Agresiunea sexuală. Art.219 NCP. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 158/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA NR.158

Ședința publică din data de 13 februarie 2015

PREȘEDINTE – C. R.

JUDECĂTOR – I. N.

GREFIER – E. F.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de inculpatul R. D., fiul lui G.-C. și G.-E., născut la data de 01 decembrie 1994 în orașul Comănești, județul Bacău, domiciliat în municipiul B., ., ..7 CNP_, împotriva sentinței penale nr. 877 din data de 01 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria B., prin care în temeiul disp. art. 219 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin.10 Cod proc. penală, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală (faptă din data de 23.03.2014) și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), f) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator.

În temeiul disp. art. 65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), f) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Conform art. 72 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive, de la 24 martie 2014 la 21 mai 2014.

Totodată, potrivit disp. art. 109 Cod penal cu ref. la art.245 - 246 și art. 566 alin.3 Cod proc. penală, a fost obligat provizoriu inculpatul la tratament medical de specialitate până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, tratament care se va efectua în timpul executării pedepsei închisorii.

În latură civilă, în baza art. 397 cu referire la art. 19 Cod proc. penală și art. 1349, 1357, 1372, 1381, 1382, 1385, 1386 Cod civil, a fost obligat inculpatul la despăgubiri către partea vătămată S. A., domiciliată în B., . 12, ., județul B., în sumă de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

În final, conform art. 276 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul și la plata sumei de 600 lei către partea vătămată, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta.

Potrivit disp. art.7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul inculpat R. D., personal și asistat de apărător ales C. M. din Baroul B., conform împuternicirii avocațiale nr._/10.12.2015, aflată la fila 12 dosar ți intimata parte civilă S. A., personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat C. M., apărător ales al apelantului inculpat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, depunând în acest sens: adresa nr.10 din 11.02.2015 emisă de Centrul Medico-Psihologic Psihomedica SRL B., raport de psihodiagnostic și evaluare clinică nr. 527/29.11.2014 și nr. 7/7.01.2015, eliberate de aceeași unitate medicală, rețete medicale nr. 7191, nr. 6383, nr. 8841, nr. 1099, nr. 6743 emise de medic C. M. și adeverința nr. 327/11.02.2015 eliberată de Liceul Tehnologic „C. N.”.

Se prezintă aceste înscrisuri spre consultare reprezentantului Ministerului Public, care, după studiere, precizează că nu se opune probei cu acte în circumstanțiere solicitată de inculpat.

Curtea, în temeiul disp. art. 100 Cod proc. penală, apreciind ca fiind utilă în soluționarea cauzei, admite proba cu acte în circumstanțiere formulată de inculpat prin avocat ales și ia act că proba a fost administrată la termenul de astăzi prin depunerea înscrisurilor de către apărător.

De asemenea, se aduce la cunoștința apelantului inculpat că în temeiul dispozițiilor art. 420 alin.4 Cod proc. penală are dreptul să fie ascultat și de instanța de control judiciar, iar acesta, după consultarea cu apărătorul ales, precizează că nu dorește să se folosească de acest drept, deoarece își menține în totalitate declarațiile date în cauză până în prezent, la care nu are de făcut nici o completare sau adăugire.

Avocatul ales al apelantului inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.

Intimata S. A., având cuvântul, la rândul său, arată că nu are cereri de formulat.

Luând act de aceste declarații ale părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată apelul declarat de inculpatul R. D. în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului ales al acestuia cuvântul în susținerea orală a motivelor de desființare pe care înțelege să le invoce împotriva sentinței primei instanțe.

Avocat C. M., apărător ales al apelantului inculpat, susține că se critică hotărârea instanței de fond, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, apreciind-o ca fiind netemeinică sub aspectul modalității de executare stabilită.

Astfel, precizează că în cauza de față magistratul fondului nu a acordat eficiența cuvenită circumstanțelor personale ce operează în favoarea inculpatului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa a fost recunoscută și asumată de acesta încă din cursul urmăririi penale, poziție procesuală ce a fost menținută și la cercetarea judecătorească, că după ce a fost revocată măsura arestării preventive dispusă împotriva sa, a început efectuarea unui tratament medical specializat afecțiunilor de care suferă, tratament pe care îl urmează și în prezent și care a fost început la inițiativa familiei și nu a instanței de judecată.

