Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 414/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 414/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-04-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 414
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. M.
Judecător - G. C.
Grefier - S. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul R. I., fiul lui Ș. și E., născut la data de 21 septembrie 1972, domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova, împotriva sentinței penale nr. 178/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care a fost condamnat inculpatul R. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, în stare de recidivă și s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 357 zile închisoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat R. I., personal, aflat în stare de libertate, lipsă fiind intimata-persoană vătămată . București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Inculpatul R. I. depune în ședință publică un înscris în copie prin care demonstrează că s-a împăcat cu persoana vătămată . București, la data de 17.03.2015, atât în latură penală cât și în latură civilă, în totalitate și necondiționat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că nu se poate lua act de împăcarea părților întrucât, potrivit disp. art. 259 Cod penal împăcarea produce efecte numai dacă a intervenit până la citirea actului de sesizare în fața primei instanțe.
Fapta fiind comisă sub regimul noului cod penal nu se impune aplicarea dispozițiilor legale incidente în situațiile tranzitorii.
Inculpatul R. I. având ultimul cuvânt, solicită să se ia act de împăcarea intervenită cu persoana vătămată, astfel cum rezultă din înscrisul depus astăzi în instanță.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 178/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 32 raportat la art. 228 – 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (5) C.pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul R. I., născut la data de 21.09.1972, fiul lui Ș. și E., porecla Juli, cetățean român, situația militară satisfăcută, studii 4 clase, căsătorit, cu doi copii minori, fără ocupație, cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova, CNP_, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a fost interzisă inculpatului R. I. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a fost interzis inculpatului R. I. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice i de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 104 alin. (2) C. pen. a fost revocată liberarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1191/27.06.2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin d. p. 1111/22.08.2011 a Curții de Apel Ploiești și dispune executarea restului de pedeapsă de 357 de zile închisoare.
În baza art. 43 alin. (1) C. pen. a fost adăugată pedeapsa de 1 an închisoare la restul rămas neexecutat de 357 de zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 357 zile închisoare.
În baza art. 45 C. pen. a fost aplicată pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată pedeapsă accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
S-a luat act că persoana vătămată ., cu sediul în București, ., ., sect. 2, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3529/P/2014 emis în data de 18.06.2014 de P. de pe lângă Judecătoria Ploiești și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 04.07.2014, sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului R. I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie, faptă prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în ziua de 19.03.2014, în jurul orei 11:40, inculpatul R. I. a decis să pătrundă în interiorul clădirii fostului restaurant Hipodrom din Ploiești pentru a sustrage diverse bunuri. În acest sens, inculpatul s-a urcat aproximativ 2,20 m pe ușa de acces în clădire și de acolo a sărit în interior unde a început să caute bunuri pe care să le sustragă în vederea valorificării ulterioare. Negăsind astfel de bunuri, inculpatul a decis să spargă unul dintre geamurile termopan al unei uși de acces încercând să pătrundă în sala de biliard a restaurantului .. Urmare a declanșării alarmei inculpatul a fost depistat, acesta fiind oprit de către agenții de pază care aveau în supraveghere imobilul.
Pentru reținerea acestei situații de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente (f.13-31 d.u.p), raport de constatare criminalistică nr._/29.05.2014 și adresa nr._/25.03.2014 privind examinarea în sistemul AFIȘ a urmelor papilare (f.35-43 d.u.p.), declarație martor S. M. (f.8-9 d.u.p), declarație martor C. R. (f.10-11 d.u.p), declarație persoană vătămată . prin reprezentant G. V. (f. 7 d.u.p), declarație inculpat R. I. (f.49, f. 52 d.u.p.).
Procedura din Camera preliminară a fost finalizată prin încheierea din data de 15.09.2014 dispunându-se începerea judecății la data de 07.10.2014.
La termenul de judecată din data de 02.12.2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, instanța a pus în vedere inculpatului R. I. prevederile art. 375 Cod proc.pen., acesta declarând că dorește parcurgerea procedurii simplificate.
În cadrul cercetării judecătorești au fost administrate mijloace de probă cu declarația inculpatului R. I..
La solicitarea instanței a fost comunicată la dosar fișa actualizată de cazier judiciar a inculpatului (f. 15-19).
