Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 99/2016. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 99/2016 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 99/2016

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru

cauze cu minori

Dosar nr._

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

DECIZIA PENALĂ NR. 99/A/2016

Ședința publică din data de 17 februarie 2016

Complet constituit din:

Președinte: A. L. F.

Judecător: Țarcă G.

Grefier: S. A.

Ministerul Public este reprezentat de domnul procuror T. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul apelant D. I. I., împotriva sentinței penale nr. 42 din 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, inculpatul apelant fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din C.pen. și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din C.pen., cu aplicarea art. 38 din C.pen. și art. 5 C.penal.

Se constată că dezbaterea pe fond asupra cauzei a avut loc la data de 2 februarie 2016, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia amânându-se pentru data de 17 februarie 2016, zi în care s-a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra apelului penal de față, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din 10 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, în baza art. 377 alin. 4 C.proc.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 C.pen. în infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/1995 și din infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 C.pen.în infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și cu aplicarea art. 5 C.pen. s-a dispus condamnarea inculpatului D. I. I., fiul lui I. și M., născut în anul 1966, luna februarie, ziua 16, în Negrești Oaș, jud. Satu M., necăsătorit, domiciliat în mun. Satu M., .,. M., cetățenia română, profesia - fără, ocupația – fără, locul de muncă –fără, studii – 12 clase, situația militară satisfăcută, cu antecedente penale, posesor al CI ., nr._, având C.N.P._ pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. și cu aplicarea art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul D. I. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b rap. la art. 34 lit. b Cod penal 1969, contopește pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 83 C.pen din 1969 s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1365/9.10.2013 pronunțată de Judecătoria Satu M. și s-a dispus executarea acesteia în regim de detenție alăturat pedepsei stabilite prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa în total 1 an și 6 luni.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul emis în data de 26.09.2014 în dosar nr. 1122/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D. I. I., fiul lui I. și M., născut în anul 1966, luna februarie, ziua 16, în Negrești Oaș, jud. Satu M., domiciliat în mun. Satu M., .,. M., posesor al CI ., nr._, având C.N.P._ pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din C.pen. și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din C.pen., cu aplicarea art. 38 din C.pen. și art. 5 C.penal.

În actul de sesizare s-a reținut în fapt că la data de 06.12.2013, deși cunoștea faptul că dreptul de conduce i-a fost anulat, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca BMW cu nr. de înmatriculare_, cu intenția de a se deplasa dinspre localitatea Călinești Oaș spre loc. Pășunea M..

În timp ce rula de DJ 197, în apropiere de barajul de la Călinești Oaș, pe fondul vitezei și a consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma recoltării de probe biologice s-a constatat că inculpatul avea o alcoolemie de 2,65 mg/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,60 mg/l la proba nr. 2.

Coroborând declarația inculpatului cu probele administrate în faza de urmărire penală instanța a reținut faptul că inculpatul a săvârșit faptele ce fac obiectul trimiterii în judecată.

Astfel, în data de 6.12.2013 în jurul orelor 16.30, inculpatul, deși cunoștea faptul că nu avea dreptul de a conduce autovehicule ca urmare a anulării acestui drept îi urma unei condamnări suferite în anul 2013, a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 197, în localitatea Călinești Oaș, având totodată o imbibație alcoolică în sânge peste limita legală.

În apropierea barajului din localitatea Călinești Oaș inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod. După câteva minute de la producerea accidentului inculpatul s-a deplasat la un bar din apropiere unde a fost identificat ulterior de către organele de poliție. În urma testării cu aparatul etilotest, la ora 17.55, a rezultat faptul că acesta avea o concentrație alcoolică de 0,45 mg/l alcool în aerul expirat, drept pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești Oaș unde i s-au prelevat probe de sânge. Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1098-1099 rezultă că inculpatul avea o îmbibație alcoolică în sânge de 2,65 g/l alcool pur în sânge la prima recoltare de la ora 18.10 și 2,60 g/l alcool pur în sânge la cea de-a doua probă recoltată la ora 19.10.

