Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 3/2016. Curtea de Apel SUCEAVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 3/2016
Dosar nr._ - Legea nr. 78/2000 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 3
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2016
Președinte B. O.
Judecător N. V.
Grefier B. I.
Ministerul Public – D.N.A. – S. Teritorial Suceava
reprezentat prin procuror L. L.
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial Suceava și inculpații A. I., A. L. D. și A. B., împotriva sentinței penale nr. 285 din 23.04.2014 pronunțată de Judecătoria Săveni în dosar nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 09 decembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 16 decembrie 2015, 05 ianuarie 2016, apoi pentru astăzi, 08 ianuarie 2016, când,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, S. Teritorial Suceava, nr. 8/P/2011 din data de 3 iunie 2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
I. A. I., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor” în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. 1 din L. nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal/1968, „înșelăciune” în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal/1968,cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal/1968, infracțiuni aflate în concurs ideal, cu aplicarea art. 33 lit. b din Cod penal/1968.
II. A. L.-D. și A. B., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: tentativă la „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor” în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 181 alin. 1 din L. nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal/1968, tentativă la „înșelăciune” în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal/1968,cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod pena./1968, infracțiuni aflate în concurs ideal, cu aplicarea art. 33 lit. b din Cod penal/1968.
La urmărirea penală pentru stabilirea situației de fapt și a răspunderii penale a inculpatului s-au avut în vedere următoarele mijloace de probă: Declarație de învinuit A. I. . nr._ din 28 și 29 martie 2013 și declarație olografă, Declarație învinuit A. L.-D. . nr._ din 1 aprilie 2013 și declarație olografa, Declarație învinuit A. B. . nr._ din 29 martie 2013 și declarație olografa, Declarația martorului C. F. . nr._ din 04.04.2013, Declarație tehnoredactată C. F. din 07.02.2013, Declarație olograf C. F. din 07.02.2013, Declarația martorului Ursolinschi L. . nr._ din 04.04.2013, Declarație tehnoredactată Ursolinschi L. din 07.02.2013, Declarație olograf Ursolinschi L. din 07.02.2013, Declarația martorului A. C-tin . nr._ din 04.04.2013, Declarație tehnoredactată A. C-tin din 19.02.2013, Declarație olograf A. C-tin din 19.02.2013, Declarația martorului H. D. . nr._ din 04.04.2013, Declarație tehnoredactată H. D. din 19.02.2013, Declarație olograf H. D. din 19.02.2013, Declarația martorului Z. L. S. . nr._ din 22.04.2013, Declarație olograf Z. L. S. din 22.04.2013, Declarația martorului L. V. . nr._ din 08.04.2013, Declarație olograf L. V. din 08.04.2013, Declarația martorului G. I. . nr._ din 08.04.2013, Declarație olograf G. I. din 08.04.2013, Declarația martorului C. L. . nr._ din 11.04.2013, Declarație olograf C. L. din 11.04.2013, C. certificată de C. L. 11.04.2013 a contractului de arendă nr. 388/19.06.2008 încheiat între arendașul A. I. și arendatorul C. L., C. contract de arendare nr. 388/21.05.2008 încheiat între arendașul A. I. - arendatorul C. L. înregistrat în dosarul cererii unice de plată din campania 2008 al APIA CL Săveni sub nr. 288/30.05.2008, Anexa 8- copie contract de arendă nr. 46/14.05.2010 între L. E. și A. B., Anexa 9- copie contract de arendă nr. 47/14.05.2010 între U. P. și Achifenei B., Anexa 10 - copie contract de arendă nr. 45/14.05.2010 între N. F. și A. B., Adresă APIA București - Direcția Juridică nr. 1680/19.04.2013 privind cerere de constituire parte civilă în dosar cu anexe, Adresă răspuns APIA București - Direcția Juridică nr. 2214/25.04.2013 privind precizări la cererea de constituire parte civilă în dosar din data de 19.04.2013, Adresă răspuns APIA B. nr. 630/08.03.2013, Adresă răspuns APIA B. nr. 1774/03.04.2013, Adresă răspuns APIA B. nr. 909/18.03.2013 privind plățile efectuate și sumele datorate de A. I., A. B. și A. L.-D., Adresa D. nr. 8/P/2011 din 04.05.2011 pt. APIA Botoșanii ex. 2, Adresă răspuns APIA B. FN din 26.05.2011, Raportul de constatare nr._/25.04.2013 al IPJ Suceava - S. Criminalistic, Raportul de constatare nr._ din 23.04.2013 al IPJ Suceava - S. Criminalistic, Contract de arendă nr. 48/14.05.2010 între Lucasciuc A. și A. B., în original, Contract de arendă nr. 46/14.05.2010 între L. E. și A. B., în original, Contract de arendă nr. 47/14.05.2010 între U. P. și A. B., în original, Contract de arendă nr. 45/34.05.2010 între N. F. și A. B., în original, C. registru de evidență a contractelor de arendă nr. 384/16.06.2003 al primăriei Drăgușeni de Ia poz nr. 37 la poz. Nr. 48 pentru anul 2010 și de la poz. nr. 73 la poz. nr. 84 pentru anul 2009, Proces verbal de ridicare înscrisuri nr. 8/P/2011 din 29.01.2013 încheiat la Primăria Drăgușeni, Declarație pe proprie răspundere nr. 654/29.10.2010 A. L. privind înscrierea suprafețelor în registrul agricol, în original, Declarație proprie răspundere nr. 653/29.10.2010 A. B. privind înscrierea suprafețelor în registrul agricol, în original, Adresă răspuns al Primăriei Săveni nr. 898/06.02.2013 privind pe A. I. cu anexe ce conțin copii după registrul agricol, centralizatoare ale terenurilor deținute sub alte forme sau ale terenurilor arendate de A. I., în perioada 2006 - 2010, Proces verbal al D. ST Suceava din 27.03.2013 privind examinarea registrului 1-3 manual de intrări-ieșiri documente IACS - centrul local Săveni, Proces verbal al D. ST Suceava din 05.0213 privind examinarea și confruntarea înscrisurilor depuse la APIA B. în campania 2010 de A. L. D-tru și A. B. cu alte documente înscrisuri și registre identificate și ridicate pe parcursul cercetărilor, Adresa răspuns nr. 1046/21.02.2013 a primăriei Vlăsinești cu anexe, Adresă răspuns nr. 7/30.01.2013 a BNP Cosorianu P. L. din or. Săveni, Declarația martorului C. N. . nr._ din 11.04.2013 Declarație olograf C. N. din 11.04.2013, C. certificată de C. L. la 11.04.2013 a contractului de arendă nr. 389/19-06-2008 încheiat între arendașul A. I. și arendatorul C. N., C. contract de arendare nr. 389/21.05.2008 încheiat între arendașul A. I. arendatorul C. N. înregistrat în dosarul cererii unice de plată din campania 2008 al APIA CL Săveni sub nr. 288/30.05.2008, Declarația martorului Lucasciuc A. . nr._ din 11.04.2013, Declarație tehnoredactată Lucasciuc A. din 29.01.2013, Declarația martorului N. F. . nr._ din 11.04.2013, Declarație tehnoredactată N. F. din 29.01.2013, Declarație martor L. E. . nr._ din 11.04.2013, Declarație tehnoredactată L. E. din 29.01.2013,Declarație martor U. Ș. nr. DM nr._ 11.04.2013, Declarație tehnoredactată U. Ș. din 29.01.2013, Adresa APIA nr. 81/13.01.2011 către D. București, Proces verbal de constatare nr. 69/12.01.2011 al Direcției Antifraudă privind pe A. L. D.,
Anexa 2-Cerere unică de plată Campania 2010-A. L. Anexa 4 - copie contract de arendare nr. 47/14.05.2010 Anexa 6 - formula M2 - completare declarație 2010, Proces verbal de constatare nr. 122/20.01.2011-Direcția Antifraudă privind pe A. I. - campaniile 2007-2008, 2009 și 2010, Anexa 2 - cerere unică de plată nr. 7273/07.05.2007 A. I., Anexa 4 - Contract de arendare nr. 582/17.04.2006- A. I. și U. P., Anexa 9- decizia APIA Săveni nr._/24.05.2008, Anexa 10 - cerere unică de plată campania 2008 A. I., Anexa 11 - formular M2 - completare declarație A. I. din 30.05.2008, Anexa nr. 14-decizia APIA Săveni nr._/08.06.2009, Anexa 15- Contract de arendare nr. 389/21.05.2008 încheiat între C. N. și A. I., Anexa 16- contract de arendare nr. 388/21.05.2008 încheiat între C. L. și A. I., Anexa 17- cerere unică de plată campania 2009 A. I. din 15.04.2009, Anexa 22- decizia APIA Săveni nr._/16.03.2010, Anexa 23-cerere unică de plată campania 2010 A. I. din 17.05.2010, Anexa 24 - formular M2 completare declarație de suprafață nr. 172/25.05.2010, Anexa 26- formularul M3 retragere parțială declarație de suprafață nr. 507/31.05.2010, Anexa 29- contract de concesiune nr. 13/07.05.2010 între Primăria Săveni și A. V., Proces verbal nr. 94/14.01.2011 al Direcției Antifraudă privind pe A. B. și anexe, Anexa 2- cerere unică de plată campania 2010 nr._/17.05.2010, Anexa 3-copie contract de arendă nr. 48/14.05.2010 între Lucasciuc A. și A. B., Anexa 5- formular M2 - completare declarație nr. 546/01.06.2010, C. conform cu originalul a contractului de arendă înregistrat la primăria Darabani sub nr. 412/21.05.2010 între . B. și A. L. P-tru cu tabele anexă ale foștilor proprietari; Dosarul cererii unice de plată al înv. A. B. pentru campania 2010 înregistrat la APIA CL Săveni sub nr._/17.05.2010 conținând documente în original și copie, cererea unică de plată nr._/17.05.2010, Formular M2 - completare declarație de suprafață nr. 546/01.06.2010, Adeverința nr. 1262/28.05.2010 înregistrată la APIA CL Săveni, în original, Anexa 9 - copie contract de arendare nr. 47/14.05.2010, Anexa 3- copie contract de arendare nr. 47/14.05.2010 între U. P. și A. L. D-tru înregistrat la APIA CL Săveni sub nr._/17.05.2010, Registrul de corespondență intrare-ieșire al Primăriei . 21.10._11, înregistrat sub nr. 967/20.09.2009, în original, conținând 204 file numerotate, Registrul manual de evidență a documentelor IACS - SAPS campania 2010 al APIA Săveni din perioada 23.03._10, conținând 202 file și completat de la nr. de înregistrare 1/23.03.2010 la nr. de înregistrare 3.135/01.11.2010, Adresa răspuns nr. 48/04.02.2013 a ., Adresă răspuns nr. 111/29.01.2013 a primăriei corn Drăgușeni cu anexe din registrul agricol privind arendatorii U. P., Lucasciuc A., N. F., L. E., copii în format A3 după registrele agricole ale primăriei . 2007 - 2011 (registrul vechi) și 2010 - 2014 (registrul nou), cu persoanele care au arendat terenuri în anul 2010 către A. B. și A. L. D-tru astfel: Lucasciuc A. - ROL nr. 065 și respectiv nr. 015, L. E. ROL nr. 038 și respectiv 037, U. P. ROL nr. 038 și respectiv 004, N. F. ROL nr. 043, nr. 046 și 066 și 070, Copii în format A3 după registrul agricol al primăriei . 2010 pentru A. B. ROL nr. 003 și A. L. D-tru ROL nr. 004, Adresă răspuns nr. 155/08.02.2013 a Primăriei Ungureni cu anexă contract de arendare nr. 582/17.04.2006 încheiat de A. I. cu U. P., în copie, Adresă răspuns Garda Financiară secția București cu rezultatul verificărilor la . București, nota de constatare . nr._/07.12.2011 și anexe, Adresă răspuns GF B. nr._/29.04.2013 cu anexă nota de constatare . nr._/28.06.2011 privind verificările la .. A. I. pentru campania anului 2008 transmis de APIA B. înregistrat la APIA CL Săveni sub nr. 6853 ce conține 48 file, în original, Cererea de plată pentru campania 2008 nr. 6853/14.05.2008, Formularul M2 - completare declarație de suprafață din 30.05.2008 Decizia nr._/28.06.2009 de acordare a plăților pentru campania 2008, C. contract de arendare nr. 388/21.05.2008 între C. L. și A. I., C. contract de arendare nr. 389/21.05.2008 între C. N. și A. I., Dosarul înv. A. I. pentru campania anului 2009 transmis de APIA B. înregistrat la APIA CL Săveni sub nr._ ce conține 75 file, în original, Cererea unică de plată campania 2009 nr._ din 15.05.2009, Decizia de acordare a plăților pentru campania 2009 nr._/16.03.2010 emisă de CL Săveni, Dosarul înv. A. I. pentru campania anului 2010 transmis de APIA B. înregistrat la APIA CL Săveni sub nr._/17.05.2010 ce conține 52 file, în original, Dosarul cererii de plată pentru campania 2010 al înv. A. L. D-tru înregistrat la APIA CL Săveni sub nr._ conținând documentele în original, Cererea unică de plată campania 2010 nr._/17.05.2010 Formular M2 - completare declarație de suprafață nr. 585/03.06.2010 popie conform cu originalul al contractului de arendare nr. 47/14.05.2010 înregistrat la APIA Săveni sub nr._/17.05.2010 între U. P. și A. L. D-tru (2 exemplare),C. contract de arendare nr. 47/14.05.2010 încheiat între U. P. și A. L. D-tru.
În fapt, la data de 18.01.2011, Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură București, cu privire la efectuarea de cercetări în legătură cu neregulile constatate la data de 12.01.2011 de către Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol din cadrul A.P.I.A. București, referitoare la cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2010 depusă de fermierul A. L.-D. din orașul Săveni județul B..
Constatările Direcției Antifraudă au fost materializate în procesul verbal de control nr. 69/12.01.2011, înregistrat la APIA București sub nr. 1803/13.01.2011, care la data de 18.01.2011 a fost transmis de Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, către S. Teritorial Suceava al D.N.A., în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care au ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bufetele administrate de acestea ori în numele lor”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. 1 din legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Ulterior, A.P.I.A. București, a transmis cu adresa nr._/21.06.2011, procesele verbale și anexele întocmite de Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol cu ocazia finalizării verificărilor efectuate în cazul fermierilor A. B. și A. I., ambii din orașul Săveni județul B., respectiv: procesul-verbal de constatare înregistrat sub nr. 2378/18.01.2011, încheiat cu ocazia verificării cererii de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2010 în cazul fermierului A. B. și procesul verbal de constatare înregistrat sub nr. 3072/21.01.2011, încheiat cu ocazia verificării cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anii 2007, 2008, 2009 și 2010 în cazul fermierului A. I..
Baza legală a verificării celor 3 fermieri de către Direcția Antifraudă Control Intern și Supracontrol din cadrul A.P.LA. București, a fost dată de următoarele acte normative:
- Legea nr. 1/2004 privind înființarea și organizarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea de Guvern nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăti directe și plăti naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.
Conform reglementărilor europene, precizate în conținutul adreselor nr. 909/18.03.2013 și 1774/03.04.2013 transmise de APIA - Centrul Județean B., depunerea, fără penalități, a cererilor unice de plată pe suprafață pentru fermierii care solicită sprijin financiar alocat din bugetul Comunităților Europene -UAPS- și bugetul național –PNDC l se realizează în perioada 1 martie - 15 mai, inclusiv, în conformitate cu prevederile art. 11 alin 2 și art. 22 din Regulamentul C.E. nr. 1122/2009. In conformitate cu art. 22 și art. 23 alin. 1 din același Regulament, se pot depune cereri de sprijin pe suprafață și în perioada 16 mai - 10 iunie, inclusiv, dar cu aplicarea penalităților de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Cererile depuse începând cu data de 11 iunie sunt considerate inadmisibile, fiind respinse la plată, conform art. 23 alin. 1 paragraful 3 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, cu excepția cazurilor de forță majoră.
Modificări ale cererii de plată, fără penalități, prin completarea formularelor Ml și M2 se pot efectua până la data de 31 mai, inclusiv, conform art. 14 alin. 2, iar conform art. 23 alin. 2 din același Regulament formularele cu modificările de suprafață depuse la APIA după data de 31 mai sunt admise la plată cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, până la data de 10 iunie, inclusiv, caz în care penalitatea se aplică doar suprafeței modificate după acest termen. Toate formularele de modificare de tipul Ml și M2 care se depun de fermieri după data de 11 iunie sunt considerate inadmisibile, fiind respinse la plată, conform art. 23 alin. 1 paragraful 3 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, cu excepția cazurilor de forță majoră.
Aceleași termene au fost valabile și pentru campaniile anilor 2007, 2008 și 2009, fiind stabilite prin reglementări ale Comisiei Europene - Regulamentul CE nr. 796/2004, care a fost în vigoare până la data 31.12.2009, fiind abrogat după . regulamentului nr. 1122/2009.
In conformitate cu aceste reglementări ale Comisiei Europene, sancțiunile care se pot aplica fermierilor sunt:
a) reduceri aplicate pe schema de plată pe suprafață SAPS. Dacă se constată că valoarea suprafețelor declarate și eligibile pentru care se acordă sprijin comunitar, este mai mare decât valoarea care a fost stabilită pentru România, se aplică o reducere proporțională a sumelor rezultate după aplicarea sancțiunilor de supradeclarare, întârziere și nedeclarare a tuturor parcelelor, pentru toți fermierii eligibili la plată pentru schema de sprijin respectivă, conform art. 71 din regulamentul CE nr. 796/2004 și art. 78 din Regulamentul CE nr. 1122/2009. Pentru campania anului 2008, coeficientul de reducere liniară stabilit la nivel național a fost de 0,015% iar pentru campania 2010 coeficientul de reducere liniară a fost de 0,0615%;
b) diminuarea, neacordarea sau excluderea de la plata ajutorului pe suprafață SAPS pentru grupa de culturi; în conformitate cu art. 51 alin 1 din Regulamentul CE nr. 796/2004, valoarea sprijinului financiar se calculează pe baza suprafeței stabilite, din care se scade dublul suprafeței constatate, în cazul în care aceasta depășește 3% sau două hectare, fără a depăși 20% din suprafața stabilită. In cazul în care diferența constatată este mai mare de 20% din suprafața determinată, nu se acordă sprijin financiar pe suprafață pentru grupa de culturi în cauză.
Conform prevederilor art. 58 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, dacă suprafața declarată în cadrul uneia din schemele de ajutorare pe suprafață, depășește 3% sau două hectare, fără însă a depăși 20% din suprafața determinată, ajutorul se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade dublul diferenței constatate. La aliniatul 3 din art. 58, se prevede că în cazul în care suprafața solicitată este mai mare decât suprafața determinată cu un procent de peste 50%, fermierul va fi exclus de la plata sprijinului pe anul respectiv și i se stabilește un debit corespunzător diferenței dintre suprafața solicitată și suprafața determinată. Debitul se deduce, în conformitate cu art. 5 lit. b din Regulamentul CE nr. 885/2006 din plățile de care fermierul poate beneficia pentru cererile pe care le depune în decursul celor 3 ani calendaristici ulterior anului în care a fost stabilit debitul. Dacă debitul nu poate fi recuperat în întregime în decursul celor 3 ani, soldul se anulează.
Cu adresa nr. 3829/26.05.2011, s-au transmis și dosarele cererilor de plată ale fermierilor A. L.-D. și A. B., aferente campaniei pentru anul 2010, iar ulterior, cu adresa nr. 630/08.03.2013, APIA - Centrul Județean B., a transmis dosarele cererilor de plată ale fermierului A. I., pentru campaniile 2008, 2009 și 2010, împreună cu documentele întocmite cu ocazia reinstrumentării dosarelor cererilor de plată ale celor 3 fermieri.
Odată cu depunerea cererilor unice de plată pe suprafață, pentru campaniile anilor 2007, 2008, 2009 și 2010, fermierii luau la cunoștință și semnau formularul „anexa III. 1-Angajamente și declarații”, prin care aceștia își însușeau condițiile, drepturile și obligațiile prevăzute de Regulamentul CE nr. 796/2004 și Regulamentul 6 nr. 1122/2009, precum și de prevederile art. 292 CP privind falsul în declarații.
