Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1/2016. Curtea de Apel IAŞI

Sentința nr. 1/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-01-2016 în dosarul nr. 1/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:042._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

Sentința penală nr. 1/2016

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2016

Completul constituit din:

Președinte D. D.

Grefier C.-M. Ș.

Ministerul Public reprezentat de procuror M. D.

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul C. G., fiul lui G. și M., născut la 1 aprilie 1987, deținut în Penitenciarul Iași, având ca obiect - contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. V. care substituie pe avocat B. A. în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru condamnatul lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, cât și faptul că la dosar a fost înaintată de către condamnat, prin administrația locului de deținere, o cerere, din conținutul căreia rezultă că nu își însușește cererea întrucât nu este formulată de acesta și nu dorește să fie prezentat în fața instanței. De asemenea la dosar se află atașată situația juridică a condamnatului din care rezultă că în prezent condamnatul C. G. se află în executarea pedepsei de 8 ani, 2 luni și 12 zile închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 517 din 09.11.2005 a Tribunalului pentru minori din R., sentința nr. 285 din 09.05.2007 a Tribunalului pentru minori din R., sentința nr. 1214 din 09.10.2008 a Tribunalului din Frosino, sentința nr. 12 din 13.01.2010 a Tribunalului din Treviso și ordonanța de cumulare a pedepselor nr. SIEP 286/2010 emisă la data de 31.03.2011 de către P. Republicii de le lângă Tribunalul din Treviso, hotărâri recunoscute prin sentința penală nr. 580F din 20.12.2011 de către Curtea de Apel București.

Instanța, constatând că prezenta cauză a fost declinată de Judecătoria Gura Humorului, pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași și declinarea competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași, excepție pe care o pune în discuția contradictorie a părților.

Avocat A. R. pentru condamnat, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției invocate din oficiu de către instanță.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției invocate din oficiu de către instanță.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra contestației la executare de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 621 din data de 18.11.2015, Judecătoria Gura Humorului admis excepția de necompetență materială, ridicată din oficiu.

În temeiul dispozițiilor art. 23 din Legea 255/2013, art. 595 alin.2 C.p.pen. și art. 598 alin.2 C.p.pen. rap. la art. 598 alin.1 lit. d C.p.pen. a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul C. G. (fiul lui G. și al lui M., născut la 01 Aprilie 1987) în prezent deținut în Penitenciarul Iași în favoarea instanței corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de detenție al contestatorului respectiv Curtea de Apel Iași.

A avansat din fondurile Ministerului Justiției onorariul avocatului din oficiu în sumă de 130 lei RON.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Gura Humorului a reținut următoarele:

„Prin cererea înregistrată cu nr._ din 26.10.2015 la Judecătoria Gura Humorului contestatorul C. G.a formulat contestație la executare în temeiul art.598 din noul cod de procedură penală, solicitând verificarea situației juridice și individualizarea corectă a pedepsei.

Nu a depus înscrisuri la dosar.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d din Noul Cod de proc. pen.

Contestatorului i-a fost asigurată asistența juridică, prin apărător oficiu D. L..

Din verificările efectuate, nu a rezultat faptul că, petentul ar fi condamnat la o pedeapsă, cu închisoare sau amendă penală, de către această instanță.

La termenul de astăzi instanța pune în discuție, din oficiu excepția necompetenței materiale de soluționare a prezentei cererii.

Totodată, instanța competentă să judece contestația la executare se stabilește în raport cu cazul de contestație incident în cauză, dar și cu situația petentului contestator, după cum acesta se află în stare de deținere sau în stare de libertate.

Contestația la executare poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute în cuprinsul textului de lege, respectiv art. 598 alin. 1 Cod proc. pen. Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Potrivit art. 598 alin. 2 Cod proc. pen. În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit art. 597 alin. 6 Cod proc. pen. Dispozițiile alin. (1) - (5) se aplică și în cazul în care rezolvarea uneia dintre situațiile reglementate în prezentul titlu este dată în competența instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere. În acest caz, soluția se comunică instanței de executare.

Așadar, pentru cazul prevăzut la lit. d, invocat în cauză, contestatorul se poate adresa cu cererea privind contestația la executare instanței de executare, potrivit art. 597 alin. 1 Cod procedură penală, dacă este o persoană liberă, ori instanței corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere unde cel condamnat execută pedeapsa, potrivit art. 597 alin. 6 Cod procedură penală.

În această materie, competența materială însă este una absolută, exclusivă și nu alternativă. Stabilirea instanței competente depinde, pe de o parte, de starea în care se găsește condamnatul la momentul formulării cererii– în libertate sau în stare de deținere, iar pe de altă parte, de forma de executare a pedepsei.

