Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 184/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 184/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 184/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 184
Ședința publică de la 01 Februarie 2013
PREȘEDINTE A. C. M.- judecător
T. C. B.- judecător
A. I. S.- judecător
Grefier Ș. C. D.
Ministerul Public reprezentat prin procuror C. N. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
***
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești și inculpatul P. V. împotriva sentinței penale nr. 439 din data de 26 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat P. V., asistat de avocat M. G., apărător ales, partea civilă B. A., asistată de avocat B. I. E. care substituie pe avocat B. A., lipsind părțile civile S. Orășenesc Târgu Cărbunești și S. de Ambulanță G..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că au fost depuse la dosar concluzii scrise pentru partea civilă B. A., prin apărătorul acesteia, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și pe fond, rejudecând, să se dispună reindividualizarea sancțiunii aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămate corporală gravă într-un cuantum care să reflecte gravitatea faptei și atitudinea inculpatului, cu menținerea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Arată că nu mai susține motivele de nelegalitate invocate prin cererea scrisă apreciind că acestea nu sunt fondate întrucât schimbarea de încadrare juridică a fost pusă în discuția părților la data de 06 septembrie 2012 și la același termen instanța s-a pronunțat asupra ei, astfel încât în dezbateri inculpatul și-a formulat apărările în raport de noua încadrare juridică. Lipsa mențiunii exprese în dispozitivul sentinței consideră că este un motiv care ar duce la o casare formală a soluției. De asemenea apreciază că data la care a fost redactată încheierea de amânare a pronunțării este irelevantă și nu poate constitui un motiv de nulitate absolută.
Avocat M. G. pentru recurentul inculpat P. V., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat, casarea sentinței penale în totalitate și în principal trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare întrucât nu s-a respectat procedura impusă de art. 334 C.p.p. iar în subsidiar rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și desființarea sentinței exclusiv sub aspectul laturii civile. Precizează că la data de 21 iunie 2012 partea civilă a solicitat numai daune materiale renunțând expres la acordarea daunelor morale, astfel încât nu putea reveni asupra pretențiilor cu ocazia dezbaterilor.
Consideră că prima instanță a acordat și daune materiale într-un cuantum prea mare față de probele administrate întrucât contravaloarea a 14 zile de muncă nu ajunge la suma de 2.500 lei.
Solicită respingerea recursului parchetului în măsura în care nu se mai invocă motivele de nelegalitate.
Avocat B. I. E. pentru partea civilă B. A., având cuvântul, solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate arătând că nu se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât schimbarea încadrării juridice a fost pusă în discuția părților, procedându-se inclusiv la audierea inculpatului pe acest aspect. În ceea ce privește latura civilă arată că intimata nu a renunțat niciodată în mod expres la daunele morale ci doar și-a precizat ulterior pretențiile după ce s-a consultat cu apărătorul său. Consideră că sunt nefondate criticile referitoare la cuantumul daunelor materiale întrucât partea a avut nevoie de ajutor în gospodărie mai mult de 14 zile și în plus în aceeași sumă sunt incluse și cheltuielile de spitalizare.
Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat. Cu privire la motivele de nelegalitate invocate face trimitere la argumentele expuse în susținerea propriului recurs. În ceea ce privește latura civilă apreciază că prima instanță a avut în vedere nu doar plata unei zile de muncă ci toate cheltuielile pe care angajarea unui om le presupune, iar asupra constituirii ca parte civilă partea poate reveni până la terminarea cercetării judecătorești.
Recurentul inculpat P. V., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 439 din data de 26 septembrie 2012 a Judecătoriei Târgu Cărbunești, în baza art. 182 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 74 lit. a și c C.pen - 76 lit. d C.pen., a fost condamnat inculpatul P. V. la 1(un) an închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a II-a și b) Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 alin.1 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. A. și în consecință, a fost obligat inculpatul la 2500 lei despăgubiri civile către partea civilă B. A. și la 3000 lei daune morale către aceasta.
A fost obligat același inculpat la 750 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.
