Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 822/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 822/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 822/2014

Dosar nr._ - art.336 N.C.p.p. –

ROMÂNIA

C. DE A. C.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE A.

DECIZIA PENALĂ Nr. 822

Ședința publică de la 17 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. C. B. - judecător

I. E. - judecător

Grefier Ș. C. D.

Ministerul public a fost reprezentat de procuror I. S. din cadrul

Parchetului de pe lângă C. de A. C.

Pe rol, soluționarea apelului formulat de apelantul inculpat C. T., împotriva sentinței penale nr.222 din 06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, având ca obiect conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat C. T. asistat de avocat G. B., apărător ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, apărătorul inculpatului depune la dosar motive de apel.

În temeiul art.420 alin.4 C.p.p., a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Nefiind invocate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor judiciare.

Avocat G. B. având cuvântul pentru apelantul inculpat, arată că, potrivit art.5 din N.C.p., instanța de fond a aplicată în mod greșit legea mai favorabilă, considerând prevederile art.336 al.1 C.p., ca fiind favorabilă inculpatului în detrimentul art.86 al.1 din OUG 195/2002. astfel că legea penală mai favorabilă este cea prevăzută de art.86 al.1 din OUG 195/2002, ca urmare a faptului că gravitatea faptei este dată de valoarea reieșită în urma calculului retroactiv, aspect ce nu mai este întâlnit în art.336 N.C.p., întrucât infracțiunea este săvârșită la momentul prelevării mostrelor biologice, aspect ce nu mai dă posibilitatea calculului retroactiv, iar valoarea alcoolemiei fără calcul retroactiv nu este favorabilă.

Reprezentantul Ministerului public având cuvântul, a solicitat respingerea apelului, criticile aduse sunt nefondate.

Apelantul inculpat având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile apărătorului.

Dezbaterile fiind închise.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.222 din 06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în baza art. 386 alin. 1 din Codul de procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. T. din infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002R în infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

În baza art. 336 alin. 1 din Codul penal cu referire la art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul C. T., fiul lui T. și M., născut la data de 16.03.1974 în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în ., ., jud. O., ffl în mun. Slatina, .. 7, ., ., jud. O., CNP_, studii 10 clase, administrator, căsătorit, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

În baza art. 81 din Codul penal anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 2 luni termen stabilit în condițiile art. 82 C.pen.

În baza art. 359 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra dispoz. art. 83 C.p. privitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 274 alin.1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei – onorariu avocat din oficiu(delegație nr. 1410/2013 – av. P. C.).

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 6456/P/2012 înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._ a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul C. T. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 R, reținându-se în actul de sesizare că în data de 14.10.2012, în jurul orelor 04.45, inculpatul după ce consumase băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca Mitsubishi Pajero cu nr. de înmatriculare_ pe bld. A.I. C. din municipiul Slatina având o alcoolemie de 1, 85 – 1, 70 g ‰.

Cu ocazia cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, care a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și a depus acte în ciscumstanțiere.

Tot pe parcursul cercetării judecătorești, la solicitarea instanței s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului; Ministerul Public, prin reprezentant, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C. T. din infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002R în infracțiunea prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 14.10.2012, în jurul orelor 04.45,inculpatul după ce consumase băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca Mitsubishi Pajero cu nr. de înmatriculare_ pe bld. A.I. C. din municipiul Slatina și a fost oprit pentru control de echipajul poliției rutiere. În urma testării acestuia cu aparatul alcotest s-a stabilit că prezenta o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,58 mg/l, astfel cum rezultă din fișa alcotest (fila 6-7 d.u.p.). Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge și s-a stabilit că acesta a avut o alcoolemie de 1,85 g ‰ la ora 05.15 și de 1,70 g ‰ la ora 06.15, conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1472/1473/18.10.2012 emis de S.J.M.L. O. (filele 8-12 d.u.p.).

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a solicitat efectuarea unei interpretări retroactive a alcoolemiei iar prin adresa nr. A12/3567/22.07.2013 Institutul de Medicină Legală „M. Minovici” a comunicat concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 787/i/2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, apreciind că la data de 04.10.2012 ora 0445 inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie teoretică în creștere de cca. 0,60-0,70 g ‰ (filele 15-16 dosar de urmărire penală).

