Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 2223/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2223/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-11-2012 în dosarul nr. 2223/2012

Dosar nr._ - art. 208, 209 cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 2223

Ședința publică de la 01 Noiembrie 2012

PREȘEDINTE A. M. S. - Judecător

Judecător C. L.

Judecător M. C. G.

Grefier F. U.

Ministerul Public reprezentat de procuror C. N., de la P. de pe lângă Curtea de Apel C..

......................

Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. J. C. împotriva sentinței penale nr. 1561 de la 17 mai 2012, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat S. D. N..

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat desemnat din oficiu I. F. reprezentând pe intimatul inculpat S. D. N. (lipsă), lipsind intimata parte vătămată D. G. M..

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Având cuvântul, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului promovat, casarea sentinței și, în rejudecare, stabilirea pedepsei din cauză prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 83 cod penal față de pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1155/2011 a Judecătoriei C., iar nu a prevederilor art. 85 cod penal, care nu sunt incidente în cauză; în motivarea criticilor, s-a arătat că infracțiunea din prezenta speță este săvârșită în stare de recidivă față de pedeapsa suspendată condiționat și în stare de concurs față de pedeapsa de aplicată prin sentința penală nr. 1278/2011, situație în care era necesar să se stabilească pedeapsa rezultantă în condițiile art. 36 alin. 1 cod penal și art. 85 cod penal, între pedeapsa din cauză și pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1278/2011 și, ulterior, pedeapsa totală prin cumul aritmetic cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1155/2011, ca efect al aplicării art. 83 cod penal.

Avocat I. F., având cuvântul pentru intimatul inculpat S. D. N. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea pedepsei stabilită prin sentința recurată, ca fiind legală și temeinică.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 1561 de la 17 mai 2012, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, în temeiul art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. e Cp, cu aplicarea art. 37 lit. a Cp, a fost condamnat inculpatul S. D. N. (fiul ui F. și F., născut la dta de 05.04.1981 în C., jud. D., CNP_, cu domiciliul în ., ., jud. D., și C., ., jud. D.) la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar în baza art. 85 Cp, cu aplicarea DIL 42/2008, s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicata prin sentința penala 1278/10.05.2011 a Judecătoriei C. pronunțată in dosarul nr._, definitiva prin dec. pen. nr.1683/20.11.2011 a Curții de Apel C..

In baza art. 85 Cp, art. 33 – 34 Cod penal, s-a dispus contopirea acestei pedepse cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata prin sentința penala 1155/28.04.2011 a Judecătoriei C., pronunțata în dosarul nr._/215/2011, definitiva prin nerecurare, in pedeapsa rezultanta de 2 ani închisoare.

In temeiul art. 37 lit. a Cp, art. 39 Cod penal, s-a dispus contopirea acestei pedepse de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotarare, in pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare; în baza art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev de art. 64 alin 1 lit. a teza a doua, lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus perioada reținerii si arestării preventive de la 15.03.2011, la 28.04.2011.

In temeiul art. 14 si 346 Cod procedură penală, s-a luat act că partea vătămată D. G. M. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind integral recuperat.

În temeiul art. 191 C.p.p., a fost obligat inculpatul S. D. N. la plata sumei de 460 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu av. oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 9541/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. C., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului S. D. N., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. e C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., constând în fapt în aceea că în data de 01.09.2011, în jurul orei 18.00, aflându-se în zona Autogării Nord C., inculpatul a mers la magazinul aparținând AF CASMIN M. A., situat pe .. 2.

Inculpatul S. D. N. a intrat în magazin, unde se afla doar partea vătămată D. G. M., vânzătoare, cerându-i acesteia o pereche de pantaloni tip trening. Întrucât inculpatul a solicitat să probeze pantalonii, partea vătămată a ieșit din magazin.

Profitând de faptul că se afla singur în magazin, inculpatul a sustras dintr-o vitrină telefonul mobil marca LG aparținând părții vătămate, introducându-l în buzunar.

