Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 3/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 3/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-02-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 3

Ședința din camera de consiliu din data de 2 februarie 2015

Președinte – M. V. T.

Grefier – G. D.

Pe rol fiind soluționarea sesizării formulate de Comisia de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni, județul Dâmbovița, constituită în baza H.G. nr. 836/2013, cu referire la aplicarea legii penale mai favorabile în privința condamnatului O. H., fiul lui K. și Z., născut la data de 01.03.1963, în Siria, aflat în prezent în Penitenciarul Mărgineni, cauză retrimisă spre rejudecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform art. 23 alin. 8 din Legea nr. 255/2004, fără participare procuror, condamnat și avocat condamnat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului Registratură adresa nr. 1624/ANC/23.01.2015 întocmită de Autoritatea Națională pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față,

I. Prin sesizarea formulată în temeiul disp. art. 23 din Legea nr. 255/2013, Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului Mărgineni, constituită în baza HG 836/2013, a solicitat instanței de executare aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul O. H., ce are de executat mai multe mandate de ale pedepsei închisorii, aplicate prin sentința penală nr. 192/2008 a Curții de Apel București – Secția I Penală, sentința penală nr. 124/2012 a Curții de Apel Oradea și sentința penală nr. 637/2013 a Tribunalului București - Secția I Penală.

S-au atașat sesizării hotărârile penale de condamnare susmenționate, mandatele de executare emise în baza acestora și fișa de evaluare a pedepselor pe care le are de executat condamnatul O. H. întocmită de penitenciar.

Prin încheierea din 28.02.2014 Curtea de Apel Ploiești, ca instanță de executare, în baza art. 476 alin.4 din NCPP, a suspendat judecata și a dispus sesizarea ÎCCJ pentru a pronunța o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei probleme de drept referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive aflate în concurs de infracțiuni.

În considerentele încheierii se menționează chestiunea de drept față de care se solicită adoptarea unei soluții din partea instanței supreme, respectiv dacă sunt aplicabile dispozițiile referitoare la tratamentul penal al concursului de infracțiuni din codul penal anterior ( art. 34 ) ori, cel prev. de NCP (art. 39 ).

La data de 14.04.2014 a fost admisă sesizarea Curții de Apel Ploiești stabilindu-se de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că:

„În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul Penal, cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 cod penal.

În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi”.

Prin sentința penală nr. 89 din 25.04.2014 a Curții de Apel Ploiești s-a respins ca nefondată sesizarea respectivă.

Pentru a pronunța hotărârea în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

Într-o primă etapă a mecanismului stabilit de instanța supremă, respectiv de examinare a incidenței disp. art.6 C.pen. față de pedepsele individuale, Curtea a constatat că acesta are de executat trei hotărâri judecătorești definitive de condamnare la pedeapsa închisorii, astfel:

1.- Prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București – Secția I penală, O. H. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare compusă din:

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art.143 alin. 2 lit. a și b din Legea 85/2006 cu aplic art.13 C.p., infracțiune prev. și de art.241 din NCP cu o limită maximă de pedeapsă de 5 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind astfel în limitele noului Cod penal;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de grup organizat prev. de art. 7 al.1 și 2 din Legea nr. 39/2003, pedeapsă ce se află în limitele prevăzute și de noua încadrare juridică prev. de art. 367 din NCP ( limitele fiind de la 3 la 5 ani, în alin.1 și de la 3 la 10 ani în alin.2 ).

În baza art.117 C.p. s-a aplicat și măsura de siguranță a expulzării condamnatului.

2. – Prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare pedeapsă compusă din:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art. 70 din OUG nr. 105/2001, infracțiune prevăzută și în art. 262 din NCP, limitele de pedeapsă fiind de la 6 luni la 2 ani închisoare, astfel că pedeapsa aplicată nu depășește maximul special prevăzut de noua lege;

- 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 al.2 din Legea nr. 535/2004 și,

- 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 c.p. rap. la art. 32 al.1 lit. a și al.2 lit.a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 al.1 și 2 din codul penal anterior.

De asemenea în baza art.438 C.p.p. s-a aplicat măsura de siguranță a expulzării condamnatului.

Ultimele două pedepse au fost aplicate prin sentința penală nr. 122/13.07.2007 a Curții de Apel București – Secția I Penală, infracțiunile fiind concurente cu cea reținută în sentința penală nr. 124/2012 a Curții de Apel Oradea.

Infracțiunea prev. de art. 35 al.2 din Legea nr. 535/2004 pentru care condamnatul O. H. a primit o pedeapsă de 15 ani închisoare este prevăzută în continuare în art. 35 alin.1 din aceeași lege, modificată prin Legea nr. 187/2012, având însă un maxim special de 12 ani închisoare, astfel că față de această pedeapsă sunt incidente disp. art. 6 alin.1 din NCP.

Pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 32 alin.1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin.1 și 2 C.p. condamnatului O. H. i-a fost aplicată, prin sentința penală nr. 122/2007 a Curții de Apel București, o pedeapsă principală de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a și b Cod penal anterior.

Infracțiunea este prevăzută în continuare în art. 32 alin.1 lit.b din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, fiind sancționată cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită ale cărei limite se majorează cu o treime. Maximul special de care se ține seama la aplicarea disp. art. 6 alin.1 din codul penal fiind raportat la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin.1 și 2 din NCP ce are un maxim special de 10 ani închisoare, iar majorat cu 1/3 se ajunge la o limită specială maximă de 13 ani și 4 luni închisoare, fiind astfel incidente dispozițiile legii penale mai favorabile.

În legătură cu măsura de siguranță a expulzării condamnatului, Curtea a constatat că aceasta nu mai este prevăzută ca măsură de siguranță și în Noul Cod penal, dar este transformată într-o altă sancțiune de drept penal respectiv ca pedeapsă complementară a interzicerii străinului de a se afla pe teritoriul țării (art.66 lit.c C.p.), ceea ce înseamnă că sancțiunea există în continuare.

3. Prin sentința penală nr. 637/16.08.2013 a Tribunalului Mun. București - Secția I Penală, condamnatului O. H. i-sa fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare pedeapsă compusă din:

- pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al.1-3 și 5 cod penal anterior cu art. 41 al.2 cod penal anterior și;

- pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 cod penal.

Pentru infracțiunea de înșelăciune Noul Cod penal în art. 244 alin.1 și 2 prevede o limită maximă de 5 ani închisoare, ceea ce înseamnă reducerea pedepsei aplicate de 16 ani închisoare la maximul special prevăzut de legea nouă ( 5 ani închisoare ).

Infracțiunea prev. de art. 323 C.p. anterior, nu mai este prevăzută de NCP în forma anterioară ci, într-o altă formulare și alte condiții de incriminare în art. 367 din NCP. În consecință, având în vedere disp. art.4 C.pen. și art.3 din legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal, instanța va constata că această infracțiune pentru care a fost condamnat numitul O. Hayssan a fost dezincriminată.

Un aspect important ce transpare din această situație juridică a condamnatului O. H. este faptul că la acest moment procesual pedepsele aplicate pentru toate aceste infracțiuni, deși concurente, nu au fost contopite. Condamnatul are de executat în prezent trei mandate separate dar, ținând seama că evaluarea situației sale trebuie făcută conform art. 23 alin.4 din Legea nr. 255/2013 în raport de toate aspectele necesare soluționării cauzei în privința persoanei condamnate, Curtea a avut în vedere toate pedepsele aplicate prin cele trei hotărâri de condamnare (unele reduse conform legii noi mai favorabile), chiar dacă ele nu au fost anterior contopite de instanță printr-o singură hotărâre.

În ceea ce privește a doua etapă aceea a tratamentului sancționator, ținând seama de mecanismul stabilit de instanța supremă, în sensul aplicării disp. art. 39 din NCP, Curtea a constatat că pedeapsa cea mai mare ce face parte din concursul de infracțiuni este cea de 13 ani și 4 luni închisoare (redusă de la 20 ani închisoare), pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 48 C.p., rap. la art. 32 alin.1 lit.b din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 205 alin.1 și 2 din NCP.

Conform tratamentului sancționator prev. de art. 39 lit.b din NCP la pedeapsa închisorii celei mai grele ( 13 ani și 4 luni închisoare ), se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Totalul celorlalte pedepse stabilite prin cele trei hotărâri de condamnare și reduse la maximul special prevăzut de noua lege așa cum s-a arătat mai sus, este de 25 ani închisoare (3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art.241 C.p., 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de grup organizat prev. de art. 367 din NCP, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art. 70 din OUG nr. 105/2001, 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004 și 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 244 alin.1 și 2 NCP), iar treimea adăugată ar fi de 8 ani și 4 luni închisoare, ajungând ca în final condamnatul să execute o pedeapsă de peste 20 ani cât are de executat în prezent.

Având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi pentru toate infracțiunile, este mai mică decât maximul la care se ajunge conform art. 39 din NCP, Curtea a constatat că față de condamnatul O. H. nu sunt incidente dispozițiile legii penale mai favorabile, prev. de art. 6 din NCP.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul O. H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând că un text de lege cu relevanță în materie îl reprezintă disp. art. 10 din Legea nr. 187/2012 potrivit căruia "tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea noua, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă."

În opinia sa, acest text de lege reprezintă o excepție de la principiul statuat de către Curtea Constituționala prin decizia pronunțată la data de 06.05.2014, nepublicată și ca atare lipsită de efecte, prin care Curtea a constatat că "dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile".

Tot în opinia sa, decizia Curții Constituționale mai sus amintită poate eventual să producă efecte în legătură cu modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabilă în cauzele aflate în curs de judecată, nu și asupra cauzelor judecate definitiv anterior intrării în vigoare a noilor reglementări în materie penală pentru care temeiul de drept în baza căruia se analizează incidența legii penale mai favorabile este art. 6 NCP.