La stabilirea stării de fapt instanța nu a ținut cont de rezultatul raportului de expertiză medico – legală nr. 787/i/2013 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei emis de către Institutul Național de medicină Legală M. Minovici la data de 22.07.2013 acordând relevanță sub aspectul existenței infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată rezultatelor analizei probelor biologice de sânge astfel cum sunt descrise în buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1472/1473 din 18.10.2012. Pentru a aprecia în acest fel, instanța are în vedere faptul că raportul de expertiză medico-legală nr. 787/i/2013 din 22 iulie 2013 privind calculul retroactiv al alcoolemiei invocat de către inculpat în apărarea sa, prezintă valori teoretice relative care se fundamentează doar pe parametri subiectivi prezentați de inculpat. De altfel, acest aspect rezultă chiar din conținutul raportului de expertiză anterior menționat în care, la pct. 5, se arată faptul că rezultatele obținute au caracter strict teoretic și nu pot fi considerate ca având valoare certă din punct de vedere medico – legal iar valoarea indubitabilă de probă științifică obiectivă și care exprimă imbibiția reală este numai cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării. În continuarea acestui raționament instanța, în aprecierea probatoriului, va înlătura declarațiile inculpatului în ceea ce privește modalitatea de consum a băuturilor alcoolice în condițiile în care aceste declarații au fost făcute nu cu ocazia primei audieri ci la momentul la care acesta a solicitat și calculul retroactiv al alcoolemiei, împrejurare care formează instanței convingerea că declarațiile sunt necorespunzătoare realității, făcute în mod special pentru evidențierea unei cantități de alcool în sânge mai mică decât cea prevăzută de textul incriminator și pentru a favoriza obținerea unui rezultat al alcoolemiei sub limita prevăzută de lege pentru existența infracțiunii cu ocazia efectuării expertizei medico - legale. Pentru aceleași motive instanța va înlătura și declarațiile martorilor T. M. și P. V. în ceea ce privește consumul de alcool al inculpatului cu puțin timp înainte de a conduce autoturismul pe drumurile publice, apreciindu – le ca fiind nesincere și făcute doar în scopul de a – l ajuta pe inculpat să fie evite angajarea răspunderii penale în prezenta cauză.

Mai departe, la aprecierea relevanței rezultatelor expuse în buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1472/1473 din 18.10.2012 asupra stării de fapt reținute în sarcina inculpatului, instanța are în vedere și perioada scurtă de timp scursă din momentul opririi în trafic a inculpatului până în momentul recoltării primei probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei – 30 minute, fiind astfel respectată recomandarea prevăzută de dispozițiile art. 6 alin. 1 lit. d din Ordinul nr. 376 din 10 aprilie 2006(abrogat prin Ordinul nr. 1.512 din 12 decembrie 2013) pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice și a stării de influență a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule și tramvaie potrivit cu care – prima prelevare se efectuează de preferință într-un interval de timp de până la 30 de minute de la producerea evenimentului care a determinat solicitarea prelevării de sânge. Acest fapt formează instanței convingerea că rezultatul din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie este corespunzător realității, stabilit în urma efectuării unei recoltări a probelor biologice cu respectarea condițiilor și termenelor prevăzute actul normativ anterior menționat, astfel că va fi avut în vedere de către instanță la soluționarea cauzei.

Analizând textele de lege care incriminează fapta comisă de inculpat prin prisma dispozițiilor art. 5 Noul Cod penal, instanța constată că actualul text care reglementează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice – art. 336 Cod penal are un regim sancționator mai blând față de vechea reglementare (art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002R), în sensul că pentru infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 336 din Codul penal legiuitorul a prevăzut pe lângă pedeapsa închisorii(de la 1 la 5 ani – reglementare identică cu dispozițiile anterioare – art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002R) și pedeapsa amenzii, fiind evident așadar că legea mai favorabilă este dispoziția cuprinsă în noul cod penal.

Având în vedere cele reținute, instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către reprezentantul Ministerului Public și a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002R în infracțiunea de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea dispozițiilor art. 5 din Codul penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

În drept, fapta inculpatului C. T., care în data de 14.10.2012, în jurul orelor 04.45, a condus autoturismul marca Mitsubishi Pajero cu nr. de înmatriculare_ pe bld. A.I. C. din municipiul Slatina având o îmbibație alcoolică peste limita legală (de 1,85 – 1,70 g ‰), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 5 C. pen. privind legea mai favorabilă.

S-a apreciat ca acționând în acest mod inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui reținându-se ca formă de vinovăție intenția directă.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită prin următoarele mijloace de proba: proces verbal de constatare a infracțiunii, declarațiile inculpatului, buletinul de analiza toxicologica - alcoolemie nr. 1472/1473 din 18.10.2012 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală O., declarații martori.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, dispozițiile art. 74 alin. 1 și 2 din Noul Cod penal prevede că stabilirea duratei sau cuantumului dar și alegerea pedepsei, se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Aplicând aceste criterii la speța dedusă judecății, instanța a constatat că, în raport de gradul de alcoolemie ridicat – 1,85 % la prima probă, recoltată la 30 de minute după depistarea în trafic, de atitudinea nesinceră manifestată de inculpat atât pe parcursul urmăririi penale cât și al judecății, de starea de pericol deosebit de gravă creată pentru ceilalți participanți la trafic prin conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice pe un bulevard al mun. Slatina intens circulat, se impune condamnarea la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ și preventiv al măsurii dispuse.

Cu respectarea limitelor astfel stabilite și ținând cont de considerentele anterior expuse, instanța apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea situată peste minimul prevăzut de lege pentru a putea fi astfel îndeplinit scopul preventiv-educativ al pedepsei.

Astfel, instanța a aplicat inculpatului C. T. pentru comiterea infracțiunii de Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice – art. 336 Cod penal, pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 – În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

În cauza de față, raportat la natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, instanța a apreciat că nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de dispozițiile art. 66 din Codul penal.

Mai departe, având în vedere că inculpatului nu i se va interzice niciunul dintre drepturile prevăzute de dispozițiile art. 66 din Codul penal cu titlu de pedeapsă complementară, pe cale de consecință, nu i se vor aplica inculpatului nici pedepse accesorii potrivit dispozițiilor art. 65 din Codul penal.

În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate, instanța a apreciat ca scopul sancționator si preventiv al pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 81 din Codul penal anterior referitoare la suspendarea condiționată a aplicării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul C. T..

În motivarea apelului inculpatul arată în esență că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, instanța de fond apreciind în mod greșit că prevederile NCP sunt mai favorabile decât ale art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002.

Inculpatul susține astfel că valoarea alcoolemiei stabilită prin recoltarea de probe biologice de sânge, deși indică o valoare de 1, 85 gr %0 la ora 05,15 și respectiv 1,70 gr %o la ora 6,15 nu pot fi luate în calcul deoarece au trecut mai mult de 30 de minute de la eveniment până la recoltare, motiv pentru care s-a și dispus calcului retroactiv.

Apelantul inculpat mai arată că potrivit suplimentului la raportul de expertiză privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei 787/i/2013 inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie în creste între 0,60-0,70%o, fiind așadar sub limita de 80%o.

Analizând temeinicia și legalitatea sentinței prin prisma motivelor de apel formulate văzând și dispozițiile art. 417 alin. 2 CPP instanța constată că apelul inculpatul este fondat doar prin prisma aplicării legii mai favorabile.

Apărarea inculpatului potrivit căreia la momentul în care a fost oprit în trafic alcoolemia era sub 80%o este infirmată de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, instanța nu poate avea în vedere raportul de expertiză privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei 787/i/2013, acesta fiind întocmit pornind de la ,,declarația de consum a inculpatului”, așa cum se menționează în cuprinsul acestuia și ,, nu poate avea valoare certă din punct de vedere medico-legal”

De altfel în conținutul acestui raport de expertiză se menționează și că valoarea indubitabilă este proba științifică obiectivă care exprimă îmbibația reală dată prin analiza probelor biologice-sânge- în momentul prelevării.

Ori din analiza probelor biologice reiese că alcoolemia era de 1,85 gr %o la ora 05,15 și 1,70 gr.%o la ora 06,15, așadar în scădere, existând posibilitatea ca la momentul opririi în trafic să fi fost chiar mai mare.

Declarațiile martorilor audiați în cauză cu privire la băuturile alcoolice consumate de inculpat precum și cu privire la faptul că ar fi consumat cele două pahare de coniac cu puțin timp înainte de a urca la volan, nu corespund realității așa cum a reținut de altfel și prima instanță, fiind făcute nu cu ocazia primei audieri ci la momentul la care inculpatul a solicitat și calculul retroactiv al alcoolemiei,

Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile se constată că, de la data săvârșirii faptelor până la soluționarea definitivă a cauzei, a intrat în vigoare Legea nr. 289/2009 privind Codul penal, fiind necesar să se analizeze eventuala incidență a art.5 Cod penal actual.

Examinarea încadrării juridice data faptelor ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptelor în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele acestora în urma intrării în vigoare a legii noi. Totodată se impune a fi avută în vedere și modalitatea de executare prevăzută de lege.

Potrivit art. 336 alin. 1 NCP conducerea sub influența băuturilor alcoolice (peste 0,80 %o se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda iar potrivit art. 87 alin. 1 din OUG_ pedeapsa era închisoarea de la 1 la 5 ani. NCP este mai favorabil doar aparent însă față de situația concretă a inculpatului vechea reglementare este mai favorabilă. Astfel, inculpatului nu i s-a aplicat pedeapsa amenzii penale, prevăzută doar de NCP ci a închisorii alegându-se ca modalitate de executare suspendarea condiționată-art. 81 CP anterior.

Actuala reglementare prevede posibilitatea amânării pedepsei însă aceasta presupune respectarea anumitor obligații și măsuri de supraveghere conform art. 85 NCP.

Pentru considerentele arătate se va admite apelul inculpatului și se va desființa sentința pe latură penală, în ceea ce privește aplicarea art. 5 C.p. cu privire la fapta penală reținuă în sarcina inculpatului, urmând ca acesta să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.p.. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 275 alin. 3 cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelantul inculpat C. T., fiul lui T. și M., născut la data de 16.03.1974 în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în ., ., jud. O., ffl în mun. Slatina, .. 7, ., ., CNP_, împotriva sentinței penale nr.222 din 06.03.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .

Desființează sentința pe latură penală, în ceea ce privește aplicarea art. 5 C.p. cu privire la fapta penală reținuă în sarcina inculpatului, urmând ca acesta să fie condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.p..

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iunie 2014.

Președinte, Judecător,

T. C. B. I. E.

Grefier,

Ș. C. D.

Red. I.E.

Tehnored. G.S. /3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 822/2014. Curtea de Apel CRAIOVA