Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 4/2016. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 4/2016 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-01-2016 în dosarul nr. 4/2016

Cod ECLI ECLI:RO:CAIAS:2016:043._

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIE Nr. 4/2016

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. C.-C.

Judecător C.-G. T.

Grefier C. L.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Iași – a fost reprezentat prin procuror S. M. C.

Componența completului de judecată, a fost stabilită prin procesul verbal nr. 1 din 05 ianuarie 2016, în conformitate cu prevederile art. 110 alin. 8 din R.O.I al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/2015, prin participarea includerea în componența completului de judecată cu indicativul A 4 penal a primului judecător din lista de permanență aferentă acestui complet de judecată, motivat de împrejurarea că unul dintre membrii titulari ai completului de judecată cu indicativul A 4 penal, respectiv domnul judecător M. V. se află în imposibilitate obiectivă de a-și îndeplini atribuțiile, fiind transferat la Judecătoria B..

S-a luat în examinare apelul formulat de partea civilă C. Națională de Căi Ferate CFR SA București, prin Sucursala Regională Căi Ferate Iași împotriva sentinței penale 1561 din 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ având ca obiect furtul (art. 228 NCP).

La apelul nominal se prezintă personal inculpatul B. T., lipsă fiind reprezentantul legal al părții civile apelante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Președintele de complet constată că partea civilă apelantă C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, prin reprezentantul legal a trimis la dosarul cauzei adresă în cuprinsul căreia precizează că își retrage pelul formulat împotriva sentinței penale 1561 din 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosar_ .

Față de manifestarea de voință exprimată de partea civilă apelantă C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, ținând seama și de dispozițiile art. 415 Cod procedură penală, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru a se susține concluziile.

Inculpatul B. T., având ultimul cuvânt, precizează că nu are nimic de spus.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de partea civilă.

Declarând dezbaterile închise, Curtea reține cauza pentru deliberare și pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1561 din 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, în baza art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, a fost stabilită pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea de către inculpatul B. T., fiul lui I. și P., născut la data de 20.11.1965, în ., CNP:_, cetățean român, cu stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, cinci copii studii 10 clase, fără loc de muncă, cu domiciliul în satul și ., în data de 02.05.2013, a infracțiunii de „furt” prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal, s-a dispus amânarea aplicarii pedepsei închisorii de 8 (opt) luni închisoare stabilită inculpatului B. T. pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.

În baza art. 85 alin. 1 și 2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i-au fost impuse următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e), mai sus menționate, s-a dispus sa fie comunicate de către inculpat Serviciului de Probațiune Iași.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală cu referire la art. 88 Cod penal, i s-a atras atenția inculpatului B. T. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei închisorii ce i-a fost stabilită prin prezenta sentință penală și a dispunerii aplicării și executării acesteia.

Conform art. 397 Cod procedură penală, cu referire la art. 19 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1347 și urm. din Codul civil din 2009, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii civile formulată de C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, prin Sucursala „Centrul regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CFIași, cu sediul principal în mun. București, sector 1, bulevardul D. G. nr. 38 și sediul sucursalei în mun. Iași, Piața Gării nr. 1, jud. Iași, și a fost obligat inculpatul B. T. la plata către partea civilă a sumei de 3292,338 lei, reprezentând despăgubiri civile.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor legale ce reglementeaza plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, sens în care inculpatul B. T. a fost obligata sa plăteasca statului suma de 500 lei, cu acest titlu.

Pentru a dispune astfel, în considerentele sentinței penale pronunțate, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

„Prin rechizitoriul emis în data de 02.10.2014, în dosarul de urmărire penală având nr. 6384/P/2013, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 02.10.2014, sub nr._ /2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B. T., fiul lui I. și P., născut la data de 20.11.1965, în ., CNP:_, cetățean român, cu stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, cinci copii studii 10 clase, fără loc de muncă, cu domiciliul în satul și ., sub aspectul comiterii, în data de 02.05.2013, a infracțiunii de „furt” prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal.

