Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 260/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 260/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 260
Ședința publică din data de 12 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. M.
Judecător - G. C.
Grefier - S. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Câmpina împotriva sentinței penale nr. 270/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina și a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din data de 22.01.2015 pronunțată de aceeași instanță, sentință prin care în baza disp. art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul C. R. G. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cu aplicarea disp. art.71, 64 lit.a teza a-II și lit.b C.penla din 1969.
În temeiul disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani și s-a făcut aplicarea disp. art.71 lain.5 C.penal din 1969, iar în baza art.359 C.pr.penală din 1969 s-a atras atenția inculpatului asupra dips. art.83 și 84 C.penal din 1969, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 650 lei pretenții civile către partea civilă M. I. Sebastan, precum și la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, dispunându-se avansarea sumei de 200 lei onorariu apărător oficiu de către Ministerul justiției către Baroul Prahova.
Prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite, pronunțată de Judecătoria Câmpina la 22 ianuarie 2015, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă M. I. S. de înlăturare a omisiunii vădite constând în deblocarea din conturile Poștei Române și restituirea către partea civilă a sumei de 650 lei la care a fost obligat inculpatul cu titlu de despăgubiri civile.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-parte civilă M. I. S., personal, lipsă fiind intimatul-inculpat C. R. G., care a fost reprezentat de avocat din oficiu D. A., desemnat în baza delegației de asistență judiciară obligatorie nr._/05.03.2015, emisă de Baroul Prahova, depusă la dosar și intimata-persoana vătămată V. A. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Partea civilă, avocatul inculpatului și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, precizează că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, luând act de aceste declarații, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul disp. art. 420 alin. (6) din Noul Cod de procedură penală constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea orală a motivelor de apel.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 270/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina.
În fapt, prin plângerea din data de 04.09.2013 organele de cercetare penală din cadrul Poliției mun. Câmpina au fost sesizate de partea vătămată M. I. S. cu privire la săvârșirea de către o persoană care s-a prezentat sub numele de „D." pe site-ul www.tocmai.ro a infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C. pen., având ca obiect două telefoane mobile marca Samsung Galaxy S3, pe care le-a comandat on-line, în interiorul coletului fiind depuse, în fapt, cu totul alte produse.
Arată că suma de bani de 650 de lei, care face obiectul faptei, este blocată la oficiul poștal.
Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii și obligarea companiei naționale Poșta Română la restituirea sumei de 650 de lei.
Avocatul D. A., având cuvântul pentru intimatul-inculpat C. R. G., susține că inculpatul nu a intrat în posesia sumei de bani în discuție și solicită restituirea acesteia către persoana vătămată.
Intimatul-parte civilă M. I. S., având cuvântul arată că nu și-a putut recupera prejudiciul, deoarece suma de bani nu este consemnată la poșta română și solicită să-și poată recupera suma de 650 lei, reprezentând contravaloarea bunului.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 270/02.12.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina, în temeiul disp. art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp 1969, republicată, cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p. rap. la art. 375 Cp, a art. 5 Cp, a fost condamnat inculpatul C. R. G., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (fp. august 2013).
Cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza a II-a și litera b C.p.1969.
În temeiul disp. art. 81 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani calculat conform art. 82 C.p.1969.
În temeiul disp. art. 359 Cpp s-a atras atenția inculpatului asupra art. 83 Cp și 84 Cp 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Cu aplic. art. 71 alin. 5 C.p.1969.
În temeiul disp. art. 397 Cpp, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 650 lei cu titlul de pretenții civile către partea civilă M. I. S..
În temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.p.p., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
S-a dispus avansarea sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu de către Ministerul Justiției prin decontare de către Serviciul contabilitate al Tribunalul Prahova către Baroul Prahova.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina emis la data de 28.01.2014 sub nr. 3284/P/2013 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată în stare de libertate inculpatul C. R. G., fiul lui D. și G., născut la data de 20.05.1992 în Curtea de Argeș, jud. Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de articolul 215 alin. 1, 2, 3 Cp 1969, constând în aceea că în cursul lunii august 2013, prin folosirea unui nume mincinos a indus-o în eroare pe partea vătămată M. I. S., pe care a determinat-o să cumpere două telefoane mobile marca Samsung Galaxy S3, pe care, în fapt, inculpatul nu le deținea, producându-i atât acesteia, cât și părții vătămate V. A. V., un prejudiciu total de 650 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 25.04.2014, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al. 2 Cpp, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt: prin plângerea din data de 04.09.2013 organele de cercetare penală din cadrul Poliției mun. Câmpina au fost sesizate de partea vătămată M. I. S. cu privire la săvârșirea de către o persoană care s-a prezentat sub numele de „D." pe site-ul www.tocmai.ro a infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 C. pen., având ca obiect două telefoane mobile marca Samsung Galaxy S3, pe care le-a comandat on-line, în interiorul coletului fiind depuse, în fapt, cu totul alte produse.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că partea vătămată a comandat la data de 28.08.2013, de pe site-ul publicitar sus-menționat, cele două telefoane mobile, prețul total negociat fiind de 650 lei. Un telefon urma să îl păstreze, iar celălalt l-a comandat pentru partea vătămată V. A. V. (prieten cu victima), care la rândul său a contribuit cu suma de 325 lei.
La data de 02.09.2013 a primit avizul poștal, iar în cursul aceleiași zile s-a deplasat împreună cu partea vătămată V. A. V. la oficiul poștal nr. 3 Câmpina în vederea ridicării produselor comandate. Au deschis coletul la mașină, constatând că în interior se aflau alte tipuri de telefoane mobile, mai vechi, o husă de telefon mobil care conținea o baterie și pagini de ziar.
Banii au fost blocați de oficiul poștal, fiind totodată sesizate organele de poliție, care au prelevat urme papilare de pe ambalaj.
În urma examinării urmelor papilare s-a constatat că acestea aparțin inculpatului C. R. G., cu toate că pe colet era trecut numele de C. N., care nu avea nicio implicare în comiterea faptei, așa cum a rezultat pe parcursul cercetărilor.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, prin comisie rogatorie, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei și detaliind modul de comitere al acesteia. De asemenea a arătat că persoana al cărei nume este menționat pe colet este un prieten de-al său, căruia i-a obținut datele personale și care nu are nicio implicare în săvârșirea infracțiunii. Cu privire la suma de bani reprezentând prețul vânzării a arătat că nu a primit niciodată avizul de ridicare al acesteia, nici el și nici prietenul său, dându-și în cele din urmă seama că nu va mai putea ridica acei bani.
S-a reținut în actul de sesizare că, după începerea urmăririi penale inculpatul s-a sustras cercetărilor, fiind efectuate forme de trimitere în judecată în lipsă.
Situația de fapt reținută rezultă cu certitudine din coroborarea probelor administrate în faza urmăririi penale: declarații părți vătămate (f. 5-8, 15-16), mandat poștal (f. 9), factura și chitanță (f. 10), proces-verbal de examinare (f. 17-18), planșă foto (f. 19-31), răspuns I.P.J. Prahova - Serviciul Criminalistic (f. 36), raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică (f. 40-47), declarație învinuit (f. 73-74) și declarație martor (f. 76), cu declarația inculpatului dată în fața instanței de judecată (f. 44-45).
Cu ocazia audierii sale în instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, la termenul de judecată din 16.09.2014, inculpatul a declarat că solicită aplicarea procedurii simplificate prev. de art. 375 Cpp, că recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, are cunoștință de probele administrate pe parcursul urmăririi penale, pe care și le însușește, solicitând judecarea sa în baza acestora, conform dispozițiilor legale care reglementează judecarea în cazul recunoașterii învinuirii, regretând comiterea faptei. Totodată, inculpatul a precizat că, dacă ar fi condamnat, ar fi de acord să presteze o activitate neremunerată în folosul comunității (f. 44-45).
Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune V. (f. 52 - 56) a rezultat că inculpatul C. R. - G. poate să adopte un comportament prosocial dacă se va preocupa în mod responsabil de identificarea unui loc de muncă, reușind astfel să obțină venituri care să-i ofere autonomie financiară și prin care să-și satisfacă la un nivel acceptabil nevoile personale. S-a menționat, de asemenea, că resursele individuale identificate la C. R. - G., care-l pot sprijini în demersul reintegrării sociale, sunt reprezentate de conștientizarea necesității de a realiza venituri din activități licite și asumarea responsabilității pentru faptele penale săvârșite. Potrivit referatului, comportamentul dezirabil poate fi menținut prin resursele familiale existente, susținere afectivă și, uneori financiară, din partea părinților. Totodată, s-a arătat că resursa comunitară utilă în sprijinirea tânărului o reprezintă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V., prin posibilitatea pe care i-o oferă de a identifica un loc do muncă sau pentru a se înscrie la un curs de calificare. Avându-se în vedere că numitul C. R. - G. regretă faptele comise, nu a mai săvârșit alte infracțiuni ulterior începerii urmăririi penale și că își exprimă dorința de a se integra pe piața muncii, s-a conchis că o pedeapsă neprivativă de libertate este suficientă pentru reintegrarea socială a inculpatului și reducerea riscului de a mai comite alte infracțiuni. S-a apreciat, de asemenea, ca necesară, continuarea de către inculpat a tratamentului pentru afecțiunea de care suferă.
Prin declarația dată în fața instanței la termenul de judecată din data de 18.11.2014, partea civilă Meșterul I. S. a declarat că își menține pretențiile civile în sumă de 650 lei, reprezentând prejudiciul cauzat de inculpat prin săvârșirea infracțiunii (f. 51).
În drept: a reținut instanța de fond că fapta inculpatului C. R. - G., care în cursul lunii august 2013, prin folosirea unui nume mincinos a indus-o în eroare pe partea vătămată M. I. S., pe care a determinat-o să cumpere două telefoane mobile marca Samsung Galaxy S3, pe care, în fapt, inculpatul nu le deținea, producându-i atât acesteia, cât și părții vătămate V. A. V., un prejudiciu total de 650 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp 1969.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului penal anterior, iar, conform art. 74 NCp, va avea în vedere împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită de norma incriminatoare, scopul săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, are 22 de ani, studii gimnaziale și nu are un loc de muncă, considerente în raport de care va aplica acestuia o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător dozat, de natură a asigura scopul educativ – preventiv al pedepsei.
Potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în MOf Partea I, nr. 510 din 24.07.2009, cu modificările și completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 februarie 2014.
Potrivit disp. art. 5 alin. 1 NCp, “în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Identificarea legii penale mai favorabile se face din perspectiva a patru criterii: condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării. Aplicarea interpretării legii penale mai favorabile presupune operațiuni de verificare a dispozițiilor ambelor legi pentru fiecare instituție în parte și o comparare finală, o evaluare și o alegere a uneia din cele două legi ca fiind mai favorabilă. Însă, totodată, potrivit deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale și în conformitate cu teoria aplicării unitare a legii mai favorabile, urmează a se aprecia că legea penală mai favorabilă pentru inculpat este vechea reglementare penală, în raport de cuantumul pedepsei, aceasta prevăzând limite de pedeapsă mai reduse.
În raport de cele reținute, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, pentru săvârșirea faptei prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cp 1969, cu aplicarea art. 5 NCp, pedeapsă ale cărei limite vor fi reduse cu o treime, conform art. 396 alin. 10 NCpp, cu referire la art. 375 NCpp, și cu suspendarea condiționată a executării acesteia, conform disp. art. 81 Cp1969, pe durata termenului de încercare calculat potrivit art. 82 Cp1969.
Ca urmare a aplicării unei pedepse principale cu închisoarea, instanța, conf. art. 71 Cod penal1969, a aplicat inculpatului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b Cod penal 1969 (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat).
S-a reținut că aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în temeiul art. 71 și art. 64 Cod penal 1969, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Dreptului Omului care, în conformitate cu disp. art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr.30/1994.
Astfel, în cauza Hirst contra Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii” (aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală, n. inst). Curtea a acceptat „că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât „legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri”.
În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din primul protocol adițional.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de fond nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
În același sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispozițiile art. 71 din Codul penal1969 referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza I – lit. c din Codul penal1969 nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal 1969.
