a înlătura răspunderea juridică pentru folosirea unui sens atunci când această acțiune este incriminată penal.

Declarația martorului P. I., conform căreia termenii „ prost”, „tâlhar”, „bandit”, nu reprezintă o insultă, din punctul său de vedere, nu este suficient de elocventă pentru a contribui la stabilirea nevinovăției inculpatului, deoarece martorul a exprimat doar un punct de vedere științific cu privire la semantica unor cuvinte, însă nu a participat la procedura judiciară în cadrul căreia inculpatul a folosit aceste cuvinte la adresa procurorilor care au instrumentat cauze penale în ceea ce-l privește, și nu poate avea o percepție directă și imediată cu privire la sensul în care a acționat inculpatul, scopul urmărit ori acceptat, efectele care s-ar fi putut produce ori s-au produs efectiv, importanța domeniului în care a acționat inculpatul și rigoarea și disciplina juridică ce se cer a fi respectate în materia judiciară.

Din conținutul înregistrării audio a ședinței de judecată, se constată că inculpatul a folosit cuvântul”prost” de mai multe ori, în contextul în care a adresat și multe alte critici acelorași organe de urmărire penală, care i-au instrumentat propriile cauze penale – „ falsurile, infracțiunile săvârșite de procuror cu drept scop favorizarea infractorului, în nici un chip nu putem vorbi de demnitate, că există demnitate la acest procuror”. Inculpatul a continuat: „nu se ajungea aici dacă procurorii nu săvârșeau infracțiunile”, „ mi-au produs destule supărări, mințind cu nerușinare, ca ultimii tâlhari, ca ultimii bandiți”, „ băga-le-aș sârmă în nas!, proștilor”.

Repetarea cuvântului „ prost”, în același context spațial și temporar, în care inculpatul a adresat o suită de cuvinte insultătoare, acuze, termeni denigratori la adresa procurorilor, atestă intenția indirectă a acestuia în atingerea adusă bunului mers al justiției, inculpatul prevăzând și acceptând ca propriul comportament să reprezinte în sala de judecată, în timpul unei proceduri judiciare, o limitare a normalei derulări a justiției.

Dreptul unei persoane de a formula critici împotriva soluțiilor pronunțate de către procuror beneficiază de o reglementare legală, respectiv în dispozițiile art.278¹ C.p.p., anterior, dispozițiile art.336 -341 C.p.p., actual, iar în cadrul plângerii formulate fiecare persoană are posibilitatea de a formula criticile juridice considerate adecvate și întemeiate, de a-și exercita dreptul la apărare și petiționare conform intereselor recunoscute legal, dar cu bună credință și în limita scopului pentru care acest drept juridic a fost recunoscut.

Conform dispozițiilor art.298 C.p.p. anterior, aplicabil la data comiterii infractiunii, părțile și persoane care atestă la ședința de judecată sunt obligate să păstreze disciplina ședinței, obligație ce impune ca participanții la o procedură judiciară să își exercite drepturile legitime numai în scopul în care au fost recunoscute și reglementate și cu respectarea drepturilor altor persoane și a intereselor fundamentale ale statului și autorității investite să exercite prerogative de stat.

Declarația martorului B. C., conform căreia cuvântul „ prost”, înseamnă nepriceput, cel care nu își face treaba bine, nu este de natură a conduce la concluzia neîntrunirii elementelor conținutului constitutiv al infracțiunii prev.de art.27/1 c.p., anterior, întrucât martorul nu a participat la judecată și nu cunoaște decât sensurile cuvântului ”prost”, înscrise în dicționar sau folosite de către inculpat la adresa altor persoane, respectiv al unui tâmplar, în cadrul unei discuiții purtate în anul 2010, deci cu mult timp înainte de data de 11 iunie 2013, când a avut loc ședința de judecată, în care inculpatul a adresat cuvinte insultătoare la adresa procurorului.

