Furtul calificat (art. 209 C.p.). Hotărâre din 03-06-2015, Curtea de Apel IAŞI

Curtea de Apel IAŞI - Sentințe și decizii penale / 2015

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1979/239/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE PENALĂ Nr. 471/2015

Ședința publică de la 03 Iunie 2015

Completul compus din:

Președinte A. G. O. M.

Judecător A. P.

Grefier L. R.-C.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul apelant L. C., împotriva sentinței penale nr. 71 din 22.05.2014 pronunțată de Judecătoria H., în dosarul nr._ .

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de_, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când în baza dispozițiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală instanța a stabilit termenul de pronunțare azi, când,

Curtea,

Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 71 din 22.05.2014, Judecătoria H. a hotărît:

În baza art. 5 alin. 1 C.pen., stabilește că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar este vechiul Cod penal – respectiv art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b și art. 39 alin. 4 din vechiul C.pen. – și nu actualul Cod penal, respectiv art. 228 alin. 1 și art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. h cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 5 din actualul Cod penal.

În baza art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen. raportat la art. 37 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen. și la art. 39 alin. 4 din vechiul C.pen., condamnǎ pe inculpatul L. C., fiul lui G. și M., nǎscut la data de 15.02.1981 în orașul H. județul Iași, domiciliat în orașul H. .. 6 . județul Iași, CNP_, la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare efectivă în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit. a din vechiul C.pen., constată cǎ sunt concurente urmǎtoarele infracțiuni pentru care au fost stabilite urmǎtoarele pedepse:

- 1 an și 6 luni închisoare pentru sǎvârșirea infracțiunii de furt calificat, potrivit sentinței penale nr. 18/2009 a Judecǎtoriei H., rǎmasǎ definitivǎ prin decizia penală nr. 139/2011 a Tribunalului Iași și decizia penală nr. 1089/18.10.2011 a Curții de Apel Iași;

- 4 ani închisoare pentru sǎvârșirea infracțiunii de furt calificat, potrivit prezentei sentințe penale.

În baza art. 36 alin. 1 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen., contopește pedepsele mai sus arǎtate repuse în individualitatea lor și hotărăște ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani închisoare.

Inculpatul va executa în total o pedeapsǎ rezultantǎ finală de 4 ani închisoare cu executare efectivă în regim de detenție.

În baza dispozițiilor art. 36 alin. 3 din vechiul C.pen., se va scădea din durata pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală timpul cât acesta a executat din pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară de condamnare, respectiv perioada 08.08.2012 – 16.10.2013.

În temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 din vechiul C.pen. raportat la art. 5 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., admite în totalitate acțiunea civilǎ a părții civile S.C. R. S.A. și obligă pe inculpat la plata cǎtre partea civilǎ S.C. R. S.A. a sumei de 5505 lei, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 C.proc.pen. și art. 276 alin. 1 C.proc.pen., ia act de faptul cǎ persoana vǎtǎmatǎ, constituită parte civilă, S.C. R. S.A. nu a solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

În baza 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 și art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1000 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul urmǎririi penale iar suma de 200 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul fazei judecǎții.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei către persoana vătămată, părți și procuror, conform art. 410 alin. 1 C.proc.pen.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 764/P/2011, P. de pe lângă Judecătoria H. a trimis în judecată în stare de arestat în altă cauză pe inculpatul L. C., fiul lui G. și M., nǎscut la data de 15.02.1981 în orașul H. județul Iași, domiciliat în orașul H. .. 6 . județul Iași, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptǎ prevăzutǎ de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h C.pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b C.pen.

În fapt, s-a reținut în rechizitoriu că, în noaptea de 27/28.11.2009, inculpatul, împreună cu alte persoane, a sustras cablu telefonic în lungime de aproximativ 100 m de la rețeaua de comunicații de pe raza comunelor Cotnari și Ceplenița județul Iași, rețea aparținând persoanei vătămate S.C. R. S.A., cablu pe care l-a abandonat pe câmp datorită apariției organelor de poliție.

În cursul judecății, persoana vătămată S.C. R. S.A. s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal cu suma de 5505 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cablului sustras de către inculpatul din prezentul dosar.

După . noului Cod penal și a noului Cod de procedură penală, instanța a pus în discuția contradictorie a părților aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește infracțiunea dedusă fondului cauzei. După punerea în discuția contradictorie a tuturor acestor aspecte, instanța a decis să se pronunțe asupra aplicării legii penale mai favorabile o dată cu fondul cauzei, atunci când se vor fi lămurit toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei. În acest sens, instanța a apreciat că stabilirea instituțiilor juridice mai favorabile inculpatului (cele din vechiul Cod penal sau cele din noul Cod penal) poate fi făcută doar după stabilirea cu exactitate a tuturor aspectelor prezentului dosar.

În cursul cercetǎrii judecǎtorești, a fost audiat inculpatul, precum și șase martori, toate declarațiile sub jurǎmânt ale acestora fiind atașate la prezentul dosar de judecată.