Prin actul de inculpare s-a reținut în sarcina inculpatului în esență că în data de 02.05.2013, inculpatul B. T. a sustras două contrașini și două plăci metalice de susținere din componența liniilor 4 și 5 de pe raza Stației CFR Bârnova, în valoare de 3623,55 lei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces verbal care atestă sesizarea telefonică a organelor de cercetare penală cu privire la infracțiunea săvârșită din data de 2 mai 2013 (fila nr. 17); raport de eveniment nr.1/2.05.2013, întocmit de șeful Districtului Linii 2 Bârnova (fila nr.21); proces verbal de cercetare la fața locului din data de 3 mai 2013 (filele nr. 22-25); proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de 9 mai 2013 (filele nr.18-19); planșă foto întocmită cu ocazia cercetării la fața locului (filele nr. 26,29,32,35,38,41,43,45); proces-verbal de depistare a inculpatului din data de 3 mai 2013 (filele nr. 56-58); planșă foto întocmită cu ocazia depistării inculpatului (filele nr. 61,64,67,70,73,76,79,82,85,88); proces verbal de examinare a componentelor CFR din data de 3 mai 2013 (fila nr. 93); proces verbal care atestă predarea componentelor sustrase din data de 3 mai 2013 (fila nr.95); dovadă de predare a componentelor sustrase din data de 3 mai 2013 (fila nr. 96); deviz de calcul nr. 2/10/F/214/7.05.2013, a Secției Linii 1 Iași (filele nr. 15, 94); declarații martor P. M. din data de 12 mai 2013 (filele nr.46-47) și 3 mai 2013 (filele nr.48-49); declarații martor Țară- L. M. din data de 11 mai 2013 (fila nr.50) și 3 mai 2013 (fila nr.51); declarații martor I. G. din data de 12 mai 2013 (fila nr.52) și 7 mai 2013 (fila nr.53); declarații martor M. I. din data de 12 mai 2013 (fila nr.54) și 4 mai 2013 (fila nr.55); declarații martor C. L. N. din data de 13 mai 2013 (fila nr.89) și 9 mai 2013 (filele nr.91-92); declarații inculpat din data de 18 mai 2014 (filele nr. 98-99), 13 mai 2013 (filele nr.101-102), 3 mai 2013 (filele nr. 103-104).

Prin încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în data de 19.02.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de către organul de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauza penală.

La termenul din 02.04.2015, inculpatul a învederat instanței că recunoaște în totalitate fapta cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecată și solicită instrumentarea cauzei numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală cererea acestuia, după punerea în discuția părților, fiind admisă de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 375 Cod procedură penală, dispunându-se totodată ca cercetarea judecătorească în prezenta cauză să fie făcută conform dispozițiilor art. 377 Cod procedură penală („cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii”), respectiv doar pe baza înscrisurilor depuse de inculpat și în temeiul probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești ce a avut loc conform art. 377 Cod procedură penală, instanța constată dovedită vinovăția inculpatului față de săvârșirea faptelor cu privire la care s-a dispus trimiterea sa în judecată, reținând următoarea situație de fapt ce concordă întrutotul cu cea expusă în actul de sesizare al instanței:

La data de 2.05.2013, lucrătorii Postului de Poliție T.F. Socola, au fost sesizați telefonic de către șeful Districtului L-2 Bârnova, P. M., cu privire la faptul că, în urma verificării la ora 14:00 a stației CFR Bârnova, s-a constatat că de la liniile 4 și 5, închise circulației, kilometrul de cale ferată 389+450, au fost demontate și sustrase 2 contrașini în lungime de 4,5 metri, respectiv 5 metri, precum și 2 plăci de susținere ac și contra-ac. (fila nr.17 - procesul verbal care atestă sesizarea telefonică a organului de cercetare penală). În urma acestei constatări, P. M. a întocmit raportul de eveniment nr.1/2.05.2013 atașat dosarului cauzei (fila nr.21).