Natura jignitoare, ofensatoare a unor termeni sau cuvinte, nu este dată de sensurile strict gramaticale ale acestora, astfel cum sunt ele cuprinse în dicționare sau cărți gramaticale, ori semantice, ci pentru a se ajunge la o astfel de concluzie, așa cum este în prezenta cauză penală, se va avea în vedere un complex de criterii: repetarea cuvântului, asocierea acestuia cu alte expresii sau termeni, ceea ce este de natură să consolideze efectul injurios, denigrator al cuvintelor folosite ( „ tâlhar”, „bandit”, „prost”,”infractor”, „favorizează infractorii”), sau chiar să inducă teoria săvârșirii unei potențiale infracțiuni. Se remarcă intonația avută de inculpat în momentul uzitării acestor cuvinte, dar și inducerea ideii săvârșirii unei posibile infracțiuni de către procurorii care au instrumentat cauzele sale penale, atunci când a susținut: „ atunci când falsurile, infracțiunile săvârșite de procuror, cu drept scop favorizarea infractorului”. Pentru a finaliza acțiunea ofensatoare, inculpatul a declarat:” băga-le-aș sârmă în nas proștilor”. Coroborând toate aceste date ce particularizează contextul din punct de vedere temporal și spațial în care inculpatul a folosit cuvintele și expresiile enunțate, rezultă intenția de a aduce atingere demnității profesiei de procuror, de a ofensa persoane care au instrumentat cauzele în care inculpatul avea calitate procesuală.

Dreptul de a exprima nemulțumiri față de modul de instrumentare a unei cauze penale nu este absolut, ci el trebuie să se circumscrie formelor reglementate legal, astfel încât să se asigure respectarea principiului legalității procesului penal, prev.de art.2 C.p.p., conform căruia procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

Lipsa de oportunitate în folosirea cuvântului”prost” de către inculpat în fața instanței de judecată, rezultă și din declarațiile martorului U. I. care a precizat că inculpatul a folosit acest cuvânt, în timp ce și el însuși participa la ședința de judecată, determinându-l pe martor să fie „puțin surprins și comentând cu soția” inculpatului.

Același martor, Udoriu I., a precizat că nu mai reține alte explicații oferite de către inculpat după ce a folosit apelativul” prost”, deoarece martorul comenta situația împreună cu soția inculpatului.

Infracțiunea prev.de art.272/1 C.p., anterior presupune că această faptă a fost incriminată în scopul de a proteja solemnitatea ședințelor de judecată și respectul datorat autorității judiciare, reglementarea fiind justificată având în vedere renunțarea la incriminarea faptelor de insultă și calomnie.

În același timp scopul incriminării este acela de a proteja solemnitatea și buna desfășurare a procedurii judiciare în fața instanței de judecată, onoarea sau reputația reprezentanților autorității judiciare. Tocmai datorită acestei abordări sunt sancționate manifestările jignitoare în sala de judecată, când acestea sunt adresate judecătorului, procurorului pe durata procedurii.

Prin . noului cod penal s-a reglementat prin dispozițiile art.278C.p., infracțiunea de încălcare a solemnității ședinței de judecată, care, raportat la situația factuală dedusă judecății, nu prezintă diferențe fundamentale față de infracțiunea prev.de art.272/1 C.p., anterior, aceste din urmă dispoziții reglementau suplimentar o variantă alternativă a elementului material constând în întrebuințarea de cuvinte amenințătoare, dar care nu este incidentă în prezenta cauză penală și deci nu formează obiectul judecății..

Infracțiunea prev.de art.278 C.p., actual, a preluat din punct de vedere al elementului material cerința prev.de art.272/1 C.p., anterior, constând în fapta de a întrebuința cuvinte sau gesturi jignitoare sau obscene, vechea reglementare referindu-se de asemenea la cuvinte insultătoare sau gesturi obscene.

Din punct de vedere al subiectului activ, infracțiunea prev.de art.278 c.p., actual a preluat în mare reglementarea anterioară, cu excepția situației când subiectul activ este o persoană care participă sau asistă la o procedură ce se desfășoară în fața organului de urmărire penală. În cauza penală dedusă judecății, inculpatul îndeplinește condiția subiectului activ, prezentă în ambele reglementări penale succesive, el participând la o procedură ce se desfășoară în fața unei instanțe, cerință prevăzută atât în dispozițiile art.278 C.p. actual, cât și în dispozițiile art.272/1 C.p., anterior.

