Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 673/2015. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 673/2015 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 21-10-2015
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția penală și pentru cauze cu minori |
Dosar nr._ Nr. operator de date cu caracter personal: 3159 |
DECIZIA PENALĂ NR. 673/A/2015
Ședința publică din data de 21 octombrie 2015
Complet constituit din:
Președinte: A. L. F.
Judecător: Țarcă G.
Grefier: S. A.
Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror T. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul apelant V. G. A., împotriva sentinței penale nr. 414 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Satu M., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. (1) CP.
Se constată că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 13 octombrie 2015, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia amânându-se pentru data de 21 octombrie 2015, zi în care s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra apelului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 414 din 23 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Satu M., în baza art. 396 alin. 1, alin.2 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V. G. A., fiul lui I. și G., născut la data de 23.10.1983 în mun. Satu M., jud. Satu M., necăsătorit, domiciliat în mun. Satu M., ., ., jud. Satu M., domiciliul procesual ales în Satu M., ., . M., cetățenia română, ocupația – tapițer, loc de muncă – fără, studii – 10 clase și școala profesională, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, posesor al CI . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 66 alin. (1) lit. i C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce toate categoriile de vehicule, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. i C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce toate categoriile de vehicule, care se execută în condițiile art.65 alin.3 Cod penal.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 778/P/2014 din data de 27.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu M., inculpatul V. G. A. a fost trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 336, alin. (1) CP.
În actul de sesizare s-a reținut, sub aspectul stării de fapt, că în data de 27.02.2014, în jurul orelor 20,50, inculpatul V. G. A. a condus autoturismul marca VW POLO cu numărul de înmatriculare_ pe . mun. Satu M., iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat electric de pe marginea drumului.
D. fiind că inculpatul V. G. A. emana halenă alcoolică, acesta a fost testat de polițiștii deplasați la eveniment cu aparatul etilotest marca Drager . nr. 0366, care a indicat la testul nr._ din data de 27.02.2014, ora 21, 07, valoarea de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat (fila 27).
Întrucât valoarea alcoolului în aerul expirat a depășit limita legală de 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, inculpatul V. G. A. a fost condus de organele de Poliție la Spitalul Județean Satu M., în vederea recoltării de probe biologice pentru determinarea valorii alcoolemiei în sânge.
Din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 217/04.03.2014 al SML Satu M. rezultă că inculpatul V. G. A. avea la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, și anume 1, 95 g/l alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la ora 22,00, fără proba a doua, întrucât inculpatul nu mai solicitat-o (fila 33).
Inculpatului V. G. A. i-a fost adus la cunoștință rezultatul alcoolemiei la data de 23.05.2014, odată cu audierea sa în calitate de suspect în cauză (fila 20).
Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă:proces-verbal de sesizare din oficiu (fila 10);ordonanță de dispunere a recoltării probelor biologice (fila 13);proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fila 14, 15);proces-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor și obligațiilor inculpatului (fila 16);declarație inculpat V. G. A. (fila 17); proces-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor și obligațiilor suspectului (fila 18);declarație suspect V. G. A. (fila 19, 20); fișă cazier judiciar inculpat V. G. A. (fila 21);cazier auto nr._/21.07.2014 al IPJ Satu M. – SR al inculpatului V. G. A. (fila 24, 25), dovadă etilotest (fila 27);proces-verbal de reținere a permisului de conducere (fila 32);buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 217/04.03.2014 al SML Satu M. (fila 33 - 34);declarație martor Târlea F. (fila 35, 36);declarație martor D. V. M. (fila 37 - 41), declarație martor G. Andriana (fila 42 - 46); planșe foto (fila 48 – 55).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu M. la data de 31.10.2014, sub dosar nr._ .
Prin Încheierea nr.237 din data de 08.12.2014, în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
În cursul judecății, deși a fost legal citat atât la adresa de domiciliu (Satu M., Al. Humulești, nr.7, .), cât și la domiciliul procedural ales indicat de inculpat în cursul urmăririi penale (filele 17, 19 dup), inculpatul nu s-a prezentat la proces.
De asemenea, s-a încercat contactarea telefonică a inculpatului, pe numerele de telefon indicate de acesta în urmărire penală, numerele fiind nealocate (f.34, 56).