În plus, la data de 15.05.2013 C. Națională de Căi Ferate CFR SA București prin Sucursala CREIR CF Iași, reprezentată de Director Regional Ing. R. P. a înaintat către Poliția TF Socola plângere penală cu privire la faptul că în data de 2.05.2013 persoane necunoscute au sustras 2 bucăți contrașină SA de la schimbătorul nr.14 și 2 plăci călcâi ac SB de la TJD 16/18 din stația Bârnova (fila nr.12).

În urma sesizării primite, organele de cercetare penală s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care, în prezența martorilor P. M. și Țară-L. M., au identificat că locul producerii evenimentului se află situat pe magistrala de cale ferată nr.600 București - Iași, stația CFR Bârnova, la kilometrul de cale ferată 389+450, iar în fața tunelului se află liniile 4 și 5 închise circulației (în conservare). (fila nr.26 - foto. nr.1). Examinând linia 5 s-a constatat faptul că la o distanță de 30 metri de la sabotul din dreptul semnalului X3 spre tunel, de la firul din stânga lipsește o contrașină în lungime de 4,5 metri (fila nr. 29 - foto nr.2 și foto nr.3), iar pe traseu au fost găsite șuruburile, șaibele și piulițele de prindere cu urme proaspete de sustragere (filele nr. 38, 41 și 45 - foto nr. 8, foto nr.9, foto nr.10, foto nr.11 și foto nr.13). Tot la același fir, la distanța de 10 metri față de locul aflării contrașinei lipsă, s-a constatat lipsa unei prime plăci de susținere a acului și contra-acului, iar la distanța de 5 metri de aceasta, s-a constatat lipsa unei a doua plăci de susținere a acului și contra-acului, plăci de dimeniunile 1,00 X 0,5 metri. (fila nr. 32 - foto nr.4 și foto nr.5). De asemenea, la distanța de 30 metri față de acul macazului 16-18 s-a constatat lipsa unei alte contrașine în lungime de 5 metri (fila nr.35 - foto nr.6 și foto nr.7), fiind găsite pe traseul căii ferate elementele de prindere, toate aceste aspecte fiind surprinse în conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului din data de 3 mai 2013 (filele nr. 22- 25).

În vederea identificării autorilor, lucrătorii Postului de Poliție T.F. Socola au procedat la desfășurarea unor activități de supraveghere operativă în zona centrelor de achiziție a deșeurilor refolosibile din municipiul Iași, ., în dimineața zilei de 3.05.2013, organele de poliție aflate în serviciul de patrulare în zona Târgului de Cherestea au observat că pe drumul ce face legătura dintre satele Hlincea și C. din județul Iași, circula un atelaj tractat de 2 cai, iar persoana aflată în acesta, la vederea organelor de poliție, a intrat în panică, încercând să treacă neobservată și cât mai rapid. Observând reacția acestei persoane, lucrătorii de poliție au procedat la interceptarea, oprirea și legitimarea sa, stabilind că este vorba despre B. T. (fila nr. 61 – foto nr. 1 și foto nr.2). În urma verificării coșului atelajului, în prezența martorului C. L. N., au fost identificate, printre alte deșeuri de fier (fila nr. 64 – foto nr. 3 și foto nr.4), 4 contrașini în lungime de aproximativ 2,5 metri fiecare, prezentând urme proaspete de tăiere, respectiv luciu metalic la capetele secționate (fila nr. 70 – foto nr.7 și foto nr. 8, fila nr. 76 – foto nr. 11 și foto nr. 12, filele nr. 79, 82, 85 și 88 – foto nr. 13, foto nr. 14, foto nr. 15, foto nr. 16, foto nr. 17, foto nr. 18, foto nr. 19 și foto nr. 20) și 2 plăci metalice de susținere a acului și contra-acului (fila nr. 67 – foto nr. 5 și foto nr. 6, fila nr. 73 – foto nr. 9 și foto nr. 10). În acest sens, s-a procedat la încheierea procesului verbal din data de 3 mai 2013 servind drept dovadă pentru cele constatate (filele nr. 56-58).

