Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 269/2014. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 269/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-07-2014 în dosarul nr. 269/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

C. DE A. IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP

DECIZIA PENALĂ Nr. 269/CJ/2014

Ședința publică de la 18 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. S.

Grefier E. A.

Pe rol fiind pronunțarea contestației penale formulată de condamnatul D. C. împotriva sentinței penale nr. 319/NCPP din 4 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, având ca obiect sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 15 iulie 2014, în ședință publică (cu participarea din partea Ministerului Public a doamnei procuror L. D. E. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 18 iulie 2014.

Ulterior deliberării:

C. DE A.

Asupra contestației de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 319/NCPP din 4.04.2014, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:

În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 coroborat cu art. 598 alin. (1) lit. d) C.proc.pen., admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile” din cadrul Penitenciarului privind pe condamnatul D. C., fiul lui V. și M., născut la data de 08.04.1945, CNP_, în prezent deținut în P. Iași, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile în privința condamnării aplicate prin sentința penală nr. 304/23.04.2009 a Tribunalului Iași, definitivă.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 30 de ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) Cod penal pe o durată de 10 ani și a degradării militare prev. de art. 67 Cod penal, aplicate condamnatului S. C. prin sentința penală nr. 304/23.04.2009 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3805/17.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

A - 20 (douăzeci) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de „viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, art. 13 Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod (parte vătămată D. M.);

B - 7 (șapte) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de „incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal (parte vătămată D. M.) cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice);

C - 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de „viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D. M.);

D - 7 (șapte) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de „incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) (parte vătămată D. M.);

E - 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de „viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D. C. I.);

F - 7 (șapte) ani închisoare și la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de „incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) (parte vătămată D. C. I.);

G5 ani închisoare, reprezentând spor de pedeapsă aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare.

Constată că faptele de „incest” (punctele B, D și F menționate mai sus) săvârșite de condamnat sub incidența art. 203 Cod penal din anul 1969 (prin constrângerea victimei minore) sunt absorbite, potrivit Noului Cod penal, în infracțiunea de „viol” prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. b) și c) cu art. 41, 43 alin. (5) și art. 77 lit. e) si art. 78 din Noul Cod penal (punctul A) și de infracțiunile de „viol”, prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. b), c) cu art. 77 lit. e) si art. 78 din Noul Cod penal (punctele C și E).

Constată că pedepsele aplicate inițial pentru infracțiunile de „viol”, de la punctele C și E, depășesc maximul special aplicabil potrivit Noului Cod penal.

Reduce pedepsele definitive aplicate la punctele C și E de la câte 25 ani închisoare, la câte 14 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Noul Cod penal contopește pedepsele aplicate condamnatului pentru infracțiunile de „viol”, respectiv pedepsele de 20 ani închisoare (punctul A), de 14 ani închisoare (punctul C) și de 14 ani închisoare (punctul E), pedeapsa rezultantă de executat fiind de 29 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 6 alin. 5 din Noul Cod penal stabilește în sarcina condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) din Noul Cod penal pe o durată de 5 ani.

Aplică condamnatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) din Noul Cod penal, ce va fi executată în condițiile art. 65 alin. (1) și (3) din Noul Cod penal.

Menține starea de detenție a condamnatului și deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință durata deja executată, începând cu data de 11.10.2007 până la zi.

Dispune anularea MEPI nr. 336/18.11.2009 emis de Tribunalul Iași și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe, în condițiile rămânerii definitive a acesteia.

În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

„Prin sentința penală nr. 304/23.04.2009 a Tribunalului Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia nr. 3805/17.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea numitului D. C. la pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare și la pedepsele complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a -II- a, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal pentru o perioadă de 10 ani, plus degradarea militară, conform art. 67 Cod penal.

