Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 14/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 06-01-2012 în dosarul nr. 14/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE Nr. 14/2012
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D.
Judecător G. S.
Judecător D. A.
Grefier C. B.
Ministerul Public reprezentat prin procuror DIICOT A. V.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul M. R. V., deținut în prezent în Centrul de reținere și arestare preventivă V., împotriva încheierii din 28.12.2011 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ 11, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent M. V. R., în stare de arest preventiv, asistat de avocat G. B. T., apărător ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Interpelat, avocat G. precizează că recursul privește atât dispoziția privind menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, cât și înlocuirea măsurii arestării preventive, și liberarea provizorie sub control judiciar.
Nefiind cereri prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul recursului dedus prezentei judecății.
Avocat G., depune la dosar un material din doctrină – 2 file -, după care, având cuvântul, înțelege să invoce nelegalitatea încheierii recurate, întrucât, potrivit art. 1491 Cod procedură penală, arestarea inculpatului se face numai după ascultarea acestuia de către procuror și judecător. In acest sens, are în vedere faptul că, așa cum rezultă și din filele dosarului de urmărire penală nr. 24-26 există o declarație de învinuit, iar, la finele acestei declarații, în continuare, se consemnează aducerea la cunoștință a faptului că are calitatea de inculpat, iar acesta arată că nu mai are nimic de declarat. Apreciază că cele trei rânduri înserate la sfârșitul declarației de învinuit nu echivalează că declarația efectivă de inculpat.
Consideră că la dosarul cauzei nu există declarația de inculpat, având în vedere faptul că cele două noțiuni sunt diferite, fiind vorba de două calități distincte.
Mai mult decât atât, arată că la dosarul cauzei nu există nici un proces-verbal de aducere la cunoștință a faptul că învinuitul are calitatea de inculpat, nu există declarație de inculpat în adevăratul sens procedural, iar una din condiții este ascultarea inculpatului în prezența apărătorului, nefiind îndeplinită această condiție, atrage nulitatea absolută, care poate fi invocată în orice moment.
Tribunalul V. în motivarea încheierii recurate, nu face nicio referire la acest aspect invocat, deși, chiar instanța avea obligația de a invocat nulitatea absolută în lipsa acestei declarații.
Solicită revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, dacă se va respinge acest punct de vedere, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive, întrucât, astfel cum reiese și din actele și lucrările dosarului, fapta a fost săvârșită sub influența drogurilor, aspect dovedit cu actele depuse la dosar.
Au fost audiați doi martori în apărare care au declarat la parchet că în momentul la care victima și inculpatul s-au cunoscut, ea era cea care se droga, ea era cea care 1-a pornit pe această cale pe inculpat.
Ulterior, victima, având sub 18 ani în acel moment, a întreținut relații sexuale cu inculpatul, amenințându-l că dacă nu va aduce bani pentru procurarea de droguri va face plângere pentru infracțiunea de relații sexuale cu un minor.
Mai mult de atât, pericolul social a fost evaluat în mod greșit, din moment ce, mai există două persoane care traficau victima, separat, și care luau bani, care găseau clienți, aspecte arătate de aceștia în declarațiile date la urmărirea penală. În aceste circumstanțe, există cel puțin o complicitate, dacă nu chiar, cei doi sunt autorii acestei infracțiuni, deoarece o traficau în mod direct, fapt relatat și de către victimă.
Raportat și la împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că lăsarea acestuia în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Mai mult, în referatul cu propunere de arestare preventivă se face referire la două victime, fără a se indica care este cea de a doua victimă.
În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, cu privire la capătul de cerere privind înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea solicită a se constata că recursul este inadmisibil, legiuitorul stabilind în mod clar la art. 141 alin. 1 Cod procedură penală că încheierea prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii, nu poate fi atacată cu recurs.
Cu privire la motivul de nelegalitate constând în neaudierea de către procuror în calitate de inculpat, astfel cum rezultă din declarațiile existente la dosar, după ce s-a pus în mișcare acțiunea penală, acest lucru i-a fost adus la cunoștință inculpatului care a arătat că nu mai are nimic de declarat. Prin urmare, acest lucru înseamnă audierea inculpatului, care, și-a menținut declarațiile anterioare și nu mai dorește să facă alte precizări.