Deși inițial în faza de urmărire penală inculpatul a declarat că a consumat băuturi alcoolice după producerea evenimentului rutier, în barul unde a fost găsit de către echipajul de poliție, în declarația dată în în fața instanței acesta a recunoscut că a consumat băututuri alcoolice și înainte de accident, justificând acest fapt prin aceea că se afla într-o stare de depresie cauzată de decesul unui prieten de la înmormântarea căruia se întorcea în momentul accidentului.

Acest fapt s-a coroborat și cu declarația martorului C. C. (f. 34 d.u.p.) care l-a ajutat pe inculpat să iasă din autoturism imediat după accident, acesta declarând că inculpatul mirosea puternic a alcool și se clătina vizibil. De asemenea martorul C. Olivian R. ( f. 39 d.u.p.) a declarat că l-a văzut pe inculpat după ce a coborât din autoturism și în timp ce se întrepta spre barul din apropriere, iar acesta era în stare avansată de ebrietate.

De asemenea instanța a reținut că în momentul comiterii faptei inculpatul avea dreptul de a conduce anulat, acesta măsură fiind dispusă din data de 22.10.2013, așa cum rezultă din cazierul auto al inculpatului iar această împrejurare îi era cunoscută inculpatului, potrivit declarației acestuia.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, din starea de fapt mai sus prezentată rezultă că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost anulat, fapte prevăzulte și pedepsite de art. 87 alin. 1 și art. 86 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, în vigoare la data săvârșirii faptelor, în prezent aceste infracțiuni fiind prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 1 și 335 alin. 2 C.pen.

Încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului presupune în prealabil determinarea legii penale mai favorabile ținând seama de dispozițiile art. 5 C.pen., potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea penală mai favorabilă.

Având în vedere faptul că inculpatul este judecat în prezenta cauză pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969. Este relevant sub acest aspect efectul facultativ al agravării pedepsei precum și cuantumul sporului ce poate fi aplicat în cazul concursului de infracțiuni potrivit art. 34 C.pen. din 1969, ceea ce relevă un regim sancționator mai blând comparativ cu codul penal actual care instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa de bază (pedeapsa cea mai grea) a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse.

Într-adevăr, în ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului art. 336 alin. 1 C.pen. prevede pedeapsa închisorii alternativ cu amenda, spre deosebire de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 potrivit căruia fapta era pedepsită numai cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Însă simpla existență a posibilității aplicării amenzii penale, prevăzută de către art. 336 alin. 1 C.pr.pen., nu duce la concluzia automată că legea nouă constituie legea penală mai favorabilă. Astfel, determinarea legii penale mai favorabile se realizează in concreto, în raport de pedeapsa spre care instanța se orientează, iar față de gravitatea faptei concretizată prin valoarea ridicată a alcoolemiei și având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat pentru o infracțiune de acest gen, instanța a considerat că nu poate fi avută în vedere pedeapsa amenzii penale.

În consecință reținând ca lege penală mai favorabilă Codul penal din 1969, instanța a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu din infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 C.pen. în infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/1995 și din infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 C.pen.în infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

În drept, fapta inculpatului D. I. I. constând în aceea că la data de de 6.12.2013 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe un drum public, respectiv pe DJ 197 în localitatea Călinești Oaș, deși dreptul de a conduce i-a fost anulat din data de 22.10.2013, întrunește elementele constituitve ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată fapta inculpatului de a conduce autoturismul menționat mai sus pe DJ 197 în localitatea Călinești Oaș având o concentrație alcoolică în sânge peste limita de 0,80 g/l, respectiv 2,65 mg/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută și pedepsită de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs ideal, deoarece aceeași acțiune, conducerea autoturismului pe un drum public, datorită împrejurărilor în care a avut loc ( sub influența alcoolului și având permisul de conducere anulat ) și urmărilor pe care le-a produs ( ambele fiind infracțiuni de pericol) întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 86 alin. 1 și art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut faptul că inculpatul a săvârșit faptele mai sus descrise cu intenție indirectă, întrucât a avut reprezentarea consecințelor acțiunii sale și a acceptat că astfel pune în pericol siguranța circulației, chiar dacă nu a urmărit producerea unei asemenea urmări.

