Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1199/2013. Curtea de Apel GALAŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1199/2013 pronunțată de Curtea de Apel GALAŢI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 4420/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL G.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1199/R
Ședința publică din data de 20.09.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: MIȚA M.
JUDECĂTOR: D.-I. B.
JUDECĂTOR: D. N.
Grefier: T. C.
-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G.
La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul C. S. A. împotriva deciziei penale nr. 68/R/17.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal a răspuns pentru contestatorul C. S. A. – lipsă – avocat Bâlu D. – apărător ales.
S-a făcut referatul cauzei arătându-se că prezentul dosar are ca obiect contestație în anulare fără citarea părții.
Apărătorul arată că la acest moment contestatorul se află în Penitenciarul Rahova, că i-a comunicat faptul că în contestație în anulare nu se procedează la citarea părții. Pentru că nu a avut cunoștință de existența dosarului, susține că nu a fost prezent la instanța de fond și nici în calea de atac.
Solicită citarea contestatorului la locul de detenție pentru a se prezenta în instanță.
Procurorul, arată că în cauză instanța nu s-a pronunțat cu privire la admisibilitatea cererii. Cu privire la admisibilitate se discută fără citarea părților.
Având în vedere că la acest termen nu se impune citarea părților solicită respingerea cererii.
Curtea, pune în discuție admisibilitatea cererii formulate.
Apărătorul, apreciază că cererea de contestație în anulare poate fi admisă în principiu. Cererea condamnatului a fost introdusă greșit la Judecătoria G. astfel că această instanță a trimis cererea spre competență soluționare la Curtea de Apel. Din punctul său de vedere consideră că cererea poate fi admisă în principiu.
Procurorul, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii. Chiar dacă în cauză s-au invocat texte de lege referitoare la faptul că condamnatul din această cauza - inculpat în dosarul_ nu a fost citat și că recursul s-a judecat la Curtea de Apel cu lipsă de procedură față de acesta, supune atenției faptul că inculpatul a fost citat la toate adresele indicate în cauză și de asemenea, a avut apărător ales care, conform art. 291 și urm. din C.pr.pen. a luat legătura cu inculpatul, a depus acte cu privire la persoana inculpatului și chiar o declarație notarială a acestuia prin care recunoștea săvârșirea infracțiunii pentru care fusese trimis în judecată
Având în vedere toate aceste aspecte consideră că nu sunt întrunite condițiile prev. de disp.art. 386 C.pr.pen. Chiar dacă au fost invocate toate literele a,b,c și d niciuna din ele nu este îndeplinită în cauză, ca atare consideră că cererea este inadmisibilă.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, formulată de contestatorul C. S. A., înregistrată sub nr._ la Curtea de Apel G..
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ din 14.02.2013, condamnatul C. S. A., prin apărător, a formulat contestație în anulare împotriva soluției dispuse de instanța de judecată, în dosarul_ invocând dispozițiile art. 386 și următoarele Cod procedură penală.
În cererea sa, petentul a arătat că prin sentința penală nr. 1800 din 05.10.2012 a Judecătoriei G., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 68/R/17.01.2013 a Curții de Apel G., a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare.
La termenul din data de 08.04.2013, apărătorul petentului a depus la dosarul cauzei o copie de pe actul de identitate al petentului, precum și mai multe înscrisuri din care rezultă că se află în prezent în Italia și de asemenea, a precizat că obiectul prezentei cereri este contestație în anulare, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a,b,c,d Cod procedură penală.
Prin sentința penală nr. 679/10.04.2013 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având în vedere dispozițiile art. 389 Cod procedură penală, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației în anulare, în favoarea Curții de Apel G..
La Curtea de Apel G. cauza a fost înregistrată sub nr._ și s-a dispus analizarea admisibilității în principiu, conform art.391 alin. 1 Cod procedură penală.
Analizând cererea formulată de condamnat, funcție de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile, se constată că aceasta este inadmisibilă.
Prin decizia penală nr. 68/R/17.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ au fost respinse ca nefondate Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații T. N. M. - fiul lui I. și A., născut la data de 06.03.1989 în G., necăsătorit, fără studii, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, domiciliat în G., ./G., ., CNP –_ și C. S. A. - fiul lui Natural și C., născut la data de 18.05.1990 în loc. Berești, județul G., necăsătorit, studii 3 clase primare, fără ocupație și fără loc de muncă, cu antecedente, domiciliat în Oraș Berești, ., județul G., G., ., G., . și prin afișare la sediul Consiliului Local G., CNP –_ - împotriva sentinței penale nr. 1800/05.10.2012 a Judecătoriei G..