Mai mult decât atât, legiuitorul nu obligă ca cele două declarații să fie luate pe formulare separate, necesar fiind ca persoana față de care se dispune arestarea preventivă să fie audiată în calitate de inculpat. Ori, așa cum rezultă din actele dosarului, tocmai în această calitate a fost audiat inculpatul, după punerea în mișcare a acțiunii penale, și înainte de formularea propunerii de arestare preventivă.
Referitor la capetele de cerere privind menținerea arestării preventive și cererea de liberare provizorie, solicită respingerea recursului, considerând că în mod corect instanța de fond a apreciat că se impune în continuare menținerea stării de arest preventiv, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, gravitatea acesteia, precum și necesitatea ca procesul penal să se desfășoare în condiții optime.
Instanța acordă cuvântul apărării cu privire la inadmisibilitatea recursului cu privire la capătul de cerere privind înlocuirea măsurii arestării preventive, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Avocat G., susține că potrivit art. 73 Cod procedură penală face trebuie să existe separat declarație de învinuit și inculpat, apreciind că mențiunea de la finele declarației de învinuit, de aducere la cunoștință a faptului că are calitatea de inculpat, și iar acesta arată că nu mai are nimic de declarat nu înseamnă nimic, și că trebuie să i se ia separat declarație în calitate de inculpat.
Precizează că nu mai insistă în recursul la capătul de cerere privind înlocuirea măsurii arestării preventive.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond a făcut referire la pericolul pe care l-a reprezenta inculpautl dacă ar fi lăsat în libertate.
Consideră că din moment ce se poate acorda în cazul unor infracțiuni a căror pedeapsă să nu depășească 18 ani, se poate acorda și în cazul inculpatului din prezenta cauză, din moment ce legiuitorul acordă această facilitate. Nu se poate vorbi de o pedeapsă de 18 ani fără pericol.
Nu rezultă că inculpatul, în viitor va mai săvârși altă infracțiune, că va influența martorii. Inculpatul are interesul de a-și dovedi nevinovăția, de a aduce martori noi .
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, solicită respingerea recursului, apreciind că în mod corect instanța de fond a indicat care sunt temeiurile pentru care nu se poate admite cererea d eliberare provizorie sub control judiciar.
Solicită respingerea recursului.
Inculpatul recurent M. R. V., având cuvântul, arată că nu sunt adevărate acuzațiile care i se aduc, nu a constrâns partea vătămată, nu a sechestrat partea vătămată, nu are antecedente penale, nu prezintă pericol pentru ordinea publică și solicită să fie judecat în stare de libertate.
Dezbaterile fiind declarate închise, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea
Analizând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin încheierea din 28.12.2011, Tribunalul V. a constatat ca fiind legală și temeinică măsurii arestării preventive a inculpatului M. V. R., fiul lui C. și S., născut la data de 06.08.1991 în mun. Huși, județul V., cetățenie -român, CNP_, fără ocupație, studii – 11 clase, necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Bârlad, ., ., ., jud. V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 47/U din 09.12.2011, emis de Tribunalul V. în baza încheierii nr. 36 din 09.12.2011.
În baza art.3001 alin.3 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv ainculpatului M. V. R., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin.1 și 2 din Legea nr. 678/2001, măsura urmând a fi verificată în termenul prev. de art.160b alin.1 Cod procedură penală.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat, prin apărător.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată inculpatului M. V. R., fiul lui C. și S., născut la data de 06.08.1991 în mun. Huși, județul V., cetățenie -român, CNP_, fără ocupație, studii – 11 clase, necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Bârlad, ., ., ., jud. V., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 47/U din 09.12.2011, emis de Tribunalul V. în baza încheierii nr. 36 din 09.12.2011.
S-a statuat asupra cheltuielilor judiciare.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut:
Asupra stării de arest preventiv a inculpatului M. V. R.;
Prin rechizitoriul nr.69/D/P/2011 din data de 27.12.2011 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M. V. R., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001.
