Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-01-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 28
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2015
Președinte – F. T.
Judecător – L. C.
Grefier – E. R. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. V.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor formulate de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea civilă A. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..166, județul Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr.1102 din data de 15 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care, în baza art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.5 Cod penal, inculpatul C. T. A., fiul lui G. și I., născut la data de 7.11.1985 în Târgoviște, județul Dâmbovița, CNP_, domiciliat în Târgoviște, ..29, ., județul Dâmbovița, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal anterior.
În temeiul art.85 Cod penal anterior s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.454/19.06.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.1667/3.12.2013 a Curții de Apel Ploiești.
Conform art.34 alin.1 lit.b Cod penal anterior, s-au contopit pedepsele, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Potrivit art.35 alin.3 Cod penal anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c din același cod, pe o perioadă de 1 an.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 alin.1 lit.a teza a II a, b și c Cod penal anterior.
În baza art.85 alin.3 Cod penal anterior rap. la art.81 Cod penal anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare.
În temeiul art.82 Cod penal anterior rap. la art.85 alin.3 teza finală din același cod, s-a stabilit termen de încercare de 4 ani, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.454/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, respectiv 3.12.2013.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal anterior.
În conformitate cu disp. art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În latură civilă, potrivit art.19, 20 și art.397 Cod procedură penală, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Administrare Fiscală București – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 249.853 lei, la care se adaugă majorările de întârziere și penalitățile calculate până la data plății.
S-a respins cererea formulată de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, privind luarea măsurilor asiguratorii în vederea plății despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciului.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005, s-a dispus comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În temeiul art.274 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care 115 lei reprezintă cheltuielile ocazionate de desfășurarea urmăririi penale.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat C. T. A., asistat de avocat desemnat din oficiu D. A. din cadrul Baroului Prahova, potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._ aflată la fila 15 dosar, lipsă fiind apelanta parte civilă A. prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, intimatul inculpat C. T. A. personal având cuvântul, arată că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, menținându-și declarațiile date anterior în cauză.
Avocat din oficiu D. A., pentru intimatul inculpat C. T. A., și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și critică sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița pentru motive de netemeinicie, sub aspectul cuantificării pedepsei aplicate inculpatului și a modalității de executare.
Susține, în esență, că în raport de activitatea infracțională desfășurată de inculpat, de consecințele acesteia, de prejudiciul nerecuperat și de perseverența de care a dat dovadă inculpatul, nu se justifică pedeapsa aplicată, întrucât prin aplicarea acesteia s-ar atenua răspunderea penală a inculpatului.
În opinia unității de parchet, hotărârea instanței de fond este și nelegală în ceea ce privește respingerea cererii părții civile de a se aplica sechestru asigurător și de a se institui poprire asupra veniturilor salariale.
Inculpatul a prezentat instanței de judecată în circumstanțiere o adeverință din partea societății . SRL, din care rezultă că este angajat în cadrul acestei societăți, astfel că instanța de fond trebuia să instituie poprirea asupra veniturilor sale. Ca atare, formulează concluzii în sensul admiterii apelului și al desființării sentinței pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, iar pe fond pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Avocat din oficiu D. A., pentru intimatul inculpat, susține că pedeapsa aplicată inculpatului este legală și temeinică, fiind corect individualizată, în raport de împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, care sunt destul de vechi, astfel că nu se impune majorarea pedepsei și nici schimbarea modalității de executare. Ca atare, solicită respingerea apelului unității de parchet sub acest aspect.
Referitor la al doilea motiv de apel, susține că inculpatul este de acord să achite prejudiciul, dar nu deține bunuri materiale, astfel că lasă la aprecierea instanței cu privire la acest motiv de apel și cu privire la apelul formulat de partea civilă A..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la apelul părții civile, formulează concluzii în sensul admiterii acestuia în limitele susținute în cadrul motivelor de apel formulate de unitatea de parchet.
Intimatul inculpat C. T. A., având ultimul cuvânt, solicită a i se menține pedeapsa ce i-a fost aplicată, care îi permite să-și susțină familia financiar.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
P. sentința penală nr.1102 din data de 15 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-au dispus următoarele:
În baza art. art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală și art.5 Cod penal, inculpatul C. T. A., fiul lui G. și I., născut la data de 7.11.1985 în Târgoviște, județul Dâmbovița, CNP_, domiciliat în Târgoviște, ..29, ., județul Dâmbovița, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal anterior.