Fiind întrebat cu privire la proveniența acestor componente CFR, inculpatul B. T. a declarat organelor de cercetare penală că le-a găsit în urmă cu aproximativ 2-3 săptămâni, în pădurea Bârnova și că le-a luat în vederea valorificării la un centru de colectare a deșeurilor refolosibile din Municipiul Iași. Pentru a stabili cu exactitate dacă aceste componente provin de la calea ferată, lucrătorii de poliție au luat legătura cu șeful Districtului L2 Bârnova, P. M., iar acesta, sosit la fața locului, în urma examinării, a declarat că aceste piese sunt componente CFR identice cu cele demontate și sustrase de pe liniile 4 și 5 din stația CFR Bârnova, kilometrul nr. 389+450.

În cauză, au fost audiați în calitate de martori: P. M., M. I., I. G., Țară- L. M. și C. L. N..

Declarațiile lui P. M. din data de 3 mai 2013 (filele nr. 48-49) și 12 mai 2013 (filele nr. 46-47) se coroborează cu declarațiile lui M. I. din data de 4 mai 2013 (fila nr. 55) și 12 mai 2013 (fila nr. 54) prezentând continuitate și completându-se reciproc în următorul sens: P. M. a declarat că la data de 2 mai 2013, în jurul orelor 14:00, în calitate de șef District L2 Bârnova a mers la serviciu în vederea verificării modului în care revizorul de cale ferată, I. G. își îndeplinește atribuțiile. La acea dată, de serviciu era M. I. care, în urma verificărilor efectuate la ora 8:30, nu a constatat lipsa vreunei piese la liniile de cale ferată cu numărul 1,2,3 – curente, nici la liniile 4 și 5 - închise circulației. M. I. a declarat că a fost încunoștiințat de P. M. cu privire la lipsa a 2 bucăți contrașină și 2 plăci metalice de susținere ac și contra- ac. După ce i-a comunicat lui P. M. că la ora 8:30 când a efectuat verificările, nu a constatat sustrageri în această zonă, M. I. a continuat verificarea căii ferate pe traseul Bârnova- C., iar P. M. s-a întors la sediul Districtului L2 Bârnova pentru a anunța organele de poliție cu privire la cele constatate.

Declarațiile lui B. T. din data de 3 mai 2013 (filele nr. 103-104), 13 mai 2013 (filele nr. 101-102) și 18 mai 2014 (filele nr. 98-99), precum și relatarea acestuia din data de 3 mai 2013 făcută organelor de poliție cu ocazia opririi acestuia în timp ce se deplasa cu atelajul în care transporta componentele de cale ferată sustrase în vederea valorificării la un centru de colectare a deșeurilor din fier refolosibile sunt contradictorii și nu se coroborează cu declarațiile martorilor I. G. și M. I.. Astfel, inițial, la data de 3 mai 2013, inculpatul a precizat că a găsit componentele CFR în pădurea Bârnova în urmă cu aproximativ 2-3 săptămâni de la data anterior menționată, pentru ca ulterior să declare că la data de 2 mai 2013, a plecat de la domiciliu în căutare de bureți, iar pe traseu, în pădurea Bârnova a găsit componentele de cale ferată. Aceste aspecte sunt contrazise de susținerile martorului I. G. care, prin declarațiile din data de 7 mai 2013 (fila nr.53) și 12 mai 2013 (fila nr.52) a arătat că, în calitatea sa de revizor de cale ferată în cadrul Districtului L2 Bârnova, a efectuat la data de 1 mai 2013 revizia căii ferate pe distanța C.- Bârnova- Grajduri, ocazie cu care nu a constatat lipsa vreunei piese de infrastructură feroviară, precum și de susținerile martorului M. I. care, prin declarațiile din data de 4 mai 2013 (fila nr. 55) și 12 mai 2013 (fila nr. 54) a arătat, de asemenea, că, în calitate de revizor de cale ferată în cadrul aceluiași District, a efectuat la data de 2 mai 2013, ora 8:30 revizia căii ferate, fără să identifice vreo neregularitate, fapt ce conduce la înlăturarea afirmațiilor lui B. T. ca nesincere.

