Înşelăciunea (art. 215 C.p.). Decizia nr. 310/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 6186/114/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 310
Ședința publică din data de 23 martie 2015
Președinte – F. T.
Judecător - L. C.
Grefier- R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de inculpatele N. C., fiica lui V. și N., născută la data de 27 aprilie 1969, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor și de N. E. A., fiica lui G. și E., născută la data de 01 iunie 1974, domiciliată în B., Cartierul Episcopiei ., jud. B., împotriva sentinței penale nr. 129 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., prin care în baza art.386 al.1 C.pr.pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata N. C. din infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.33 lit.a din vechiul C.pen., în infracțiunile de instigare la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.25 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.25 din vechiul C.pen. raportat la art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.33 lit.a din vechiul C.pen. .
În temeiul art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.74 al.1 lit.a, b, art.76 al.1 lit.a din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata N. C., fostă T., fiica lui V. și N., născută la 27.04.1969 în M., județul B., domiciliată în comuna M., ., CNP._, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada aprilie 2007- decembrie 2008.
În baza art.65 al.2 C.pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. pe o durată de 2 ani.
Conform art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata N. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada februarie-septembrie 2008.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 al.1 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. pe o durată de 2 ani.
S-a constatat că inculpata este arestată în altă cauză.
În baza art.71 Cod penal. S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței si până la terminarea executării pedepsei.
2) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata N. E. A., fostă Ș., fiica lui G. și E., născută la data de 01.06.1974 în B., domiciliată în B., cart. Episcopiei, ..14, jud. B., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în luna septembrie 2008.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata N. E. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în luna septembrie 2008.
Potrivit art. 33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În temeiul art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
3) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul MISTRIEANU C., fiul lui I. și M., născut la data de 22.01.1970 în B., domiciliat în Gara B., ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada mai 2008.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul Mistrieanu C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada mai 2008.
În conformitate cu disp. art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Potrivit art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În temeiul art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
4) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata JUNELE L., fiica lui N. și J., născută la 25.05.1952 în ., domiciliată în comuna M., ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în lunile aprilie 2007 și mai 2008.
În temeiul art. 291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata Junele L. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în lunile aprilie 2007 și mai 2008.
Potrivit art. 33 lit. a, 34 lit. b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În temeiul art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Conform art. 71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
5) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata P. A., fostă M., fiica lui A. și E., născută la data de 31.01.1974 în ., domiciliată în comuna M., ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada august 2007-februarie 2008.
În temeiul art. 291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata P. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada august 2007-februarie 2008.
În temeiul art. 33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
Conform art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
6) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a afost condamnat inculpatul P. G., fiul lui I. și E., născut la 11.10.1972 în B., domiciliat în comuna M., ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în luna septembrie 2007.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul P. G. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în luna septembrie 2007.
Potrivit art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
Conform art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Conform art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
7) În baza art. 215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul T. A., fiul lui V. și N., născut la 29.12.1963 în ., domiciliat în comuna M., ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada aprilie 2007-august 2008.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul inculpatul T. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada aprilie 2007-august 2008.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Conform art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Potrivit art. 71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
8) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul G. Ș., fiul M., fără paternitate stabilită, născut la data de 11.09.1969 în B., domiciliat în ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada iunie 2007.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul G. Ș. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada iunie 2007.
Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art. 82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
Potrivit art. 404 al. 2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În temeiul art. 71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
9) În baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul N. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În baza art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul N. G., fiul lui N. și T., născut la data de 20.03.1959 în B., domiciliat în B., . bis, CNP._, la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
Potrivit art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art. 82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Potrivit art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
10) În baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. Ș., fiica lui A. și E., născută la 03.02.1964 în M., domiciliată în comuna M., ., Aleea Constructorilor, ., ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, la data de 01.02.2008.
Conform art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. Ș. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 01.02.2008.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Potrivit art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
11) În baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen., art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata G. M., fostă B., fiica lui N. și R., născută la 19.09.1959 în loc. Ocnita Mereșeuca, rep M., domiciliată fără forme legale în . Călărași, pașaport A nr._, CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În baza art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen., art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata G. M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicat, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
Conform art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art. 404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Conform art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
12) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. E., fostă S., fiica lui G. și M., născută la data de 13.03.1951 în ., domiciliată în B., ..16, ., jud. B., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-iulie 2009.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. E. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada 2007-iulie 2009.
Conform art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În temeiul art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
13) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata N. E., fostă Polozean, fostă D., fiica lui Anisim și T., născută la 07.05.1963 în Republica M., oraș Chișinău, domiciliată în ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 17.07.2007.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata N. E. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 17.07.2007.
Conform art. 33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În temeiul art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art. 404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Conform art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
14) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata S. C., fostă T., fiica lui pretor și Lorica, născută la data de 15.07.1960 în B., domiciliată în comuna Vadu Pașii, ., CNP._, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 03.08.2007.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata S. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 03.08.2007.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
15) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata N. A., fiica lui A. și V., născută la data de 15.05.1987 în B., domiciliată în B., ., ., CNP -_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 04.12.2007.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata N. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 04.12.2007.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În conformitate cu art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art. 404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Conform art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele N. C., M. Ș. și P. A. să plătească părții civile C.A.R. DUCTILCORD I. B. suma de 14.069,88 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpații N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. suma de 17.587,45 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Conform art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații N. E. A., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 20.382,23 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 40.491,51 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile P. B. România S.A. suma de 35.341,81 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În temeiul art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. R. I. S.A. suma de 14.678,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Conform art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpatele Junele L., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 35.136,3 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art. 14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpatele Junele L., N. C. și G. M. să plătească părții civile ., în calitate de mandatar al E. FINANCE GMBH suma de 7.629,09 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpatele P. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.802,38 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpatele P. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. G. A. S.A. suma de 10.850,52 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Conform art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații P. G., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.815,95 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.324,75 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 26.853,26 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 3.723,06 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 42.755,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În temeiul art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. R. I. S.A. suma de 14.365,28 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. E. K. ROMÂNIA suma de 13.513,3 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații G. Ș., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 22.903,45 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Conform art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații G. Ș., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 39.979,85 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.521,19 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile S.C. TBI I. S.A. suma de 723,50 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate în solidar, inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile PROVIDENT S.A. suma de 1.456,41 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În temeiul art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele N. E. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 15.403,91 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele S. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.361,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele N. A. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 4.378,11 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.25 al.3 C.pr.pen. s-au anulat înscrisurile falsificate respectiv copia cărții de identitate a învinuitei N. E. M., adeverințe de venit și contracte de credit de la filele 275, 279-280, 344-345, 353, 406, 408-417, 434, 437-443, 445-453, 462-467, 484, 500, 507, 511-516, 536-537, 539, 546-550, 571-574, 584, 607-611, 637-641, 645, 652, 656, 662, 665-559, 692-693, 696-697, 733-735, 741, 745, 753-754, 756, 786-787, 799-801, 804-812, 821, 836-840, 842, 847, 854-857, 873, 875-882, 885-889, 892, 912, 921-926, 929, 937, 939-947, 975, 981-987, 1006, 1011, 1015-1028, 1057, 1068, 1079, 1082-1083, 1085-1088, 1095-1096, 1098, 1102, 1104, 1128-1129, 1153, 1157-1161, 1167-1168, 1173, 1192-1194, 1199-1200, 1226-1228, 1233, 1236, 1354-1356, 1383, 1385.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta inculpată N. C., în stare de deținere și asistată din oficiu de avocat F. C., în substituire avocat Bodăescu L., din cadrul Baroului Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr._ din 25.02.2015 și apelanta inculpată N. E. A., personal și asistată din oficiu de avocat Bardac E., potrivit delegației pentru asistență juridică obligatorie nr._ din data de 25 februarie 2015, lipsă fiind intimatele părți civile C. de A. Reciproc Ductilcord I. SA, . B., Pireus B. România SA – S. B., S. prin Kruk Internațional SRL, B. C. Română – S. B., ., . și G. A. SA.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței și, în temeiul art. 89 alin. 2 Cod proc. penală, s-a dat posibilitatea apelantei inculpate N. C. să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu.
Apelanta inculpată N. E. A., personal având cuvântul, precizează că nu ea a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 129 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., motiv pentru care înțelege să-și retragă apelul formulat.
Avocații din oficiu F. C. și E. Bărdac, precum și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, în raport de susținerea apelantei inculpate N. E. A., în sensul, că înțelege să-și retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 129 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., procedează la legitimarea acesteia cu CI . nr._, CNP_, și cu domiciliul în B., .. 14, jud. B., aducându-i totodată la cunoștință consecințele retragerii apelului.
De asemenea, având în vedere și susținerile celorlalte părți, în sensul că nu mai au cereri de formulat în cauză, precum și față de actele și lucrările dosarului consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat din oficiu Bardac E., pentru apelanta inculpată N.
E. A., solicită a se lua act că aceasta a înțeles să-și retragă apelul formulat în cauză.
Avocat din oficiu F. C., pentru apelanta inculpată N.
C., susține că aceasta a înțeles să formuleze apel împotriva sentinței penale nr. 129 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., pe motiv că, din punctul său de vedere, pedeapsa aplicată este mult prea aspră, în raport de circumstanțele reale de comitere a faptelor, precum și de circumstanțele personale ale inculpatei, astfel că solicită a se da o eficiență mai mare prevederilor art. 74 și 76 alin. 1 lit. a Cod penal și pe cale de consecință să se dispună reducerea pedepsei cu coborârea ei până la minimul special prevăzut de lege.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, solicită aplicarea art. 86/1 Cod penal, apreciind că prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei s-ar atinge mult mai bine scopul preventiv al pedepsei, avându-se în vedere împrejurarea că inculpata a comis faptele reținute în sarcina sa cu intenția de a-l salva de la moarte pe copilul său.