Deși în perioada cât a fost arestat preventiv inculpatul a pierdut anul IV de liceu, în prezent se află pe drumul cel bun, a reluat cursurile liceale, la forma de învățământ de zi, mama sa este în sala de judecată, este alături de el tot timpul și îl sprijină în efectuarea tratamentelor medicale aflate în curs de desfășurare.

Susține că, într-adevăr, infracțiunea dedusă judecății prezintă un anumit grad de pericol social însă trebuie avute în vedere și antecedentele penale și cauzele ce au determinat acest comportament al inculpatului, elemente în raport de care se poate constata că executarea în regim de detenție a pedepsei reprezintă o măsură exagerată, în condițiile în care interesul societății este acela de a-l recupera pe inculpat.

Așa cum se poate constata pe baza înscrisurilor depuse la dosar, inculpatul a dat dovezi clare de îndreptare, atâta timp cât voluntar, cu sprijinul familiei, a început tratamentul de recuperare și chiar are rezultate bune în acest sens, starea sa de sănătate fiind ameliorată simțitor și nu mai există un pericol concret de săvârșire a aceluiași gen de infracțiuni. El va continua aceste tratamente precum și consilierea psihologică pe care le-a început, astfel că scopul pedepsei va fi atins și fără executare în regim de detenție.

Mai susține apărătorul ales al apelantului inculpat că este real faptul că anterior prezentei fapte a mai fost sancționat pentru fapte de același gen, însă din documentele medicale aflate la dosar reiese cu claritate că inculpatul era la acea vreme o persoană care avea o problemă medicală, ceea ce nu s-a avut în vedere nici de organele de urmărire penală și nici de instanța de fond, situație în care se putea aplica acestuia un tratament și nu o pedeapsă și cu siguranță la momentul de față inculpatul nu s-ar mai fi aflat în fața instanței.

Pe de altă parte, solicită ca la analizarea modalității de executare să se aibă în vedere și condițiile de detenție din România și măsura în care se poate ajunge la educarea persoanelor încarcerate, în condițiile în care, raportat la infracțiunea comisă, inculpatul va avea o situație specială în penitenciar, ceea ce ar reprezenta o tragedie pentru acesta.

În ceea ce privește obligarea inculpatului la tratament medical de specialitate, susține că, așa cum s-a arătat anterior, deja inculpatul urmează un astfel de tratament, anterior să fie obligat de instanță și îl va continua. Mai precizează că în condițiile în care instanța de fond a dispus ca pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului să fie executată în regim de detenție, nu se poate cunoaște cum anume se va executa pedeapsa internării medicale dispusă.

Având în vedere toate aceste considerente, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, să se constate că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție ci în condiții de suspendare sub supraveghere, urmând a se stabili în sarcina sa orice tip de obligație din cele prevăzute de lege.

Intimata-parte civilă S. A., având cuvântul, susține că din informațiile pe care le deține cunoaște faptul că inculpatul a mai urmat tratament de specialitate și a continuat să comită același gen de fapte, motiv pentru care apreciază că, pentru a se îndrepta, inculpatul trebuie să execute pedeapsa în penitenciar, unde poate urma și acel tratament special.

Mai arată că deși mama inculpatului este alături de inculpat în prezent, trebuia să procedeze astfel încă de la comiterea primei fapte, pentru a nu mai continua. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în ceea ce privește critica de netemeinicie invocată de inculpat solicită a se constata că pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost corect stabilită, atât sub aspectul cuantumului dar și al modalității de executare, avându-se în vedere fapta săvârșită - agresiune sexuală, asupra unei persoane tinere, în scara blocului unde locuia și în plină zi, cu atât mai mult cu cât activitatea infracțională a fost stopată de intervenția unui martor, fiind evident că în caz contrar fapta putea avea și alte consecințe.

Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul a mai fost sancționat anterior de patru ori pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, ceea ce denotă perseverență infracțională din partea apelantului.

Contrar apărărilor formulate de inculpat, prin avocat ales, organele judiciare trebuie să se preocupe mai mult de starea persoanei vătămate, repercusiunile acestor fapte în rândul opiniei publice și nu de starea penitenciarelor din România.

Concluzionând, solicită a se constata că singura soluție optimă în cauză este executarea pedepsei de către inculpat în regim de detenție, sens în care se solicită respingerea apelului declarat de inculpat pe acest motiv.

