Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 2067/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2067/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2012 în dosarul nr. 2067/2012

Dosar nr._ - art. 208 cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 2067

Ședința publică de la 16 Octombrie 2012

PREȘEDINTE V. T. - Judecător

Judecător G. C.

Judecător D. F.

Grefier L. M. P.

Ministerul Public reprezentat de procuror D. S.,de la P. de pe lângă Curtea de Apel C..

..................................

Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. J. S. împotriva sentinței penale nr. 875 de la 04 octombrie 2011, pronunțată de J. S. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat L. N..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat N. C. - în substituire pentru avocat desemnat din oficiu I. E. - reprezentând pe intimatul inculpat L. N. (lipsă), totodată, lipsind intimatul parte vătămată Z. G. și martorul C. M. C..

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatului arată că nu mai insistă în audierea martorului lipsă, față de procesul-verbal de executare a mandatului de aducere depus la dosar, potrivit cărora martorul C. M. C. nu se află în țară.

Nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar constată imposibilitatea audierii martorului și inculpatului și apreciind dosarul în stare de judecată, acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public susține motivele de recurs depuse la dosar, criticând hotărârea instanței de fond cu privire la greșita achitare a inculpatului, deoarece împotriva acestuia există probe temeinice de vinovăție, deoarece a vândut pompa aparținând părții civile și nu justifică modul de dobândire, apărările inculpatului fiind contrazise de procesul-verbal de constatare și de susținerile martorilor.

Se cere condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de furt descrisă în actul de sesizare a instanței, cu reținerea împrejurării că infracțiunea a fost comisă de acesta în stare de recidivă postexecutorie; s-a solicitat, de asemenea, obligarea inculpatului la plata despăgubirilor, urmând ca pedeapsa principală să fie executată în regim de detenție.

Se lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la latura civilă a cauzei.

Avocat N. C., având cuvântul pentru intimatul inculpat L. N., solicită instanței respingerea recursului declarat de Ministerul Public, ca nefondat, deoarece împotriva inculpatului sunt doar probe indirecte ce nu au un caracter concludent.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 875 de la 04 octombrie 2011, pronunțată de J. S. în dosarul cu nr._, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.p.p. rap. la art. 10 alin. 1 lit. c) C.p.p., a fost achitat inculpatul L. N. (fiul lui I. si E., nascut la data de 11.05.1981 in orasul Draganesti O., domiciliat in comuna Izvoarele, ., casatorit, recidivist postexecutoriu, CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g) C.p., iar în baza art. 192 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare în cuantum de 550 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, s-a dispus să rămână în sarcina statului

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe linga Judecatoria S. 3540/P/2009, s-a dispus trimiterea in judecata - in stare de libertate - a inculpatului L. N., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev de art 208 alin 1, 209 alin 1 lit g) Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b) C.p., constând în fapt în aceea că, in noaptea de 19/20.07.2009, a patruns in curtea locuintei partii vatamate Z. G., de unde a sustras mai multe bunuri

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză și având în vedere dispozițiile art. 66 alin. 1 C.p.p., instanța de fond a apreciat că prin probatorul administrat atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, nu a putut fi răsturnată prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul.

Pentru a putea reține în sarcina inculpatului infracțiunea de furt calificat, trebuie dovedită săvârșirea de către acesta a însăși acțiunii care realizează elementul material al laturii obiective, conform art. 208 alin. 1 C.p., respectiv “luarea unui bun mobil din posesia sau detenția acestuia”, însă în speță, o astfel de acțiune nu a fost dovedită ca fiind săvârșită de inculpat, acuzația acestuia neîntemeindu-se, în fapt, pe nici un element probatoriu pertinent.

Este cert că pretinsa faptă a inculpatului nu a fost observată în mod direct de nici o persoană care să confirme în mod obiectiv realitatea acesteia, singurele probe existente la dosarul în cauză fiind declarațiile martorilor Tiris I., C. M. C. si V. M.. Or, aceste declarații s-a apreciat de prima instanță că nu sunt apte să dovedească acțiunea care realizează elementul material al laturii obiective, conform art. 208 alin. 1 C.p., ci numai faptul că, la un moment dat, inculpatul L. N. s-a aflat în posesia motopompei apartinand partii vatamate pe care a înstrăinat-o martorului Tiris I..

Astfel, nici unul din martorii audiați nu a făcut afirmația că inculpatul ar fi sustras in noaptea de 19/20.07.2009, bunul ce a făcut obiectul infracțiunii deduse judecății, ceea ce face ca probele administrate să fie lipsite de concludență.

La pronunțarea unei condamnări, instanța nu se poate bizui pe probabilități, ci pe convingerea că probele administrate relevă în mod cert vinovăția unei persoane și că acea persoană poate fi trasă la răspundere penală pentru infracțiunea săvârșită.

Pentru aceste motive, s-a apreciat de instanța de fond că există dubii reale și serioase cu privire la săvârșirea de către inculpat infracțiunii de furt calificat și din nici o proba administrată în cauză nu rezultă vinovăția sa.

Potrivit principiului „in dubio pro reo” atunci când, urmare a administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, se ajunge la o îndoială asupra vinovăției inculpatului și această îndoială nu este înlăturată prin administrarea de noi probe, și deci prezumția de nevinovăție nu este răsturnată, această îndoială este în favoarea inculpatului.