Astfel, conform pct. 1 și 5 din formularul anexa III. 1, inculpații au luat la cunoștință despre: condițiile și modalitățile de acordare a plăților directe, conform reglementărilor europene și naționale, pe care se angajează să le respecte; să exploateze un teren agricol cu o suprafață de minim 1 ha; să depună o singură cerere unică de plată pe suprafață, indiferent dacă parcelele exploatate sunt situate în localități sau județe diferite; orice cerere unică de plată pe suprafață poate fi total/parțial retrasă, în scris, în orice moment, conform art. 22 din Regulamentul CE nr. 796/2004 și art. 25 din regulamentul CE nr. 1122/2009. In cazul în care APIA a informat deja fermierul asupra unor nereguli identificate în cerere ori a notificat fermierul asupra intenției de a realiza un control la fața locului și în urma acestui control au fost depistate nereguli, retragerile nu vor fi autorizate în ceea ce privește părțile din cerere afectate de nereguli; beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoane fizice/juridice care utilizează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați sau administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau alte asemenea; să declare și să înscrie în cerere și documentele anexate, inclusiv în lista suprafețelor, date reale, corecte, complete și perfect valabile; să furnizeze toate documentele cerute de către APIA și să permită autorităților competente efectuarea de verificări a declarației de suprafață.
Din conținutul proceselor verbale de control ale Direcției Antifraudă, coroborate cu cercetările efectuate în cauză, în legătură cu Cererile de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață depuse la APIA B. - Centrul Local Săveni, de către inculpații A. L.-D., A. B. și A. I., a rezultat următoarea situație de fapt:
Pentru inculpatul A. I.: Conform procesului verbal de constatare al Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol nr. 122 din 20.01.2011, înregistrat la APIA București sub nr. 3072/21.01,2011, obiectul verificării l-a constituit cererile de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anii 2007, 2008, 2009 și 2010 depuse la A.P.LA. B. - Centrul Local Săveni de către fermierul A. I. - RO_. Din analiza documentelor din dosarele aferente cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru campaniile din anii 2007, 2008, 2009 și 2010 ale fermierului A. I., a rezultat următoarele aspecte:
CAMPANIA 2008: inculpatul A. I. a depus cererea nr. 685/14.05.2008 la A.P.I.A. B. - Centrul Local Săveni, solicitând sprijin SAPS și PNDC 1 pentru suprafața agricolă de 62,16 ha, parcelele agricole fiind situate pe raza UAT Săveni 60,16 ha și ., cultura declarată - soia, grâu, porumb și lucerna. Prin formularul M2 nr. 288/30.05.2008, respectiv „Completarea declarației de suprafață”, acesta adaugă la suprafața declarată inițial de 62.16 hectare, suprafața de 9.26 ha, situată în or. Săveni - 3,65 ha (în BF 358) și în . ha (în BF 254 - 5 ha și 0,61 ha în BF 238), motivul completării „Arendat teren după data depunerii cererii de sprijin". Astfel, suprafața totală pentru care inculpatul A. I. a solicitat sprijin a fost de 71,42 ha.
Din documentele existente la dosarul cererii de plată, a reieșit faptul că inculpatul a fost implicat în conflict de supradeclarare pe blocul fizic BF_-799 situat pe raza UAT Ungureni și pe BF_-332 situat pe raza UAT Săveni. Prin solicitarea de clarificare înregistrată la Centrul Local Săveni sub nr. 451/23.09.2008, A. I. a fost invitat în data de 08.10.2008 la A.P.I.A. Centrul Local Săveni în vederea soluționării supradeclarărilor pentru suprafața de 2 ha declarată în BF_-799 și pentru suprafața de 7,13 ha declarată în BF_-332 (3,33 ha + l ha + 2,80 ha).
Din conținutul Notei privind gestionarea cererii de sprijin depusă de A. I. în campania 2008, întocmită la 29.10.2010 de către L. V., consilier superior în cadrul A.P.I.A. Centrul Local Săveni, rezultă că: „Pentru BF_-799 fermierul a prezentat act doveditor contractul de arendare nr.582/17.04.2006, iar BF_-332 s-a rezolvat prin fermierul implicat în supradeclarare RO_", respectiv retragerea suprafeței declarată de acesta și care a fost identificat la APIA cu RO_, ce aparține fermierului C. N..
După finalizarea verificărilor de către consilieri din cadrul Centrului Local A.P.I.A. Săveni s-a emis Decizia de plată nr._/08.06.2009 prin care a fost stabilită suma totală de plată în cuantum de 28.470,21 lei, din care: Schema de plată unică, pe suprafață (SAPS) - 15.989,12 Iei (suprafața determinată pentru plată a fost 71.42 ha) și Schema pentru plăți naționale directe complementare (PNDC1- culturi în teren arabil) - 12.481,09 lei (suprafața determinată pentru plată a fost de. 71,42 ha).
Din analiza documentelor existente la dosarul cererii și a celor puse la dispoziția consilierilor Direcției Antifraudă de către A. I., a rezultat că din totalul suprafeței de 71,42 ha pentru care inculpatul A. I. a solicitat sprijin financiar în campania 2008, acesta a făcut dovada dreptului de folosință, prin contracte de arendă, numai pentru suprafața ele 61,59 hectare, rezultând o diferență de 9,83 hectare teren pentru care a încasat necuvenit sprijinul financiar.
Din documentele existente la dosar a reieșit faptul că fermierul a fost implicat în conflict de supradeclarare pe blocul fizic_-799 situat pe raza UAT Ungureni și pe blocul fizic_-337 situat pe raza UAT Săveni; în baza solicitării de clarificare nr._/05.10.2007, înregistrată la Centrul Local Săveni sub nr. 564/19.11.2007, inculpatul A. I. a prezentat pentru dovedirea dreptului de folosință a suprafeței de 2 ha declarată în BF_-799, contractul de arendare nr. 582/17.04.2006 încheiat cu numitul U. P. pentru suprafața de 3 ha, situată pe raza comunei Ungureni județul B., durata arendării fiind de 5 ani, iar pentru suprafața de 1,54 ha, declarată în BF_-337, contractul de arendare nr. 166/11.05.2006 încheiat cu M. E. pentru suprafața de 3,47 ha, situată pe raza or. Săveni județul B., durata arendării fiind 5 ani. Referitor la suprafața de 3,47 ha ce face obiectul acestui ultim contract, în conformitate cu adresa Primăriei orașului Săveni nr. 9437/16.11.2010, această suprafața se încadrează în BF 357 și nu în BF 337 cum a pretins fermierul.
La dosarul acestei campanii, s-a regăsit Raportul de control administrativ din 28.02.2008, în care se menționa că nu este bifat „copie certificate de calitate pentru semințe soia. Termenul limită expirat”. Această bifa este necesară în situația în care s-a solicitat sprijin PNDC. Referitor la aceste aspecte, G. I. - consilier la APIA -Centrul Local Săveni, în Nota de relații nr. 2/10.01.2011, înregistrată la Direcția Antifraudă cu nr. 620/10.01.2011, preciza:„Conform Contractului de arendă nr. 166/11.05.2006, suprafața de 3,47 ha e distribuie astfel:1,54 ha în BF_-337, 1,93 ha în BF_-357. Fermierul a solicitat sprijin PNDC pentru soia, iar bifa a fost pusă la depunerea și introducerea certificatului de calitate la APIA" . Data depunerii era 07.05.2007.
După finalizarea verificărilor de către consilieri din cadrul Centrului Local A.P.I.A. Săveni, s-a emis Decizia de plată nr._/24.05.2008 prin care a fost stabilită suma totală de plată în cuantum de 14.229,58 lei, din care: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) - 7.373,7 lei, suprafața determinată pentru plată a fost de 43,62 ha și Schema pentru plăți naționale directe complementare (PNDC 1 - culturi în teren arabil) - 6.855,87 lei, suprafața determinată pentru plată a fost de 43,62 ha.
Inculpatul A. I., în BF 254, a solicitat sprijin pentru 5 ha prezentând ca document justificativ contractul de arendare nr. 389/12.06.2008 încheiat de inculpat cu C. N.. Acest contract nu a fost luat în considerare de Direcția Antifraudă întrucât a fost încheiat după data depunerii cererii, 14.05.2008, și după data întocmirii formularului M2 nr. 288/30.05.2008. În privința acestui contract, cu adresa nr. 1046/21.02.2013, Primăria comunei Vlăsinești a comunicat că în evidențele primăriei, contractul este înregistrat sub nr. 389/19.06.2008 în Registrul contractelor de arendă. In exemplarul contractului transmis dePrimăria Vlăsinești, la rubrica „Contract de arendare, nr. și dată" nu este înscrisă nici o mențiune, iar la cap. IV - Durata contractului, este menționat că acesta s-a încheiat „pe termen de 10 ani de la data de 12.06.2008 până la data de 12.06.2018". La cap. IX, punctul 9.4. se arată că prezentul contract a fost încheiat la data de 12.06,2008 iar în subsolul contractului este înscrisă mențiunea „Nr. 389/19.06.2008".
Exemplarul contractului de arendă nr. 389/12.06.2008 identificat de Direcția Antifraudă la dosarul cererii lui A. I. și prezentat în anexa nr. 15 la procesul verbal de constatare din data de 20.01.2011, este diferit de cel care se regăsește la primăria comunei Vlăsinești, astfel: la rubrica „Contract de arendare, nr. și dată" este înscris nr. 389 din 21.05.2008, la cap. IV - Durata contractului, este menționat că acesta s-a încheiat „pe termen de 10 ani de la data de 12.05.2008 până la data de 12.06.2018", iar data de 12.05.2008 este modificată prin înscrierea cifrei 5 peste cifra 6; la cap. IX Clauze finale, punctul 9.4, se arată că prezentul contract s-a încheiat „astăzi 12.06.2008 data semnării lui". În subsolul contractului nu este înscrisă mențiunea „Nr. 389/19.06.2008", mențiune care apare înscrisă și în contractul prezentat de martorul C. N.. Pe prima pagină, în colțul din dreapta sus al contractului, este înscrisă mențiunea olografa „conform cu originalul 30.05.2008".
Suprafața de 5 ha teren agricol arendată de A. I. conform contractului de arendare nr. 389/12.06.2008 a fost înscrisă de acesta și în conținutul cererilor de sprijin pentru suprafață, depuse la APIA -Centrul Local Săveni, în campaniile 2009 și 2010. Din declarația martorului C. N., a rezultat că i-a arendat lui A. I. suprafața de 5 ha situată în ., dar semnătura de la rubrica „arendator" din contractul de arendă nr. 389/19.06.2008 aparținea concubinei sale C. L., martorul dându-și acordul în acest sens deoarece la data respectivă nu se afla în localitate, iar C. L. îi arendase și ea lui A. I. un teren în suprafață de 0,61 ha situat în aceeași localitate. Discuțiile dintre martorul C. N. și inculpatul A. I. referitoare la încheierea contractului de arendă au avut loc în luna iunie 2008, iar la data de 19.06.2008, a fost sunat de A. I. pentru a se prezenta la primăria comunei Vlăsinești în vederea semnării contractului de arendă, martorul declarând că „i-am spus că sunt la serviciu și nu pot veni toată ziua, dar poate merge la primărie concubina mea C. L. care va semna contractul în locul meu(…) Cred că această discuție a avut loc la data de 19.06.2008 deoarece aceasta este data care este înscrisă în contractul de arendare nr. 389/19.06.2008 pe care eu l-am primit în seara acelei zile de la C. L.(…) Câte o copie a celor două contracte nr. 388 și 389, ambele din 19.06.2008, au rămas asupra mea și a concubinei mele ". Cele două contracte, în copie, au fost anexate de C. L. la declarația pe care aceasta a dat-o la data de 11.04.2013.
Exemplarele acestor contracte sunt identice cu cele transmise de primăria comunei Vlăsinești cu adresa nr. 1049/21.02.2013 și din care rezultă că încheierea contractelor nr. 388 și 389 s-a făcut la data de 19.06.2008 și nu la data de 11.05.2008, așa cum rezultă din contractele cu același număr de înregistrare pe care A. I. le-a depus la dosarul cererii unice de plată din campania anului 2008, care a avut ca termen limită data de 11.06.2008.
Inculpatul A. I., în BF 238, a solicitat sprijin pentru 0,61 ha prezentând ca document justificativ contractul de arendare nr. 388/12.06.2008 încheiat de inculpat cu C. L.. Nici acest contract nu a fost luat în considerare de Direcția Antifraudă întrucât a fost încheiat după data depunerii cererii - 14.05.2008 - și după data întocmirii formularului M2 nr. 288/30.05.2008. Ca și în cazul contractului nr. 389/12.06.2008, primăria comunei Vlăsinești, cu adresa nr. 1046/21.02.2013, a comunicat că în evidențele primăriei, contractul este înregistrat sub nr. 388/19.06.2008 în registrul contractelor de arendă, iar în exemplarul contractului transmis de primăria Vlăsinești, la rubrica „Contract de arendare, nr. și dată" nu este înscrisă nici o mențiune; la cap. IV- Durata contractului, este menționat că acesta s-a încheiat „pe termen de 10 ani de la data de 12.06.2008 până la data de 12.06.2018". La cap, IX, punctul 9.4. se arată că prezentul contract a fost încheiat la data de 12.06.2008 iar în subsolul contractului este înscrisă mențiunea „Nr. 88/19.06.2008".
Exemplarul contractului de arendă nr. 388/12.06.2008 identificat de Direcția Antifraudă la dosarul cererii lui A. I. și prezentat în anexa nr. 6 la procesul verbal de constatare din data de 20.01.2011, este diferit de cel care se regăsește la Primăria comunei Vlăsinești, astfel: la rubrica „Contract de arendare, nr. și dată" este înscris nr. 388 din 12.05.2008, la cap. IV - Durata contractului, este menționat că acesta s-a încheiat „pe termen de 10 ani de la data de 12.05.2008 până la data de 12.06.2018", iar data 12.05.2008" este modificată prin înscrierea cifrei 5 peste cifra 6; la cap. IX Clauze finale, punctul 9.4 se arată că prezentul contract s-a încheiat „astăzi 12.06.2008 data semnării lui", iar în subsolul contractului nu este înscrisă mențiunea „Nr. 388/19.06.2008", mențiune care apare înscrisă și în contractul prezentat de martorul C. L.. Pe prima pagină, în colțul din dreapta sus al contractului, este înscrisă Mențiunea olografa „conform cu originalul 30.05.2008" Semnăturile de la rubricile „arendator" din cele două contracte înregistrate sub nr. 388 sunt diferite.
Suprafața de 0,61 ha teren agricol arendată de A. I. conform contractului de arendare nr. 388/12.06.2008 a fost înscrisă de acesta și în conținutul cererii de sprijin pentru suprafață, depusă la APIA - Centrul Local Săveni, în campania 2009. Din declarația martorului C. L., rezultă că i-a arendat lui A. I. suprafața de 0,61 ha teren extravilan situat în ., semnătura de Ia rubrica „arendator" din contractul de arendă nr. 388/19.06.2008 îi aparține și tot ea a semnat contractul nr. 389/19.06.2008 încheiat în numele concubinului său C. N. cu aceiași arendaș, pentru suprafața de 5 ha. In legătură cu încheierea și semnarea celor două contracte, martorul C. L. a declarat că: „(…) la data de, 19.06.2008, am mers împreună cu A. I. la Primăria comunei Vlăsinești, unde în biroul registrului agricol am încheiat contractul de arendare pentru acel teren care a fost înregistrat în evidențele primăriei sub nr. 388/19.06.2008(…) O copie după acest contract a rămas la mine. In aceeași zi, tot eu am semnat la rubrica arendator și contractul de arendă nr. 389/19.06.2008 încheiat tot cu A. I. pentru suprafața de 5 ha teren, din care 1,10 ha fânețe și 3,90 ha teren arabil situat în tarlaua nr. 45, . și tarlaua nr. 51, parcelele cadastrale nr. 665 și 690(…) Ambele contracte au fost completate de către A. I., în aceeași zi, adică la 19.06.2008, la sediul Primăriei Vlăsinești. O copie a contractului nr. 389/19,06.2008 a rămas la mine". Referitor la contractele de arendă nr. 388 și 389 dar care au înscrisă la rubrica dată a încheierii, data de 12.05.2008, și care i-au fost prezentate martorului cu ocazia audierii din data de 11.04.2013, martorul C. L. a declarat că: „(…)în mod cert contractele respective au fost încheiate la data de 12.06.2008 când s-au înregistrat la primăria Vlăsinești iar eu mă aflam atunci în primărie împreună cu A. I. "
Aceste aspecte duc la concluzia că modificările din conținutul contractelor nr. 388 și 389, depuse de inculpatul A. I. la dosarul cererii de plată, au fost efectuate în scopul de a se da o aparență de legalitate în ceea ce privește respectarea termenului de depunere a cererii de acordare a sprijinului financiar și formularului M2 pentru completarea declarației de suprafață aferente campaniei din anul 2008. Pentru aceste terenuri, A. I. a solicitat și a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafața de 5,61 hectare.
Pentru suprafața solicitată la plată de 10,85 ha, identificată în cererea pentru campania 2008, în BF 357, au fost identificate contracte de arendă cu o suprafață totală arendată de numai 9,71 ha, astfel: Contractul de arendă nr. 162/11.05.2006, suprafața arendată de 4,81 ha; Contractul de arendă nr. 166/11.05.2006, suprafața arendată de 3,47 ha; Contractul de arendă nr. 203/08.05.2008, suprafața arendată de 0,93 ha; Contractul de arendă nr. 206/08.05.2008, suprafața arendată de 0,50 ha. Rezultă că în acest . I. a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 1,14 ha.
Pentru suprafața solicitată la plată de 6,88 ha, identificată în cererea pentru campania 2008 în BF 334, au fost identificate contracte de arendă cu o suprafață totală arendată de numai 3,80 ha, astfel: Contractul de arendă nr. 164/11.05.2006, suprafața arendată de 1,28 ha; Contractul de arendă nr. 165/11.05.2006, suprafața arendată de 2,52 ha. Rezultă că în acest . a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 3,08 ha.
Toate suprafețele în cauză, înscrise în conținutul celor 6 contracte de arendă susmenționate și verificate de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, sunt confirmate și de Primăria orașului Săveni județul B., care a transmis cu adresa nr. 898/06.02.2013, situația suprafețelor arendate, în perioada 2006-2010, de către arendașul A. I., împreună cu documentația anexă ce conține centralizatoarele contractelor de arendă, copiile registrelor în care s-au înregistrat contractele respective și copiile contractelor de arendă, pe care arendașul le-a încheiat în acea perioadă cu arendatorii persoane fizice ce dețineau terenuri în proprietate pe raza administrativ-teritorială a localității.
Dosarul cererii unice de plata din campania anului 2008, înregistrat la APIA - Centrul Local Săveni, a fost gestionat de martorul L. V., având funcția de consilier superior la APIA Centrul Local Săveni. Ca urmare a repartizării pe unități administrativ teritoriale, efectuată la nivelul centrului local, aceasta a mai gestionat printre altele și dosarele cererilor de plată ale fermierului/inculpat A. I. din campaniile 2009 și 2010, precum și cele ale fermierilor/inculpați A. L.-D. și A. B. din campania 2010. Cu ocazia depunerii cererilor unice de plată, martorul le-a explicat acestora, ca și în cazul altor fermieri, că au obligația să declare în mod real suprafețele pentru care solicitau sprijin, suprafețele să fie deținute pe bază de acte de proprietate, contracte de arendă, contracte de concesiune, că trebuie să depună o sigură cerere unică de plată în termenul legal pe care o pot completa prin formularul M2, dar tot în termenul prevăzut de lege, respectiv data de 15 mai din anul campaniei, iar termenul legal de completare a declarației de suprafață prin formularul M2, era data de 10 iunie din anul campaniei. De asemenea le-a comunicat fermierilor A. I., A. B. și A. L.-D., că toate actele pe care le depun la dosar, respectiv contracte de arendă, contracte de concesiune, ori adeverințe emise de primării, trebuie să conțină date reale și exacte, iar declarațiile de suprafață pe care aceștia le dădeau sub semnătură, trebuiau să conțină date conforme cu realitatea, precum și că au dreptul să își retragă în scris, prin completarea formularului M3, până la primul control al APIA, toate suprafețele declarate în plus și pentru care nu au reușit sa încheie contracte de arendă de concesiune sau alte convenții scrise între părți care să pa loc de contract. Totodată, fermierii erau informați de martorul L. V., ca toate antractele pe care le vor prezenta atât la completarea declarației de suprafață, cât și ulterior, trebuie să fie încheiate și înregistrate la primăriile de pe raza localității unde se aflau terenurile, până la data termenului limită a completării formularului M2,respectiv 10 iunie din anul campaniei, iar că în caz contrar suprafețele înscrise în cerere nu sunt eligibile și că nu vor primi sprijin financiar pentru acele suprafețe. Toate obligațiile și drepturile le-au fost comunicate inculpaților A. I., A. B. și A. L.-D., în campaniile 2008, 2009 și 010, aceștia luând la cunoștință prin semnarea cererilor și a declarațiilor-angajament prevăzute la capitolul III din cerere.