A fost obligat același inculpat la 642,50 lei către partea civilă S. de Ambulanță G., cu dobânda legală aferentă, până la recuperarea integrală a debitului.
În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma da 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești nr. 2099/P/2012 din 24.05.2012 a fost trimis în judecată inculpatul P. V., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. 1 Cod penal
Ca stare de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului, că în ziua de 19.11.2011, în jurul orei 16:00, partea vătămată B. A. s-a deplasat împreună cu martorii D. V. O. și Ghicioi I., cu un atelaj, în punctul matca Rovină din ., cu scopul de a tăia sălciile de la marginea unui teren agricol.
După încărcarea atelajului cu materialul lemnos, martorul D. V. O. a plecat cu un prim transport înspre domiciliul părții vătămate.
La scurt timp după plecarea martorului D. V. O., la fața locului a sosit inculpatul P. V. care, pe fondul unor neînțelegeri preexistente cu privire la terenul agricol respectiv, a început să adreseze injurii părții vătămate și martorului Ghicioi I..
Inculpatul P. V. a luat o scândură dintr-un gard vechi și s-a apropiat de partea vătămată care se afla aplecată, adunând resturile de material lemnos, iar când partea vătămată s-a ridicat, inculpatul a lovit-o cu scândura peste mână, partea vătămată încercând fără succes să îi pareze lovitura cu o creangă de salcie.
Partea vătămată a căzut pe sol, inculpatul așezându-se cu genunchii pe ea și continuând să îi adreseze injurii.
Aceste aspecte au fost reținute atât din declarația părții vătămate, cât și din declarația martorului ocular Ghicioi I..
De asemenea, din declarația martorului P. S. s-a reținut faptul că l-a observat pe inculpat apropiindu-se de partea vătămată, făcând gălăgie, iar în drum spre casă a auzit o salvare.
Martorul D. V. O. a declarat că după ce s-a întors la terenul agricol a găsit-o pe partea vătămată lovită la una dintre mâini, de unde îi curgea sânge.
Martora M. M., concubina inculpatului a declarat că nu a observat ca acesta din urmă să o fi lovit pe partea vătămată, însă declarația sa este contrazisă atât de declarația părții vătămate, cât și a martorului Ghicioi I..
În realitate, martora M. M. nu numai că a fost prezentă în momentul derulării conflictului, mai mult, aceasta a încercat să îi despartă pe cei doi.
Audiat fiind, inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată, însă în legitimă apărare fiind, având convingerea că sora sa intenționează să îl lovească.
Declarația sa, s-a reținut că este contrazisă însă de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv concluziile certificatului medico-legal.
Astfel, din certificatul medico-legal nr. 1387/29.11.2011 emis de S.M.L. G. s-a reținut faptul că partea vătămată a suferit o fractură falangă distală deget 4 mâna dreaptă - cangrenă secundară la deget 4 mâna dreaptă - plagă zdrobită deget 4 mâna dreaptă; fractură cominutivă falangă medială deget 4 mâna dreaptă - amputație de necesitate falangă distală la deget 4 mâna dreaptă
Totodată, din concluziile certificatului medico-legal nr. 1387/29.11.2011 emis de S.M.L. G. a rezultat faptul că partea vătămată B. A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur cu mâna sprijinită sau comprimare a mâinii între două planuri dure.
În urma loviturilor aplicate de către inculpat, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 25- 30 zile îngrijiri medicale inițial, conform certificatului medico-legal nr. 1387/29.11.2011 emis de S.M.L. G., iar ulterior au condus la o infirmitate fizică postraumatică permanentă, așa cum s-a reținut din raportul de expertiză medico-legală nr. 1151/11.07.2012 emis de S.M.L. G..
Totodată certificatul medico – legal mai sus amintit, s-a reținut că atestă faptul că partea vătămată a suferit leziuni posttraumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziuni ce pot data din 19.11.2011 și necesită cca 25 - 30 zile de îngrijiri medicale de la producere.