Ca urmare, considerând că părții vătămate Z. G. i-au fost sustrase mai multe bunuri printre care si motopompa marca Loncin, dar fapta nu a fost săvârșită de inculpat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.p.p. rap la art. 10 lit. c) C.p.p., instanța de fond a dispus achitarea inculpatului L. N. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1, lit. g) C.p.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă J. S., criticând hotărârea instanței de fond cu privire la greșita achitare a inculpatului, deoarece împotriva acestuia există probe temeinice de vinovăție, întrucât a vândut pompa aparținând părții civile și nu justifică modul de dobândire, apărările inculpatului fiind contrazise de procesul-verbal de constatare și de susținerile martorilor.

S-a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de furt descrisă în actul de sesizare a instanței, cu reținerea împrejurării că infracțiunea a fost comisă de acesta în stare de recidivă postexecutorie; de asemenea, s-a solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor, urmând ca pedeapsa principală să fie executată în regim de detenție.

Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu următoarea motivare:

Curtea constată că instanța de fond a dat o interpretare greșită probelor administrate.

Astfel, rezultă că partea vătămată - care s-a constituit parte civilă la urmărirea penală - a denunțat, prin numitul Z. G., că persoane necunoscute i-au sustras în timpul nopții de 19/20 octombrie 2009 mai multe bunuri (unelte și scule), din locuința sa, bunurile pe care le-a evaluat, potrivit chitanțelor doveditoare a achiziționării lor, la suma de 10.800 lei (fila 12 - dosar urmărire penală).

Ulterior, unul din aceste bunuri, respectiv o motopompă, a fost găsit la cumpărătorul de bună credință - care nu s-a constituit parte civilă - T. I., bunul cumpărat de martor fiind identificat ca fiind bunul părții civile, pe baza certificatului de garanție, . producție din certificat fiind identică cu . găsită la martor.

S-a mai constatat faptul că, în aceeași dată și tot ulterior comiterii furtului, inculpatul a încercat să vândă același bun martorului V. M..

Faptul că inculpatul a încercat vânzarea, este confirmat și de martorul C. M. C..

Inculpatul, inițial s-a apărat susținând că nu-i cunoaște pe martorii arătați și apoi că nu a făcut nici o vânzare a motopompei, fără să aducă probe în apărarea sa. Mai mult, a susținut că motopompa i-a fost adusă din Italia, lucru infirmat cu actele părții civile.

Motopompa a fost restituită părții civile, celelalte bunuri nemaifiind găsite.

Curtea constată, contrar celor reținute de instanța de fond, respectiv că împotriva inculpatului ar fi doar „probabilități”, deoarece martorii nu au putut atesta că inculpatul ar fi fost autorul furtului. Este adevărat că nu au existat martori oculari ai momentului în care s-a furat, dar probele indirecte sunt concludente și duc la concluzia - în raport și de apărările inculpatului - că acesta este persoana care și-a însușit fără drept toate bunurile părții civile, prin pătrunderea în domiciliul acesteia.

În consecință, se va admite recursul Ministerului Public, existând cazul de casare prev de art. 3859 pct. 18 cod procedură penală și, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d cod procedură penală, se va casa sentința instanței de fond, cu consecința înlăturării dispozițiilor de achitare și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g cod penal, reținându-se comiterea ei în stare de recidivă postexecutorie prev de art. 37 alin. 1 lit. b cod penal, în condițiile art. 57 cod penal.

Totodată, se va admite acțiunea civilă, în baza art. 14 cod procedură penală și art. 998 și următoarele cod civil și va fi obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 9.900 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor nerecuperate.

Se va confisca, în baza art. 118 alin. 1 lit. e cod penal, în folosul statului, de la inculpat, suma de 350 de lei reprezentând prețul primit de inculpat pentru motopompă, deoarece cumpărătorul de bună credință nu s-a constituit parte civilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 cod procedură penală și art. 191 cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul Ministerului Public - P. de pe lângă J. S. -, declarat împotriva sentinței penale nr. 875 de la 04 octombrie 2011, pronunțată de J. S. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat L. N..

Casează sentința.

Înlătură dispozițiile privind achitarea inculpatului L. N..

În baza art. 208 alin. 1 combinat cu art. 209 alin. 1 lit. g cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b cod penal, în condițiile art. 57 Cod penal.

Condamnă pe inculpatul L. N. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b cod penal.

Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Z. G..

Obligă inculpatul la 9900 de lei despăgubiri civile, către partea civilă Z. G..

În baza art. 118 alin. 1 lit. e cod penal;

Confiscă de la inculpat suma de 350 de lei.

Obligă inculpatul la 1350 de lei cheltuieli judiciare statului, din care, 600 de lei în recurs – din care 200 de lei onorariu apărător oficiu către Baroul D., care va fi avansat din fond Ministerului de Justiție -, 400 de lei la judecata în fond - din care 200 de lei onorariu apărător oficiu către Baroul O., care va fi avansat din fond Ministerului de Justiție – și 350 de lei cheltuieli judiciare la urmărirea penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

V. T. G. C. D. F.

Grefier,

L. M. P.

Red. jud. D. F.

Jud. fond: C. L.

Dact. 3 ex./A.T. - 09.11.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 2067/2012. Curtea de Apel CRAIOVA