În fapt s-a reținut că în perioada 2010-2011, inculpatul M. V. R., prin constrângere morală, fizică și prin punerea sub o stare de dependență prin asigurarea de consum de substanțe stupefiante sau cu efect halucinogen, a determinat-o pe Ț. A.-L., în vârstă de 17 ani, să practice prostituția în municipiul Bârlad.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 09.12.2011 pronunțată de Tribunalul V. – secția penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. V. R., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.47/U/09.12.2011, avându-se în vedere temeiurile prev. de art.143 Cod procedură penală, art.148 lit.f) Cod procedură penală, art.1491 Cod procedură penală și art.151 Cod procedură penală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanței de 27.12.2011, acordându-se primul termen de judecată, pe fond, la data de 25.01.2012.
Conform art.3001 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
De asemenea, dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Totodată, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv art.136 Cod procedură penală, art.143 Cod procedură penală, art.148 lit.f) Cod procedură penală, art.1491 Cod procedură penală și art.151 Cod procedură penală.
Astfel, în cauză, există suficiente indicii temeinice, în sensul art.143 Cod procedură penală și art.681 Cod procedură penală din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, relevante în acest sens fiind declarațiile inculpatului, declarația părții vătămate, raportul de evaluare psihologică, precum și declarațiile de martori.
De asemenea, a constatat îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.148 lit.f) Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
S-a analizat temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive a inculpatului, constatându-se de către instanțe, că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prevăzute de art.136 raportat la art.143 Cod procedură penală și că în privința inculpatului sunt incidente cazurile de arestare prevăzute de art.148 lit.f) Cod procedură penală, care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta, astfel încât, nu se poate retine nulitatea arestării preventive a inculpatului M. V. R., așa cum susține apărătorul acestuia, întrucât măsura arestării preventive a fost menținută în calea de atac a recursului prin încheierea nr. 148 din 14.12.2011 a Curții de Apel Iași Secția penală.
Stabilirea vinovăției inculpatului M. V. R. urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Menținerea stării de arest preventiv a inculpatului nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, inculpatul având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a-și demonstra nevinovăția.
Măsura arestării preventive în cazul prevăzut de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă din partea societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate să prezinte pericol social concret pentru ordinea publică, prevăzută de art.148 lit.f) Cod procedură penală, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptelor; sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiunii, de posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Infracțiunile de trafic de minori prezintă un grad ridicat de pericol social. Aceste infracțiuni, de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei și sănătatea, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și de date referitoare la fapte, nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupus a fi comise de către inculpatul M. V. R., precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunii, de faza incipientă a procesului penal, tribunalul a apreciat că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest preventiv.
CEDO a subliniat în jurisprudența sa că aprecierea limitelor rezonabile ale detenției trebuie să se facă urmând a se analiza circumstanțele fiecărui caz în parte. S-a subliniat că la aprecierea caracterului rezonabil al duratei detenției preventive vor fi avute în vedere: complexitatea cauzei, aspectul dacă inculpatul a prejudiciat în vreun fel eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare.
În speță nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu s-a estompat rezonanța social negativă a infracțiunii presupus a fi comisă, rezonanță ce reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret.
În plus, tribunalul a reținut că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „ factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie”, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției.
De asemenea, în raport cu probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune”, măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
În considerarea celor arătate, instanța a constatat că se impune, în continuare, privarea de libertate a M. V. R. astfel că, în temeiul art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b alin.1 și 3 Cod procedură penală, a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive luată împotriva inculpatului, pe care a menținut-o, urmând a fi verificată în termenul prevăzut de art. 160b alin.1 Cod procedură penală.
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M. V. R.;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 22.12.2011 și conexată cu prezenta cauză, în temeiul art.1602 și următoarele Cod procedură penală, inculpatul M. V. R. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
În motivare, inculpatul a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege, în sensul că pedeapsa pentru infracțiune pentru care este judecat nu depășește 18 ani și că nu există date din care să rezulte că, fiind lăsat în libertate, prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere atât circumstanțele personale cât și cele ale săvârșirii faptei. De asemenea, a arătat inculpatul că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă prin alte asemenea fapte. Susține inculpatul că dorește să fie liberat pentru a fi alături de familia sa.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că inculpatul M. V. R. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001.
În fapt s-a reținut că în perioada 2010-2011, inculpatul M. V. R., prin constrângere morală, fizică și prin punerea sub o stare de dependență prin asigurarea de consum de substanțe stupefiante sau cu efect halucinogen, a determinat-o pe Ț. A.-L., în vârstă de 17 ani, să practice prostituția în municipiul Bârlad.