Instanța, din oficiu, a solicitat fișa de cazier judiciar actualizatǎ a inculpatului din care rezultă faptul că acesta se află înscris în evidențele cazierului judiciar, fiind cunoscut cu antecedente penale.

Prin sentința penalǎ nr. 943/2002 a Judecǎtoriei Hârlǎu, rǎmasǎ definitivǎ prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare pentru sǎvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.

Prin sentința penalǎ nr. 830/2001 a Judecǎtoriei P., rǎmasǎ definitivǎ prin decizia penală nr. 444/2002 a Curții de Apel Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare într-un loc de detenție pentru sǎvârșirea unor infracțiuni de violare de domiciliu și furt calificat.

Prin sentința penală nr. 18/2009 a Judecǎtoriei H., rǎmasǎ definitivǎ prin decizia penală nr. 139/2011 a Tribunalului Iași și decizia penală nr. 1089/2011 a Curții de Apel Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu executare într-un loc de detenție pentru sǎvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, prin coroborarea probatoriilor administrate atât în cursul urmării penale cât și în cursul cercetǎrii judecǎtorești, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

În noaptea de 27/28.11.2009, după o înțelegere prealabilă intervenită în timpul zilei de 27.11.2009, inculpatul s-a deplasat cu o mașină Marca Dacia 1310 de culoare albă împreună cu V. A. N., S. G., L. I. și L. C. la locul comiterii infracțiunii, de unde a sustras în scopul însușirii pe nedrept cablu telefonic în lungime de aproximativ 100 m de la rețeaua de comunicații de pe raza comunelor Cotnari și Ceplenița județul Iași, rețea aparținând persoanei vătămate S.C. R. S.A. Analizând sentințele penale nr. 127/2010 și nr. 229/2011 ale Judecătoriei H., instanța observă că V. A. N., S. G., L. I. și L. C. au fost deja condamnați definitiv pentru săvârșirea acestei infracțiuni, în timp ce pentru inculpatul din prezenta cauză a fost dispusă disjungerea, acesta nefiind găsit la acel moment.

Instanța stabilește că în acel moment s-a produs imposedarea inculpatului cu bucata respectivă de cablu, acesta fiind secționat cu ajutorul unui topor, urmând ca, la intervenirea organelor de poliție, inculpatul și ceilalți participanți să abandoneze cablul pe câmp.

Analizând adresa nr. 100/05/05/03/IS/492 din data de 25.03.2014 emisă de S.C. R. S.A. coroborată cu celelalte înscrisuri depuse în dosarul de urmărire penală, instanța ajunge la concluzia cǎ valoarea bucății de cablu sustrasă pe nedrept de cǎtre inculpatul din prezentul dosar este de 5505 lei.

Situația de fapt reținută mai sus este probată de întreg materialul probator administrat în prezenta cauză, atât în faza de urmǎrire penalǎ cât și în faza de judecatǎ, coroborat în mod corespunzător și cu sentințele penale nr. 127/2010 și nr. 229/2011 ale Judecătoriei H..

În această ordine de idei, instanța va înlătura susținerile inculpatului date atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetǎrii judecǎtorești, ca nesincere, acestea necoroborându-se cu niciuna dintre probele administrate fie în cursul cercetării judecătorești fie în cursul urmăririi penale, după cum s-a dezvoltat pe larg mai sus. Astfel, instanța observǎ cǎ martorii L. C., S. G. și V. A. N., participanți și ei la săvârșirea faptei, au declarat sub jurământ că inculpatul a fost și el de față la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Mai mult, analizând procesul verbal încheiat de către agentul de poliție P. G. la data de 27.11.2009, instanța ajunge la concluzia că inculpatul din prezentul dosar a fost și el în mașina respectivă care a fost găsită abandonată la locul comiterii infracțiunii. Totodată, instanța stabilește că raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 28.11.2009 a stabilit fǎrǎ putințǎ de dubiu cǎ urmele papilare ridicate cu ocazia examinării criminalistice a autoturismului găsit abandonat lângă firele de cablu telefonic secționate și abandonate de participanți au fost create cu siguranțǎ și de cǎtre inculpatul din prezentul dosar.

Declarațiile martorilor Botănescu C. și S. G. vor fi înlăturate de instanță, ca nesincere și părtinitoare, acestea necoroborându-se nici cu declarațiile celorlalți martori și nici cu procesul verbal încheiat de către agentul de poliție P. G. la data de 27.11.2009 ori cu raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 28.11.2009, după cum s-a dezvoltat pe larg mai sus.

La acest moment, instanța se va pronunța asupra aplicării legii penale mai favorabile, constatând că în prezenta cauză penală s-au lămurit toate aspectele de fapt și de drept ale speței.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 1 C.pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

În acest sens, în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei care urmează să fie aplicată inculpatului, instanța apreciază că instituțiile juridice mai favorabile inculpatului din prezentul dosar sunt cele reglementate de vechiul Cod penal și nu cele reglementate de noul Cod penal. În considerarea acestei soluții, în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., instanța a avut în vedere atât limitele speciale de pedeapsă pentru această infracțiune, prevăzute de dispozițiile art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h din fostul Cod penal ori de dispozițiile art. 228 alin. 1 și art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. h C.pen., ci și celelalte dispoziții referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, circumstanțele atenuante, circumstanțele agravante, precum și regimul juridic al acestor circumstanțe ori starea de recidivă.