Inculpatul a ieșit în grabă din magazin, i-a dată părții vătămate pantalonii de trening spunându-i că nu îi cumpără, după care a luat-o la fugă. Realizând că ceva nu este în ordine, partea vătămată s-a uitat în magazin și constatând că-i fusese sustras telefonul mobil a alergat după inculpat strigând să se oprească. După parcurgerea unei distanțe de circa 100 metri, inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție din cadrul Postului de Poliție TF C. – Triaj, care fusese alarmat de strigătele părții vătămate.

Cu ocazia controlului corporal efectuat, organele de poliție au găsit asupra inculpatului telefonul mobil și l-au restituit părții vătămate.

Instanța de fond a constatat astfel că, în drept, fapta comisă de inculpatul S. D. N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. e Codul penal, pentru care a fost condamnat, iar la individualizarea pedepsei aplicate, s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C.p., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, cauza personala de reducere a pedepsei prev de art 320/1 Cpp. Gradul ridicat de pericol social concret rezida in împrejurările care caracterizează faptele ilicite, cat si in împrejurările ce caracterizează persoana acuzatului, inculpatul săvârșind infracțiunea in stare de recidiva mare postexecutorie.

Perseverenta infractionala de care a dat dovada inculpatul, care a savarsit prezenta infractiune în cadrul termenului de incercare a suspendarii sub supraveghere a pedepsei de 2 ani inchisoare la care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 1155/28.04.2011 a Judecatoriei C., definitiva prin nerecurare la data de 17.05.2011, dar si in concurs cu o alta infractiune de furt calificat la care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni inchisoare cu aplicarea suspendării condiționate, prin sentinta penala 1278/2011 a Judecatoriei Slatina, definitiva prin dec. pen 1683/20.10.2011, s-a apreciat de prima instanță că reprezinta o sursa de periculozitate a persoanei inculpatului care, daca ar fi lasat in libertate, in mod cert ar continua activitatea infractionala pe care a inceput-o in luna martie 2011.

Infractiunea dedusa judecatii a fost savarsita in cadrul termenului de incercare de 4 ani stabilit prin sentinta penala nr. 1155/2011 a Judecatoriei C., definitiva la data de 17.05.2011. Totodata, in concurs cu infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin această din urma sentinta se afla si infractiunea de furt pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinta penala 1278/2011 a Judecatoriei C., definitiva la data de 20.10.2011.

S-a făcut astfel aplicarea decizie in interesul legii nr. 42/2008 dată de Inalta Curte de Castie si Justitie.

In temeiul art. 14 si 346 Cpp, instanța de fond a constatat faptul că partea vătămată D. G. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul cauzat acesteia prin fapta săvârșită de inculpat fiind integral recuperat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. DE PE L. J. C., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, stabilirea pedepsei din cauză prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 83 cod penal față de pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1155/2011 a Judecătoriei C., iar nu a prevederilor art. 85 cod penal, care nu sunt incidente în cauză; în motivarea criticilor, s-a arătat că infracțiunea din prezenta speță este săvârșită în stare de recidivă față de pedeapsa suspendată condiționat și în stare de concurs față de pedeapsa de aplicată prin sentința penală nr. 1278/2011, situație în care era necesar să se stabilească pedeapsa rezultantă în condițiile art. 36 alin. 1 cod penal și art. 85 cod penal, între pedeapsa din cauză și pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1278/2011 și, ulterior, pedeapsa totală prin cumul aritmetic cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1155/2011, ca efect al aplicării art. 83 cod penal.

Curtea, deliberând asupra recursului de față, reține:

Intimatul - inculpat S. D. N. este judecat în prezenta cauză pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat prev de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit. e cod penal săvârșită la data de 01 septembrie 2011, iar din certificatul de cazier judiciar rezultă că acestuia i-au mai fost aplicate două pedepse privative de libertate, după cum urmează: prin sentința penală nr. 1278 din 10 mai 2011 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 1683 din 20 noiembrie 2011 a Curții de Apel C., pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu aplic. art. 81 cod penal; prin sentința penală nr. 1155 din 28 aprilie 2011 a Judecătoriei C., definitivă prin nerecurare, pedeapsa de 2 ani închisoare suspendată sub supraveghere, conform art. 861 cod penal.