Obligă pe inculpatul T. N. M. la plata către stat a sumei de 700 lei, iar pe inculpatul C. S. A. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Suma de 900 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu (av. M. M.) se va avansa din fondul M.J. către Baroul G..
Pentru a pronunța această decizie penală, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. nr. 1800/05.10.2012 a Judecătoriei G. a condamnat inculpatul T. N. M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 75 lit. c Cod penal (faptă din 29.01.2010).
A condamnă inculpatul T. N. M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 75 lit. c Cod penal (faptă din 29.01.2010).
În temeiul art. 33 lit. a și 34 alin.1 lit.b Cod penal a contopit pedepsele de 3 ani și respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani si 2 luni închisoare.
În temeiul art. 83 alin.1 Cod penal a revocat beneficiul suspendării condiționate dispuse prin - sentința penală nr. 2048/21.11.2008 a Judecătoriei G. (definitivă la 04.08.2009) în ceea ce privește pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a și lit.i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 si urm., art. 74 lit.a în referire la art. 76 lit. d Cod penal; sentința penală nr. 998/27.05.2009 a Judecătoriei G. (definitivă la 15.06.2009) în ceea ce privește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a și e, alin.3 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 41alin. 2 și art. 99 și urm. Cod penal; sentința penală nr. 1276/02.07.2009 a Judecătoriei G. (definitivă la 21.07.2009) în ceea ce privește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c, art. 74 lit. c în referire la art. 76 lit. c Cod penal.
În temeiul art. 33 lit.a și 34alin. 1, lit. b Cod penal, a contopit cele trei pedepse cu închisoare aplicate prin sentințele penale nr. 2048/21.11.2008, nr. 998/27.05.2009 și nr. 1276/02.07.2009 ale Judecătoriei G., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, sporită la 2 ani si 8 luni închisoare.
În temeiul 83 alin. 1 Cod penal a dispus executarea pedepsei rezultante de 3 ani si 2 luni închisoare stabilită în prezenta cauză (pct. 1.3) alături de pedeapsa rezultantă de 2 ani si 8 luni închisoare stabilită anterior (pct. 1.5), dispunând ca în final inculpatul T. N. M. să execute 5 ani si 10 luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod Penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a, teza II Cod penal - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și lit. b - dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 334 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice date faptelor reținute în sarcina inculpatului C. S.-A. în sensul înlăturării aplicabilității dispozițiilor art. 37 lit. a Cod penal.
A condamnat inculpatul C. S.-A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c Cod penal (faptă din 29.01.2010).
A condamnat inculpatul C. S.-A. la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217(1) Cod Penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod Penal (faptă din 29.01.2010).
În temeiul art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele de 3 ani si respectiv 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.
În temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal a revocat beneficiul suspendării condiționate dispuse prin sentința penală nr. 937/28.05.2008 a Judecătoriei G. (definitivă la 06.01.2009) în ceea ce privește pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a, e și g Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urm Cod penal si a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă din prezenta cauză (3 ani închisoare) urmând ca inculpatul C. S.-A. să execute în total 4 ani si 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin.2 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza II Cod Penal – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și lit. b – dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
A condamnă inculpatul C. L. la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urm. Cod penal (faptă din 29.01.2010).
A condamnat inculpatul C. L. la o pedeapsă de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urm. Cod penal (faptă din 29.01.2010).
În temeiul art. 33 lit. a și 34 alin.1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele de 1 an si 6 luni închisoare si respectiv 1 lună închisoare, urmând ca inculpatul C. L. să execute în final 1 an si 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71alin. 2 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza II Cod penal – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și lit. b – dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 110 si 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
În temeiul art. 359 alin.1 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului că săvârșirea unei infracțiuni în termenul de încercare ori neexecutarea cu rea-credință a obligațiilor civile din hotărâre va avea drept consecință revocarea suspendării condiționate si executarea pedepsei în întregime.
A condamnat inculpatul O. C.-V. la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urm. Cod penal (faptă din 29.01.2010).
A condamnat inculpatul O. C. - V. la o pedeapsă de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urm. Cod penal (faptă din 29.01.2010).