Referitor la depunerea cererii și completarea formularului M2 de către inc. A. I., în campania 2008, precum și în ceea ce privește reinstrumentarea dosarului cererii unice de plată, ca urmare a controlului pe care Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol 1-a efectuat în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011, martorul L. V. a declarat că:
"(…)acesta a depus cererea nr. 6853/14 mai 2008, și declarația de suprafață pentru suprafața totală de 62,16 ha, iar la data de 30 mai 2008, a completat formularul M2, cu suprafața de 9,26 ha spunându-mi că această suprafață de teren a arendat-o după data depunerii cererii de sprijin, suprafața totală devenind de 71,42 ha. A. I. a semnat cererea și declarațiile aferente campaniei 2008, iar eu am înscris în conținutul declarațiilor rubricile care au fost completate cu pixul, privind amplasamentul, BF, cultura și suprafața terenului. Datorită volumului foarte mare de muncă, la data completării declarațiilor, precum și ulterior pe parcursul instrumentării dosarului, nu am reușit să verific dacă suprafețele declarate de A. I. și identificate împreună cu mine în hărțile topo pe care le-a semnat, corespund cu datele care rezultau din contractele de arendare pe care acesta mi le-a adus în timpul instrumentării dosarului până în luna decembrie 2008. Din motivele expuse mai sus, nu am observat că A. I. a depus contractele de arendă nr. 388 și 389 din 12 iunie 2008, încheiate cu arendatorii C. L. și C. N. pentru suprafața totală de 5,61 ha situată pe raza comunei Vlăsinești în BF 238 și 254. Tot din același motiv nu am observat că în BF 357, A. I. a înscris în plus în declarația de suprafață, suprafața de 1,14 ha față de contractele de arendă prezentate, iar în BF 334, acesta a declarat în plus în conținutul declarațiilor de suprafață, suprafața de 3,08 ha față de contractele de arendă pe care le-a depus ulterior la dosar.
Toate aceste neconcordanțe nu le-am observat la vremea respectivă, dar am luat cunoștință despre constatarea lor, ca urmare a controlului pe care Direcția Antifraudă București l-a efectuat asupra acestui dosar în perioada octombrie 2010-ianuarie 2011 și am luat cunoștință de conținutul procesului verbal nr. 3072/21.01.201I, fiindu-mi prezentat în luna martie 2011, la Centrul Județean B. de către dl Z. L., care la acea dată era consilier superior. Ulterior, cu aprobarea directorului Centrului Județean B., am efectuat corectarea suprafețelor pentru care în campania anului 2008, A. I. primit sprijin financiar necuvenit, în suprafață totală de 9,97 ha și s-au stabilit moțiuni generate automat din sistemul informatic ca urmare a reinstrumentării dosarului, stabilindu-se apoi un debit aferent campaniei 2008 în sumă totală de 1.923,03 lei”.
"Declar faptul că suprafețele pentru care în campania anului 2008, A. I. a primit sprijin financiar necuvenit, rezultate din controlul Direcției Antifraudă București au fost confirmate practic și la reinstrumentarea dosarului care s-a efectuat in anul 2011, existând doar o mică diferență de 0,14 ha și este posibil să provină dintr-una din parcelele care au fost scoase total de la plată, dar această diferență nu influența cu nimic rezultatul suprafețelor stabilite ca fiind neeligibile. Practic, nu există nici o posibilitate ca atât la controlul Direcției Antifraudă București cât și la reinstrumentarea dosarului să se fi comis erori asupra suprafețelor declarate eligibile, deoarece determinarea lor s-a făcut prin verificarea suprafețelor din fiecare .-au confruntat aceste suprafețe cu cele rezultate din contractele de arendă prezentate de A. I. ".
Cu privire la verificarea în teren, de către funcționarii APIA, a blocurilor fizice înscrise de fermieri în cererile și declarațiile de suprafață Ml și M2, atât la gestionarea dosarului cât și cu ocazia reinstrumentării lui, martorul L. V. a declarat că: „(…) nici la completarea declarațiilor de suprafață și nici la reinstrumentarea "dosarului, conform metodologiei și normelor de lucru ale APIA, nu există obligativitatea din partea funcționarului APIA, ca suprafețele să fie verificate fizic în teren, deoarece dacă s-ar proceda așa, în cazul tuturor cererilor de suprafață, nu s-ar mai reuși practic să se definitiveze dosarele de plată în campania respectivă. Singurul caz în care se face verificarea în teren a suprafețelor supradeclarate, este acela când fermierul este selectat automat din sistem pentru a se face verificarea în teren a suprafețelor. Atât în cazul lui A. I. cât și în cazul lui A. L.-D. și A. B., în niciuna dintre campanii aceștia nu au fost selectați de sistemul Informatic al APIA pentru controlul fizic în teren al suprafețelor declarate”.
Urmare a verificărilor efectuate de A.P.I.A. București - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol și a reinstrumentării dosarului cererii de plată de către APIA - Centrul Județean B., s-a stabilit că pentru suprafața de 9,97 supradeclarată în campania 2008, inculpatul A. I. a cauzat un prejudiciu în suma de 11.923,04 lei, recuperat, defalcat pe fonduri astfel: Bugetul Comunităților Europene - 9.290,47 lei (6.696,07 lei FEGA și 2.594,40 lei FEADR) și Bugetul Național - 2.632,56 Iei (1983,97 lei reprezentând buget național și 648,59 lei reprezentând buget național aferent FEADR).
CAMPANIA 2009: înv. A. I. a depus cererea nr._/15.05.2009 la A.P.I.A. B. - Centrul Local Săveni, solicitând sprijin SAPS și PNDC1 pentru suprafața agricolă de 96,33 ha, parcelele agricole fiind situate pe raza UAT Săveni, Vlăsinești și Ungureni, cultura declarată - soia, porumb, floarea soarelui și pajiști temporare, astfel, UAT Săveni = 88,72 ha, UAT Ungureni = 2 ha și UAT Vlăsinești = 5,61 ha. Din documentele existente la dosarul cererii de plată, rezultă că A. I. a fost implicat în conflict de supradeclarare pe blocul fizic BF_-799 situat pe raza UAT Ungureni.
In baza solicitării de clarificare nr._/03.09.2009, înregistrată Ia Centrul Local Săveni sub nr. 820/03.09.2009, A. I. a prezentat contractul de arendare nr. 582/17.04.2006 cu suprafața arendată de 3 ha pentru dovedirea dreptului de folosință a suprafeței de 2 ha declarată în BF_-799. Pentru parcelele noi declarate față de campania 2008, în vederea eficientizării controlului administrativ, A. I. a fost notificat de către ing. L. V., responsabil instrumentare cerere la Centrul Local A.P.I.A. Săveni, prin notificarea nr. 4011/26,01.2010, să prezinte în data de 10.02.2010 documentele doveditoare ale dreptului de folosință a terenului din blocurile fizice BF_-20, 260, 339, 342, 347, 358, 365, 88, parcelele 7, 10, 30, 33, 34, 35, 36. Din conținutul Notei explicative privind gestionarea cererii de sprijin depusă de A. I. în campania 2009, întocmită la 05.10.2010 de către L. V., consilier superior în cadrul A.P.I.A. Centrul Local Săveni, rezultă că „fermierul s-a prezentat în data de 10.02.2010 și a prezentat acte doveditoare corecte și valabile." Cu adresa nr. 9437/16.11.2010, Primăria orașului Săveni a comunicat Direcției Antifraudă faptul că, pentru campania 2009, A. I. are contracte de arendă încheiate cu diferite persoane fizice pentru suprafața de 76,01 hectare iar cu adeverința nr. 9576/18.11.2010 a comunicat că, în anul 2009 A. I. a luat teren „sub alte forme" de la diferite persoane fizice în suprafață totală de 20,66 ha.
Pentru suprafața de 5,61 ha situată pe raza UAT Vlăsinești, în BF 254 - 5,00 ha și în BF 238 - 0,61 ha, A. I. a prezentat două contracte: Contractul nr. 389/12.06.2008 încheiat cu arendatorul C. N. pentru suprafața de 5,00 ha; Contractul nr. 388/12.06.2008 încheiat cu arendatorul C. L. pentru suprafața de 0,61 ha. Cele două contracte depuse la APIA - Centrul Local Săveni, care au fost identificate de Direcția Antifraudă la dosarul cererii de plată, prezintă modificări față de exemplarele contractelor care ne-au fost transmise de primăria comunei Vlăsinești cu adresa nr. 1046/21.02.2013.
Modificările respective sunt descrise la campania anului 2008.
Analizând contractul nr. 389/12.06.2008, Direcția Antifraudă a stabilit că suprafața arabilă este de 3,9 ha situată în BF 254 și nu de 5 ha cât a declarat în cererea depusă la Centrul Local Săveni fermierul A. I. și pentru care a primit sprijin financiar, diferența de 1,1 ha fiind pășune. A. I. nu a prezentat documente justificative ale dreptului de folosință pentru această suprafață. Rezultă că inculpatul A. I. a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 1,1 ha, în blocul fizic 254.
Din verificările efectuate de Direcția Antifraudă, s-au constatat diferențe intre suprafața solicitată pentru care a primit sprijin financiar și suprafața pentru care fermierul a prezentat documente justificative ale dreptului de folosință, astfel:
- Pentru suprafața solicitată la plată de 7,50 ha, identificată în cererea pe anul 2009 în BF 342, au fost identificate contracte de arendă cu o suprafață totală arendată astfel, contractul de arendă nr. 154/10.05.2006, suprafața arendată de 1,20 ha; contractul de arendă nr. 78/24.04.2007, suprafața arendată de 0,66 ha; contractul de arendă nr. 81 /24.04.2007, suprafața arendată de 1,60 ha; Rezultă că în blocul fizic 342, A. I. a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 4,04 ha.
Pentru suprafața solicitată ia plată de 10,35 ha identificată în cererea pe anul 2009 în BF 357, au fost identificate contracte de arendă cu o suprafață totală arendată de 9,71 ha, astfel: contractul de arendă nr. 162/11.05.2006, suprafața arendată de 4,81 ha; contractul de arendă nr. 166/11.05.2006, suprafața arendată de 3,47 ha; contractul de arendă nr. 203/08.05.2008, suprafața arendată de 0,93 ha; contractul de arendă nr. 206/08.05.2008, suprafața arendată de 0,50 ha. Rezultă că în blocul fizic 357, A. I. a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 0,64 ha.
Pentru suprafața solicitată la plată de 5,84 ha, identificată în cererea pe anul 2009 în BF 334, au fost identificate contracte de arendă cu o suprafață totală arendată de 3,80 ha, astfel: contractul de arendă nr. 164/11.05.2006, suprafața arendată de 1,28 ha; contractul de arendă nr. 165/11.05.2006, suprafața arendată de 2,52 ha. Rezultă că în BF 334, A. I. a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 2,04 ha.
Pentru suprafața solicitată la plată de 5,72 ha, identificată în cererea pe anul 2009 în BF 358, au fost identificate contracte de arendă cu o suprafață totală arendată de 4,28 ha, astfel: contractul de arendă nr. 274/14.11.2008, suprafața arendată de 2,60 ha; contractul de arendă nr. 77/24.04.2007, suprafața arendată de 1,68 ha. Rezultă că în BF 358, A. I. a primit necuvenit sprijin financiar pentru suprafața de 1,44 ha.
Toate suprafețele în cauză, înscrise în conținutul celor 11 contracte de arendă susmenționate și verificate de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, sunt confirmate și de Primăria orașului Săveni, județul B., care le-a transmis cu adresa nr. 898/06.02.2013, situația suprafețelor arendate, în perioada 2006-2010, de către arendașul A. I., împreună cu documentația anexă ce conține centralizatoarele contractelor de arendă, copiile registrelor în care s-au înregistrat contractele respective și copiile contractelor de arendă, pe care arendașul le-a încheiat în acea perioadă cu arendatorii persoane fizice ce dețineau terenuri în proprietate pe raza administrativ-teritorială a localității.
Pentru dovada dreptului de folosință a suprafeței de 96,33 ha, primăria or. Săveni, prin adresa nr. 9437/16.11.2010 transmisă Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, menționează faptul că A. I. figurează în registrul agricol vol. XII fila 080 al orașului Săveni, pentru anul 2009, cu suprafața de 76,01 ha arendată și 20,70 ha „sub alte forme”.
Echipa de control din Direcția Antifraudă, a considerat că A. I. nu poate beneficia de plăți directe în cadrul schemei de plată unică pe suprafață în campania 2009, pentru suprafața deținută „sub alte forme", din următoarele considerente: conform prevederilor O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe si plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, „beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață fot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol centru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea." Sintagma „altele asemenea" face referire la alte acte doveditoare ale dreptului de folosință ale terenului asemănătoare celor prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr.125/2006, prin urmare un alt fel de contract.
Art. 14 din OUG nr. 125/2006 prevede: „Formele de asociere simplă sunt asocierile între două sau mai multe familii în baza unui contract de societate, având ca scop exploatarea terenurilor agricole, creșterea animalelor, aprovizionarea, depozitarea, condiționarea, prelucrarea și vânzarea, produselor, prestarea unor servicii, precum și alte activități." Potrivit prevederilor art. 4 din OMADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate, cu modificările și completările ulterioare, producătorii agricoli, la solicitarea sprijinului pe suprafață au obligația de a prezenta documentele doveditoare pentru a demonstra dreptul de folosință asupra terenului sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului.
După finalizarea verificărilor de către consilieri din cadrul Centrului Local .P.LA. Săveni s-a emis Decizia de plată nr._/16,03,2010, prin care a fost stabilită suma totală de plată în cuantum de 45.012,77 lei, din care: Schema de plată unică pe suprafața (SAPS) - 26.874,65 lei (suprafața determinată pentru plată a fost de 96,33 ha) și Schema pentru plăți naționale directe complementare (PNDC 1-culturi în teren arabil) - 18.138,12 lei (suprafața determinată pentru plată a fost de 96,33 ha).
Referitor la campania anului 2009, martorul L. V., care a gestionat dosarul cererii unice de plată, a declarat că: „(…)A. I. a depus cererea unică de plată nr._ din 15 mai 2009, pentru suprafața totală de 96,33 ha, cu mențiunea că cererea și declarația a fost trimită și completată de colegul meu G. I., deoarece eu eram supraaglomerată cu cereri ale fermierilor din campania respectivă, dar mi-am însușit cele consemnate în cerere și declarație prin semnarea de către mine la rubrica de efectuare a controlului vizual. De asemenea, G. I., a efectuat și identificarea împreună cu fermierul a suprafețelor declarate în campania anului 2009, fermierul semnând hărțile A3, Tot din motivele pe care le-am arătat mai sus la campania anului 2008, nu am reușit să verific concordanța suprafețelor declarate de fermier în cerere cu cea rezultată din contractele de arendă și celelalte documente depuse de fermier la dosar, astfel încât ca urmare a controlului efectuat de Direcția Antifraudă București, s-au stabilit suprafețe declarate în plus de către A. I. față de cele care rezultă din contractele de arendă prezentate pentru terenurile din BF nr. 342 (4,04 ha în plus), 157 (0,64 ha în plus), 234 (2,04 ha în plus) și 358 (1,44 ha în plus), adică un total de 9,26 ha teren declarat în plus și care nu a putut fi justificat de A. I. cu alte contracte de arendă. De asemeni, în conținutul cererii de sprijin și declarației de suprafață, A. I. a înscris și suprafețe de teren totalizând 20,66 ha pentru care nu deținea contracte de arendă, terenul fiind deținut sub alte forme și apreciat de Direcția Antifraudă București în afara cadrului legal prevăzut de ort 7 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 125/2006”.
In ceea ce privește controlul administrativ al dosarului cererii de plată din campania 2009, acesta a fost efectuat la data de 10.02.2010 de către martorul L. V., care în această privință a declarat că: "A. I. mi-a prezentat și a depus la dosarul său contractele de arendă nr. 79/24.04.2007, 158/08.04.2009, 274/14.11.2008, 156/08.04.2009, 166/11.04.2006, 155/08.04.2009, 155/03.04.2008, 291/08.12.2008, 165/11.06.2006, H2/19.05.2006, 160/08.04.2009, 162/11.05.2006, 204/08.05.2008, 582/17.04.2006 și 164/11.05.2006, contracte care nu dovedeau dreptul de folosință asupra întregii suprafețe pe care A. I. a declarat că o deține legal în folosință, prin declarația depusă la data de 15.05.2009. Datorită faptului că în acea perioadă am efectuat foarte multe controale administrative ale suprafețelor declarate de fermieri, nu am observat că pentru
campania anului 2009, A. I., a declarat în plus 9,26 ha în BF 254, 342, 357, 134 și 358, precum și suprafața de 18,38 ha teren deținut sub alte forme și pentru care nu a prezentat nici un fel de document doveditor în acest sens ". Referitor la reinstrumentarea dosarului campaniei 2009, martorul L. V. a declarat: "Ca și în anul 2008, ca urmare a constatărilor efectuate de Direcția Antifraudă București am procedat la reinstrumentarea dosarului aferent campaniei 2009, reinstrumentare care am efectuat-o tot în anul 2011, în aceleași condiții cu cele descrise la campania 2008. In urma reinstrumentării dosarului am determinat suprafața pentru plată ca jind de 68,69 ha și am constatat că suprafețele pentru care A. I. a primit sprijin financiar necuvenit au fost corect determinate de Direcția Antifraudă București prin actul de control. După reinstrumentare s-a stabilit în sarcina lui "A. I. un debit în sumă totală de 45.012,76 lei".
CAMPANIA 2010: inculpatul A. I. a depus cererea nr._/17.05.2010 la A.P.IA. B. - Centrul Local Săveni, solicitând sprijin SAPS și PNDC 1 pentru suprafața agricolă de 65,43 ha, parcelele agricole fiind situate pe raza UAT Săveni, Ungureni și Vlăsinești, cultura declarată - soia, grâu, porumb și pajiști temporare, astfel: UAT Săveni - 58,43 ha, UAT Ungureni = 2 ha și UAT Vlăsinești - 5 ha. Ulterior, acesta a întocmit și semnat Formularul M2 Completarea declarației de Suprafață 2010, înregistrat sub nr. 172/25.05.2010, prin care a adăugat la suprafața declarată inițial, suprafața de 126,05 ha teren, din care 60,30 ha pășune, motivul completării înscris în declarație fiind ,,nu am reușit să trec suprafețe când am depus cererea de sprijin". La aceeași dată, A. I. a prezentat adeverința primăriei orașului Săveni nr. 4330/17.05.2010, înregistrată la APIA Centrul Local Săveni cu nr. 172/25.05.2010, din care rezultă că A. I. figurează înscris pe nul 2010 în Registrul agricol al Oraș Săveni volumul nr. XII poziția rol nr. 80 or. Săveni cu suprafața totală de 126,05 ha.
Ulterior, la data de 31.05.2010, A. I. a întocmit și semnat formularul M3 - Retragerea parțială a declarației de suprafață pentru anul 2010, înregistrat la Centrul Local Săveni sub nr. 507/31.05.2010, prin care a retras suprafața de 81,30ha (25,30 ha teren arabil și 56 ha pășune), motivul retragerii înscris în declarație fiind „Nu am reușit să arendez terenul și contractul de concesiune cu pășune". La data de 20.09.2010, consilierul L. V. a completat formularul SI Corectare 2010 înregistrat la Centrul Local Săveni sub nr. 2147/20.09.2010, după cum urmează:
- . 2,5 hectare situată în BF 340, localitatea Săveni, a fost identificată în BF 339, localitatea Săveni, devenind . de 2,5 hectare;
- . 9,5 hectare situată în BF 12, localitatea Săveni, a fost identificată în BF 210, localitatea Știubieni, devenind . de 9,5 hectare;
- . 4,25 hectare situată în BF 45, localitatea Săveni, a fost identificată tot în BF 45, localitatea Săveni, reducându-se suprafața la 1,60 hectare, limitându-se suprafața cu 2,65 hectare;
- . 9,50 hectare situată în BF 39, localitatea Săveni, a fost identificată în BF 675, devenind . de 9,5 hectare.