În final, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de Tribunalul B., iar pe fond redozarea pedepsei, dându-se eficiența cuvenită disp. art. 74 și 76 Cod penal, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, solicită aplicarea art. 86/1 Cod penal.
Avocat E. Bardac, având cuvântul pentru apelanta inculpată N. E. A., solicită a se lua act că aceasta și-a retras apelul formulat, iar cu privire la apelul formulat de inculpata N. C., solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței pronunțate de Tribunalul B. și pe fond reindividualizarea pedepsei aplicate, cu mențiunea că unitățile bancare trebuiau să depună mai multe diligențe în acordarea creditelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii în sensul respingerii apelului formulat de apelanta inculpată N. C., ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul B. ca legală și temeinică, întrucât pedepsele stabilite de către instanța de fond sunt deja orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, în raport de disp. art. 76 alin. 2 din vechiul Cod penal, iar o suspendare sub supraveghere a pedepsei ar constitui o atenuare excesivă în raport de pluralitatea faptelor comise de către inculpată.
Referitor la apelul inculpatei N. E. A., solicită a se lua act că aceasta și-a retras apelul.
Apelanta inculpată N. E. A., solicită a se lua act că și-a retras apelul.
Apelanta inculpată N. C., având ultimul cuvânt, arată că într-adevăr a săvârșit o infracțiune, însă solicită clemență instanței de apel, având în vedere împrejurarea pentru care ea a comis infracțiunile reținute în sarcina sa.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:
P. sentința penală nr. 129 din data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul B., în baza art.386 al.1 C.pr.pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata N. C. din infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.33 lit.a din vechiul C.pen., în infracțiunile de instigare la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.25 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.25 din vechiul C.pen. raportat la art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.33 lit.a din vechiul C.pen. .
În temeiul art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.74 al.1 lit.a, b, art.76 al.1 lit.a din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata N. C., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada aprilie 2007- decembrie 2008.
În baza art.65 al.2 C.pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. pe o durată de 2 ani.
Conform art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata N. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada februarie-septembrie 2008.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 al.1 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. pe o durată de 2 ani.
S-a constatat că inculpata este arestată în altă cauză.
În baza art.71 Cod penal. S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței si până la terminarea executării pedepsei.
2) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata N. E. A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în luna septembrie 2008.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata N. E. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în luna septembrie 2008.
Potrivit art. 33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În temeiul art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
3) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul MISTRIEANU C., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada mai 2008.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul Mistrieanu C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada mai 2008.
În conformitate cu disp. art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Potrivit art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În temeiul art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
4) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata JUNELE L., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în lunile aprilie 2007 și mai 2008.
În temeiul art. 291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata Junele L. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în lunile aprilie 2007 și mai 2008.
Potrivit art. 33 lit. a, 34 lit. b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În temeiul art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Conform art. 71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
5) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata P. A., fostă M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada august 2007-februarie 2008.
În temeiul art. 291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata P. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada august 2007-februarie 2008.
În temeiul art. 33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
Conform art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
6) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a afost condamnat inculpatul P. G., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în luna septembrie 2007.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul P. G. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în luna septembrie 2007.
Potrivit art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
Conform art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Conform art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
7) În baza art. 215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul T. A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada aprilie 2007-august 2008.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul inculpatul T. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada aprilie 2007-august 2008.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit. b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Conform art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Potrivit art. 71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
8) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul G. Ș., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada iunie 2007.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul G. Ș. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada iunie 2007.
Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art. 82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
Potrivit art. 404 al. 2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În temeiul art. 71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
9) În baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul N. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În baza art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul N. G., la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
Potrivit art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Conform art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art. 82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Potrivit art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
10) În baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. Ș., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, la data de 01.02.2008.
Conform art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. Ș. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 01.02.2008.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Potrivit art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
11) În baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen., art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata G. M., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În baza art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen., art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata G. M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicat, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
Conform art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art. 404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Conform art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
12) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. E., fostă S., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-iulie 2009.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata M. E. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada 2007-iulie 2009.
Conform art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În temeiul art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
13) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata N. E., fostă Polozean, fostă D., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 17.07.2007.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata N. E. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 17.07.2007.
Conform art. 33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În temeiul art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art. 404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Conform art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
14) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata S. C., fostă T., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 03.08.2007.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a fost condamnată inculpata S. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 03.08.2007.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
15) În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata N. A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 04.12.2007.
În temeiul art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a fost condamnată inculpata N. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 04.12.2007.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În conformitate cu art. 81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art. 404 al.2 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Conform art.71 al.5 din vechiul C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele N. C., M. Ș. și P. A. să plătească părții civile C.A.R. DUCTILCORD I. B. suma de 14.069,88 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpații N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. suma de 17.587,45 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Conform art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații N. E. A., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 20.382,23 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 40.491,51 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile P. B. România S.A. suma de 35.341,81 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În temeiul art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. R. I. S.A. suma de 14.678,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Conform art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpatele Junele L., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 35.136,3 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art. 14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpatele Junele L., N. C. și G. M. să plătească părții civile ., în calitate de mandatar al E. FINANCE GMBH suma de 7.629,09 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpatele P. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.802,38 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpatele P. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. G. A. S.A. suma de 10.850,52 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Conform art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații P. G., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.815,95 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.324,75 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 26.853,26 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 3.723,06 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 42.755,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În temeiul art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. R. I. S.A. suma de 14.365,28 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații T. A., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. E. K. ROMÂNIA suma de 13.513,3 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații G. Ș., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 22.903,45 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Conform art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligați, în solidar, inculpații G. Ș., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 39.979,85 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.521,19 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile S.C. TBI I. S.A. suma de 723,50 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate în solidar, inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile PROVIDENT S.A. suma de 1.456,41 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În temeiul art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele N. E. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 15.403,91 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele S. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.361,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
Potrivit art.14 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ. au fost obligate, în solidar, inculpatele N. A. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 4.378,11 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.25 al.3 C.pr.pen. s-au anulat înscrisurile falsificate respectiv copia cărții de identitate a învinuitei N. E. M., adeverințe de venit și contracte de credit de la filele 275, 279-280, 344-345, 353, 406, 408-417, 434, 437-443, 445-453, 462-467, 484, 500, 507, 511-516, 536-537, 539, 546-550, 571-574, 584, 607-611, 637-641, 645, 652, 656, 662, 665-559, 692-693, 696-697, 733-735, 741, 745, 753-754, 756, 786-787, 799-801, 804-812, 821, 836-840, 842, 847, 854-857, 873, 875-882, 885-889, 892, 912, 921-926, 929, 937, 939-947, 975, 981-987, 1006, 1011, 1015-1028, 1057, 1068, 1079, 1082-1083, 1085-1088, 1095-1096, 1098, 1102, 1104, 1128-1129, 1153, 1157-1161, 1167-1168, 1173, 1192-1194, 1199-1200, 1226-1228, 1233, 1236, 1354-1356, 1383, 1385.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
P. rechizitoriul nr.398/P/2010, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 06.12.2013, sub nr._, P. de pe lângă Tribunalul B. a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților N. Cosntanța pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 al. 1,2,3,5 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 290 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., N. E. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., Mistrieanu C. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., Junele L. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., P. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., P. G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și 291 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., T. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., G. Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 33 lit. a C.pen., N. G. pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 290 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art.33 lit. a C.pen, M. Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art.33 lit. a C.pen., G. M. pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 290 C.pen., M. E. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 290 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., N. E. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., S. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., N. Anreea pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, prevăzute de art. 215 al. 1-3 C.pen. și art. 291 C.pen., cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. .