Un ultim aspect învederat este legat de faptul că aceasta problemă a modalității de aplicare a legii penale mai favorabile în materia tratamentului pluralității de infracțiuni nu a primit un răspuns unitar până în prezent, motiv pentru care, pe rolul Înaltei Curți se afla o . sesizări transmise de instanțe din țară, sesizări ce urmează a fi luate in discuție de către Completul pentru Dezlegarea Unor Chestiuni de D. al Înaltei Curți de Casație si Justiție la data de 02.06.2014.

S-a mai arătat că există la ora actuală mai multe decizii, unele care produc efecte juridice - Deciziile nr. l și 2 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, date în exercitarea rolului sau de unica instituție abilitata sa dea o rezolvare de principiu chestiunilor de drept cu care a fost sesizată - altele care au fost pronunțate însă, nefiind publicate, neputând produce efecte juridice - Decizia CCR din 6 mai 2014 - altele în curs de soluționare - cele care au termen în 2 iunie 2014, decizii care creează o anumită instabilitate și imprecizie a practicii judiciare cu privire ala aceste importante probleme de drept.

Prin decizia penală nr. 1880/30.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis contestația formulată de condamnatul O. H. împotriva sentinței penale nr. 89 din data de 25 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a desființat sentința penală menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

S-au reținut în considerentele deciziei următoarele:

Prin decizia nr. l din 14.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a stabilit că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale urmând ca în a doua etapă să se verifice dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal.

Așadar, examinând considerentele ce au stat la baza hotărârii contestate prin raportare la decizia anterior menționată, s-a constatat că în cea de-a doua etapă verificarea se realizează între pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi și rezultanta ipotetică obținută ca urmare a aplicării dispozițiilor art.39 din Codul penal.

Potrivit considerentelor deciziei anterior menționate, pedeapsa rezultantă definitiv stabilită va fi supusă comparației cu pedeapsa rezultantă care s-ar stabili potrivit legii noi, față de pedepsele obținute în cadrul primei operațiuni.

Ori, așa cum a constatat instanța de executare condamnatul are de executat trei pedepse rezultante cu închisoarea aplicate potrivit legii vechi și anume: 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București - Secția I penală, 20 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea și 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 637/16.08.2013 a Tribunalului București - Secția I penală.

Prin urmare, potrivit deciziei menționate verificarea în cea de-a doua etapă se putea realiza în mod distinct cu privire la fiecare dintre aceste pedepse rezultante aplicate prin sentințele anterior menționate și nu cu privire la o pedeapsă ipotetică de 20 de ani închisoare.

Cu toate acestea, instanța de executare a constatat că pedepsele aplicate condamnatului sunt concurente și chiar dacă a invocat dispozițiile art. 23 alin.4 din Legea nr. 255/2013, nu a rezolvat din oficiu acest aspect necesar soluționării cauzei, și anume contopirea tuturor pedepselor aplicate condamnatului, și stabilirea unei pedepse rezultante.

În conformitate cu dispozițiile art.23 alin.4 din Legea nr. 255/2013, instanța sesizată cu cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor va examina și rezolva, din oficiu, referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesare soluționării cauzei.

Ori, în cauză aplicarea dispozițiilor art.6 din Codul penal impunea stabilirea în concret a unei pedepse rezultante și nu doar a uneia ipotetice.

Specificul devolutiv al contestației de față, în virtutea căruia instanța de control judiciar ar putea suplini omisiunea instanței de executare de a face aplicarea art.23 alin.2 din Legea nr. 255/2013 nu justifică, totuși, efectuarea unei eventuale contopiri în acest stadiu procesual și punerea, astfel, a inculpatului în imposibilitate de a beneficia de un grad de jurisdicție.

Sub acest aspect, prin Decizia nr.LXX (70) din 2007 dată în interesul legii de înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit că aplicarea tratamentului sancționator prev. de art. 36 alin.l cu referire la art.34 din Codul penal, nu se poate realiza, pentru prima dată, în recurs.

Totodată, potrivit art.4741 din Codul de procedură penală în cazul abrogării, constatării neconstituționalității ori modificării dispoziției legale care a generat interpretările diferite și pentru care s-a pronunțat un recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de modificare a deciziei sau, după caz, de constatare a încetării obligativității acesteia.

Neîncetându-și aplicabilitatea în condițiile dispoziției legale anterior menționate, decizia în interesul legii își produce în continuare efectele.

D. urmare, pentru a se asigura respectarea tuturor dispozițiilor legale ce garantează justa soluționare a cauzei, Înalta Curte a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu prilejul rejudecării instanța va avea în vedere că nu poate fi agravată situația condamnatului și că, din această perspectivă, o eventuală contopire a pedepselor aplicate acestuia nu înfrânge acest principiu din moment ce executarea în prezent a pedepselor expiră la 10.05.2051(potrivit fișei de evaluare aflate la dosar fila 115).

II. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, iar prin sentința penală nr. 116 din 25.06.2014 a acestei instanțe, s-a respins din nou ca nefondată sesizarea formulată de către Comisia de evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni.

Pentru a pronunța soluția respectivă, prima instanță a reținut că într-adevăr condamnatul O. H. se află în executarea mai multor mandate de executare ale pedepsei închisorii respectiv:

- pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 192/9.07.2008 a Curții de Apel București – Secția I Penală;

- pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 124 din 8.10.2012 a Curții de Apel Oradea;

- pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 687/16.08.2013 a Tribunalului București, Secția I Penală.

Până la data soluționării prezentei cauze, condamnatul nu a formulat separat cerere de contopire a acestor pedepse, dar pe linia deciziei de casare și în aplicarea dispoz. art. 23 al.4 din Legea nr. 255/2013 Curtea a constatat că, toate infracțiunile pentru care O. H. a fost condamnat sunt concurente urmând a fi contopite potrivit art. 36 rap. la art. 33 lit.a și art. 34 lit.b cod penal anterior, în final, condamnatul având de executat pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare.

În ceea ce privește tratamentul sancționator, ținând seama de mecanismul stabilit de instanța supremă în sensul aplicării dispoz. art. 39 din Noul Cod Penal, Curtea a constatat că pedepsele reduse conform legii noi mai favorabile sunt următoarele: 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 48 c.p., rap. la art. 32 al.1 lit.b din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 205 al.1 și 2 din NCP, 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă prev. de art. 241 NCP, 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de grup organizat prev. de art. 367 din NCP, 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art. 70 din OUG nr. 105/2001, 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 35 al.2 din Legea nr. 535/2004 și 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 244 al.1 și 2 NCP.

În temeiul art. 39 lit.b din Noul Cod Penal, condamnatul ar urma să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 13 ani și 4 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite respectiv, 8 ani și 4 luni închisoare, ajungând ca în final acesta să execute pedeapsa rezultantă de, 21 de ani și 8 luni închisoare ( 13 ani și 4 luni închisoare - pedeapsă + 8 ani și 4 luni închisoare - spor ).

Având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi ( 20 ani închisoare ) pentru toate infracțiunile este mai mică decât maximul la care se ajunge conform art. 39 lit.b din Noul Cod Penal, 21 ani și 8 luni, s-a constatat că față de condamnatul O. H. nu sunt incidente dispoz. art. 6 din Noul Cod Penal, referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile.

Împotriva acestei sentințe a declarat din nou contestație condamnatul O. H., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, învederând că deși mecanismul de aplicare a fost a legii penale mai favorabile a fost analizat și pus în practică în ambele cicluri procesuale, după pronunțarea Deciziei penale nr. 1.880/.30.05.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus desființarea sentinței penale nr. 89/25.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru „stabilirea în mod concret a unei pedepse rezultante", instanța de fond avea obligația să respecte această dispoziție obligatorie.

Scopul acestei dispoziții, așa cum în mod temeinic și legal Instanța Supremă a soluționat prima contestație, rezidă în faptul că pedepsele aplicate condamnatului prin sentința penală nr. 192/2008 a Curții de Apel București, sentința penală nr. 124/2012 a Curții de Apel Oradea și sentința penală nr. 673/2013 a Tribunalului București, sunt concurente, fapt ce presupune ca, din oficiu, instanța, chiar dacă este investită cu soluționarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 23 alin. 4 din Legea nr. 255/2013, trebuie să dispună contopirea pedepselor și stabilirea unei pedepse rezultante.

S-a arătat că instanța investită cu o asemenea cerere, în temeiul art. 23 alin. 4 din Legea nr. 255/2013, „va examina și rezolva, din oficiu, referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesare soluționării cauzei".

În aceste condiții, așa cum a constatat și Instanța Supremă în decizia de desființare, „aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul Penal, impunea stabilirea în concret a unei pedepse rezultante și nu doar a uneia ipotetice" (pag. 8, prim alineat din Decizia Penală nr. 1.880/.30.05.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Prin urmare, văzând dispozițiile deciziei nr. 70/2007, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, instanța de recurs nu poate stabili în acest stadiu procesual pedeapsa rezultantă în urma contopirii pedepselor concurente, fapt ce impune desființarea deciziei și atacate și trimiterea încă o dată a cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii a pedepsei rezultante, ce va fi executată în mod concret de condamnat.

Față de cele de mai sus, s-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacată și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, cu dispoziția clară și fără echivoc de a stabili în mod concret pedeapsa rezultantă, ce va fi executată în mod concret de condamnat.

Prin decizia penală nr. 2336 din data de 1.08.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis din nou contestația formulată de condamnatul O. H. împotriva sentinței penale nr. 116 din 25 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a desființat în totalitate sentința contestată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel Ploiești în vederea rejudecării.

S-au reținut în considerentele deciziei următoarele:

Conform art. 23 alin. 4 din Legea nr. 255/2014 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual-penale, instanța sesizată cu privire la persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate, va examina și rezolva, din oficiu, referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesare soluționării cauzei.