Prin urmare, suprafața totală pentru care inculpatul A. I. a solicitat sprijin financiar în campania 2010 a devenit 107,53 hectare, ca urmare a corectării suprafețelor prin formularul SI. Din documentele existente la dosarul cererii de plată, rezultă că A. I. a fost implicat în conflict de supradeclarare pe blocul fizic BF_-799 situat pe raza UAT Ungureni. Prin solicitarea de clarificare nr.1139/27.07.2010, A. I. a fost
invitat în data de 07.08.2010 la A.P.I.A. - Centrul Local Săveni, în vederea soluționării
supradeclarării prin dovedirea dreptului de folosință a suprafeței de 2 ha declarată
în BF_-799. Pentru dovada dreptului de folosință a suprafeței solicitată pentru sprijin de 107,53 ha, primăria orașului Săveni, cu adresa nr. 9437/16.11.2011 a comunicat direcției Antifraudă că pentru anul 2010, A. I. figurează în registrul agricol, vol. XII fila 080, al orașului Săveni cu suprafața de 79,01 ha teren arendată și 48,30 ha teren sub alte forme, iar cu adeverința nr._.11.2010, a comunicat că în anul 2010 A. I. a luat teren „sub alte forme" de la diferite persoane fizice în suprafață totală de 48,66 ha.
Aceleași suprafețe au fost comunicate de primăria orașului Săveni cu adresa nr. 898/06.02.2013, la care a fost anexat și centralizatorul suprafețelor de teren pe care A. I. le-a deținut sub alte forme, în anul 2010, de la un număr de 24 persoane fizice.
Conform procesului verbal de constatare al Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, pentru campania 2010, A. I. nu poate beneficia de plăți directe în cadrul Schemei de plată unica pe suprafață, pentru suprafața deținută „sub alte forme", din considerentele menționate pentru campania anului 2009.
Cu ocazia verificării, Direcția Antifraudă a mai stabilit că pentru suprafața de 5,10 hectare, A. I. nu trebuie să primească sprijin financiar, deoarece pentru suprafața solicitată la plată de 1,60 ha, identificată în cererea pe anul 2010 în BF 45, a fost identificat contractul de arendă nr. l16/20.05.2010 cu o suprafață totală arendată de numai 0,80 ha, A. I. solicitând în plus prin cererea de plată, suprafața de 0,80 hectare. Suprafața de 0,80 hectare înscrisă în conținutul contractului de arendă nr. 116/20.05.2010 verificat de Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, este confirmată și de Primăria orașului Săveni, care a transmis cu adresa nr. 898/06.02.2013, situația suprafețelor arendate, în perioada 2006-2010, de către arendașul A. I., împreună cu documentația anexă ce conține centralizatoarele contractelor de arendă, copiile registrelor în care s-au înregistrat contractele respective și copiile contractelor de arendă, pe care arendașul le-a încheiat în acea perioadă cu arendatorii persoane fizice ce dețineau terenuri în proprietate pe raza administrativ-teritorială a localității.
Pentru suprafața solicitată la plată de 4,30 ha, situată in localitatea Săveni, identificată în cererea pe anul 2010 în BF 84, categoria de folosința pășune, A. I. a prezentat contractul de concesiune nr. 13/13,04.2010, încheiat între Consiliul Local al Primăriei Săveni și A. V., fratele învinuitului. Prin urmare, concesionarul fiind altă persoană decât persoana care a solicitat sprijinul financiar, contractul nu poate fi luat în calcul la stabilirea dreptului de folosință pentru suprafața de 4,30 ha pășune.
Referitor la cererea unică de plată, declarațiile și documentele depuse de inculpat la dosarul cererii din campania 2010, responsabilul de dosar, martorul L. V., a declarat că: „(…) A. I. a depus cererea și declarația de suprafață la data de 17 mai 2010, fiind înregistrată la APIA Săveni sub nr._, pentru suprafața declarată inițial de 65,43 ha, iar ulterior, prin completarea formularului M2 de completare a declarației de suprafață, semnat de fermier, acesta a mai solicitat sprijin pentru încă 126,05 ha teren. Suprafețele din ambele declarații au fost identificate de mine împreună cu fermierul în hărțile topo și în sistemul LPIS și însușite de A. I. prin semnarea lor. Pentru suprafață inițială de 65,43 ha A. I. nu mi-a prezentat contrate de arendare susținând că suprafețele și amplasamentul sunt aceleași ca și în anii anteriori, însă la data completării formularului M2, A. I. a prezentat adeverința nr. 4336/17 mai 2010, emisă de Primăria or. Săveni pentru suprafața totală de 126,05 ha. Din conținutul acelei adeverințe, nu se puteau determina care erau suprafețele arendate și care erau suprafețele deținute sub alte forme, deoarece în adeverință se arăta că A. I. figurează înscris la poz. ROL nr. 80 din vol. XI din registrul agricol; am spus lui A. I. să prezinte documente din care să reiasă exact suprafețele pentru care poate solicita sprijin financiar în condițiile legii, însă ulterior acest nu a mai prezentat astfel de documente.
În formularul M2, înregistrat sub nr. 172/25.05.2010, A. I. mi-a pus să înscriu și am înscris la rubrica „motivul completării", că „nu am reușit să trec suprafețele când am depus cererea de suprafață", semnând formularul respectiv. Am considerat că acesta este de bună credință și că declarațiile făcute sunt reale. Ulterior la data de 31 mai 2010, A. I. a venit din nou la mine și a solicitat, în scris, prin întocmirea formularului M3, retragerea parțială a unor suprafețe din declarația de suprafață pentru anul 2010, retrăgând astfel 81,30 ha teren arabil și pășune, motivând că nu a reușit să arendeze terenul și să încheie contractul ie concesiune pentru pășune. Nu-mi aduc aminte în ce împrejurări A. I. a depus la dosarul cererii de plată din campania 2010, contractul de concesiune nr. 13 încheiat la 7 mai 2010, între Consiliul Local Săveni și concesionarul A. V., pentru suprafața de 4 ha teren pășune situat în tarlaua 17 . de 10 ani”.
Cercetările au stabilit că reinstrumentarea dosarului cererii unice de plată depusă de A. I. în campania 2010, s-a efectuat în anul 2011 de către Z. L., care în acea perioadă deținea funcția de consilier superior în cadrul instituției. Cu ocazia reinstrumentării dosarului, acesta a constatat că, în cazul unor suprafețe de teren care fuseseră stabilite ca fiind neeligibile de către Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, prin procesul verbal nr. 122 din 10.01.2011, respectiv 41,20 hectare deținute „sub alte forme", suprafețele în cauză fuseseră retrase în termenul legal de către fermierul A. I. prin completarea formularului M3 - Retragere parțială a declarației de suprafață. Cu privire la acest aspect, martorul Z. L. a declarat că: „Referitor la suprafața de 41,20 ha teren stabilită de DACIS din cadrul APIA București ca fiind neeligibilă deoarece era deținută sub alte forme de către fermier, declar faptul că în urma reinstrumentării dosarului de către mine, în 2011, am constatat că această suprafață fusese retrasă de către fermier prin formularul M.3 nr. 507/31 mai 2010 pentru suprafața totală de 81,30 ha. Totalul acestei suprafețe includea și cele 41,2 ha deținut sub alte forme de către fermier și care au fost stabilite în mod eronat de către DACIS prin procesul verbal nr. 122/20 ianuarie2011”.
S-a constatat că prin retragerea parțială a suprafeței de 81,30 ha în campania anului 2010, odată cu întocmirea formularului M3 nr.507/31,05.2010, inc. A. I. s-a încadrat în termenul legal prevăzut de reglementările naționale și europene, iar în totalul suprafeței retrase se regăsea și suprafața de 41,2 ha deținută sub alte forme stabilită în mod eronat ca fiind neeligibilă de către Direcția Antifraudă. Tot cu ocazia reinstrumentării dosarului, martorul Z. L. a mai constatat că o suprafață de 3,5 ha din . fusese introdusă în sistemul A., motiv pentru care a intervenit pe formularul M2 de completare a declarației de suprafață care fusese întocmit de consilierul L. V. din cadrul Centrului local Săveni. Totodată, acesta a corectat și a întocmit formularul SI - Corectare pentru anul 2010, prin care a redus suprafața eligibilă la plată, cu 5,1 ha. din blocul fizic 84, . fizic 45, . procesului verbal al Direcției Antifraudă, control Intern și Supracontrol. Referitor la aceste suprafețe, martorul Z. L. a declarat că:"... în urma reinstrumentării dosarului din data de 21 aprilie 2011, am întocmit nota justificativă nr. 3794/03 mai 2011 în care am arătat că am intervenit pe formularul M.2 de completare a declarației de suprafață nr.172 din 25 mai 2010, întocmit de consilierul APIA Săveni - L. V. și prin care am corectat suprafață de 3,5 ha din . de nutreț prin adăugarea acestei suprafețe în sistemul IACS deoarece suprafața respectivă nu fusese introdusă. De asemenea, la data de 4 mai 2011, am intervenit din nou pe dosarul fermierului A. I. și am întocmit formularul SI de corectare pentru anul 2010 nr._/4 mai 2011 prin care am redus suprafața eligibilă la plată a fermierului A. I. cu 5,1 ha conform procesului verbal al Direcției Antifraudă București, în blocurile fizice nr.84 - . - . de plată nr. 2851/304/27 iunie 2011 a APIA - Centrul Județean B., s-a stabilit că pentru campania anului 2010 suprafața determinată pentru dată în cazul lui A. I., este de 102,03 ha, față de 119,68 ha solicitată de fermier prin cererea inițială, M.2 și ulterior, retrasă prin M.3. "
Urmare a reinstrumentării dosarului cererii de plată de către A.P.I.A. -Centrul Județean B., s-a emis Decizia nr._/27.06.2011, conform căreia suprafețele determinate pentru plată sunt următoarele: pentru schema de plată SAPS - suprafața solicitată=l 19,68 ha; suprafața determinată la plată =102,3 ha; pentru schema de plată PNDC 1 - suprafața solicitată 115,38 ha; suprafața determinată la plată =102,3 ha. Prin aceeași decizie s-au aplicat sancțiuni față de A. I., prin aplicarea reducerilor pe schemele de plată SAPS și PNDC1 și prin aplicarea reducerilor liniare, ca urmare a declarării unor suprafețe mai mari decât suprafețele deținute în conformitate cu prevederile legale în vigoare și pentru care acesta a solicitat sprijin financiar, în cuantum de 19.302,51 lei,
In concluzie, din analiza actelor dosarului, rezultă că pentru campaniile din anii 2008, 2009 și 2010, A. I. a prezentat și a folosit documente și declarații false, inexacte sau incomplete, pe care le-a depus la dosarul cererilor unice de plată înregistrate la A.P.I.A. B. - Centrul Local Săveni, prin care a solicitat sprijin în cadrul Schemei de Plată Unice pe Suprafață (SAPS) și Schemei de Plată Națională Directă Complementară (PNDC1), pentru suprafețe mai mari decât cele deținute în realitate, în scopul obținerii pe nedrept a sprijinului financiar acordat fermierilor din bugetul Comunităților Europene și din bugetul național, după cum urmează:
CAMPANIA 2008: la dosarul cererii unice de plată nr. 685/14.05.2008, A. I. a depus declarații și înscrisuri prin care a solicitat sprijin financiar SAPS și PNDC1 pentru suprafața totală de 71,42 ha teren situată pe raza localităților Săveni, Vlăsinești și Ungureni, înscriind în declarația de suprafață și în formularul M2 - completarea declarației de suprafață, pentru anul 2008, suprafețe de teren mai mari cu 9,83 ha decât cele dovedite prin contractele de arendă. Deși prin semnarea cererii unice de plată și a declarației-angajament prevăzută la cap. III.1 din cerere, A. I. a luat cunoștință despre prevederile art. 25 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, conform căruia, orice cerere unică de plată pe suprafață, poate fi total sau parțial retrasă în scris, în orice moment al campaniei, A. I. nu a solicitat acest lucru.
APIA B. a emis Decizia de plată nr._/08.06.2009 prin care a fost stabilită suma totală de plată în cuantum de 28.470,21 lei, din care: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) - 15.989,12 lei (suprafața determinată pentru plata a fost 71.42 ha), cuantumul sprijinului fiind de 60,75 uro/ha, la cursul de 3,7413 lei/euro, și Schema pentru plăți naționale directe complementare (PNDC1-culturi în teren arabil) - 12.481,09 lei (suprafața determinată pentru plată a fost de 71,42 ha), cuantumul sprijinului fiind de 46,71 euro/ha, la cursul de 3,7413 lei/euro. Sumele au fost achitate în contul nr.RO57RNCB_0001 aparținând lui A. I..
Urmare a verificărilor efectuate de A.P.I.A. București - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol și a reinstrumentării dosarului cererii de plată, s-a întocmit de către APIA - Centrul Județean B., procesul verbal de constatare nr. 3821/10.05.2011(ce constituie titlu de creanță), prin care s-a stabilit că pentru suprafețele supradeclarate în campania 2008, A. I. a încasat necuvenit suma de 11.923,03 lei, din care: 9.290,47 lei din bugetul Comunităților Europene-plăti SAPS, buget EGA și FEADR și 2.632,56 lei din bugetul național și bugetul național aferent finanțării FEADR. Debitul datorat pentru SAPS și PNDC1, a fost calculat pentru diferența supradeclarată de 9,97 ha, la procentul de 16,22%, ca diferență procentuală între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la control.
Conform adresei nr. 909/18.03.2013 transmisă de APIA - Centrul Județean B., valoarea creanțelor bugetare datorate de inculpatul A. I. pentru campania 2008, este de 11.923,03 lei, defalcată pe fonduri astfel: bugetul Uniunii Europene - 9290,47 lei (6.696,07 lei FEGA și 2.594,40 lei FEADR) și bugetul național - 2.632,56 lei (1983,97 lei reprezentând buget național și 648,59 lei reprezentând buget național aferent FEADR).
CAMPANIA 2009: la dosarul cererii unice de plată nr._/15.05.2009, A. I. a depus declarații inexacte și înscrisuri prin care a solicitat sprijin financiar SAPS și PNDC1 pentru suprafața totală de 96,33 ha teren situată pe raza localităților Săveni, Vlăsinești și Ungureni, înscriind în declarația de suprafață pentru anul 2009, atât suprafețe pentru care nu avea încheiate contracte de arendare, totalizând 18,38 ha, cât și suprafețe de teren mai mari cu 9,26 ha decât cele dovedite prin contractele de arendă. Deși prin semnarea cererii unice de plată și a declarației-angajament A. I. a luat cunoștință despre prevederile art. 25 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, conform căruia, orice cerere unică de lată pe suprafață, poate fi total sau parțial retrasă în scris, în orice moment al campaniei, A. I. nu a solicitat acest lucru.
APIA B. a emis Decizia de plată nr._/16.03.2010, prin care fost stabilită suma totală de plată în cuantum de 45.012,77 lei, din care, Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) - 26.874,65 lei (suprafața determinată pentru plată a fost de 96,33 ha) și Schema pentru plăți naționale directe complementare (PNDC1-culturi în teren arabil) - 18.138,12 lei (suprafața determinată pentru plată a fost de 96,33 ha). Sumele au fost achitate în contul nr. RO57RNCB_0001 aparținând lui A. I.. Urmare a verificărilor efectuate de A.P.I.A. București - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol și a reinstrumentării dosarului cererii de plată, s-a întocmit de către APIA - Centrul Județean B., procesul verbal de constatare Nr. 3679/02.05.2011 (ce constituie titlu de creanță), prin care s-a stabilit că pentru suprafețele supradeclarate în campania 2009, A. I. a încasat necuvenit suma de 45.012,77 lei, din care, 31.500,11 lei din bugetul Comunităților Europene-plăti SAPS, buget EGA și FEADR, și 13.512,65 lei din bugetul național aferent cofinanțării FEADR. Debitul datorat pentru SAPS și PNDC1, a fost calculat pentru diferența de 27,64 ha supradeclarată, care reprezintă 40,23% din suprafața determinată, ca diferență procentuală între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la control.
Conform adresei nr. 909/18.03.2013 a APIA - Centrul Județean B., campania 2009, A. I. a fost exclus de la plata sprijinului financiar întrucât diferența dintre suprafața declarată de 96,33 ha a parcelelor SAPS și cea confirmată la reinstrumentarea dosarului, de 68,69 ha, este mai mare decât toleranța permisă de 20 %, în acest caz fiind de 40,24%. Atât procesul verbal de constatare nr. 3679/02.05.2011 cât și procesul verbal de constatare nr. 3821/10.05.2013 întocmite de APIA - Centrul Județean B.,pentru campaniile din anul 2009, respectiv anul 2008, au fost contestate de A. I.. Prin deciziile nr. 64/4284/261CJ din 01.06.2011 și nr. 63/4285/260CJ din 01,06.2011 emise de APIA - Centrul Județean B., ambele contestații au fost respinse.
Conform adresei nr. 909/18.03.2013 transmisă de APIA - Centrul Județean B., valoarea creanțelor bugetare datorate de A. I. pentru campania 2009, este de 45.012,76 lei, defalcată pe fonduri astfel: bugetul Uniunii Europene - 31.500,11 lei (26.874,65 lei FEGA și 1.625,46 lei FEADR) și bugetul național - 13.512,65 lei (12.356,29 lei reprezentând buget național și 1.156,36 lei reprezentând buget național aferent FEADR).
CAMPANIA 2010: la dosarul cererii unice de plată nr._/17.05.2010, A. I. a depus declarații și înscrisuri prin care a solicitat sprijin financiar SAPS și PNDC1 pentru suprafața totală de 191,48 ha teren situată pe raza localităților Săveni, Vlăsinești și Ungureni, înscriind în declarația de suprafață și formularul M2 - completare la declarația de suprafață pentru anul 2010, atât suprafețe pentru care nu avea încheiate contracte de arendare, totalizând 41,20 ha (teren deținut „sub alte forme") cât și suprafețe de teren mai mari cu 0,80 ha decât cele dovedite prin contractele de arendă. Totodată, acesta a prezentat un contract de concesiune pentru suprafața de 4,30 ha teren pășune, având ca arendaș o altă persoană, respectiv A. V.. Prin completarea formularului M3 nr. 507/31.05.2010, inculpatul A. I. a retras, în termen legal, suprafața de 81,30 ha în care se regăsea și suprafața de 41,20 ha deținută sub alte forme, stabilită în mod eronat ca fiind neeligibilă de către Direcția Antifraudă. După completarea și depunerea declarațiilor de suprafață, ca urmare a retragerii parțiale a unor suprafețe, la solicitarea scrisă a lui A. I. dar și ca urmare a actualizării unor suprafețe efectuate de APIA - Centrul Local Săveni în sistemul LPIS (actualizare prin care unele suprafețe lin blocurile fizice pentru care s-a solicitat sprijin financiar au fost diminuate cu suprafața de 2,65 ha), precum și după reinstrumentarea dosarului cererii de plată, suprafața totală pentru care A. I. a solicitat sprijin financiar în campania 2010 a fost de 119,68 ha pentru plăți SAPS și 115,38 ha pentru plăți PNDC 1.