În temeiul art. 33 lit.a și 34 alin.1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele de 1 an si 6 luni închisoare si respectiv 1 lună închisoare, urmând ca inculpatul Oneată C.-V. să execute în final 1 an si 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1, lit.a teza II Cod penal – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice si lit. b – dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 110, 1101 si 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei principale și a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
A dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
(a) să se prezinte la judecătorul desemnat cu supravegherea lui ori de câte ori este chemat sau la serviciul de probațiune competent potrivit programului stabilit de această instituție;
(b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
(c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
(d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art. 359 alin.1 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului că săvârșirea unei infracțiuni în termenul de încercare ori neexecutarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite sau a obligațiilor civile din hotărâre va avea drept consecință revocarea suspendării condiționate si executarea pedepsei în întregime.
În temeiul art. 14 Cod procedură penală si art. 998 si 1000 alin. 2 cod civil (1865) a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată C. C.-A. si a obligat în solidar inculpații T. N. M., C. S.-A., C. L. (în solidar cu partea responsabilă civilmente Cobzaru A.) și O. C.-V. (în solidar cu părțile responsabile civilmente O. G. si Oneată E.) la plata sumei de 36.000 lei cu titlu de daune materiale.
În temeiul art. 118 alin. 1, lit. a Cod procedură penală a confiscat de la inculpatul T. N.-M. un clește “gură de lup”, o cheie franceză, un patent și o cheie fixă, bunuri aflate în camera de corpuri delicte ale I.P.J. G. (dovada . nr._).
În temeiul art. 191 alin.1, 2 și 3 a obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
În seara zilei de 29.10.2010 (aprox. 21.30), inculpații T. N.-M., O. C.-V., C. S.-A. si C. L. s-au întâlnit la domiciliul primului inculpat. Întrucât aveau nevoie de bani, aceștia au luat hotărârea de a se deplasa la imobilul deținut de partea vătămată C. C.-A. si a sustrage bunuri în vederea valorificării. În acest scop, T. N.-M. a luat un clește “gură de lup”, o cheie franceză, un patent si o cheie fixă si s-au deplasat pe . restaurantului Cajou. Aici au escaladat gardul imobilului, apoi O. C.-V. s-a urcat pe o magazie, a deschis o fereastră de la etaj si a pătruns în interior, deschizând apoi ușa de la intrare, pentru a le permite si celorlalți trei să intre.
Odată intrați în interior, cei patru inculpați au început să demonteze cele două centrale termice cu care era prevăzută clădirea, precum si instalația de termoficare aferentă, de la care au demontat componentele metalice ce puteau fi transportate. De asemenea, au mai demontat două răcitoare de la care au luat mai multe componente metalice. De menționat că în urmă dezmembrării și descompletării aparatele de aer condiționat si instalația termică a devenit inutilizabilă.
După demontarea pieselor metalice menționate (majoritatea lor fiind din cupru), inculpații le-au pus într-un sac de rafie si o sacoșă, apoi au părăsit imobilul. Aceste bunuri au fost valorificate de T. N.-M. și C. S.-A. în zilele următoare la un centru de colectare a fierului vechi de pe . lucra martorul C. C.. În schimbul lor inculpații au primit suma de 600 lei, pe care au împărțit-o între ei.
Situația de fapt anterior expusă și vinovăția celor patru inculpați este pe deplin dovedită de materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare a locului faptei, declarațiile martorului C. C., dar si de declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, care în timpul urmăririi penale au și participat la o conducere în teren, ocazie cu care au indicat în mod concret modalitatea de pătrundere în imobil, drumul urmat, precum si locul de unde au sustras bunurile.
II. Încadrarea juridică
8. În privința încadrării juridice date faptelor prin actul de sesizare, la momentul formulării concluziilor pe fond procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice date faptelor reținute în sarcina inculpatului C. S.-A., în sensul înlăturării aplicabilității dispozițiilor art. 37 lit.a Cod penal.
Acea cerere a apărut ca fiind întemeiată. Astfel, prin actul de sesizare procurorul de caz a apreciat că în privința acestuia ar fi incidente dispozițiile privind recidiva postcondamnatorie motivat de faptul că anterior săvârșirii faptei, acesta fusese condamnat la o pedeapsă de 1 an si 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 937/28.05.2008 a Judecătoriei G. (așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 550/A/17.12.2008 a Tribunalului G.), pedeapsă a cărei executare fusese suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani. În ceea ce privește însă încadrarea juridică, aceasta fusese cea prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a,e și g Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urm. Cod penal. Potrivit art. 38 alin. 1 lit. a Cod penal, la stabilirea stării de recidivă nu se tine cont printre altele, de infracțiunile săvârșite în timpul minorității. Prin urmare, pedeapsa aplicată anterior nu a putut fi reținută ca si prim termen al recidivei, astfel că reținerea dispozițiilor prevăzute de art. 37lit. a Cod penal nu se justificau.