Instanța de fond fiind sesizată cu o cerere în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 6 din Codul penal, avea obligația să identifice și să soluționeze, din oficiu, toate aspectele necesare soluționării acestei cereri.

Înalta Curte a constatat că art. 6 din Codul penal prevede aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, stabilind în cuprinsul alin. 1 că în situația în care după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Sub acest aspect s-a reținut că contestatorul O. H. a fost condamnat prin trei hotărâri judecătorești definitive pentru mai multe infracțiuni aflate în concurs care nu au fost contopite până în prezent și pentru care, pe cale de consecință, nu s-a stabilit o pedeapsă rezultantă.

Prin urmare, examinarea incidenței art. 6 din Codul penal presupune aplicarea mecanismului de determinare a legii penale mai favorabile stabilit prin Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitori!.1 Oficial, Partea i nr. 349 din 13 mai 2014, astfel;

„În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă se verifică daca pedeapsa aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal.

În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi".

Se observă astfel că aplicarea mecanismului stabilit de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr.1/2014 implică cu necesitate contopirea pedepselor aplicate condamnatului, ceea ce instanța de fond nu a făcut decât în mod formal deși, prin decizia penală nr. 1880 din 30.05,2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești pentru ca, în temeiul art. 23 alin. 4 din Legea nr. 255/2013, să stabilească în concret pedeapsa rezultantă pe care contestatorul-condamnat O. H. o are de executat.

Contrar dispozițiilor instanței de trimitere, Curtea de Apel Ploiești, deși a examinat incidența art. 6 din Codul penal, s-a raportat tot la o situație ipotetică, lăsând nesoluționată contopirea pedepselor aplicate condamnatului O. H. prin hotărârile anterioare și stabilirea unei pedepse rezultante.

Ori, s-a constatat că instanța era obligată să rezolve din oficiu acest aspect necesar soluționării cauzei, soluția de admitere sau de respingere a sesizării formulată de Comisia de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni fiind indisolubil legată de pedeapsa rezultantă stabilită de instanța de fond în urma contopirii pedepselor aplicate condamnatului.

Faptul că în considerentele sentinței s-a stabilit o pedeapsă rezultantă potrivit legii vechi pe care instanța a comparat-o cu pedeapsa rezultantă stabilită în raport de dispozițiile Codului penal, nu înlătură caracterul ipotetic al acesteia atâta timp cât nu poate prodige efecte juridice.

S-a mai reținut, ca și în primul ciclu procesual, că dispozițiile Deciziei în interesul Legii nr. LXX din 2007 împiedică instanța de control, prin analogie, să dispună contopirea, pentru prima dată, în calea de atac a contestației.

III. Cauza a fost, prin urmare, înregistrată pentru a treia oară pe rolul Curții de Apel Ploiești, iar prin sentința penală nr. 142 din 30.10.2014 a acestei instanțe, s-au decis următoarele:

În baza art. 23 alin. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, s-a admis sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O. H., fiul lui K. și Z., născut la 1.03.1963 în Siria, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni și în consecință:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b și c Cod penal din 1969, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 424/25.05.2010 a Tribunalului București - secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3848/23.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 Cod penal din 1969.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal s-a redus pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal, acela de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art. 6 alin. 1 Cod penal, s-a redus pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 cod penal din 1969, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. 1 Cod penal, acela de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 5 Cod penal, s-a redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a, b și g (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la 20.10.2012, în componentele sale care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal s-a redus pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 lit. a și c Cod penal, acela de: 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul art. 6 alin. 1 Cod penal, s-a redus pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, acela de: 12 (doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. alin. 5 Cod penal, s-a redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

S-a constatat că nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal, cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012, pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002.

În baza art. 6 alin. 5 Cod penal s-a înlăturat măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15.07.2010, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003.

S-a constatat că nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 și nici cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 6 alin. 4 Cod penal, s-a înlăturat măsura de siguranță a expulzării dispusă conform art. 117 Cod penal din 1969 față de condamnat prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație.

În baza art. 23 alin. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, rap. la art. 585 alin. 1 lit. a cod procedură penală, s-a constatat incidența art. 38 Cod penal cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele de mai sus și conform art. 39 alin. 2 lit. b Cod penal s-a stabilit pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse menționate mai sus ( și anume: pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003), deci un spor de 10 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 (douăzecișitrei) de ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal, s-a stabilit că, condamnatul va executa pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b și g (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal.

S-a computat din durata pedepsei principale de mai sus, perioada executată de la 06.04.2005 la 27.04.2006, precum și de la 19.07.2013 la zi.

S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise anterior cu privire la condamnat și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispozițiilor prezente.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor, care nu sunt contrare dispozițiilor de mai sus.

Pentru a pronunța sentința respectivă, prima instanță a reținut de data aceasta că obiectul cauzei cu care instanța a fost investită inițial la 24 februarie 2014 îl constituie sesizarea formulată în temeiul art.23 alin. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni, cu privire la condamnatul O. H. aflat în acest loc de deținere.

Sesizarea a fost însoțită de copiile hotărârilor de condamnare aflate în evidența locului de deținere și de fișa de evaluare întocmită de comisia din cadrul locului de deținere în care a fost exprimată opinia cu privire la incidența legii penale mai favorabile.

Într-adevăr, așa cum s-a reținut de către instanțele care au soluționat în cele două cicluri procesuale anterioare prezenta sesizare, față de condamnat au fost pronunțate, pe cale separată, trei hotărâri judecătorești de condamnare, sub imperiul Codului penal din 1969, pedepsele stabilite nefiind supuse examinării incidenței regulilor ce reglementează concursul de infracțiuni, mai exact, nefiind stabilită o pedeapsă rezultantă unică, în urma aplicării regulilor cumulului juridic de infracțiuni, specifice reglementării în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârilor separate de condamnare.

În această situație, Curtea a constatat că, deși deciziile supreme prin care au fost soluționate căile de atac anterioare îndreptate împotriva soluțiilor pronunțate cu privire la sesizarea formulată de locul de deținere, precizează în mod expres că instanța de rejudecare trebuie să se pronunțe asupra contopirii pedepselor aplicate condamnatului, cu toate acestea, problema contopirii pedepselor nu poate deveni obiect principal în cadrul procedurii reglementate de art.23 alin.1 din Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, ci numai obiect secundar de analiză, potrivit art.23 alin.4 din același text de lege.

Cu alte cuvinte, Curtea nu poate face abstracție de faptul că obiectul principal al prezentei cauze îl constituie aplicarea disp. art.4 și respectiv art.6 din codul penal, așa cum este reglementat în art.23 alin.1 din legea de punere în aplicare a codului de procedură penală, curtea nefiind învestită pe cale principală cu o cerere de contopire a pedepselor, în cursul executării acestora.

Este adevărat că potrivit art.23 alin.4 din Legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală, se stabilește că instanța sesizată va examina și rezolva din oficiu, referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesare soluționării cauzei, astfel încât acesta constituie, în opinia curții, temeiul legal al examinării problemei contopirii pedepselor și a necesității stabilirii unei pedepse rezultante unice, însă, acest aspect constituind așadar obiectul secundar al sesizării instanței.

Pe cale de consecință, Curtea a examinat cu prioritate, în raport de obiectul principal al sesizării, problematica aplicării legii penale mai favorabile față de condamnat, urmând ca, ulterior, pe cale incidentală, potrivit art.23 lain.4 din legea de punere în aplicare a Codului de procedură penală să examineze problema stabilirii pedepsei rezultante unice, în raport de împrejurarea că, astfel cum reiese din fișa de evaluare întocmită de locul de deținere, pedepsele stabilite pe cale separată nu au fost contopite, iar expirarea lor are loc, în această situație, la 10.05.2051.

Prin urmare, verificând obiectul principal al sesizării, s-a constatat că prin sentința penală nr. 424/25.05.2010 a Tribunalului București - secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3848/23.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnatul O. H. i-au fost aplicate următoarele pedepse: pedeapsa de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal din 1969 (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale), aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 Cod penal din 1969, aceste fapte fiind comise în perioada septembrie 2001 – octombrie 2002.

În urma stabilirii regulilor concursului de infracțiuni conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal din 1969, aceste două pedepse au fost contopite, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b și c Cod penal din 1969(cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

Verificând incidența disp. art.6 cod penal cu privire la aceste pedepse definitive, Curtea a constatat că devin aplicabile dispozițiile Noului Cod penal ca lege mai favorabilă în cursul executării deoarece infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, nemaifiind incriminată ca atare cu referire la consecințele deosebit de grave, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art.244 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.36 alin.1 cod penal, text de lege care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată condamnatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, urmând ca potrivit art.6 alin 1 Cod penal, pedeapsa să fie redusă la acest maxim special, deci acela de 5 ani închisoare.

Aceeași este situația și în cazul infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art.323 cod penal din 1969, stabilită în sarcina condamnatului prin aceeași sentință menționată mai sus, pentru care acestuia i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare, observându-se că, devin incidente dispozițiile Hotărârii Prealabile nr.12/02 iunie 2014 pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora infracțiunea prev. de art.323 Cod penal din 1969 nu este dezincriminată, regăsindu-se în art.367 alin.1 cod penal (în cazul condamnatului) care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, concluzionându-se deci că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, urmând ca potrivit art.6 alin 1 cod penal, pedeapsa să fie redusă la acest maxim special, deci acela de 5 ani închisoare.

Dispozițiile legii penale mai favorabile sunt incidente și cu privire la pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, c Cod penal din 1969, (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale), deoarece noua lege penală este mai favorabilă întrucât potrivit art.66 alin.1 Cod penal, durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani, urmând deci ca în baza art. 6 alin. 5 Cod penal, să fie redusă durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a, b și g (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal, conținutul pedepsei complementare urmând a fi stabilit în raport de noua lege penală mai favorabilă.

