Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 914/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 914/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 914/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 914/2015

Ședința publică de la 19 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - R. E. C.

JUDECĂTOR – C. C.

Grefier - L. M. P.

Ministerul Public reprezentat de procuror E. P., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C.

………………

Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul P. M. T. împotriva sentinței penale nr. 53 din data de 23 martie 2015, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul cu nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul – inculpat P. M. T. asistat de avocat P. M., lipsind intimata - parte vătămată P. T. A. Z. și reprezentantul legal al acesteia, Ș. L. A..

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, apărătorul inculpatului depune la dosar motive de apel, un exemplar fiind înmânat reprezentantului Ministerului Public, după care a fost audiat apelantul, în condițiile prevăzute de lege, declarația acestuia fiind consemnată și depusă la dosar.

Avocat P. M., pentru apelantul – inculpat, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv cu extrase de cont bancar prin care poate face dovada faptului că a achitat pensia de întreținere restantă.

Instanța acordă cuvântul părților privitor la cererea de probatorii formulată de inculpatul prin apărător.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune la cererea formulată de apărătorul inculpatului.

Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat P. M., pentru apelantul – inculpat P. M. T., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și, în rejudecare, înlocuirea pedepsei de 8 luni închisoare cu pedeapsa amenzii penale, deoarece inculpatul a recunoscut faptul că nu a plătit minorei pensia de întreținere, însă până în prezent a achitat integral pensia restantă, fiind îndeplinite în speță condițiile prevăzute de lege în sensul aplicării unei pedepse pecuniare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale instanței de fond.

Având cuvântul, reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică și se impune a fi menținută ca atare.

Apelantul – inculpat P. M. T., în ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra apelului de față;

P. sentința penală nr. 53 din data de 23 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul cu nr._, în baza art. 378 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Pr. Penală, s-a stabilit pentru inculpatul P. M. T. (fiul lui T. și Ș., născut la data de 24.10.1958 în mun. Băilești, jud. D., cu același domiciliu, ., jud. D., cetățenie română, studii postliceale, fără antecedente penale, necăsătorit, stagiu militar satisfăcut, fără ocupație, CNP_) o pedeapsă de 8 luni închisoare; în baza art. 83 alin. 1 și 2 din Codul Penal, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei; în baza art. 83 alin. 1 și art. 84 din Codul Penal, termenul de încercare este de 2 ani; în baza art. 85 alin. 1 din Codul Penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D. potrivit programului de supraveghere întocmit;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 4 din Codul Penal.

În baza art. 274 alin. 1 Cod Pr. Penală, a fost obligat inculpatul P. M. T. la 300 lei cheltuieli judiciare către stat; în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al persoanei vătămate, în cuantum de 150 lei, din timpul judecății, a rămas în sarcina statului, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 861/P/2012, a fost trimis în judecată - în stare de libertate - inculpatul P. M. T. pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie prevăzută de art. art. 378 alin. 1 Cod Penal, constând în fapt în aceea că inculpatul a fost căsătorit cu numita Ș. (fostă P.) L. A. în perioada 2006-2011, din căsătorie rezultând minora P. T. A. Z..

P. sentința civilă nr. 1844/20.09.2011 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr._, a fost desfăcută căsătoria dintre cei doi, minora P. T. A. Z. a fost încredințată mamei spre creștere și educare, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, de la data de 13.05.2011 până la majoratul minorei.

De la data de 13.05.2011 până în prezent, inculpatul nu și-a îndeplinit obligația de plată a pensiei de întreținere, deși din verificările efectuate în cauză a rezultat că acesta a dispus în această perioadă de mijloacele materiale necesare pentru îndeplinirea obligației.

Astfel, conform adresei nr._/11.07.2012, emisă de Primăria Băilești, inculpatul figurează în evidențele fiscale cu suprafața de 5,5 ha teren arabil și 0,72 ha vie, terenul arabil fiind arendat către . pentru o perioadă de 15 ani, conform contractului de arendare înregistrat la Consiliul Local Băilești sub nr._/06.12.2012, iar inculpatul primește anual cantitatea de 2000 kg grâu, potrivit declarației acestuia.

De asemenea, din adresa nr._/10.12.2013 a Băncii Comerciale Române rezultă că inculpatul deține la aceasta trei conturi, un cont curent și două conturi de depozit. Din analiza extraselor de cont reiese că la data de 13.05.2011 inculpatul deținea în cele trei conturi suma de 19.855 lei, iar la data de 08.11.2013 soldul acestora era de 16.565 lei, fără a fi efectuate retrageri de numerar în această perioadă, soldul micșorându-se în urma efectuării de executări silite de către Primăria Băilești.