Examinând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, care probează – dincolo de orice îndoială rezonabilă – situația de fapt expusă în rechizitoriu, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În fapt, în ziua de 19.03.2014, în jurul orei 11:40, inculpatul R. I. prin escaladarea unei ferestre ce avea geamul spart, a pătruns în incinta clădirii fostului restaurant Hipodrom din Ploiești și ulterior, prin spargerea unui geam termopan al unei uși de acces a încercat să pătrundă în sala de biliard a restaurantului ., în scopul sustragerii de bunuri. Inculpatul nu a reușit să sustragă bunuri din imobilul în care a pătruns, întrucât sistemul de alarmă a fost declanșat, făptuitorul fiind descoperit în scurt timp de către agenții de pază.
Situația de fapt menționată anterior a fost reținută de instanță pe baza declarațiilor persoanei vătămate, a martorilor C. R. și S. M., date pe parcursul urmăririi penale.
Potrivit declarațiilor martorilor C. R. și S. M. (f.8-11 d.u.p), agenți de pază în cadrul ., în data de 19.03.2014, în jurul orei 11:40, în timp ce se aflau de serviciu, au fost sesizati de dispeceratul societății despre faptul că, la obiectivul restaurantului . din incinta Hipodroului Ploiești s-a declanșat alarma. Aceștia s-au deplasat la locația respectivă și lângă clădirea restaurantului respectiv au găsit un bărbat care avea hainele murdare de var și care nu și-a putut justifica prezența în zona respectivă, motiv pentru care au anunțat organele de poliție.
Persoana vătămată ., prin reprezentant legal G. V. Victoraș, a relatat în cursul urmăririi penale (f.7 d.u.p) că, în data de 19.03.2014 a fost anunțat de reprezentanții . că la locația din incinta Hipodromului Ploiești s-a declanșat alarma. Cu ocazia deplasării la fața locului a luat la cunoștință despre persoana care a declanșat alarma în timp ce încerca să pătrundă în incinta restaurantului pentru a sustrage bunuri.
Declarațiile anterioare se coroborează cu cele consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului, cu raportul de constatare criminalistică nr._/29.05.2014 și adresa nr._/25.03.2014 privind examinarea în sistemul AFIȘ a urmelor papilare.
Astfel cum reiese din procesul verbal de cercetare la fața locului (f.13-14 d.u.p) cu ocazia cercetării la fața locului au fost descoperite și ridicate mai multe urme papilare de pe bucățile de geam situate atât în interiorul cât și în exteriorul ușii de acces al cărui geam a fost găsit spart. De asemenea a fost ridicată prin fotografiere o urmă de încălțăminte găsită pe geamul situat în partea superioară a ușii de acces al cărui geam a fost găsit spart, fiind totodată fotografiată și talpa încălțămintei pe care inculpatul R. I. o purta în picioare. Conform raportului de constatare criminalistică nr._/29.05.2014 și adresei nr._/25.03.2014 privind examinarea în sistemul AFIȘ a urmelor papilare (f.35-43 d.u.p.), urmele papilare descoperite și ridicate au fost create de relieful papilar al degetului inelar de la mâna dreaptă, de degetul mare de la mâna dreaptă, respectiv degetul mijlociu de la mâna stângă a inculpatului R. I., acesta fiind și posesorul încălțămintei a cărei urmă a fost găsită pe geamul ușii de acces în restaurant.
În declarația dată în cursul urmăririi penale (f.49, f.52 d.u.p.) inculpatul a recunoscut comiterea faptei reținute în sarcina sa, declarând că la data de 19.03.2014, în jurul orei 11:40, prin escaladarea unei ferestre a intrat în incinta fostului restaurant Hipodrom și ulterior prin spargerea unui geam termopan al unei uși de la sala de biliard a încercat să pătrundă în interior cu intenția de a sustrage diverse bunuri. Acesta nu a reușit să sustragă bunurile dat fiind că în momentul spargerii geamului s-a declanșat sistemul de alarmă, moment în care a părăsit incinta, fiind prins ulterior de agenții de pază din apropiere.
Astfel declarația inculpatului care a recunoscut fapta reținută in sarcina sa, astfel cum a fost descrisa in actul de sesizare, se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv cu declarațiile de martori si cu declarațiile persoanei vatamate.