Examinând în continuare, aplicabilitatea disp. art.6 alin.1 cod penal cu privire la următoarea pedeapsă aplicată condamnatului prin hotărâre judecătorească definitivă, aceea de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la 20.10.2012, se constată că prin această sentință, condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art.70 alin.1 din OUG 105/2001, faptă comisă în perioada iunie-iulie 2006, dar față de care nu sunt incidente dispozițiile legii penale mai favorabile deoarece pedeapsa de 2 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 5 ani, cu observarea faptului că infracțiunea de trecerea frauduloasă a frontierei este prevăzută actualmente în art.262 alin.2 lit.a Cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Tot prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei cu următoarele pedepse: pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004.

S-a stabilit spre executare în urma contopirii dispusă de Curtea de Apel Oradea, conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal din 1969, pedeapsa rezultantă cea mai grea de 20 ani închisoare, și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969, dispunându-se și măsura de siguranță a expulzării condamnatului.

Examinând legea penală mai favorabilă cu privire la aceste pedepse aplicate la rândul lor prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, Curtea a constatat că sunt incidente disp. art.6 alin.1 cod penal cu privire la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969.

În acest sens, s-a observat că această infracțiune se regăsește actualmente în art. 48 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 lit. a și c Cod penal, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de 10 ani la care se adaugă un spor de o treime. Maximul special de care se ține seama la aplicarea disp. art. 6 alin.1 din codul penal este cel raportat la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin.1 și 2 din NCP ce are un maxim special de 10 ani închisoare, deci un spor de 3 ani și 4 luni, maximul prevăzut de legea nouă fiind așadar acela de: 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare.

Așa fiind, cum pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acte de terorism depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 13 ani și 4 luni închisoare, rezultă că devin aplicabile dispozițiile noii legi penale ca lege mai favorabilă și prin urmare, pedeapsa stabilită pentru această infracțiune va fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 13 ani și 4 luni închisoare.

Aceeași este situația și în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 15 ani închisoare, observându-se că infracțiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism este prevăzută actualmente de legea nouă în art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012,fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, astfel încât potrivit art.6 alin.1 cod penal, pedeapsa urmează a fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de: 12 (doisprezece) ani închisoare.

Curtea a constatat de asemenea că, pentru fiecare din pedepsele principale stabilite mai sus, (complicitate la acte de terorism și constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism) hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a stabilit și aplicarea unei pedepse complementare de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b cod penal din 1969, iar dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile, întrucât potrivit art.66 alin.1 Cod penal, durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani, urmând deci ca în baza art. 6 alin. 5 Cod penal, să fie redusă durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a și b cod penal.

Potrivit celor expuse mai sus, Curtea, după descontopirea pedepselor și constatarea legii penale mai favorabile s-a constatat însă că, nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal, cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012, pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002, cu privire la care pedeapsa aplicată nu depășește maximul speciala prevăzut de legea nouă.

Dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile și cu privire la măsura de siguranță a expulzării care nu se mai regăsește în categoria măsurilor de siguranță reglementate de art.108 cod penal, așa încât în baza art. 6 alin. 5 Cod penal se va înlătura măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012.

În legătură cu incidența legii mai favorabile asupra măsurii de siguranță a expulzării, Curtea a constatat că, în mod indubitabil această măsură de siguranță nu mai este reglementată în categoria celor cuprinse în art.108 Cod penal, însă, deși dispozițiile noii legi penale reglementează conținutul unei pedepse complementare asemănătoare, aceea prevăzută de art.66 alin.1 lit.c constând în dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României, cu toate acestea, nu poate opera, în cursul executării, transformarea unei măsuri de siguranță într-o pedeapsă complementară, aceasta fiind împiedicată de existența autorității de lucru judecat, situație în care devin aplicabile art.6 alin.5 cod penal care stabilește că „măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute de legea nouă nu se mai execută”, acesta constituind temeiul legal al înlăturării măsurii de siguranță a expulzării condamnatului.

Examinând în continuare aplicabilitatea legii penale mai favorabile cu privire la cea dea treia hotărâre judecătorească de condamnare în executarea căreia se află condamnatul, Curtea a observat că prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15.07.2010, condamnatului O. H. i-au fost aplicate următoarele pedepse: pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969, faptă comisă în cursul anului 2000 și pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003, faptă de asemenea comisă în cursul anului 2000.

Aceste pedepse au fost contopite conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal din 1969, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969, aplicându-se și măsura de siguranță a expulzării condamnatului conform art.117 Cod penal din 1969.

Examinând aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aceste pedepse, Curtea a constatat că infracțiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, este prevăzută actualmente în art.241 cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 5 ani, nefiind incidente disp. art.6 alin.1 cod penal.

De asemenea, nu este incident art.6 alin.1 cod penal nici cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003, deoarece această infracțiune este reglementată actualmente în disp. art.367 alin.1 și 2 cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și prin urmare, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 10 ani închisoare.

Nici pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, nu depășește maximul pedepsei complementare de 5 ani prevăzut de art. art.66 lain.1 cod penal, astfel încât nu devin incidente dispozițiile legii penale mai favorabile nici cu privire la această pedeapsă complementară.

Însă, potrivit argumentelor expuse mai sus, s-a constatat de asemenea că dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile în privința măsurii de siguranță a expulzării dispusă conform art. 117 Cod penal din 1969 față de condamnat prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație deoarece măsura de siguranță a expulzării nu se mai regăsește în categoria măsurilor de siguranță reglementate de art.108 cod penal, așa încât în baza art. 6 alin. 5 Cod penal s-a înlăturat măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin această hotărâre judecătorească definitivă.

Soluționând în continuare obiectul secundar sau incident al prezentei sesizări, stabilit ca atare prin cele două decizii de desființare cu trimitere, Curtea a constatat că se impune a se verifica problema pluralității infracționale, și a stabilirii unei pedepse rezultante unice, care reprezintă un aspect necesar soluționării cauzei în baza art. 23 alin. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, rap. la art. 585 alin. 1 lit. a cod procedură penală.

În acest sens, verificându-se succesiunea hotărârilor judecătorești de condamnare, în raport de data rămânerii definitive a acestora cât și prin prisma datei săvârșirii ori epuizării infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea pe cale separată, Curtea a constatat că, infracțiunile pentru care au fost aplicate aceste pedepse au fost comise de către condamnatul O. H. înainte de a se dispune condamnarea sa definitivă pentru vreuna dintre ele, aflându-se deci în forma pluralității infracționale reglementată de art.38 cod penal.

Așa fiind, Curtea a constatat că, se impune stabilirea unei pedepse rezultante unice care urmează a fi determinată însă, în raport de art.39 alin.2 lit.b Cod penal, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că prin Hotărârea Prealabilă nr. 1 din 14 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în dezlegarea problemei de drept, că „ în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal cu privire la pedepse individuale.

În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 Cod penal.

În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi”.

Curtea a constatat, însă, că, nu aflăm în câmpul de aplicare al acestei decizii, deoarece, efectuând verificarea în cadrul celei de-a doua etape, se observă că în cazul condamnatului O. H. nu a fost aplicată nicio pedeapsă rezultantă potrivit legii vechi, întrucât pedepsele aplicate prin hotărâri judecătorești separate de condamnare nu au fost contopite în baza legii vechi, nefiind stabilită vreo pedeapsă rezultantă, aspect care împiedică efectuarea în integralitate a controlului stabilit prin această hotărâre prealabilă.

În această situație, Curtea a apreciat că, după stabilirea incidenței legii penale mai favorabile, contopirea pedepselor, obligatorie a fi efectuată potrivit deciziilor de desființare cu trimitere, se poate efectua numai în limitele deciziei nr.265/06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial nr.370/20 mai 2014, decizie care a stabilit ca dispozițiile art.5 cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Pe cale de consecință, cum cu privire la pedepsele componente ale pluralității infracționale au fost aplicate dispozițiile art.6 alin.1 Cod penal, stabilindu-se că legea penală mai favorabilă este legea nouă, curtea a apreciat că dispozițiile noii legi penale se impun a fi aplicate potrivit deciziei Curții Constituționale în legătură cu tratamentul sancționator al pluralității infracționale care urmează a fi deci stabilit conform art.39 alin.2 lit.b cod penal.

Și împotriva acestei sentințe s-au formulat contestații, de data aceasta atât de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, cât și de către condamnatul O. H., criticându-se pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, procurorul a criticat sentința respectiv pentru greșita aplicare a legii penale mai favorabile în ceea ce privește contopirea pedepselor în cazul concursului de infracțiuni, dispozițiile Vechiului Cod Penal fiind aplicabile în cauză, față de dispozițiile art.10 din Legea nr. 187/2012.

S-a arătat că potrivit art.10 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal, „tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile."

În acest context, instanța de judecată ar fi trebuit să aplice în cauză regulile

concursului de infracțiuni din Vechiul Cod Penal, iar în aplicarea legii penale mai favorabile să aibă în vedere că pedeapsa rezultantă ce o va stabili și o va da spre executare să nu depășească maximul la care se poate ajunge conform regulilor concursului de infracțiuni din Noul Cod Penal, adică 23 de ani și 4 luni.

În ceea ce privește pedepsele individuale acestea nu trebuiau reduse, atâta timp cât în urma aplicării regulilor concursului de infracțiuni conform Vechiului Cod Penal pentru pedepsele date spre executare, se poate aplica o pedeapsă care să nu depășească maximul la care se poate ajunge conform Noului Cod Penal.

Conform regulilor concursului de infracțiuni din Vechiul Cod Penal, condamnatul ar urma să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 20 de ani (care reprezintă maximul special prevăzut de legea veche), la care se poate adăugă un spor de până la 5 ani.