În temeiul art.85 Cod penal anterior s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.454/19.06.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.1667/3.12.2013 a Curții de Apel Ploiești. Potrivit art.34 alin.1 lit.b Cod penal anterior, s-au contopit pedepsele, aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Conform art.35 alin.3 Cod penal anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c din același cod, pe o perioadă de 1 an.
S-a făcut aplicarea art.71, 64 alin.1 lit.a teza a II-a, b și c Cod penal anterior.
În baza art.85 alin.3 Cod penal anterior rap. la art.81 Cod penal anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare.
În temeiul disp. art.82 Cod penal anterior rap. la art.85 alin.3 teza finală din același cod, s-a stabilit termen de încercare de 4 ani, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.454/19.06.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, respectiv 3.12.2013.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal anterior.
Potrivit art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În conformitate cu art.19, 20 și art.397 Cod procedură penală s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă Administrare Fiscală București – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a sumei de 249.853 lei, la care se adaugă majorările de întârziere și penalitățile calculate până la data plății.
S-a respins cererea formulată de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală București – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, privind luarea măsurilor asiguratorii în vederea plății despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciului.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005, s-a dispus, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul hotărârii judecătorești.
Potrivit art.274 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care 115 lei reprezintă cheltuielile ocazionate de desfășurarea urmăririi penale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr.4365/P/2008 din data de 10.03.2014, înregistrat la instanță sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul C. T. A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005, faptă constând în aceea că în perioada iulie 2006 – august 2008, în calitate de administrator al . SRL, a omis evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 249.853 lei.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței, referitor la fapta dedusă judecății, că inculpatul a omis evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, după cum rezultă din raportul de inspecție fiscală întocmit de Administrația Finanțelor Publice din cadrul DGFP Dâmbovița la data de 30.09.2008, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 224.463 lei.
Cu ocazia inspecției fiscale s-a constatat că societatea a colectat TVA în sumă de 1.601.384 lei și organul de control a stabilit TVA suplimentar în sumă de 203.862 lei. Administratorul societății a motivat diferența de marfă prin faptul că societatea a descărcat marfă din gestiune la un preț mai mic decât cel din nota de intrare recepție. Organele de inspecție fiscală nu au luat în considerare explicația dată de administratorul societății pentru că au considerat că soldul contului 371 nu a fost denaturant, deoarece descărcarea gestiunii mărfurilor a fost efectuată corect, iar soldul contului 378-adaos, nu a fost denaturant. Contul 378 este în corespondență directă cu contul 371- mărfuri, iar alte documente nu au fost prezentate.
Din raportul de expertiză contabilă judiciară a rezultat că diferența dintre stocul scriptic și stocul faptic la data de 23.09.2008 a fost de 1.276.820 lei. Explicația administratorului, care a precizat că a vândut marfa la un preț mai mic nu a fost luată în considerare, întrucât nu s-au întocmit documente justificative. Pentru mărfurile lipsă în gestiune la preț de vânzare cu amănuntul, în sumă de 1.276.820 lei, s-a calculat TVA suplimentar în sumă de 203.862 lei și impozit pe profit în sumă de_ lei, la care se adaugă suma de_ lei reprezentând impozit suplimentar calculat pentru primul semestru al anului 2008. Prejudiciul total stabilit prin raportul de expertiză a fost în cuantum de 249.853 lei.
S-a avut in vedere de către procuror materialul probator administrat în faza de urmărire penală, constând în declarațiile inculpatului, declarațiile martorei B. G. L., istoricul . SRL, raportul de expertiză contabilă, raportul de inspecție fiscală din data de 30.09.2009 și documentele contabile depuse la dosarul cauzei.
Cauza a parcurs procedura de cameră preliminară, procedură finalizată cu soluția de începerea judecății, în condițiile în care s-a constatat legalitatea sesizării, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Partea vătămată A.-DGRFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 266.523 lei, din care 219.259 lei TVA stabilit suplimentar, iar 47.264 lei impozit pe profit suplimentar. La această sumă s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 4906 lei (1585 lei majorări TVA și 3321 lei majorări impozit pe profit).