Din declarațiile martorilor rezultă că inculpatul are în proprietate mai multe animale și locuiește singur, neavând persoane în întreținere.

Fiind audiat în cauză, inculpatul a recunoscut că nu a achitat niciodată pensia de întreținere cuvenită fiicei sale, invocând motive care nu-l pot exonera de răspundere, respectiv existența unor datorii comune din timpul căsătoriei, cheltuielile medicale efectuate în urma unui accident, faptul că fosta soție și părinții acesteia nu-i permit să ia legătura cu fiica sa.

Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului P. M. T., săvârșită în condițiile mai sus menționate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 378 alin. 1 Cod Penal.

Deși infracțiunea săvârșită de inculpat este anterioară intrării în vigoare a Noului Cod Penal, nu s-au putut lua în considerare prevederile art. 5 din Noul Codul penal care prevăd faptul că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, deoarece infracțiunea de abandon de familie este una continuă, care se epuizează în momentul îndeplinirii obligațiilor sau al pronunțării unei hotărâri judecătorești, astfel că, în cauză, legea aplicabilă este Noul Cod Penal.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

De asemenea, s-a avut în vedere și cererea inculpatului de judecare conform prevederilor art. 375 Cod procedură penală, limitele pedepselor fiind reduse, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală cu o treime în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii, cerere care a fost admisă de instanță.

În concret, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul nu are antecedente penale, iar pe parcursul judecății a recunoscut fapta săvârșită și la data de 20.03.2015, după închiderea dezbaterilor, inculpatul a depus dovada achitării pensiei de întreținere către persoana vătămată P. T. A. Z., devenind incidente dispozițiile art. 378 alin. 5 Cod Penal, care prevăd două soluții alternative obligatorii pentru instanță: amânarea aplicării pedepsei sau suspendare executării pedepsei sub supraveghere.

Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, conform fișei de cazier depuse la dosarul cauzei, a fost cooperant atât în cursul urmării penale cât și a judecății, recunoscând săvârșirea faptei, instanța de fond a apreciat că o soluție de amânare a aplicării pedepsei este suficientă pentru a asigura îndeplinirea scopului de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpatul P. M. T., motiv pentru care, în baza art. 378 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod Pr. Penală, a stabilit pentru inculpatul P. M. T. o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracțiunea de abandon de familie și conform art. 83 alin. 1 și 2 Cod Penal, a dispus amânarea aplicării pedepsei, iar în baza art. 83 alin. 1 și art. 84 Cod Penal, a stabilit termenul de încercare la 2 ani.

În baza art. 85 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de încercare, prima instanță a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul D. potrivit programului de supraveghere întocmit;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul P. M. T., criticând-o ca fiind netemeinică, deoarece instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă prea severă prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârșite, poziția sinceră avută pe parcursul procesului și faptului că a înțeles să-și îndeplinească obligațiile, impunându-se aplicarea unei sancțiuni cu caracter pecuniar, urmare a admiterii apelului.

Examinând apelul formulat, curta urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Din analiza motivării sentinței apelate rezultă că instanța de fond a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate apelantului criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod Penal, respectiv lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptei și plata la zi a pensiei de întreținere restante, dar și prevederile art. 375 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul pedepsei închisorii, apreciind că o soluție de amânare a aplicării pedepsei de 8 luni închisoare este suficientă pentru a asigura îndeplinirea scopului de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni de acesta.

C. împărtășește punctul de vedere al instanței de fond în sensul că aplicarea unei pedepse de 8 luni închisoare, față de care să se dispună amânare a aplicării pedepsei, este în concordanță cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod Penal și au fost avute în vedere și poziția sinceră a inculpatului precum și achitarea la zi a pensiei de întreținere, aplicarea unei sancțiuni cu amendă penală fiind totuși prea blândă față de lipsa de interes a acestuia în îndeplinirea obligațiilor legale față de minor și ar putea conduce la reluarea în viitor a unei astfel de atitudini de indiferență infracțională.

Pe cale de consecință, apelul declarat de inculpat se apreciază a fi nefondat și urmează a fi respins ca atare, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligat apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul inculpatului P. M. T., declarat împotriva sentinței penale nr. 53 din data de 23 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul cu nr._, ca nefondat.

Obligă apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2015.

Președinte, Judecător,

C. E. RobertCristina C.

Grefier,

L. M. P.

Red. jud. R. E. C./2ex/05.07.2015

Jud. fond: M. Ș.

Tehnored. 2 ex./A.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Abandonul de familie. Art.378 NCP. Decizia nr. 914/2015. Curtea de Apel CRAIOVA