În această situație instanța ar fi trebuit sa mențină pedepsele astfel cum au fost aplicate, să stabilească că pedeapsa cea mai grea dintre cele stabilite este aceea de 20 de ni, la care să adauge un spor care să nu fie mai mare de 3 ani și 4 luni, astfel încât să fie respectate atât dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, cât și dispozițiile art. 6 alin. l din Noul Cod Penal privind aplicarea legii penale mai favorabile.

S-a mai arătat de procuror că mecanismul folosit de instanța de judecată, cel stabilit de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.1/2014, în sensul că într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Noul Cod Penal, cu privire la pedepsele individuale, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Noul Cod Penal, nu este aplicabil în cauză.

Aceasta deoarece decizia invocată de către instanță are în vedere o altă situație juridică, aceea a unui concurs de infracțiuni deja stabilit printr-o hotărâre definitivă și a unei pedepse rezultante deja aplicate, pentru care instanța trebuie să verifice doar incidența art. 6 din Codul Penal, atât cu privire la pedepsele individuale, cât și cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată anterior în urma contopirii pedepselor.

În speță, instanța, în cadrul aceleiași judecăți, trebuie să verifice incidența art. 6 alin.l din Noul Cod Penal (atât pentru pedepsele individuale, cât și pentru pedeapsa rezultantă), să contopească pedepsele și să stabilească o pedeapsă rezultantă ce urmează a fi aplicată condamnatului, ceea ce reprezintă o situație juridică diferită de cea analizată de către Înalta Curte în cadrul deciziei sus - menționată.

În acest context mecanismul care trebuie aplicat astfel încât să fie respectate atât dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art.6 din Noul Cod penal, cât și Decizia Curții Constituționale nr. 256/2014 este de menținere a pedepselor astfel cum au fost stabilite de către instanțe și date spre executare, efectuarea contopirii conform regulilor concursului de infracțiuni din Vechiul Cod Penal și stabilirea unei pedepse rezultante care să nu fie mai mare decât maximul la care s-ar putea ajunge conform Noului Cod Penal, adică 23 de ani și 4 luni.

Nu în ultimul rând, analizând dispozițiile concursului de infracțiuni din cele două legi succesive, se constată că legea penală veche este mai favorabilă, chiar dacă pedepsele individuale nu sunt reduse la maximele speciale prevăzute de noua lege penală, datorita faptului că instanța, teoretic, poate aplica fie o pedeapsa egală cu pedeapsa maximă ce i-a fost aplicată inculpatului, respectiv: 20 de ani închisoare, dacă instanța apreciază că nu se impune și acordarea unui spor; fie o pedeapsă, care poate fi mai mică sau cel puțin egală cu pedeapsa de 23 de ani și 4 luni, calculată conform legii penale noi, prin sentința penală contestată.

Având în vedere că legea penală veche acordă instanței posibilitatea de a aplica sau nu un spor, precum și posibilitatea de stabili cuantumul acestuia (care poate fi mai mic de 23 de ani și 4 luni), în comparație cu noua lege penală care impune judecătorului, în mod obligatoriu, aplicarea pedepsei în cuantum de 23 de ani și 4 luni, legea penală mai favorabilă, în situația condamnatului, este Vechiul Cod Penal.

În raport cu numărul mare de infracțiuni comise precum și cu gravitatea acestora, s-a solicitat acordarea unui spor, care să nu fie mai mare de 3 ani și 4 luni.

O altă critică a procurorului vizează greșita aplicare a legii penale mai favorabile sub aspectul înlăturării măsurii de siguranță a expulzării (prevăzută de art.117 din Vechiul Cod Penal, față de dispozițiile art. 6 alin.5 teza finală din Noul Cod Penal, care prevăd că "măsurile de siguranță neexecutate tare au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta".

S-a arătat că potrivit art. 6 alin. 5 din Noul Cod Penal „pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta."

Susținerea instanței în sensul că autoritatea de lucru judecat împiedică convertirea măsurii de siguranță a expulzării în pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. c din noul Cod penal este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 6 din noul Cod Penal se aplica tocmai în situația pedepselor rămase definitive, adică a existenței autorității de lucru judecat.

Aceste dispoziții legale sunt aplicabile, în aceeași măsură, dacă condamnatul se află în executarea pedepsei principale (art. 6 alin.l, 2 și 3), în executarea măsurilor educative (art.6 alin.4) sau/și în executarea pedepselor complementare și măsurilor de siguranță (art.6 alin. 5).

În acest context, aprecierea instanței în sensul că măsura de siguranță nu poate fi convertită în cursul executării apare ca nefondată, textul de lege invocat reglementând tocmai această ipoteză, fiind de esența convertirii ca măsura să fie în curs de executare.

Faptul că această măsură de siguranță nu se mai regăsește în Noul Cod Penal tot ca o măsură de siguranță, ci ca o pedeapsă complementară nu este de natură să ducă la concluzia că această măsură "nu mai este prevăzută de legea nouă", astfel cum a apreciat instanța.

Aceasta deoarece măsura de siguranță are o continuitate în noile dispoziții penale, fiind preluată sub denumirea de pedeapsă complementară, schimbându-se deci doar natura juridice a acesteia și nu și conținutul ei.

În același timp, s-a arătat că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a elimina/abroga această măsură de siguranță din noile dispoziții penale, de scoatere a acestei măsuri în afara sancțiunilor penale în mod total, ambele dispoziții penale succesive reglementând această sancțiune, fie ca măsură de siguranță, care conform vechilor dispoziții penale era o sancțiune de drept penal, fie ca pedeapsă complementară, care conform noilor dispoziții legale este tot o sancțiune de drept penal (art.2 alin.l Noul Cod penal).

Pe de altă parte, s-a arătat că potrivit art.6 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicarea Codului penal, interdicțiile decurgând din condamnări pronunțate în baza legii vechii și produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătorești, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea este prevăzută de legea penală nouă și dacă interdicția este prevăzută de lege.

Conform noilor dispoziții penale, toate faptele pentru care s-au pronunțat cele două hotărâri definitive sunt prevăzute ca infracțiuni și în noile dispoziții penale, iar interdicția străinului de a se afla pe teritoriul României este, de asemenea, prevăzută și de legea penală nouă, sub denumirea de pedeapsă complementară.

Mai mult, s-a arătat că pentru 3 dintre infracțiunile comise, respectiv complicitate la acte de terorism, constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism și constituirea unui grup infracțional organizat, nouă reglementare penală (art.67 alin.2) prevede aplicarea obligatorie a pedepsei interzicerii unor drepturi când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită.

Ori, atât legea specială în noua reglementare, respectiv Legea nr.535/2004, cât și Noul Cod Penal, respectiv art. 367 alin.l și 2, prevăd obligatoriu ca pe lângă pedeapsa principală să fie aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi.

În acest context, interdicția străinului de a se afla pe teritoriul României (care anterior era cunoscută sub denumirea de expulzare), este „prevăzută de lege", respectiv în art.66 alin.l lit.c Noul Cod Penal, iar faptele pentru care s-au pronunțat condamnările sunt prevăzute și de legea nouă, respectiv Legea nr. 535/2004 modificată (actele de terorism), Legea nr. 85/2006 modificată (bancruta frauduloasă) și art. 367 alin.l și 2 N.C.P. (constituirea unui grup infracțional organizat).

Fiind îndeplinite cele două condiții ale art.6 din Legea nr.187/2012, precum și condițiile prevăzute de art. 6 alin.5 teza finală din Noul Cod Penal, instanța de judecată ar fi trebuit să constate că măsura de siguranță a expulzării îți găsește corespondent în noua reglementare, ca pedeapsă complementară.

Nu în ultimul rând, s-a arătat că dispozițiile Noului Cod Penal sunt mai favorabile datorită faptului că perioada în timp a acestei interdicții este limitată la maximum 5ani, pe când în Vechiul Cod Penai această interdicție putea dura chiar mai mult de 5 ani.

S-a arătat că această interdicție poate fi aplicată în conținutul și în limitele prevăzute de noua lege penală, chiar dacă în ceea ce privește contopirea pedepselor principale se efectuează conform regulilor din Vechiul Cod Penal, datorită faptului că art. 6 alin.6 din Noul Cod Penal prevede că „dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau a măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă."

La rândul său, condamnatul O. H. a învederat că în ceea ce privește situația sa juridică, la acest moment procesual pedepsele aplicate pentru toate aceste infracțiuni, sunt concurente.

În ceea ce privește a doua etapă stabilită de Instanța Supremă prin Decizia nr. 1/14.04.2014, respectiv etapa stabilirii tratamentului sancționator, ținând seama de mecanismul indicat în decizie, arată că se impune stabilirea pedepsei rezultante.

Aceasta va fi făcută în conformitate cu prevederile legii vechi, raționamentul neintrând în contradicție directă cu dispozițiile instanței de contencios constituțional,, respectiv cu dispozițiile deciziei nr. 265/10.05.2014, a Curții Constituționale.

Pentru a se dispune astfel, se va avea în vedere că dispozițiile privind tratamentul sancționator prevăzut de art. 39 lit. b din noul Cod Penal, la pedeapsa închisorii celei mai grele, respectiv de 13 ani și luni, se adaugă un spor o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, fapt ce face ca legea nouă să u fie mai favorabilă condamnatului.

În acest sens, s-a solicitat a se constata că pedeapsa cea mai mare ce face parte din concursul de infracțiuni este cea de 13 ani si 4 luni închisoare (redusă de la 20 ani închisoare), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art. 32 alin. 1, lit. b din Legea nr. 535/2004, aportat la art. 205 alin. l și 2 din. NCP, cu aplicarea art. 48 din Codul Penal.

În temeiul art. 34 alin. 1, lit. b din vechiul Cod Penal, s-a solicitat contopirea pedepselor menționate anterior, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, care se află deja la maximul ei special, respectiv 13 ani si 4 luni închisoare.