În drept, fapta inculpatului R. I. constând în aceea că, în data de 19.03.2014, în jurul orei 11:40, prin escaladarea unei ferestre ce avea geamul spart a pătruns în incinta clădirii fostului restaurant Hipodrom din Ploiești și mai apoi, prin spargerea unui geam termopan al unei uși de acces a încercat să pătrundă în sala de biliard a restaurantului ., cu intenția de a sustrage bunuri, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la furt calificat prevăzută de art. 32 C. pen. raportat la art. 218 alin. (1) - alin. (3) lit. c) Cod penal.
Instanța de fond a constatat mai întâi că în raport de dispozițiile art. 32 C.pen., se va reține forma tentată a infracțiunii de furt calificat pe considerentul că, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, inculpatul nu a reușit să sustragă niciun bun ca urmare a desfășurării activității incriminate.
Sub aspectul laturii obiective, instanța a apreciat că elementul material al infracțiunii de furt calificat constă în fapta tentată de furt, sustragerea bunurilor în scopul însușirii pe nedrept de către inculpat nefiind consumată de vreme ce nu a avut loc împosedarea făptuitorului cu bunurile persoanei vătămate.
Urmarea imediată a tentativei la infracțiunea de furt calificat este reprezentată de starea de pericol pentru relațiile sociale referitoare la patrimoniu generată de încercarea eșuată de însușire a unor bunuri aparținând persoanei vătămate. Legătura de cauzalitate reiese din modalitatea efectivă de săvârșire a faptei, astfel cum a fost reținută anterior.
Pe latură subiectivă, instanța de fond a reținut din ansamblul probator administrat în cauză că inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea acesteia, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen., aspecte care rezultă din modalitatea concretă de săvârșire a faptei.
Cu privire la circumstanțele comiterii faptei de către inculpat, instanța de fond a constatat că acestea determină reținerea variantei calificate a furtului în forma prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. d) Cod penal - prin efracție, împrejurare reținută deoarece inculpatul s-a folosit de propria forță fizică pentru a distruge geamul ușii de acces și a înfrânge sistemul de alarmă al imobilului vizat.
S-a reținut pluralitatea de infracțiuni sub forma recidivei postexecutorii, infracțiunea intenționată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare de un an, ce face obiectul cauzei reprezentând cel de-al doilea termen al recidivei, primul termen fiind reprezentat de condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 207/14.05.2002 a Tribunalului Prahova, definitiva prin decizia penala nr. 1778/08.04.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit a) C.pen si a trei infracțiuni de ultraj prevăzute de art. 239 alin. (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., pedeapsă executată integral la data de 11.01.2009.
De asemenea, în cauză instanța de fond a constatat că sunt întrunite și condițiile privind incidența recidivei postcondamnatorii față de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1191/27.06.2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin d.p. nr. 1111/22.08.2011 a Curții de Apel Ploiești în baza căreia inculpatul R. I. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 12.11.2013, cu un rest rămas neexecutat de 367 de zile închisoare. Astfel după condamnarea definitivă la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, în timpul executării pedepsei (înainte ca pedeapsa să fi fost considerată executată având în vedere că inculpatul fusese liberat condiționat iar termenul de liberare condiționată nu se împlinise ) a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare de un an.
Față de cele analizate anterior, instanța de fond apreciind că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmează a opera răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, pe care le-a evaluat după criteriile prevăzute de art. 74 alin (1) C. pen., precum și cauza legală de reducere a pedepsei închisorii prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., dispozițiile privitoare la tentativă și cauza de agravare a pedepsei reprezentată de recidiva postexecutorie.
Referitor la gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, instanța de fond a apreciat că inculpatul a acționat împotriva unor valori sociale care prezintă o importanță deosebită în planul regulilor de conviețuire socială: protecția dreptului de proprietate asupra bunurilor aparținând unor terțe persoane.
Cu privire la persoana inculpatului, instanța de fond a avut în vedere conduita sinceră a acestuia atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, de recunoaștere și asumare a faptei pe care a comis-o, că a colaborat cu organele de cercetare penală în aflarea adevărului, faptul că are vârsta de 41 de ani, este căsătorit și are 2 copii minori, nu are o ocupație și nici loc de muncă, este recidivist, dovedind perseverență infracțională, iar pedeapsa executată anterior nu și-a atins scopurile de prevenție specială și reeducare, inculpatul continuând să aibă o atitudine de sfidare a ordinii juridice.