Învinuitul a recunoscut că în ziua de 19.11.2011 a lovit partea vătămată, însă a precizat că s-a aflat în stare de legitimă apărare, deoarece fiind într-o altercație, aceasta intenționa să îl lovească. A mai precizat că aceasta era înarmată cu un ciomag, iar el a luat o scândură din gardul pe care i-l demolase partea vătămată și a lovit-o. De asemenea a arătat că nu exclude să îi fi zdrobit degetul în momentul în care a dat cu acea blană, însă a arătat că este posibil ca aceasta să se fi lovit anterior la deget, aspect ce este contrazis de declarațiile martorilor Ghicioi I., D. V. O., S. Z. și P. S..
La termenul de judecată din data de 06.09.2012, în baza art. 334 C.proc.pen. prima instanță a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inc. P. V., din infr. prev. și ped de art. art. 181 în infr. prev și ped de art.182 alin.2 C.pen, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la fila 48.
În cursul cercetării judecătorești, partea vătămată B. A. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea zilelor în care aceasta nu a prestat nici o activitate și 1500 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, învederând instanței că nu solicită obligarea inculpatului la plata daunelor morale.
În scopul aflării adevărului, prima instanță a dispus audierea martorilor din rechizitoriul parchetului, respectiv Ghicioi I., D. V. O., M. M. și P. S. și a martorei încuviințată părții civile, S. Z..
Analizând cauza dedusă judecății, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, părțile au calitatea de frați, între aceștia fiind o stare tensionată mai veche, generată de dreptul de proprietate asupra unor terenuri.
Pe fondul acestor neînțelegeri, în data de 19.11.2012, partea vătămată a secționat niște arbori de pe acel teren, împrejurare în care, inculpatul, în virtutea calității de proprietar al terenului, așa cum pretinde a fi, a generat o discuție contradictorie, degenerată ulterior și care s-a soldat cu lovirea părții vătămate cu o scândură.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, care se coroborează cu concluziile actelor medicale existente la dosar, s-a reținut că la data de 19.11.2011, între părți a avut loc o altercație, împrejurare în care inculpatul, care a și recunoscut de altfel, a lovit partea vătămată cu o scândură din gardul despre care acesta susține că tocmai partea vătămată l-ar fi demolat, lovind-o pe aceasta din urmă peste mână. (fila 8 din dosar).
Starea de fapt expusă anterior, s-a reținut că este dovedită pe deplin în cursul judecății și se probează cu: declarația inculpatului, declarațiile martorilor audiați în cauză, concluziile certificatelor medicale.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului de a lovi partea vătămată, producându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile îngrijiri medicale, în urma agresiunii, fiind necesară amputația unei falange distale deget IV mâna dreaptă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 182 alin. 2 C.penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată acestuia, au fost avute în vedere, atât criteriile generale, cât și speciale de individualizare a pedepselor, în sensul că s-a ținut seama atât de gravitatea faptei, de pericolul social concret, de vătămarea cauzată, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei.
Astfel, în baza art. 182 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 74 lit. a și c C.pen - 76 lit. d C.pen., a fost condamnat inculpatul P. V. la 1(un) an închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin.1 litera a) teza a -II –a și b) Cod penal.
Apreciindu-se că scopul și funcțiile pedepsei pot fi atinse și fără privarea de libertate, în baza art. 81 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
În baza art. 359 alin.1 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Constatând întemeiată și dovedită în parte acțiunea civilă, aceasta a fost admisă în parte, și a fost obligat inculpatul la 2500 lei despăgubiri civile către partea civilă B. A. și la 3000 lei daune morale către aceasta.
Din probatorii s-a reținut că o perioadă de circa o lună, partea vătămată a fost în imposibilitatea de a presta activități pe care în mod normal le efectua în gospodărie, fiind nevoită să plătească alte persoane în acest sens, martora S. Z. (fila 29 din dosar), declarând că a prestat diverse activități contra-cost, în gospodăria părții vătămate, la acel moment o zi de muncă necalificată fiind evaluată la 50 lei.