S-a solicitat a se constata de asemenea, în raport de cuantumul acesteia, că este îndestulătoare și nu impune adăugarea unui spor, acesta fiind facultativ spre deosebire de noua reglementare, care impune aplicarea sporului în modalitatea stabilită la art. 39 din noul Cod Penal) și necesar numai în condițiile în care pedeapsa rezultantă majorată la maximul special, nu este suficientă.

Ori, în speța de față, având în vedere vârsta condamnatului la împlinirea pedepsei și cuantumul semnificativ al acesteia la plafonul maximului special, aplicarea unui spor nu este justificată.

De asemenea, s-a cerut a se constata că măsura de siguranță a expulzării nu mai este prevăzută ca măsură de siguranță și în noul Cod Penal, iar sancțiunea de drept ca pedeapsă complementară înlocuitoare, respectiv cea a interzicerii străinului de a se afla pe teritoriul țării, conform art. 66 lit. c din noul Cod Penal, nu este aplicabilă condamnatului, acesta fiind cetățean român. Art. 19 alin. 1 din Constituția României, legea supremă a țării, stabilește fără echivoc faptul că „cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România".

În acest sens, chiar de ar fi fost corect în fond, raționamentul parchetului privind corespondentul pedepsei, nu este aplicabil condamnatului.

S-a solicitat a se constata că în ceea ce privește măsura complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c din vechiul Cod penal, dezlegarea dată de instanța fondului în ultimul ciclu procesual este corectă.

S-a apreciat ca fiind corectă dispoziția de computare a perioadei deja executate de condamnat, în vederea emiterii unui mandat de executare care să aibă în vedere perioadele de la 06.04.2005 la 27.04.2006, precum și de la 19.07.2013 la zi.

Prin decizia penală nr. 3139 din 12.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis contestațiile formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală și de către condamnatul O. H. împotriva sentinței penale nr. 142 din 30 octombrie 2014 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Ploiești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, dar nu pentru considerentele învederate de aceștia.

S-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel Ploiești în vederea rejudecării.

S-au reținut în considerentele deciziei următoarele:

Instanța de fond, în soluționarea cauzei, a pornit de la o premisă

greșită, considerând că nu este aplicabilă decizia nr.l/HP/14.04.2014 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu s-a realizat în cauză

contopirea pedepselor potrivit legii vechi, neexistând nicio pedeapsă

rezultantă, astfel încât este în imposibilitate să efectueze în integralitate

controlul stabilit prin decizia sus-menționată, în acest fel, ignorând deciziile

anterioare, pronunțate în aceeași cauză și de fiecare dată pentru același

motiv (nesoluționarea contopirii pedepselor aplicate condamnatului O.

H. potrivit legii vechi), de către Înalta Curte de Casație și Justiției

deciziile nr. 1880/30.05.2014 și 2336/1.08.2014, prin care s-a învederat că în

examinarea incidenței art. 6 din Codul penal, se impune aplicarea

mecanismului de determinare a legii penale mai favorabile stabilit prin),

decizia nr. l/HP/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - completul

pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fapt ce implică

stabilirea unei pedepse rezultante potrivit legii vechi, urmare a realizării

contopirii pedepselor și compararea acesteia cu pedeapsa rezultantă,

stabilită în raport de dispozițiile art.39 Cod penal.

C. legal în care instanța putea să efectueze contopirea pedepselor potrivit legii vechi, atunci când soluționa sesizarea comisiei de evaluare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni, era conferit și învederat, de altfel și în deciziile anterioare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție de casare cu trimitere spre rejudecare a prezentei cauze, de dispozițiile art.23 alin.4 din Legea nr.255/2014 privind punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, în care se arată că instanța, sesizată cu privire la persoanele-aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate, avea obligația să identifice și să soluționeze, din oficiu, toate aspectele necesare soluționării acestei cererii. Ori, ceea ce se impunea a fi soluționat din oficiu, în vederea rezolvării cererii cu care instanța de fond a fost investită, era tocmai realizarea contopirii pedepselor potrivit legii vechi și ulterior aplicarea dispozițiilor deciziei nr. l/HP/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fapt ignorat de instanța de fond.

Instanța de fond a considerat inaplicabilă decizia nr. l/HP/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu a existat o contopire a pedepselor potrivit legii vechi, (deși anterior Înalta Curte de Casație și Justiție casare în două rânduri hotărârile instanței de fond pentru acest considerent) și s-a raportat la decizia 265/6.05.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.370/20.05.2014, care de fapt analizează și cenzurează sub aspectul legalității, dispozițiile art.5 din Cocul penal, precum și decizia nr.2/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și justiție.

Ori, în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art.5 din Noul Cod. penal, fiind vorba de hotărâri definitive, intrate în puterea autorității de lucru judecat, fiind aplicabile dispozițiile art.6 Cod penal care se referă la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, cât și decizia nr. l/HP/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispozițiile art.10 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, învederează că tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi mai favorabilă, ori instanța a constatat existența pluralității de infracțiuni și a făcut aplicarea dispozițiilor legii noi, apreciind incidente aceste dispoziții.

Astfel, apreciind că în cauză, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, în soluționarea sesizării comisiei de evaluare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O. H., pentru a nu-i încălca dreptul acestuia la o cale efectivă de atac (art.6 și art.13 din CEDO, relative la dreptul la un proces echitabil și la dreptul la un recurs efectiv, dau expresie unei idei generale, potrivit cu care o protecție eficace a drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi substanțiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare, relevantă fiind în acest sens cauza Boyle și Rice versus Marea Britanie, în care se subliniază necesitatea unui remediu efectiv care să permită persoanei să se prevaleze de drepturile și libertățile garantate de Conveție), se impune admiterea contestațiilor, casarea sentinței penale nr.142 din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești în vederea rejudecării.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în rejudecarea cauzei, instanța a ținut seama de dispozițiile art.23 alin.4 din Legea nr.255/2014 privind punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru ^modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual-penale (acest act normativ permite instanței să realizeze contopirea pedepselor în cadrul sesizării formulată de Comisia Penitenciarului Mărgineni), ale art.6 din Codul penal și de decizia nr. l/HP/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

IV. D. urmare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Analizând actele și lucrările dosarului și prin prisma celor trei decizii de desființare pronunțate până în prezent de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea reține că principiile pe care le-a statuat instanța supremă în legătură cu soluționarea speței de față sunt în număr de trei și anume:

1. Trebuie efectuat concursul de infracțiuni atât potrivit legii vechi, cât și potrivit legii noi, în mod efectiv, concret, în temeiul art. 23 alin. 4 din Legea nr. 255/2013 conform căruia „instanța sesizată cu privire la situațiile prevăzute de alin. 2 va examina și rezolva, din oficiu, referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesare soluționării cauzei”.

2. Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este pe deplin aplicabilă în cauză, în contra a aceea ce a susținut P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală prin motivele de contestație.

3. Nu se poate pune problema ca persoanei condamnată O. H. să i se agraveze situația prin aplicarea prevederilor enunțate anterior, câtă vreme acesta nu are încă stabilită niciun fel de situație juridică referitoare la pedeapsa rezultantă de executat, iar pe de altă parte, cuantumul aritmetic al tuturor pedepselor ce i s-au dat spre executare, ar conduce la un final al executării acestora la data de 10.05.2051.

Raportat la cele astfel stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea urmează, mai întâi să constate că pedepsele individuale pe care le are de executat condamnatul O. H. sunt următoarele: pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 vechiul Cod penal; pedeapsa principală de 3 ani închisoare plus pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul Cod penal, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 alin.2 rap. la art. 76 lit. b) vechiul Cod penal, ambele cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) vechiul Cod penal; pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa principală de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 vechiul Cod penal; pedeapsa principală de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, toate trei cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal; pedeapsa de principală de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal, aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal; pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 vechiul Cod penal, ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal.

În baza vechiului Cod penal, mai exact a dispozițiilor referitoare la sancționarea concursului de infracțiuni, potrivit art. 33 lit. a vechiul Cod penal și art. 34 alin. 1 lit. vechiul Cod penal, Curtea constată că toate infracțiunile pentru care O. H. a primit cele 7 pedepse individuale sunt săvârșite mai înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

D. urmare, se va aplica acestei persoane pedeapsa principală cea mai grea, de 20 de ani închisoare, la care se va adăuga un spor de 5 ani închisoare, datorită împrejurării că respectivul cuantum de 20 de ani este chiar maximul special al pedepsei prevăzute de lege, maxim care nu poate fi în niciun caz considerat ca îndestulător datorită gravității excepționale, evidente și de notorietate a faptelor pentru care numitul O. H. a fost condamnat, dar și avându-se în vedere numărul mare al acestora.

De asemenea, se va face aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. 1 și 3 vechiul Cod penal, dar și al dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a,b,c, vechiul Cod penal.

Trecând la etapa următoare, aceea a analizării incidenței dispozițiilor art. 6 din Codul penal cu privire la pedepsele individuale, Curtea constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15.07.2010, condamnatului O. H. i-au fost aplicate următoarele pedepse: pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969, faptă comisă în cursul anului 2000 și pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003, faptă de asemenea comisă în cursul anului 2000.

Aceste pedepse au fost contopite conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal din 1969, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal din 1969, aplicându-se și măsura de siguranță a expulzării condamnatului conform art.117 Cod penal din 1969.

Examinând aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aceste pedepse, curtea constată că infracțiunea de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a și b din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 Cod penal din 1969 pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, este prevăzută actualmente în art.241 cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 5 ani, nefiind incidente disp. art.6 alin.1 cod penal.

De asemenea, nu este incident art.6 alin.1 cod penal nici cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003, deoarece această infracțiune este reglementată actualmente în disp. art.367 alin.1 și 2 cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și prin urmare, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 10 ani închisoare.