A.P.I.A - Centrul Județean B., a emis Decizia nr._/27.06.2011, prin care s-au aplicat sancțiuni față de A. I., prin aplicarea reducerilor pe schemele de plată SAPS și PNDC1 și prin aplicarea reducerilor liniare, ca urmare a declarării unor suprafețe mai mari decât suprafețele deținute în conformitate cu prevederile legale în vigoare și pentru care acesta a solicitat sprijin financiar, în cuantum de 19.302,51 lei, din care: 13.526,65 lei (compusă din 12.117,86 lei ce reprezintă reduceri aplicate pe schema SAPS și 1.408,79 lei ce reprezintă valoarea coeficientului de reducere liniară), pentru diferența de suprafață de 17,65 ha stabilită la reinstrumentarea dosarului ca fiind declarată în plus în cazul Schemei de Plată Unică pe Suprafață, finanțată de la bugetul Comunităților Europene (80,36 euro/ha, calculat la cursul de schimb de 4,2718 lei/ euro, stabilit de Banca Centrală Europeană pentru data de 30.09.2010). Stabilirea sancțiunilor datorită supradeclarării suprafețelor pentru plăți 1APS, a fost calculată la procentul de 17,30%, ca diferență procentuală între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la control, în conformitate cu prevederile art. 58 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 pentru stabilirea normelor de aplicare a Regulamentului CE nr. 73/2009 al Consiliului privind sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute în regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului CE nr. 234/2007. Conform regulamentului, în cazul în care suprafața solicitată este mai mare decât suprafața determinată cu un procent de peste 3% dar fără a depăși 20% din suprafața determinată, ajutorul se calculează pe baza suprafeței determinate, din care se scade dublul diferenței constatate. Sancțiunea de reducere liniară a plăților cu un coeficient de 1.408,79 lei, a ost aplicata în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul CE nr. 122/2009, care prevede că, în cazul în care se constată că valoarea suprafețelor declarate și eligibile pentru care se acordă sprijin comunitar este mai mare decât valoarea care a fost stabilită pentru România, se aplică o reducere proporțională a sumelor rezultate după aplicarea sancțiunilor de supradeclarare pentru toți fermierii eligibili la plată pentru schema respectivă.
De asemenea, suma de 5.775,86 lei pentru diferența de suprafață de 13,35 ha declarată în plus în cazul Schemei de Plată Națională Directă Complementară decuplată de producție, finanțată de la bugetul național (50,64 euro/ha, calculat la cursul de schimb de 4,2718 lei/ euro, stabilit de Banca Centrală Europeană pentru data de 30.09.2010).Sancțiunea reducerii aplicate pe schemă datorită supradeclarării suprafețelor pentru plăți PNDC1, a fost calculată la procentul de 13,08%, ca diferență procentuală calculată între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la control, în conformitate cu aceleași prevederi ale regulamentelor enunțate mai sus.
Conform calculului prezumtiv efectuat de APIA - Centrul Județean B., adresa nr.909/18.03.2013, rezultă că pentru suprafețele supradeclarate de A. I. în campania anului 2010, a cauzat un prejudiciu în suma totală de 8,946,85 Iei, după cum urmează: Schema SAPS: 17,65 ha x 80,36 euro/ha x 4,2718 lei/euro = 6.058,93 lei; Schema PNDC1: 13,35 ha x 50,64 euro/ha x 4,2718 lei/ha = 2.887,92 lei. Conform adresei nr. 909/18.03.2013 transmisă de APIA - Centrul Județean B., suprafețele determinate la reinstrumentarea dosarului aferent campaniei 2010, „au fost stabilite ca urmare a finalizării controalelor administrative, a introducerii în baza de date a formularelor de corecție SI în vederea actualizării blocurilor fizice (actualizare LPIS în baza de date a APIA), în urma căruia o . blocuri fizice au suferit modificări ale limitelor și suprafețelor, precum și ca urmare a scăderii unor suprafețe retrase prin formularul M3 (41,20 ha) și formularul de corecție SI (5,1 ha)”, suprafețe care fuseseră stabilite prin procesul verbal nr. 3072/21.01.2011 al Direcției Antifrauda și pentru care A. I. nu trebuia să primească sprijin financiar.
Din conținutul aceleași adrese, rezultă că sumele datorate de A. I. pentru campania 2008 - 11.923,03 lei și campania 2009 - 45.012,76 lei, au fost stinse prin compensare cu sumele acordate de APIA în campaniile ulterioare, iar pentru campania 2010, din totalul sumei de plată calculată după reinstrumentarea dosarului, s-au scăzut reducerile aplicate, în sumă de 19.302,51 lei, iar diferența de 37.794,07 lei a fost achitată în contul nr. RO57RNCB_0001 aparținând inculpatului. Compensarea s-a realizat în baza notelor de compensare nr._/24.10.2011,_/24.10.2011,_/24.10.2011,_/24.12.2011 și_/27.06.2011 emise de APIA București, în baza documentației întocmite de Centrul Județean B., documente care au fost transmise cu adresa nr. 630/08.03.2013.
Conform adreselor nr. 1680/19.04.2013 și nr. 2214/25.04.2013 transmise de APIA - Direcția Juridică - S. C., Legislație și Avize, prejudiciul cauzat de inculpatul A. I. în campaniile aferente anilor 2008, 2009 și 1010, este de:
campania 2008 - 11.923,03 lei, din care: bugetul Uniunii Europene - 9290,47 lei ( 6.696,07 lei FEGA și 2.594,40 ei FEADR) și bugetul național - 2.632,56 lei (1983,97 lei reprezentând buget național și 648,59 lei reprezentând buget național aferent FEADR). Prejudiciul a fost recuperat în totalitate prin modalitatea de încasare-compensare, inculpatul fiind înregistrat în Registrul Debitorilor Europeni la poziția nr._, respectiv R/_.
campania 2009 - 45.012,76 lei, din care: bugetul Uniunii Europene - 31.500,11 lei ( 26.874,65 lei FEGA și 1.625,46 lei FEADR) și bugetul național - 13.512,65 lei (12.356,29 lei reprezentând buget național 1.156,36 lei reprezentând buget național aferent FEADR). Prejudiciul a fost recuperat în totalitate prin modalitatea de încasare-compensare, inculpatul fiind înregistrat în Registrul Debitorilor Europeni la poziția nr._, respectiv R/_.
campania 2010 - 3.835,59 lei, reprezentând plată PNDC 1 din bugetul național, nerecuperată.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesuI penal cu suma de 3.835,59 lei, la care urmează a fi adăugate dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data constituirii de parte civilă.
În legătură cu inculparea și infracțiunile pentru care a fost cercetat, inculpatul A. I. a declarat că, s-a ocupat personal de întocmirea documentației pe care a depus-o la dosarele cererilor de plată, semnând cererile, declarațiile și formularele solicitate de APIA și încheind contracte de arendă a suprafețelor de teren cu persoane fizice, în campaniile 2007, 2008, 2009 și 2010; acesta a luat cunoștință despre condițiile legale pe care trebuie să le îndeplinească un fermier pentru a beneficia de sprijin financiar de la bugetul CE și bugetul național, precum și despre obligativitatea de a declara exact toate suprafețele arendate, să declare în mod real și corect suprafețele la APIA, să furnizeze către această instituție toate documentele justificative cerute, precum și de faptul că avea posibilitatea să retragă în orice moment, total sau parțial, anumite suprafețe înscrise în cererile de sprijin. Identificarea parcelelor cadastrale care au fost obiectul declarațiilor de suprafață în campaniile din anii 2008, 2009 și 2010, a fost făcută personal de inculpat, la sediul APIA Centrul Local Săveni, în prezența funcționarului care instrumenta cererile de plată.
Referitor la contractele de arendă nr. 388 și 389 din 19.06.2008, acesta a declarat că: „Fiindu-mi prezentate cu ocazia audierii contratele de arendă nr. 388/21.05.2008 și 389/21.05.2008, în care este înscris olograf în colțul din dreapta sus „nr. 288 din 30.05.2008" contracte care se regăsesc în dosarul meu de la APIA Săveni pentru campania 2008 cu nr. 6853/2008, declar faptul că în mod cert data încheierii contractelor este 21 mai 2008. Nu-mi explic de ce la punctul 9.4 din ambele contracte este înscrisă mențiunea „12.06.2008"" ca dată a semnării contractului și a încheierii lui. Nu cunosc cine a făcut modificarea de la punctul 4.1, referitoare la perioada contractului, prin modificarea cifrei „_ "din ambele contracte. Cu ocazia audierii mi s-au prezentat contractele de arendă nr. 388 și 389, ambele din 19.06.2008, înregistrate la Primăria Vlăsinești, precum și fila din registrul contractelor de arendă pentru anul 2008 ale aceleași localități și unde cele două contracte sunt înregistrate ca fiind încheiate la data de 19.06.2008. De asemenea în cele 2 contacte data de 12.06.2008, înscrisă la punctul 4.1 nu prezintă niciun fel de modificări. Nu-mi pot explica de ce există neconcordanțele cu privire la data încheierii contractelor, între contractele pe care le-am depus la APIA Săveni și cele care s-au regăsit la Primăria . cine a făcut acele modificări și doresc să precizez că acele suprafețe de teren le dețineam din anul 2006 pe baza unor subvenții scrise pe care le aveam încheiate cu C. N. și C. L. din 15.02.2006".
In legătură cu suprafața de 9,83 ha pentru care învinuitul a încasat sprijin financiar necuvenit, în campania 2008, inculpatul a declarat că: "Pentru suprafețele din BF nr. 254 și BF nr. 238 suprafața de 5,61 ha explicațiile sunt cele pe care le-am dat mai sus în cazul contractelor nr. 388 și 389 din 19.06.2008. Referitor la suprafețele din celelalte blocuri fizice cu nr. 357 și 334, pentru care nu au fost identificate contracte de arendă, declar faptul că atunci când s-au făcut verificările de către Direcția Antifraudă din cadrul APIA București, acestea nu iu fost corect efectuate, deoarece eu nu am fost chemat la identificarea blocurilor fizice care rezultau din contractele de arendă ce existau la dosarul cererii sau le-am pus la dispoziția echipei de control din Direcția Antifraudă. Referitor la suprafețele înscrise și verificate conform contractelor de arendă nr. 162/11,05.2006, 166/11.05,2006, 203/08.05.2008, 206/08.05.2008, 164/11,05.2006 și 165/11.05,2006, declar faptul că aceste suprafețe sunt corect determinate de echipa de control din Direcția Antifraudă și corespund cu suprafețele din contractele de arendă, dar suprafața totală din blocurile fizice nr. 357 și 334, pentru care am declarat în plus 1,14 ha și respectiv 3,08, nu este corect determinată, deoarece nu s-au făcut verificări în teren și identificările suprafețelor nu s-au făcut în prezența mea(…) pentru întreaga suprafață de 71,42 ha solicitată în campania anului 2008, am primit integral sprijinul financiar de la APIA, nu mai rețin cu exactitate suma, dar știu că plata s-a făcut în anul 2009 în contul meu deschis la BCR Săveni"
In privința constatărilor Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol referitoare la campania anului 2009, inculpatul A. I. a declarat că a depus la dosarul cererii de plată contractele de arendă, atât cele care proveneau din anii anteriori cât și cele pe care le-a încheiat în decursul anului respective și a înscris în conținutul declarațiilor pe suprafață, atât suprafețe de teren pentru care deținea contracte de arendare cât și suprafețe de teren pe care le deținea sub alte forme pe raza orașului Săveni jud. B..
În campania anului 2010, inculpatul a depus la dosarul cererii de plată un contract de concesiune pentru suprafața de 4,3 ha teren pășune, în blocul fizic nr. 84, contract în care arendașul este o altă persoană fizică, iar în blocul fizic nr. 45 a înscris suprafața de 1,6 ha, față de 0,8 ha cât este înscrisă în contractul de arendare pe care 1-a depus la dosarul cererii.
În privința acestor aspecte, învinuitul a declarat că: "Referitor la contractul de concesiune nr. 13/07.05.2010, încheiat între Consiliul Local Săveni și A. V., pentru suprafața de 4 ha teren, declar faptul că nu-mi pot explica cum acest contract s-a regăsit în dosarul cererii de plată ca urmare a controlului efectuat de Direcția Antifraudă din cadrul APIA București. Declar că A. V. este fratele meu și are concesionată de la primăria Săveni o suprafață de teren dar nu știu cât. De asemenea nu-mi pot explica motivul pentru care suprafața concesionată prin acest contract este înscrisă în declarația de suprafață pe care am depus-o în campania anului 2010. Referitor la suprafața de. 0,80 ha teren arabil situat în BF 85, înscrisă în contractul de arendare nr. 116/20.05.2010, pe care l-am încheiat cu C. M., declar faptul că în aceeași . contract de arendare pentru suprafața de 0,80 ha și cu o altă persoană respectiv C. D. din Săveni și din acest motiv în declarația de suprafață am înscris suprafața totală de 1,6 ha în BF nr. 45. Nu cunosc din ce motiv contractul cu C. D. nu se regăsește la dosarul campaniei din 2010, nu sunt sigur dacă l-am depus ".
In privința cererilor unice de plată și declarațiile de suprafață, cu completările prin formulare M2, depuse în campania anului 2010 de către fii săi A. L.-D. și A. B., depuse la APIA Centrul Local Săveni, inculpatul a declarat că: "eu personal m-am ocupat exclusiv de întocmirea documentațiilor solicitate și depuse la APIA Centrul Local Săveni, iar fii mei A. B. și A. L.-D., doar au semnat actele necesare în acest sens respectiv: cererile de plată, declarațiile de suprafață și formularele M2, contractele de arendă încheiate pe numele lor cu arendași persoane fizice și juridice și atunci când era cazul mă însoțeau la primăriile pe raza cărora se aflau suprafețele de teren arendate, pentru a deschide la registrele agricole ROL-urile pe numele lor și pentru a semna declarațiile făcute în acest sens la registrul agricol".
De asemenea, inculpatul a declarat că s-a ocupat personal de încheierea unor antracte de arendă în numele fiilor săi, cu arendatori persoane fizice și juridice, contracte care doar au fost semnate la rubrica "arendaș" de A. B. sau A. L.-D., după caz, astfel: contract de arendă nr. 78/17.09.2009 pentru suprafața de 66,5380 ha încheiat cu . București; contract de arendă nr. 57/21.05.2010 pentru suprafața de 345,047 ha încheiat cu . B.; contract de arendă nr. 412/25.06.2010 pentru suprafața de 162,1467 ha încheiat cu . B.; contract de arendă nr. 45/14.05.2010 pentru suprafața de 2,66 ha încheiat cu N. F.; contract de arendă nr. 46/14.05.2010 pentru suprafața de 1 ha încheiat cu L. E.; contract de arendă nr. 47/14.05.2010 pentru suprafața de 1 ha încheiat cu U. P.; contract de arendă nr. 48/14.05.2010 pentru suprafața de 0,84 ha încheiat u Lucasciuc A..
In cazul ambelor cereri depuse de A. L.-D. și A. B., inculpatul i-a însoțit pe aceștia la APIA Săveni și în prezența funcționarului APIA a făcut identificarea cadastrală pe suprafețe și blocuri fizice a terenurilor care au fost înscrise în declarațiile de suprafață.
Agenția de Plăti si Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.835.59 leu la care urmează a fî adăugate dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data constituirii de parte civilă, conform adresei nr. 2214 din 25.04.2013.
Inculpatul nu a propus probe în apărare în faza de urmărire penală.
Inculpatul A. L.-D.: Conform procesului verbal de constatare al Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol nr. 69 din 12.01.2011, înregistrat la APIA București sub nr. 803/13.01.2011, obiectul verificării 1-a constituit „Cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2010” depusă la A.P.I.A. B. - Centrul Local Săveni de către fermierul A. L.-D., cod fermier RO_. Din analiza documentelor din dosarul aferent cererii de plată, rezultă că A. L.-D. a depus cererea unică de plată pe suprafață nr._/13.01.2011 la A.P.I.A. - Centrul Local Săveni, solicitând sprijin pentru Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) și pentru Schema de Plată Națională Directă Complementară (PNDC 1), decuplată de producție, culturi în teren arabil, pentru suprafața agricolă de 1 ha, situată pe raza ., cultura declarată „pajiști temporare”. Pentru a justifica dreptul de folosință a terenului menționat în cerere, acesta a prezentat contractul de arendare nr. 47/14.05.2010, încheiat de U. P., în calitate de arendator și A. L.-D., în calitate de arendaș, pentru suprafața de 1 ha teren arabil, pe o perioadă de 7 ani. Contractul a fost înregistrat la V.P.I.A. Centrul Local Săveni cu nr._/17.05.2010. Referitor la acest contract, Direcția Antifraudă a constatat că: „terenul ce face obiectul contractului are categoria de folosință „arabil" și nu „pajiști temporare" cum este menționat în cerere; arendatorul terenului, U. P., are încheiat contractul de arendare nr. 47/14.05.2010 cu arendașul A. B. (fratele lui A. L.-D.), pentru aceiași suprafață și categorie de folosință a terenului, fapt confirmat de Primăria localității Drăgușeni prin adresa nr. 1113/04.11.2010 transmisă direcției Antifraudă; CNP-ul arendașului înscris în contractul de arendare nr. 47/14.05.2010 aparține lui A. B. și nu lui A. L.-D.”.
La 03.06.2010, A. L.-D. a întocmit și semnat formularul M2 intitulat „Completarea Declarației de Suprafață 2010", înregistrat sub nr. 585/03.06.2010, prin care a adăugat la suprafața declarată inițial de 1 ha, suprafața de 427,53 ha teren, (164,07 ha teren arabil situat în .,46 ha teren arabil situat în . formularului M2 fiind „Contract arendă după depunerea cererii". Pentru justificarea dreptului de folosință a terenului înscris în formularul 42, A. L.-D. a prezentat și depus la APIA următoarele documente justificative:.
-adeverința Primăriei comunei Mileanca nr. 7/21.05.2010 (nr. contract de arendă), nr. 1789/06.10.2010 înregistrată la APIA B., Centrul Local Săveni sub nr. 585/03.06.2010, în care se menționează faptul că acesta figurează înscris pe anul 2010 în registrul agricol al comunei Mileanca, volumul nr. 1 - poziția rol nr. 9, cu suprafața totală de 345,40 ha. Totalul suprafețelor cuprinse în tabelul anexat adeverinței este de 263,46 ha, aceleași cu suprafața solicitată pentru sprijin prin formularul M2 situată în . class="Style12"> -contractul de arendare nr. 57/21.05.2010, înregistrat la A.P.I.A. B., Centrul Local Săveni sub nr. 585/03.06.2010, încheiat cu . B., pentru suprafața de 345,047 ha teren agricol situat în . 5 ani, împreună cu un centralizator ce cuprinde numele vânzătorilor și suprafața cumpărată de . B..
Prin solicitarea de clarificare nr._/16.08.2010, înregistrată la Centrul local Săveni cu nr. 1827/16.08.2010, A. L.-D. a fost invitat în data 26.08.2010 să se prezinte la A.P.I.A. Centrul Local Săveni pentru clarificări în legătură cu cererea unică de plată pe suprafață 2010, respectiv „Supradeclararea/suprapunerea parcelelor digitizate prin IPA-online”, cu acte doveditoare ale dreptului de folosință și de utilizare a terenului.
La dosarul cererii depuse de A. L.-D. înregistrat sub nr._/17.05.2010, s-au mai depus în copie, următoarele documente:
- adeverința Primăriei orașului Darabani nr. 2712/08.10.2010, înregistrată la APIA B., Centrul Local Săveni sub nr._/08.10.2010, în care se menționează faptul că acesta figurează înscris în Registrul agricol Volumul VIII, fila 7 Străinași cu suprafața de 162,1467 ha teren agricol luat în arendă;
-contractul de arendare nr. 412/25.06.2010, încheiat cu . B., pentru suprafața de 162,1467 ha teren agricol situat în localitatea Darabani, durata arendării 5 ani, împreună cu un centralizator ce cuprinde numele vânzătorilor și suprafața cumpărată de . B..
În concluzie, din procesul-verbal de control al Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, rezultă că:
- inculpatul A. L.-D. a depus, în data de 17.05.2010, cererea unică de dată pe suprafață nr._, solicitând sprijin financiar pentru 1 ha, iar pentru dovedirea dreptului de folosință pentru suprafața menționată în cerere, acesta a prezentat contractul de arendare nr. 47/14.05.2010, încheiat cu arendatorul U. P.. Contractul în cauză aparține de fapt altui fermier, respectiv A. B.;
- Contractul de arendare nr. 412/25.06.2010 încheiat de A. L.-D. cu arendatorul . pentru suprafața de 162,1467 ha teren agricol nu poate fi luat în considerare pentru justificarea dreptului de folosință a terenului respectiv, întrucât a fost încheiat după data depunerii cererii de sprijin, 07.05.2010, și a Formularului M2 - Completarea Declarației de Suprafață_10.