Referitor la cuantumul daunelor morale ce au fost acordate părții vătămate, prima instanță a avut în vedere, pe lângă prejudiciul moral cauzat acesteia și atitudinea părții vătămate din momentul conflictului, aceasta având la rândul său un rol esențial în derularea altercației, în sensul că a avut o atitudine agresivă față de inculpat, astfel că se apreciază că suma de 3000 lei este de natură a acoperi prejudiciul moral cauzat.
Împotriva acestei soluții în termen legal au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești și inculpatul P. V..
Cauza a fost inițial trimisă la Tribunalul G. care prin decizia penală nr. 378 din data de 03 decembrie 2012 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea cauzei la Curtea de Apel C. pentru a se proceda la o competentă soluționare a acestora.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel C. la data de 19 decembrie 2012, cu prim termen la data de 01 februarie 2013.
P. de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, prin motivele scrise de recurs a criticat sentința primei instanțe sub aspectul legalității arătând că hotărârea este nulă absolut întrucât încheierea de amânare a pronunțării a fost redactată ulterior pronunțării și redactării minutei, și în plus judecătoria nu a respectat disp. art. 334 C.p.p. întrucât nu a permis părților să pună concluzii pe cererea de schimbare a încadrării juridice și nu s-a pronunțat prin dispozitivul sentinței cu privire la aceasta.
Cu ocazia dezbaterilor în recurs s-a renunțat la susținerea celor trei motive de nelegalitate, criticându-se hotărârea exclusiv sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate inculpatului.
Recurentul inculpat P. V. a criticat sentința pronunțată atât sub aspectul legalității cât și sub aspectul temeiniciei. Criticile de nelegalitate expuse în motivele de recurs depuse la filele 21 – 23 din dosarul tribunalului sunt identice cu cele invocate inițial de Ministerul Public. Sub aspectul temeiniciei a fost criticată sentința primei instanțe doar pe latură civilă invocându-se că partea civilă a renunțat în mod expres la daunele morale, astfel că instanța nu mai avea posibilitatea să le acorde, iar daunele materiale au fost acordate într-un cuantum prea mare față de ceea ce s-a dovedit efectiv.
Recursurile sunt nefondate și urmează să fie respinse ca atare pentru următoarele considerente.
Prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat reținând în baza probelor administrate în faza de urmărire penală dar și în cursul cercetării judecătorești că în data de 19 noiembrie 2011, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, inculpatul a lovit în mod repetat partea vătămată cu un obiect contondent, fapt ce a dus la producerea unor leziuni ce au necesitat 25 – 30 zile de îngrijiri medicale și totodată la amputația falangei distale de la degetul 4 al mâinii drepte, rezultat ce constituie infirmitate fizică permanentă.
În raport de această situație de fapt, de altfel necontestată de nici una dintre părți, prima instanță a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2 Cp., și a dispus condamnarea acestuia la un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Criticile recurentului inculpat referitoare la nerespectarea procedurii impuse de art. 334 C.p.p. sunt nefondate.
Astfel, la termenul din data de 06 septembrie 2012, ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză medico – legală întocmit de S.M.L. G., instanța a pus în discuție cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul părții vătămate, din vătămare corporală (art. 181 alin. 1 Cp.) în vătămare corporală gravă (art. 182 alin. 2 Cp.) acordând cuvântul asupra acesteia atât apărătorului inculpatului cât și reprezentantului parchetului.
Chiar dacă în conținutul încheierii de la acea dată (fila 48) instanța nu a făcut în mod expres referire la disp. art. 334 C.p.p. acest aspect nu echivalează cu o încălcare a obligațiilor impuse de această normă legală atât timp cât părțile au avut în mod real posibilitatea de a discuta noua încadrare și de a-și formula apărările în raport de aceasta.