Inculpatul și-a recunoscut vinovăția și a solicitat judecarea sa în procedura prev. de art.377 Cod procedură penală, în baza probelor administrate la urmărirea penală și a înscrisurilor prezentate, cerere care a fost admisă de prima instanță.
Au fost depuse de către inculpat adeverința nr.32/29.08.2014 emisă de societatea al cărei angajat este, declarație și caracterizare psihopedagogică privind pe fiica sa minoră, conform cărora este singurul părinte care se ocupă de copil.
La solicitarea instanței de fond, s-au depus fișa de cazier judiciar a inculpatului și sentința penală nr.454/2013 a Judecătoriei Târgoviște.
S-a mai reținut de către prima instanță că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005.
Instanța de fond a reținut că situația de fapt ce rezultă din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală, probe în baza cărora inculpatul a solicitat să fie judecat, este aceea că inculpatul, în perioada iulie 2006 – august 2008, în calitate de administrator al . SRL, a omis evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 249.853 lei.
La stabilirea situației de fapt și pentru stabilirea existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța de fond a supus evaluării sale toate probele administrate în faza de urmărire penală, cu referire la declarația inculpatului, care recunoaște fapta ce face obiectul judecării sale, declarație care se coroborează cu declarațiile martorului B. G. L., cu raportul de inspecție fiscală din data de 30.09.2008 întocmit de DGFP Dâmbovița-AFP Târgoviște, raport de expertiză contabilă întocmit de expert C. N., declarații privind impozitul pe profit și deconturi TVA.
În urma evaluării materialului probator, făcând trimitere la mijloacele de probă, instanța de fond a apreciat că existența faptei și vinovăția inculpatului sub forma intenției au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Referitor la încadrarea juridică data faptei prin actul de sesizare, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, fapta ce face obiectul judecății – evaziune fiscală prev. de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005, este sancționată în continuare în același act normativ cu pedeapsa închisorii în aceleași limite.
A mai constatat prima instanță că infracțiunea a fost săvârșită în perioada iulie 2006 - august 2008, înainte de pronunțarea sentinței penale nr.454/19.06.2013 a Judecătoriei Târgoviște, definitivă prin decizia penală nr.1667/3.12.2013 a Curții de Apel Ploiești, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiționată.
În ceea ce privește stabilirea legii penale mai favorabile, în condițiile art.5 Cod penal, instanța de fond a apreciat că, față de Decizia nr.265/6.05.2014 a Curții Constituționale, se impune a fi aplicată în ansamblul său atât în ceea ce privește stabilirea pedepsei, cât și a modalității de executare. Cum limitele de pedeapsă sunt aceleași în ambele reglementări, dispozițiile mai favorabile privesc numai existența concursului de infracțiuni între prezenta faptă și cea pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, și modalitatea de executare a sancțiunii.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile prev. de art.72 Cod penal anterior, respectiv limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, așa cum rezultă acesta din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, urmarea cauzată - prejudicierea bugetului consolidat al statului prin neînregistrare în contabilitate a unor operațiuni comerciale efectuate, cât și persoana făptuitorului, care nu se află la primul contact cu legea penală.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că închisoarea într-un cuantum orientat către mediu, redusă cu 1/3 în condițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală, respectiv 2 ani închisoare, răspunde scopului coercitiv și educativ al pedepsei, iar pentru un tratament penal complet a făcut aplicarea și a dispozițiilor art.71 rap. la art.64 lit.a teza II, b și c Cod penal anterior, cu referire la interzicerea drepturilor electorale ale inculpatului, precum și a dreptului de a fi administrator, activitate de natura celei de care s-a folosit acesta pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, ca pedepse accesorii și, de asemenea, a interzis aceleași drepturi pe o perioadă de 1 an ca pedepse complementare alăturate celor principale aplicate pentru infracțiunile de evaziune fiscală.
Față de împrejurarea ca inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an cu suspendare într-o altă cauză în cursul anului 2013, după comiterea prezentei fapte în iulie-august 2008, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile art.85 Cod penal anterior, a anulat respectiva suspendare, aplicând dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni.