Pe cale de consecință, fapta inculpaților T. N.-M., Oneată C.-V., C. S.-A. și C. L., care în seara zilei de 29.01.2012, prin efracție și escaladare, au sustras mai multe componente metalice ale unor centrale termice si aparate de aer condiționat aparținând părții vătămate C. C.-A., au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere.
Fapta inculpaților T. N.-M., Oneată C.-V., C. S.-A. si C. L., care în seara zilei de 29.01.2012, au adus în stare de întrebuințare instalația termică, centralele termice si aparatele de aer condiționat din imobilul aparținând părții vătămate C. C.-A., au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere, prevăzute de art. 217 alin.1 Cod Penal.
Întrucât inculpații Oneată C.-V. și C. L. nu împliniseră vârsta de 18 ani la momentul comiterii infracțiunii, în privința lor au fost reținute ca aplicabile dispozițiile art. 99 si urm. Cod penal, în timp ce pentru T. N.-M. si C. S.-A. a fost reținută circumstanța agravantă prevăzută de art. 75(c) Cod penal.
III. Antecedente penale
Potrivit fiselor de cazier judiciar ale celor patru inculpați, aceștia au fost cunoscuți în evidente cu următoarele:
a. inculpatul T. N.-M.
Acest inculpat a fost condamnat la următoarele pedepse:
- 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2048 / 21.11.2008 a Judecătoriei G. (definitivă la 04.08.2009) pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2, art. 99 si urm., art. 74 lit.a în referire la art. 76 lit. d Cod penal. Executarea acestei pedepse a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 6 luni;
- 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 998/27.05.2009 a Judecătoriei G. (definitivă la 15.06.2009) pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a și e, alin. 3 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 99 si urm. Cod penal. Executarea acestei pedepse a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 4 ani;
- 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1276/02.07.2009 a Judecătoriei G. (definitivă la 21.07.2009) pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a și lit.i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit.c, art. 74 lit.c în referire la art. 76 lit. c Cod Penal. Executarea acestei pedepse a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Raportat la aceste trei condamnări, s-a observat că fapta din prezenta cauză a fost comisă în cursul termenelor de încercare stabilite prin hotărârile de condamnare, fiind incidente prevederile art. 83 alin.1 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate, iar raportat la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1276 / 02.07.2009 a Judecătoriei G. sunt incidente prevederile privind recidiva postcondamnatorie cuprinse în art. 37 lit. a Cod penal.
b. Inculpatul C. S.-A.
Prin sentința penală nr. 937 / 28.05.2008 a Judecătoriei G. (definitivă la 06.01.2009 si modificată prin decizia penală nr. 550/A /17.12.2008 a Tribunalului G.) acest inculpat a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208(1) – 209(1)(a), (e) si (g) Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urm Cod penal. Executarea acestei pedepse a fost suspendată pe durata unui termen de încercare de 3 ani. Față de această condamnare în cauză au fost incidente dispozițiile privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, cuprinse în art. 83(1) Cod penal.
c. Inculpatul Oneată C.-V.
Prin sentința penală nr. 1534 / 24.10.2008 a Judecătoriei Focșani (definitivă prin neapelare), inculpatul a fost condamnat la măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de 1 an pentru furt calificat și conducerea unui autovehicul fără permis. De asemenea, acestuia i-au fost aplicate mai multe amenzi administrative pentru furt calificat (f. 53 dosar instanță).
d. Inculpatul C. L.
Potrivit fișei de cazier (f. 56 dosar instanță), acest inculpat nu a suferit condamnări de natură penală, fiindu-i aplicată totuși o amendă administrativă de către P. de pe lângă Judecătoria G. pentru furt calificat (dosar 790/P/ 2011).
IV. Individualizarea judiciară a pedepsei
În ceea ce privește pedepsele principale, instanța a ținut cont la stabilirea acestora de criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, de persoana inculpaților, de urmările produse, precum și de atitudinea adoptată de aceștia în cursul procesului penal.
În acest sens, instanța a constatat că nu poate reține în favoarea inculpaților niciuna din circumstanțele atenuante prevăzute de lege. Astfel, deși în cursul urmăririi penale aceștia au avut o atitudine sinceră, în faza de judecată niciunul din ei nu s-a prezentat în fata instanței pentru a se apăra, deși în privința lor au fost efectuate multiple acte de căutare. De asemenea, niciunul din ei nu era cunoscut cu o comportare si conduită bună si nici nu au încercat să acopere măcar în parte prejudiciul cauzat prin infracțiunea comisă.