În plus, nici pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969 aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, nu depășește maximul pedepsei complementare de 5 ani prevăzut de art. art.66 lain.1 cod penal, astfel încât nu devin incidente dispozițiile legii penale mai favorabile nici cu privire la această pedeapsă complementară.

Examinând în continuare, aplicabilitatea disp. art.6 alin.1 cod penal cu privire la următoarea pedeapsă aplicată condamnatului prin hotărâre judecătorească definitivă, aceea de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la 20.10.2012, se constată că prin această sentință, condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art.70 alin.1 din OUG 105/2001, faptă comisă în perioada iunie-iulie 2006, dar față de care nu sunt incidente dispozițiile legii penale mai favorabile deoarece pedeapsa de 2 ani închisoare nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 5 ani, cu observarea faptului că infracțiunea de trecerea frauduloasă a frontierei este prevăzută actualmente în art.262 alin.2 lit.a Cod penal, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

Tot prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus contopirea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei cu următoarele pedepse: pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969 aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004.

S-a stabilit spre executare în urma contopirii dispusă de Curtea de Apel Oradea, conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal din 1969, pedeapsa rezultantă cea mai grea de 2o ani închisoare, și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969, dispunându-se și măsura de siguranță a expulzării condamnatului.

Examinând legea penală mai favorabilă cu privire la aceste pedepse aplicate la rândul lor prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, Curtea constată că sunt incidente disp. art.6 alin.1 cod penal cu privire la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 Cod penal din 1969 rap. la art. 32 alin. 1 lit. a și alin. 2 lit. a din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 Cod penal din 1969.

În acest sens, s-a observat că această infracțiune se regăsește actualmente în art. 48 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 lit. a și c Cod penal, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de 10 ani la care se adaugă un spor de o treime. Maximul special de care se ține seama la aplicarea disp. art. 6 alin.1 din codul penal este cel raportat la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 205 alin.1 și 2 din NCP ce are un maxim special de 10 ani închisoare, deci un spor de 3 ani și 4 luni, maximul prevăzut de legea nouă fiind așadar acela de: 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare.

Așa fiind, cum pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acte de terorism depășește maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 13 ani și 4 luni închisoare, rezultă că devin aplicabile dispozițiile noii legi penale ca lege mai favorabilă și prin urmare, pedeapsa stabilită pentru această infracțiune va fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 13 ani și 4 luni închisoare.

Aceeași este situația și în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 15 ani închisoare, observându-se că infracțiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism este prevăzută actualmente de legea nouă în art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, astfel încât potrivit art.6 alin.1 cod penal, pedeapsa urmează a fi redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de: 12 (doisprezece) ani închisoare.

Curtea constată de asemenea că, pentru fiecare din pedepsele principale stabilite mai sus, (complicitate la acte de terorism și constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism) hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a stabilit și aplicarea unei pedepse complementare de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b cod penal din 1969, iar dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile, întrucât potrivit art.66 alin.1 Cod penal, durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani, urmând deci ca în baza art. 6 alin. 5 Cod penal, să fie redusă durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a și b cod penal.

Potrivit celor expuse mai sus, Curtea, după descontopirea pedepselor și constatarea legii penale mai favorabile constată însă că, nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal, cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012, pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002, cu privire la care pedeapsa aplicată nu depășește maximul speciala prevăzut de legea nouă.

Prin sentința penală nr. 424/25.05.2010 a Tribunalului București - Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3848/23.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnatul O. H. i-au fost aplicate următoarele pedepse: pedeapsa de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal din 1969 (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale), aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 Cod penal din 1969, aceste fapte fiind comise în perioada septembrie 2001 – octombrie 2002.

În urma stabilirii regulilor concursului de infracțiuni conform art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal din 1969, aceste două pedepse au fost contopite, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b și c Cod penal din 1969(cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

Verificând incidența disp. art.6 cod penal cu privire la aceste pedepse definitive, Curtea constată că devin aplicabile dispozițiile Noului Cod penal ca lege mai favorabilă în cursul executării deoarece infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, nemaifiind incriminată ca atare cu referire la consecințele deosebit de grave, rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art.244 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.36 alin.1 cod penal, text de lege care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată condamnatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, urmând ca potrivit art.6 alin 1 Cod penal, pedeapsa să fie redusă la acest maxim special, deci acela de 5 ani închisoare.

Aceeași este situația și în cazul infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art.323 cod penal din 1969, stabilită în sarcina condamnatului prin aceeași sentință menționată mai sus, pentru care acestuia i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare, observându-se că, devin incidente dispozițiile Hotărârii Prealabile nr.12/02 iunie 2014 pronunțată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit cărora infracțiunea prev. de art.323 Cod penal din 1969 nu este dezincriminată, regăsindu-se în art.367 alin.1 cod penal (în cazul condamnatului) care prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, concluzionându-se deci că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, urmând ca potrivit art.6 alin 1 cod penal, pedeapsa să fie redusă la acest maxim special, deci acela de 5 ani închisoare.

Dispozițiile legii penale mai favorabile sunt incidente și cu privire la pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, c Cod penal din 1969, (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale), deoarece noua lege penală este mai favorabilă întrucât potrivit art.66 alin.1 Cod penal, durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani, urmând deci ca în baza art. 6 alin. 5 Cod penal, să fie redusă durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal din 1969, de la 10 ani, la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a, b și g (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) Cod penal, conținutul pedepsei complementare urmând a fi stabilit în raport de noua lege penală mai favorabilă.

În ceea ce privește măsura de siguranță a expulzării, dispusă față de acest condamnat prin sentința penală nr. 192 din 09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și prin sentința penală nr. 124 din 08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012, Curtea constată că în mod evident, în baza art. 6 alin. 6 din Codul penal se impune înlăturarea acestora.

Aceasta întrucât, indiferent de teoriile potrivit cărora ar trebui sau nu ar trebui să se aprecieze că măsura de siguranță a expulzării - care nu se mai regăsește de lege lata în categoria măsurilor de siguranță reglementate de art. 108 Cod penal – să fie recalificată în pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. c Cod penal, acest aspect nu este incident în cauză.

Și aceasta întrucât, din adresa nr. 1624/ANC/23.01.2015 întocmită de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției (fila 21), reiese cu claritate faptul că persoana condamnată O. H. este în acest moment și a fost și în ultimii 21 de ani, mai exact începând cu data de 18.01.1994, cetățean român.

Acestea fiind zise, nu i se poate aplica nici măsura de siguranță a expulzării, date fiind prevederile art. 19 alin. 1 din Constituția României, potrivit cărora „cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România”, dar nici pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. c Cod penal și anume „dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României”.

În legătură cu cea din urmă noțiune, aceea de „străin”, definiția acesteia se regăsește în OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România, astfel cum a fost aceasta modificată inclusiv prin OG nr. 25 din 26.08.2014 și anume la art. 2 lit. a în care se menționează în mod expres că prin străin se înțelege persoana care nu are cetățenie română, cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European ori cetățenia Confederației Elvețiene.

Chiar dacă în același art. 2 se stipulează că termenul mai sus menționat ca și celelalte, are înțelesul acesta doar pentru scopurile respectivei ordonanțe de urgență, este fără echivoc că la această definiție trebuie să ne raportăm în condițiile în care Codul penal nu cuprinde vreo dispoziție contrară.

Revenind, în următoarea etapă prevăzută în Decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se va constata incidența și a art. 38 alin. 1 Cod penal cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele astfel reindividualizate, iar conform art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal se va stabili pedeapsa principală cea mai grea, de 13 ani și 4 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse principale, condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 ani și 4 luni închisoare.

Se vor aplica, de asemenea, dispozițiile art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal și art. 65 alin. 1 Cod penal, condamnatul având de executat pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit.a, b, g Cod penal, precum și art. 66 alin. 1 lit. a, b, g, Cod penal.

Ultima etapă este dată de compararea pedepsei rezultante potrivit legii vechi cu maximul la care s-a ajuns în baza art. 39 Cod penal, rezultatul fiind acela că este depășit acest maxim și drept urmare, se va reduce la acest maxim: pedeapsa principală de 23 ani și 4 luni închisoare; pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit.a, b, g Cod penal, cu aplicarea art. 65 alin. 1 Cod penal și art. 66 alin. 1 lit. a, b, g Cod penal.

Recapitulând, constatând că sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni este întemeiată, Curtea, în rejudecare, după desființarea cu trimitere, va proceda astfel:

În baza art. 23 alin. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, va admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O. H., fiul lui K. și Z., născut la 1.03.1963 în Siria, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul Cod penal și pedeapsa accesorie prev. de art.71, 64 lit. a) teza a II-a și b) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15.07.2010, în componentele sale, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 vechiul Cod penal și pedeapsa principală de 3 ani închisoare plus pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul Cod penal, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 alin.2 rap. la art. 76 lit. b) vechiul Cod penal, ambele cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) vechiul Cod penal.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 20 ani închisoare, pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 20.10.2012, în componentele sale pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa principală de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 vechiul Cod penal și pedeapsa principală de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, toate trei cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 16 ani închisoare, pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 424/25.05.2010 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3848/23.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în componentele sale, pe care le va repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de principală de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal, aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 vechiul Cod penal, ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal.

În baza art. 23 alin. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013 coroborat cu art.33 lit. a) vechiul Cod penal și art. 34 alin.1 lit. b) vechiul Cod penal se va constata concursul de infracțiuni cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele mai sus menționate și aplică pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare la care adaugă un spor de 5 ani închisoare, astfel că pedeapsa principală rezultantă stabilită va fi de 25 ani închisoare.

În baza art. 35 alin.1 și 3 vechiul Cod penal se va aplica pedeapsa complementară cea mai grea de 10 ani închisoare interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal.