Inculpatul a fost citat și cu mandat de aducere, iar din procesele verbale de executare a mandatelor rezultă că inculpatul nu a fost găsit deoarece nu mai locuiește la adresele la care a fost citat. (f.30, 48).
Totodată, instanța a efectuat verificări la ANP, IGPR și la primăria locului de naștere a inculpatului. Din adresa nr._/27.02.2015 emisă de IGPR (f.40), rezultă că inculpatul nu se află încarcerat în aresturile organizate în subordinea MAI. Conform adresei nr._/05.03.2015 emisă de Direcția Siguranță Dețineri și Regim Penitenciar, inculpatul nu figurează încarcerat în unitățile subordonate ANP (f.42). Din adresa nr._/05.03.2015 emisă de Consiliul Local Satu M., reiese că inculpatul nu figurează decedat (f.44).
La termenul de judecată din data de 16.04.2015, constatând că probele administrate în cursul urmăririi penale nu a au fost contestate, apreciind că nu se impune readministrarea acestora, instanța a procedat la judecarea cauzei.
La dosar a fost depus copia cazierului judiciar al inculpatului (f.9).
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, în data de 27.02.2014, în jurul orelor 20,50, inculpatul V. G. A. a condus autoturismul marca VW POLO cu numărul de înmatriculare_ pe . mun. Satu M., iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat electric de pe marginea drumului.
D. fiind că inculpatul V. G. A. emana halenă alcoolică, acesta a fost testat de polițiștii deplasați la eveniment cu aparatul etilotest marca Drager . nr. 0366, care a indicat la testul nr._ din data de 27.02.2014, ora 21, 07, valoarea de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat.
Întrucât valoarea alcoolului în aerul expirat a depășit limita legală de 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, inculpatul V. G. A. a fost condus de organele de Poliție la Spitalul Județean Satu M., în vederea recoltării de probe biologice pentru determinarea valorii alcoolemiei în sânge.
Conform buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 217/04.03.2014 al SML Satu M., inculpatul V. G. A. avea la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, și anume 1, 95 g/l alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la ora 22,00, fără proba a doua, întrucât inculpatul nu mai solicitat-o.
Inculpatului V. G. A. i-a fost adus la cunoștință rezultatul alcoolemiei la data de 23.05.2014, odată cu audierea sa în calitate de suspect în cauză.
Starea de fapt reținută de către instanță a rezultat din declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei, date în faza de urmărire penală (f.17-20 dup), coroborate cu declarațiile martorilor audiati în cauză (f.35-46 dup), cu procesele verbale de sesizare din oficiu și de constatare a infracțiunii întocmite de organele de cercetare penală (f. 10, 14, 15 dup), cu rezultatul buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.217/04.03.2014 al SML Satu M. (f. 33-34 dup), precum și cu toate celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, instanța a reținut că inculpatul V. G. A. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că în seara zilei de 27.02.2014 a consumat băuturi alcoolice la un local din mun. Satu M. cu mai mulți prieteni, după care a urcat la volanul autoturismului cu care venise, iar pe . controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de iluminat public. Inculpatul a mai declarat că la fața locului au sosit organele de poliție, care l-au testat cu aparatul etilotest și ulterior l-au condus pentru prelevarea de probe biologice de sânge la Spitalul Județean Satu M., rezultatul stabilit în urma analizelor efectuate fiind de 1,95 g/l alcool pur în sânge.
Declarațiile inculpatului s-au coroborat cu declarațiile martorului Tirtea F. (f.35-36 dup), care a declarat că, în seara de 27.02.2014, în timp ce se afla pe . Satu M., a observat un autoturism marca VW cu nr._, care a pornit din fața unui bar și s-a îndreptat spre Calea T., iar când a trecut de intersecția cu . într-un stâlp. Martorul a mai declarat că la fața locului au sosit organele de poliție, care l-au identificat pe șofer în persoana inculpatului, după care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat. Ulterior, inculpatul a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.
Declarațiile inculpatului și ale martorului Tirtea F. se coroborează cu declarațiile martorilor D. Vladut Narian (f.37-40 dup), și G. Andriana (f.42-45 dup), care l-au însoțit pe inculpat în seara respectivă la barul de pe . inculpatul a consumat alcool, după care s-au deplasat împreună cu autoturismul condus de inculpat. Martorii au declarat că la un moment dat inculpatul a pierdut controlul autoturismului și a intrat într-un stâlp. La fața locului au sosit organele de poliție, care l-au testat pe inculpat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat, după care l-au condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice.