În urma contopirii pedepsei stabilite în prezenta cauză cu cea devenită executabilă prin anularea suspendării, în condițiile art.34 lit.b și 35 Cod penal anterior, prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care a adăugat și pedeapsa complementară stabilită pentru infracțiunea de evaziune fiscală. Constatând îndeplinite condițiile art.85 alin.3 Cod penal anterior, dat fiind faptul că pedeapsa rezultantă în urma contopirii nu depășește 2 ani, a suspendat condiționat executarea acesteia.
În baza art.82 Cod penal anterior rap. la art.85 alin.3 teza finală din același cod, a stabilit termen de încercare de 4 ani, termen care se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.454/19.06.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, respectiv 3.12.2013.
A atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal anterior.
În baza art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
Sub aspect civil, având în vedere materialul probator, cu referire la recunoașterea inculpatului care se coroborează cu raportul de expertiză contabilă întocmit de expert C. N., cu privire la care organele fiscale nu au formulat obiecțiuni, instanța de fond a constatat că prejudiciul produs prin faptele de evaziune fiscală deduse judecății este în cuantum de 249.853 lei, compus din TVA în suma de 203.862 lei aferent mărfurilor lipsă la inventariere și impozit pe profit în sumă de 45.991 lei, apreciind că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale cu privire la această sumă, respectiv existența faptei ilicite, constând în încălcarea normelor de drept penal substanțial, a prejudiciului cert atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare, a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, dedusă inclusiv din prevederile de drept penal care statornicesc răspunderea, inclusiv răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate prin fapte penale, precum și vinovăția inculpatului, constând în intenția cu care a acționat.
A mai constatat prima instanță că celelalte sume solicitate de partea civilă nu sunt probate, astfel că, față de disp. art.19, 20 și 397 Cod procedură penală, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.
De asemenea, a respins cererea părții civile de instituire a măsurilor asiguratorii, având în vedere că, potrivit relațiilor solicitate de organele de urmărire penală, inculpatul nu deține bunuri în proprietate, și a făcut aplicarea art.13 din Legea nr.241/2005.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă A. – prin Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița.
În motivarea apelului, P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a arătat, în esență, că sentința pronunțată de Tribunalul Dâmbovița este netemeinică sub aspectul cuantificării pedepsei aplicate inculpatului și al modalității de executare.
Astfel, în raport de activitatea infracțională desfășurată de inculpat, de consecințele acesteia, de prejudiciul nerecuperat și de perseverența de care a dat dovadă inculpatul, nu se justifică pedeapsa aplicată, întrucât prin aplicarea acesteia s-ar atenua răspunderea penală a inculpatului.
De asemenea, hotărârea instanței de fond este și nelegală, în ceea ce privește respingerea cererii părții civile de a se institui sechestru asigurător sau poprire asupra veniturilor salariale, având în vedere că inculpatul a prezentat instanței de judecată în circumstanțiere o adeverință din partea societății . SRL, din care rezultă că este angajat al acestei societăți, astfel că instanța de fond trebuia să instituie poprirea asupra veniturilor sale.
La rândul său, partea civilă A., prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, a arătat în motivarea apelului că inculpatul trebuia să fie obligat la plata sumei totale de 753.876 lei, compusă din suma de 266.523 lei prejudiciu adus statului, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere.
A mai arătat că se impunea și instituirea măsurilor asigurătorii, având în vedere că prejudiciul nu a fost acoperit.
Curtea, examinând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit dispozițiilor art.420 alin.8 C.pr.pen., în raport de criticile invocate de apelanți, dar și din oficiu sub toate aspectele, constată că apelurile declarate sunt în parte fondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, așa cum a fost expusă pe larg mai sus, pe baza probelor administrate în cauză în timpul urmăririi penale.
Toate aceste probe au fost însușite de inculpat cu ocazia audierii la instanța de fond la data de 02.09.2014, când a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cerere care a și fost admisă de prima instanță.
Cu privire la criticile formulate de apelanți, Curtea reține că pedeapsa principală aplicată inculpatului, de 2 ani închisoare, a fost corect individualizată în ceea ce privește cuantumul, raportat la dispozițiile art.72 Cod penal anterior și la cele prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr.241/2005, având în vedere că în cauză s-a făcut și aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar minimul pedepsei prevăzute de lege a devenit 1 an și 4 luni închisoare.
Curtea apreciază însă că modalitatea de executare stabilită de prima instanță nu este conformă cu dispozițiile art.72 Cod penal anterior.
