Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Hotărâre din 29-10-2014, Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 667/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PT CAUZE CU MINORI - NCPP
DECIDE Nr. 667/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte I. E. C.
Judecător A. G. O. M.
Grefier C.-M. Ș.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către inculpata C. M., împotriva sentinței penale nr. 247 din 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2014 (cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror L. D. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Iași), susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 22.10.2014, când pentru aceleași motive s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, când,
C. DE A.
Asupra apelului penal de fata:
Prin sentința penala nr. 247 din 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
„În temeiul dispozițiilor art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, cu ref. la 63 al. 3 teza a II-a Cod penal din 1969 condamnă pe inculpata C. M., născută la data de 01.01.1951 în ., fiica lui I. și P., de cetățenie română, divorțată, studii 8 clase, pensionară, fără antecedente penale, cu domiciliul în .. V., CNP_, la o pedeapsă de 1000 de lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe (faptă săvârșită la data de 24.09.2012, persoană vătămată B., fostă C., S.).
Atrage atenția inculpatei asupra disp. art. 63 ind. 1 Cod penal din 1969 privind înlocuirea pedepsei amenzii în caz de sustragere cu rea credință de la executarea acesteia.
În baza art. 25 Cod de procedură penală cu referire la art. 397 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil, admite în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată-parte civilă B. (fostă C.) S., domiciliată în . și obligă inculpata la plata sumei de 882,01 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și 1200 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
În baza art. 25 Cod de procedură penală cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. de Urgență „E. B.” B. și obligă inculpata C. M. la plata sumei de 54,54 lei reprezentând daune materiale – cheltuieli medicale de specialitate.
În baza art. 276 al. 1 C.pr.pen., obligă inculpata la plata sumei de 400 de lei către partea civilă cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă pe inculpata C. M. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2014.”
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarea situație de fapt si de drept:
„Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria B. la data de 27.02.2014 în dosarul nr. 5020/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei C. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul Penal din 2009.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 13.03.2014, sub nr._ .
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la data de 27.09.2012 numita B. (fostă C.) S. a sesizat organele de poliție cu privire la aceea că în data de 24.09.2012 a fost lovită cu o bâtă în zona capului de numita C. M..
Apărarea inculpatului:
Inculpata, după ce i-au fost aduse la cunoștință de către instanță prevederile art. 374 al. 4 din Codul de Procedură penală, la termenul din data de 12.05.2014, a solicitat ca judecata să se desfășoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, susținând că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa. Instanța, după ascultarea inculpatei, a pus în discuție cererea, pe care a respins-o, având în vedere că inculpata nu a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa.
Mijloace de probă:
În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarația persoanei vătămate (f. 10-11 dup), declarații inculpat (f. 38, 45 dup), declarați martori: A. M. R. (f. 18-20 dup), A. N. (f. 21-23 dup), A. B. L. (f. 24-25 dup), certificat medico-legal (f. 12 dup), alte înscrisuri.
În cursul cercetării judecătorești, a fost audiată inculpata. Totodată, au fost ascultați martorii A. M. R. (f.46 d.i.), A. N. (f. 45 d.i.), A. B. L. (f. 44 d.i.), C. S. (f.47 d.i.), B. I. (f.48 d.i.), B. M. (f.49 d.i.).
De asemenea, a fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatei (f. 6 d.i.).
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarele:
Situația de fapt:
La data de 24.09.2012 în jurul orelor 23,30, persoana vătămată B. (fostă C.) S. se deplasa pe drumul public din . iar în momentul în care a trecut prin fața porții inculpatei C. M. a fost oprită de aceasta care, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, a lovit persoana vătămată cu un băț în zona capului. Pe parcursul desfășurării altercației a intervenit fiul inculpatei, martorul A. M. R., care a luat bățul pentru a opri . însă inculpata i-a smuls bățul din mână și a lovit-o din nou persoana vătămată în zona mâinilor. Fiul inculpatei a intervenit din nou și a condus-o pe mama sa în curtea locuinței iar persoana vătămată a plecat spre domiciliu. În urma loviturilor primite, persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat aprox. 7-8 zile îngrijiri medicale cf. certificatului medico-legal nr. 643/26.09.2012.
Situația de fapt mai sus expusă a fost reținută de către instanță ca urmare a coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză.