În analiza elementelor de individualizare a pedepsei ce urmează a fi dispusă, instanța de fond a avut în vedere și faptul că pe latură civilă nu a existat constituire de parte civilă, prin fapta sa inculpatul neproducând niciun prejudiciu.
Față de cele reținute, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție, apreciind că prin executarea acestei pedepse vor fi atinse scopul preventiv-educativ, dar și cel coercitiv al pedepsei.
Având în vedere toate aceste aspecte instanța de fond, în baza art. 32 raportat la art. 228 – 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 43 alin. (5) C.pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen l-a condamnat pe inculpatul R. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în stare de recidivă postexecutorie.
Față de modul concret de săvârșire a faptei, cuantumul pedepsei de 1 an închisoare s-a stabilit că asigură realizarea concretă a scopurilor sancțiunii, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpatului să conștientizeze consecințele infracțiunii în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.
Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii și împrejurările comiterii faptei, instanța de fond a dispus în baza art. 67 C.pen. raportat la art. 66 Cod pen. aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1), lit. a), b), pe o durată de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În privința pedepselor accesorii, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen care prevăd interzicerea exercitării acelorași drepturi a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. Astfel, instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit.a) - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; lit.b) – dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe perioada de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
Inculpatul a săvârșit fapta ce face obiectul prezentei cauze în cursul termenului de încercare al liberării condiționate din pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1191/27.06.2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin d.p. 1111/22.08.2011 a Curții de Apel Ploiești, din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de 12.11.2013, cu un rest rămas neexecutat de 367 de zile închisoare.
În continuare instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 104 alin. (2) C. pen. și a revocat liberarea condiționată având în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și, în baza art. 43 alin. (1) C. pen. a adăugat pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză cu restul rămas neexecutat de 357 de zile din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1191/27.06.2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin d.p. 1111/22.08.2011 a Curții de Apel Ploiești, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 357 zile închisoare.
În baza art. 45 C. pen. instanța de fond a interzis inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.
Pe latură civilă instanța de fond a luat act că persoana vătămată . nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen. instanța de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare (dintre care 300 lei cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale).
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termenul legal, inculpatul R. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a depune în scris motivele ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.
La primul termen de judecată fixat pentru soluționarea căii de atac, cel din 19 martie 2015, la solicitarea apelantului-inculpat și față de înscrisul depus de acesta la dosar din care rezultă inițierea demersurilor în vederea împăcării, curtea a acordat un termen pentru a se clarifica poziția participanților la procesul penal cu privire la împăcare.
Pentru termenul de judecată ce a fost acordat, apelantul-inculpat a depus la dosar copia adresei nr.208/17.03.2015 eliberată de . București, cu sediul în ., sector 2, București, în care se precizează că persoana vătămată se împacă cu inculpatul R. I. cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat prev. de art.32 rap. la art.228 – 229 alin.1 lit.d Cod pena cu aplicarea art.41 alin.5 C.penal, împăcare totală și necondiționată, atât în latură penală cât și în latură civilă, nemaiavând nicio pretenție față de acesta.
Curtea constată că în speță nu poate interveni stingerea acțiunii penale ca urmare a împăcării părților, pentru argumentele ce se vor expune în cele ce succed, astfel încât va proceda la examinarea căii de atac declarate în cauză, conform art.417 C.pr.penală, în raport de disp. art.418 și art.419 C.pr.penală și față de criticile formulate și actele și lucrările dosarului, constată ca nefondată această cale de atac, după cum se va expune în continuare:
În ceea ce privește intervenția împăcării, ca o cauză care înlătură răspunderea penală inculpatului, potrivit art.159 C.penal, curtea reține că inculpatul a fost dedus judecății pentru o infracțiune săvârșită la 19.03.2014, deci după . Noului cod penal, la data de 01.02.2014.
Fiind supusă principiului activității legii penale, conform art.3 C.penal, cu privire la infracțiunea de tentativă la furt calificat, prev. de art.32 rpa. la art.228 – 229 alin.1 lit.d C.penal, se prevede într-adevăr posibilitatea împăcării, întrucât conform art.231 alin.2 C.penal, în cazul faptelor prevăzute de art.228, art.229 alin.1 C.penal, împăcarea înlătură răspunderea penală.