Indiscutabil inculpatul cunoștea faptul că avea dreptul de a conduce anulat, aspect ce rezultă atât din declarația acestuia cât și din faptul că anularea dreptului de a conduce a fost consecința unei condamnări recente față de momentul săvârșirii infracțiunii din prezenta cauză.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere sub influența alcoolului instanța a reținut că, chiar dacă inculpatul nu putea conștientiza nivelul concentrației de alcool în sânge, acest aspect nu are nicio relevanță din perspectiva existenței laturii subiective specifice infracțiunii, din moment ce cunoscând faptul că a consumat băuturi alcoolice inculpatul a condus autoturismul pe un drum public acceptând faptul că prin aceasta creează o stare de pericol pentru siguranța pietonilor și a celorlați participanți la trafic. De altfel sub aspectul urmării infracțiunii trebuie reținut faptul că starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice se dovedește a fi mai accentuată în speță deoarece acțiunea inculpatului a avut drept consecință și producerea unui eveniment rutier .

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare. La individualizarea pedepsei instanța are în vedere în primul rând limitele de pedeapsă astfel cum au fost reduse ca urmare aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.proc.pen. ( de la 8 luni la 3 ani și 4 luni) și gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite de inculpat, ținând seama nivelul alcoolemiei. Totodată, instanța a avut în vedere faptul că această infracțiune a fost săvârșită de inculpat după numai două luni de la data pronunțării Sentinței penale nr. 1365/2013 a Judecătoriei Negrești Oaș prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pentru o infracțiune de aceeași natură. De vreme ce pedeapsa anterioară și modalitatea de executare a acesteia așa cum a fost dispusă de instanță nu s-a dovedit a fi eficientă în ceea ce privește îndreptarea inculpatului, acesta recidivând într-un termen foarte scurt prin săvârșirea unei fapte similare, instanța apreciază că pentru formarea atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este necesară aplicarea unei pedepse mai severe.

Deși inculpatul a depus în circumstanțiere o . acte medicale din care rezultă că acesta prezintă tulburări mentale și de comportament pe fondul consumului de alcool și dependență de etanol ( drept pentru care a fost internat în spital atât înainte cât și în perioada ulterioară săvârșirii faptei), instanța a apreciat că această împrejurare nu este de natură a atenua gradul de pericol social al faptei și nu poate fi reținută ca o circumstanță atenuantă.

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 lit. b din C.pen. din 1969 instanța a contopit pedepsele mai sus arătate și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a constatat că aceasta nu poate fi decât în regim de detenție.

Prin Sentința penală nr. 1365/9.10.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

Infracțiunile pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză au fost săvârșite la data de 6.12.2013, deci în cadrul termenului de încercare iar potrivit art. 83 alin. 1 C.pen. din 1969 ( aplicabil în speță raportat la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012) dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Din prevederile alin. 2 rezultă că pentru a se putea dispune revocarea suspendării este necesar ca infracțiunea săvârșită ulterior să fie descoperită în cadrul termenului de încercare.

În speță, condițiile prevăzute de art. 83 alin.1 și 2 C.pen. din 1969 sunt îndeplinite astfel încât instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 1365/9.10.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș și a dispus executarea acesteia în regim de detenție alăturat pedepsei stabilite prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa în total 1 an și 6 luni închisoare.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel inculpatul D. I. I. solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, și în subsidiar reindividualizarea regimului de executare a pedepsei prin suspendarea condiționată a executării acesteia.

În motivare s-a arătat că, instanța de fond nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice, împrejurare care a produs o vătămare inculpatului și că, raportat la starea de fapt se impune suspendarea condiționată a executării acesteia.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 417 și art. 418 Cod procedură penală, curtea va constata că aceasta este temeinică și legală, astfel că apelul declarat de către inculpatul D. I. I. va fi respins potrivit dispozitivului prezentei.