Infracțiunea prev.de art.278 C.p., actual, consolidează sub aspectul urmări imediate natura acestei infracțiuni, în sensul de infracțiune formală, de pericol, reglementând cerința ca întrebuințarea cuvintelor jignitoare să fie de natură să perturbe activitatea instanței. O asemenea cerință a urmării imediate, condiție a conținutului constitutiv al infracțiunii, nu era reglementată în mod expres prin dispozițiile art.272/1 C.P. ci, rezultă din ansamblul reglementării, aceste prevederi neinstituind nici o condiție cu privire la producerea efectivă a unui rezultat socialmente periculos. Rezultă, astfel, că fiind o infracțiune de pericol și în cazul infracțiunii prev.de art.272/1 C.p., anterior, urmarea imediată rezulta din materialitatea acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, nefiind necesar producerea unui rezultat păgubitor concret.

Sub aspect sancționator, este corectă susținerea primei instanțe privind caracterul mai favorabil al legii penale anterioare, întrucât chiar în mod izolat pedeapsa închisorii cuprinsă în ambele reglementări penale succesive diferă, prin dispozițiile art.278 c.p. actual, reducându-se pedeapsa închisorii de la 3 luni la o lună, sub aspectul minimului special și respectiv de la 1 an la 3 luni, în ceea ce privește maximul special, natura juridică a pedepsei amenzii reglementată prin noul cod penal, atât sub aspectul modului de achitare, dar și al efectelor acestei pedepse, inclusiv în caz de nerespectare, determină concluzia caracterului mai favorabil al vechii reglementări penale, sub aspectul pedepsei amenzii la care în mod corect s-a orientat și prima instanță.

Conform art.278 C.p. rap.la art.61 alin.4 lit.b Cp, în temeiul noului cod penal s-ar fi ajuns la aplicarea unei pedepse cu amenda cuprinse între 120 și 240 zile amendă, în condițiile în care suma corespunzătoare unei zile amendă este cuprinsă între 10 și 500 lei conform art.61 alin.2 c.p., actual, astfel încât, cuantumul minim al pedepsei amenzii în noul cod penal ar fi fost de un minim 1.200 lei.

Comparativ pedeapsa amenzii, conform art.63 alin.3 C.p., anterior, rap.la art.272/1 c.p., anterior, era cuprinsă între 300 lei și 15.000 lei, rezultând astfel un minim special mult inferior minimului special la care s-ar fi ajuns aplicând dispozițiile art.61 alin.4 lit.b și art.278 c.p, actual.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei amenzii, apelul formulat de Ministerul public este neîntemeiat, pedeapsa de 1.500 lei aplicată de prima instanță, reprezentând o justă proporționalizare a întinderii și formei răspunderii penale, cu natura infracțiunii săvârșite, modul și locul de comitere, urmăririle imediate, efectele juridice care s-au produs, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o participare constantă la desfășurarea a procesului penal, manifestând interes față de modul de soluționare și de aflarea adevărului, vârsta, statul familial și social, mediul din care provine.

Motivul de apel privind cheltuielile judiciare stabilite de prima instanță în sarcina inculpatului este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Avansarea cheltuielilor judiciare de către stat își are temeiul în necesitatea desfășurării procesului penal din oficiu, pentru ca nici o persoana care a comis o infracțiune să nu rămână nepedepsita .

În ceea ce privește temeiul obligației de a suporta cheltuielile judiciare, inculpatul condamnat va suporta aceste cheltuieli în baza culpei sale infracționale, deoarece fără săvârșirea infracțiunii, astfel de cheltuieli nu s-ar fi făcut;

Conform art 274 Cpp, în caz de condamnare: inculpatul condamnat ( inclusiv in cazul aplicării unei măsuri educative pentru minor, deși nu este o soluție de condamnare, presupune, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta exista, constituie infracțiune si a fost savarsita de inculpat ori suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau dacă s-au reținut circumstanțe atenuante), va plăti toate cheltuielile efectuate de la începerea urmăririi penale și până la punerea în executare a hotărârii de condamnare, ( art. 274 alin. 1 cod procedură penală).

Cuantumul cheltuielilor judiciare cuprinde, potrivit dispozițiilor art. 272 alin 1 Cpp, cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de desfășurarea procesului penal . Plata cheltuielilor avansate de stat în caz de stabilire a unei culpe infracționale în sarcina inculpatului este reglementata de art 274 Cpp . În caz de renunțare la urmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Toate aceste modalități de finalizare a acțiunii penale constată că fapta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, prin urmare, stabilesc culpa sa infracțională, temei în baza căruia inculpatul este obligat la restituirea către stat a cheltuielilor judiciare efectuate de acesta.