De aceea, raportat la toate aceste criterii și considerente mai sus enunțate, instanța stabilește că, în ceea ce privește individualizarea judiciară în integralitatea ei a pedepsei, legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, în sensul art. 5 alin. 1 C.pen., este vechiul Cod penal și nu actualul Cod penal.

De aceea, instanța, în baza art. 5 alin. 1 C.pen., va stabili că legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar este vechiul Cod penal – respectiv art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b și art. 39 alin. 4 din vechiul C.pen. – și nu actualul Cod penal, respectiv art. 228 alin. 1 și art. 229 alin. 1 lit. b și alin. 3 lit. h cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 41 alin. 1 și art. 43 alin. 5 din actualul Cod penal.

Acest lucru a rezultat din efectuarea următoarelor calcule: potrivit vechiului Cod penal limitele de pedeapsă sunt 4-18 ani închisoare iar recidiva postexecutorie mărea aceste limite la 4-28 ani închisoare; în timp ce, potrivit noului Cod penal, limitele de pedeapsă sunt 3-10 ani închisoare, circumstanța agravantă generală le mărea la 3-12 ani închisoare iar recidiva postexecutorie mărea aceste limite la 4 ani și 6 luni - 18 ani închisoare.

În drept, fapta inculpatului care în noaptea de 27/28.11.2009, împreună cu V. A. N., S. G., L. I. și L. C., a sustras în scopul însușirii pe nedrept cablu telefonic în lungime de aproximativ 100 m de la rețeaua de comunicații de pe raza comunelor Cotnari și Ceplenița județul Iași, rețea aparținând persoanei vătămate S.C. R. S.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptǎ prevăzutǎ de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b și art. 39 alin. 4 din vechiul C.pen.

În acest sens, cu privire la aceastǎ infracțiune de furt calificat, sub aspectul laturii obiective, instanța reține că elementul material al infracțiunii de furt calificat s-a realizat prin acțiunea de luare a unor bunuri mobile din posesia altuia fǎrǎ consimțǎmântul acestuia în scopul de a și le însuși pe nedrept, realizându-se astfel deposedarea persoanei vătămate și imposedarea inculpatului, prin trecerea acelor bunuri în sfera sa de stăpânire, însușirea bunurilor având loc fără consimțământul victimei. Astfel, instanța reține cǎ bucățile de cablu sustrase erau în posesia persoanei vǎtǎmate iar imposedarea inculpatului cu ele a avut loc și s-a fǎcut fǎrǎ drept, chiar și în condițiile abandonării acestora în momentul apariției organelor de poliție.

Urmarea imediată a acestei infracțiuni comise constă în atingerea adusă valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, fapta comisă producând persoanei vătămate un prejudiciu patrimoniului acesteia.

Între elementul material și urmarea imediatǎ, mai sus analizate, există o legătură de cauzalitate, întrucât în lipsa elementului material, efectul, constând în urmarea imediatǎ - dauna produsǎ persoanei vǎtǎmate, nu s-ar mai fi produs.

Infracțiunea a fost comisǎ în formǎ consumată, furtul consumându-se în momentul trecerii bunurilor în posesia inculpatului, după cum s-a arătat mai sus.

Fapta de furt a fost comisă de inculpat în condiții ce atrag incidența unor agravante speciale ale infracțiunii de furt calificat: în acest sens, instanța reține că infracțiunea de furt calificat a fost comisă de inculpat împreună cu alte patru persoane, într-un loc public și în timpul nopții, fiind sustrase cabluri telefonice de telecomunicații, împrejurări care, potrivit art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h din vechiul C.pen., imprimă faptei comise un caracter mai grav.

Din punct de vedere al laturii subiective, instanța reține că poziția psihică a inculpatului față de fapta comisă și față de urmările acesteia a fost cea specifică intenției directe, prevăzute de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din vechiul C.pen., acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv prejudiciul produs patrimoniului persoanei vǎtǎmate și a valorilor de natură patrimonială protejate prin legea penală, urmărind, totodată, producerea lui prin sǎvârșirea faptei.

Potrivit fișei de cazier judiciar actualizate a inculpatului, infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost sǎvârșitǎ de acesta în stare de recidivǎ mare postexecutorie.