Inculpata nu a recunoscut în totalitate desfășurarea faptelor, susținând că a lovit-o pe persoana vătămată în timp ce încerca să intre în curtea sa (f. 35 d.i.). Aceasta a recunoscut totuși că a lovit-o cu un băț în cap, însă persoana vătămată sângera de dinainte de a fi lovită de ea și nu ca urmare a acțiunii agresive a inculpatei. Acest mod de desfășurare a evenimentelor nu poate fi reținut de către instanță întrucât nu se coroborează în totalitate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, martorul A. M. R., fiul inculpatei, a auzit-o pe mama sa strigând și când a ieșit afară a văzut-o pe persoana vătămată și pe mama sa ținând de un băt. A luat bățul și i l-a dat mamei sale iar aceasta a lovit-o pe persoana vătămată. Instanța va înlătura din declarația martorului, dată în fața instanței (f. 46 d.i.) aspectul referitor la faptul că persoana vătămată era deja lovită de fostul soț când inculpata i-a aplicat loviturile cu bățul apreciind că martorul este nesincer, de vreme ce în cursul urmării penale (f. 18 dup) nu a relatat acest aspect. De asemenea, declarația martorului dată în fața instanței este parțial nesinceră și prin aceea că a precizat că persoana vătămată a fost lovită doar peste mâini de inculpată, pe când în faza de urmărire penală a declarat că i-a fost aplicată și o lovitură în zona capului. Persoana vătămată a declarat la rândul său (f. 11 dup) că a fost lovită de inculpată cu parul atât peste mâini cât și în zona capului.
Declarația persoanei vătămate (și cea a martorului A. M. R. din faza de u.p.) se coroborează de altfel și cu mențiunile din certificatul medicol-legal nr. 643 din data de 26.09.2012 (fila 12 d.u.p.) care a concluzionat că „persoana vătămată C. S. prezintă parietal dreapta, plagă de aprox 2 cm, dispusă sagital, ușor sângerândă, lateral dreapta de aceasta, la aprox 1,5 cm, relativ paralel, o altă plagă de aprox 4,5 cm, ușor sângerândă. Antebrax stâng, 2/3 superioare, fața dorsală, discretă tumefacție și ecimozare violacee de aprox. 16/9 cm. (…) Leziunile s-au putu produce prin lovire cu sau de obiecte contondente și necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale.” Astfel, rezultă că persoana vătămată a fost lovită atât în zona capului cât și în zona mâinilor.
De asemenea, la conflict a asistat și martorul A. N. (f. 21 d.u.p., f. 45 d.i.) care a precizat că a văzut cum inculpata, fosta sa soție, a lovit-o cu un băț pe persoana vătămată, conflictul fiind aplanat de martorul A. M. R.. Martorul C. S. a declarat (f. 47 d.i.) că fosta sa soție, respectiv persoana vătămată, a venit acasă sângerând din zona capului, relatându-i totodată că a fost lovită de inculpată.
În acest context, instanța consideră că probele care susțin vinovăția inculpatei există și sunt dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În drept:
Pentru a stabili corect încadrarea juridică a faptei pentru care inculpata C. M. a fost trimisă în judecată, este necesar ca instanța să stabilească mai întâi legea aplicabilă din perspectiva incidenței legii penale mai favorabile, în aplicarea art. 5 Cod Penal.
Astfel, instanța reține că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 180 al. 2 Cod penal din 1969.
Conform Codului penal în vigoare, fapta inculpatei se încadrează în dispozițiile art. 193 alin.2, respectiv „fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă”.
Analizând succesiunea de legi penale în timp din perspectiva art. 5 din Codul penal în vigoare, care prevede că „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”, ținând seama de cele statuate prin Decizia CCR nr. 265 din data de 6 mai 2014 prin care s-a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile și nicio autoritate nu poate ignora înțelesul constituțional astfel stabilit, instanța reține că inculpatei îi sunt mai favorabile prevederile din Codul penal din 1969. Acesta, pentru infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată, prevăd limite de pedeapsă mai reduse – închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, spre deosebire de noul Cod penal care prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau pedeapsa amenzii. Totodată, Codul penal din 1969 prevede că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, spre deosebire de Codul Penal din 2009, care nu mai prevede posibilitatea împăcării părților. În consecință, instanța stabilește că legea mai favorabilă este legea veche care ultraactivează.