În aceste cheltuieli nu intră cele privind onorariile avocaților din oficiu și ale interpreților, care sunt considerate cheltuieli generale de asigurare a funcționării justiției.

Obligarea la plata cheltuielilor are loc indiferent de starea materială și de solvabilitatea inculpatului. În cazul pluralității de inculpați, fiecare dintre ei este obligat să plătească o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat în măsura în care a provocat acele cheltuieli, și nu în funcție de gradul de participare la săvârșirea infracțiunii .

Obligația de plata a cheltuielilor judiciare este determinata . in prezenta cauza penala, aplicând criteriile de stabilire indicate in dispozițiile art. 272 alin 1 Cpp, luând in considerare numărul termenelor de judecata acordate, motivul amânării ședințelor de judecata, măsura in care amânarea a fost determinata de atitudinea inculpatului, nefiind observata tendința de tergiversare a procesului sau alta acțiune neprocesuala, dar si necesitatea administrării tuturor probelor in scopul îndeplinirii principiului fundamental al aflării adevărului si justei soluționări a cauzei penale, conform art. 5 Cpp.

Articolul 10 din Conventia Europeană a drepturilor omului prevede că:“1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fără amestecul autoritătilor publice și fără a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societătile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăti ce comportă îndatoriri și responsabilităti poate fi supusă unor formalităti, conditii, restrângeri sau sanctiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea natională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infractiunilor, protectia sănătătii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea și impartialitatea puterii judecătorești. »

Majoritatea drepturilor prevăzute de Conventia Europeană a Drepturilor Omului sunt drepturi conditionale, ceea ce înseamnă că ele permit ingerinte, ce sunt totuși supuse anumitor conditii, tinând cont de natura esentială a libertătilor ocrotite.

Libertatea de exprimare cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi și comunica informatii ori idei, fără a exista limite frontaliere ori impuse de autoritătile publice.

Strâns legată de libertatea de gândire, conștiintă și religie protejată de articolul 9 din Convenție, libertatea de opinie garantează că orice persoană este liberă să-și formeze propriile convingeri legate de lumea în care trăieste, de modul cum se desfăsoară viata socială, iar protejarea acestei opinii, chiar minoritară, e o componentă esentială a plurarismului și tolerantei necesare oricărei societăti democratice.

Articolul 10, paragraf 1 al Convenției vorbește despre libertatea de a primi sau comunica informatii, ceea ce denotă dublul aspect sub care trebuie privit acest drept fundamental. Pe de o parte, este vorba despre libertatea oricărei persoane de a difuza în mod liber informatii, dar acest drept se corelează în mod natural cu libertatea de a primi informatii, de care ar trebui să se bucure orice cetătean. Sub rezerva limitelor prevăzute de paragraful 2 al articolului 10, această libertate de comunicare a informațiilor trebuie să poată fi exercitată în mod liber, și, mai cu seamă în ceea ce privește presa, ea nu poate fi supusă niciunei forme de cenzură. Asa cum nicio libertate nu este absolută (ea sfârsind acolo unde începe libertatea altuia), pentru a preveni arbitrariul, sunt prevăzute si anumite limite ale exercitiului libertătii de exprimare, limite ce decurg din necesara asumare a unei responsabilitătii pentru orice activitate care ar avea potentialul de a aduce atingere drepturilor altora. Depăsirea acestor limite poate duce la angajarea răspunderii disciplinare, civile ori chiar penale, pentru cel vinovat.

Paragraful 2 al articolului 10 din Conventie prevede conditiile în care este permisă o ingerintă în dreptul la liberă exprimare, acestea putând fi generate fie de nevoia de a proteja anumite interese publice (cum ar fi cele privitoare la siguranta natională, integritatea teritorială, siguranta publică, apărarea acesteia și prevenirea săvârsirii unor infractiuni, protejarea sănătătii si a moralei publice, garantarea autoritătii si a impartialitătii puterii judiciare) dar si pentru a ocroti unele interese de ordin privat, precum reputatia si drepturilor altor persoane ori nevoia de a împiedica divulgarea de informatii confidentiale. Acest paragraf autorizează, practic, statele să ia unele măsuri pentru ocrotirea respectivelor interese, măsuri ce se materializează printr-o ingerință în exercitarea dreptului la liberă exprimare. Statele se bucură de o marjă de apreciere pentru stabilirea necesitătii într-o societate democratică a respectivelor măsuri, însă, în final, revine tot instantei europene de contencios al drepturilor omului să se pronunte asupra compatibilitătii ingerintei cu prevederile Conventiei, apreciind de la caz la caz dacă ingerinta apare ca urmare a nevoii sociale imperioase si dacă e proportională cu scopul urmărit.