Astfel, prin sentința penalǎ nr. 1039/1999 a Judecǎtoriei H., rǎmasǎ definitivǎ prin decizia penală nr. 98/2002 a Curții de Apel Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare pentru sǎvârșirea mai multor infracțiuni. Prin sentința penalǎ nr. 943/2002 a Judecǎtoriei Hârlǎu, rǎmasǎ definitivǎ prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare pentru sǎvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Prin sentința penalǎ nr. 830/2001 a Judecǎtoriei P., rǎmasǎ definitivǎ prin decizia penală nr. 444/2002 a Curții de Apel Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare într-un loc de detenție pentru sǎvârșirea unor infracțiuni de violare de domiciliu și furt calificat. Prin sentința penală nr. 18/2009 a Judecǎtoriei H., rǎmasǎ definitivǎ prin decizia penală nr. 139/2011 a Tribunalului Iași și decizia penală nr. 1089/2011 a Curții de Apel Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu executare într-un loc de detenție pentru sǎvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Având în vedere cǎ infracțiunea din prezenta cauzǎ a fost sǎvârșitǎ de către inculpat la data de 27/28.11.2009, deci după executarea pedepselor mai sus arătate, potrivit art. 37 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen., instanța reține cǎ există recidivă mare postexecutorie atunci când, după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni sau după considerarea ca executată a unei asemenea pedepse, cel condamnat sǎvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. În acest sens, instanța reține și faptul cǎ niciuna dintre infracțiuni nu este dintre acelea prevǎzute la art. 38 din vechiul C.pen., condamnări care nu ar atrage starea de recidivă.

De aceea, după cum s-a dezvoltat și mai sus, pentru inculpatul din prezenta cauză va fi reținută starea de recidivă mare postexecutorie, conform art. 37 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen., instanța fǎcând în acest caz aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. 4 din vechiul C.pen., aplicabil pentru recidiva mare postexecutorie. Astfel, în cazul recidivei mari postexecutorii, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani închisoare.

Chiar dacă în noul Cod penal nu se mai prevede pericolul social al faptei ca și trăsătură esențială a infracțiunii, pentru a da eficiență aplicării legii penale mai favorabile, principiu constituțional consfințit și de art. 5 alin. 1 C.pen., instanța va analiza și acest aspect, ca element favorabil de care inculpatul poate încă să beneficieze.

De aceea, în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpatului, instanța constată că din probele administrate în cauzǎ reiese în mod evident că aceasta prezintă un pericol social ridicat, astfel încât aceasta constituie infracțiune, neaflându-ne în prezența cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de fostul art. 18¹ C.pen.

Astfel, pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei, trebuie să existe și să se verifice prin fiecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

O dată stabilit de legiuitor pericolul social abstract, revine organului judiciar sarcina de a aprecia dacă, în concret, fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, demers în care acesta va ține seama de vătămarea sau periclitarea valorii sociale împotriva căreia este îndreptat actul de conduită ilicit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările comiterii acesteia.

Potrivit fostului art. 18¹ C.pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Instanța reține cǎ la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Astfel, analizând criteriile expuse de legiuitor în aprecierea aplicabilității dispozițiilor fostului art. 18¹ C.pen. în prezentul dosar, instanța apreciazǎ că fapta reținutǎ în sarcina inculpatului nu poate fi exclusǎ din sfera ilicitului penal, prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni, conform exigențelor legale.

Constatând, așadar, că sunt îndeplinite condițiile cumulativ prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., respectiv că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta reținutǎ în sarcina inculpatului există, constituie infracțiune sub aspect obiectiv și subiectiv și a fost săvâșitǎ de inculpat, instanța va dispune condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar prin aplicarea unei pedepse în limitele prevǎzute de lege.

Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind doveditǎ și reținutǎ de către instanță, urmează a se trece la individualizarea judiciară a acesteia în vederea stabilirii unei pedepse concrete, de natură să ducă la finalitatea legii penale.

Instanța va avea în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.

Având în vedere legea veche stabilitǎ ca fiind mai favorabilǎ inculpatului din prezentul dosar, dupǎ cum s-a stabilit mai sus, pentru stabilirea pedepsei care va fi aplicată acestuia, instanța va avea în vedere și criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevǎzute de art. 72 alin. 1 din vechiul C.pen., respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, în contextul elementelor de individualizare prevǎzute de fostul art. 72 alin. 1 C.pen., instanța reține, în primul rând, faptul că limitele speciale de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea de furt calificat, faptă prevăzută de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h din vechiul C.pen., sunt situate între 4 și 18 ani închisoare.

În demersul de stabilire a cuantumului concret al pedepsei ce va fi aplicatǎ inculpatului pentru această infracțiune, între limitele speciale mai sus arătate, instanța va ține seama și de ansamblul celorlalte criterii de individualizare prescrise de textul fostului art. 72 alin. 1 C.pen.

Astfel, pentru aprecierea gradului de pericol social concret al faptei comise de acesta, instanța se va raporta la criterii precum modalitatea de săvârșire a faptei, la gradul de pericol la care au fost expuse valorile sociale ocrotite de lege, la urmările concrete pe care infracțiunea le-a produs sau ar fi putut sǎ le producă, precum și la rezonanța pe care fapta a avut-o în rândul comunității din care infractorul face parte.