Pe de altă parte, reprezentantul Ministerului Public susține că hotărârea primei instanțe prezintă un aspect de nelegalitate sub aspectul temeiului de drept în baza căruia s-a dispus obligarea inculpatului la tratament medical de specialitate, corect fiind doar dispozițiile cuprinse în art.109 alin.3 Cod penal nu și cele prev. de art. 245-246 Cod proc. penală, raportat la afecțiunile stabilite în raportul de expertiză medico-legală.

Față de aceste argumente, solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și, pe fond, rejudecând să dispună înlăturarea disp. art. 245-246 Cod proc. penală aplicate de prima instanță.

Apelantul inculpat R. D., având cuvântul personal, precizează că îi pare rău că a ajuns în această situație și că a urmat tratament de specialitate și nu se vor mai repeta cele întâmplate, apreciind că s-a integrat în societate.

CURTEA

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 877 din data de 01 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria B., în temeiul disp. art. 219 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin.10 Cod proc. penală, a fost condamnat inculpatul R. D., fiul lui G.-C. și G.-E., născut la data de 01.12.1994, în oraș Comănești, județul Bacău, domiciliat în B., ., .. . nr._, C.N.P._, cetățenie română, necăsătorit, fără antecedente penale, elev în clasa a 11-a în cadrul Liceului nr. 5 din municipiul B., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală (faptă din data de 23.03.2014) și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), f) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator, pe durata de un an.

Conform disp. art. 72 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive, de la 24.03.2014 la 21.05.2014.

Totodată, potrivit disp. art. 109 Cod penal cu ref. la art. 245 - 246 și art. 566 alin.3 Cod proc. penală, a fost obligat provizoriu inculpatul la tratament medical de specialitate până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, tratament care se va efectua în timpul executării pedepsei închisorii.

În latură civilă, în baza art. 397 cu referire la art. 19 Cod proc. penală și art.1349, art.1357, art.1372, art.1381, art.1382, art.1385 și art.1386 Cod civil, a fost obligat inculpatul la despăgubiri către partea vătămată S. A., domiciliată în B., . 12, ., județul B., în sumă de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

Conform art. 276 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul și la plata sumei de 600 lei către partea vătămată reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta.

Potrivit disp. art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1721/P/2014 din data de 14.04.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R. D., pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 Cod Penal.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că în ziua de 23 martie 2014, în jurul orei 13,40, în scara blocului P 12, situat pe . B., cu intenție, inculpatul R. D. a exercitat un act de natură sexuală asupra persoanei vătămate S. A., altul decât cele prevăzute la infracțiunea de viol, constând în atingeri ale sânilor, feselor și zonei intime ale acesteia prin constrângere, în urma imobilizării persoanei vătămate și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința datorată acestei constrângeri.

În cursul judecății, după parcurgerea procedurii de cameră preliminară, au fost audiate părțile, persoana vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 50.000 lei daune morale iar inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, asumându-și vinovăția.

De asemenea, au fost audiați martorii G. D. și M. R. - C., ale căror declarații s-au atașat la dosar.

Măsura preventivă a arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar, cu stabilirea obligațiilor corelative în sarcina inculpatului, prin încheierea din data de 20 mai 2014.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile inculpatului R. D., declarațiile martorilor M. M. I. S. E., plângerea și declarația persoanei vătămate S. A., procesul verbal de cercetare la fața locului, planșa foto și suport optic tip CD, suportul optic DVD video înregistrare audiere suspect R. D., procesul-verbal de identificare a unei persoane, planșa foto și suport optic tip CD, procesul verbal vizionare a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video de la căminul nr. 8 și suport optic, instanța de fond a reținut următoarele:

Persoana vătămată S. A. locuiește în municipiul B., pe . 12, ., împreună cu familia sa.

În ziua de 23 martie 2014, în jurul orei 13,00, aceasta s-a întâlnit cu prietenul său, cei doi conversând circa o jumătate de oră pe stradă, în apropierea Grădiniței nr. 8, situată în apropierea blocului de domiciliu al persoanei vătămate.

În jurul orei 13,40, persoana vătămată s-a despărțit de prietenul său și s-a îndreptat singură către domiciliu. Când a ajuns în apropierea blocului în care locuiește, aceasta l-a observat în apropiere pe inculpatul R. D., pe care nu îl cunoștea, însă l-a ignorat.