Asadar, exercitiul dreptului la liberă exprimare presupune unele îndatoriri și responsabilităti, ce fac posibile restrictionări, impunerea unor conditii în exercitiul acestuia, iar aceste ingerinte trebuie să întrunească trei caracteristici: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, asadar să fie proportionale cu scopul urmărit

Ingerinta trebuie să fie prevăzută de lege, notiune înteleasă de Curte într-un sens larg, material și nu formal, fiind astfel incluse, pe lângă legile adoptate de parlamentele nationale, si textele de nivel infralegislativ, dar si dreptul nescris, jurisprudenta. Legea trebuie să fie accesibilă, adică să permită cetăteanului de rând să cunoască incidenta normelor juridice aplicabile la o situatie dată, si de asemenea, trebuie să prezinte un caracter de previzibilitate, adică să permită destinatarului să-si regleze conduita în functie de ea.

În același timp, ingerinta trebuie să urmărească un scop legitim, dintre cele enumerate de paragraful 2 al articolului 10.

Ingerinta trebuie să fie necesară într-o societate democratică, iar pentru stabilirea acestui fapt statele membre se bucură de o anumită marjă de apreciere, care nu este, totusi, absolută, deoarece Curtea e chemată să decidă, în ultimă instantă, analizând toate circumstantele cauzei,dacă o anumită restrictie se conciliază cu libertatea de exprimare. Jurisdictia europeană este astfel chemată nu să se substituie instantelor nationale, ci doar să treacă hotărârea acestora prin filtrul comptabilitătii deciziei lor cu dreptul garantat de articolul 10.

Pentru ca o ingerintă să fie proportională cu scopul urmărit, se are în vedere, în primul rând, natura si gravitatea sanctiunii aplicate, contextul în care s-au produs faptele si interesul public vizat. Curtea Europeană a stabilit și elementele care conturează contextul producerii faptei si de care se va tine seama, precum: calitatea specifică pe care o poate avea autorul discursului, tipul discursului, persoana lezată, posibilitatea de a folosi alte expresii, canalul de comunicare prin care a fost difuzat mesajul si impactul acestuia, locul unde a fost tinut discursul

Libertatea de exprimare prevăzută de articolul 10 din Convenție nu este un drept absolut, nesupus niciunei îngrădiri, ci limitele ingerinței în exercițiul acestui drept sunt înscrise în chiar paragraful 2 al articolului 10.

În domeniul de aplicare al articolului 10 intră toate categoriile de mesaje, indiferent de conținutul lor, precum si mijloacele prin care informațiile sunt transmise, și aceasta pentru a preîntâmpina eventualele restricții aduse dreptului de a primi ori transmite informatii generate de restricționarea utilizării anumitor mijloace de transmitere a acestora.

Referitor la problematica raportului dintre libertatea de exprimare si administrarea justiției, Curtea a statuat că noțiunea de « putere judecătorească » privește judecătorii, în calitatea lor oficială, iar expresia « autoritate a puterii judecătorești » denotă faptul că tribunalele, având calitatea de a soluționa diferendele juridice, trebuie să beneficieze de încrederea și respectul necesare îndeplinirii acestei atribuții.( cauza_/93, Worm contra Austria, hotărârea din 29 august 1997)

Datorită faptului că magistratii sunt tinuti de o obligație de rezervă, nu le este permis să reactioneze în mod direct la atacurile venite din partea tertilor. De altfel, respectiva doză de retinere pe care acestia trebuie să o arate se manifestă și când este vorba despre critica adusă problemelor sistemului judiciar, autoritatea si impartialitatea puterii judecătorești. Desigur că magistratii se bucură de libertatea si au chiar obligatia de a semnala neregulile în functionarea aparatului judiciar, de orice natură, și de care iau cunostintă în timpul exercitării atributiilor de serviciu, deoarece este vorba de un domeniu extrem de sensibil și de mare interes pentru publicul larg. (Curtea EDO, cauza_/05, Kudeshkina c. Russia, nepublicată, 26 februarie 2009)