Declarațiile inculpatului și ale martorilor s-au coroborat și cu rezultatul etilotestului, care a indicat la poziția nr._ din data de 27.02.2014, ora 21, 07, că inculpatul prezenta la momentul testării o valoare de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat. (fila 27 dup).
În același sens, instanța a reținut în dovedirea stării de fapt și concluziile buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 217/04.03.2014 al SML Satu M., din care reiese că inculpatul V. G. A. avea la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, și anume 1, 95 g/l alcool pur în sânge la prima probă, recoltată la ora 22,00, fără proba a doua, întrucât inculpatul nu mai solicitat-o (f.33-34 dup).
Relevante în stabilirea stării de fapt sunt și mențiunile procesului verbal de constatare a infractiunii flagrante, în care s-a consemnat starea de fapt mai sus descrisă, coroborat cu procesul verbal de sesizare și planșa fotografică, în care s-a constatat locul producerii evenimentului rutier, urmările evenimentului și autorul faptei (f.10, 14-15, 48-55 dup).
Având în vedere probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că inculpatul se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Constatând că inculpatul a comis fapta după . noului Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014), în drept, fapta inculpatului V. G. A., care la data de 27.02.2014 a condus pe drumurile publice – . Satu M., autoturismul marca VW Polo cu nr._, având o îmbibație alcoolică de peste 0, 80 g/l alcool în sânge, constituite infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de 336, alin. (1) CP.
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere – autoturismul VW Polo cu nr._ pe un drum public – . mun. Satu M.. În momentul prelevării probelor biologice, inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,95 gr ‰ alcool pur în sânge.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice și crearea unei stări de pericol, din cauza aflării pe drumurile publice a unor autovehicule conduse de persoane care, consumând băuturi alcoolice, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice și psihice, au o viteză de reacție scăzută și simțuri diminuate, ce le împiedică să răspundă prompt la situațiile periculoase din trafic.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între faptă și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
În ceea ce privește latura subiectivă, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție în modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3 lit. b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenție indirectă).
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 386 alin.1 C.pr.pen. întrucât fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune, instanța dispune va condamnarea inculpatului V. G. A..
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum și criterii generale de individualizare prev. de art. 74 C.pen. 2009 stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
De asemenea, art. 74 alin.2 CP prevede că atunci când pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedepse alternative, se va ține seama de criteriile prevăzute în alin. (1) și pentru alegerea uneia dintre acestea.
În acest sens, instanța de fond a avut in vedere următoarele: gradul relativ ridicat de pericol al faptei, având în vedere că inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,95 g/l alcool pur în sânge, depășind cu mult limita legală de 0,80 grame %o alcool pur în sânge, împrejurare în care a provocat un eveniment rutier, distrugerea vehiculului cu care se deplasa, distrugerea unui stâlp de electricitate, comportament care atestă ignoranța inculpatului față de normele legale dar și față de valorile puse în pericol prin fapta sa.
De asemenea, din buletinul de examinare clinică (f.17 dup), reiese că la data examinării de către medicul specialist, inculpatul părea sub influența alcoolului, prin urmare, inculpatul avea atenția diminuată, împrejurare ce reprezenta un pericol în plus pentru siguranța în conducerea autoturismului.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere valorile sociale care au fost puse în pericol fiind viața persoanelor, sănătatea și integritatea fizică și psihică a participanților la trafic, precum și siguranța traficului rutier, împrejurări care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic.
De asemenea, instanța a constatat din fișa de cazier auto a inculpatului, că acesta a încălcat de mai multe ori regimul circulației rutiere, aspect ce denotă atitudinea inculpatului de sfidare permanentă a regulilor de circulație.(f.30 dup).
Pe de altă parte, în ceea ce privește persoana inculpatului, instanța a constatat că acesta a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale, colaborând cu organele judiciare, nu are antecedente penale, fiind la primul contact cu legea penală, fapta dedusă judecății reprezentând un incident izolat, aspect ce rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului (f.9 d.i.) și de care instanța va ține seama la dozarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicată.