Astfel, natura faptei săvârșite și circumstanțele producerii acesteia a determinat instanța de fond să aprecieze că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune și, în consecință, în temeiul art. 71 Cod penal 1969 și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a dat dovadă de sinceritate în cele două faze ale procesului penal și că instanța de fond a apreciat că sunt suficiente temeiuri pentru ca scopul educativ - preventiv al pedepsei să poată fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 Cod penal 1969, pe durata termenului de încercare calculat conform art. 82 Cod penal 1969, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii, iar conform art. 359 Cod procedură penală s-a atras inculpatului atenția asupra disp. art. 83 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care în cursul termenului de încercare va săvârși o nouă infracțiune.
Cu privire la latura civilă a cauzei, analizând probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și declarații, acțiunea civilă a fost admisă și, pe cale de consecință, în temeiul disp. art. 397 Cpp, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 650 lei cu titlul de pretenții civile către partea civilă M. I. S., reprezentând suma achitată pentru telefoanele mobile comandate, însă nelivrate de către inculpat.
Ca urmare a condamnării, în temeiul disp. art. 274 alin. 1 C.p.p., inculpatul a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat de către Ministerul Justiției, prin decontare Serviciul contabilitate Tribunalul Prahova către Baroul Prahova.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Câmpina, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește greșita soluționare a laturii civile a cauzei, cu efecte asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
S-a arătat că potrivit art.397 alin.3 C.pr.penală, instanța se pronunță prin hotărâre și asupra restituirii lucrurilor și a restabilirii situației anterioare, potrivit art.255 și 256 C.pr.penală.
În fapt, în cauză, inculpatul-intimat a indus-o în eroare pe partea civilă, pe care a determinat-o să cumpere două telefoane marca Samsung Galaxy S3 pe care, în fapt inculpatul nu le deținea, producându-i un prejudiciu în sumă de 650 lei.
S-a mai arătat că în speță prejudiciul produs reprezintă suma de bani pe care partea civilă a depus-o la oficiul poștal pentru ridicarea coletului în care ar fi trebuit să se afle bunurile promise de inculpat, însă această sumă de 650 lei reprezentând prețul celor două telefoane mobile, nu a ajuns la inculpat, fiind și în prezent consemnate la oficiul poștal.
Având în vedere împrejurarea că inculpatul nu a intrat în posesia sumei de 650 lei, aceasta fiind în continuare consemnată la oficiul poștal la care partea civilă a achitat contravaloarea coletului trimis de inculpat (colet în care se aflau alte bunuri decât cele ce au făcut obiectul convenției între părți), s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 650 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Așadar, s-a arătat că potrivit regulilor aplicabile în materia restabilirii situației anterioare, se impunea obligarea Companiei Naționale Poșta Română SA la restituirea sumei de 650 lei către partea civilă M. I. S., sumă consemnată conform facturii nr. M._ din data de 02.09.2013.
S-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri legale, cu consecința dispunerii restabilirii situației anterioare, conform celor menționate mai sus.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul Ministerului Public este fondat, după cum se va arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, coroborate fiind cu declarația inculpatului intimat C. R. G. de recunoaștere a vinovăției sale, din care rezultă atât existența faptei pentru care intimatul-inculpat a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege.
Pe baza mijloacelor de probă de probă legal administrate în cursul urmăririi penale, situația de fapt a fost reținută în mod corect de către prima instanță, nefiind contestată, de altfel, de către inculpat, nici cu prilejul urmăririi penale și nici al judecății în primă instanță, etapă în care a arătat că înțelege să-și însușească probele administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate învinuirea, în condițiile prev. de art. 374 rap. la art. 396 alin.10 Cod procedură penală (fila 44 dosar fond).
Astfel, din coroborarea probelor administrate în etapa urmăririi penale, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, cu declarațiile de recunoaștere a învinuirii date de către inculpatul intimat C. R. G., în mod corect s-a reținut și rezultă că în luna august 2013 prin folosirea unui nume mincinos a indus-o în eroare pe partea civilă M. I. S. cu ocazia achiziționării unor bunuri prin comandă online, determinând-o să cumpere două telefoane mobile marca Samsung Galaxy S3, pe care în fapt inculpatul nu le deținea, astfel că la ridicarea coletului partea civilă a găsit în interiorul acestuia alte tipuri de telefoane mobile mai vechi, o husă de telefon mobil și niște pagini de ziar și nu bunurile asupra cărora părțile conveniseră prin comanda online.