Magistratii trebuie însă protejati de actiunile al căror scop e strict unul nociv, lipsit de o bază factuală, si care tinteste doar la distrugerea gratuită a încrederii pe care cetătenii o au în justiție, prin știrbirea fără un fundament a imaginii acesteia. Deși este adevărat că presa are un rol central în asigurarea unui echilibru între puterile statului, în prevenirea ori descoperirea eventualelor abuzuri prin informarea publicului larg despre acestea, cetatenii, si in special jurnalistii trebuie să își exercite misiunea cu bună-credintă, în mod onest, prezentând doar date verificate si care prezintă un caracter cert, veridic.

Atunci când se formulează acuzatii critice la adresa magistratilor, Curtea va tine seama de faptul că autoritatea judecătorească trebuie protejată de criticile destructive gratuite, de faptul că, fiind tinuti de obligatia de discretie, nu pot răspunde în mod direct criticilor ce le sunt aduse, dar, pe de altă parte, conform principiilor enunțate si în cauza S. și P. c. României, « atitudinea magistratilor, chiar în afara instantei, și mai ales atunci când se servesc de calitatea lor de magistrati, poate să constituie o preocupare legitimă a presei și să contribuie la dezbaterea asupra functionării justitiei si a moralității celor care sunt garantii acesteia ».

In jurisprudența bine stabilită în acest moment a Curții, conform căreia, pentru a aprecia asupra existentei unei “nevoi sociale imperioase” de natură să justifice o ingerintă în exercitarea libertătii de exprimare, este necesar să se distingă cu grijă între fapte si judecăti de valoare. Dacă materialitatea celor dintâi se poate dovedi, cele din urmă nu pot face obiectul unei demonstratii a exactitătii lor [De Haes si Gijsels împotriva Belgiei, 24 februarie 1997, si Harlanova împotriva Letoniei (dec), nr. 57.313/00, 3 aprilie 2003]. Atunci când este vorba despre afirmatii referitoare la comportamentul unui tert, uneori poate fi dificil să se distingă între afirmatii factuale si judecăti de valoare. Aceasta nu exclude ideea ca si o judecată de valoare să apară ca fiind excesivă dacă este lipsită total de orice bază factuală (Jerusalem împotriva Austriei, nr. 26.958/95, paragraful 43, CEDO2001-II).

Legat de judecățile de valoare,Curtea a arătat că acestea trebuie să fie bazate pe niște fapte adevărate, dar necesitatea existentei acestei legături poate varia de la un caz la altul.

Atunci când se examinează afirmațiile litigioase în lumina discursului reclamantului în ansamblul său, suntem în prezenta unui amestec de judecăți de valoare si a anumitor elemente factuale.

In cauza Skałka contra Polonia, 27 mai 2003,_/98

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca instanțele nu pot fi ferite de critici asupra soluțiilor pe care le promovează ori a altor aspecte a activității lor, însă Curtea a considerat necesar să se realizeze o distincție între insultă și critică. Atunci când o persoană are ca unic scop insultarea unei instanțe ori a unor judecători sau procurori, nu este, în principiu, contrar art. 10 să i se aplice o sancțiune penală acesteia, cu condiția ca pedeapsa aplicată să fie proporțională cu fapta.

În speță, inculpatul a utilizat în mod evident cuvinte insultătoare, astfel că o condamnare a acestuia se impune, în condițiile în care afirmațiile au fost publice .

In cauza COUTANT împotriva Franței (nr._/03, decizia din 24 ianuarie 2008 ) Condamnarea reclamantei de către instanțele penale la o amendă pentru defăimarea publică a unei administrații publice constituie o ingerință a autorităților publice în dreptul garantat de art. 10 din Convenție. Această ingerință era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, adică protejarea reputației celuilalt, în speță cea a serviciilor de poliție, însărcinate cu lupta împotriva terorismului. S-a decis ca respectiva condamnare a reclamantei de către instanțele penale la o amendă pentru defăimarea publică a unei administrații publice constituie o ingerință a autorităților publice în dreptul garantat de art. 10 din Convenție. Această ingerință era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim, adică protejarea reputației celuilalt, în speță cea a serviciilor de poliție, însărcinate cu lupta împotriva terorismului, vizând necesitatea acesteia într-o societate democratică.