Se va avea, de asemenea, în vedere și faptul că inculpatul are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar a acestuia, atașatǎ la dosarul cauzei, dar și atitudinea nesinceră adoptatǎ de acesta atât în cursul urmǎririi penale cât și în cursul judecății.

După cum s-a dezoltat mai sus, potrivit fișei de cazier judiciar actualizate a inculpatului, infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost sǎvârșitǎ de acesta în stare de recidivǎ mare postexecutorie.

De aceea, după cum s-a dezvoltat pe larg mai sus, pentru inculpatul din prezenta cauză va fi reținută starea de recidivă mare postexecutorie, conform art. 37 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen., instanța fǎcând în acest caz aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. 4 din vechiul C.pen., aplicabil pentru recidiva mare postexecutorie. Astfel, în cazul recidivei mari postexecutorii, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani închisoare.

Punând, așadar, în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor de natură a caracteriza fapta și persoana inculpatului, instanța apreciază că, pentru prevenirea sǎvârșirii de noi infracțiuni de cǎtre inculpat și formarea unei atitudini corecte a acestuia fațǎ de ordinea de drept și regulile de conviețuire socialǎ, o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare efectivă în regim de detenție aplicatǎ inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptǎ prevǎzutǎ de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h din vechiul C.pen., este aptă și suficientǎ să răspundă scopului pedepsei penale.

Instanța stabilește cǎ numai prin aplicarea acestei pedepse inculpatului, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii va fi atins pentru acesta, pedeapsa aplicatǎ având, în același timp, și un puternic rol preventiv pentru inculpatul din prezenta cauzǎ în privința acestui gen de fapte extrem de periculoase și antisociale.

Totodatǎ, instanța stabilește cǎ prin sentința penală nr. 18/2009 a Judecǎtoriei H., rǎmasǎ definitivǎ prin decizia penală nr. 139/2011 a Tribunalului Iași și decizia penală nr. 1089/18.10.2011 a Curții de Apel Iași, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu executare într-un loc de detenție pentru sǎvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a din vechiul C.pen. (aplicabil în prezenta speță), observând datele la care au fost sǎvârșite aceste infracțiuni (04/05.07.2008, respectiv 27/28.11.2009), precum și data la care s-a pronunțat hotǎrârea penală anterioară de condamnare (18.10.2011), instanța reține cǎ fapta condamnatului mai sus descrisă în prezenta sentințǎ penalǎ a fost sǎvârșită în stare de concurs real de infracțiuni, fiind săvârșite mai multe infracțiuni de către același inculpat mai înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

În aceastǎ ordine de idei, instanța va face aplicarea în prezenta cauzǎ și a dispozițiilor art. 36 alin. 1 din vechiul C.pen. (aplicabil în prezenta speță), referitoare la judecarea ulterioarǎ pentru o infracțiune concurentǎ a unui infractor condamnat definitiv. Astfel, dacǎ infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentǎ, se vor aplica în mod corespunzǎtor dispozițiile art. 34 și 35 din vechiul C.pen.

Având în vedere pedepsele stabilite mai sus pentru fiecare infracțiune în parte, instanța, în acest caz, va face aplicarea prevederilor art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen., referitor la pedeapsa principală în caz de concurs al mai multor infracțiuni atunci când sunt stabilite mai multe pedepse cu închisoarea, pedeapsa cea mai grea putând fi sporitǎ pânǎ la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulǎtor, putându-se adǎuga un spor de pânǎ la 5 ani închisoare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 36 alin. 1 din vechiul C.pen., instanța va contopi aceste pedepse în felul urmǎtor:

În baza art. 33 lit. a din vechiul C.pen., instanța va constata cǎ sunt concurente urmǎtoarele infracțiuni pentru care au fost stabilite urmǎtoarele pedepse:

- 4 ani închisoare pentru sǎvârșirea infracțiunii de furt calificat, potrivit prezentei sentințe penale.

Astfel, avându-se în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 lit. b din vechiul C.pen., instanța va contopi pedepsele mai sus arǎtate repuse în individualitatea lor și va hotărî ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani închisoare, inculpatul urmând sǎ execute în total o pedeapsǎ rezultantǎ finală de 4 ani închisoare cu executare efectivă în regim de detenție.

De asemenea, în baza dispozițiilor art. 36 alin. 3 din vechiul C.pen., constatând cǎ infractorul a executat în parte pedeapsa aplicată prin hotǎrârea anterioară de condamnare, observând și punctul nr. 6 din fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța va scădea din durata pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală timpul cât acesta a executat din pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară de condamnare, urmând sǎ dispunǎ, totodată, ca ceea ce s-a executat sǎ se scadǎ din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.

În aplicarea acestor dispoziții legale – art. 36 alin. 3 din vechiul C.pen., instanța va scădea din durata pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală timpul cât acesta a executat din pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară de condamnare, respectiv perioada 08.08.2012 (data când a fost arestat) – 16.10.2013 (data când a fost liberat condiționat).

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța va da eficiență dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Deci, și în acest caz, legea penală mai favorabilă inculpatului din prezentul dosar, în sensul art. 5 alin. 1 C.pen., este vechiul Cod penal și nu actualul Cod penal.