Pe de altă parte, declarațiile martorului Țară- L. M. din data de 3 mai 2013 (fila nr. 51) și 11 mai 2013 (fila nr. 50) se coroborează atât cu declarațiile martorului P. M. din data de 3 mai 2013 (filele nr. 48-49) și 12 mai 2013 (filele nr. 46-47), cât și cu cele consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului din data de 3 mai 2013 (filele nr. 22- 25), în sensul în care la această dată, în timp ce se afla la locuința de serviciu din stația CFR în calitate de revizor cale ferată în cadrul Districtului L2 Bârnova, lui Țară- L. M. i s-a solicitat de către organele de poliție să asiste la cercetarea la fața locului, ocazie cu care s-a constatat lipsa componentelor de cale ferată, respectiv 2 bucăți contrașină și 2 plăci metalice de susținere.

Aceste probe se coroborează cu declarațiile martorului C. L. N. din data de 9 mai 2013 (filele nr. 91-92) și 13 mai 2013 (fila nr. 89) căruia i s-a solicitat de către lucrătorii de poliție să asiste în calitate de martor la verificarea componentelor din fier aflate în coșul atelajului, declarații coroborate cu cele susținute de către P. M. (fila nr. 49) în sensul că în timp ce se afla împreună cu organele de poliție la locul producerii evenimentului, acestea au fost sesizate telefonic de un alt agent de poliție că a fost găsit un atelaj având, printre alte deșeuri din fier, componente CFR, moment în care P. M. s-a deplasat la centrul de colectare a deșeurilor reciclabile . Iași, în vederea stabilirii dacă piesele depistate sunt componente CFR identice cu cele demontate și sustrase de pe liniile 4 și 5 din stația CFR Bârnova.

Încadrarea în drept, aplicarea legii penale mai favorabile și individualizarea judiciară a pedepsei.

Faptele inculpatului care, în data de 02.05.2013, între orele 8:30 - 14:00, a sustras 2 contrașini și 2 plăci metalice de susținere din componența liniilor de cale ferată nr. 4 și 5 de pe raza Stației CFR Bârnova, în valoare de 3.623,55 lei, pe care le-a încărcat în atelajul propriu cu intenția de a le valorifica la un centru de colectare a deșeurilor refolosibile, întrunește, în concepția Codului penal din 1968, elementele constitutive ale infracțiunii de „furt de componente de cale feratăt”, prevăzută de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 289/2005, iar potrivit noului Cod penal, elementele constitutive ale infracțiunii de „furt”, prevăzută de art. 228 Cod penal.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii este reprezentat, în ambele reglementări, de acțiunea de luare a bunurilor aparținând persoanei vătămate, bunuri menționate în expunerea situației de fapt din posesia acestora, prin detașarea celor patru contrașini, fără a avea consimțământul persoanei în a cărei posesie se aflau aceste bunuri, în scopul de a și le însuși pe nedrept.

Infracțiunea s-a consumat la momentul la care inculpatul a intrat în posesia bunurilor sustrase și s-a produs urmarea imediată a faptei constând în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la posesia bunurilor mobile și producerea unei pagube și în lipsirea persoanei vătămate de posesia bunurilor sustrase.

Paguba nu s-ar fi produs în lipsa activității infracționale a inculpatului, dovedindu-se astfel existența raportului de cauzalitate.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul păgubitor pentru patrimoniul părții civile și urmărind producerea lui prin sustragerea bunurilor, fără consimțământul persoanei care le deține.

La analiza legii penale mai favorabile inculpatului, instanța va reține că limitele de pedeapsă prevăzute de art. 6 din Legea nr. 289/2005 sunt cuprinse între 3 și 15 ani, iar cele prevăzute de art. 228 Cod penal sunt cuprinse între 1 și 5 ani sau amenda.