În susținerea rechizitoriului, s-a reținut în sarcina inculpaților N. C. că în perioada aprilie 2007- decembrie 2008, i-a determinat pe N. E.-A., Mistrieanu C., B. M., Junele L., P. A., P. G., T. A. și G. Ș. să contracteze credite, punându-le acestora la dispoziție documentația necesară falsificată, transportându-i și însoțindu-i la sediul unităților de creditare și obținând cea mai mare parte a banilor; în luna februarie 2008 a completat cererea de credit în nume propriu la . un credit în baza unei adeverințe false de salariu, privind atât venitul propriu cât și al giranților P. A. și M. Ș.; în cursul lunii septembrie 2008 a falsificat copia cărții de identitate a învinuitei N. E. M. și a obținut un credit în numele acesteia, de la BRD FINANCE I. SA; N. E. A. că, la instigarea inculpatei N. C., în luna septembrie 2008, a obținut un credit bancar în valoare de 20.870 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părții vătămate; Mistrieanu C. că, la instigarea inculpatei N. C., în cursul lunii mai 2008, a obținut trei credite bancar în valoare de 46.250 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate; Junele Lilian că, la instigarea inculpatei N. C., în lunile aprilie 2007 și mai 2008, a obținut două credite bancar în valoare de 21.534 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate; P. A. că, la instigarea inculpatei N. C., în perioada august-octombrie 2007, a obținut două credite bancare în valoare de 14.118 lei, iar la data de 01.02.2008, a ajutat-o pe N. C. să obțină un credit în valoare de 6.000 lei de la CAR DUCRIL C. SA, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate; P. G. că, la instigarea inculpatei N. C., în luna septembrie 2007, a obținut un credit bancar în valoare de 3.326 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părții vătămate; T. A. că, la instigarea inculpatei N. C., în perioada aprilie 2007-august 2008, a obținut șase credite bancare în valoare de 57.962 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate; G. Ș. că, la instigarea inculpatei N. C., în perioada iunie 2007, a obținut două credite bancare în valoare de 32.750 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate; N. G. că, la instigarea inculpatei N. C., în perioada 2007-2008, a semnat și a aplicat ștampila ., al cărei administrator era, pe 11 adeverințe false, cu consecința obținerii unor credite bancare, în valoare totală de 112.822 lei; M. Ș. că, la instigarea inculpatei N. C., la data de 01.02.2008, a ajutat-o pe N. C. să obțină un credit în valoare de 6.000 lei de la CAR DUCTIL C. SA, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părții vătămate; G. M. că, în perioada 2007-2008, în calitate de administrator al . M. SRL a semnat și a ștampilat 21 de adeverințe de venit emise de această firmă unor persoane care fie nu au lucrat niciodată în beneficiul societății comerciale, fie au lucrat fără contract de muncă, cu scopul de a le ajuta să obțină în mod ilicit credite bancare, contribuind la producerea unui prejudiciu în valoare de 105.428 lei; M. E. că, în perioada 2007-iulie 2009, a solicitat și obținut șase credite bancare în valoare totală de 11.199 lei, prin inducerea în eroare a funcționarilor bancari, cărora le-a prezentat documente false eliberate de . M. SRL, completând personal una dintre adeverințele false de venit; N. E. că, la data de 17.07.2007, i-a determinat pe funcționarii de la P. B. să îi acorde un credit în valoare de 13.860 lei, folosind o adeverință falsă de venit, eliberată de . M. SRL.; S. C. că, la data de 03.08.2007, i-a determinat pe funcționarii de la BCR B. să îi acorde un credit în valoare de 3.066 lei, folosind o adeverință falsă de venit, eliberată de . M. SRL; N. A. că la data de 04.12.2007, i-a determinat pe funcționarii de la BCR B. să îi acorde un credit în valoare de 3.378 lei, folosind o adeverință falsă de venit, eliberată de . M. SRL.
Analizând întregul material probator adminsitrat în cauză respectiv declarațiile învinuiților și inculpaților, documentele bancare și adresele emise de instituțiile bancare, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele-verbale întocmite de organele de poliție, conform opiselor anexate fiecărui volum al dosarului de urmărire penală precum și celelalte înscrisuri atșate la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpata N. C. s-a născut în anul 1969 în . locuit pe raza județului B. până la declanșarea cercetărilor în prezenta cauză, de când nu a mai avut o locuință stabilă.
În perioada aprilie 2007-decembrie 2008, inculpata N. C. a determinat mai multe persoane să contracteze credite banncare, în baza unor adeverințe false și să îi remită sumele de bani.
Astfel, aceasta a folosit ca argument starea de sănătate a fiului său care a suferit cu adevărat de o maladie gravă, iar după decesul său, inculpata a invocat necesitatea unor sume de bani pentru înmormântare sau pomeniri. A apelat în acest mod la rude, la oameni care o cunoșteau din copilărie sau la persoane cunoscute ocazional, asigurând aceste persoane că va achita creditele contractate.
Adeverințele false i-au fost furnizate inculpatei de doi prieteni, respectiv inculpații G. M. și N. G., administratorii firmelor . M. SRL și CONIC CONST SRL B..
În acest mod au fost prejudiciate opt instituții de credit (B. Post, P. B., BRD, ., BCR, CEC B., Raiffeisen B., Provident) cu suma de 257.637 lei.
Inculpata N. E. A., în luna septembrie 2008, a contractat un credit de consum, în sumă de 20.870 lei, de la B. SA – Agenția B., folosind o adeverință de venit falsă, eliberată de . B..
Astfel, inculpata N. E.-A. a declarat că, în anul 2008 a cunoscut-o pe inculpata N. C., prin intermediul soțului său, N. C., care era la acel moment taximetrist.
N. C. i-a promis inculpatei N. E.-A. că o va ajuta să se angajeze la ., însă acest lucru nu s-a întâmplat. La un moment dat N. C. a ruga-o să contracteze un credit urmând a-i pune la dispoziție actele necesare. Astfel, N. E.-A. s-a deplasat împreună cu N. C. la sediul . B. unde a semnat contractul de credit nr.103CS_/09.09.2008 și a depus o adeverință de venit emisă de .. Titulara creditului a ridicat suma de 20.870 lei, a achitat suma de 400 lei - reprezentând valoarea primei rate, iar restul de bani i-a predat inculpatei N. C..
În luna octombrie 2008 inculpata N. E.-A. a fost contactată din nou de N. C. care i-a spus că linia de creditare a fost suplimentată cu suma de 1.100 lei și s-au deplasat împreună la sediul Băncii Transilvania de unde a fost ridicată această sumă și predată inculpatei N. C. cu care a încheiat o chitanță de mână prin care a recunoscut că a primit de la N. E. A. suma de 20.800 lei obținuți de la B. SA și și-a luat obligația prin intermediul acestui act să achite ratele lunare.
În luna decembrie 2008 inculpata N. E.-A. a fost somată de BRD FINANCE I. SA să achite ratele restante ale creditului obținut de la această societate de creditare. Știind că nu a solicitat nici un credit de la această instituție a contactat-o pe N. C., care a recunoscut că a solicitat acest credit în numele său.
Astfel, inculpata N. E.-A. a afirmat că semnătura aplicată pe contractul de credit nr._/11.09.2008 nu-i aparține și că nu a folosit adeverința de salariu nr. 24 din aceeași dată pentru obținerea vreunui credit.
P. raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 312.164/23.10.2012, s-a stabilit că semnătura de la rubrica ,,semnătura împrumutatului”, din cuprinsul contractului susmenționat și semnătura de la finalul textului, depusă sub copia CI ., nr._, nu au fost executate de N. E.-A., scrisul în litigiu, depus sub copia CI sus-amintită, fiind executat de N. C..
N. M. - soția administratorului . B. a recunoscut că ea a fost cea care a completat adeverințele de venit în numele lui N. E.-A., la rugămintea soțului său, având în vedere că scria mai frumos.
Conform adresei transmise la data de 18.10.2012, . SRL, în calitate de creditor cesionar a comunicat că se constituie parte civilă în dosarul penal cu suma de 17.587,45 lei rezultat din contractul de credit încheiat cu BRD FINANCE I. SA, din care valoarea debitului principal cesionat fiind în valoare de 13.486, 90 lei.
B. SA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 36.580,33 lei, din care debit restant în valoare de 20.382,23 lei.
Inculpatul Mistrieanu C., în cursul lunii mai 2008,a contractat trei credite de la: B. SA B. (18.000 lei), P. B. B. ( 15.750 lei) și . (12.500 lei), în baza unor adeverințe de venit false, eliberate în numele . B..
Astfel, inculpatul a arătat că în cursul lunii mai 2008 a fost rugat de N. C., pe care o cunoscuse în calitate de taximetrist, să contracteze 3 credite bancare.
În acest scop N. C. i-a înmânat adeverințe de venit eliberate în numele ., societate la care Mistrieanu C. nu a lucrat niciodată.
Inculpatul Mistrieanu C. împreună cu N. C. s-au deplasat la sediul B. SA B. unde inculpatul a semnat contractul de credit de consum nr. 100CUI_/14.05.2008 și a predat adeverința de venit pusă la dispoziție de N. C., nr. 108/12.05.2008, emisă de .. De la B. SA Mistrieanu C. a obținut un împrumut în valoare de 18.000 lei, pe care i-a predat în întregime lui N. C., potrivit declarațiilor sale.
Cei doi s-au deplasat și la sediul P. B. unde inculpatul a solicitat un credit în valoare de 15.750 lei, conform contractului de împrumut pentru nevoi personale nr._48855/28.05.2008, în baza unei adeverințe de venit false emise de ., sub nr. 108/12.05.2008. Și în acest caz banii au fost predați în totalitate lui N. C..
În aceeași perioadă, inculpatul Mistrieanu C. a solicitat al treilea credit de la ., în baza adeverinței false de venit nr.103/26.05.2008, emisă în numele .. Inculpatul a semnat contractul de credit nr._/28.05.2008, fiindu-i acordată suma de 12.500 lei, predată în totalitate lui N. C..
Din cercetările efectuate a rezultat că cea care a completat adeverințele de venit a fost numita N. M..
. s-a constituit parte civilă cu suma de 32.641,56 lei, din care principal restant 17.242,12 lei.
. a comunicat că se constituie parte civilă împotriva învinuitului Mistrieanu C. cu suma de 14.540,34, din care valoarea creditului este în sumă de 1.872,56 lei și că ultima rată a fost achitată la data de 06.02.2010.
P. B. SA a comunicat că datoria învinuitului către bancă la data de 18.07.2012 era în valoare de 26.099,08 lei, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.
Învinuitul B. M. (decedat în data de 22.06.2011 conform certificatului de deces . nr._), a locuit în ., unde s-a născut și a copilărit inculpata N. C.. El a contractat două credite, pe baza unor documente false de venit, eliberate în numele . B.: de la B. SA B. a obținut un credit în sumă de 17.740 lei, contractat la data de 04.04.2008 iar de la PROVIDENT FINANCIAL ROMÂNIA I. SA a obținut un credit în sumă de 2.000 lei, contractat la data de 23.12.2008, pe baza unui “fluturaș” fals de salariu pentru luna octombrie 2008, eliberat, în numele . B..