Din cercetările efectuate în cauză, precum și conform procesului verbal din 05.02.2013, prin care s-a procedat la examinarea și confruntarea înscrisurilor care au fost depuse la APIA B. de A. L.-D. în dosarul cererii de plată pentru schema de sprijin pe suprafață, cu înscrisurile și datele din registrele care au fost identificate și ridicate de la Primăria comunei Drăgușeni la data le 29.01.2013, și rezultă că în dosarul cererii de plată înregistrat la APIA B. - Centrul Local Săveni, sub nr. BT_/17.05.2010, au fost identificate înscrisuri care prezintă neconcordanțe, comparativ cu înscrisurile identificate în evidența arhivei și registrele primăriei comunei Drăgușeni, după cum urmează:
Contractul de arendare nr. 47/14.05.2010 încheiat între U. P. și A. L.-D., „CNP_”, pentru suprafața de 1 ha teren pășune situat în tarlaua nr. 17, . la APIA sub nr. 3625/17.05.2010. Contractul în cauză poartă mențiunea „conform cu originalul", prezintă semnături la rubricile „arendaș” și „arendator”, semnat și parafat cu ștampila Consiliului Local al comunei Drăgușeni. La dosarul cererii de plată mai există și un alt contract de arendare cu același număr și dată, încheiat între U. P. și A. L.-D. cu un alt CNP, respectiv_ (care aparține acestuia), pentru suprafața de 1 ha teren extravilan situat în tarlaua nr. 17, . exemplar al contractului nr. 47/14.05.2010 nu poartă parafa sau mențiunea de înregistrare Ia PIA, nu are înscrisă mențiunea „conform cu originalul", iar semnăturile de la rubricile „arendaș” și „arendator” sunt diferite de cele din contractul înregistrat la APIA sub nr._/17.05.2010, aspecte care duc la concluzia că a fost depus la dosarul cererii de plată după declanșarea verificărilor, cu scopul de a induce în eroare funcționarii APIA în ceea ce privește suprafața de 1 ha teren înscrisă în cererea inițială.
În registrul de arendă al primăriei comunei Drăgușeni înregistrat sub nr. 384 lin 16.06.2003, ce cuprinde contractele de arendă înregistrate pentru perioada 1995 - 2011, în anul 2010, la poziția nr. 47 figurează înregistrat contractul de arendă nr. 17/14.05.2010 încheiat între U. P. și arendașul A. B., pentru suprafața de 1 hectar. Contractul de arendă nr. 47/14.05.2010 dintre U. P. și A. L.-D. nu figurează înregistrat în registrul contractelor de arendă. In dosarul arhivat al primăriei comunei Drăgușeni ce conține contractele de arendă pentru anul 2010, se regăsește la fila nr. 183, în original, contractul de arendare nr. 47/14.05.2010, încheiat între arendatorul U. P. și arendașul A. B., „CNP_”, pentru suprafața de 1 ha teren pășune situat în tarlaua nr. 17, . în cauza prezintă semnături la rubricile „arendaș” și „arendator”, semnat și parafat cu ștampila Consiliului local al comunei Drăgușeni. La acest contract sunt anexate în copie, acte de proprietate doveditoare, respectiv actul de „partaj voluntar”, autentificat sub nr. 1032/10.08.2004 de notarul public V. P. din orașul Săveni, planul de amplasament și actul de identitate aparținând lui U. P..
In același dosar ce conține contractele de arendă pentru anul 2010, nu se regăsește arhivat exemplarul original al contractului de arendare nr. 47/14.05.2010, încheiat între arendatorul U. P. și arendașul A. L.-D., contract care dealtfel nu figurează înregistrat nici în registrul contractelor de arendă. Conform registrului agricol al corn. Drăgușeni pentru perioada 2010 - 2014, înregistrat sub nr. 182/22.02.2010, vol. 5 Străinași, în rolul nr. 004 pentru anul 2010, titularul A. L.-D., CNP_, figurează înscrisă suprafața de 1 hectar deținută „sub alte forme" cultivat cu lucernă și nu sunt înscrise suprafețe de teren luate în arendă Ia rubrica prevăzută la cap. III, rândul 3 „teren în arendă". În cererea unică de plată nr._/17.05.2010, A. L.-D. a înscris CNP-ul său, respectiv_, și a completat și semnat declarația de suprafață pentru suprafața de 1 ha teren agricol cultivat cu „pajiști temporare", situată în ._, blocul fizic 110, numărul hărții cadastrale 110. Odată cu depunerea cererii, acesta a mai depus și contractul de arendă nr. 47/14.05.2010 încheiat între U. P. și A. L.-D., contract în care acesta a înscris CNP „_”, care de fapt aparține fratelui său A. B., pentru suprafața de 1 ha teren pășune situat în tarlaua 17, . la APIA sub nr._/17.05.2010; în registrul special al declarațiilor din registrul agricol aferent perioadei 2010-2012, înregistrat la primăria comunei Drăgușeni sub nr. 208/05.03.2010, la pozițiile nr. 653 și 654 din data de 29.10.2010, sunt înregistrate declarațiile pe proprie răspundere aparținând lui A. B. și A. L.-D.. Din conținutul declarației nr. 654/29.10.2010, rezultă că A. L. D. figurează înscris în registrul agricol al comunei, vol. XV, poziția 004, cu suprafața de 1,00 hectar teren, „sub alte forme”, cultivat cu lucerna.
Cu privire la aspectele constatate, martorul C. F., referent agricol la Primăria comunei Drăgușeni, a declarat că, în cazul contractului de arendă nr. 47 din 14 mai 2010, încheiat între arendașul A. L.-D. și arendatorul U. P., pentru suprafața de 1 hectar teren situat în tarlaua 17 . nu este înregistrat în registrul de arendă, la numărul respectiv fiind înregistrat contractul dintre U. P. și A. B. pentru aceeași suprafață. Exemplarul original al contractului dintre U. P. și A. L.-D. nu se regăsește în arhiva Primăriei Drăgușeni și nici în registrul special al contractelor de arendă încheiate în anul 2010. In registrul agricol înregistrat sub nr. 182/22.10.2010, vol. V (fostul vol. XV- Străinași), la rolul nr. 004, este înregistrat A. L.-D. cu suprafața de 1 ha teren agricol deținut sub alte forme. Cu privire la mențiunile din registrul agricol, C. F. a declarat că le-a efectuat în baza declarației verbale a lui A. L.-D., iar ulterior la data de 29.10.2010, acesta a dat declarația nr. 654 în care arată că deține aceeași suprafață de teren tot „sub alte forme” iar terenul este cultivat cu lucerna.
Din declarația martorului A. C. (care și-a desfășurat activitatea în calitate de referent agricol la Primăria comunei Drăgușeni până la data pensionării, respectiv 01.06.2010), rezultă că nu i-a cunoscut pe numiții A. L.-D. și A. B., aceștia nu au fost niciodată la biroul său pentru a înregistra contracte de arendă ori să le fie emise adeverințe pentru terenurile deținute pe raza comunei. L-a cunoscut pe tatăl lor - A. I. - în toamna anului 2009 când i-a prezentat un contract de arendare dintre . și fiul său A. B., pentru suprafața de 66,538 ha teren arabil, contract pe care l-a înregistrat în registrul contractelor de arendă la numărul 78/17.09.2009. A. C. a mai declarat că la data încheierii contractului de arendă, suprafața arendată lui A. B. nu era lucrată, mai exact nu fuseseră înființate culturi sau pajiști nici în anul 2009 și nici în anul anterior. Din declarația martorului, rezultă că: "în luna mai 2010, A. I. a venit la biroul meu și mi-a adus patru contracte de arendă încheiate de fiul său A. B., în calitate de arendaș și arendatorii: N. F., L. E., U. P. și Lucasciuc A.. Declar că fiecare contract era încheiat în trei exemplare (nu știu dacă toate erau originale) însă îmi amintesc că le-am verificat și aveau semnături la rubricile arendaș și arendator. Avizarea acelor contracte a făcut-o secretarul Ursolinschi L.. Arendatorii nu au venit împreună cu A. I. și nu am discutat cu aceștia dacă suprafețele de teren înscrise în conținutul contractelor de arendă la rubricile „trupul și numărul topografic” precum și la rubrica „suprafața arendată” sunt corect înscrise în contractele de arendă și nu-mi amintesc dacă am verificat sau nu concordanța dintre rolurile celor patru persoane fizice din registrele agricole și suprafețele și amplasamentele din contractele de arendă". Referitor la cele patru contracte de arendă cu nr. 45, 46, 47 și 48, toate din 14 mai 2010, încheiate de arendatorii N. F., L. E., U. P. și Lucasciuc A. cu arendașul A. B., precum și contractul nr. 47/14 mai 2010 dintre U. P. și A. L.-D., martorul A. C. a declarat că: "Scrisul din contractele respective nu îmi aparține cu excepția scrisului de la rubrica „număr și dată”, pe care l-am efectuat atunci când am înregistrat contractele în registrul de arendă. Nu am nimic de declarat în legătură cu faptul că există două contracte de arendă cu același număr și dată de înregistrare scrise de mine, respectiv 47/14 mai 2010 dintre U. P. și A. B. precum și între U. P. și A. L.-D., în ambele contracte fiind înscrisă aceeași suprafață și același amplasament de teren”.
Din declarația martorului Ursolinschi L., secretar al comunei Drăgușeni, referitor la contractul de arendă nr. 47/14.05.2010 încheiat de arendașul A. L.-D. cu arendatorul U. P., rezultă că a avizat contractul pentru legalitate și conformitate dar nu își poate explica motivul pentru care acel contract nu este înregistrat în registrul contractelor de arendă, nu se regăsește în original în arhiva primăriei și nu reține să fi discutat cu A. C. despre acel contract.
Din declarația martorului G. I., consilier la APIA - Centrul Local Săveni, rezultă că la data depunerii cererii unice de plată nr._/17.05.2010 de către inculpatul A. L.-D., i-a adus acestuia la cunoștință, toate drepturile și obligațiile fermierilor prevăzute de legislația în vigoare la acea dată, că are dreptul să retragă ulterior, după completarea declarației de suprafață și a formularului M2, toate suprafețele pentru care nu deține contracte de arendare eligibile și că poate să facă această retragere până la data primului control al documentelor efectuat de către APIA. Despre toate aceste drepturi și obligații, A. L.-D. a luat cunoștință și a semnat atât cererea cât și declarația de angajament, împreună cu declarația de suprafață. Referitor la documentele pe care A. L.-D. le-a depus la dosarul cererii de plată, din declarația martorului G. I. rezultă că inculpatul a depus contractul de arendă nr. 47/14.05.2010 pe care nu 1-a verificat decât în ceea ce privește, numele, prenumele și adresa: "nu am observat că în contract este înscris un cod numeric personal care nu-i aparține lui A. L.-D.. Datele nu le-am verificat din lipsă de timp, la birou aflându-se foarte multe persoane care doreau să-și înregistreze cererile. Despre faptul că acest contract este fictiv și nu este înregistrat în evidențele Primăriei Drăgușeni, am aflat mult mai târziu prin luna noiembrie 2010, după declanșarea controlului de către Direcția Antifraudă București. La aceeași dată, am făcut identificarea pe hartă și pe monitor, a parcelei respective, împreună cu fermierul A. L.-D. și tatăl său A. I., fermierul semnând harta și toate celelalte documente ".
Referitor la completarea declarației de suprafață prin completarea formularului M2, martorul a relatat că "(…) la data de 3 iunie 2010, A. L.-D. și A. I., au venit din nou la biroul meu și au solicitat să le completez formularul M2, referitor la declarația de suprafață, spunându-mi că A. L.-D. a mai arendat o suprafață de 427,53 ha, din care 164,07 ha teren arabil situat în loc. Darabani, și 263,46 ha teren arabil situat în . motivul completării formularului M2, se datorează încheierii contractelor de arendă după depunerea cererii de plată. La data completării formularului M2, A. L. D. mi-a prezentat pentru dovedirea dreptului de folosință, contractul de arendă nr. 57/21.05.2010, înregistrat la primăria . de 345,047 ha din această suprafață solicitând sprijin financiar numai după 263,46 ha .Pentru dovedirea terenului arendat în orașul Darabani, nu mi-a prezentat vreun contract înregistrat la primărie și semnat de părți, înscrierea suprafețelor de pe raza orașului Darabani, am făcut-o pe baza declarației verbale ale lui A. L.-D. și A. I., care mi-au prezentat atunci niște tabele cu suprafețele pe care ei spuneau că le-au arendat, dar că nu au contractul la ei. Rețin că și la contractul nr. 57/21.05.2010 erau anexate tabele cu suprafețele, numărul parcelei și numele persoanelor care vânduseră terenul către firma Framar Agro SRL B., firmă de la care A. L.-D. arendase suprafețele pe raza or. Darabani și . acestor tabele și declarații ale fermierului, am reușit să fac identificarea BF, în hărțile A3 și sistemul LPIS, înscriind blocurile fizice, suprafețele, culturile și amplasamentul terenului în conținutul formularului M2 pe care A. L.-D. l-a semnat. Totodată a semnat și hărțile A3 pe care le-am datat 03.06.2010. Declar faptul că l-am întrebat pe A. L.-D. dacă are încheiat contract de arendă și pentru suprafața de teren situată pa raza or. Darabani și care să fie înregistrat la primărie în intervalul 17 mai 2010- 3 iunie 2010, iar acesta mi-a răspuns că are încheiat contractul și îl va prezenta ulterior, dacă va fi cazul. Ulterior eu nu am mai văzut acel contract pentru suprafața de 164,13 ha teren arendată pentru suprafețele de pe raza or. Darabani, până când Direcția Antifraudă București a declanșat verificările în toamna anului 2010 ".
Dosarul cererii de plată a fost apoi preluat de către L. V., consilier superior la APIA - Centrul Local Săveni. Din declarația acestui martor, rezultă că a primit de la G. I. documentația și dosarul cererii de plată al fermierului A. L.-D., a efectuat controlul vizual al cererii și a semnat procesul verbal, dar „(…) nu am făcut nici un fel de verificări asupra documentelor depuse la dosarul cererii de plată și nici controlul administrativ al dosarului cererii de plată, deoarece nu a existat timpul fizic necesar, iar apoi în luna august 2010, atât acest dosar cât și dosarele lui A. I. și cel a lui A. B., le-am predat la Centrul Județean APIA B., pe bază de proces verbal către Z. L.".
Prin rezoluția nr. 8/P/2011 din data de 03.04.2013, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico - științifice grafice pentru a se stabili scriptorul și semnatarii contractelor de arendare nr. 47 (două contracte) din 14.05.2010, contracte care au fost depuse de inculpații A. L.-D. și A. B. la dosarele cererilor de plată aferente campaniei 2010. Din conținutul Raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr. 132.290/23.04.2013 în tocmit de expertul criminalist din cadrul IPJ Suceava - S. Criminalistic, rezultă că scrisul din cuprinsul contractelor de arendare nr. 47/14.05.2010 și 47/14.05.2010 (în copie xerografică) a fost executat de către numitul A. I., semnătura din dreptul mențiunii „arendator", de pe cele două contracte de arendare nr. 47/14.05.2010, a fost executată de către numitul A. B., semnătura din dreptul mențiunii „arendaș" de pe contractul de arendare nr. 47/14.05.2010, a fost executată de către numitul A. B. iar semnătura din dreptul mențiunii „arendator" de pe contractul de arendare nr. 47/14.05.2010 (în copie xerografică), reproduce o semnătură ce a fost executată de către numitul A. B..
Verificările efectuate de Garda Financiară B., transmise cu adresa nr. 136/07.07.2011, au stabilit faptul că, în evidența contabilă a . B. sunt înregistrate contractele de arendare nr. 57/21.05.2010. înregistrat la Consiliul Local Mileanca pentru suprafața de 245,047 ha teren arabil și nr. 412/25.06.2010 înregistrat la Consiliul Local al orașului Darabani pentru suprafața de 164,1467 teren arabil, ambele încheiate cu arendașul A. L.-D.. Până la data controlului, societatea nu încasase contravaloarea arendei pentru anul agricol 2010-2011, contractul fiind în derulare. Conform clauzelor contractuale, plata arendei, în natură, se face după recoltarea culturilor, iar plata în bani se efectuează în termen de până la 45 zile de la recoltarea culturilor. Suprafețele de teren care au fost arendate către A. L.-D., au fost dobândite de societate în perioada 2007-2008 prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu foștii proprietari persoane fizice, terenurile fiind evidențiate în contul 2111 „Terenuri". Pentru anul agricol 2010-2011, . a achitat și înregistrat în contabilitate impozitul pe teren datorat, respectiv suma de 60.765 lei aferentă anului 2010 și suma de 28.334,42 lei aferentă primelor 6 luni ale anului 2011. In concluzie, din actele dosarului, rezultă că pentru campania anului 2010, inculpatul A. L.-D. a prezentat și a folosit documente și declarații false, inexacte sau incomplete, pe care le-a depus la dosarul cererii unice de plată pe suprafață nr._/17.05.2010, înregistrat la A.P.I.A. B. - Centrul Local Săveni, prin care a solicitat sprijin pentru Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) și pentru Schema de Plată Națională Directă Complementară (PNDC1), decuplată de producție, pentru suprafața totală de 428,53 ha teren agricol situate pe raza comunelor Drăgușeni, Mileanca și a orașului Darabani, în scopul obținerii pe nedrept a sprijinului financiar acordat fermierilor din bugetul Comunităților Europene, în cuantum de 80,36 euro/ha și respectiv din bugetul național, în cuantum de 50,64 euro/ha. Astfel, inculpatul a declarat în fals în cuprinsul cererii de plată nr. 5/17.05.2010, faptul că utilizează suprafața de 1 ha teren cultivat cu pajiști temporare și situat în . justificarea suprafeței a depus un contract de arendare fictiv, cu nr. 47/14.05.2010 pe care l-a încheiat în calitate de arendaș cu arendatorul U. P. și care nu este înregistrat în evidențele primăriei comunei Drăgușeni.
De asemenea, la data de 03.06.2010, a completat declarația de suprafață pentru anul 2010 - formularul M2, în care a înscris suprafețe de teren mai mari decât cele pe care le avea arendate la acea dată, respectiv suprafața de 164,07 ha situată pe raza orașului Darabani, județul B., înscriind la rubrica motivul completării declarației, mențiunea „contract de arendă după depunerea cererii"; în realitate, suprafața de 164,07 ha teren a fost arendată ulterior, după data depunerii cererii de sprijin și a completării formularului M2, în baza contractului de arendă nr. 412/25.06.2010 pe care 1-a încheiat cu arendatorul . B. și pe care A. L.-D. 1-a depus la dosarul cererii de plată.
După declanșarea verificărilor de către Direcția Antifraudă, în luna octombrie 2010, A. L.-D. a efectuat demersuri pentru a da o aparență de legalitate cu privire la suprafețele de teren pe care le-ar fi deținut pe raza comunei Drăgușeni și care au fost menționate în fals în conținutul contractului de arendă nr. 47/14.05.2010. În acest sens, s-a prezentat la primăria Drăgușeni la data de 29.10.2010 unde a dat o declarație pe proprie răspundere înregistrată sub nr. 654, prin care declara, în fals, că deține „sub alte forme” suprafața de 1 ha teren cultivat cu lucerna; în baza acestei declarații, la data de 29.10.2010, referentul agricol a efectuat mențiunea în registrul agricol, înscriind suprafața de 1 ha în rol-ul lui A. L.-D., iar ulterior, cu adresele nr. 1113/04.11.2010 și nr. 2/03.01.2011, primăria comunei Drăgușeni a comunicat Direcției Antifraudă că acesta figurează în registrul agricol cu suprafața de 1 ha teren agricol deținut „sub alte forme”. Deși prin semnarea cererii unice de plată și a declarației-angajament prevăzută la cap. III.l din cerere, A. L.-D. a luat cunoștință despre prevederile art. 25 din Regulamentul CE nr. 1122/2009, conform căruia, orice cerere unică de plată pe suprafață, poate fi total sau parțial retrasă în scris, în orice moment al campaniei, A. L.-D. nu a solicitat acest lucru. De asemenea, în luna octombrie 2010, A. L.-D. a făcut declarații necorespunzătoare adevărului la Primăria Drăgușeni, în scopul ca această instituție să comunice Direcției Antifraudă datele solicitate pentru verificarea dosarului cererii de plată în cazul său.