Astfel, Curtea reține că activitatea infracțională a fost desfășurată de inculpat pe o perioadă relativ lungă, respectiv iulie 2006 – august 2008, perioadă în care, în calitate de administrator al . SRL, a omis să evidențieze în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu semnificativ pentru o persoană juridică, respectiv 249.853 lei.
De asemenea, inculpatul nu a acoperit și nici nu a încercat să achite vreo sumă din prejudiciul produs, deși a obținut venituri, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar chiar de inculpat, din care rezultă că este angajat al societății . SRL, cu un salariu de bază de 1.200 lei (fila 43 dosar fond).
P. urmare, Curtea apreciază că modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei stabilită de instanța de fond nu este aptă să atingă scopul acestei pedepse, ci numai executarea efectivă într-un loc de detenție, unde este posibilă și îndeplinirea funcției educative a pedepsei, dar și formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
În aceste condiții, se impune înlăturarea din cuprinsul sentinței a aplicării dispozițiilor art.81, art.82 și art.85 alin.3 Cod penal anterior și a aplicării dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal anterior.
În ceea ce privește latura civilă, Curtea apreciază că sunt întemeiate în parte criticile formulate de partea civilă, față de dispozițiile art.11 din Legea nr.241/2005, potrivit cărora, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Întrucât inculpatul nu deține bunuri în proprietate, însă acesta obține venituri salariale de la o societate comercială, Curtea apreciază că singura măsură care poate fi luată, în baza art.11 din Legea nr.241/2005 rap. la art.254 Cod procedură penală, este aceea de înființare a popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului de către . SRL Târgoviște, în limitele prevăzute de lege, până la achitarea sumei de 249.853 lei și a obligațiilor accesorii acestei sume, calculate conform dispozițiilor art.119 și următoarele din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Susținerile părții civile cu privire la cuantumul prejudiciului sunt nefondate, având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul C. N. la data de 15.04.2010, deci ulterior întocmirii raportului de inspecție fiscală din data de 30.09.2008.
Din acest raport rezultă că societatea administrată de inculpat datorează la bugetul statului suma totală de 249.853 lei, compusă din 203.862 lei TVA și 45.991 lei impozit pe profit, iar partea civilă nu a formulat obiecțiuni. La suma stabilită în raportul de expertiză vor fi calculate obligațiile accesorii, conform dispozițiilor art.119 și următoarele din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, Curtea va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea civilă A. București, prin DGRFP Ploiești – AJFP Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr.1102/15.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pe care o va desființa în parte, în sensul arătat mai sus.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii, iar în baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
ORDONANȚĂ Nr. 92 Republicată*)
din 24 decembrie 2003
privind Codul de procedură fiscală
ORDONANȚĂ Nr. 92 Republicată*)
din 24 decembrie 2003
privind Codul de procedură fiscală
ORDONANȚĂ Nr. 92 Republicată*)
din 24 decembrie 2003
privind Codul de procedură fiscală
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Juustiției în contul Baroului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de partea civilă A. București, prin DGRFP Ploiești – AJFP Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr.1102/15.10.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Desființează în parte sentința apelată, în sensul că înlătură din cuprinsul acesteia aplicarea dispozițiilor art.81, art.82 și art.85 alin.3 Cod penal anterior și aplicarea dispozițiilor art.71 alin.5 Cod penal anterior.
Dispune executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare în regim de detenție de către inculpatul C. T. A., fiul lui G. și I., născut la data de 7.11.1985 în Târgoviște, județul Dâmbovița, CNP:_, domiciliat în Târgoviște, ..29, ., județul Dâmbovița.
În baza art.11 din Legea nr.241/2005 rap. la art.254 Cod procedură penală, dispune înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului de către . SRL Târgoviște, în limitele prevăzute de lege, până la achitarea sumei de 249.853 lei și a obligațiilor accesorii acestei sume, calculate conform dispozițiilor art.119 și următoarele din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15.01.2015.
Președinte, Judecător,
F. T. L. C.
Grefier,
E. R. B.
Red./Th.-LC/BER
5 ex./27.01.2015
Dosar fond nr._ Tribunalul Dâmbovița
Judecător fond – M. D.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 111/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Hotărâre din... → |
|---|