De altfel, din cuprinsul prevederilor art. 598 alin. 2 Cod procedură penală rezultă că intenția legiuitorului în reglementarea instanței competente a fost asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal, impusă și de asigurarea prezenței condamnatului la ședința de judecată, textul neinstituind o competență alternativă. Prin urmare, dacă la momentul formulării cererii condamnatul este în stare de deținere, competența de soluționare a cererii nu va aparține instanței de executare, ci instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Mai mult potrivit disp. art.595 C.pr.p. „ (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.

(2) Aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.” Și art.23 din Lg.255/2013 „Cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.” Și față de aceste dispoziții legale rezultă că în cauză competența de soluționare revine instanței corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de detenție al contestatorului

Prin urmare, dacă la momentul formulării cererii condamnatul este în stare de deținere, competența de soluționare a cererii nu va aparține instanței de executare, ci instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Întrucât contestatorul se află în executarea unei pedepse în Penitenciarul Iași, instanța apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată, urmând a o admite, competența de soluționare a pendintei cereri urmând a fi declinată în favoarea Curtea de Apel Iași, ca instanță egală în grad instanței de executare, respectiv Curtea de Apel București și în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al condamnatului.

Față de această situație instanța, în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d, alin. 2 C. pr. pen. rap. la art. 597 alin. 6 C. pr. pen. va admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei G. Humorului și va trimite cauza având ca obiect contestație la executare, formulată de condamnat la Curtea de Apel Iași, spre competentă soluționare.

În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 130 de lei, urmând a fi avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.”

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr._ .

Examinând actele si lucrările dosarului, prin prisma competentei materiale a instanței, Curtea constata următoarele:

Instituția procesual penală contestației la executare este reglementată în cuprinsul art. 598 din Codul de procedură penală; aliniatul 2 al acestui articol prevăzând care este instanța competentă să soluționeze o astfel de cerere.

Astfel, potrivit textul de lege anterior menționat, competentă să dispună asupra contestației la executare este instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Potrivit dispozițiilor art. 553 alin. (1) Cod procedură penală, instanța de executare este instanța de judecată care a judecat cauza în primă instanță.

Prin sentința penală nr. 580F din 20.12.2011 a Curții de Apel București, s-a constatat că numitul C. G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 517 din 09.11.2005 a Tribunalului pentru minori din R. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt agravat, prin sentința nr. 285 din 09.05.2007 a Tribunalului pentru minori din R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie agravată și deținere și port ilegal de arme de foc, prin sentința nr. 1214 din 09.10.2008 a Tribunalului din Frosino pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt agravat, prin sentința nr. 12 din 13.01.2010 a Tribunalului din Treviso pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar prin Ordonanța de cumulare a pedepselor nr. SIEP 286/2010 emisă la data de 31.03.2011 de către P. Republicii de le lângă Tribunalul din Treviso s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 8 ani, 2 luni și 12 zile închisoare și a amenzii de 1500 euro, precum și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcții publice pe o perioadă de 5 ani.

S-a dispus, în temeiul disp. art. 143 din legea nr. 302/2004, recunoașterea hotărârii judecătorești străine și transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei din Republica Italia într-un Penitenciar din România.

În cazul în care, în temeiul prevederilor art. 137 și următoarele din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, curtea de apel a dispus recunoașterea unor hotărâri penale străine, transferarea condamnatului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, conversiunea condamnării și a emis mandatul de executare a pedepsei, curtea de apel nu constituie instanță de executare, în sensul art. 553 și art. 598 alin. 2 Cod de procedură penală, ci o instanță special desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate în legea menționată.

Într-un atare caz, instanța competentă să judece contestația la executare nu este, prin urmare, curtea de apel, ci instanța competentă material potrivit legii române să judece în primă instanță infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate, în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului (a se vedea, în acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Încheierea nr. 2912 din 8 mai 2006, www.scj.ro, citată de L.P. și M. în M. U. (coordonator), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Editura C.H. B., 2015, pagina 1624).

În cazul concret, infracțiunile de furt calificat, tâlhărie, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, se judecă, conform art. 35 alin. 1 Cod de procedură penală, în primă instanță de judecătorie, iar locul de deținere a condamnatului C. G., Penitenciarul Iași, se află în circumscripția Judecătoriei Iași.

Pe cale de consecință, Curtea în baza art. 50 Cod procedură penală raportat la prevederile art. 598 alin.2 Cod procedură penală va declina competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul C. G., în favoarea Judecătoriei Iași.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate, inclusiv onorariul de 130 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 50 Cod procedură penală raportat la prevederile art. 598 alin. 2 Cod procedură penală declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul C. G., fiul lui G. și M., născut la 1 aprilie 1987, deținut în Penitenciarul Iași, în favoarea Judecătoriei Iași.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare efectuate, inclusiv onorariul de 130 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 ianuarie 2016.

Președinte,

D. D.

Grefier,

C.-M. Ș.

Red. D.D.

Tehnoredactat Ș.C.M.

2 ex./07.01.2015

Judecătoria Gura Humorului – judecător A. I. Șalar

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1/2016. Curtea de Apel IAŞI