Pe cale de consecință, pentru fiecare din infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată (furt calificat si distrugere) inculpaților le-au fost aplicate pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de lege, limite ce au fost înjumătățite în cazul inculpaților minori Oneată C.-V. si C. L..
De asemenea, în temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, acestora le-a fost aplicată si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal – dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice și lit. b – dreptul de a exercita o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b Cod penal, cele două pedepse cu închisoarea au fost contopite, inculpații urmând a executa pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga un spor.
23. În privința inculpatului T. N.-M., în temeiul art. 83 alin.1 Cod penal instanța a revocat beneficiul suspendării condiționate dispuse prin:
- sentința penală nr. 2048/21.11.2008 a Judecătoriei G. (definitivă la 04.08.2009) în ceea ce privește pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a și lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99 si urm., art. 74 lit. a în referire la art. 76 lit. d Cod penal; - sentința penală nr. 998/27.05.2009 a Judecătoriei G. (definitivă la 15.06.2009) în ceea ce privește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a și e, alin. 3 lit. f Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 si art. 99 si urm. Cod penal; - sentința penală nr. 1276/02.07.2009 a Judecătoriei G. (definitivă la 21.07.2009) în ceea ce privește pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a și lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c, art. 74 lit. c în referire la art. 76 lit. c Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a contopit cele trei pedepse cu închisoare aplicate prin sentințele penale nr. 2048/21.11.2008, nr. 998/27.05.2009 și nr. 1276/02.07.2009 ale Judecătoriei G., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită corespunzător, iar această pedeapsă rezultantă a fost executată alăturat (fără a fi contopită) de pedeapsa rezultată ca urmare a contopirii pedepselor aplicate pentru infracțiunile ce fac obiectul judecății.
În cazul inculpatului C. S.-A., în temeiul art. 83 alin.1 Cod penal instanța a revocat beneficiul suspendării condiționate dispuse prin sentința penală nr. 937/28.05.2008 a Judecătoriei G. (definitivă la 06.01.2009) în ceea ce privește pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin.1 lit. a, e și g Cod penal, cu aplicarea art. 99 si urm Cod penal si a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă din cauză.
În ceea ce privește inculpații Oneată C.-V. si C. L. instanța a apreciat că raportat la vârsta tânără a acestora, sancționarea si reeducarea acestora poate fi atinsă si fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea stabilite anterior, conform art. 110 Cod penal. Totuși, având în vedere faptul că inculpatului Oneată C.-V. i-au fost aplicate în repetate rânduri sancțiuni administrative pentru fapte asemănătoare, în sarcina acestuia au fost impuse o . măsuri de supraveghere menite a preîntâmpina reiterarea comportamentului ilicit, respectiv:
(a) să se prezinte la judecătorul desemnat cu supravegherea lui ori de câte ori este chemat sau la serviciul de probațiune competent potrivit programului stabilit de această instituție;
(b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
(c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
(d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpaților că săvârșirea unei infracțiuni în termenul de încercare ori neexecutarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere stabilite sau a obligațiilor civile din prezenta hotărâre va avea drept consecință revocarea suspendării condiționate si executarea pedepsei în întregime.
V. Latura civilă; alte măsuri
În cursul urmăririi penale partea vătămată C. C.-A. s-a constituit parte civilă cu suma de 36.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase si distruse (centrale termice, instalația aferentă si aparate de aer condiționat). Pe cale de consecință, având în vedere că vinovăția inculpaților a fost pe deplin stabilită, în temeiul art. 14 Cod procedură penală si ar. 998 si 1000 alin. 2 Cod civil (1865) a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată C. C.-A. si a obligat în solidar inculpații T. N.-M., C. S.-A., C. L. (în solidar cu partea responsabilă civilmente C. A.) și Oneată C.-V. (în solidar cu părțile responsabile civilmente O. G. și O. E.) la plata sumei de 36.000 lei cu titlu de daune materiale.
De asemenea, potrivit art. 118 alin. 1, lit. a Cod procedură penală a confiscat de la inculpatul T. N.-M. un clește “gură de lup”, o cheie franceză, un patent si o cheie fixă, bunuri aflate în camera de corpuri delicte ale I.P.J. G. (dovada . nr._).
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs, în termen legal, inculpații T. N. M. și C. S. A..
Inculpatul T. N. M. apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este prea mare și solicită reducerea acesteia prin reținerea de circumstanțe atenuante prev. De art. 74 lit. c Cod penal.