Față de noul cadru legal al circumstanțelor legale, instanța de fond a apreciat că lipsa antecedentelor penale și recunoașterea faptei nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante judiciare.
În acest sens, din criteriile generale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. f) și g) NCP, coroborate cu renunțarea la circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. 1969, putem deduce că atitudinea inculpatului față de organele judiciare, conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, nivelul de educație, vârsta sau situația familială vor putea fi valorificate numai ca circumstanțe generale de individualizare, și nu ca circumstanțe atenuante judiciare.
Cu privire la circumstanțele atenuante judiciare, observăm că legiuitorul a înlăturat caracterul exemplificativ al enumerării, însă, în cazul împrejurărilor legate de fapta comisă, alin. (2) lit. b) permite instanței să identifice acele împrejurări legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. per a contrario, împrejurările legate de persoana inculpatului pot fi avute în vedere numai ca circumstanțe generale de individualizare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. d), f) și g) NCP.
Având în vedere toate aceste criterii de individualizare a pedepsei, instanța a apreciat că aplicarea sancțiunii alternative a amenzii penale - în condițiile în care inculpatul a comis o infracțiune privind siguranța circulației pe drumurile publice, raportat la valorile sociale care au fost puse în pericol, având în vedere și faptul că în condițiile date inculpatul a provocat un accident, nu este de natură să contribuie la conștientizarea de către inculpat a rolului coercitiv și preventiv-educativ al acestui tip de pedeapsă, dar și a gravității faptei comise.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța de fond, în baza art. 396 alin. 1, alin.2 C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul V. G. A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 1 an închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită și aplicată va fi de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepse.
Potrivit art.67 al.1 și 2 noul C.penal, interzicerea exercitării unor drepturi poate fi aplicată de instanța de judecată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.
Instanța a considerat că faptele de conducere a vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice au cunoscut o recrudescență în ultima perioadă, constituind un pericol direct și imediat la adresa sănătății și integrității corporale a persoanei care se angajează într-o asemenea activitate ilicită dar și a celorlalți participanți la trafic. Practica judiciară a instanțelor relevă că în mai multe ocazii, consumul de băuturi alcoolice a dus la declanșarea unor accidente rutiere grave care au avut ca urmare vătămarea sau uciderea persoanelor implicate. Față de acestea, instanța a considerat că pedeapsa pronunțată trebuie să aibă un puternic caracter exemplar, pentru a descuraja atât pe inculpat, dar și pe ceilalți membri ai societății de a săvârși asemenea fapte prevăzute de legea penală.
În raport de gravitatea faptei comise de către inculpat și de modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunii, instanța a apreciat că se impune aplicarea pedepsei complementare, aceea prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i C. pen. și a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce toate categoriile de vehicule, pe o perioadă de 1 an, care se execută după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
Pe cale de consecință, în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. i C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce toate categoriile de vehicule, care se execută în condițiile art.65 alin.3 Cod penal.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța de fond a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 83 alin. 1 Cod penal, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, potrivit art. 91 alin. 1 Cod penal, se poate dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Condiția ca inculpatul să-și fi manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității este absolut necesară pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a pedepsei. În lipsa acestui acord, instanța nu poate aplica aceste instituții privind individualizarea executării pedepsei.
Având în vedere faptul că inculpatul nu și-a manifestat un asemenea acord nici în cursul urmăririi penale, și nici în cursul judecății, instanța a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei.
Totodată, astfel cum se poate constata din parcursul procedurilor judiciare, deși inculpatul a fost legal citat atât la adresa de domiciliu, cât și la domiciliul procedural ales indicat în cursul urmăririi penale (fila 17, 19 dup), acesta nu s-a prezentat la proces.
De asemenea, s-a încercat contactarea telefonică a inculpatului, pe numerele de telefon indicate de acesta în urmărire penală, numerele fiind nealocate (f.34, 56).
Inculpatul a fost citat și cu mandat de aducere, iar din procesele verbale de executare a mandatelor rezultă că inculpatul nu a fost găsit deoarece nu mai locuiește la adresele la care a fost citat. (f.30, 48).