După ce a observat persoana vătămată și a studiat-o, inculpatul R. D. a plecat în urmărirea acesteia, fiind observat din balconul apartamentului în care locuiește, situat la etajul 6 și de martora S. E., mama persoanei vătămate.

S-a reținut de prima instanță că aspectele anterior expuse au fost înregistrate și de camerele de supraveghere existente la Grădinița nr. 8, situată în apropiere, așa cum rezultă din procesul verbal de vizionare a video filmării și suportul optic aflate la dosarul cauzei.

Astfel, s-a constatat că imediat după ce persoana vătămată a intrat în scara blocului, inculpatul a urmat-o, iar când S. A. a ajuns în dreptul ușii liftului de la parter, acesta a venit în spatele persoanei vătămate și a prins-o cu brațele în zona bustului iar cu palmele a început să o atingă pe sâni. În acest context, persoana vătămată a început să țipe, strigând după ajutor. Contrar voinței persoanei vătămate, imobilizând-o în continuare, cu forța unui braț, inculpatul a început să o atingă cu celălalt braț în zona feselor.

Imediat după aceea, folosindu-se tot de forța brațelor, inculpatul a întors-o pe persoana vătămată cu fața către el, iar în timp ce o ținea imobilizată cu brațul stâng, a introdus palma mâinii drepte pe sub pantalonii acesteia, în partea din față, atingând-o în zona intimă.

Încercând să scape din strânsoarea inculpatului, S. A. s-a întors cu fața către acesta, a început să țipe, s-a lăsat în jos pe podea, lovindu-l cu picioarele. Însă, inculpatul s-a aplecat asupra ei, continuând să o atingă cu palmele în zona sânilor, încercând să îi acopere gura cu mâna, pentru a nu se auzi strigătele acesteia și să o ridice, pentru a o putea atinge mai facil în zonele intime.

Auzind țipetele continue ale persoanei vătămate, martorul M. M. I., care locuiește în același ., a ieșit din apartamentul său și a coborât la parter, pentru a vedea ce se întâmplă. În timp ce cobora pe scări, a observat cum suspectul era aplecat asupra persoanei vătămate, care se așezase pe jos și striga după ajutor.

În acest context, conștientizând prezența altei persoane, inculpatul R. D. a fugit de la locul comiterii faptei, fiind urmărit de către martor, fără a fi însă prins.

Astfel, în condițiile în care organele de cercetare penală aveau cunoștință despre faptul că inculpatul a mai săvârșit în trecut fapte de natură infracțională, asemănătoare, practicând același mod de operare, iar martorul M. M. I. reținuse semnalmentele persoanei pe care o observase în contextul de mai sus, constatându-se că aceste semnalmente sunt asemănătoare cu cele ale inculpatului, la data de 24 martie 2014, organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei identificări a persoanei după fotografii. În timpul efectuării acestei proceduri, martorul a indicat, fără dubiu, fotografia inculpatului ca fiind cea a persoanei care, în ziua de 23 martie 2014, se afla aplecată asupra persoanei vătămate, în scara blocului în care locuiește.

S-a subliniat de instanță că pe parcursul anului 2013, față de R. D. au fost efectuate cercetări în dosarul nr.239/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., pentru săvârșirea altor patru fapte penale de același gen, încadrate juridic în două infracțiuni concurente prevăzute de art. 321 alin.1 Cod penal din 1969, una dintre aceasta în formă continuată, constituită din trei acte materiale, la finalizarea cercetărilor dispunându-se, la data de 08 ianuarie 2014, scoaterea acestuia de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative.

În timpul efectuării cercetărilor în dosarul nr. 239/P/2013, avându-se în vedere modul de săvârșire a faptelor de mai sus, s-a dispus efectuarea unei expertize neuro –psihiatrice a inculpatului iar potrivit concluziilor raportului de expertiză nr. A1PSI/85/496 s-a stabilit următorul diagnosticul al acestuia: ”tulburare a impulsurilor de tipul comportamentului exploziv intermitent”. Comisia de expertiză a apreciat că la data comiterii faptelor respective, inculpatul R. D. a avut capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptelor, față de care discernământul a fost păstrat.

Fiind audiat, în timpul urmăririi penale, inculpatul R. D. a recunoscut săvârșirea faptei, declarând că o regretă. A relatat că după ce a consumat două beri, aflându-se lângă Grădinița nr. 8, a observat-o pe persoana vătămată când a trecut pe lângă el și, fiind atras de aspectul fizic al acesteia, s-a hotărât să o urmeze pentru a o atinge, dorindu-și să trăiască „senzația de a simți ceva feminin”.