În faza de urmărire penală, învinuitul B. M. a arătat că a solicitat aceste credite la rugămintea inculpatei N. C., aceasta fiind cea care i-a furnizat adeverințele și l-a însoțit la sediile instituțiilor bancare. A predat toți banii inculpatei N. C. care la rândul său i-a dat sume de bani cuprinse între 500 și 700 lei, ca răsplată pentru ajutorul acordat.
Învinuitul și-a recunoscut semnătura aplicată pe contractul de credit de consum încheiat cu B. SA la data de 04.05.2008 și cu PROVIDENT FINANCIAL ROMÂNIA I. SA.
Inculpatul B. M. mai figurează cu un credit și la BRD FINANCE, conform contractului nr._, în valoare de 11.000 lei, însă a precizat că nu-și recunoaște semnătura de pe acest contract. Și acest credit a fost obținut tot în baza unei adeverințe de salariu emise în numele ., completată de N. M.. Ținând seama de ansamblul faptelor și de modul de operare al inculpatei N. C. (identic cu cel analizat în cazul învinuitei N. E.-A., când N. C. a folosit datele acesteia și a falsificat înscrisurile necesare obținerii creditului de la BRD, fără cunoștința celei în cauză), se poate reține că și în acest caz, creditul a fost obținut de inculpata N. C..
. SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 12.914,72 lei, rezultată din contractul de credit încheiat cu BRD FINANCE I. SA, din care debitul principal are valoarea de 11.423,78 lei.
PROVIDENT SA a comunicat că la creditul obținut de B. M. au fost înregistrate restanțe în sumă de 3002,80 lei - sumă cu care se constituie parte civilă.
B. SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva învinuitului B. M. cu suma de 34.441,44 lei, din care valoarea creditului restant este de 17.004,78 lei.
Inculpata Junele L., domiciliată de asemenea în satul natal al învinuitei N. C., a contractat două credite: de la B. SA B., în sumă de 14.800 lei,, conform contractului de credit nr. 100CIU_ din data de 12.04.2007, pe baza unei adeverințe de venit falsă eliberată de . M. SRL B. iar de la RAIFFEISEN B. SA B., în sumă de 6.734 lei, credit contractat la data de 07.05.2008, în baza unei declarații false date de Junele L. cu privire la faptul că este angajată la . M. SRL și obține venituri de la această firmă.
Inculpata Junele L. declarat că a contractat aceste credite la rugămintea inculpatei N. C., care i-a furnizat adeverința de salariu.
Astfel, inculpata Junele L. i-a înmânat inculpatei N. C. sumele obținute și a primit de la aceasta pentru fiecare credit sume de bani cuprinse între 300 lei și 500 lei.
Din cercetările efectuate a rezultat că adeverința de venit eliberată în fals în numele . M. SRL, cu nr. 248/10.04.2007 a fost completată de o cunoștință de-a numitei N. C., N. V..
., în calitate de mandatar al E. FINANCE GMBH s-a constituit pare civilă împotriva învinuitei Junele L. cu suma de 7.629,09 lei din care debitul principal cesionat este în sumă de 6.339,43 lei și că data ultimei plăți a fost în ziua de 25.05.2012. Acest credit a fost cesionat de RAIFFEISEN B. SA către E. FINANCE I. care la rândul său a cesionat creanța către E. FINANCE GMBH. . SA a mai precizat că la data de 09.03.2010 a fost încheiată o înțelegere de plată cu Junele L. care s-a angajat să plătească lunar câte 200 lei, însă debitoarea nu a respectat această înțelegere.
P. adresa transmisă organelor de poliție, reprezentanții B. SA au comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva învinuitei cu suma de 28.287,37 lei din care creditul principal restant este în valoare de 13.882,82 lei.
Inculpata P. A. domiciliată și ea în satul Lipia, a contractat două credite, pe baza unor documente false de venit, eliberate în numele . M. SRL B., de la: CEC B. SA - S. B. – credit în sumă de 11.000 lei, din data de 09.10.2007, conform contractului de credit nr. RQ_28 iar de la BCR B. creditul în sumă de 3.118 lei, contractat la data de 20.08.2007, conform contractului de credit nr. 4482.
Cea în cauză a contractat aceste credite la rugămintea inculpateiNeaga C., căreia i-a predat banii obținuți.
Referitor la persoana care a completat aceste adeverințe de venit, aceasta nu a putut fi identificată, însă P. A. a declarat că actele false i-au fost puse la dispoziție de N. C., aceasta însoțindu-o și la instituțiile de creditare. De asemenea, a declarat că a fost la sediul mai multor instituții bancare pentru a depune documente în vederea obținerii creditelor, fiind însoțită de N. C. și G. M..
Din datele transmise de inspectoratul Teritorial de Muncă B. a rezultat faptul că P. A. a fost angajata . M. SRL, începând cu data de 29.08.2007, cu un salariu brut de încadrare în valoare de 980 lei. Ultimul stat depus de societate a fost cel aferent lunii septembrie 2007. P. urmare, la datele semnării contractelor de credit, învinuita nu avea calitatea de angajată a firmei menționate, astfel că datele atestate în adeverințe sunt false.
P. adresa nr.5747/19.04.2011 CEC B. SA a comunicat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, cu mențiunea ulterioară că împrumutul a fost lichidat de Societatea de A. G. SA. G. A. SA a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 10.850,52 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor acordate către CEC B..
BCR a comunicat prin adresa din data de 05.10.2012 că se constituie parte civilă cu suma de 5.764,18 lei, incluzând debite și dobânzi.
Inculpatul P. G. este soțul inculpatei P. A..
La data de 24.09.2007, el a contractat un credit de consum, în sumă de 3.326 lei, de la BCR B., conform contractului de credit nr.4484, folosind o adeverință de venit falsă, eliberată de . M. SRL B., purtând numărul 137/10.08.2007, la rugămintea consătencei sale, N. C.. Cea din urmă i-a întocmit adeverința de venit. Din creditul obținut P. G. a declarat ca a oprit suma de aproximativ 200 lei, iar restul i-a înmânat lui N. C..
P. adresa din data de 05.10.2012 BCR a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 5.760,17 lei-reprezentând credit restant și dobânzi.
Inculpatul T. A. este fratele inculpatei N. C., care nu a ezitat să îl implice în comiterea infracțiunii.
Astfel, el a contractat șase credite, în baza unor documente de venit false, astfel: de la B. SA B. – credit în sumă de 18.000 lei, contractat la data de 05.04.2007, potrivit contractului de credit nr. 100CIU_, în baza unei adeverințe de venit false, purtând numărul 248/02.04.2007, eliberată de . M. SRL B.; de la P. B. B. - credit în sumă de 12.600 lei, conform contractului de credit nr._52099 și un card în sumă de 1.000 lei, obținute în data de 27.07.2007, în baza unei adeverințe de venit false, nr. 136/26.07.2007 eliberată de . M. SRL B.; de la BRD FINANCE I. SA, conform contractului de credit nr._/04.08.2008, în valoare totală de 12.000 lei. Acest credit a fost obținut în baza unei adeverințe false de venit, eliberată de . B., sub nr. 15/01.08.2008; de la R. I. SA - credit în sumă de 12.400 lei, contractat la data de 21.04.2008, conform contractului de credit nr._/18.03.2008, în baza unei adeverințe false de venit eliberată de . M. SRL B., sub nr. 120/14.03.2008; în același mod, un credit de la BCR B. în valoare de 2.962 lei, potrivit a contractului nr. 4154/27.07.2007.
Din sumele de bani obținute din aceste credite inculpatul T. A. a arătat că el a oprit suma de 1000 lei iar restul i-a dat surorii sale, N. C..
N. M. a recunoscut că a completat adeverința de venit nr. 15/01.08.2008, în numele lui T. A., iar N. V. a recunoscut că ea a fost cea care a completat adeverința nr. 120/14.03.2008 și numărul 248/02.04.2007 emisă în numele . M. SRL.
Din cercetările efectuate nu s-a putut stabilii persoana care a completat adeverințele de venit emise în datele de 26.07.2007 și 19.07.2007.
P. adresa din data de 20.09.2011 BCR a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 4.496,92 lei, din care sold credit curent 2.272,97 lei și sold credit restant 495,96 lei. Ulterior, prin adresa din data de 05.10.2012 BCR a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 5.378,35 lei, incluzând debit și dobânzi.
. s-a constituit parte civilă împotriva învinuitului T. A. cu suma de 13.513,3 lei rezultată din contractul de credit încheiat cu BRD FINANCE I. SA, din care debit principal în valoare de 12.313,27 lei.
. comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 34.495,73 lei din care principal restant 16.900,94 lei
. a comunicat că se constituie parte civilă împotriva învinuitului T. A. cu suma de 14.227,28 lei și că ultima rată achitată la acest credit a fost din data de 22.09.2008.
. a precizat că a vândut creanța către . și că nu se constituie parte civilă în procesul penal. KRUK INTERNAȚIONAL SRL s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20.831,57 lei.
Inculpatul G. Ș. locuiește în satul Lipia și a contractat două credite, pe baza unor documente false de venit, eliberate de . M. SRL B.: de la B. SA B. credit în sumă de 17.000 lei, obținut la data de 05.06.2007 - contract nr. 100CIU_, în baza unei adeverinței false nr. 193/28.05.2007; de la P. B. B. - credit în sumă de 15.750 lei, obținut la data de 14.06.2007, în baza adeverinței false de venit, nr. 184/29.05.2007, conform contractului de credit nr._96806.