Aplicand jurisprudenbta CEDO, se constata ca niciun element nu tinde să arate că, în împrejurările prezentei cauze penale, acest mod de exprimare a inculpatului constituia unica modalitate de a pune în valoare mijloacele de apărare pe care înțelegea să le prezinte. Dimpotrivă, inculpatul, daca aprecia cu privire la savarsirea unei infractiuni, avea posibilitatea de a formula plangere penala, conform art 289 Cpp.

Terminologia uzitata de inculpat in cadrul unui proces, pentru a dovedi nelelgalitatea sau netemeinicia unui act al procurorului depășește cadrul apărării penale, făcând un rechizitoriu general împotriva metodelor folosite de organele judiciare, implicate în activitatea de urmarire penala . Evaluarea conținutului afirmațiilor facute de inculpat, mai ales în ceea ce privește criticile formulate public asupra aceluiași proces determina concluzia conform careia nu constituia o apărare în sens procedural, dezvoltată în fața unui tribunal, iar persoana interesată nu putea pretinde că ar beneficia de libertatea de exprimare, protejata de dispozitiile art 10 din Conventie.

Anumite expresii alese de inculpatul din prezenta cauza au depășit limitele cerute de buna desfășurare a dezbaterii de idei. Caracterul excesiv și lipsa bazei faptice a afirmațiilor în litigiu au fost agravate de faptul că proveneau de la o parte din proces . Afirmațiile vizau în mod special serviciile statului, însărcinate cu lupta împotriva infractionalitatii . In această privință, autoritățile unui stat democratic ar trebui să tolereze critica, chiar atunci când aceasta poate fi considerată ca provocatoare și insultătoare, iar limitele admisibile ale criticii pot fi mai largi în anumite cazuri, pentru funcționarii care acționează în exercitarea funcției lor, decât pentru simplii particulari.

Cu toate acestea, autoritățile competente ale statelor au posibilitatea de a adopta, în calitatea pe care o au de garante ale ordinii publice, chiar măsuri penale, destinate a acționa în manieră adecvată și neexcesivă, la asemenea afirmații sau imputații defăimătoare, nefondate sau făcute cu rea-credință.

Considerând caracterul injurios al declarațiilor inculpatului față de procurori, precum și faptul că au fost efectuate public, in cadrul unui proces, in sedinta de judecata caracterizata prin solemnitate, aplicarea unei sancțiuni penale persoanei interesate este legitimă, cu atât mai mult cu cât, dacă nivelul amenzii nu este disproportionat, si deci nu poate fi considerat excesiv.

În cauza L. c. României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut că articolele respective se refereau la activitatea profesională a reclamantei, în calitatea sa de procuror, funcție cu referire la care trebuie avut în vedere rolul său de a contribui la o bună administrare a justiției.

În acest context, Curtea a subliniat că nu există nici o îndoială că într-o societate democratică publicul este îndrituit să comenteze și să critice activitatea de administrare a justiției precum și persoanele oficiale implicate în aceasta. Însă această critică nu poate depăși anumite limite, tot astfel cum este în interesul general ca procurorii sau judecătorii să se bucure de încrederea publicului, ceea ce face necesar ca statul să îi protejeze de acuzații nefondate (Lesnik c. Slovaciei, nr._/97, par.54).

Reamintind distincția clară dintre judecăți de valoare și imputarea unor fapte concrete, Curtea a subliniat că inclusiv în cazul în care o afirmație poate fi considerată ca o judecată de valoare, trebuie să existe o bază factuală suficientă să o susțină, în caz contrar aceasta fiind una excesivă (Pedersen și Baadsgaard c. Danemarcei, nr._/99, [MC], par.76)

In prezenta cauza penala Curteade Apel constata că sustinerea publica a inculpatului conține acuzații cu privire la o conduită nelegală și improprie a procurorului în exercițiul funcției sale de magistrat, care ar fi abuzat de prerogativele sale, aducându-i acuzații de natură penală, în mod nelegal.

Acuzațiile privitoare la pretinsele acte de natura penala ( infractori, favorizeaza infractorii, comit falsuri) și incompetență ale procurorului au un caracter grav, putând afecta activitatea profesională a magistratului și distruge reputația sa.