Astfel, față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și S. și P. contra României, și având în vedere și Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Recursul în interesul legii referitor la aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a-c C.pen., instanța nu va dispune interzicerea acestor drepturi în mod automat, prin efectul legii, ci va aprecia conținutul concret al pedepsei accesorii, în funcție de criteriile stabilite în fostul art. 71 alin. 3 C.pen., ținând-se seama de natura și gravitatea infracțiunii sǎvârșite, de împrejurǎrile cauzei și de persoana infractorului.

În acest sens, față de aspectele prezentate în cadrul individualizării pedepsei principale și ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, instanța apreciază că inculpatul este nedemn de a exercita atât dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturi prevăzute de fostul art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., urmând a interzice executarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de fostul art. 71 alin. 2 din vechiul C.pen., cu referire la dispozițiile art. 71 alin. 1 din vechiul C.pen. Astfel, instanța consideră că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite nu impun privarea inculpatului de dreptul de a alege, drept prevăzut de art. 64 lit. a teza I din fostul C.pen.

Îndepărtarea inculpatului de la exercițiul acestor drepturi, strâns legate de acordarea încrederii publice, se impune pentru buna desfășurare a instrucției penale și atingerea scopul represiunii penale în ceea ce îl privește pe acest inculpat care va executa pedeapsa în mediul carceral, ceea ce îl va pune în imposibilitatea practică de a exercita orice funcții elective.

De asemenea, instanța apreciază că interzicerea acestor drepturi este justificată și proporțională având în vedere faptul că exercitarea funcțiilor publice și a autorității de stat nu poate fi încredințată decât acelor persoane care posedă probitatea morală necesară și au o conduită ireproșabilă în societate, nefiind de acceptat ca cei care se fac vinovați de comiterea unor fapte penale de asemenea natură să acceadă la funcții sau demnități publice, postură din care ar trebui să constituie modele de comportament în societate.

De aceea, având în vedere toate cele de mai sus, în temeiul și în condițiile dispozițiilor art. 71 din vechiul C.pen. raportat la art. 5 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile elective publice precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei de 4 ani închisoare stabilitǎ prin prezenta sentință penală, pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de cǎtre acest inculpat, precum și pentru realizarea funcțiilor pedepsei, de reeducare a condamnatului și exemplaritate, instanța urmeazǎ sǎ dispunǎ ca executarea pedepsei cu închisoarea aplicatǎ prin prezenta sentințǎ penalǎ sǎ se facǎ în regim de detenție. Raportat la toate împrejurǎrile infracțiunilor și periculozitatea inculpatului, numai în acest mod, observǎ instanța, rolul coercitiv și educativ al sancțiunii aplicate va fi atins pentru acesta, pedeapsa cu închisoarea aplicatǎ și executatǎ în regim penitenciar având, în același timp, și un puternic rol preventiv în privința acestui gen de fapte antisociale din partea condamnatului.

În plus, modalitatea de comitere a faptei, în condițiile unor circumstanțe agravante speciale și în stare de recidivă mare postexecutorie, de natură a crea o atmosferă de nesiguranță socială, relevând lipsa oricărui reper moral al inculpatului raportat la valorile sociale cu care acesta vine în conflict, evidențiază, de asemenea, faptul că prin lăsarea acestuia în libertate se creează o stare de pericol, de insecuritate pentru buna desfășurare a relațiilor sociale ocrotite de legea penală.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța va reține cǎ, în cursul judecății, persoana vătămată S.C. R. S.A. s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal cu suma de 5505 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea cablului sustras de către inculpatul din prezentul dosar.

Cât privește acțiunea civilă formulată de către partea civilǎ, instanța reține în fapt și în drept urmǎtoarele:

În drept, instanța reține cǎ rǎspunderea civilǎ delictualǎ, ca o sancțiune specificǎ dreptului civil aplicabilǎ pentru sǎvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, este angajatǎ numai prin întrunirea cumulativǎ a patru condiții deduse din interpretarea art. 1349 și 1357-1358 C.civ. Potrivit art. 1349 și 1357-1358 C.civ., orice faptǎ a omului care cauzeazǎ altuia un prejudiciu obligǎ pe acela din a cǎrui greșealǎ s-a ocazionat a-l repara. Așadar, exigențele legale cer dovedirea unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicitǎ și acest prejudiciu, precum și existența vinovǎției celui care a cauzat prejudiciul, vinovǎție care existǎ atât sub forma intenției, cât și a culpei, neglijenței sau a imprudenței.

Instanța reține că, având în vedere că, în cauză, dovada existenței unei fapte ilicite și a vinovăției inculpatului a fost făcută, urmează să se stabilească în ce măsură s-a probat existența și întinderea prejudiciului cauzat părții civile, în lipsa acestuia neputându-se angaja răspunderea civilă delictuală, existența unui prejudiciu fiind condiția sine qua non a rǎspunderii civile delictuale.