Tribunalul a apreciat că simpla îndeplinire a condițiilor prevăzute de dispozițiile art.1602 Cod procedură penală nu conduce în mod automat la admiterea cererii, întrucât, pe lângă condițiile impuse de acest text de lege, trebuie verificat însă, dacă, așa cum prevede art.136 alin.2 Cod procedură penală, scopul măsurii preventive, circumscris în dispozițiile art.136 alin.1 Cod procedură penală (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei), poate fi atins sau nu prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Această verificare se face prin raportare la criteriile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și art.148 Cod procedură penală ce au condus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Or, procedând la verificarea aspectelor menționate anterior, instanța a apreciat că, în cauza de față, deși cererea inculpatului este admisibilă în principiu, scopul măsurii preventive nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia, întrucât, asigurarea bunei desfășurări a procesului penal impune judecarea în continuare a inculpatului în stare de arest, în condițiile în care subzistă temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.f) Cod procedură penală.
Având în vedere atât gravitatea faptei, gradul de pericol social concret al acesteia și pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, împrejurările comiterii infracțiunii, urmărire produse și circumstanțele personale ale inculpatului și ale părții vătămate, precum și consecințele pentru ordinea publică pe care le-ar genera judecarea în stare de libertate a celor care sunt bănuiți de comiterea unor astfel de fapte și pentru realizarea scopului măsurilor preventive așa cum este acesta definit în art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că, cel puțin în acest stadiu al procesului penal, cererea este neîntemeiată.
În baza art. 1608a alin. 6 Cod procedură penală, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul inculpatului M. V. R. și însușită de acesta.
În termen, încheierea fost recurată de inculpat, cu motivarea că în mod nelegal a fost menținută măsura arestării preventive având în vedere că acesta a fost audiat în calitate de inculpat, la sfârșitul declarației de învinuit, condiții în care nu există propriu-zis ă declarație de inculpat, că ascultarea lui în această calitate nu s-a făcut în prezența apărătorului, că declarația dată în această calitate este lovită de nulitate absolută, cp se impune înlocuirea măsurii arestării preventive întrucât, martorii audiați nu confirmă că victima se droga, că pericolul social a fost greșit evaluat, că poate fi liberat provizoriu sub control judiciar, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, că nu va mai săvârși alte fapte și nu va influența desfășurarea procesului penal.
Recursul formulat nu este fondat.
Prima instanță, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, a avut în vedere, motivat, că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, în sensul că există atât indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, faptă pedepsită de lege cu închisoare mai mare de patru ani, că lăsarea în libertate a inculpatului, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol dat de natura faptei și împrejurările în care se presupune că aceasta s-a consumat.
Din actele și lucrările dosarului, rezultă că recurentul a fost audiat în cursul urmăririi penale, anterior formulării referatului cu propunerea de arestare preventivă, în calitate de inculpat, în prezența unui avocat.
Faptul că declarația de inculpat a fost inclusă pe același formulat cu declarația de învinuit, dar după ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală nu constituie un motiv de nulitate, în condițiile în care, aspectul a fost adus la cunoștință inculpatului, iar declarația a fost luată în prezența avocatului, apărătorul semnând declarația.
Cât privește critica adusă încheierii în partea referitoare la respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, nu a mai fost susținută dar nici nu putea fi analizată dat fiind că încheierea, sub acest aspect nu putea fi suspusă controlului judiciar pe calea recursului.
Nici critica care privește liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, nu este întemeiată,
La analiza cererii de liberare provizorie, pe lângă condițiile de admisibilitate, în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cod procedură penală, instanța, verifică cererea și sub aspectul temeiniciei, verificare care se face prin raportare la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care se presupune că aceasta s-a consumat, la necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.
În raport de aceste considerente, prima instanță a apreciat corect că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este întemeiată chiar dacă sunt întrunite condițiile de admisibilitate.
Pentru aceste motive, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul M. V. R., aflat în Centrul de reținere și arestare preventivă V., împotriva încheierii din 28.12.2011 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ 11, încheiere pe care o menține.
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 ianuarie 2012.
Președinte, JudecătorJudecător
A. DubleaGeta SanduDan A.
Grefier,
C. B.
Red. D.A
Tehnored. B.C.
2 ex. 11 Ianuarie 2012
Tribunalul V.
Judecător N. P.-F.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 171/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