Regimul juridic al împăcării, ca o cauză ce înlătură răspunderea penală, este prevăzut de art.159 C.penal care în alineatul 3 stabilește că împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței.
Curtea constată că, în speță, împăcarea a survenit în calea de atac,după momentul citirii actului de sesizare la instanței, deoarece se constată că la judecata în primă instanță inculpatul, deși a afirmat că demersurile sale în vederea realizării împăcării nu au condus la nici un rezultat, a solicitat totuși, judecata în procedură simplificată, recunoscând învinuirea potrivit art.374, art.375 și art.396 alin.10 C.pr.penală, realizându-se judecata cauzei în procedura simplificată, reglementată de aceste dispoziții legale, cu consecința condamnării inculpatului.
În calea de atac, inculpatul a depus, într-adevăr, copia înscrisului doveditor al intervenției împăcării însă, curtea constată că manifestarea de voință a părților în acest sens nu mai poate conduce la stingerea acțiunii penale, întrucât împăcarea a avut loc după citirea actului de sesizare a instanței, fiind așadar depășit momentul limită prevăzut expres de legiuitor în art.159 alin.3 C.penal.
Curtea mai remarcă de asemenea și faptul că nu ne aflăm în câmpul de aplicare al deciziei nr.508/07 octombrie 2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial nr.843/19.11.2014, decizie referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.159 alin.3 C.penal.
Este adevărat că prin această decizie s-a stabilit, admițându-se excepția de neconstituționalitate, că „disp. art.159 alin.3 C.penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată, momentul citirii actului de sesizare fusese depășit”.
În considerentele acestei decizii se reține însă că în câmpul de aplicare al acesteia, sunt avute în vedere numai situațiile tranzitorii, respectiv, se precizează că „disp. art.159 alin.3 C.penal sunt constituționale numai în măsura în care, până la încetare situațiilor tranzitorii, în virtutea principiului constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, împăcarea poate interveni și în cauzele începute înaintea datei intrării în vigoare a codului penal și în care a fost depășit momentul citirii actului de sesizare a instanței, astfel că în situațiile tranzitorii arătate, împăcarea poate interveni până la primul termen de judecată stabilit ulterior datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României”.
Spre deosebire de situațiile tranzitorii avute în vedere de această decizie de neconstituționalitate, se constată însă că situația din speță nu reprezintă o situație tranzitorie, în înțelesul legii, deci o situație în care se pune problema succesiunii legilor penale în timp.
Dimpotrivă, așa cum s-a arătat mai sus, infracțiunea dedusă judecății a fost comisă după . codului penal, fiind supusă astfel principiului activității legii penale, fără existența unor situații tranzitorii de natură să conducă la examinarea legii penale mai favorabile.
Or, decizia de neconstituționalitate precizează în mod expres că în câmpul său de aplicare intră numai situațiile tranzitorii în cauzele începute înaintea intrării în vigoare a codului penal, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece prezenta cauză a fost începută după . noului cod penal.
Prin urmare, constatându-se inaplicabilitatea acestei decizii de neconstituționalitate, curtea, va reține că în speță este aplicabil regimul împăcării definit de art.159 alin.3 cod penal în raport de principiul activității elfii penale și nu de o situație tranzitorie care nu este existentă în cauză.
Acest raționament conduce evident la concluzia că, în speță, întrucât momentul citirii actului de sesizare a fost depășit, iar împăcarea a intervenit ulterior acestui moment, contrar disp. art.159 alin.3 cod penal, această împăcare nu mai poate avea ca efect înlăturarea răspunderii penale a inculpatului și stingerea acțiunii penale.
Este adevărat că, în vederea împăcării, instanța de control judiciar a acordat un termen la solicitarea inculpatului, însă această măsură nu poate constitui o validare a împăcării, contrar dispozițiilor legale, cu atât mai mult cu cât cererea inculpatului de amânarea judecății formulată în acest sens la primul termen nu ar fi putut fi respinsă, întrucât respingerea acesteia ar fi echivalat cu o antepronunțare asupra fondului cauzei.
Concluzionând așadar, curtea constată că, în speță, neexistând o situație tranzitorie, disp. art.159 alin.3 cod penal urmează a fi aplicate potrivit principiul activității legii penale și deci, împăcarea intervenită în calea de atac, ulterior așadar momentul citirii actului de sesizare a instanței, nu mai poate avea ca efect stingerea acțiunii penale.