Este adevărat că potrivit disp. art. 334 C.p.p. instanța avea obligația să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății, făcând mențiune despre aceasta în încheiere, dispoziția legală având în mod evident ca scop respectarea dreptului la apărare al inculpatului, pentru a-i oferi acestuia facilitățile necesare exercitării unei apărări concrete și efective în cauză, însă, din analiza încheierii criticate Curtea constată că inculpatul, deși asistat de apărător ales, nu a solicitat un nou termen în vederea pregătirii apărării, lipsa oricărei opoziții echivalând cu acceptarea discutării cererii la termenul la care aceasta s-a invocat. Mai mult, inculpatul a fost audiat cu privire la această cerere (fila 47 dosar) arătând că nu înțelege să propună aște probe în raport de noua încadrare juridică a faptelor, iar ulterior prin concluziile scrise depuse la fila 50 și cu ocazia dezbaterilor din data de 20 septembrie 2012, inculpatul prin apărător a formulat apărări în raport de încadrarea juridică astfel cum a fost schimbată la data de 06 septembrie 2012, astfel încât nu se poate reține nici o încălcare a dreptului său la apărare, cu atât mai puțin una cu o asemenea gravitate încât să impună casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cât privește faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra schimbării încadrării juridice prin dispozitivul sentinței, Curtea constată că disp. art. 334 C.p.p. permit instanței să dispună schimbarea încadrării juridice oricând în cursul judecății, nefiind ținută să dispună în acest sens exclusiv o dată cu pronunțarea hotărârii, în același sens pronunțându-se implicit și instanța supremă în considerentele deciziei nr. 1/2006 prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că nu este incompatibil să soluționeze fondul cauzei judecătorul care schimbă încadrarea juridică a faptei ce face obiectul actului de sesizare al instanței prin încheiere pronunțată înainte de soluționarea cauzei.
Nu este fondată nici susținerea recurentului inculpat că încheierea din data de 20 septembrie 2012, în care se consemnează dezbaterile, ar fi nulă absolut întrucât ar fi fost redactată la data de 25 octombrie 2012, respectiv la 10 zile după redactarea hotărârii.
Art. 197 alin. 2 C.p.p. reglementează în mod expres și limitativ cazurile în care intervine sancțiunea nulității absolute (încălcarea dispozițiilor relative la competență după materie sau calitatea persoanei., la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și publicitatea ședinței de judecată, participarea procurorului, prezența inculpatului și asistarea acestuia de apărător precum și a efectuării referatului de evaluare în cauze cu infractori minori).
Orice altă încălcare a normelor procedurale poate fi analizată eventual în raport de condițiile nulităților relative (art. 197 alin. 1 și 4 C.p.p.), ceea ce impune ca partea care invocă o asemenea încălcare să dovedească o vătămare a drepturilor sale procesuale care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
În cauză, Curtea constată că redactarea cu întârzie a încheierii de amânare a pronunțării nu este susceptibilă prin ea însăși să afecteze drepturile recurentului inculpat, și nici nu a dus în concret la o îngrădire a dreptului acestuia de a se apăra în proces (de altfel, prin motivele de recurs de la fila 23 dosar tribunal recurentul nu invocă nici o vătămare efectivă, arătând doar că împrejurarea s-ar circumscrie cazurilor de nulitate absolută, care nu poate fi înlăturată în nici un alt mod, fără a se raporta la vreunul din cazurile prev. de art. 197 alin. 2 C.p.p.).
Mai mult, Curtea reține că termenul de redactare al încheierilor de amânare a pronunțării este stabilit prin Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (trei zile de la data ședinței), articolul 305 C.p.p. limitându-se la a stabili conținutul încheierii și o dispoziție cu caracter general care prevede că se întocmește de grefier în 24 de ore (termen ce intră în contradicție cu termenele impuse prin regulament). Indiferent de faptul că acest termen este de 24 de ore (conform codului) sau de trei zile (conform regulamentului), încălcarea acestuia poate atrage eventual răspunderea disciplinară, fiind un termen de recomandare și nu un termen imperativ.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată recurentului inculpat instanța constată că aceasta a fost stabilită prin corecta evaluare a criteriilor impuse de art. 72 Cp., cu luarea în considerare a datelor care particularizează fapta – preexistența stării conflictuale, motivul care a generat altercația, modul în care inculpatul a acționat și în special intensitatea loviturilor aplicate – dar și a datelor despre făptuitor, în special vârsta acestuia, existența relațiilor de rudenie între el și partea vătămată, atitudinea sinceră în fața instanței și prezentarea sa la toate termenele la care a fost citat.