Prejudiciul creat părții civile M. I. S. are valoare de 650 lei, reprezentând prețul bunurilor care a fost consemnat prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA, pe bază de factură, emisă pe numele C. N. G., fără ca această persoană să aibă cunoștință despre săvârșirea faptei, banii fiind în continuare consemnați la poștă.
Curtea constată că încadrarea juridică a faptei comise de intimatul inculpat este legală, iar soluția de condamnare a acesteia pentru infracțiunea ce constituie obiectul sesizării instanței este justă, fiind în întregime confirmată prin mijloacele de probă legal administrate în decursul urmăririi penale, dublate, așa cum cer dispozițiile legale în vigoare, de recunoașterea vinovăției de către autorul faptei, în condițiile prevăzute de dispozițiile legale sus menționate, inculpatul neexercitând apel împotriva sentinței de condamnare.
Curtea constată că în mod corect instanța de fond a reținut că, din punct de vedre al succesiunii legilor penale în timp, disp. art.5 alin.1 Cod penal, care reglementează legea penală mai favorabilă, astfel cum au fost interpretate potrivit Deciziei nr.265/2014 a Curții Constituționale a României, rezultă că este mai favorabilă inculpatului vechea lege penală, respectiv Codul penal din 1969, deoarece chiar dacă limitele de pedeapsă sunt mai mari în cazul infracțiunii de înșelăciune calificată în convenții, care constituie obiectul sesizării, cu toate acestea, în mod global, prin orientarea la modalitatea nonprivativă de executare reglementată de art.81 c.penal din 1969, a suspendării condiționate a executării pedepsei, rezultă că regimul juridic stabilit de vechea lege penală apare ca fiind mai favorabil.
Din acest punct de vedere, curtea reține că suspendarea condiționată a executării pedepsei, fără impunerea unor obligații consfințite de lege, așa încât la finalul termenului de încercare intervine, prin simpla curgere a acestuia, neurmată de executarea unor măsuri de supraveghere sau obligații, reabilitarea de drept cu privire la pedeapsa aplicată, reprezintă o dispoziție net favorabilă astfel cum aceasta este consacrată de altfel în disp. art.16 alin.2 din legea 187/2012 de punerea în aplicare a codului penal, constatându-se că în regimul noii legi penale executarea în regim non privativ de libertate impune în mod obligatoriu măsuri de supraveghere, precum și obligații în sarcina inculpatului, ce nu erau prevăzute sub imperiul vechiului cod penal.
În privința elementelor ce au determinat individualizarea pedepsei principale, Curtea constată că, prima instanță, făcând aplicarea dispozițiilor legale care reglementează legea penală mai favorabilă, s-a orientat la aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, așa încât, în mod corect s-a reținut că legea favorabilă o reprezintă codul penal din 1969, observându-se că deși potrivit fișei de caier judiciar inculpatul a fost sancționat de 5 ori administrativ prin ordonanța procurorului, tot pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în intervalul 2010 – 2012, cu toate acestea, referatul întocmit de Serviciul de Probațiune V. a evidențiat că o pedeapsă neprivativă de libertate este suficientă pentru reintegrarea socială a acestuia și reducerea riscului de săvârșire a unor noi infracțiuni, inculpatul beneficiind de perspective pozitive de reintegrare în societate.
În plus, curtea observă că, în privința individualizării pedepsei principale nu au fost formulate nici un fel de critici, astfel încât examinându-se critica formulată în cadrul prezentei căi de atac, se reține că prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite, pronunțată de Judecătoria Câmpina la 22 ianuarie 2015, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de partea civilă M. I. S. de înlăturare a omisiunii vădite constând în deblocarea din conturile Poștei române și restituirea către partea civilă a sumei de 650 lei la care a fost obligat inculpatul cu titlu de despăgubiri civile.
Prin această încheiere s-a reținut că într-adevăr, partea civilă a solicitat ca suma de 650 lei pe care a achitat-o către inculpat și care a fost consemnată pe bază de chitanță, în conturile Poștei Române, să fie deblocată și restituită în favoarea părții civile, deoarece dispozitivul hotărârii nu poate fi executat în lipsa unei asemenea mențiuni.
Instanța de fond a apreciat însă că solicitarea părții civile nu se circumscrie disp. art.279 C.pr.penală, deoarece privește un aspect referitor la fondul cauzei, constituind așadar o cerere de reformare, care poate constitui obiect al căii ordinare de atac.
În această situație, curtea constată ca fondată critica formulată deoarece instanța de fond a realizat o greșită aplicare a disp. art.397 alin.3 C.pr.penală care instituie obligația de a se pronunța prin hotărâre și asupra restituirii lucrurilor și restabilirii situației anterioare săvârșirii infracțiunii, potrivit art.255 și art.256 C.pr.penală.
Conform art.255 alin.1 C.pr.penală, dacă judecătorul constată la cerere sau din oficiu că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a alei persoane ori i-au fost luate pe nedrept din posesia sau deținerea acestora, dispune restituirea acestor lucruri, fiind aplicabile disp. art.250 C.pr.penală.
De asemenea, potrivit art.256 C.pr.penală, instanța de judecată, în cursul judecății poate lua măsuri de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii, când schimbarea acelei situații a rezultat din comiterea infracțiunii, iar restabilirea este posibilă.
În speță, curtea constată că suma de 650 lei reprezentând prețul produselor asupra cărora inculpatul și partea civilă au convenit în vederea vânzării cumpărării, a fost consemnat de partea civilă M. I. S. în baza facturii nr. M._ din data de 02.09.2013 pe numele C. N. G., consemnarea făcând-se la Compania Națională Poșta Română SA (filele 9-10 dosar urmărire penală).
În această situație, curtea constată că, dispoziția de obligare a inculpatului la plata sumei de 650 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând prejudiciu neacoperit, în favoarea părții civile, reprezintă o greșită soluționare a laturii civile a cauzei, deoarece în realitate erau incidente disp. art.397 alin.3 rpa. la art.255 alin.1 și art.256 C.pr.penală, referitoare la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
Aceasta întrucât inculpatul nu a intrat în posesia sumei de 650 lei, care a fost consemnată pe numele altei persoane C. N. G., care nu avea cunoștință despre săvârșirea faptei, iar actualmente această sumă de bani se află în continuare în conturile companiei unde s-a făcut consemnarea, de unde urmează a fi restituită către partea civilă, însă numai în baza dispoziției definitive a instanței de judecată.
Prin urmare, în vederea judicioasei rezolvări a cauzei sub toate aspectele, curtea constată că se impune conform art.421 pct.2 lit.a C.pr.penală, admiterea căii de atac, desființarea în parte a sentinței, în latură civilă și în totalitate a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite și, pronunțându-se o nouă hotărâre, se va dispune înlăturarea obligării inculpatului C. R. G. la plata sumei de 650 lei către partea civilă M. I. S..
În consecință, se va dispune obligarea Companiei Naționale Poșta Română SA la restituirea sumei de 650 lei către partea civilă M. I. S., sumă consemnată conform facturii nr. M._ din data de 02.09.2013 pe numele C. N. G..
Se va menține restul dispozițiilor sentinței.
Văzând și disp. art.275 alin.3 C.pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Câmpina împotriva sentinței penale nr. 270/02.12.2014 și a încheierii de înlăturare a omisiunii vădite din data de 22.01.2015, ambele pronunțate de Judecătoria Câmpina, desființează în parte sentința, în latură civilă și în totalitate încheierea de înlăturare a omisiunii vădite și pronunță o nouă hotărâre, în sensul că înlătură obligarea inculpatului C. R. G. la plata sumei de 650 lei către partea civilă M. I. S..
Dispune obligarea Companiei Naționale Poșta Română SA la restituirea sumei de 650 lei către partea civilă M. I. S., sumă consemnată conform facturii nr. M._ din data de 02.09.2013 pe numele C. N. G..
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu pentru inculpat, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2015.
Președinte, Judecător,
D. M. G. C.
Grefier,
S. A.
Red. DM/ Tehnored. S.A., MM
5 ex./30.03.2015
Dos. fond_, Judecătoria Câmpina.
Jud. fond T. S..
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|