Așa fiind, procedând la examinarea fondului cauzei, instanța de control judiciar va constata că la primul grad de jurisdicție s-a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, coroborate fiind cu declarația inculpatului apelant R. I. de recunoaștere a vinovăției sale, din care rezultă atât existența faptei pentru care apelantul a fost trimisă în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.
Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, nefiind contestată, de altfel, de către inculpat, nici cu prilejul urmăririi penale și nici al judecății în primă instanță, etapă în care a arătat că înțelege să-și însușească probele administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate învinuirea, în condițiile prev. de art. 374 rap. la art. 396 alin.10 Cod procedură penală (fila 152 dosar fond).
Astfel, din coroborarea probelor administrate în etapa urmăririi penale, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, cu declarațiile de recunoaștere a învinuirii date de către inculpatul apelant R. I. în fața primei instanțe de judecată, în mod corect s-a reținut și rezultă că, în ziua de 19.03.2014, în jurul orei 11:40, inculpatul R. I. prin escaladarea unei ferestre ce avea geamul spart, a pătruns în incinta clădirii fostului restaurant Hipodrom din Ploiești și ulterior, prin spargerea unui geam termopan al unei uși de acces a încercat să pătrundă în sala de biliard a restaurantului ., în scopul sustragerii de bunuri. Inculpatul nu a reușit să sustragă bunuri din imobilul în care a pătruns, întrucât sistemul de alarmă a fost declanșat, inculpatul fiind descoperit în scurt timp de către agenții de pază.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei comise de apelantul inculpat este legală, iar soluția de condamnare a acesteia pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale, dublate, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare, de recunoașterea vinovăției de către autorul faptei, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus menționate.
Se constată de asemenea că în mod judicios instanța de fond a reținut la încadrarea juridică a faptei dispozițiile legale ce reglementează pluralitatea infracțională sub forma recidivei, conform art.41 alin.1 cod penal,al cărei prim termen îl constituie pedeapsa anterioară de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată tot pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr.1191/27.06.2011 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizi penală nr.1111/22.08.2011 a Curții de Apel Ploiești, în executarea căreia inculpatul a fost arestat la data de 05.05.2011 și liberat condiționat la 12.11.2013, având un rest neexecutat de 357 zile închisoare care nu a fost împlinit până la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății.
Se constată de asemenea că instanța de fond s-a orientat la o pedeapsă situată către limita minimă specială prevăzută de textul legal incriminator, care sancționează fapta dedusă judecății cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, având limitele reduse la jumătate, potrivit art.33 alin.2 cod penal.
De asemenea, instanța de fond a realizat o corectă aplicare a disp. art.104 alin.2 cod penal, privitor la revocarea liberării condiționate cu privire la restul de pedeapsă rămas neexecutat, precum și a disp. art.43 alin.1 cod penal care stabilește regimul sancționator în cazul recidivei, în situația în care pedeapsa anterioară nu a fost considerată ca executată.
Ca urmare, adăugarea restului de pedeapsă neexecutat de 357 zile închisoare la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății, a fost dispusă în conformitate cu dispozițiile legale, pedeapsa rezultantă fiind astfel judicios individualizată atât ca întindere cât și ca modalitate de executare, raportat la pericolul social concret al infracțiunii și persoana inculpatului care a recunoscut vinovăția sa, simplificând judecata, însă, potrivit fișei de cazier judiciar, a mai suferit alte două condamnări, anterior aceleia care constituie primul termen al recidivei, reliefând astfel persistență infracțională.
În consecință, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, soluția de condamnare fiind legală, iar pedeapsa corect proporționalizată în raport de criteriile prevăzute de art.74 cod penal și cu luarea în considerare a disp. art.43 alin.1 cod penal, neexistând temeiuri pentru o reformare a sentinței, așa încât va respinge apelul ca nefondat, conform art. 421 alin. 1 lit. b cod procedură penală,
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R. I. împotriva sentinței penale nr. 178/29.01.2015 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
D. M. G. C.
Grefier,
S. A.
Red. G.C.
Tehnored. S.A., MM
5 ex./07 mai 2015
Dos. fond_, Judecătoria Ploiești.
Jud. fond S. V. M..
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 69/2015.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 574/2015.... → |
|---|