Nu sunt fondate nici criticile referitoare la modul de soluționare al laturii civile a cauzei.
Este adevărat că potrivit art. 15 alin. 2 C.p.p. constituirea de parte civilă se poate face în tot cursul urmăriri penale precum și în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare, însă, în mod constant în jurisprudență s-a stabilit că acest moment limită poate fi depășit dacă inculpatul, fiind prezent în instanță și asistând cum partea vătămată se constituie parte civilă sau își majorează pretențiile după citirea actului de sesizare, nu se opune.
Soluția impusă de practică are în vedere chiar scopul pentru care s-a fixat acest termen prin disp. art. 15 alin. 2 C.p.p., respectiv pentru a i se oferi posibilitatea inculpatului să cunoască integral pretențiile celui vătămat prin infracțiune astfel încât să-și organizeze apărarea nu numai pe latura penală cât și pe latura civilă a cauzei. Întrucât fixarea acestui moment limită tinde la protejarea dreptului la apărare al inculpatului, sau după caz și al părții responsabile civilmente, în mod legal aceștia pot accepta (direct sau implicit) ca partea interesată să își exercite dreptul de a se constitui parte civilă și după citirea actului de sesizare.
Într-adevăr la termenul din data de 21 iunie 2012 partea vătămată a arătat că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 6.500 lei reprezentând despăgubiri materiale, precizând că nu solicită daune morale (fila 10), însă la data de 19 iulie 2012 prin cerere scrisă (fila 25) aceasta și-a precizat poziția solicitând și suma de 8.000 lei cu titlu de daune morale. Prezenți la acest termen conform mențiunilor din încheierea de la fila 30, inculpatul și apărătorul său ales nu s-au opus la constituirea ulterioară ca parte civilă, după cum nu au criticat aceste pretenții nici la termenele ulterioare din data de 06 septembrie 2012 și 20 septembrie 2012, astfel că nu pot invoca încălcarea disp. art. 15 alin. 2 C.p.p., direct în calea de atac.
În ceea ce privește daunele materiale acordate de prima instanță, Curtea constată că, în raport de natura prejudiciului invocat (plata unor oameni care să suplinească contribuția părții vătămate la întreținerea gospodăriei pe o perioadă de aproximativ două luni) nu se poate impune părții să prezinte dovezi scrise, certe cu privire la cuantumul sumelor alocate în acest scop, fiind însă evident că acestea nu pot fi limitate doar la sumele de bani plătite efectiv persoanelor angajate, ci la tot ceea ce presupune chemarea unor oameni „la muncă” în mediul rural, implicit asigurarea meselor și a băuturilor pentru aceștia, suma de 2.500 lei fixată fiind echitabilă și reflectând corespunzător perioada de timp în care partea vătămată nu a putut presta activități în gospodărie (perioadă pe care unii martori o evaluează la 20 de zile – fila 29, iar alții la aproximativ două – trei luni – fila 26).
Pentru toate aceste considerente se vor respinge recursurile declarate ca nefondate, urmând a se face aplicarea art. 192 alin. 2 C.p.p. cu privire la cheltuielile judiciare avansate de stat și art. 193 C.p.p. cu privire la cheltuielile judiciare către partea civilă (onorariu avocațial conform chitanței nr. 460/23._ în cuantum de 600 lei și cheltuieli de transport pentru termenul de judecată în sumă de 150 lei conform bonului de la fila 54 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești și inculpatul P. V. împotriva sentinței penale nr. 439 din data de 26 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești în dosarul nr._ .
Obligă recurentul inculpat la 750 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Obligă inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. M. T. C. B. A. I. S.
Grefier,
Ș. C. D.
Red.jud.A.C.M.
j.f.M.M.
O.A. 05 Februarie 2013
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 153/2013. Curtea de... | Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 192/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