În ce privește pedeapsa principală rezultantă aplicată definitiv condamnatului, instanța reține că aceasta conține pedepsele componente aplicate pentru infracțiunile concurente reținute în sarcina acestuia, după cum urmează:

A - 20 (douăzeci) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, art. 13 Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod (parte vătămată D. M.);

B - 7 (șapte) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de „incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal (parte vătămată D. M.) cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice);

C - 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D. M.);

D - 7 (șapte) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) (parte vătămată D. M.);

E - 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D. C. I.);

F - 7 (șapte) ani închisoare și la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) (parte vătămată D. C. I.);

G5 ani închisoare, reprezentând spor de pedeapsă aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare.

Dispozițiile art. 6 alin. (1) din Noul Cod penal devin operante numai dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii sau a amenzii și până la executarea completă a acesteia a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată conform legii vechi, depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită. În același sens sunt și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal care prevăd că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal anterior, care nu depășește maximul special prevăzut de Noul Cod penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Instanța constată că pentru faptele de „viol” comise în circumstanțele concret reținute în hotărârea de condamnare, vechiul Cod penal prevedea limitele speciale de pedeapsă cuprinse între 10-25 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, în timp ce noua reglementare - art. 218 alin. (3) din Noul Cod penal – stabilește limitele speciale cuprinse între 5-12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.

Comparând pedepsele stabilite definitiv pentru fiecare dintre infracțiunile de „viol” reținute în hotărârea de condamnare (punctele A,C,E)cu maximul special aplicabil (pentru faptele de „viol” concret comise în speța de față) în condițiile Noului Cod penal (art. 218 alin. 3 lit. b și c cu aplicarea art. 43 alin. 5 Noul Cod penal și art. 78, 79 alin. 2 Noul Cod penal), instanța constată că doar în ce privește pedepsele de la punctele C și E enumerate mai sus se impune aplicarea 6 alin. (1) din Noul Cod penal (deoarece acestea depășesc maximul special aplicabil care conform Noului Cod penal ar fi de 14 ani închisoare, pentru punctul A ar fi de 20 ani închisoare și ca atare nu sunt incidente dispozițiile legale citate).

În ce privește fapta concret comisă de „incest” (punctele B,D,F) reținută în sarcina condamnatului (prin raport sexual realizat prin constrângerea victimei rudă în linie directă) incriminate de art. 203 din Vechiul Cod penal (indiferent dacă raportul sexual între rude în linie directă era consimțit sau realizat prin constrângere), instanța reține că în actuala reglementare fapta nu mai întrunește conținutul infracțiunii de „incest” din art. 377 Noul Cod penal (care incriminează numai raportul sexual consimțit, săvârșit între rude în linie directă sau între frați și surori), fiind absorbită, ca element circumstanțial agravant, în conținutul infracțiunii de „viol” prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. b) și c) din Noul Cod penal (în speță, raportul sexual fiind realizat prin constrângere, între rude în linie directă, victima fiind fiica minoră a condamnatului).

În raport de datele expuse, instanța constatând incidente disp. art. 6 alin. (1) din Noul Cod penal coroborate cu art. 3 alin. (2) din Noul Cod penal (potrivit cărora „Dispozițiile art. 4 nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire”), va descontopi pedeapsa rezultantă de 30 ani închisoare în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor și va constata că faptele de „incest” (punctele B, D și F menționate mai sus) săvârșite de condamnat sub incidența art. 203 Cod penal din anul 1969 (prin constrângerea victimei minore) sunt absorbite, potrivit Noului Cod penal, în infracțiunea de „viol” prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. b) și c) cu art. 41, 43 alin. (5) și art. 77 lit. e) si art. 78 din Noul Cod penal (punctul A) și de infracțiunile de „viol”, prev. de art. 218 alin. (1), (3) lit. b), c) cu art. 77 lit. e) si art. 78 din Noul Cod penal (punctele C și E).

Totodată va constata că pedepsele aplicate inițial pentru infracțiunile de „viol”, de la punctele C și E, depășesc maximul special aplicabil potrivit Noului Cod penal.