Inculpatul a susținut că și-a asumat consecințele comiterii faptei, deși a realizat că persoana vătămată nu se va simți bine, susținând, totodată, că nu a intenționat să întrețină un act sexual consumat cu aceasta.

În cursul judecații, a avut aceeași poziție procesuală, de recunoaștere a faptei și de asumare a vinovăției.

Audiată la rândul său, persoana vătămată a declarat că în timpul agresiunii nu i-au fost sustrase bunuri sau valori, articolele vestimentare cu care era îmbrăcată nu i-au fost distruse sau deteriorate și nu a suferit leziuni corporale vizibile. În cursul judecații, s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata unor daune morale.

Instanța de fond a reținut că situația de fapt expusă anterior rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarațiile martorilor M. M. I., S. E., precum și ale persoanei vătămate S. A., procesul verbal de cercetare la fața locului și cel de vizionare imagini video surprinse de sistemul de supraveghere amplasat la Căminul nr. 8 din municipiul B., procesul verbal de identificare a unei persoane din planșă fotografică și declarațiile inculpatului R. D., împreună cu suportul optic pe care s-a stocat filmarea din timpul audierii acestuia

Coroborând probele administrate în cauză, prima instanță a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

În drept, s-a stabilit că fapta săvârșită de inculpat, constând în aceea că în ziua de 23 martie 2014, în jurul orei 13,40, în scara blocului P 12, situat pe . B., cu intenție, a exercitat un act de natură sexuală asupra persoanei vătămate S. A., altul decât cele prevăzute la infracțiunea de viol, constând în atingeri ale sânilor, feselor și zonei intime ale acesteia prin constrângere, în urma imobilizării persoanei vătămate și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința datorată acestei constrângeri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 Cod penal.

La stabilirea pedepsei principale, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările, modul de comitere a faptei, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura faptei, gravitatea rezultatului acesteia, consecințele acesteia, motivul săvârșirii faptei, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatului, conduita după săvârșirea faptei și în cursul procesului, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

De asemenea, instanța de fond a apreciat necesar a sublinia modul în care a acționat inculpatul, respectiv a urmărit partea vătămată, a intrat după ea în scara blocului unde aceasta locuiește, a insistat în realizarea acțiunii delictuoase, săvârșirea în trecut a unor fapte de natură infracțională, asemănătoare, pentru care a fost sancționat cu amendă administrativă, ceea ce înseamnă că acesta a nesocotit indulgența arătată de organele judiciare, persistând în comiterea de astfel de fapte, nu a reflectat și nu a conștientizat gravitatea conduitei sale și consecințele acestora.

În plus, s-a reținut că inculpatul nu are vreo afecțiune, nu i s-a stabilit un diagnostic, care să-i fi diminuat sau înlăturat discernământul, acesta mergând la medic doar ca urmare a obligației impuse de instanță în cadrul măsurii controlului judiciar stabilite. Mai mult, s-a observat că din actele medicale depuse de inculpat la dosar rezultă că acesta prezintă tulburări de conduită cu risc antisocial ridicat la agresiuni sexuale.

Totodată, s-a motivat că deși apărătorul ales al inculpatului a susținut o disproporție nejustificată între sancționarea anterioară a inculpatului pentru mai multe astfel de acte materiale infracționale și trimiterea în judecată pentru o singură faptă, magistratul fondului a apreciat că tocmai această persistență în comiterea de fapte de aceeași natură reclamă o sancționare mai drastică a conduitei, pentru prevenirea unor recidive și reeducarea inculpatului.

În contextul expus, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat în baza art. 219 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin.10 Cod de procedura penală, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală (din data de 23.03.2014) și a interzis acestuia, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), f) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator), pe o perioada de 1 an, după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 65 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a), b), d), f) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a fi tutore sau curator), de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Potrivit disp. art. 72 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive, de la 24 martie 2014 la 21 mai 2014.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de fond a apreciat că se impune regimul de detenție, tocmai pentru realizarea deplină a scopului pedepsei, pentru prevenirea recidivelor și reeducarea inculpatului, pentru excluderea riscului unor noi agresiuni sexuale, putând să-și reia instruirea/cursurile școlare după executarea pedepsei.