Ca atare, în drept, fapta inculpatei C. M. care, la data de 24.09.2012, orele 20,30 a aplicat persoanei vătămate B. (fostă C.) S. lovituri cu un băț în zona capului și a mâinilor, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 7-8 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal din 1969.
a) Astfel, instanța reține că, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii în discuție, sub aspectul elementului material, a fost realizată acțiunea de lovire a persoanei vătămate. Totodată fapta inculpatei a avut drept urmare imediată producerea de leziuni persoanei vătămate – legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de inculpat și urmarea socialmente periculoasă produsă fiind evidentă și dovedită cu datele înscrise în certificatul medico legal.
b) În privința laturii subiective a infracțiunii, instanța reține că fapta a fost comisă cu intenție directă, în sensul art. 19 alin. 1 lit. a l Cod Penal din 1969, deoarece inculpata a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.
Prin urmare, apreciind că în cauză fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpată cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.
Aplicarea pedepsei
Având în vedere cele expuse și ținând seama de dispozițiile art. 52 C.pen. din 1969, potrivit cărora pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța va proceda la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. din 1969, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social a faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
In speță, instanța retine că inculpata a avut un comportament relativ sincer, recunoscând parțial fapta comisă – pe care a circumstanțiat-o prin aceea că persoana vătămată este concubina fostului său soț și a încercat să o împiedice să intre în curtea sa. De asemenea, inculpata este o persoană în vârstă, pensionară și nu este cunoscut cu antecedente penale (f. 6 d.i.). Numărul de zile de îngrijiri mediale este unul relativ mic, sub acest aspect fapta nefiind una foarte gravă. În defavoarea inculpatei, instanța va reține faptul că, în ciuda motivelor invocate, respectiv relația de concubinaj dintre persoana vătămată și fostul său soț, trebuie descurajată orice atitudine prin care indivizii încearcă să își facă singuri dreptate sau să se răzbune prin comiterea de fapte penale.
Având în vedere acestea, instanța apreciază că se impune aplicarea pedepsei cu amenda penală, apreciind că un cuantum de 1000 de lei este suficient atât pentru a realiza scopul punitiv al pedepsei cât și cel preventiv, aplicarea unei pedepse cu închisoarea nefiind oportună în cauza de față.
De asemenea, va atrage atenția inculpatei asupra disp. art. 63 ind. 1 Cod penal din 1969 privind înlocuirea pedepsei amenzii în caz de sustragere cu rea credință de la executarea acesteia.
Latura civilă a cauzei
Referitor la partea civilă B. (fostă C.) S., instanța constată că aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1500 de lei reprezentând daune materiale, și_ lei cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește daunele materiale, instanța reține că din totalul de 1500 de lei doar suma de 882,01 lei este dovedită prin mijloacele de probă administrate. Astfel, partea civilă a făcut dovada următoarelor cheltuieli: 38 lei c/val certificat medico legal (f.28),, 114,41 lei c/val medicamente (f. 31), 129,30 lei c/val bilete de transport, 200 de lei c/val computer tomograf (f. 32), rezultând un total de 482,01 lei. Referitor la suma de 820 lei c/val a prejudiciului suferit ca urmare a imposibilității de a presta activități, ca zilieră, timp de o lună, respectiv 21 zile lucrătoare x 40 lei pe zi, partea civilă a dovedit faptul că suma de 40 de lei reprezintă, într-adevăr, c/val unei zile de lucru în satul Perieni – declarația martorei B. I. (f. 48 d.i.), aspect de altfel necontestat. Cu privire la numărul zilelor lucrate efectiv, partea civilă nu a dovedi că în perioada necesară recuperării ar fi putu lucrat 21 de zile, astfel încât prejudiciul cerut, de 840 lei nu are caracter cert. Aceeași martoră, propusă pe latură civilă, respectiv B. I., a declarat că inculpata lucra mai multe zile, de la 4, 5 la 20. Ca atare, instanța reține că obligarea inculpatei la plata sumei de 400 de lei (echivalentul a 10 zile lucrătoare) este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit de partea civilă sub forma beneficiului nerealizat ca urmare a săvârșirii infracțiunii. Referitor la c/val telefonului mobil pretins pierdut ca urmare a agresiunii inculpatei, instanța reține că acest prejudiciu nu a fost dovedit prin probele administrate în cauză. Simpla afirmație a părții civile nu este suficientă pentru a dovedi că într-adevăr a pierdut un telefon și totodată nici valoarea acestuia, în lipsa unor înscrisuri sau alte mijloace de probă.