În aceste condiții, infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, fiind astfel concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1278/2011 a Judecătoriei C. și, totodată, în cadrul termenului de încercare al pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1155/2011 a Judecătoriei C., această pedeapsă constituind primul termen al recidivei postcondamnatorii, conform art. 37 lit. a cod penal.

Raportat la această situație cronologică a condamnărilor suferite de inculpat, se constată că la data suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1278/2011 a Judecătoriei C., era necesar să se rețină că există o cauză care ar fi condus la înlăturarea suspendării executării pedepsei, respectiv ca inculpatul să nu fi fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, astfel cum dispune art. 81 alin. 1 lit. b cod penal, respectiv sentința penală nr. 1155/2011 a Judecătoriei C., definitivă prin nerecurare la 09 mai 2011 (anterior deci soluționării în primă instanței a cauzei nr._, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1278/10 mai 2011 a Judecătoriei C.).

În aceste condiții, instanța de fond a reținut corespunzător că, în speță, este incidentă interpretarea aplicării art. 85 cod penal față de art. 83 cod penal, dată prin decizia în interesul legii nr. 42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedând justificat la anularea suspendării condiționate pentru pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1278/2011 a Judecătoriei C., respectiv a suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1155/2011 a Judecătoriei C. și stabilirea pedepsei rezultante, conform art. 36 alin. 2 cod penal, aceea de 2 ani închisoare.

De asemenea, reținând că primul termen al recidivei prev de art. 37 lit. a cod penal, în situația din speță, este reprezentat de pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, s-a stabilit pedeapsa aplicabilă infracțiunii din prezența speță în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 1 cod penal, prin contopire, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare.

Critica din recursul parchetului referitoare la aplicarea prevederilor art. 85 cod penal numai pentru pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1278/2011 a Judecătoriei C. și reținerea stării de concurs real între infracțiunea din prezenta cauză și infracțiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa suspendată condiționat, este nefondată, deoarece succesiunea datei de comitere a infracțiunilor este aceea reținută de instanța de fond, în sensul aplicării deciziei în interesul legii. Astfel, prima hotărâre de condamnare rămasă definitivă este sentința penală nr. 1155/28 aprilie 2011, definitivă prin nerecurare la data de 09 mai 2011, în raport de care infracțiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa prin sentința penală nr. 1278/2011 este o infracțiune concurentă, în condițiile art. 36 alin.1 cod penal, iar infracțiunea din prezenta cauză este o infracțiune săvârșită în stare de recidivă, fiind comisă în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere dispusă prin sentința penală nr. 1155/2011.

În aceste condiții, operațiunile juridice de individualizare a pedepsei sunt cele stabilite prin decizia în interesul legii, respectiv: aplicarea pedepselor pentru fiecare dintre infracțiunile comise atât anterior rămânerii definitive a hotărârii cu suspendare, cât și în cadrul termenului de încercare (în speță prima infracțiune fiind cea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1278/2011 - cu anularea suspendării condiționate în condițiile art. 81 alin. 1 lit. b cod penal coroborat cu art. 85 alin. 1 cod penal - și pedeapsa din cauză, de 3 ani închisoare); anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1155/2011; contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 1155/2011 și sentința penală nr. 1278/2011; stabilirea pedepsei de executat prin contopirea pedepsei rezultante, stabilită anterior, cu pedeapsa din prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 39 alin. 1 cod penal.

Față de acestea, sentința pronunțată de Judecătorie este legală și temeinică, recursul fiind nefondat și, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b cod procedură penală, urmând a fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de P. DE PE L. J. C. împotriva sentinței penale nr. 1561 de la 17 mai 2012, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul - inculpat S. D. N., ca nefondat.

Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției, în contul Baroului de Avocați D..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Noiembrie 2012.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. M. S. C. L. M. C. G.

Grefier,

F. U.

Red. jud. M. C. G.

Jud. fond: V. I. N.

Dact. 2 ex./A.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 2223/2012. Curtea de Apel CRAIOVA