În considerarea dispozițiilor art. 109 Cod penal cu referire la art.245-246 și art.566 alin.3 Cod proc. penală, inculpatul a fost obligat provizoriu la tratament medical de specialitate, până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, tratament care se va efectua în timpul executării pedepsei închisorii.

Sub acest aspect, prima instanță a avut în vedere că în urma obligației stabilite în acest sens, în cadrul controlului judiciar, inculpatul a mers la un medic de specialitate, începând un tratament adecvat care să-i amelioreze/înlăture tulburările de conduită și implicit, riscul antisocial ridicat la agresiuni sexuale, tratament care nu exclude executarea pedepsei în regim de detenție, acest tratament/proceduri specifice putând continua și pe timpul executării pedepsei închisorii.

În latură civilă, instanța de fond a reținut incidența prevederilor art. 397 și art.19 Cod proc. penală, art.1349, art.1357, art.1372, art.1381, art.1382, art.1385, art.1386 cod civil și, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate dintre ele, vinovăția făptuitorului, a admis în parte acțiunea civila și l-a obligat pe inculpat la despăgubiri către partea vătămată S. A., în suma de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

Pentru a dispune astfel, magistratul fondului a reținut că este evident, dat fiind contextul, că partea vătămată a suferit un prejudiciu moral, aducându-se atingere libertății și integrității sale sexuale, demnității sale, chiar cu afectarea vieții personale (starea de teamă indusă, stări de dispoziție alterate), așa cum rezultă și din declarațiile martorilor audiați în acest sens, instanța de fond apreciind că față de gravitatea în concret a faptei și urmările acesteia se justifică pe deplin acordarea sumei mai sus menționate, reprezentând despăgubire pentru daune morale.

În baza art. 276 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată a sumei de 600 lei cheltuieli judiciare efectuate de aceasta, reprezentând onorariu avocat.

În considerarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Împotriva sentinței penale nr. 877 din data de 01 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria B., în termen legal a declarat apel inculpatul R. D. care a criticat soluția primei instanțe de netemeinicie, numai sub aspectul individualizării judiciare a sancțiunii, pentru motivele susținute de avocatul ales cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei, solicitându-se admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și pe fond, în rejudecare, suspendarea sub supraveghere a pedepsei stabilite în sarcina sa.

Curtea, examinând sentința primei instanțe în raport de critica invocată, pe baza actelor și lucrărilor cauzei și din oficiu, conform art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică sub toate aspectele iar apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Pe baza probelor și mijloacelor probatorii administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv: plângerea și declarațiile persoanei vătămate S. A., procesul verbal de cercetare la fața locului, planșa foto și suportul optic tip C.D., suport optic D.V.D. video, înregistrare audiere suspect R. D., proces-verbal de identificare a unei persoane, planșă foto și suport optic tip C.D., proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video de la Căminul nr. 8 și suportul optic și declarațiile date de inculpat, prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior și necontestată de vreuna dintre părți.

Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora, în raport de dispozițiile cuprinse în art. 103 Cod procedură penală, în mod corect s-a reținut că la data de 23 martie 2014, în jurul orelor 13:40, în scara blocului P12 situat pe . B., cu intenție, inculpatul R. D. a exercitat un act de natură sexuală asupra persoanei vătămate S. A., altul decât cele prevăzute la infracțiunea de viol, constând în atingeri ale sânilor, feselor și zonei intime ale acesteia prin constrângere, în urma imobilizării persoanei vătămate și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința din cauza acestei constrângeri.

Situația de fapt, circumstanțele în care a fost comisă fapta și vinovăția inculpatului nu au fost contestate de acesta, motiv pentru care, reținând că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe prev. de art. 16 alin. 3 lit. a) Cod penal, condamnarea sa în baza disp. art. 219 alin. 1 Cod penal, este justă, încadrarea juridică stabilită fiind corespunzătoare faptei comise de către inculpat.

Și reținerea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală este corectă, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată și și-a însușit în totalitate probatoriile administrate la urmărirea penală, în cauză fiind incidente dispozițiile cuprinse în art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiuni, Curtea constată, contrar criticii de netemeinicie invocată de către inculpat, că instanța de fond a evaluat în mod corespunzător criteriile prev. de art. 74 Cod penal și prin urmare, pedeapsa stabilită, în cuantumul și modalitatea de executare, este justă, aptă să contrubuie la reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni precum și la asigurarea prevenției generale.