În ceea ce privește daunele morale în cuantum de_ lei solicitate de persoana vătămată/parte civilă B. (fostă C.) S., instanța reține că, față de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei să se stabilească o sumă globală care să ofere o compensație personanei vătămate pentru consecințele prejudiciabile suferite ca urmare a faptei inculpatei.
Pentru a stabili întinderii despăgubirilor morale, instanța are în vedere că leziunile suferite de persoana vătămată care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal (fila 12 d.u.p.), i-au cauzat persoanei vătămate nu doar suferințe fizice, inerente traumatismelor produse prin lovire, ci și psihice, ca urmare a leziunilor suferite.
Despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale reprezintă o compensare patrimonială adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de persoana vătămată. Recunoașterea în patrimoniul părții civile a unui drept de despăgubire se justifică prin aceea că instanța a dorit să ofere acesteia o satisfacție care să compenseze efectul vătămării, fără a-l putea face însă să dispară.
În lipsa unor criterii legale pentru aprecierea cuantumului despăgubirilor morale, având în vedere că aceste sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, precum și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echitații, instanța apreciază că suma solicitată de partea civila cu titlul de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de_ lei este prea ridicată în cazul concret, ea urmând să fie redusă la 1200 lei, suma pe care instanța o apreciază ca reprezentând o compensare efectivă, dar și o satisfacție echitabilă, pentru ansamblul prejudiciilor morale nepatrimoniale suferite de partea vătămată ca urmare a lovirilor suferite.
Astfel, în baza art. 25 Cod de procedură penală cu referire la art. 397 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 C. civ., instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de persoana vătămată-parte civilă B. (fostă C.) S. și va obligă pe inculpată la plata sumei de 882,01 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale precum și la plata sumei de 1200 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
În ceea ce o privește pe partea civilă S. M. de Urgență „E. B.” B. instanța constată că aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 54,54 lei reprezentând daune materiale și anume cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate
Cheltuielile judiciare
Având în vedere faptul că inculpata urmează să fie condamnată, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., instanța o va obliga la plata sumei de 500 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate atât în timpul urmăririi penale, cât și al judecății.
Cu privire la cheltuielile judiciare avansate de persoana vătămată/parte civilă, instanța va face aplicarea art. 276 alin. (1) și o va obliga pe inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat (f. 33, 34 d.i.).”
În termen legal hotărârea astfel pronunțată a fost recurată de către inculpata C. M. fiind criticată pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, în sensul că raportat întregului ansamblului faptic si personal, circumscris cauzei, se poate aprecia că se impune reducerea pedepselor aplicate de prima instanță sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea circumstanțelor atenuante privind persoana sa și atitudinea procesuală adoptată, precum si sub aspectul daunelor acordate de prima instanța parții vatamane.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în virtutea caracterului devolutiv conferit căii de atac, C., constată că apelul formulat apare ca nefondat, pentru considerentele ce se vor expune:
Starea de fapt reținută prin sentința penală apelată este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale, prima instanță procedând la o analiză completă a probelor administrate și o corectă încadrare juridică a faptelor deduse judecății, aspecte ce nu au fost criticate de către apelanta, situația de fapt fiind recunoscuta de către inculpata, in aspectele sale esențiale, si anume lovirea parții vătămate. Nuanțările aduse de inculpata prin declarațiile date in cursul procesului penal, nu sunt de natura sa modifice conținutul concret al infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea acesteia in judecata.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepselor, criticile formulate de inculpata nu sunt întemeiate.