Va reduce pedepsele definitive aplicate la punctele C și E de la câte 25 ani închisoare, la câte 14 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Noul Cod penal va contopi pedepsele aplicate condamnatului pentru infracțiunile de „viol”, respectiv pedepsele de 20 ani închisoare (punctul A), de 14 ani închisoare (punctul C) și de 14 ani închisoare (punctul E), pedeapsa rezultantă de executat fiind de 29 ani și 4 luni închisoare.

În ce privește pedepsele complementare aplicate definitiv alături de pedepsele principale stabilite pentru faptele penale de „incest” acestea urmează a fi înlăturate (cu excepția pedepsei constând în degradarea militară acesta fiind deja executată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare) deoarece, cum s-a arătat mai sus, față de noile condiții de incriminare a faptei de „incest” astfel cum este definit de legiuitor în art. 377 Noul Cod penal (fapta constând în raport sexual consimțit între rude în linie directă), și în raport de circumstanțele concrete în care s-au consumat faptele sub incidența vechiului cod (prin raport sexual realizat prin constrângerea victimei rudă în linie directă), faptele de incest (punctele B,D,F) sunt absorbite ca element circumstanțial agravant în faptele de „viol” (de la punctele A,C,E) ceea ce determină înlăturarea pedepselor principale stabilite pentru „incest” și, ca atare, și a pedepselor complementare.

Constatând că pedeapsa complementară rezultantă (cu excepția degradării militare) aplicată pe lângă pedeapsa finală (dată spre executare condamnatului prin hotărârea de condamnare) în condițiile art. 53 Cod penal 1969 are o durată mai mare decât cea aplicabilă în condițiile Noului Cod penal (art. 66 alin. 1 Noul Cod penal) instanța va face aplicarea în cauză a art. 6 alin. (5) din Noul Cod penal și a art. 65 din Noul Cod penal, referitor la aplicarea pedepsei accesorii, în sensul că va stabili în sarcina condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), e) și f) din Noul Cod penal pe o durată de 5 ani, urmând a fi executată după executarea/considerarea ca executată a pedepsei principale.

De asemenea pedeapsa accesorie va avea același conținut ca cel al pedepsei complementare, urmând a fi executată conform art. 66 alin. (1) și (3) din Noul Cod penal.

Va fi menținută starea de detenție a condamnatului, în raport cu durata executată din pedeapsa principală până la pronunțarea prezentei hotărâri și va fi dedusă din pedeapsa stabilită în funcție de Noul Cod penal perioada deja executată.

Totodată, se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de instanța de executare și se va emite, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, un nou mandat de executare a pedepsie închisorii.

Văzând și disp. art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală,”.

În termenul prevăzut de lege condamnatul D. C. a formulat contestație împotriva acestei sentințe penale solicitând reducerea pedepsei ca urmare a aplicării legii mai favorabile, nemulțumit fiind de reducerea aplicată de instanța de fond.

Analizând contestația formulată și actele și lucrările dosarului, C. constată că este fondată pentru următoarele considerente:

Condamnatul D. C. execută pedeapsa principală de 30 ani închisoare stabilită în urma contopirii următoarelor pedepse:

A - 20 (douăzeci) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, art. 13 Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod (parte vătămată D. M.);

B - 7 (șapte) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de „incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal (parte vătămată D. M.) cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice);

C - 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D. M.);

D - 7 (șapte) ani închisoare și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) (parte vătămată D. M.);

E - 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 10 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„viol”, prev. și ped. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. b ind. 1, alin. 3 Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal (parte vătămată D. C. I.);

F - 7 (șapte) ani închisoare și la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua, lit. b, lit. d și lit. e Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal aplicate pentru infracțiunea de„incest”, prev. și ped. de art. 203 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 2 Cod penal, art. 33 lit. b Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice) (parte vătămată D. C. I.);

G5 ani închisoare, reprezentând spor de pedeapsă aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare.