Sumele de bani obținute de la aceste două bănci i-au fost predate lui N. C., cu excepția sumei de 850 lei, care i-a revenit lui G. Ș..
Inculpatul a arătat că a obținut aceste două credite la îndemnul numitei N. C., care l-a asigurat că va plăti ratele creditului și care l-a însoțit la sediul instituțiilor de creditare și i-a pus la dispoziție adeverințele de venit eliberate în numele . M. SRL. G. Ș. a arătat că nu a fost niciodată angajatul acestei societăți comerciale, iar în momentul solicitării creditului era pensionar.
N. V. a recunoscut că ea a fost cea care a completat aceste două adeverințe.
. comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal împotriva învinuitului G. Ș. cu suma de 32.776 lei, din care principal restant 16.042,65 lei.
. a cesionat creditul încheiat cu învinuitul către KRUK INTERNAȚIONAL SRL care a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 18.151,81 lei din care debit principal fiind în sumă de 9.654,01 lei.
La data de 01.02.2008, în baza contractului de împrumut și garanție nr. 2698 inculpata N. C. a obținut un împrumut de la CAR DUCTILCORD în sumă de 6.000 lei. Cu ocazia întocmirii documentației necesare aprobării împrumutului, N. C. a prezentat ca giranți pe inculpatele M. Ș. și P. A.. În vederea acordării împrumutului N. C. a depus trei adeverințe false de venit emise de . M. SRL B.: nr. 17/25.01.2008, nr. 20/25.01.2008 și nr. 19/25.01.2008.
Inculpatele M. Ș. și P. A. au declarat că, la rugămintea inculpatei N. C., au însoțit-o la sediul C.A.R. DUCTIL. Aici s-a semnat contractul de împrumut cu garanție nr. 2698. Au precizat că N. C. a fost cea care s-a ocupat de întocmirea documentației necesare obținerii creditului și a predat-o reprezentanților instituției de creditare. Despre . M. SRL, cele două învinuite au declarat că nu cunosc nimic.
Fiindu-i prezentate adeverințele de venit susmenționate emise în numele societății sale, inculpata G. M. a arătat că nu au fost completate și nici semnate de ea. În ceea ce privește ștampila aceasta a arătat că aparține societății, însă nu a fost aplicată de ea.
C. de ajutor reciproc DUCTILCORD S.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.216 lei, reprezentând partea neacoperită din creditul acordat.
Inculpata M. E., în perioada august 2007 – iulie 2009, a solicitat și a obținut șase credite, folosind documente false eliberate de . M. SRL B., societate la care a lucrat timp de doi ani, fără contract de muncă: de la BRD FINANCE I. SA a obținut un credit în sumă de 2.767,94 lei, conform contractului nr._/11.01.2008, în baza adeverinței false de venit nr. 125/09.01.2008. Cu această sumă, învinuita a achiziționat un televizor; de la BCR B. a obținut un credit în sumă de 3.326 lei, contractat la data de 24.09.2007, în baza adeverinței de venit false nr. 17/24.09.2007; de la CETELEM I. SA a obținut un credit în sumă de 1.299 lei, contractat la data de 11.01.2008, în același mod. Acest împrumut a fost făcut pentru achiziționarea unui frigider; de la TBI CREDIT I. SA a contractat creditul nr._ în sumă de 1.355 lei, din 15.04.2008, în baza adeverinței de salariu nr. 136/14.04.2008, cu care a fost achiziționat un aparat de aer condiționat; de la TBI CREDIT I. SA a obținut creditul în sumă de 1.502 lei, contractat la data de 27.06.2008, conform contractului de credit nr._, având ca obiect achiziționarea unor articole de mobilier, obținut în baza adeverinței de venit nr. 162/23.06.20; de la PROVIDENT FINANCIAL ROMÂNIA I. SA a primit un credit în sumă de 950 lei, contractat la data de 03.07.2009, în baza unui “fluturaș” fals de salariu, pentru luna mai 2009, eliberat de asemenea de . M. SRL B..
Toate adeverințele de venit i-au fost puse la dispoziție de inculpata G. M., cetățean moldovean, administrator la . M. SRL B., cu excepția adeverinței nr. 162/23.06.2008, folosită la contractarea creditului în sumă de 1.323 lei, de la TBI CREDIT I. SA, care a fost completată în totalitate de M. E., fiind semnată și ștampilată de G. M..
Inculpata a recunoscut comiterea faptelor, arătând că o cunoștea de mai mult timp pe Gheorgină M. lucrând pentru societatea sa o perioadă de aproximativ 2 ani de zile, fără contract de muncă, primind pentru munca prestată sume de bani cuprinse între 500-700 lei sau produse.
Referitor la adeverințele înmânate de G. M. inculpata a precizat că nu cunoaște cine a completat aceste adeverințe, dar că ele nu au putut fi completate de administrator, întrucât acesta nu știe să scrie în limba română.
P. adresa nr._/15.11.2011 TBI CREDIT I. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 410,67 lei, prejudiciu înregistrat în legătură cu contractul nr._/15.04.2008 și 777,83 lei, prejudiciu înregistrat în legătură cu contractul nr._/27.06.2008.
P. adresa din data de 05.10.2012 BCR a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 5.348,98 lei, incluzând debit și dobânzi.
., către care a fost cesionat debitul BRD FINANCE SA, a comunicat că nu se constituie parte civilă în procesul penal împotriva învinuitei M. E. întrucât aceasta nu mai figurează cu debite restante.
PROVIDENT SA s-a constituit parte civilă împotriva învinuitei M. E. cu suma de 2.366,41 lei.
Inculpata N. E., la data de 17.07.2007, a obținut un credit în sumă de 13.860 lei, de la P. B. B., folosind o adeverință falsă de venit, eliberată de . M. SRL B..
Astfel, inculpata a arătat că în perioada mai-octombrie 2007 a lucrat la unul din chioșcurile deținute de . M. SRL, fără forme legale, în fapt fiind remunerată cu suma de 800 lei lunar.
În luna iulie 2007 inculpata G. M. a rugat-o să solicite un credit pentru ea urmând ca acesta să fie achitat de administratorul . M. SRL, în decurs de o săptămână.
Astfel, la data de 17.07.2007, N. E. a semnat contractul de credit nr._40342 în sumă de 13.860 lei. Creditul a fost obținut în baza unei adeverințe de venit emisă în numele . M. SRL, pusă la dispoziție de G. M..
Din cercetările efectuate nu s-a putut stabilii persoana care a completat această adeverință, învinuita N. E. arătând că G. M. nu știa să scrie românește și în plus, avea probleme cu vederea.
Din banii obținuți, 10.000 lei au fost predați lui G. M., întocmindu-se o chitanță de mână între cele două prin care G. M. își lua angajamentul ca în cazul în care nu va achita acești bani în termen de 7 zile, va plătii ratele creditului.
Inculpata a recunoscut că a obținut în mod ilicit creditul, având în vedere că nu avea încheiat contract de muncă cu . M. SRL și că a luat creditul în numele său, dar în beneficiul altei persoane.
P. adresa nr. 546/18.04.2011 P. B. a comunicat că nu se constituie parte civilă cu nici o sumă de bani, creditul acordat învinuitei N. E. fiind despăgubit de societatea de asigurări: GARANTA A. SA la data de 14.05.2009, cea din urmă vânzând debitul către KRUK INTERNAȚIONAL SRL, care nu s-a constituit parte civilă cu această sumă.
Inculpata S. C., la data de 03.08.2007, a obținut un credit în sumă de 3.066 lei de la BCR – S. B., cu nr._ folosind o adeverință falsă de venit eliberată de . M. SRL B..
Conform declarației sale, inculpata S. C. a lucrat pentru . M. SRL în perioada aprilie 2006 - sfârșitul anului 2007, la una din tarabele societății, ca vânzător, primind cu titlu de remunerație suma de aproximativ 300 lei lunar, în funcție de vânzări.
La sfârșitul anului 2007 a rugat-o pe G. M. să-i împrumute niște bani dar aceasta i-a spus că nu are bani, dar că-i poate obține adeverință de salariu, cu ajutorul căreia să obțină un credit.
Astfel, inculpata S. C. s-a interesat de documentația necesară obținerii creditului și a ridicat un formular de la BCR B., pe care i l-a predat lui G. M., aceasta din urmă înmânându-i-l a doua zi, după completare.
Referitor la adeverința de venit folosită pentru obținerea creditului inculpata a arătat că nu cunoaște scrisul și nu știe cine a completat-o.
Cu privire la N. G. inculpata a arătat că acesta era concubinul lui G. M. și în ultima perioadă se ocupa de aprovizionarea cu marfă și de preluarea încasărilor.
P. adresa din data de 20.09.2011, BCR a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 4.768,75 lei, din care sold credit curent 2.377,78 lei și sold credit restant 507,01 lei. Fiul învinuitei, S. F. a încheiat la data de 10.12.2011 un angajament cu ., achitând suma de 350 lei.
P. adresa din data de 05.10.2012, BCR a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 5.701,19 lei, incluzând debit și dobânzi. Până în prezent, S. F., fiul învinuitei a restituit o mică parte din credit, achitând câte 100 lei la intervale neregulate, începând din luna aprilie 2012, până la zi.
Inculpata N. A., la data de 04.12.2007 a obținut un credit, în sumă de 3.378 lei, de la BCR – S. B., folosind o adeverință falsă de venit, eliberată în numele . M. SRL B..