Existența faptei ilicite presupune în aceastǎ materie o referire atât la încǎlcarea legii cât și la prejudicierea titularului unui drept subiectiv, lezat prin încǎlcarea legii.

Cu privire la daunele materiale solicitate de către partea civilă, instanța reține că sumele solicitate cu acest titlu, reprezentând contravaloarea bucăților de cablu sustrase de către inculpat, au fost dovedite în totalitate prin probele administrate în prezenta cauză. Astfel, analizând atât dosarul de urmărire penală cât și prezentul dosar de judecatǎ, instanța reține cǎ valoarea cablului sustras de cǎtre inculpat este de 5505 lei.

În această ordine de idei, analizând adresa nr. 100/05/05/03/IS/492 din data de 25.03.2014 emisă de S.C. R. S.A. coroborată cu celelalte înscrisuri depuse în dosarul de urmărire penală, instanța ajunge la concluzia cǎ valoarea bucății de cablu sustrasă pe nedrept de cǎtre inculpatul din prezentul dosar este de 5505 lei. Prin urmare, prejudiciul material efectiv dovedit de cǎtre partea civilǎ este în cuantum de 5505 lei, reprezentând contravaloarea bucăților de cablu de telecomunicații sustrase de către inculpat.

De aceea, având în vedere toate considerentele de mai sus, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 1349 și 1357-1358 C.civ. cu referire la art. 19 alin. 1 și 25 alin. 1 C.proc.pen., instanța va admite în totalitate acțiunea civilǎ a părții civile S.C. R. S.A. și va obliga pe inculpat la plata cǎtre partea civilǎ S.C. R. S.A. a sumei de 5505 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de către inculpat în prezenta spețǎ.

Totodatǎ, în baza art. 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 C.proc.pen. și art. 276 alin. 1 C.proc.pen., instanța va lua act de faptul cǎ persoana vǎtǎmatǎ, constituită parte civilă, S.C. R. S.A. nu a solicitat cheltuieli judiciare în cadrul prezentului proces penal.

Cât privește cheltuielile judiciare avansate de stat și ocazionate de acest proces penal, în baza 404 alin. 4 lit. e C.proc.pen. cu referire la art. 398 și art. 274 alin. 1 C.proc.pen. raportat la art. 272 alin. 1 C.proc.pen., instanța va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1000 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul urmǎririi penale iar suma de 200 lei reprezintǎ cheltuielile judiciare din timpul fazei judecǎții. În această ordine de idei, instanța va reține că inculpatul a beneficiat de serviciile unui apărător ales.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul L. C., arătând că raționamentul primei instanțe este greșit, iar sentința nu are o fundamentare probatorică menită să asigure, dincolo de orice îndoială rezonabilă, certitudinea că fapta a fost săvârșită la data de 27/28.11.2009 și de inculpatul L. C..

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul a solicitat achitarea sa, arătând că depozițiilor martorilor V. și L. au fost făcute în contextul anchetării lor, pe fondul unor presiuni exercitate asupra acestora, martorul V. A. aflându-se, potrivit propriei susțineri, în stare de ebrietate când a dat declarația și că întreaga sa declarație a fost scrisă după dictarea polițistului. Caracterul nesincer, subiectiv, al declarației martorului V. este relevat de faptul că acesta a refuzat confruntarea cu inculpatul.

Inculpatul a arătat că în stabilirea participării sale la săvârșirea faptei de furt, deși relevante, instanța nu a avut în vedere declarațiile făcute de vecinii inculpatului, în procesele-verbale încheiate cu ocazia cercetărilor, în care au arătat că de mai bine de doi, trei ani inculpatul nu a mai fost văzut acasă și că se știa de mai multă vreme că este plecat la muncă în străinătate.

Inculpatul a solicita înlăturarea constatării tehnico-științifice care a stabilit că „urma papilară ilustrată ridicată de pe capota motorului, partea din stânga, a fost creată de relieful papilar al degetului mare de la mâna dreaptă a numitului L. C.”, deoarece, având în vedere locul de unde a fost ridicată urma (capota motorului), dar și faptul că ar fi existat o singură urmă, creată de degetul mare de la mâna dreaptă, această probă nu poate fi considerată relevantă în incriminarea sa. Dacă s-ar merge pe ipoteza că inculpatul ar fi participat la săvârșirea faptei și ar fi condus autoturismul în cauză, așa cum susține martorul V., ar fi trebuit să existe pe volanul autoturismului urme papilare ale ambelor mâini ale inculpatului. Totodată, dacă s-ar avea în vedere declarația martorului L., precum că inculpatul ar fi ocupat locul din dreapta autoturismului, atunci prezența urmelor papilare ar fi trebuit să se regăsească în interiorul autoturismului pe o suprafață extinsă, așa cum s-a întâmplat în cazul inculpatului S..

Examinând cauza atât în privința motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză în cele trei faze procesuale, constată că prima instanță a stabilit o situație de fapt corectă, argumentele prezentate în sentință cu privire la vinovăția inculpatului L. C., fiind însușite de instanța de apel.