Orientarea instanței este înspre aplicarea unei pedepse îndreptate înspre minimul special, redus ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, respectiv de 2 ani închisoare conform legii anterioare și de 8 luni închisoare în baza legii noi.

În continuare, apreciază că o soluție aplicată conform noului Cod penal, de stabilire a unei pedepse de 8 luni închisoare, urmată de amânarea aplicării acesteia pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, este mai favorabilă decât soluția de condamnare a inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal din 1968, soluție ce ar putea fi acordată în condițiile Codului penal anterior.

În operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei, referitoare la infracțiunea de „furt calificat” pentru care se va dispune condamnarea inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal, în conformitate cu care stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea inculpatului, care se evaluează în funcție de: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu referire la art. 228 alin. 1 Cod penal, instanța reține că limitele între care urmează a se realiza operațiunea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate va fi cuprinsă între 8 luni și 3 ani și 4 luni

În raport de aceste criterii, instanța va lua în considerare că fapta comisă pare a fi avut mai degrabă un caracter spontan, generată de rezoluția inculpatului de a face rapid rost de venituri necesare pentru satisfacerea nevoilor zilnice.

Pe de altă parte, va avea în vedere și va acorda relevanța necesară atitudinii procesuale manifestată de inculpat în cursul procesului penal, care a recunoscut fapta comisă și a colaborat cu organele judiciare, facilitând astfel soluționarea completă și facilă a cauzei penale în care a fost implicat.

Față de aceste criterii, instanța apreciază că se impune să se orienteze la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea cu privire la care acesta a fost trimis în judecată, astfel cum acesta a fost redus ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Va stabili astfel o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.

În continuare, instanța va reține că potrivit art. 83 alin. 1 Cod penal, poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiții în prezenta cauză, instanța constată că s-a stabilit o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului, acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, inculpatul manifestându-și și acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Relativ la persoana inculpatului, instanța reține că fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată au un caracter cu totul incidental în conduita de ansamblu a inculpatului, care a lucrat până în anul 2011 ca meseriaș cale ferată în cadrul Districtului L-2 Bârnova, având ca atribuții de serviciu întreținerea și repararea căii ferate și că, urmare a pierderii locului de muncă, presta în prezent diferite activități ocazionale.

Având în vedere argumentele expuse anterior, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor legale prevăzute de art. 83 C.pen. pentru a dispune amânarea aplicării pedepsei, apreciind că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, instanța va amâna aplicarea pedepsei închisorii de 8 (opt) luni închisoare stabilită inculpatului B. T. prin prezenta sentință penală pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.

În baza art. 85 alin. 1 și 2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e), mai sus menționate, se vor comunica de către inculpat Serviciului de Probațiune Iași.

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală cu referire la art. 88 Cod penal va atrage atenția inculpatului B. T. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul revocării amânării aplicării pedepsei închisorii ce i-a fost stabilită prin prezenta sentință penală și a dispunerii aplicării și executării acesteia.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța reține că în cauză persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 4.493,20 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a comiterii faptei de către inculpat. A anexat în sensul celor susținute, devizul întocmit de Oficiul Juridic.

Instanța va reține ca fiind întrunite condițiile prevăzute de art. art. 1347 și urm. din Codul civil din 2009 pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului, respectiv va reține existența unei fapte ilicite, constând în infracțiunea pentru care s-a stabilit pedeapsa de 8 luni închisoare, faptă ce a ocazionat un prejudiciu de ordin patrimonial persoanei vătămate, constând în valoarea bunurilor sustrase și nerecuperate sau care nu mai pot fi folosite de aceasta.

Referitor la cuantumul concret al prejudiciului cauzat, instanța reține că acesta nu este la nivelul celui pretins de persoana vătămată., întrucât cele două contrașini nu au mai putut fi folosite din cauza tăierii lor, dar au fost recuperate în natură și restituite persoanei vătămate în stare de funcționare cele două plăci metalice ac, contra ac, în sumă de 898,80 lei, conform devizului de la fila 15, d.u.p. motiv pentru care nu se impune ca acestea să fie incluse în continuare în valoarea prejudiciului și de asemenea se impune a fi refăcut calculul întocmit de partea civilă.