În condițiile în care statutul de magistrat al unei persoane nu exonerează pe autorul criticii de obligația de a furniza o bază factuală minimală în susținerea afirmațiilor sale, chiar în cazul în care alegațiile pot fi considerate simple judecăți de valoare și nu imputații de fapt, Curtea remarca lipsa vreunei probe in sensul ca procurorii de caz ar fi săvârșit vreo abatere disciplinară sau faptă penală în legătură cu activitatea profesională.

De asemenea Curtea constata că în cadrul procedurilor judiciare interne, nu s-a furnizat nici o probă suficientă prin care să susțină alegațiile inculpatului . Simplul fapt că solutia pronuntata de un procuor ar putea fi infirmata de procurorul ierarhic sau de instanta de judecata nu poate conduce la concluzia că procurorul comite o faptă penală.

Luând în considerare gravitatea particulară a alegațiilor cuprinse în sustinerea publica procesuala a inculpatului, prin care s-au depășit limitele criticii admisibile, Curtea reține că motivele oferite de către prima instanta de judecata sunt suficiente în raport cu dreptul magistratului la protecția reputației sale si indatorirea de exercitare a drepturilor procesuale numai in conformitate cu prevederile legale si potrivit scopului in vederea caruia au fost instituite.

In cauza C. împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca motivele invocate de autoritățile naționale erau "pertinente si suficiente" in sensul alin. 2 al art. 10, dispoziții convenționale care nu au fost încălcate, reținând: chiar daca aprecierile reclamantului au fost puse in contextul unei dezbateri asupra independentei sindicatelor si asupra funcționarii administrației justiției, vizând deci un interes public, exista totuși anumite limite in exercitarea dreptului sau la libertatea de exprimare. In ciuda rolului special pe care l-a avut reclamantul in calitate de reprezentant al unui sindicat, trebuia sa acționeze in limitele stabilite, mai ales cu scopul "protejării reputației sau drepturilor altor persoane", inclusiv a dreptului la prezumția de nevinovatei. In opinia Curții expresia „ delapidator” desemnează acele persoane care au fost condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare si era de natura sa le ofenseze pe cele 3 parți vătămate, deoarece nu fuseseră condamnate de nici o instanța.

Curtea a apreciat ca reclamantul putea sa isi formuleze opiniile critice si astfel sa contribuie la o discuție publica libera asupra problemelor sindicale fără a folosi cuvântul "delapidator". In acel moment interesul legitim al statului de a proteja reputația celor 3 cadre didactice nu ar fi intrat in conflict cu interesul reclamantului de a contribui la dezbaterea menționată mai sus.

In temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. se vor respinge apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu si inculpatul H. V. împotriva sentinței penale nr. 1932/2014 a Judecătoriei Târgu Jiu, ca nefondate. In temeiul art. 275 alin 2 Cpp, obligă inculpatul, aflat in culpa procesuala, la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat, iar in baza art. 275 alin 3 Cpp celelalte cheltuieli judiciare aferente caii de atac a apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu rămân in sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

In temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu si inculpatul H. V., fiul lui natural și M., născut la data de 14.03.1953 în localitatea Ponoarele, jud. M., CNP_, fără antecedente penale, pensionar, domiciliat în Tg-J., ..38 A, ., jud.Gorj, fără forme legale în ., jud.Gorj, împotriva sentinței penale nr. 1932/2014 a Judecătoriei Târgu Jiu, ca nefondate.

In temeiul art. 275 alin 2 Cpp, obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat, iar in baza art. 275 alin 3 Cpp celelalte cheltuieli judiciare aferente caii de atac a apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu rămân in sarcina statului.

Definitiva.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2015.

Președinte, Judecător,

M. E. M. R. E. C.

Grefier,

L. M. P.

Red.jud.M.E.M.

J.fond:N.N.

G.S. 11.05.2015/5ex.

← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 564/2015....		Infracţiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008). Decizia nr.... →

Sfidarea organelor judiciare (art. 272 ind 1 C.p.). Decizia nr. 518/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sfidarea organelor judiciare (art. 272 ind 1 C.p.). Decizia nr. 518/2015. Curtea de Apel CRAIOVA