În aplicarea dispozițiilor art. 4 Cod penal, instanța de fond corect a înlăturat pedepsele aplicate acestuia pentru infracțiunile de incest care în actuala reglementare prevede obligativitatea existenței consimțământului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 8 din 26 mai 2014 dată în dosarul nr._ /HP/P și Decizia nr. 15 din 23 iunie 2014 dată în dosarul nr._ /HP/P a stabilit cu caracter obligatoriu că „în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerație circumstanțele atenuante sau agravante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă”, respectiv „pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de . noului cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. (5) Cod penal”.

Instanța de fond în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 Cod penal a luat în calcul la stabilirea maximului special prevăzut de legea nouă atât circumstanțele agravante reținute condamnatului care apar valorificate în pedeapsa concretă cât și dispozițiile art. 43 alin. 5 Cod penal.

Față de această situație, văzând caracterul obligatoriu al deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, C. va desființa hotărârea contestată și în rejudecare, în aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 Cod penal, la stabilirea cuantumului pedepselor ce urmează să fie executate nu se va mai lua în considerare circumstanțele agravante reținute condamnatului care apar valorificate în pedeapsa concretă, ci doar prevederile art. 43 alin. 5 Cod penal aplicabile doar pentru fapta de viol de la punctul A.

Constatând că sunt motive de desființare a hotărârii contestate:

Va fi admisă contestația formulată de contestatorul D. C., împotriva sentinței penale nr. 319/NCPP/04.04.2014, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o va desființa în parte.

Rejudecând cauza:

Va înlătura dispozițiile prin care s-a constatat că pedepsele aplicate inițial pentru infracțiunile de viol de la punctele C și E, depășesc maximul special aplicabil potrivit noului cod penal, prin care s-au redus pedepsele definitive aplicate la punctele C și E de la 25 ani închisoare, la câte 14 ani închisoare și dispozițiile de contopire a pedepselor conform art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal.

Va constatata că pedepsele aplicate inițial pentru infracțiunile de „viol” de la punctele A, C și E, depășesc maximul special aplicabil potrivit noului cod penal.

Va reduce pedeapsa definitivă aplicată pentru infracțiunea de viol de la punctul A de la 20 ani închisoare la 18 ani închisoare și pedepsele definitive aplicate pentru infracțiunile de viol de la punctele C și E de la câte 25 ani închisoare, la câte 12 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b Noul Cod penal va aplica condamnatului pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 ani închisoare (1/3 din celelalte două pedepse de 12 ani închisoare), condamnatul D. C. urmând să execute pedeapsa totală de 26 (douăzeci și șase) de ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația formulată de contestatorul D. C., împotriva sentinței penale nr. 319/NCPP/04.04.2014, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care o desființează în parte.

Rejudecând cauza:

Înlătură dispozițiile prin care s-a constatat că pedepsele aplicate inițial pentru infracțiunile de viol de la punctele C și E, depășesc maximul special aplicabil potrivit noului cod penal, prin care s-au redus pedepsele definitive aplicate la punctele C și E de la 25 ani închisoare, la câte 14 ani închisoare și dispozițiile de contopire a pedepselor conform art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal.

Constată că pedepsele aplicate inițial pentru infracțiunile de „viol” de la punctele A, C și E, depășesc maximul special aplicabil potrivit noului cod penal.

Reduce pedeapsa definitivă aplicată pentru infracțiunea de viol de la punctul A de la 20 ani închisoare la 18 ani închisoare și pedepsele definitive aplicate pentru infracțiunile de viol de la punctele C și E de la câte 25 ani închisoare, la câte 12 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b Noul Cod penal aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare la care adaugă un spor de 8 ani închisoare (1/3 din celelalte două pedepse de 12 ani închisoare), condamnatul D. C. urmând să execute pedeapsa totală de 26 (douăzeci și șase) de ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale contestate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 18 iulie 2014.

Președinte,

G. S.

Grefier,

E. A.

Red. G.S.

Tehnored. A.E.

2 ex./25.07.2014

Tribunalul Iași

Judecător – C. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 269/2014. Curtea de Apel IAŞI