Inculpatul C. S. A. apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate, solicitând să se constate că în concret fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni cu consecința achitării în baza disp. art. 10 lit. b1 Cod procedură penală și de asemenea, solicită să se ia act că înțelege să se prevaleze de disp. art. 3201 Cod procedură penală referitor la recunoașterea vinovăției cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, depunând în acest sens o încheiere de autentificare la B.N.P. Ciliota L. O..
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate dar și din oficiu în limitele prev. de lege, Curtea a constatat următoarele:
În mod judicios instanța de fond, având în vedere probele administrate în cauză a constatat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpați și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepselor cu respectarea criteriilor prev. de art. 72 Cod penal. A avut în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpați și urmările acestora, în sensul că au pătruns în curtea și apoi în locuința părții vătămate O. C. V. prin escaladare și efracție de unde au sustras cele două centrale termice precum și instalația de termoficare aferentă, prin demontare în scopul valorificării la un centru de colectare a fierului vechi.
De asemenea, instanța de fond, a avut în vedere faptul că inculpatul T. N. M. nu este la primul impact cu legea penală având trei condamnări anterioare tot pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat.
În aceiași situație se află și inculpatul C. S. A., care a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă având o condamnare anterioară de un an și șase luni închisoare tot pentru o infracțiune de furt calificat.
În raport de gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpați, precum și de persoana acestora, care nu sunt la primul impact cu legea penală, persistând în activitatea infracțională, Curtea apreciază că nu se poate reține că faptele săvârșite de inculpați prin gradul redus de pericol social nu ar prezenta în concret un pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, se constată că în cauză nu se pot reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților deoarece niciunul dintre ei nu s-a prezentat în fața instanței de judecată tratând deci cu dispreț actul de justiție, niciunul dintre ei nu au avut o conduită bună anterioară, având condamnări anterioare și nu au încercat pe timpul procesului penal să acopere cel puțin o parte din prejudiciul cauzat prin infracțiunea comisă.
În ceea ce privește cererea inculpatului C. S. A. de reținere în favoarea sa a disp. art. 3201 Cod procedură penală referitoare la recunoașterea vinovăției, Curtea a apreciat că declarația dată de acesta în fața notarului public prin care recunoaște comiterea faptelor, nu este suficientă pentru aplicarea acestor dispoziții legale deoarece recunoașterea vinovăției, fie personal în fața instanței de judecată, fie printr-o declarație notarială trebuia făcută de inculpat până la primul termen de judecată, respectiv 30.05.2012 la judecata în fond a cauzei.
Față de toate aceste considerente mai sus menționate hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații T. N. M. și C. S. A..
Potrivit dispozițiilor art. 386 alin. 1 Cod procedură penală împotriva hotărârilor definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a)când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b)când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această impietare;
c)când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. 1 lit. f-i1, cu privire la care există probe în dosar;
d)când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;
Curtea constată că, în cauză, contestatorul a invocat doar formal dispozițiile art. 386 alin. 1 lit. a,b,c,d Cod procedură penală, fără a motiva în concret incidența acestor cazuri de contestație în anulare.
Cu prilejul soluționării recursului declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 1800/05.10.2012 a Judecătoriei G., contestatorul a fost reprezentat de apărător ales (delegație – fila 30 dosar recurs nr._ ) care a depus la dosarul cauzei o declarație autentificată sub nr. 27/16.01.2013 de B.N.P. Cilliota L. O. G., prin care împuternicește pe avocat Bâlu D. să-l reprezinte în dosarul nr._ al Curții de Apel G. și totodată, menționează că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală (fila 31 – dosar recurs nr._ al Curții de Apel G.).
Față de situația prezentată, se constată că în cauză nu este incident niciunul din cazurile de contestație în anulare invocate de contestator și având în vedere dispozițiile art.391 alin.2 Cod procedură penală, urmează a respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de acesta.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul C. S. A. ( fiul lui Natural și C., născut la data de 18.05.1990 în loc. Berești, județul G., domiciliat în Oraș Berești, ., județul G., ., G., ., CNP –_), împotriva deciziei penale nr. 68/R/17.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe contestatorul C. S. A. la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.09.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Mița MârzaDragoș-I. BeliganDaniela N.
Grefier,
Red.D.N./10.10.2013
Tehnored: C.T./10.10.2013
fond: C.I.C.
Recurs:A.B.-M.C.-D.L.C.
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1325/2013.... | Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr.... → |
---|