Din adresa nr._/27.02.2015 emisă de IGPR (f.40), rezultă că inculpatul nu se află încarcerat în aresturile organizate în subordinea MAI. Conform adresei nr._/05.03.2015 emisă de Direcția Siguranță Dețineri și Regim Penitenciar, inculpatul nu figurează încarcerat în unitățile subo5rdonate ANP (f.42). Din adresa nr._/05.03.2015 emisă de Consiliul Local Satu M., reiese că inculpatul nu figurează decedat (f.44).
Instanța a constatat că inculpatul avea cunoștință de proces, având în vedere că s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală, unde a dat declarații în calitate de suspect și de inculpat, fiindu-i adusă la cunoștință și obligația de a anunța organele judiciare despre schimbarea adresei de domiciliu.
Prin urmare, constatând sustragerea inculpatului de la judecată, dar și lipsa acordului acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, instanța va dispune executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., potrivit căruia, în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, instanta de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Prin apelul declarat, inculpatul V. G. A. a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de apel față de împrejurarea că a fost plecat din țară și nu a putut lua cunoștință despre hotărârea penală de condamnare a sa.
Examinând excepția tardivității căii de atac a apelului formulată de reprezentantul Ministerului Public, se reține că minuta hotărârii atacate a fost comunicată inculpatului V. G. A. la data de 27.04.2015, după care, la data de 25.05.2015 s-a emis mandatul de executare a pedepsei de 1 an închisoare.
Se constată că apelul a fost declarat de către apărătorul ales al inculpatului la data de 10.06.2015 cu depășirea termenului prev. de art.410 alin.1 c.pr.penală și astfel apărările inculpatului în sensul că a fost plecat din țară și nu a putut lua cunoștință de hotărârea de condamnare sunt neîntemeiate în condițiile în care acesta avea posibilitatea ( într-adevăr limitată) de a contacta un avocat în termen de 10 zile de la revenirea în țară sau dimpotrivă de a declarat formal, liber, singur și nestingherit apel în cauză după care motivarea și susținerea căii de atac urma să se realizeze ulterior în fața instanței de judecată, după caz.
La fel, faptul că acesta a plecat la muncă în străinătate și nu a cunoscut soluția pronunțată în cauză nu îl absolvă de răspundere juridică întrucât acesta știa de existența procesului penal declanșat împotriva sa și putea să acceseze nelimitat și oriunde portalul instanțelor de judecată pentru a afla de soarta procesului penal și eventual să își desemneze un apărător în cauză, diligențe care se pare că au lipsit în cauză.
În plus, prima instanță a dispus citarea inculpatului atât la adresa de domiciliu, cât și la domiciliul procedural ales indicat în cursul urmăririi penale, astfel că organul judiciar a comunicat inculpatului hotărârea judecătorească în mod corect și orice modificare a adresei de domiciliu sau a reședinței ori depășirea termenului de declarare al apelului îi este imputabilă exclusiv acestuia.
Față de împrejurarea că prin încheierea penală din data de 7 iulie 2015 s-a admis cererea de redeschidere a procesului penal formulată de inculpatul V. G. A., Curtea va constata că mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 460 din 25 mai 2015 emis în prezenta cauză a fost suspendat prin încheierea sus – menționată.
D. urmare, Curtea va dispune potrivit dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen formulată de inculpatul apelant V. G. A..
În baza articolului 421 punctul 1 litera a din Codul de procedură penală respinge ca tardiv apelul declarat de inculpatul V. G. A. împotriva sentinței penale nr. 414 din 23 aprilie 2015 a Judecătoriei Satu M., pe care o menține în întregime.
Constată că mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 460 din 25 mai 2015 emis în prezenta cauză a fost suspendat prin încheierea din data de 7 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr._ de către Judecătoria Satu M..
Conform articolului 275 alineat 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul apelant la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi 21 octombrie 2015.
Președinte, Judecător,
A. L. F. Țarcă G. Grefier,
S. A.
Red. dec. A. L.F./29.10.2015/
Red. jud. fond. O. N.
Tehn.red. S.A./29.10.2015 / 5 exemplare/
Emise 3comunicări cu:
- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea
- Inculpatul apelant V. G. A. (2 .>
← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Traficul de influenţă. Art.257 C.p.. Decizia nr. 278/2015.... → |
---|