În prealabil trebuie arătat că, omisiunea primei instanțe de a pune în discuția părților schimbarea de încadrare juridică nu poate atrage trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere pe de o parte că dispozițiile legale nu permit acest lucru, iar pe de altă parte vechile dispoziții de natură penală au fost apreciate în mod corect ca fiind mai favorabile (potrivit noilor dispoziții ale codului penal în urma contopirii pedepselor-ale căror limite sunt identice potrivit ambelor legi, era obligatoriu aplicarea unui spor de pedeapsă de 2 luni închisoare).

O soluție contrară nu ar face altceva decât să repună în discuția părților la prima instanță o chestiune de drept care a fost dezlegată în mod corect de către aceasta și asupra cărora părțile au avut posibilitatea de a a-și exprima punctul de vedere odată cu judecarea apelului.

Dimpotrivă, inculpatul a apreciat în apel ca fiind legea mai favorabilă codul penal din 1968, motiv pentru care apărarea acestuia devine lipsită de finalitate și nu urmărește altceva decât să tergiverseze judecarea cauzei.

În fine, în mod corect Ministerul Public a arătat în ședința de dezbateri asupra fondului apelului că, aplicarea legii penale mai favorabile nu presupune schimbarea de încadrare juridică, ci mai degrabă o recalificare a faptei, astfel că demersul procesual devine unul nejustificat.

În mod corect a reținut instanța de fond starea de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului apelant pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Fără a relua în detaliu starea de fapt care a fost corect reținută de către prima instanță raportat la probatoriul administrat în cauză se constată în esență că, la data de 06.12.2013, deși cunoștea faptul că dreptul de conduce i-a fost anulat, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca BMW cu nr. de înmatriculare_, cu intenția de a se deplasa dinspre localitatea Călinești Oaș spre loc. Pășunea M..

În timp ce rula de DJ 197, în apropiere de barajul de la Călinești Oaș, pe fondul vitezei și a consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma recoltării de probe biologice s-a constatat că inculpatul avea o alcoolemie de 2,65 mg/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,60 mg/l la proba nr. 2.

Totodată, se reține că prin Sentința penală nr. 1365/9.10.2013 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș, definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, astfel că la data comiterii prezentelor fapte acesta se afla în termenul de încercare al pedepsei mai sus menționate.

Având în vedere împrejurările cauzei, modul de comitere a acestora, conduita inculpatului de recunoaștere a faptei, antecedente penale ale acestuia, valoarea ridicată a alcoolemiei, persistența infracțională a acestuia care a condus a doua oară sub influența băuturilor alcoolice după ce anterior a fost condamnat definit pentru o astfel de faptă cu suspendarea condiționată a executării acesteia și fără să aibă permis de circulație valabil, regulile de circulație încălcate și accidentul de circulație cauzat și soldat doar cu daune materiale, precum și pericolul social al faptelor și în conformitate cu jurisprudența în materia, instanța apreciază că pedepsele aplicate inculpatului egale cu minimul special ( ca de altfel și pedepsele accesorii și complementare) au fost corect individualizate respectându-se criterii enumerate de art.74 c.penal, inclusiv contopirea pedepselor și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii de 1 an și 6 luni, s-au realizat respectându-se dispozițiile legale.

D. urmare, instanța va dispune potrivit dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza articolului 421 punctul 1 litera b din Codul de procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. I. I., dom. în Satu-M., ., .-M. împotriva sentinței penale nr. 42 din 10.03.2015 a Judecătoriei Negrești Oaș, pe care o menține în întregime.

Conform articolului 275 alineat 2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 17.02.2016.

Președinte, Judecător,

A. L. F. Țarcă G. Grefier,

S. A.

Red. dec.ALF/17.02.2016

Red. jud. fond. S. F.C.E.

Tehn.red. S.A./ 17.02.2016/ 5 exemplare/

Emise 3 comunicări cu:

- P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea

- Inculpatul apelant D. I. I. (2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 99/2016. Curtea de Apel ORADEA