Soluția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat este conformă probelor administrate în cauză și în acest context nu poate fi primită susținerea inculpatului că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii deduse judecății.

Curtea, analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului L. C. sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Astfel, cu declarațiile martorilor L. C. și V. A. N., procesul verbal încheiat de către agentul de poliție P. G. la data de 27.11.2009, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din data de 28.11.2009 s-a demonstrat că în noaptea de 27/28.11.2009, inculpatul L. C. a participat alături de L. C., L. I., S. G. și V. A. N. la sustragerea cablului telefonic în lungime de aproximativ 100 m de la rețeaua de comunicații de pe raza comunelor Cotnari și Ceplenița județul Iași, rețea aparținând persoanei vătămate S.C. R. S.A., cablu ce a fost abandonat pe câmp datorită apariției organelor de poliție.

Deși inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia în sensul că nu a avut nicio implicare în activitatea infracțională nu au suport probator.

Ipoteza avansată de inculpat, referitoare la faptul că în noiembrie 2009 era la muncă în Italia, nu este credibilă deoarece, deși cu prilejul audierii sale în primă instanță a susținut că avea un contract de muncă în Italia în acea perioadă, nu a depus la dosar un astfel de contract decât la al cincilea termen acordat în procedura apelului, iar contractul de muncă depus la data de 24.02.2015 nu oferă garanții de legalitate în lipsa autentificării acestuia.

În acest context, declarațiile martorilor care susțin o astfel de ipoteză sunt neverosimile și în contradicție cu celelalte probe administrate în cauză. Martorii care au susținut ipoteza inculpatului nu au afirmat cu precizie că în data de 28.11.2009 inculpatul nu se afla în țară, ci s-au referit doar la faptul că în anul 2009 inculpatul lucra în Italia, motiv pentru care aceștia nu pot dovedi netemeinicia probelor de vinovăție.

Nesinceritatea declarației date de inculpat în procedura de judecată a cauzei în primă instanță este dovedită de faptul că susținerile conform cărora nu îi cunoaște pe L. C., V. A. N. și S. G., au fost infirmate de aceștia, chiar și de S. G., cel care, pentru a susține ipoteza de nevinovăție a inculpatului, și-a schimbat declarațiile inițiale, fiind condamnat prin sentința penală nr. 96/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, definitivă prin neapelare, pentru mărturie mincinoasă în legătură cu această cauză.

Prin urmare, afirmațiile inculpatului referitoare la faptul că la data de 27.11.2009 se afla în Italia la muncă, chiar dacă sunt susținute de mărturii, sunt combătute nu doar de declarațiile martorilor L. C. și V. A. N., ci și de o probă științifică ce dovedește că urma papilară ilustrată ridicată de pe capota motorului, partea din stânga, a autoturismului găsit abandonat lângă firele de cablu telefonic secționate și abandonate de participanți a fost creată de relieful papilar al degetului mare de la mâna dreaptă a inculpatului L. C..

Așa fiind, în mod temeinic a hotărât prima instanță condamnarea inculpatului C. C. pentru săvârșirea infracțiunii de 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. a, e și g și alin. 3 lit. h Cod penal din 1968.

Fiind antrenată răspunderea penală a inculpatului, prima instanță a dat eficiență corespunzătoare tuturor împrejurărilor care să conducă la realizarea unei juste individualizări a pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei individuale, cât și în ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate.

În conformitate cu criteriile generale de individualizare, în contextul împrejurărilor concrete în care a fost comisă fapta și al circumstanțelor legate de persoana inculpatului, prima instanță a apreciat în mod just că aplicarea unei pedepse privative de libertate în cuantum orientat spre minimul special, înfăptuiește în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de reinserție socială a inculpatului, dar și o măsură de constrângere corespunzătoare valorilor sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii.

La cuantificarea pedepsei instanța de fond a ținut seama de gravitatea faptei și de elementele ce caracterizează persoana inculpatului care are antecedente penale, dar și atitudinea procesuală nesinceră adoptată în cursul procesului penal.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la stabilirea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, pe care Curtea îl apreciază ca răspunzând cerințelor legale, fiind o replică socială adecvată gravității faptei și periculozității inculpatului și în măsură să asigure realizarea scopurilor educative și de exemplaritate a pedepsei, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Pentru considerentele arătate mai sus, motivele de apel invocate de fiind neîntemeiate, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarate de inculpatul L. C..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Decide:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L. C. împotriva sentinței penale nr. 71/22.05.2014 pronunțate de Judecătoria H., sentință pe care o menține.

Obligă pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2015.

Președinte, Judecător,

A. G. O. M. A. P.

Grefier,

L. R.-C.

Red si tehnored jud OMAG

5 exemplare/03.07.2015

Judecătoria H.-P. C.

← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 538/2015....		Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... →

Furtul calificat (art. 209 C.p.). Hotărâre din 03-06-2015, Curtea de Apel IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 C.p.). Hotărâre din 03-06-2015, Curtea de Apel IAŞI