Așa cum rezultă din incriminarea cuprinsă în art. 219 alin. 1 Cod penal, . sexuală se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi iar ca urmare a incidenței disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă devin 1 an și 4 luni - 4 ani și 8 luni închisoare, astfel că pedeapsa stabilită de judecătorul fondului la 1 an și 4 luni închisoare, prin urmare, la limita minimă prevăzută de lege, este justă, neexistând nici o împrejurare dintre cele arătate sub art. 75 Cod penal care să justifice aplicarea unei sancțiuni mai blânde.

În ceea ce privește modalitatea de executare, Curtea constată, în acord cu argumentele reținute de prima instanță și contrar criticii de netemeinicie invocată de către apelantul – inculpat, că scopul pedepsei poate fi atins exclusiv prin plasarea inculpatului în regim de detenție pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de același tip, reeducarea inculpatului, și în egală măsură, în vederea realizării prevenției generale și respectarea drepturilor persoanelor vătămate.

La această concluzie, instanța de control judiciar are în vedere și împrejurarea că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind sancționat anterior cu amendă administrativă pentru comiterea unor infracțiuni de același gen, așa cum rezultă din Ordonanța nr. 239/P/2013 din 08 ianuarie 2014, fiind evident că inculpatul nu a înțeles pe deplin gravitatea faptelor comise și clemența organelor judiciare câtă vreme la numai două luni de la pronunțarea soluției de scoatere de sub urmărire penală, acesta a recidivat, ceea ce dovedește perseverența infracțională a acestuia și faptul că sancțiunea anterioară nu și-a dovedit eficiența.

În egală măsură, Curtea are în vedere circumstanțele reale în care inculpatul a acționat, respectiv pe timp de zi, în centrul orașului, observând victima, care anterior se despărțise de prietenul său și pe care a urmărind-o până în scara blocului în care aceasta locuiește, ocazie cu care a imobilizat-o și a exercitat acte de agresiune sexuală asupra sa, aspecte ce denotă un grad de pericol social ridicat al faptei și o periculozitate sporită a inculpatului, astfel că, deși în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 91 alin. 1 lit. a) - c) Cod penal, neexistând nici un fel de garanții că aplicarea pedepsei ar fi suficientă că chiar și fără executarea acesteia inculpatul nu ar mai comite alte infracțiuni, astfel cum cer disp. art. 91 qlin.1 lit.d) din același cod, solicitarea de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, nu se justifică.

Starea de sănătate a inculpatului, astfel cum rezultă din raportul de expertiză psihiatrică nr. 85 din 13 februarie 2013, prin care s-a stabilit diagnosticul: „tulburare al impulsurilor de tipul comportamentului exploziv intermitent” și pentru remedierea căreia inculpatul a întreprins demersuri corespunzătoare pe parcursul procesului poate fi în continuare ameliorată prin tratament medical de specialitate ce urmează a se efectua în timpul executării pedepsei închisorii, măsura de siguranță prev. de art. 109 Cod penal, dispusă de instanța de fond, fiind necesară pentru înlăturarea stării de pericol prezentată de acesta.

Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constatând că soluția primei instanțe este justă iar criticile de netemeinicie invocate de inculpat sunt nefondate, în temeiul disp. art. 421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

Având în vedere că prin încheierea nr. 195 din 20 mai 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei B., definitivă la data de 21 mai 2014, împotriva inculpatului a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar prev. de art. 215 Cod procedură penală, în cauză se va face aplicarea disp. 241 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, în sensul constatării încetării de drept a acestei măsuri, ca urmare a pronunțării unei soluții definitive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de R. D., fiul lui G. C. și G. E., născut la data de 01.12.1994, CNP_, domiciliat în municipiul B., ., ..7, județul B., împotriva sentinței penale nr.877 din 01 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria B..

Constată încetată de drept măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat prin încheierea nr.195 din 20.05.2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei B., definitivă la data de 21 mai 2014.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2015.

Președinte,Judecător,

C. RaduIoana N.

Grefier,

E. F.

Red. I.N. /Tehnored. C.M.

5 ex./23.03.2015

Dosar fond_ Jud. B.

Jud. fond M. A.

Operator de date cu caracter personal

Notificare 3113/2006

← Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte. Art.195 NCP....		Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... →

Agresiunea sexuală. Art.219 NCP. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Agresiunea sexuală. Art.219 NCP. Decizia nr. 158/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI