Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 33/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 33
Ședința publică din data de 25 februarie 2015
Președinte – D. A. E.
Grefier – M. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
………..
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată condamnatul B. I., fiul lui C. și F., născut la data de 26 iunie 1959, CNP_, aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 12 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care s-au respins cererile formulate de către condamnatul B. I., privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală a fost obligat condamnatul la 280 lei cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariile apărătorilor care i-au fost desemnați din oficiu în dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului Dâmbovița, de câte 100 lei, sume care vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul – condamnat B. I., personal, în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu M. I., în substituirea doamnei avocat M. R. din cadrul Baroului Prahova, potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să ia legătura cu contestatorul – condamnat B. I., aflat în stare de arest.
Apărătorul contestatorului – condamnat B. I. și reprezentantul Ministerului Public având pe rând cuvântul, arată că nu chestiuni prealabile de discutat, excepții de invocat și nici cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt excepții de invocat și nici cereri de formulat, în temeiul dispozițiile art.420 alin.6 din Noul Cod de procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea orală a motivelor de apel.
Avocat din oficiu M. R., având cuvântul pentru contestatorul – condamnat B. I., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și admiterea cererii astfel cum a fost formulată, solicitând să se constate că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 175 lit. i din Codul penal anterior a fost dezincriminată, urmând ca în sarcina sa să fie reținută doar infracțiunea de omor, prevăzută de dispozițiile art. 188 din Codul penal în vigoare, pedeapsa de executat rămânând însă aceeași.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea soluției pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond a reținut că pedeapsa aplicată condamnatului se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 188 din Codul penal – în prezent infracțiunea comisă de către acesta fiind prevăzută cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi, pe cale de consecință, legea penală nouă nu este pentru condamnat o lege penală mai favorabilă, în sensul dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal. Totodată, condamnatului i-a fost respinsă o cerere anterioară având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabilă, și el nu mai putea promova cereri având același obiect, bazată pe aceleași temeiuri și apărări, la aceasta opunându-se autoritatea lucrului judecat.
Contestatorul – condamnat B. I. având ultimul cuvânt, solicită să-i fie reținută infracțiunea de omor în formă simplă, prevăzută de dispozițiile art. 188, 189 din Codul penal în vigoare, care nu mai incriminează și omorul comis în public, reglementat de dispozițiile art. 175 lit. i din Codul penal anterior, situație în care ar fi aplicabile dispozițiile art. 4 și 6 din Codul penal.
CURTEA:
Asupra contestației penale de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 34 din data de 12 ianuarie 2015,Tribunalul Dâmbovița, a respins cererile formulate de către condamnatul B. I., fiul lui C. și F., născut la data de 26 iunie 1959, CNP_, aflat în Penitenciarul Mărgineni, privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală a fost obligat condamnatul la 280 lei cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariile apărătorilor care i-au fost desemnați din oficiu în dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului Dâmbovița, de câte 100 lei, sume care vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 17.11.2014 în dosarul nr._, condamnatul B. I. a solicitat ca prin sentința care va fi pronunțată în cauză să se constate că infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 175 lit. i din Codul penal anterior, pentru care prin sentința penală nr. 336 pronunțată de către Tribunalul Prahova la data de 15.07.2008, definitivă prin decizia nr. 3799 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20.11.2008 în dosarul nr._ i-a fost aplicată pedeapsa de 20 de ani închisoare, a fost dezincriminată, urmând ca în sarcina sa să fie reținută doar infracțiunea de omor, prevăzută de dispozițiile art. 188 din Codul penal în vigoare.
Condamnatul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 595 alin. 1 din Codul de procedură penală, solicitând să fie înlăturată forma agravată a infracțiunii de omor, prev. de dispozițiile art. 175 lit. i din Codul penal anterior.
Cu adresa nr. Y/_/PMDB/BED/18.11.2014, Penitenciarul Mărgineni a comunicat Tribunalului Dâmbovița – copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 375 emis pe numele său la 21 noiembrie 2008 în baza sentinței penale nr. 366 pronunțată de către Tribunalul Prahova la data de 15.07.2008 în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 3799 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20.11.2008, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de dispozițiile art. 174, 175 alin. 1 lit. i din Codul penal anterior.
Au mai fost anexate dosarului, copia minutei deciziei penale nr. 215 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 02.06.2014, în dosarul nr._ și copia sentinței penale nr. 337 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la data de 09 aprilie 2014, în dosarul nr._ .
La data de 10.12.2014, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._, o cerere identică formulată de către același condamnat.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 43 alin. 3 din Codul de procedură penală, fiind vorba despre două cauze cu același obiect – cererile fiind formulate de către aceeași persoană, instanța a dispus reunirea acestora.
Examinând cererile formulate de către condamnat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și dispozițiilor legale aplicabile în materiile supuse verificării, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi primite, urmând să fie respinse, potrivit considerentele expuse în continuare:
Prin sentința penală nr. 337 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, la data de 9 aprilie 2014, în dosarul nr._, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de către condamnat la data de 05.02.2014 privind aplicarea legii penale mai favorabile, contestația acestuia fiind respinsă prin decizia penală nr. 215 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 02.06.2014.
Prin cerere condamnatul solicitase să-i fie reținută infracțiunea de omor în formă simplă, prevăzută de dispozițiile art. 188, 189 din Codul penal în vigoare, care nu mai incriminează și omorul comis în public, reglementat de dispozițiile art. 175 lit. i din Codul penal anterior, situație în care ar fi aplicabile dispozițiile art. 4 și 6 din Codul penal.
Instanța de fond a reținut că pedeapsa aplicată condamnatului se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 188 din Codul penal – în prezent infracțiunea comisă de către acesta fiind prevăzută cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Pe cale de consecință, cererea condamnatului a fost respinsă ca nefondată, concluzionându-se că legea penală nouă nu este pentru acesta o lege penală mai favorabilă, în sensul dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal.
Întrucât printr-o sentință penală rămasă definitivă, condamnatului i-a fost respinsă o cerere anterioară având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabilă, el nu mai putea promova cereri având același obiect, bazată pe aceleași temeiuri și apărări, la aceasta opunându-se autoritatea lucrului judecat.
Mai mult decât atât, înlăturarea unei circumstanțe agravante în care s-a reținut că a fost comisă de către condamnat infracțiunea de omor, în condițiile în care maximul special al pedepsei prevăzut pentru infracțiunea de omor simplu prevăzută de dispozițiile art. 188 din Codul penal în vigoare, nu este mai redus decât cuantumul pedepsei care i-a fost aplicată - de 20 de ani închisoare - nu poate face obiectul unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal (care presupun ca maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, să fie mai mic decât pedeapsa stabilită în sarcina condamnatului).
Pe cale de consecință, instanța de fond a respins cererile formulate de către condamnat, care în baza dispozițiile art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală l-a obligat la 280 lei cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariile apărătorilor care i-au fost desemnați din oficiu, de câte 100 lei, sume avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Dâmbovița.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație condamnatul B. I., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut în esență contestatorul că în mod greșit prima instanță nu a constatat că fapta pentru care a fost condamnat se încadrează din punct de vedere juridic în prevederile art. 188, 189 din Codul penal în vigoare, infracțiunea de omor în formă simplă, deoarece noul act normativ nu mai incriminează și omorul comis în public, reglementat de dispozițiile art. 175 lit. i din Codul penal anterior, situație în care ar fi aplicabile dispozițiile art. 4 și 6 din Codul penal.
Curtea, examinând sentința contestată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept constată că prezenta contestație nu este fondată după cum se va arăta în continuare:
Condamnatul contestator de află în executarea unei pedepse stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv prin sentința penală nr. 336 pronunțată de către Tribunalul Prahova la data de 15.07.2008, definitivă prin decizia nr. 3799 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20.11.2008 în dosarul nr._ .
Prin această sentință condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de dispozițiile art. 174, 175 alin. 1 lit. i din Codul penal anterior.
Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. 1 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În mod judicios instanța de fond a observat însă, că, potrivit art.4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, s-a stabilit că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, dar care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pe cale de consecință instanța de fond a observat în mod corect că disp. art.187 Cod penal reglementează noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, stabilind că prin aceasta se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În mod similar aceeași dispoziție legală se regăsea și în Codul penal din 1969, în conținutul art.141/1, care prevedea de asemenea că în această noțiune de pedeapsă prevăzută de lege nu se iau în considerare cauzele de reducere ori de majorare a pedepsei.
Într-adevăr, contestatorul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, reținându-se agravanta săvârșirii acestei fapte în public conform art.174-175 lit. i Cod penal, sancționată în Codul penal din 1969 cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani.
În actuala reglementare, prin dispariția agravantei vizând săvârșirea faptei în public, infracțiunea comisă de către contestator ar urma să fie încadrată juridic în varianta simplă a infracțiunii de omor prev. de art.188 Cod penal pentru care legea prevede actualmente pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.
Se observă așadar că pedeapsa aplicată contestatorului pentru infracțiunea reținută în sarcina sa este de 20 ani închisoare care este situată în limitele prevăzute de legea penală în vigoare, respectiv în limitele prevăzute pentru infracțiunea prev. de art.188 Cod penal, acelea de la 10 la 20 de ani închisoare, fără a se depăși așadar maximul prevăzut de lege, pentru a deveni aplicabile dispozițiile ce reglementează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
În condițiile în care pedeapsa aplicată acestuia prin hotărârea judecătorească definitivă nu depășește maximul prevăzut de dispozițiile legale penale intrate în vigoare la 1 februarie 2014, chiar dacă aceasta este situată la limita maximă prevăzută în noul act normativ, nu pot deveni incidente disp. art.6 alin.1 Cod penal care reglementează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor penale definitive, câtă vreme nu este întrunită condiția primordială prevăzute de acest text ca pedeapsa aplicată să depășească maximul special prevăzut de legea nouă, aflându-ne deci în sfera de aplicare a dispozițiilor prevăzute în art.4 din legea de punere în aplicare a Codului penal care stabilesc în mod imperativ imposibilitatea reducerii pedepsei în această situație.
În consecință Curtea constată că la primul grad de jurisdicție s-a realizat o corectă aplicare a dispozițiilor legale sus menționate, în mod just cererea condamnatului vizând aplicare legii penale mai favorabile fiind respinsă context în care Curtea va respinge ca nefondată prezenta contestație, conform art.23 alin. 10 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală.
Văzând și disp. art.275 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.274 alin.1 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată condamnatul B. I., fiul lui C. și F., născut la data de 26 iunie 1959, CNP_, aflat în Penitenciarul Mărgineni împotriva sentinței penale nr. 34 din data de 12 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de câte 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru contestator din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 25 februarie 2015.
Președinte,
D. A. E.
Grefier,
M. P.
Red.E.D.A.
Tehn. Grefier P.M.
5 ex./24. 03. 2015
d.f._ Tribunalul Dâmbovița
j.f. L. L.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 217/2015. Curtea... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 206/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