Corect a fost individualizata pedeapsa aplicata și modalitatea de executare, avându-se în vedere gradul de pericol social a faptei, modalitatea de săvârșire a acesteia, dar și circumstanțele personale ale inculpatei care nu este cunoscuta cu antecedente penala, a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, prezentându-se în fața autorităților și recunoscând comiterea faptelor reținute în sarcina sa, natura si cuantumul pedepsei aplicate fiind astfel stabilit încât să asigure îndeplinirea scopului acesteia, constând in reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
C. reține că în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanța de judecată are obligația de a analiza toate împrejurările de natură a caracteriza atât circumstanțele reale, împrejurările în care s-a comis infracțiunea, cât și circumstanțele personale ce privesc persoana infractorului și să dea eficiență acestora, astfel cum a procedat și instanța de fond, conformându-se acestor exigențe atât în procesul de cuantificare a sancțiunii aplicate, cât și al modalității de executare al acesteia.
Operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.
Au fost, de asemenea avute în vedere datele personale ale inculpatei, respectiv faptul că acesta se află la primul conflict cu legea penală nefiind cunoscuta cu antecedente penale, poziția procesuala, situația familiala si sociala a acesteia, circumstanțele care au determinat săvârșirea faptei.
Raportat la limitele de pedeapsă pentru infracțiunea reținuta în sarcina inculpatei și la pedeapsa concreta stabilita prin hotărârea apelată, este evident că instanța de fond a apreciat și evaluat în mod corect, obiectiv și complet toate aceste împrejurări privitoare la pedeapsă, atât din perspectiva naturii, cat si a cuantumului de pedeapsa aplicat.
Potrivit art. 1357 cod civil, care reglementează condițiile răspunderii civile delictuale, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.
Așadar, pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie să existe un prejudiciu, o pagubă sau o daună. Cum însă Codul civil nu distinge între natura sau felul prejudiciului s-a conchis, în baza regulii de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, că trebuie reparat, nu numai prejudiciul material sau patrimonial, adică prejudiciul care poate fi evaluat în bani (ex., contravaloarea bunului pierdut, distrus ori deteriorat, câștigul nerealizat, veniturile bănești de care victima a fost lipsită, în perioada cât a fost internată ori s-a aflat în concediu medical, cheltuielile de spitalizare etc.), ci și prejudiciul moral sau nepatrimonial, adică acel prejudiciu care nu este susceptibil de prețuire în bani, de ex. atingerea adusă onoarei sau reputației unei persoane, suferința fizică provocată prin accidentare sau suferința psihică cauzată
de decesul sau vătămarea corporală a unei persoane apropiate – soț/soție, rudă și chiar prieten.
În plus, încălcarea unui drept nepatrimonial poate provoca, uneori, atât un prejudiciu moral cât și unul patrimonial.
In privința cuantumului acordat de prima instanța, aceasta a fost apreciata in mod corespunzător, având in vedere circumstanțele cauzale si personale, in raport de care prima instanța a procedat la evaluarea acestora.
Astfel cum in mod pertinent a reținut si prima instanța, in lipsa unor criterii legale pentru aprecierea cuantumului despăgubirilor morale, aceasta a avut în vedere că sumele de bani acordate cu acest titlu să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului. Totodată, prima instanță a avut în vedere la cuantificarea acestor despăgubiri și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echitații, astfel ca suma stabilita de prima instanță poate fi apreciază ca reprezentând o compensare efectivă, dar și o satisfacție echitabilă, pentru ansamblul prejudiciilor morale nepatrimoniale suferite de partea vătămată ca urmare a lovirilor suferite.
Față de considerentele anterior expuse, C. constată că nu există temeiuri, nici de fapt, nici de drept, care să conducă la desființarea sentinței pronunțate de către prima instanță, astfel că, în temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. „b” cod proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C. M., împotriva sentinței penale nr. 247 din 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria B., pe care o va menține.
Va face aplicarea prevederilor art. 275 alin. 2 cod proc. pen., privind plata cheltuielilor judiciare cuvenite statului.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C. M., împotriva sentinței penale nr. 247 din 02.06.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă inculpata apelantă la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2014.
Președinte, Judecător
I. E. C. A. G. O. M.
Grefier,
C.-M. Ș.
Red./tehn. C.I.E.
2 ex. – 13.11.2014
Jud. B. – jud. C. D.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 545/2014. Curtea de... | Ultrajul contra bunelor moravuri. Art.375 NCP. Decizia nr.... → |
|---|