Astfel, instanța va reține că valoarea concretă a materialelor sustrase de inculpat și care nu au putut fi recuperate în stare normală de funcționare, fiind tăiate, de către persoana vătămată, este, conform devizului, de 2.552,20 lei, sumă la care se impune a fi calculat procentul de 5% reprezentând cota de transport-aprovizionare, precum și cuantumul de 24% al TVA-ului, rezultând astfel o sumă de 3292,338 lei, ce reprezintă echivalentul prejudiciului concret cauzat persoanei civile și echivalează cu toate cheltuielile pe care aceasta este ținută să le facă pentru procurarea și instalarea unor materiale identice.

Pentru aceste motive, conform art. 397 Cod procedură penală, cu referire la art. 19 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 1347 și urm. din Codul civil din 2009, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de C. Națională de Căi Ferate „CFR” SA, prin Sucursala „Centrul regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF” Iași, cu sediul principal în mun. București, sector 1, bulevardul D. G. nr. 38 și sediul sucursalei în mun. Iași, Piața Gării nr. 1, jud. Iași, și obligă inculpatul B. T. la plata către partea civilă a sumei de 3292,338 lei, reprezentând despăgubiri civile.

Conform art. 272 Cod procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în cursul judecății, conform delegației nr. 9788 din 29.01.2015, emisă de Baroul Iași pentru domnul avocat M. N., va fi avansată din bugetul de venituri și cheltuieli a Ministerului de Justiție și va rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 274 Cod procedură penală, obligă inculpatul B. T. la plata sumei de 550 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei reprezintă cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale.”

În termen legal, împotriva sentinței penale sus menționate, partea civilă C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, prin reprezentantul său legal, a exercitat calea ordinara de atac a apelului.

În cererea scrisa de apel, partea civilă apelanta nu a dezvoltat motivele de apel, limitându-se la a preciza că solicita modificarea în parte a sumei bănesti acordata cu titlu de daune materiale, în sensul acordării întregului prejudiciu.

***

Pentru termenul de judecata stabilit la instanța de control judiciar la data de 06.01.2016, partea civilă apelantă C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, prin reprezentantul său legal – directorul general P. G. R., a înaintat la dosarul cauzei adresa nr. 1.5._ în cuprinsul căreia precizează că își retrage apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 1560 din 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .

Față de manifestarea de voință a parții civile apelante C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, prin intermediul reprezentantului său legal, observând și dispozițiile art. 415 Cod procedura penală potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămata și oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, Curtea urmează sa dea eficiență voinței exprimata neechivoc de apelanta din prezentul dosar și să ia act de retragerea apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 1560 din 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .

Pe cale de consecință, pentru argumentele redate, în temeiul dispozițiilor art. 415 Cod procedura penală, se va lua act de declarația părții civile apelante C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 1, jud. Iași, prin reprezentant legal, de retragere a apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 1560 din 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .

Reținând culpa procesuală în sarcina părții civile apelante, urmează sa se dispună obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare ce au fost avansate de stat cu ocazia soluționării prezentului apel, conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza dispozițiilor art. 415 Cod procedură penală, ia act de voința părții civile apelante C. Națională de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională de Căi Ferate Iași, cu sediul în mun. Iași, .. 1, jud. Iași, prin reprezentant legal, de retragere a apelului declarat împotriva sentinței penale nr. 1560 din 06.05.2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ .

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) Cod procedura penală, obligă partea civilă apelantă să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat cu ocazia judecării prezentului apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.01.2016.

Președinte, Judecător,

A. C.-C. C.-G. T.

Grefier,

C. L.

Redactat C.C.A.

Tehnoredactat L.C.

5 ex. – 07.01.2016

Judecătoria Iași: S. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 4/2016. Curtea de Apel IAŞI