Inculpata a arătat faptul că în perioada februarie 2007-februarie 2008 a lucrat pentru . M. SRL, ca vânzătoare la una din tarabele societății, fără a ști dacă are încheiat sau nu contract de muncă.
Această susținere, nu poate fi primită întrucât contractul individual de muncă se încheie în formă scrisă, în baza consimțământului ambelor părți, iar un exemplar se inmânează salariatului, înainte de începerea activității, conform art. 16 din Codul Muncii.
Activitatea nu a fost desfășurată zilnic și învinuita nu primea un salariu fix.
În luna decembrie 2007, i-a înmânat adminstratorului societății un formular tip adeverință de salariu. G. M. a luat acest formular și i l-a adus inculpatei N. A. completat, semnat și ștampilat.
În baza acestei adeverințe a fost obținut creditul de la BCR. Banii obținuți au fost folosiți în întregime de învinuita N. A..
P. adresa din data de 05.10.2012 BCR a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 3.753,56 lei, incluzând credit și dobânzi.
Inculpatul N. G., în calitate de administrator la . B., la cererea inculpatei N. C., a eliberat în fals adeverințe de venit, pe baza cărora au fost obținute mai multe credite.
Acesta a recunoscut că, la solicitarea inculpatei N. C., i-a cerut soției sale, N. M., să completeze următoarele adeverințe de venit, pe care el le-a semnat și a aplicat ștampila societății: adeverința de venit nr.103/26.06.2008 pe numele lui Mistrieanu C.; adeverința de salariu nr.15/01.08.2008 pe numele lui T. A.; adeverința de salariu din 11.11.2008 pe numele lui N. E. A.; adeverința de salariu nr.98/27.06.2008 pe numele lui Bdea M.; adeverința de venit nr.108/12.05.2008 pe numele lui Mistrieanu C.; adeverința de venit nr.22/11.09.2008 pe numele lui N. E. A..
În realitate, au fost emise 11 adeverințe false, așa cum rezultă din cele reținute anterior, respectiv două adeverințe pentru N. E. A., trei adeverințe pentru Mistrieanu C., trei adeverințe pentru B. M. și trei adeverințe pentru Todorache A..
Administratorul . a arătat că N. C. i-a cerut să-i elibereze adeverințe de venit în mai multe rânduri, motivându-i că nu reușise să obțină credite în baza celor deja emise și are nevoie de altele noi.
Inculpatul N. G. a a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că persoanele pe numele cărora a eliberat adeverințele de salariu nu au fost niciodată salariații societății comerciale administrate de el, arătând că nu a avut intenția să prejudicieze societățile de creditare, ci a dorit doar s-o ajute pe N. C., care îi povestise despre problemele sale financiare și despre problemele de sănătate ale fiului său.
N. M. a recunoscut că ea a fost cea care a completat adeverințele de venit susmenționate, cu date care au fost comunicate de N. C.. Aceasta a confirmat cele declarate de soțul său, în sensul că N. C. le spunea că are nevoie de noi adeverințe întrucât banca nu acordase credite persoanelor în numele cărora fuseseră emise deja adeverințele, sau că aceste persoane nu mai vor să meargă cu ea la sediile băncilor. Pentru a-i convinge de aceste aspecte, N. C. a rupt în fața lor niște hârtii lăsându-le impresia că sunt adeverințele emise de ei.
Inculpata G. M. a contribuit la activitatea infracțională comisă de inculpata N. C., prin eliberarea mai multor adeverințe de venit unor persoane care nu au fost angajate ale societății și a desfășurat și o activitate infracțională proprire, eliberând adeverințe false de salariat unor persoane care prestau activități pentru . M. SRL, dar fără contracte de muncă.
Astfel, în anul 2006, inculpata G. M. a înființat . M. SRL, firmă care a avut ca obiect de activitate micul comerț, deținând mai multe tarabe în apropierea Pieței Centrale din B.. Aici au lucrat ca vânzătoare S. C., A. N., N. A., M. E., N. E. și P. A., însă acestea nu au fost angajate cu contract de muncă.
Inculpata G. M. a declarat că a avut cunoștință de creditele contractate de aceste persoane care i-au solicitat să le emită adeverințe de venit ce au fost completate de către N. C. și N. G. fiind semnate și ștampilate de ea personal.
A susținut că nu are nici o implicație în emiterea adeverințelor de venit pe numele învinuiților B. M., P. G., Junele L., T. A. și G. Ș., N. C. fiind cea care s-a ocupat de aceste aspecte, inculpata N. C. venind des pe la S. C., una din angajatele sale, astfel având acces la ștampila firmei pe care a aplicat-o pe adeverințele susmenționate.
P. aceste susțineri, inculpata a încercat să-și diminueze răspunderea penală, recunscând doar faptele care i s-au părut mai puțin grave, respectiv acelea de a elibera adeverințe de venit unor persoane care au avut calitatea de angajați ai firmei sale, chiar fără îndeplinirea formalităților legale de angajare.
Susținerile potrivit cărora N. C. avea acces la ștampila firmei sale nu sunt verosimile și nu au fost confirmate de S. C..
Astfel, inculpata Gheoerghină M. a eliberat 21 de adeverințe false de venit, pe numele inculpaților respectiv una pentru Junele L., trei pentru P. A., una pentru P. G., trei pentru T. A., două pentru G. Ș., una pentru M. Ș., una pentru N. C., șase pentru M. E., una pentru N. E., una pentru S. C. și una pentru N. A..
O parte dintre aceste facturi au fost completate de N. C. sau N. V., iar altele au fost completate de alte persoane neidentificate.
N. V. (mama învinuitei N. A.) a recunoscut cu ocazia audierii că ea a fost cea care a completat la rugămintea lui N. C. adeverințele de venit: nr.248/10.04.2007 în numele lui Junele L.; nr.248/02.04.2007 în numele lui T. A.; nr.193/28.05.2007 în numele lui G. Ș.; nr.126/04.12.2007 în numele lui N. A.; nr.120/14.03.2008 în numele lui T. A..
Aceasta a arătat că datele înscrise pe adeverințe i-au fost dictate de N. C. telefonic sau îi erau aduse scrise pe bilețele și că nu a avut cunoștință de faptul că persoanele în cauză nu erau angajatele societății, mai ales că N. C. purta discuții telefonice cu administratorul acestei societăți la care lucra dealtfel și fiica sa, N. A..
Motivul pentru care a completat aceste adeverințe a fost acela de a o ajuta pe N. C., despre care știa că are un copil grav bolnav, și nu a realizat consecințele faptei sale. N. V. a precizat că nu-și mai amintește dacă semnăturile de la rubrica ,,reprezentanții societății” au fost făcute de ea.
Pe adeverințele emise în numele . M. SRL pentru cei care au lucrat fără forme legale pentru această societate figurează la rubrica director economic numele ,,N. G.” fiind aplicată și o semnătură. Fiind audiat acesta a arătat că nu a completat și nici nu a semnat vreun astfel de document.
Astfel, vinovăția inculpatei G. M. este dovedită, toate adeverințele neputând fi eliberate fără acordul și contribuția sa directă, chiar dacă erau completate de diverse persoane, unele neidentificate, din singurul motiv că inculpata G. M. este cetățean moldovean și nu știe să scrie în limba română.
Inculpata N. C. a recunoscut că a luat împrumuturi de la următoarele persoane: N. E.-A. - aproximativ 20.000 lei, Mistrieanu C. - aproximativ 20.000 lei, B. M. - aproximativ 15.000 lei, Junele L.-aproximativ 8.000 lei, T. A.-aproximativ 25.000 lei, G. Ș.-aproximativ 25.000 lei.
Inculpata N. C. a mai declarat că aceste persoane au luat credite de la bănci, iar înțelegerea dintre aceștia și ea a fost ca banii să fie împărțiți jumătate-jumătate iar ratele creditului să le achite ea.
Astfel, inculpata nu a recunoscut că ea a fost cea care a obținut adeverințele de venit și nici că i-a însoțit la sediile băncilor.
În drept, faptele inculpaților N. E.-A., Mistrieanu C., B. M., Junele L., P. A., P. G., T. A., G. Ș., N. E., S. C. și N. A., așa cum au fost reținute anterior, respectiv de a solicita și obține credite în baza unor adeverințe false de venit întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.1-3 C.pen. și art.291 C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 și art. 33 lit. a C.pen.
De asemenea, în drept, faptele comise de inculpatele P. A. și M. Ș. de a o ajuta pe inculpata N. C. să obțină creditul ilegal de la . calitate de giranți, constituie infracțiunile prevăzute de art.26 raportat la art.215 al.1-3 C.pen. și art. 291 C.pen. .
În drept, faptele inculpatei M. E. de a solicita și obține șase credite în baza unor adeverințe false de venit eliberate de . M. SRL, completând una din aceste adeverințe, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.215 alin.1-3 C.pen. și art.291 C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 și art.290 C.pen., toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. .
De asemenea, în drept, faptele inculpatei G. M., administrator al . M. SRL de a semna și ștampila 21 de adeverințe de venit emise de această firmă unor persoane care fie nu au lucrat niciodată în beneficiul societății comerciale, fie au lucrat fără contract de muncă, cu scopul de a le ajuta să obțină credite bancare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.26 raportate la art.215 alin.1-3 C.pen. și art.290 C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 și art.33 lit.a C.pen. .
Faptele inculpatului N. G., administrator al . de a emite în numele societății sale 11 adeverințe de venit unor persoane care nu au fost angajate ale acestei firme, pentru a le ajuta să obțină credite bancare, constituie infracțiunile prevăzute de art.26 raporate la art.215 alin.1-3 C.pen. și art.290 C.pen., ambele cu aplicarea art.41 al. 2 și art.33 lit.a C.pen. .
Faptele inculpatei N. C. de a-i determina pe inculpații N. E.-A., Mistrieanu C., B. M., Junele L., P. A., P. G., T. A. și G. Ș. să contracteze credite, punându-le acestora la dispoziție documentația necesară, transportându-i și însoțindu-i la sediul unităților de creditare și obținând cea mai mare parte a banilor, precum și fapta de a completa cererea de credit în nume propriu la . un credit în baza unei adeverințe false de salariu, privind atât venitul propriu cât și al giranților P. A. și M. Ș., precum și aceea de a falsifica copia cărții de identitate a învinuitei N. E. M. și de a obține un credit în numele acesteia, de la BRD FINANCE I. SA, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.1-3 C.pen. și art.290 C.pen. cu aplicarea art.41 al.2 și art.33 lit.a C.pen.
Astfel, faptele de instigare la infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri, ca și actele de complicitate sunt absorbite în fapta comisă în calitate de autor, având în vedere rezoluția unică în baza căreia a săvârșit învinuita aceste fapte, cea de a obține credite bancare, în mod ilegal.
Din acest motiv, instanța de fond, în baza art.386 al.1 C.pr.pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpata N. C. din infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.33 lit.a din vechiul C.pen., în infracțiunile de instigare la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art.25 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.25 din vechiul C.pen. raportat la art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.33 lit.a din vechiul C.pen. .
În baza art.215 al.1,2,3,5 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.74 al.1 lit.a, b, art.76 al.1 lit.a din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța de fond a condamnat-o pe inculpata N. C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada aprilie 2007- decembrie 2008.
Instanța, în baza art.65 al.2 C.pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. și art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța de fond a condamnat-o pe inculpata N. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada februarie-septembrie 2008.
Întrucât inculpata a săvârșit două infracțiuni până să fie condamnată definitiv pentru vreuna din ele, instanța, baza art.33 lit.a, 34 lit.b, 35 al.1 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a contopit pedepsele aplicate, aceasta având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. pe o durată de 2 ani.
Instanța a reținut ca fiind mai favorabile dispozițiile vechiului Cod penal raportându-se la condițiile de existență ale infracțiunii continuate prevăzute de noul Cod penal precum și la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni potrivit noului Cod penal, coroborat cu multitudinea acțiunilor infracționale ale inculpatei în dauna mai multor unități sau instituții bancare.
La individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpată, conduita bună a inculpatei anterior săvârșirii acestor infracțiuni, aceasta fiind la prima încălcare a legii penale.
Prima instanță a constatat că inculpata este arestată în altă cauză.
În baza art.71 C.pen., instanța a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b C.pen. începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.
Considerentele reținute anterior cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile sunt valabile și pentru ceilalți inculpați din prezenta cauză.
De asemenea, s-a mai menționat faptul că, până la citirea actului de sesizare, nu a intervenit împăcarea niciunui inculpat cu părțile cicile din prezenta cauză.
Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpații Mistrieanu C., Junele L., P. A., P. G., T. A., G. Ș., N. G., M. Ș., M. E., N. E. și N. A. au declarat, personal, că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le-au însușit, nesolicitând alte probe, înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art.374 al.4 C.pr.pen., art.375 al.1 C.pr.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. .
Instanța a admis cererea formulată de inculpați, constatând că din probele administrate, rezultă că faptele acestora sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoanele lor pentru a permite stabilirea unor pedepse.
Instanța, în baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a condamnat-o pe inculpata N. E. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în luna septembrie 2008.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța de fond a condamnat-o pe inculpata N. E. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în luna septembrie 2008.
Instanța, în baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
Instanța, în baza art.404 al.2 C.pr.pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen., instanța de fond a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Instanța, în baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța l-a condamnat pe inculpatul Mistrieanu C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada mai 2008.
Instanța, în baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., urmează să-l condamne pe inculpatul Mistrieanu C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada mai 2008.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța de fond a contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
Instanța, în baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen., instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Instanța, în baza art.71 din vechiul C.pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., instanța a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
Instanța, în baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a condamnat pe inculpata Junele L. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în lunile aprilie 2007 și mai 2008.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța de fond a condamnat pe inculpata Junele L. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în lunile aprilie 2007 și mai 2008.
Instanța, în baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
Instanța, în baza art.404 al.2 C.pr.pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen., prima instanță a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Instanța, în baza art.71 al.5 din vechiul Cod penal, a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende si executarea pedepselor accesorii.
În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța de fond a condamnat-o pe inculpata P. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada august 2007-februarie 2008.
Instanța, în baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a dispus condamnarea inculpatei P. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada august 2007-februarie 2008.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța de fond a contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Instanța, în baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen., instanța de fond a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Instanța, în baza art.71 din vechiul C.pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., instanța de fond a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende si executarea pedepselor accesorii.
Instanța, în baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a dispus condamnarea inculpatului P. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în luna septembrie 2007.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța l-a condamnat pe inculpatul P. G. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în luna septembrie 2007.
Instanța, în baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
Instanța, în baza art.404 al.2 C.pr.pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen., instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Instanța, în baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende si executarea pedepselor accesorii.
În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., prima instanță l-a condamnat pe inculpatul T. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada aprilie 2007-august 2008.
Instanța, în baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., l-a condamnat pe inculpatul inculpatul T. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada aprilie 2007-august 2008.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța de fond a contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Instanța, în baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Instanța, în baza art.71 din vechiul C.pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., instanța a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
Instanța, în baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., l-a condamnat pe inculpatul G. Ș. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada iunie 2007.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul inculpatul G. Ș. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada iunie 2007.
Instanța, în baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., instanța de fond a sipus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
Instanța, în baza art.404 al.2 C.pr.pen a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen., instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Instanța, în baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende si executarea pedepselor accesorii.
În baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul N. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
Instanța, în baza art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., l-a condamnat pe inculpatul inculpatul N. G. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Instanța, în baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpat.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen., instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Instanța, în baza art.71 din vechiul C.pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., instanța de fond a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
Instanța, în baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen, a condamnat-o pe inculpata M. Ș. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, la data de 01.02.2008.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța de fond a condamnat-o pe inculpata M. Ș. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 01.02.2008.
Instanța, în baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen, a contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
Instanța, în baza art.404 al.2 C.pr.pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen., instanța a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Instanța, în baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.26 din vechiul C.pen. raportat la art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen., art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța urmează să o condamne pe inculpata G. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
Instanța, în baza art.290 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen., art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a condamnat-o pe inculpata inculpata G. M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada 2007-2008.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța de fond a contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Instanța, în baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen., instanța de fond a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Instanța, în baza art.71 din vechiul C.pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., instanța a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende si executarea pedepselor accesorii.
Instanța, în baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a condamnat-o pe inculpata M. E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, în perioada 2007-iulie 2009.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța de fond a condamnat-o pe inculpata M. E. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, în perioada 2007-iulie 2009.
Instanța, în baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
Instanța, în baza art.404 al.2 C.pr.pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen., instanța a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Instanța, în baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende si executarea pedepselor accesorii.
În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța de fond a condamnat-o pe inculpata N. E. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 17.07.2007.
Instanța, în baza art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a condamnat-o pe inculpata N. E. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 17.07.2007.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța a contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Instanța, în baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen., instanța de fond a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Instanța, în baza art.71 din vechiul C.pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., instanța a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende si executarea pedepselor accesorii.
Instanța, în baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.c din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a condamnat inculpata S. C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 03.08.2007.
În baza art.291 din vechiul C.pen. cu aplicarea art.74 al.1 lit.a, art.76 al.1 lit.e din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța a condamnat inculpata S. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 03.08.2007.
Instanța, în baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
În baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen., instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
Instanța, în baza art.404 al.2 C.pr.pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
În baza art.71 din vechiul C.pen., instanța de fond a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
Instanța, în baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende și executarea pedepselor accesorii.
În baza art.215 al.1-3 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., instanța a condamnat inculpata N. A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la data de 04.12.2007.
Instanța, în baza art.291 din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen. și art.396 al.10 C.pr.pen. cu referire la art.375 alin.1, 2 C.pr.pen., a condamnat inculpata N. A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, la data de 04.12.2007.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b din vechiul C.pen. cu referire la art.5 N.C.pen., instanța de fond a contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat în final pedeapsa cea mai grea si anume aceea de 2 ani închisoare.
Instanța, în baza art.81 din vechiul C.pen. cu referire la art.82 din vechiul C.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 4 ani ce va constitui termen de încercare pentru inculpată.
În baza art.404 al.2 C.pr.pen., instanța de fond a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.
Instanța, în baza art.71 din vechiul C.pen., a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) și b din vechiul C.pen..
În baza art.71 al.5 din vechiul C.pen., instanța de fond a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, să se suspende si executarea pedepselor accesorii.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpați, atitudinea acestora atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, conduita inculpaților anterioară săvârșirii infracțiunilor precum și faptul că inculpații sunt la prima încălcare a legii penale, scopurile pedepselor aplicate putând fi atinse chiar și fără executarea acestora în regim de detenție.
Cu privire la acțiunile civile, părțile civile, în faza de cercetare judecătorească, periodic și-au actualizat cuantumurile pretențiilor civile (C.A.R. DUCTILCORD I. B. – pagina 39 vol.I; S. S.aR.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. - paginile 18 vol.II, 73 vol.II, 78 vol.II, 90 vol.II, 92 vol.II, 94 vol.II, 96 vol.II, 98 vol.II, 100 vol.II, 106 vol.II; B. B. – S. B. – paginile136 vol.I, 138 vol.I; B. C. ROMÂNĂ S.A. – paginile 154, 155, 157 vol.I; PIRRAEUS B.- S. B. – pagina 197 vol.I; Raiffeisen B. S.A. – pagina 199 vol.I; S.C. TIBI CREDIT I. S.A. – pagina 214 vol.I; CEC B. – S. B. – pagina 220 vol.I; S.C. CETELEM I. S.A. – pagina 222 vol.I; B. S.A. – pagina 6 vol.II; S.C. R. I. S.A. – pagina 16vol.II; PROVIDENT FINANCIAL ROMÂNIA I. S.A. – pagina 21 vol.II).
Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția, instanța, în baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.998, 1003 C.civ.a obligat, în solidar, pe inculpatele N. C., M. Ș. și P. A. să plătească părții civile C.A.R. DUCTILCORD I. B. suma de 14.069,88 lei cu titlu de despăgubiri civile, pe inculpații N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. E. K. ROMÂNIA S.R.L. suma de 17.587,45 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații N. E. A., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 20.382,23 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 40.491,51 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile P. B. România S.A. suma de 35.341,81 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații Mistrieanu C., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. R. I. S.A. suma de 14.678,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele Junele L., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 35.136,3 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele Junele L., N. C. și G. M. să plătească părții civile ., în calitate de mandatar al E. FINANCE GMBH suma de 7.629,09 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele P. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.802,38 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele P. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. G. A. S.A. suma de 10.850,52 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații P. G., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.815,95 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.324,75 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 26.853,26 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 3.723,06 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 42.755,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații T. A., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. R. I. S.A. suma de 14.365,28 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații T. A., N. C. și N. G. să plătească părții civile S.C. E. K. ROMÂNIA suma de 13.513,3 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații G. Ș., N. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 22.903,45 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpații G. Ș., N. C. și G. M. să plătească părții civile S.C. B. S.A. suma de 39.979,85 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.521,19 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile S.C. TBI I. S.A. suma de 723,50 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele M. E. și G. M. să plătească părții civile PROVIDENT S.A. suma de 1.456,41 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele N. E. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 15.403,91 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului, pe inculpatele S. C. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 6.361,34 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului iar pe inculpatele N. A. și G. M. să plătească părții civile S. S.a.R.L. prin KRUK ROMÂNIA S.R.L. suma de 4.378,11 lei cu titlu de despăgubiri civile și a dobânzii aferente până la data achitării efective a debitului.
În baza art.25 al.3 C.pr.pen., instanța de fond a anulat înscrisurile falsificate respectiv copia cărții de identitate a învinuitei N. E. M., adeverințele de venit și contractele de credit de la filele 275, 279-280, 344-345, 353, 406, 408-417, 434, 437-443, 445-453, 462-467, 484, 500, 507, 511-516, 536-537, 539, 546-550, 571-574, 584, 607-611, 637-641, 645, 652, 656, 662, 665-559, 692-693, 696-697, 733-735, 741, 745, 753-754, 756, 786-787, 799-801, 804-812, 821, 836-840, 842, 847, 854-857, 873, 875-882, 885-889, 892, 912, 921-926, 929, 937, 939-947, 975, 981-987, 1006, 1011, 1015-1028, 1057, 1068, 1079, 1082-1083, 1085-1088, 1095-1096, 1098, 1102, 1104, 1128-1129, 1153, 1157-1161, 1167-1168, 1173, 1192-1194, 1199-1200, 1226-1228, 1233, 1236, 1354-1356, 1383, 1385.
Împotriva acestei hotâriri au declarat apel inculpatele N. C. și N. E. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 23.03.2015, prezentându-se personal și asistată de apărător din oficiu, apelanta inculpată N. E. A. a precizat că își retrage apelul formulat.
Inculpata N. Constanta, în motivarea acestei căi de atac, a precizat că pedeapsa aplicată de către instanța de fond este mult prea aspră, având în veere motivul pentru care a comis faptele pentru care este cercetat în cauză, acela de a achita inițial tratamentul necesar pentru copilul său minor, bolnav de leucemie, iar după decesul acestuia din urmă de a restitui imprumuturile efectuate în acest scop.
Examinând apelul formulat de inculpata N. C., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, precum și sub toate aspectele conform art. 417 alin.2 Cod proc. penală, Curtea consideră că această cale de atac este nefondată, așa cum se va arăta în continuare:
Probele administrate în cauză, respectiv: declarațiile inculpaților, documentele bancare și adresele emise de instituțiile bancare, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele-verbale întocmite de organele de poliție, conform opiselor anexate fiecărui volum al dosarului de urmărire penală precum și celelalte înscrisuri atașate la dosar, conduc Curtea la concluzia că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, precum și încadrarea în drept a acesteia.
De altfel, apelanta inculpată N. C., în expunerea motivelor prezentei căi de atac, și-a însuțit atât situația de fapt, cât și încadrarea în drept a acesteia, solicitând numai redozarea pedepsei.
În esență, se constată că apelanta inculpată N. C., în perioada aprilie 2007- decembrie 2008, i-a determinat pe N. E.-A., Mistrieanu C., B. M., Junele L., P. A., P. G., T. A. și G. Ș. să contracteze credite, punându-le acestora la dispoziție documentația necesară falsificată, transportându-i și însoțindu-i la sediul unităților de creditare și obținând cea mai mare parte a banilor.
Astfel, în luna februarie 2008 a completat cererea de credit în nume propriu la . un credit în baza unei adeverințe false de salariu, privind atât venitul propriu cât și al giranților P. A. și M. Ș.;
În cursul lunii septembrie 2008 a falsificat copia cărții de identitate a învinuitei N. E. M. și a obținut un credit în numele acesteia, de la BRD FINANCE I. SA; N. E. A. că, la instigarea inculpatei N. C., în luna septembrie 2008, a obținut un credit bancar în valoare de 20.870 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părții vătămate.
În cursul lunii mai 2008, a obținut trei credite bancar în valoare de 46.250 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate; Junele Lilian că, la instigarea inculpatei N. C..
În lunile aprilie 2007 și mai 2008, a obținut două credite bancar în valoare de 21.534 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate.
P. A. la instigarea inculpatei N. C., în perioada august-octombrie 2007, a obținut două credite bancare în valoare de 14.118 lei, iar la data de 01.02.2008, a ajutat-o pe N. C. să obțină un credit în valoare de 6.000 lei de la CAR DUCRIL C. SA, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate.
P. G. la instigarea inculpatei N. C., în luna septembrie 2007, a obținut un credit bancar în valoare de 3.326 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părții vătămate.
T. A. la instigarea inculpatei N. C., în perioada aprilie 2007-august 2008, a obținut șase credite bancare în valoare de 57.962 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate.
G. Ș. la instigarea inculpatei N. C., în perioada iunie 2007, a obținut două credite bancare în valoare de 32.750 lei, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părților vătămate.
N. G. la instigarea inculpatei N. C., în perioada 2007-2008, a semnat și a aplicat ștampila ., al cărei administrator era, pe 11 adeverințe false, cu consecința obținerii unor credite bancare, în valoare totală de 112.822 lei.
M. Ș. la instigarea inculpatei N. C., la data de 01.02.2008, a ajutat-o pe N. C. să obțină un credit în valoare de 6.000 lei de la CAR DUCTIL C. SA, folosind acte false de venit și inducându-i în acest mod în eroare pe reprezentanții părții vătămate.
Având în vedere această activitate infracțională laborioasă desfășurată de către inculpata N. C., instanța de control judiciar consideră că pedeapsa rezultantă de 4 ani de închisoare, cu executarea în regim privativ de libertate, ce i-a fost aplicată de către instanța de fond, este singura în măsură să formeze în conștiința inculpatei o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.
Raportat la motivele inculpatei, Curtea constată că aceasta nu s-a limitat în a obține un număr minim de credite pentru a acoperi tratamentul necesar afecțiunii de sănătate de care suferea fiul său, ci observând că poate obține în mod ușor diverse sume de bani, a continuat să comită această activitate infracțională.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatei, cu atât mai mult cu cât în prezent aceasta este arestată preventiv pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni.
Pentru motivele mai sus expuse, Curtea în baza art. 421 pct.1 lit. b) Cod proc. penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata N. C., iar în baza art. 415 Cod proc. penală, va lua act de retragerea apelului declarat de inculpata N. E. A..
Văzând și disp. art. 275 alin.2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata N. C. (fostă T.), fiica lui V. și N., născută la 27.04.1969 în M., județul B., CNP:_, domiciliată în ., în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, arestată în altă cauză, împotriva sentinței penale nr.129/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpata N. E. A. (fostă Ș.), fiica lui G. și E., născută la 01.06.1974 în B., CNP:_, domiciliată în B., cartier Episcopiei, ., județul B., împotriva aceleiași sentințe.
Obligă apelantele la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpate apelante, în cuantum de câte 300 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.03.2015.
Președinte, Judecător,
F. T. L. C.
Grefier,
R. E. B.
Red. FT/BER
13/24.04.2015
Dosar fond_ - Tb. B.
Jud. fond F. A.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Şantajul (art.194 C.p.). Decizia nr. 307/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