Urmare a verificărilor efectuate de A.P.I.A. București - Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol și a reinstrumentării dosarului cererii de plată de către A.P.I.A. - Centrul Județean B., s-a emis Decizia nr._/21.04.2011, prin care s-au aplicat sancțiuni multianuale față de A. L.-D., ca urmare a declarării unor suprafețe mai mari decât suprafețele deținute în conformitate cu prevederile legale în vigoare și pentru care acesta a solicitat sprijin financiar, în cuantum de 90.405,60 lei, din care:
- 56.665,56 lei pentru diferența de suprafață de 165,07 ha declarată în plus în cazul Schemei de Plată Unică pe Suprafață, finanțată de la bugetul Comunităților Europene (80,36 euro/ha, calculat la cursul de schimb de 4,2718 lei/ euro, stabilit de Banca Centrală Europeană pentru data de 30.09.2010) precum și excluderea de la plată și stabilirea sancțiunilor multianuale datorită supradeclarării suprafețelor pentru plăți SAPS, a fost calculată la procentul de 62,65%, ca diferență procentuală între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la control, în conformitate cu prevederile art. 58 alin 3 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 pentru stabilirea normelor de aplicare a Regulamentului CE nr. 73/2009 al Consiliului privind sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute în regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului CE nr. 1234/2007. Conform regulamentului, în cazul în care suprafața solicitată este mai mare decât suprafața determinată cu un procent de peste 50%, fermierul va fi exclus de la plata sprijinului pe anul respectiv și i se stabilește un debit corespunzător diferenței dintre suprafața solicitată și suprafața determinată. Debitul se deduce, în conformitate cu prevederile art. 5b din Regulamentul CE nr. 885/2006 al Comisiei, din plățile de care fermierul poate beneficia pentru cererile pe care le depune, în decursul celor 3 ani calendaristici ulteriori anului în care a fost stabilit debitul. Dacă sumele datorate nu pot fi recuperat integral în acest interval, debitul se anulează;
- 33.740,04 lei pentru diferența de suprafață de 155,97 ha declarată în plus în cazul Schemei de Plată Națională Directă Complementară decuplată de producție, finanțată de la bugetul național (50,64 euro/ha, calculat la cursul de schimb de 4,2718 lei/ euro, stabilit de Banca Centrală Europeană pentru data de 30.09.2010). Sancțiunile multianuale aplicate datorită supradeclarării suprafețelor pentru plăți PNDC1, au fost stabilite la procentul de 59,20%, ca diferență procentuală calculată între suprafața solicitată în cerere și suprafața determinată la control, în conformitate cu aceleași prevederi ale regulamentelor enunțate mai sus. Recuperarea debitelor se face în același mod ca și în cazul plăților efectuate prin SAPS.
Din conținutul adresei nr. 909/18.03.2013 transmisă de APIA - Centrul Județean B., rezultă că suma de 90.405,60 lei stabilită ca sancțiuni multianuale aplicate fermierului A. L.-D., a fost recuperată, prin compensare, din suma cuvenită acestuia pentru campania 2011, conform notelor de compensare nr._ și_.
Conform calculului prezumtiv efectuat de APIA - Centrul Județean B. (adresa nr.909/18.03.2013), rezultă că pentru suprafețele supradeclarate în campania anului 2010 de A. L.-D., acesta ar fî putut cauza un prejudiciu în suma totală de 90.405,58 lei, după cum urmează: Schema SAPS - 165,07 ha x 80,36 euro/ha x 4,2718 lei/euro = 56.665,53 lei; Schema PNDC1 - 155,97 ha x 50,64 euro/ha x 4,2718 lei/ha = 33.740,05 lei.
Din conținutul adresei nr. 1680/19.04.2013 transmisă de APIA - Direcția juridică -S. C., Legislație și Avize, rezultă că inculpatul A. L.-D. nu figurează cu decizii de plată transferate în contabilitate, aferente campaniei 2010 și nu figurează înregistrat cu debit în Registrul Debitorilor Europeni sau în Registrul Predebitorilor Europeni.
În legătură cu infracțiunile pentru care este cercetat, inculpatul A. L.-D. a declarat că, în ceea ce privește activitățile referitoare la arendarea suprafețelor de teren de la persoane fizice și juridice precum și depunerea cererii de plată și documentelor doveditoare la APIA Centrul Local Săveni, le-a desfășurat cu sprijinul tatălui său, A. I., care l-a însoțit și a identificat suprafețele de teren în hărțile topografice aflate la APIA, aceștia convenind ca după încheierea contractelor de arendă, terenurile arendate să fie lucrate de A. I., iar inculpatul să îl ajute, în măsura în care avea posibilitatea, atât din punct de vedere financiar, cât și al utilajelor agricole. Referitor la contractele de arendă pe care inculpatul le-a încheiat și semnat in anul 2010 cu . B., acesta a declarat că: „In primăvara anului 2010, în localitatea Frumușica, jud. B., la sediul unui punct de lucru al firmei . B., m-am întâlnit din nou cu acea avocată și am semnat un contract de arendă, cu nr. 57/21.05.2010, pentru suprafața totală de 345,047 ha teren, situat pe raza . un exemplar din acest contract pe care i l-am dat tatălui meu A. I. și el a mers la primăria . înregistrat contractul în evidențe, iar apoi împreună cu acesta, am solicitat la registrul agricol al Corn Mileanca să mi se deschidă rol-ul în Registrul Agricol cu suprafața pe care o arendasem în baza contractului respectiv. In luna iunie 2010, m-am întâlnit din nou în Mun. B. cu persoana care reprezenta . B. și am semnat contractul de arendă pentru suprafața de 164,1467 ha teren pe care l-am arendat pe raza or. Darabani și aceeași zi cu încheierea contractului, am mers împreună, cu tatăl meu la Primăria or. Darabani, unde am înregistrat contractul fiindu-i atribuit nr. 412/25.06.2010. Tot atunci mi-am deschis și rol-ul personal în registrul agricol al orașului Darabani, unde s-au înscris suprafețele arendate. Menționez că cele două contracte le-am semnat pe fiecare pagină, inclusiv anexele care conțineau numele persoanelor și parcelele de la care societatea cumpărase terenurile arendate și de asemenea ambele contracte erau deja semnate de către administratorul firmei . B., cetățeanul austriac M. Fhrfeld. Nu l-am cunoscut personal pe acesta”.
În ceea ce privește depunerea, la APIA - Centrul Local Săveni, a cererii unice de plată pentru acordarea sprijinului financiar fermierilor în Campania anului 2010, precum și a documentelor care dovedeau arendarea suprafețelor teren înscrise în declarația de suprafață și în formularul M2 - completarea declarației de suprafață pentru anul 2010, inculpatul a declarat că: "La data de 17 mai 2010, am mers împreună cu tatăl meu la APIA B. Săveni, pentru a completa cererea unică de plată pe suprafață pentru anul 2010, întrucât eu nu cunoșteam care sunt procedurile și ce documente trebuie completate și depuse cu această ocazie. Fiindu-mi prezentată cererea mea nr._/17 mai 2010, împreună cu declarația de suprafață în care s-a înscris suprafața de un hectar teren cu pajiști temporare, în BF nr. 110, . localității Drăgușeni, declar faptul că semnăturile din cerere și declarație îmi aparțin, iar la acea dată am luat cunoștință, în mod succint, despre drepturile și obligațiile pe care un fermier ce solicită sprijin financiar, le are în acest sens. Mai exact, am cunoscut că terenul trebuie să fie deținut egal de către fermier, adică să existe un contract de arendă, terenul să fie lucrat în copul obținerii unei producții agricole, suprafețele din cerere să fie declarate corect i să nu conțină date eronate. Nu rețin dacă la data depunerii cererii de plată și completarea declarației pe suprafață din 17 mai 2010, am mai depus și alte documente doveditoare ale dreptului de folosință asupra terenului înscris în declarație. Fiindu-mi prezentat contractul de arendă nr. 47/14 mai 2005, în care în partea dreaptă sus, este înscris numărul de înregistrare_/17.05.2010, contract încheiat între U. P. și subsemnatul, fac următoarele precizări: CNP-ul_ înscris la rubrica „arendaș" din contract, nu îmi aparține și nu cunosc cui îi aparține. Restul datelor de stare civilă, respectiv nume, prenume, adresă, sunt corect înscrise în ceea ce mă privește, mai puțin . nr._, care nu știu cui îi aparține. De asemenea, declar că semnătura de la rubrica „arendaș", și semnătura e la rubrica „arendator" nu îmi aparțin și nu cunosc cine este arendatorul U. P.. Referitor la acest contract arăt că nu îmi explic și nu știu cum a ajuns acest contract la dosarul cererii de plată unice pe care am depus-o la APIA B. Săveni la data de 17 mai 2010. Nu rețin cine a completat olograf rubricile din cererea unică de plată și declarația de suprafață, dar știu că cererea, am depus-o la un funcționar de sex masculin din cadrul APIA B. CL Săveni, nu-i știu numele. Cred că tot atunci am depus odată cu cererea pentru suprafața de un hectar și un exemplar al unui extras de cont deschis pe numele meu la BCR Săveni. La data când am depus cererea unică de plată și declarația de suprafață pentru anul 2010, nu cunoșteam faptul că există încheiat un contract de arendare între U. P. ca „arendator" și subsemnatul ca „arendaș".
Rețin că împreună cu tatăl meu în cursul anului 2010, am fost de câteva ori la Primăria Corn Drăgușeni, dar nu pot preciza perioadele când m-am deplasat acolo, dar rețin că deplasările le-am făcut în scopul de a clarifica aspecte legate de registrul agricol, dar nu-mi amintesc exact despre ce era vorba. Știu că odată, însoțit fiind de tatăl meu, am dat declarații scrise și verbale pentru ca pe numele meu să fie deschis rol-ul în registrul agricol, dar nu pot preciza exact despre ce declarații este vorba. La data de 03.06.2010, am mers din nou la APIA B. CL Săveni, tot împreună cu tatăl meu, unde am prezentat contractul de arendă nr. 57/21.05.2010,încheiat intre subsemnatul în calitate de „arendaș" și . B. pentru suprafața de 345,047 ha teren situat pe raza corn. Mileanca jud. B., în scopul de a completa declarația inițială de suprafață pe care o făcusem la 17.05.2010. Am prezentat contractul la directorul centrului pe nume S., care ne-a îndrumat la un funcționar al cărui nume nu-l cunosc, iar aceasta a vizualizat contractul de arendă pe care i l-am prezentat. Acesta a completat formularul M2, ce conține 6 pagini și în care a înscris localitatea, BF, suprafața și cultura din teren. Suprafețele înscrise erau situate atât pe raza loc. Mileanca, cât și pe raza loc. Darabani. La rubrica „motivul completării", a fost înscrisă mențiunea pe fiecare pagină „contract de arendă după depunerea cererii", după care eu am semnat fiecare pagină a formularului M2, la rubrica „semnătura fermierului". Nu îmi explic și nu știu de ce în conținutul formularului M2 - completarea declarație suprafață 2010, înregistrat la APIA B. CL Săveni sub nr. 585/03.06.2010 sunt înscrise suprafețe de teren situate pe raza or. Darabani ce totalizează 164 ha și care sunt justificate la dosarul cererii de plată prin depunerea de către subsemnatul împreună cu tatăl meu a contractului de arendă nr. 412/25.06.2010, înregistrat la Consiliul Local al orașului Darabani. Nu rețin dacă la data completării și semnării formularului M2, exista sau nu încheiat contractul cu firma . B., pentru suprafețele pe care le-am arendat pe raza or Darabani.
Odată cu completarea și depunerea formularului M2, în prezența mea și acționarului APIA B. CL Săveni, s-a făcut de către tatăl meu, identificarea cadastrală pe hărți ale terenurilor arendate, și eu am semnat la rubrica „fermier", aceste hărți care au fost vizualizate la 03.06.2010. Fiindu-mi prezentată declarația înregistrată la primăria Drăgușeni sub nr. U/29 10.2010, conform căreia subsemnatul figurez înscris în voi. XV poziția 004 al registrului agricol cu suprafața de un hectar teren cultivat cu lucerna și deținut sub alte forme, declar faptul că semnătura din declarație îmi aparține, însă nu-mi aduc aminte despre împrejurările în care am dat această declarație și nici motivul acesteia. Nu cunosc nici locul unde este situat acest teren și nici dacă la vremea respectivă era cultivat sau nu cu lucerna. Declar faptul că în campania anului 2010, am depus cerere pentru suprafața totală de 428,53 ha teren agricol și nu cunosc dacă APIA a aprobat în cazul meu acordarea sprijinului financiar pe suprafață decuplată de producție, despre acest lucru cunoaște amănunte tatăl meu".
Inculpatul nu a propus probe în apărare în faza de urmărire penală.
Inculpatul A. B.: conform procesului verbal de constatare al Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol nr. 94 din 14.01.2011, înregistrat la APIA București sub nr. 378/18.01.2011, obiectul verificării 1-a constituit cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață pentru anul 2010 depusă la A.P.I.A. B. - Centrul Local Săveni de către fermierul A. B. - RO_. Din analiza documentelor din dosarul aferent cererii de plată a fermierului A. B. pentru campania 2010, rezultă că acesta a depus cererea nr._/17.05.2010 la A.P.I.A. B. - Centrul Local Săveni, solicitând sprijin SAPS și PNDC1 pentru suprafața agricolă de 67,54 ha, parcelele agricole fiind situate pe raza . soia, porumb, orzoaica și pajiști temporare.
Documentele existente în dosar și înregistrate în aceeași dată cu depunerea
cererii de sprijin, sunt: contractul de arendare nr. 48/14.05.2010, încheiat de Lucasciuc A. în calitate de „arendator” și A. B. în calitate de „arendaș”, pentru suprafața de 0,84 ha pe o perioadă de 7 ani, contract înregistrat la A.P.I.A. B. - Centrul local Săveni cu nr._/17.05.2010 și contractul de arendare înregistrat la Consiliul Local Drăgușeni sub nr. 78/17.09.2009, încheiat cu ., în calitate de „arendator” și A. B. în calitate de „arendaș”, pentru suprafața de 66,5380 ha, durata arendării 5 ani, contractul înregistrat la APIA Centrul Local Săveni sub nr._/17.05.2010, împreună cu un centralizator ce cuprinde numele vânzătorilor și suprafața de teren cumpărată de la .. Ulterior, A. B. a întocmit și semnat Formularul M2 - completarea Declarației de Suprafață 2010, înregistrat sub nr. 546/01.06.2010, prin care a completat suprafața declarată inițial cu suprafața de 28,78 ha teren, motivul completării fiind „Terenul a fost arendat după depunerea cererii".Concomitent cu întocmirea Formularului M2, inculpatul a prezentat adeverința Primăriei comunei Drăgușeni nr. 1268/28.05.2010, înregistrată la A.P.I.A. - Centrul Local Săveni cu același număr ca și Formularul M2, respectiv nr. 546/01.06.2010, din conținutul căreia rezultă că „ A. B. figurează înscris pe anul 2010 în Registrul Agricol al comunei Drăgușeni, Volumul nr. II, poziția rol nr. 682 localitatea Drăgușeni cu suprafața totală de 28,78 ha." Cu adresa nr. 388/03.11.2010, Direcția Antifraudă a solicitat Primăriei Drăgușeni să comunice suprafețele de teren agricol, pe categorii de folosință, care figurează înscrise în registrul agricol al fermierului și blocul fizic în care este amplasată suprafața arendată. Urmare a solicitării, Primăria comunei Drăgușeni prin adresa nr. 1113/04.11.2010, a comunicat că „A. B. figurează în registrul agricol vol. XV, poz. 003, Străinași, Drăgușeni, în anul 2010, cu suprafața de 96,32 ha teren agricol, din care 72,04 ha teren în arendă și 24,28 ha teren sub alte forme".
Pentru justificarea dreptului de folosință a suprafeței de 72,04 ha, A. B. a prezentat următoarele contracte:
- contractul de arendare nr. 48/14.05.2010, arendator Lucasciuc A., suprafața arendată fiind de 0,84 ha, pe o perioadă de 7 ani, contract înregistrat la A.P.I.A. B. -Centrul Local Săveni cu nr._/17.05.2010;
- contractul de arendare nr. 46/14.05.2010, arendator L. E., suprafața arendată fiind de 1 ha, durata arendării 7 ani;
- contractul de arendare nr. 47/14.05.2010, arendator U. P., suprafața arendată fiind de 1 ha, durata arendării 7 ani. S-a constatat că, un alt fermier A. L.-D., concomitent cu depunerea cererii de sprijin la data de 17.05.2010, inițial pentru 1 ha, a prezentat același contract de arendare nr. 47/14.05.2010. suprafața arendată fiind de 1 ha, pe o perioadă de 7 ani, contract înregistrat la A.P.I.A. B., Centrul Local Săveni cu nr._/17.05.2010.
- contractul de arendare nr. 45/14.05.2010, arendator N. F., suprafața arendată fiind de 2,66 ha, durata arendării 7 ani;
- contractul de arendare nr. 78/17.09.2009 încheiat cu ., suprafața arendată fiind de 66,5380 ha, durata arendării 5 ani, împreună cu un centralizator ce cuprinde numele vânzătorilor și suprafața de teren agricol cumpărată de ..
Având în vedere prevederile legale în vigoare, menționate anterior, suprafața de teren agricol de 24,28 ha deținută de fermierul A. B. „sub alte forme” nu este eligibilă.
Din cercetările efectuate în cauză, precum și conform procesului verbal din 05.02.2013, prin care s-a procedat la examinarea și confruntarea înscrisurilor care au fost depuse la APIA B. de A. B. în dosarul cererii de plată pentru schema de sprijin pe suprafață, cu înscrisurile și datele din registrele care au fost identificate și ridicate de la Primăria comunei Drăgușeni la data de 29.01.2013, rezultă că în dosarul cererii de plată înregistrat la APIA B. -Centrul Local Săveni sub nr. BT_/17.05.2010, au fost identificate înscrisuri depuse de A. B. care prezintă neconcordanțe, comparativ cu înscrisurile identificate in evidența, arhiva și registrele primăriei comunei Drăgușeni, datele comunicate de . și Biroul Notarului Public L. C.-P..
Odată cu depunerea cererii de plată - 17.05.2010 - A. B. a completat formularul „declarație de suprafață" pentru suprafața totală de 67,54 ha teren situat pe raza localității Drăgușeni și la aceeași dată, a depus două contracte de arendă, ambele înregistrate la APIA B. - Centrul local Săveni sub nr._/17.05.2010, astfel: contract de arendă nr. 48/14.05.2010 încheiat cu arendatorul Lucasciuc A., pentru suprafața de 0,84 ha teren extravilan situat pe raza corn. Drăgușeni, în tarlaua nr. 17, . contract de arendă nr. 78/17.09.2009 încheiat cu arendatorul . București pentru suprafața de 66,538 ha teren extravilan situat pe raza . fiind indicate în anexa la contract. În evidențele Primăriei comunei Drăgușeni, ambele contracte de arendă sunt înregistrate în registrul contractelor de arendă la datele când au fost încheiate și s-au regăsit exemplarele originale ale contractelor în dosarele arhivate ce conțin contractele de arendă pentru anii 2009 și 2010. Contractele în cauză sunt semnate la rubricile arendaș și arendator și sunt semnate și parafate cu ștampila Consiliului Local al comunei Drăgușeni.
Cu adresa nr. 7/30.01.2013, BNP L. C.-P. din orașul Săveni, jud. B., a transmis copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1845/25.08.2008, din conținutul căruia rezultă că Lucasciuc A. a vândut către T. L. din . 0.84 ha teren situat în extravilanul comunei Drăgușeni, sola nr. 17, . constată astfel că suprafața și amplasamentul terenului menționate în contractul de arendă nr. 48/14.05.2010 depus de A. B. la APIA B. - Centrul Local Săveni la data de 17.05.2010, sunt identice cu cele menționate în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1845/25.08.2008 prin care Lucasciuc A. a vândut respectiva suprafață de teren la data de 25.08.2008.