Se va aplica disp. art.71 și 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal.

În baza art. 449 alin.1 vechiul Cod de procedură penală se va deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la data de 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum și de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Se va dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274/29 iunie 2010, emis de către Curtea de Apel București (în execuție), nr.229 din 30 octombrie 2012, emis de către Curtea de Apel Oradea (în așteptare) și nr.1288 din 4 septembrie 2013 emis de către Tribunalul București (în așteptare) și se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

Se va constata că nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 vechiul Cod penal, actualmente prev. de art. 241 alin.1 lit. a) și b) Cod penal și nici cu privire la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul Cod penal, actualmente prev. de art. 66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic, art.74 alin.2 vechiul Cod penal rap la art. 76 lit. b) vechiul Cod penal, actualmente prev. de art. 367 alin.1 Cod penal.

În baza art. 6 alin. 6 Cod penal, se va înlătura măsura de siguranță a expulzării dispusă conform art. 117 vechiul Cod penal față de condamnat prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal se va reduce pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 vechiul Cod penal, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 lit. a) și c) Cod penal, acela de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, se va reduce pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, acela de 12 (doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 5 Cod penal, se va reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal, de la 10 ani la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal.

Se va constata că nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal, cu privire la pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012, pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002, actualmente prev. de art. 262 alin.1 Cod penal.

În baza art. 6 alin. 6 Cod penal se va înlătura măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal se va reduce pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal, acela de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, se va reduce pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 vechiul Cod penal din 1969, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. 1 Cod penal, acela de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 5 Cod penal, se va reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) vechiul Cod penal, de la 10 ani la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a), b) și g) Cod penal (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

În baza art. 23 alin. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, rap. la art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, se va constata incidența art. 38 alin.1 Cod penal cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele de mai sus și conform art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal stabilește pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care se va adauga un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale menționate mai sus și anume:

- 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 143 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 vechiul Cod penal;

- 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003);

- 2(doi) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002;

- 12 (doisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012;

- 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal;

- 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, adică 10 ani închisoare,

în final condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 (douăzecișitrei) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, condamnatul va executa pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) și g) Cod penal (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

Se va aplica disp. art. 65 alin.1 Cod penal și art. 66 alin.1 lit. a), b) și g) Cod penal.

În baza art. 585 alin.1 Cod de procedură penală se va deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la data de 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum și de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Se va dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274/29 iunie 2010, emis de către Curtea de Apel București (în execuție), nr.229 din 30 octombrie 2012, emis de către Curtea de Apel Oradea (în așteptare) și nr.1288 din 4 septembrie 2013 emis de către Tribunalul București (în așteptare) și se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

În temeiul Deciziei nr.1 din data de 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se va constata că pedeapsa rezultantă (principală și complementară) aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 Cod penal și, drept urmare, va fi redusă la acest maxim și anume:

- pedeapsă principală de 23 (douăzecișitrei) ani și 4 (patru) luni închisoare;

- pedeapsă complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a), b) și g) Cod penal.

Se vor aplica disp. art. 65 alin.1 Cod penal și art. 66 alin.1 lit. a), b) și g) Cod penal.

În baza art. 585 alin.1 Cod de procedură penală se va deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la data de 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum și de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Se va dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274/29 iunie 2010, emis de către Curtea de Apel București (în execuție), nr.229 din 30 octombrie 2012, emis de către Curtea de Apel Oradea (în așteptare) și nr.1288 din 4 septembrie 2013 emis de către Tribunalul București (în așteptare) și se va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentințelor menționate care nu sunt contrare dispozițiilor prezentei.

Având în vedere și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În rejudecare, după desființare cu trimitere:

În baza art. 23 alin. 1 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O. H., fiul lui K. și Z., născut la 1.03.1963 în Siria, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni.

I.a. Descontopește pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul Cod penal și pedeapsa accesorie prev. de art.71, 64 lit. a) teza a II-a și b) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15.07.2010, în componentele sale, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 vechiul Cod penal și pedeapsa principală de 3 ani închisoare plus pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul Cod penal, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 alin.2 rap. la art. 76 lit. b) vechiul Cod penal, ambele cu aplic. art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) vechiul Cod penal.

b. Descontopește pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 20 ani închisoare, pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 20.10.2012, în componentele sale pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa principală de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 vechiul Cod penal și pedeapsa principală de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, toate trei cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal.

c. Descontopește pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 16 ani închisoare, pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal, aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 424/25.05.2010 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3848/23.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în componentele sale, pe care le repune în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de principală de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal, aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal și pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 vechiul Cod penal, ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal.

II. În baza art. 23 alin. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013 coroborat cu art.33 lit. a) vechiul Cod penal și art. 34 alin.1 lit. b) vechiul Cod penal constată concursul de infracțiuni cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele mai sus menționate și aplică pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare la care adaugă un spor de 5 ani închisoare, astfel că pedeapsa principală rezultantă stabilită va fi de 25 ani închisoare.

În baza art. 35 alin.1 și 3 vechiul Cod penal aplică pedeapsa complementară cea mai grea de 10 ani închisoare interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal.

Aplică disp. art.71 și 64 lit. a), b) și c) vechiul Cod penal.

În baza art. 449 alin.1 vechiul Cod de procedură penală deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la data de 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum și de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274/29 iunie 2010, emis de către Curtea de Apel București (în execuție), nr.229 din 30 octombrie 2012, emis de către Curtea de Apel Oradea (în așteptare) și nr.1288 din 4 septembrie 2013 emis de către Tribunalul București (în așteptare) și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

III. a. Constată că nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 vechiul Cod penal, actualmente prev. de art. 241 alin.1 lit. a) și b) Cod penal și nici cu privire la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) vechiul Cod penal, actualmente prev. de art. 66 alin.1 lit.a) și b) Cod penal, aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003 cu aplic, art.74 alin.2 vechiul Cod penal rap la art. 76 lit. b) vechiul Cod penal, actualmente prev. de art. 367 alin.1 Cod penal.

În baza art. 6 alin. 6 Cod penal, înlătură măsura de siguranță a expulzării dispusă conform art. 117 vechiul Cod penal față de condamnat prin sentința penală nr. 192/09.07.2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2574/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație.

b. În baza art. 6 alin. 1 Cod penal reduce pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 vechiul Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. a) și alin. 2 lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. 1 și 2 vechiul Cod penal, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 Cod penal rap. la art. 32 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 lit. a) și c) Cod penal, acela de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122/13.06.2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611/20.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism prev. de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, acela de 12 (doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 5 Cod penal, reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) vechiul Cod penal, de la 10 ani la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal.

Constată că nu este incident art. 6 alin. 1 Cod penal, cu privire la pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012, pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002, actualmente prev. de art. 262 alin.1 Cod penal.

În baza art. 6 alin. 6 Cod penal înlătură măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin sentința penală nr. 124/08.10.2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30.10.2012.

c. În baza art. 6 alin. 1 Cod penal reduce pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 vechiul Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul Cod penal, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal, acela de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prev. de art. 323 vechiul Cod penal din 1969, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. 1 Cod penal, acela de 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 5 Cod penal, reduce durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) vechiul Cod penal, de la 10 ani la 5 ani conform art. 66 alin. 1 lit. a), b) și g) Cod penal (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

IV. În baza art. 23 alin. 4 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, rap. la art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, constată incidența art. 38 alin.1 Cod penal cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele de mai sus și conform art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal stabilește pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale menționate mai sus și anume:

- 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 143 alin. 2 lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 vechiul Cod penal;

- 3(trei) ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 și 2 din Legea nr. 39/2003);

- 2(doi) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002;

- 12 (doisprezece) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 alin. 1 din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012;

- 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplic. art. 36 alin. 1 Cod penal;

- 5 (cinci) ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, adică 10 ani închisoare,

în final condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 (douăzecișitrei) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, condamnatul va executa pedeapsa complementară cea mai grea, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) și g) Cod penal (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

Aplică disp. art. 65 alin.1 Cod penal și art. 66 alin.1 lit. a), b) și g) Cod penal.

În baza art. 585 alin.1 Cod de procedură penală deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la data de 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum și de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274/29 iunie 2010, emis de către Curtea de Apel București (în execuție), nr.229 din 30 octombrie 2012, emis de către Curtea de Apel Oradea (în așteptare) și nr.1288 din 4 septembrie 2013 emis de către Tribunalul București (în așteptare) și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

V. În temeiul Deciziei nr.1 din data de 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constată că pedeapsa rezultantă (principală și complementară) aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi conform art. 39 Cod penal și, drept urmare, va fi redusă la acest maxim și anume:

- pedeapsă principală de 23 (douăzecișitrei) ani și 4 (patru) luni închisoare;

- pedeapsă complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a), b) și g) Cod penal.

Aplică disp. art. 65 alin.1 Cod penal și art. 66 alin.1 lit. a), b) și g) Cod penal.

În baza art. 585 alin.1 Cod de procedură penală deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la data de 6 aprilie 2005 la data de 27 aprilie 2006, precum și de la data de 19 iulie 2013 la zi.

Dispune anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274/29 iunie 2010, emis de către Curtea de Apel București (în execuție), nr.229 din 30 octombrie 2012, emis de către Curtea de Apel Oradea (în așteptare) și nr.1288 din 4 septembrie 2013 emis de către Tribunalul București (în așteptare) și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei.

Menține celelalte dispoziții ale sentințelor menționate care nu sunt contrare dispozițiilor prezentei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 02 februarie 2015.

Președinte,Grefier,

M. V. T. G. D.

Red. M.V.T.

Tehn. G.D.

6 ex/ 09.02.2015

Dosar fond nr._, Curtea de Apel Ploiești.

Jud. fond I. S..

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006.

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 864/2015. Curtea...		Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 120/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 120/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 111/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI