Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 2230/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 2230/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-11-2012 în dosarul nr. 2230/2012

Dosar nr._ - înlocuire măsură preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 2230

Ședința publică de la 02 Noiembrie 2012

PREȘEDINTE C. M. - Judecător

Judecător G. V.

Judecător C. A. G.

Grefier S. V.

Ministerul Public reprezentat de procuror D. S., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C..

........................

Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. T. G. împotriva Încheierii din 30 octombrie 2012, pronunțată de T. G. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul inculpat Ș. D. A. (deținut în Arestul Inspectoratului de Poliție G.).

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul - inculpat asistat de avocat ales U. G..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public dezvoltă oral motivele de recurs depuse la dosar și critică încheiere instanței de fond pentru netemeinicie, cu privire la măsura dispusă, vizând înlocuirea arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, prev de art. 136 lit. b cod procedură penală.

În acest sens, se susține că infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată dezvoltă un grad deosebit de ridicat de pericol social, că înainte de a se dispune arestarea preventivă a acestuia, a exercitat presiuni asupra părților vătămate, cărora le împrumutase sume însemnate de bani, în vederea restituirii acestora și a dobânzilor pretinse, actele de violență psihică și fizică împotriva părților vătămate concretizându-se și în distrugerea unor bunuri ale acestora, precum și cu lipsirea ce libertate, toate acțiunile ilicite desfășurate de inculpat urmărind recuperarea sumelor împrumutate și a dobânzilor oneroase percepute în cadrul activității de cămătărie.

De asemenea, învederează instanței că inculpatul a desfășurat activități vizând promisiuni de vânzare-cumpărare a unor imobile în mun. Tg. J., în București și în alte localități, finalizate cu întocmirea de contracte autentice notariale, pentru care percepea, de asemenea, dobânzi oneroase.

Concluzionează în sensul că subzistă în continuare dispozițiile art. 148 lit. e, b și f cod procedură penală, că de la luarea măsurii arestării preventive nu au intervenit elemente noi, situație confirmată prin încheierile succesive pronunțate de instanța de fond cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în baza dispozițiilor art. 300¹ alin. 1 și 3 cod procedură penală, susținând că în mod netemeinic s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Tîrgu J..

Solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii și menținerea stării de arest a intimatului inculpat.

Având cuvântul pentru intimatul - inculpat, avocat U. G., apreciază că recursul declarat este nefondat, susținând că încheierea recurată este legală și temeinică.

Învederează instanței că, de la luarea măsurii preventive, a trecut o perioadă rezonabilă, cercetarea judecătorească se află într-un stadiu avansat și s-a concretizat cu audierea părților vătămate și a majorității martorilor indicați în actul de sesizare, astfel că lăsarea în libertate a inculpatului nu este în măsură să afecteze buna desfășurare a procesului penal.

De asemenea, invocă vârsta intimatului inculpat și starea de sănătate precară a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate concretizată prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, este oportună în cauză, solicitând respingerea recursului declarat de Ministerul Public, ca nefondat.

Intimatul - inculpat Ș. D. A., în ultimul cuvânt, își însușește concluziile puse de apărător, susține că se va conforma obligațiilor impuse de instanța de fond prin încheierea recurată, arată că administrarea materialului probator se află într-un stadiu avansat, astfel că nu mai pot fi influențate probele, în ansamblul lor, care se află în curs de derulare la instanța de fond.

Concluzionează în sensul respingerii recursului declarat de Ministerul Public și menținerii încheierii recurate.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin Încheierea din 30 octombrie 2012, pronunțată de T. G. în dosarul cu nr._, printre altele, s-a dispus în baza art. 160^b alin. 2 raportat la art. 139 alin. 1 și alin. 3⁵ și art. 145 C.pr.pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Ș. D. A. (fiul lui C. și M., născut la data de 27.08.1954 în Tg-J., jud. G., domiciliat în Tg-J. . nr. 16, jud. G., C.N.P._, în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C.) cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Tg-J., județul G., iar în baza art. 145 alin. 1¹C.pr.pen., s-a dispus ca, pe durata măsurii, inculpatul să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea – Poliția municipiului Tg-J., județul G. conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; în baza art. 145 alin. 1²C.pr.pen., s-a dispus ca, pe durata măsurii de a nu părăsi localitatea, inculpatul să respecte următoarele obligații: - să nu se apropie de persoanele și părțile vătămate, de martorii din cauză, de membrii familiilor acestora, să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect; - să nu se afle în locuința părților și persoanelor vătămate; - să nu exercite activitatea de administrator la societăți comerciale, iar în baza art. 145 alin. 2²C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului nr. 8 din 12.03.2012 emis de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. G. nr. 251/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată - în stare de arest preventiv - a inculpatului Ș. D. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj împotriva părților vătămate F. R. D. și F. M. prevăzute de art. 194 alin. 1 și 2 C.pen., a persoanelor vătămate B. I., B. P. I., H. C. M., D. V. prev. și ped. de art. 194 alin. 1 C.pen., lipsire de libertate împotriva părții vătămate F. R. D. prev. și ped de art.189 alin. 1 C.pen., cămătărie prev. și ped. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 216/2011 împotriva lui D. T. D., spălare de bani prev. și ped. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 și a infracțiunilor de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. c și art. 9 lit. a din Legea nr. 241/2005.

În fapt, s-a reținut că inculpatul Ș. D. A. a exercitat acte de constrângere, prin amenințarea părților vătămate F. R. D. și F. M. cu violențe fizice, moartea și dezvăluirea unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată sau pentru soțul acesteia. Totodată, inculpatul a împiedicat partea vătămată F. R. D. să părăsească locuința sa, la data de 21.10.2010, amenințând-o și constrângând-o să redacteze și să semneze un înscris în care recunoștea primirea unei sume de 20.000 euro și se obliga să lase în garanție un autoturism marca Mercedes Benz S500. Același inculpat a amenințat cu acte de violență martorii B. I., B. P. I., H. C. M., D. V., pentru a-i determina să dea sume de bani mai mari decât sumele împrumutate. Inculpatului dat bani cu dobândă - ca îndeletnicire, după . Legii nr. 216/16.11.2011 - numitului D. T. D. și a pretins în continuare restituirea dobânzilor oneroase stabilite. Același inculpat Ș. D. A. a schimbat și a transferat sume de bani, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunilor de șantaj și evaziune fiscală, pentru a ascunde originea ilicită și a dispus înregistrarea în contabilitate a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligațiunilor fiscale față de stat, cu suma de 26.698 lei, reprezentând TVA, nedeclarând veniturile și ascunzând sursele impozabile, în vederea sustragerii de la plata impozitului pe venit.

Prin încheierea nr. 14 din data de 07 martie 2012 pronunțată de T. G. în dosarul cu nr._, s-a respins propunerea formulată de P. de pe lângă T. G. privind arestarea preventivă a inculpatului Ș. D. A., iar în baza art. 146 alin. 11¹ C.pr.pen. rap. la art. 145 C.pr.pen., s-a dispus măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea în care locuiește, respectiv municipiul Tg-J., fără încuviințarea instanței de judecată, cu excepția zilelor când prezența acestuia este necesară la organele judiciare, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.03.2012 până la data de 05.04.2012, inclusiv; în baza art. 145 alin. 1¹ C.pr.pen., s-a pus în vedere inculpatului să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală, sau după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea acestuia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme, iar în baza art. 145 alin. 1² C.pr.pen., s-a impus inculpatului să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiei acestora și martori și să nu comunice cu acestea direct sau indirect; s-a desemnat ca organ cu supraveghere a inculpatului, Poliția municipiului Tg-J., iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, judecătorul a reținut că prin rezoluția din data de 15.12.2011, în baza art. 228 alin. 1 și 3¹C.pr.pen., s-a dispus începerea urmăriri penale față de inculpatul Ș. D. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 și art. 194 alin. 1 Cp. cu aplicarea art. 33-34 Cod penal, iar prin ordonanța nr. 251/P/2011 din data de 27.02.2012, extinderea urmăririi penale față de același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005.

Prin ordonanța din 06.03.2012, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul Ș. D. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, art. 194 alin. 1 Cp. și art. 9 lit. c din Legea nr. 541/2005, constând în fapt în aceea că inculpatul s-a ocupat, începând cu anul 1990 și până în prezent, de activitatea de cămătărie, acordând la persoane fizice și societăți comerciale sume de bani în schimbul unor dobânzi oneroase.

În cauza de față, în considerarea art. 143¹ C.pr.pen., rap. la art. 148 alin.1 lit. b e și f C.pr.pen., în primul rând trebuia să existe indicii temeinice care să contureze bănuiala rezonabilă că inculpatul, în perioada 2007-2010, a împrumutat, în schimbul unor dobânzi oneroase, sumele de bani menționate mai sus părților vătămate, că sub amenințare și violență le-a determinat să-i remită sume de bani mult mai mari, iar pentru a disimula proveniența acestor sume respectiv pentru a ascunde originea lor ilicită, a determinat persoanele vătămate să încheie cu el acte fictive, care să ateste relații contractuale inexistente și în al doilea rând, să rezulte din date certe că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului, prin influențarea unei părți, a unui martor sau a unui expert, sau prin distrugerea alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, că inculpatul a exercitat presiuni asupra părți vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta și că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol public pentru ordinea publică.

Astfel, s-a apreciat de prima instanță ca fiind adevărat că, la acel moment, probele și indiciile temeinice nu trebuie să aibă greutatea celor care ar motiva o soluție de condamnare, întrucât nu se face o analiză a fondului cauzei, dar nici nu trebuie ca aceste probe sau indicii să se confunde cu datele și informațiile care ar justifica începerea urmăririi penale în cauză. În aceste condiții, deși nu poate fi antamată problema încadrării juridice a faptelor, totuși trebuie supusă analizei activitatea infracțională a inculpatului și împrejurările în care a desfășurat această activitate infracțională, pentru a aprecia dacă există un suport probatoriu rezonabil în vederea dispunerii măsurii arestării preventive, cunoscând că regula este ca judecarea inculpatului să se facă în stare de libertate - excepția fiind privarea de libertate - și că, potrivit altui principiu al procesului penal „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă” (art. 52 C.pen.).

Totodată, s-au avut în vedere și reglementările internaționale în materie, menționând în acest sens că art. 5 lit. c din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile și temeinice că s-a săvârșit sau se va săvârși o infracțiune gravă și că autorul va fugi după săvârșirea infracțiunii, așa încât noțiunea de motive verosimile să presupună existența unor date și informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată.

În acest sens, instanța de fond a apreciat că, în acest moment, nu s-a conturat pe deplin și în mod convingător existența tuturor faptelor reținute de procuror și vinovăția inculpatului, pentru a ne afla în prezența indiciilor temeinice la care fac referire dispozițiile art. 143 C.pr.pen.

Din datele de anchetă s-a constatat că inculpatul cunoștea de foarte mult timp persoanele vătămate, între el și aceste persoane existând relații apropiate, cu unele dintre acestea derulând afaceri comerciale, circumstanțe în care nu s-a putut determina împrejurarea că inculpatul a constrâns fizic și psihic persoanele vătămate, în așa fel încât să le determine să-i remită sume bani mult mai mari decât cele împrumutate. De altfel, inculpatul a fost acela care a sesizat mai înainte organele de urmărire penală despre faptul că părțile vătămate l-au indus în eroare la încheierea actelor și a contractelor de vânzare-cumpărare cu care erau garantate împrumuturile, punându-l în imposibilitatea de a recupera integral banii împrumutați părților vătămate.

Mai mult, actele considerate ca fictive erau încheiate de către părți în prezența unor avocați care consiliau părțile vătămate și chiar dacă constatau relații contractuale inexistente, nu a rezultat că prin încheierea acestora s-ar fi urmărit ascunderea provenienței sau disimularea originii ilicite a sumelor de bani obținute prin infracțiuni, ci că acestea garantau sumele împrumutate, de cele mai multe ori acordarea și remiterea lor făcându-se prin conturi bancare, urmare a faptului că actele și contractele erau încheiate între părți în calitate de acționari ai firmelor pe care le administrau.

S-a apreciat că datele și informațiile care rezultă din probele administrate până în prezent, pot fi considerate ca motive plauzibile în sensul art. 5 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 143 C.pr.pen. pentru existența unor infracțiunii de fals și evaziune fiscală, dar acest lucru s-a menționat de instanța de fond că nu este suficient pentru luarea măsurii arestării preventive asupra unei persoane, fără a constata și existența vreunuia din cazurile prev. de art. 148 alin. 1 C.pr.pen.

Prin urmare, în contextul în care nu există indicii temeinice pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 și art. 194 alin. 1 C.pen., ci numai pentru existența unor infracțiunii de fals și evaziune fiscală, având în vedere și persoana inculpatului și relațiile dintre părți, prima instanță nu a constatat în speță incidența cazului prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen., pericolul pe care l-ar reprezenta pentru societate lăsarea în libertate a inculpatului nepresupunându-se în mod generic, ci trebuie să fie de ordinul evidenței și, mai ales, dovedit.

Cu privire la cazul prev. de art. 148 alin.1 lit. b și e C.pr.pen., din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, influențarea unor martori, sau distrugerea sau deteriorarea mijloacelor materiale de probe, datele la care se referă aceste cazuri trebuie să fie reale și suficiente, adică să formeze fără rezerve credința judecătorului că ele exprimă realitatea. Or, din acest punct de vedere, s-a apreciat că depozițiile părții vătămate și ale martorilor sunt contradictorii, motivarea procurorului făcând trimitere la convorbirile telefonice dintre inculpat și părțile vătămate, la exercitarea unor presiuni asupra unei „părți vătămate” precum și referiri la încercarea inculpatului de a deveni membru al unui partid politic și la faptul că a avut acces la date cu caracter nepublic, ceea ce nu este relevant în acest sens.

Susținerile procurorului cu privire la faptul că amenințările au culminat cu distrugerea imobilului în care își desfășoară activitatea firma . și chiar lipsirea de libertate a părții vătămate, prin sechestrarea sa la locuința inculpatului, s-a apreciat de instanța de fond că nu au fost susținute de probe concludente, urmare a efectuării unor cercetări penale în acest sens, cercetări care să fi determinat chiar formularea unei propuneri de arestare preventivă și pentru aceste fapte. Totodată, existența unor tranzacții, depuneri și plăți prin mai multe bănci, unele din aceste operațiuni având elemente de extraneitate, cu sume de peste 10.000 și respectiv 15.000 de euro, la care a făcut referire procurorul în considerentele din referatul cu propunerea de arestare preventivă, nu au făcut obiectul unor verificări ale Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, așa încât să constituie indicii temeinice sau presupuneri rezonabile că au fost comise fapte cu caracter penal al căror autor să fie inculpatul.

Pe cale de consecință, s-a apreciat de prima instanță că pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune luarea față de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art. 145 C.pr.pen., așa încât, potrivit art. 146 alin. 11¹ rap. la art. 145 C.pr.pen., s-a dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde locuiește fără încuviințarea instanței de judecată, decât în situația în care este necesară prezența sa la organele judiciare.

De asemenea, i-au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 145 alin. 1¹C.pr.pen.

Împotriva acestei încheieri, P. de pe lângă T. G. a formulat recurs, iar prin încheierea nr. 57 din 12.03.2012, Curtea de Apel C. l-a apreciat ca fiind fondat și, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d C.pr.pen., l-a admis, a casat încheierea pronunțată de instanța de fond cu consecința admiterii propunerii Parchetului de pe lângă T. G. și arestarea preventivă a inculpatului Ș. D. A. pe o perioadă de 29 zile, de la data punerii în executare a mandatului.

Ulterior, P. de pe lângă T. G. prin referatul din 04.04.2012 a propus prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului cu 30 de zile, începând cu data de 09.04.2012 până la data de 08.05.2012, iar prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 22 din 06 aprilie 2012 T. G., s-a admis propunerea parchetului și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Ș. D. A. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 09.04.2012, până la data de 08.05.2012, inclusiv.

Prin încheierea din 10.07.2012 instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 300² raportat la art. 160 ^b alin. 3 C.pr.pen., a menținut măsura arestării preventive luată în cauză față de inculpatul Ș. D. A., reținând în esență că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, măsura arestării preventive fiind legală și temeinică.

În speța de față, cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, instanța de fond a constatat că, în cauză, s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în data 12.03.2012, de către Curtea de Apel C..

Astfel, referitor la prima condiție prevăzută de art. 148 alin.1 lit. b C.pr.pen., s-a apreciat ca fiind evident că această condiție, la acest moment procesual, nu mai subzistă, întrucât la termenul din 02.10.2012, părțile vătămate care s-au constituit și părți civile în cauză, F. R. D. și F. M. au învederat instanței nemijlocit că nu li s-a propus de către inculpat să se împace și nici că acesta ar fi făcut presiuni asupra lor.

Nici persoanele vătămate sau martorii ascultați în cauză nu au învederat instanței de judecată că inculpatul, de la ultima menținere a măsurii preventive, ar fi exercitat asupra lor presiuni sau promisiuni în vederea zădărnicirii adevărului, iar pe de altă parte, s-a observat că inculpatul nu poate altera sau sustrage mijloacele materiale de probă, întrucât obiectele ce au fost ridicate cu ocazia percheziției domiciliare, ulterior au fost restituite inculpatului, în cauză neexistând există alte mijloace materiale de probă.

Referitor la cel de-al doilea temei reținut cu ocazia arestării preventive, respectiv cel prevăzut de art. 148 alin. 1 lit. e C.pr.pen., instanța de fond a apreciat că, în această fază procesuală, nici acesta nu mai subzistă.

Corelativ celor două temeiuri, instanța de fond a reținut că în acest moment procesual nu există probe care să mai susțină aceste temeiuri și nici măcar indicii. Pe de altă parte, s-a reținut că cercetarea judecătorească este aproape de final, ascultându-se persoanele și părțile vătămate, martorii și inculpatul în mai multe rânduri, rămânând de ascultat o mică parte din martori în legătură cu alte fapte decât cele reținute în sarcina inculpatului ca fiind săvârșite împotriva părților vătămate F. R. D. și F. M..

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 148 lit. f C.pr.pen., respectiv existența indiciilor temeinice în sensul săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, instanța de fond a constatat că aceasta este îndeplinită în continuare, având în vedere probatoriul administrat, respectiv declarațiile părților vătămate, martorilor și ale inculpatului, interceptările convorbirilor telefonice, actele contabile.

Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate, instanța de fond apreciind că pericolul pentru ordinea publică nu poate fi apreciat doar cu referire la gravitatea faptelor și a pedepselor pe care le poate primi inculpatul. Alte împrejurări, cum ar fi: domiciliul, situația financiară, profesia, legăturile familiale, pot confirma sau infirma existența unui asemenea pericol.

Or, în cauză, s-a reținut că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior, are familie, copii majori, are o stare precară de sănătate (așa cum rezultă din actele medicale depuse), are o vârstă înaintată, a dat declarații amănunțite atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, în care a precizat poziția sa față de faptele care i se impută. În completitudinea celor de mai sus, nu este lipsit de relevanță faptul că, în rechizitoriu se reține atitudinea cooperantă a inculpatului, sesizând infracțiuni de corupție sau asimilate infracțiunilor de corupție de o gravitate deosebită. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că pericolul concret pentru ordinea publică descrește odată cu timpul petrecut în detenție preventivă, astfel că un motiv ce inițial justifica luarea măsurii, odată cu trecerea timpului se poate să nu mai fie suficient pentru menținerea în arest, inculpatul fiind în stare de arest preventiv o perioadă de aproape 8 luni.

Instanța de fond a apreciat astfel că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, în continuare, ar însemna depășirea unei durate rezonabile a acestei măsuri, însăși scurgerea timpului ducând la reducerea pericolului pentru societate sau pentru bunul mers al justiției ce ar rezulta din punerea în libertate a inculpatului.

În acest moment procesual, luarea unei alte măsuri preventive s-a considerat suficientă, fiind și necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și prezența inculpatului la judecată, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 139 alin. 1 și 3⁵ C.pr.pen., nemaifiind deci oportună menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

În consecință, potrivit dispozițiilor art. 160^b alin. 2 raportat la art. 139 alin. 1 și alin. 3⁵ și art. 145 C.pr.pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului Ș. D. A. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Tg-J., județul G., iar în baza art. 145 alin. 1¹C.pr.pen., s-a dispus ca, pe durata măsurii, inculpatul să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea – Poliția municipiului Tg-J., județul G. conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu schimbe locuința fără încuviințarea instanței; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

Totodată, în baza art. 145 alin. 1²C.pr.pen., s-a dispus ca, pe durata măsurii de a nu părăsi localitatea, inculpatul să respecte următoarele obligații: - să nu se apropie de persoanele și părțile vătămate, de martorii din cauză, de membrii familiilor acestora, să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect; - să nu se afle în locuința părților și persoanelor vătămate; - să nu exercite activitatea de administrator la societăți comerciale;

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs P. DE PE L. T. G. criticând-o pentru netemeinicie, cu privire la măsura dispusă, vizând înlocuirea arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, prev de art. 136 lit. b cod procedură penală.

Solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii și menținerea stării de arest a intimatului inculpat Ș. D. A..

Recursul este fondat.

Verificând materialul probator administrat în cauză atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești, Curtea constată că intimatul - inculpat a fost arestat prin Încheierea nr. 57 din 12 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, când a fost casată încheierea pronunțată de instanța de fond prin care fusese respinsă propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă T. G..

Ulterior, prin încheierile din 31 mai, 10 iulie și 04 septembrie 2012, instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului în baza art. 300¹ alin. 1 și 3 cod procedură penală și respectiv art. 300² rap la art. 160^b alin. 3 cod procedură penală.

De asemenea, instanța de control judiciar a respins recursurile declarate de inculpat declarate împotriva acestor încheieri, constatând legalitatea și temeinicia acestora.

Încheierea din 30 octombrie 2012, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, este netemeinică și urmează să fie casată, pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni care dezvoltă un grad deosebit de ridicat de pericol social, respectiv infracțiunile de: spălare de bani prev de art. 23 alin. 1 lit. a din Lg. 656/2002, șantaj prev de art. 394 alin. 1 și 2 cod penal, cămătărie prev de art. 3 din Lg. 216/2011, lipsire de libertate în mod ilegal prev de art. 189 cod penal, precum și evaziune fiscală prev de art. 9 alin. 1 din Lg. 241/2005.

În cauză, există indicii, precum și probe, din care rezultă că intimatul a încercat în mod direct să zădărnicească aflarea adevărului prin exercitarea de acțiuni de amenințare, dar și acte de violență fizică împotriva părților vătămate, pentru a le determina - pe de o parte - să restituie sumele de bani împrumutate, cu dobânzile oneroase aferente, dar și să consimtă la întocmirea unor acte autentice vizând înstrăinarea unor bunuri mobile și imobile în vederea garantării recuperării sumelor de bani.

Prin urmare, sunt pe deplin îndeplinite condițiile prev de art. 148 alin. 1 lit. b și e cod procedură penală, care au fost avute în vedere, alături de dispozițiile art. 148 lit. f cod procedură penală, la luarea măsurii arestării preventive, acestea subzistând pe deplin și în prezent.

Curtea apreciază că nu s-au modificat în nici un caz elementele avute în vedere la luarea și menținerea stării de arest a inculpatului, dispoziția vizând înlocuirea acestei măsuri fiind netemeinică, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un real pericol pentru ordinea publică. Aceasta, în condițiile în care starea de libertate s-ar putea solda cu acțiuni ale inculpatului constând în încercarea de a obține documente vizând justificarea bunurilor în legătură cu care există indicii temeinice că fac obiectul infracțiunii de spălare de bani, menținerea stării de arest impunându-se în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal.

De asemenea, se apreciază că este îndeplinită în continuare condiția prev de art. 148 lit. f cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului rezultând din toate circumstanțele în care au fost comise infracțiunile deduse judecății, natura și impactul social al acestor infracțiuni, raportat la valorile sociale ocrotite, de o importanță deosebită în contextul actual.

Referitor la pericolul pentru ordinea publică, s-a statuat în mod constant că, în lipsa unor criterii legale exprese, existența acestuia poate fi dedusă atât din pericolul social ridicat al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin natura infracțiunilor săvârșite, modul concret de comitere, scopul urmărit de inculpat, atitudinea față de valorile sociale apărate de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 210/29 iunie 2004 a constatat că una din componentele noțiunii de „ordine publică” presupune, între altele, un climat social firesc, în care să fie asigurată existența și menținerea unei stări d e siguranță și securitate, de liniște a cetățenilor și de respectare a drepturilor acestora.

În cauza dedusă judecății, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un real pericol pentru ordinea publică rezultat nu numai din limitele de pedeapsă și natura infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, dar și din toate circumstanțele care o particularizează, precum și din perseverența infracțională manifestată de inculpat.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d cod procedură penală, urmează să se dispună admiterea recursului declarat de Ministerul Public, să se caseze încheierea instanței de fond și să se mențină starea de arest a inculpatului Ș. D. A.,

În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P. DE PE L. T. G. împotriva Încheierii din 30 octombrie 2012, pronunțată de T. G. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul inculpat Ș. D. A. (deținut în Arestul Inspectoratului de Poliție G.).

Casează încheierea instanței de fond și menține starea de arest a inculpatului Ș. D. A.,

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Noiembrie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

C. M. G. V. C. A. Giță

Grefier,

S. V.

Red. jud. C. M.

Jud. fond: R. I.

Dact. 3 ex./A.T. - 18 Noiembrie 2012

← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 2206/2012. Curtea de...		Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... →

Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 2230/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 2230/2012. Curtea de Apel CRAIOVA