După depunerea cererii, la data de 01.06.2010, A. B. a întocmit si semnat formularul M2 - Completarea declarației de suprafață pentru anul 2010 înregistrat la APIA B. - Centrul Local Săveni sub nr. 546/01.06.2010 prin care a completat suprafața declarată inițial, cu suprafața de 28,78 ha teren, înscriind la rubrica motivul completării mențiunea „terenul a fost arendat după depunerea cererii”. Atât în dosarul cererii de plată depus la APIA B. - Centrul Local Săveni cât și în registrul agricol și registrul de arendă al primăriei comunei Drăgușeni înregistrat sub nr. 384 din 16.06.2003, ce cuprinde contractele de arendă înregistrate la Primăria Drăgușeni din perioada 1995-2011, pentru anul 2010, A. B. nu figurează înregistrat cu alte contracte de arendă încheiate după data depunerii cererii, respectiv 17.05.2010.
La data completării formularului M2, A. B. a prezentat adeverința Primăriei comunei Drăgușeni nr. 1262/28.05.2010, înregistrată la APIA B. - Centrul Local Săveni sub nr. 546/01.06.2010 din conținutul căreia rezultă că acesta figurează înscris în registrul agricol al comunei Drăgușeni, vol. II, rol nr. 682, cu suprafața totală de 28,78 ha. amplasate în blocurile fizice nr. 21, 32, 36, 61, 85, 53, 74, 53, 238 și 237; în evidențele primăriei Drăgușeni nu a fost găsit exemplarul 2 al adeverinței nr. 1262 (sau 1268) emisă la 28.05.2010 și care a fost depusă de A. B.. Conform registrului agricol al corn. Drăgușeni înregistrat sub nr. 182 din lata de 22.02,2010, vol. 5 Străinași, figurează înscrisă în rolul nr. 003 - titular A. I. B., pentru anul 2010, suprafața totală de 96,32 ha, teren agricol, din care: 72,04 ha teren deținut în arendă și 24,28 ha teren deținut „sub alte forme” în blocurile fizice nr. 21, 32, 36, 61, 85, 53, 74, 53, 238 și 237. Numerele blocurilor fizice înscrise inițial prezintă modificări, în sensul :că au fost tăiate cu o linie orizontală și sunt aceleași blocuri fizice care au fost înscrise în adeverința nr. 1262/28.05.2010 depusă la APIA și indicate de A. B. în formularul M2 - Completarea declarației de suprafață pentru anul 2010 ce conține mențiunea „terenul a fost arendat după depunerea cererii". Suprafața înscrisă în adeverință și în formularul M2 este de 28,78 ha și nu de 24,28 ha așa cum rezultă din registrul agricol.
La capitolul „Mențiuni" din registrul agricol, în rolul lui A. B. pentru anul 2010, se arată că acesta deține următoarele suprafețe: 24,28 ha teren sub alte forme de la ., 66,54 ha teren arabil arendat de la ., conform contractului de arendă nr. 78/17.09.2009, 2,66 ha teren arabil arendat de la N. F., conform contractului de arendă nr. 45/14.05.2010, 1 ha teren arendat de la L. E., conform contractului de arendă nr. 16/14.05.2010, 1 ha teren arendat de la U. P., conform contractului de arendă nr. 47/14.05.2010 și 0,84 ha teren arendat de la Lucasciuc A., conform contractului de arendă nr. 48/14.05.2010.
In dosarul depus la APIA B. și în evidențele primăriei se regăsește adresa nr. 1113/04.11.2010 a Primăriei comunei Drăgușeni prin care s-a comunicat Direcției Antifraudă, Control Intern și Supracontrol din cadrul APIA, faptul că A. B. figurează în registrul agricol vol. XV, poziția 003, Străinași, în anul 2010, cu suprafața de 96,32 ha teren agricol, din care 72,04 ha teren în arendă și 24,28 ha teren sub alte forme; în evidențele primăriei a fost identificată declarația lui A. B. pentruanul 2009-2010, înregistrată sub nr. 653 în registrul de înregistrare prin care acesta declară că deține suprafața totală de 96,32 ha teren, din care: 2,04 ha în arendă și 24,28 a sub alte forme de la .; ha teren amplasat în tarlaua nr.17, . de la L. E. conform contractului de arendă nr. 46/14.05.2010;1 ha teren pășune amplasat în tarlaua nr. 17, . de la U. P., conform contractului de arendă nr. 47/14.05.2010.
Cu privire la aceste contracte, s-a constatat că:
A. Exemplarul contractului de arendă nr. 45/14.05.2010 încheiat cu N. F. depus la APIA B., poartă mențiunea „conform cu originalul", nu este
înregistrat la APIA, nu este semnat la rubrica „arendator" și este semnat și
parafat cu ștampila Consiliului Local al comunei Drăgușeni. Exemplarul original al contractului de arendă nr. 45/14.05.2010 identificat în arhiva Primăriei Drăgușeni este semnat la rubricile „arendator" și „arendaș", semnat și parafat cu ștampila Consiliului Local al comunei Drăgușeni. La acest contract, în evidențele primăriei este anexată o declarație dată în numele arendatorului N. F., prin care se arată că suprafața de 2,66 ha teren arabil din titlul de proprietate nr._/02.12.1998 și sentința civilă nr. 842/09.10.2009 a Judecătoriei Săveni, este deținută în proprietate de N. F., care are dreptul de a arenda acest teren fără ca frații sau rudele acesteia să aibă vreo pretenție. Semnătura din aceasta declarație este acoperită parțial cu pastă corectoare. Conform actelor de proprietate indicate și anexate la declarație, instanța a atribuit lui N. F. suprafața de 6.000 m.p. teren extravilan situat în sola nr. 5, .. Ulterior aceasta a mai dobândit în folosință și suprafața de 4.000 m.p. teren extravilan situat tot în sola nr. 45, ., care prin sentința civilă fusese atribuită fratelui său N. I., astfel încât suprafața deținută de aceasta în anul 2010 în sola nr. 45, . de 1 ha;
B. Exemplarul contractului de arendă nr. 46/14.05.2010 încheiat cu L.
E. și depus la APIA B., poartă mențiunea „conform cu originalul", nu este
înregistrat la APIA, nu este semnat Ia rubricile „arendator” și „arendaș" și este
semnat și parafat cu ștampila Consiliului Local al comunei Drăgușeni. In arhiva primăriei se regăsește o copie a contractului de arendă nr. 6/14.05.2010 care prezintă semnături, în original, executate la rubricile „arendator” și „arendaș" și este semnat și parafat cu ștampila Consiliului Local al comunei Drăgușeni;
C. Exemplarul contractului de arendă nr. 47/14.05.2010 încheiat cu U. P. și depus la APIA B., nu este înregistrat la APIA, este semnat la rubricile „arendator” și „arendaș" și este semnat și parafat cu ștampila Consiliului Local al comunei Drăgușeni. Exemplarul original al contractului de arendă nr. 47/14.05.2010 identificat în arhiva primăriei Drăgușeni este semnat la rubricile „arendator” și „arendaș", semnat și arătat cu ștampila Consiliului Local al comunei Drăgușeni.
Toate contractele de arendă se regăsesc înregistrate în registrul de arendă al .. La declarația nr. 653/29.10.2010 este anexată, în copie, un tabel nominal înregistrat la primăria Drăgușeni sub nr. 1268 din 28.05.2010, în care sunt înscrise 32 persoane care „au convenit să dea terenul pentru a fi lucrat în anul 2010 de A. B.". Tabelul a fost eliberat pentru a-i servi acestuia la APIA B..
La numărul de înregistrare 1268, pentru anul 2010, în registrele primăriei, sunt înregistrate următoarele mențiuni: nr. de înregistrare 1268 din registrul de intrare-ieșire corespondentă privind cereri depuse de persoane fizice figurează înregistrată cererea lui A. D. C-tin din data 31.05.2010; nr. de înregistrare 1268 din registrul de intrare-ieșire corespondentă prin vicii poștale, înregistrat sub nr. 1/05.01.2009 la Primăria Drăgușeni, figurează înregistrată o solicitare a Prefecturii B. din data de 28.12.2010. Rezultă astfel că nr. de înregistrare 1268 atribuit tabelului anexă nu corespunde cu numerele de înregistrare din registrele primăriei.
Cercetările au stabilit că la data semnării adeverinței nr. 1262/28.05.2010, în registrul agricol al comunei Drăgușeni, A. B. nu figura înscris cu suprafața de 24,28 ha teren „sub alte forme” de la . București. Aceste suprafețe au fost înscrise în registrul agricol de către referentul C. F., în luna octombrie 2010, după ce Direcția Antifraudă a declanșat verificările în cazul lui A. L.-D. și A. B., care s-au desfășurat în perioada 13.10._11.
Tot din evidențele Primăriei comunei Drăgușeni, se regăsește înregistrată cererea lui A. B. nr. 2669/19.11.2010 și adeverința cu același număr prin care se adeverește că cel în cauză este înscris în registrul agricol vol. XV, poziția 003, în anul 2010, cu suprafața de 24,28 ha teren „sub alte forme”, de la . SRL. Din datele transmise de . cu adresa nr. 48/04.02.2013, rezultă că, în perioada 2009-2010, societatea nu a transmis către fermierul A. B., dreptul de folosință asupra altor suprafețe de teren deținute pe raza comunei Drăgușeni, județul B., în afara celor care au făcut obiectul contractului de arendare nr. 78/17.09.2009, pentru suprafața de 66,5380 teren arabil și nu a încheiat alte convenții ori contracte cu acesta.
Prin rezoluțiile nr. 8/P/2011 din data de 03.04.2013 și 04.04.2013, s-a dispus efectuarea unor constatări tehnico-științifice grafice pentru a se stabili scriptorul și semnatarii contractelor de arendare nr. 45, 46, 47 (două contracte) și 48, toate din 14.05.2010, scripturii și semnatarii declarației pe proprie răspundere dată de N. F. precum și modificările efectuate în registrul de corespondență al primăriei Drăgușeni nr. 967/20.10.2009, la nr. de înregistrare 1262/28.05.2010.
Din conținutul Raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr. 132.290/23.04.2013 întocmit de expertul criminalist din cadrul IPJ Suceava - S. Criminalistic, rezultă următoarele concluzii:
- Scrisul din cuprinsul contractelor de arendare nr. 45/14.05.2010, 46/14.05.2010 (în copie xerografică), 47/14.05.2010, 47/14.05.2010 (în copie xerografică) și 48/14.05.2010, a fost executat de către numitul A. I.;
- Semnătura din dreptul mențiunii „arendator", de pe contractul de arendare nr.45/14.05.2010, a fost executată de către numitul A. L.-D.;
- Semnătura din dreptul mențiunii „arendaș", de pe contractul de arendare nr. 46/14.05.2010 (în copie xerografică), a fost executată de către numitul A. B.;
- Semnătura din dreptul mențiunii „arendator", de pe contractul de arendare nr. 47/14.05.2010, a fost executată de către numitul A. B.;
- Semnătura din dreptul mențiunii „arendaș" de pe contractul de arendare nr. 47/14.05.2010, a fost executată de către numitul A. B.;
- Semnătura din dreptul mențiunii „arendator" de pe contractul de arendare nr. 47/14.05.2010 (în copie xerografică), reproduce o semnătură ce a fost executată de către numitul A. B.;
- Semnătura din dreptul mențiunii „arendaș" de pe contractul de arendare nr. 47/14.05.2010 (în copie xerografică), reproduce o semnătură ce a fost executată de către numitul A. B.;
- Semnătura din dreptul mențiunii „arendator" de pe contractul de arendare nr.48/14.05.2010, a fost executată de către numitul A. B.;
- Nu se poate stabili dacă semnătura din dreptul mențiunii „A." de pe contractul de arendare nr. 48/14.05.2010, a fost executată de către numiții A. B. sau A. L.-D.;
- Semnătura din dreptul mențiunii ,arendaș" de pe contractul de arendare nr. 45/14.05.2010, a fost executată de către numita N. F.;
- Semnătura din dreptul mențiunii „arendator" de pe contractul de arendare nr. 46/14.05.2010 (în copie xerografică), nu a fost executată de către urnita L. E..
Raportul de constatare tehnico științifică grafică nr. 1/25.04.2013 întocmit de expertul criminalist, conține următoarea constatare: „(...) L-am întrebat pe A. B. cum deține sub alte forme cele 24,28 ha teren de la . București și mi-a răspuns că este o înțelegere a sa cu reprezentanții acelei firme, fără a-mi da alte detalii".
Cu privire la adeverința nr. 1262/28.05.2010, martorul C. F. a declarat că a înregistrat adeverința în registrul de evidență a primăriei, ca urmare a dispozițiilor primite de la fostul primar C. N., nu a primit vreo cerere formulată de A. B. și nu poate explica de ce în registrul respectiv, la nr. 1262/28.05.2010 sunt modificări efectuate cu pastă corectoare la rubrica "conținutul pe scurt al documentului", declarând totodată că: "Nu pot preciza cine a redactat conținutul acelei adeverințe, dar rețin că adeverința era într-un singur exemplar, iar la primărie nu a rămas vreo copie a acesteia și din acest motiv nu se regăsește în arhivă. La data când am înregistrat acea adeverință, A. B. nu avea înscrisă în registrul agricol suprafața de teren deținută sub alte forme de la . București și mi-am dat seama ulterior că adeverința respectivă conține date false, în condițiile în care la acea dată nu exista poziția de ROL cu nr. 682 în registrul agricol al Corn. Drăgușeni voi. II. Numărul maxim care putea fi atribuit unui ROL la acea vreme era de 50 sau maxim 100”.
În legătură cu încheierea de către A. B. a contractelor de arendă nr. 45, 46 și 48/28.05.2010 și înscrierea acestora în registrul agricol al primăriei Drăgușeni la rubrica "mențiuni" din rolurile persoanelor fizice deschise pe numele N. F., L. E. și Lucasciuc A., din declarația lui C. F. rezultă că nu s-a ocupat de înregistrarea contractelor în registrele de arendă. începând cu luna februarie 2010, C. F. a completat noile registre agricole, în care a transcris toate persoanele și suprafețele de teren deținute de acestea, prin preluarea lor din vechile registre agricole. Completarea noilor registre a fost finalizată la sfârșitul lunii mai 2010.
Referitor la contractul de arendă nr. 48, martorul C. F. a declarat că, după ce a preluat de la A. C. registrele agricole și contractele de arendă, "(...) am observat că în acel contract este înscrisă o suprafață de teren care fusese vândută de Lucasciuc A. în anul 2008. Constatând această neconcordanță, nu am făcut nici o înscriere la capitolul „mențiuni" din rol-ul nr. 015 al acestei persoane deschis în registrul nr. 182/22.02.2010, voi. II, unde în mod normal se înscriu toate suprafețele vândute sau date în arendă pe parcursul unui an agricol. După ce s-a pensionat nu am discutat cu A. C. despre acest aspect, iar neconcordanța cu privire la acea suprafață am constatat-o după ce am comunicat adresa nr. 1113/04.11.2010 către APIA București, conform căreia A. B. figurează cu contractele de arendă nr. 78/2009 (. București) nr. 45, 46, 47 și 48 toate din 14 mai 2010, încheiate cu N. F., L. E., U. P. și Lucasciuc A. ".
Cercetările au stabilit că la data semnării adeverinței nr. 1262/28.05.2010, în registrul agricol al comunei Drăgușeni, A. B. nu figura înscris cu suprafața de 24,28 ha teren „sub alte forme” de la . București. Aceste suprafețe au fost înscrise în registrul agricol de către martorul C. F., în luna octombrie 2010, după ce Direcția Antifraudă a declanșat verificările în cazul lui A. L.-D. și A. B., care s-a desfășurat în perioada 13.10._11. Înscrierea în registrul agricol s-a efectuat ca urmare a declarației pe proprie răspundere dată de A. B. la data de 29.10.2010, înregistrată la primăria Drăgușeni sub nr. 653, și în care se arată că acesta deține suprafața de 24,28 ha teren sub alte forme de la ., precum și a cererii scrise depusă la primăria comunei Drăgușeni sub nr. 2669/19.11.2010, de către A. B., prin care acesta solicita "o adeverință cu suprafața de 24,28 ha deținută sub alte forme de la .". Această cerere a stat la baza emiterii de către primăria comunei Drăgușeni a adeverinței nr. 2669/19.11.2010 pe care acesta a depus-o la APIA B. - Centrul Local Săveni după declanșarea investigațiilor de către Direcția Antifraudă, Control Intern și Supracontrol, în scopul de a da o aparență de legalitate a datelor din conținutul adeverinței nr. 1262/28.05.2010 pe care A. B. a depus-a la APIA la data de 01.06.2010, odată cu întocmirea și semnarea formularului M2 - completarea declarației de suprafață pentru anul 2010, înregistrat la APIA B. - Centrul Local Săveni sub nr. 546/01.06.2010 prin care a completat suprafața declarată inițial cu suprafața de 28,78 ha teren, înscriind la rubrica motivul completării mențiunea „terenul a fost arendat după depunerea cererii".
Cu privire la înscrierea în registrul agricol a suprafețelor înscrise în adeverințele respective, din declarația martorului C. F., rezultă că: "Anterior anului 2010, nici A. B. și nici A. L.-D., nu au avut deschise roluri în vechile registre agricole ale primăriei, rolurile fiind deschise de mine după luna februarie 2010, atunci când aceștia mi-au prezentat actele de arendare. In rolul de la poziția nr. 003, pentru A. B., am înscris pentru anul 2010, următoarele înregistrări: 72,04 ha teren în arendă și 24,28 ha teren sub alte forme (...) îmi amintesc că în cazul contractului de arendă încheiat sub nr. 45/14 mai 2010 cu N. F. pentru suprafața totală de 2,66 ha, A. I. mi-a adus pe lângă titlul de proprietate nr._/02 noiembrie 1998 titular N. C. G. - tatăl lui N. F., sentința civilă nr. 842/09 octombrie 2009 a Judecătoriei Săveni și o declarație scrisă de mână cu pix albastru din care rezulta că N. F. deține, cu titlu de folosință, suprafața de 2,66 ha teren arabil și are dreptul să-l arendeze fără ca ceilalți frați (care erau și ei moștenitorii lui N. C. G. pentru 1,66 ha) să aibă vreo pretenție.
Conform registrului agricol de la acea dată N. F. deținea, în proprietate, în tarlaua 45, pc 353/9, 0,60 ha iar fratele său N. I. deținea în aceeași . de 0,40 ha. Fiindu-mi prezentată declarația lui N. F. referitoare la aceste aspecte menționate mai sus, și care a fost atașată de mine pentru arhivare la contractul de arendă nr. 45/14 mai 2010, declar faptul că scrisul din conținutul ei nu îmi aparține, nu știu cine l-a executat dar este declarația pe care A. I. mi-a adus-o odată cu contractele de arendă"
Referitor la adeverința nr. 1262/28.05.2010 emisă de Primăria Drăgușeni, din conținutul căreia rezultă că A. B. deținea în anul 2010, conform registrului agricol, vol. II, poziția 682 suprafața de 28,78 ha, martorul A. C. a declarat că: "Acest model de adeverință nu se emitea de către Primăria Drăgușeni deoarece primăria ținea evidența terenurilor după număr de . și nu avea posibilitatea să indice numărul blocului fizic unde amplasat terenul. Evidența blocurilor fizice era ținută de funcționarii APIA Săveni în perioada 2007-2011, într-un volum al registrului agricol erau înscrise maximum 100 de titulari de rol și nu putea să existe într-un volum al localității Drăgușeni, rolul cu numărul 682, așa cum rezultă din adeverința 1262/28 mai 2010. După ce au apărut noile registre, în luna februarie 2010, numărul maxim de roluri înscrise într-un volum de registru agricol este de 50. "
In legătură cu aspectele constatate în cazul contractelor de arendă și adeverințelor emise de primăria comunei Drăgușeni, pentru A. B., din declarația martorului Ursolinschi L., secretar al comunei Drăgușeni, a rezultat că a avizat pentru legalitate și conformitate contractele de arendă încheiate în anii 2008, 2009 și 2010 de A. B. și A. L.-D., la solicitarea lui A. C.. Avizarea s-a făcut după ce, în prealabil, acesta îi spusese că a verificat suprafețele de teren date în arendă de către arendatori și aceștia figurează în registrul agricol cu suprafețele înscrise în contractele de arendă.
Referitor la suprafața de 1,66 ha teren din tarlaua nr. 44, înscrisă în plus în contractul de arendare nr. 45/14.05.2010, aceasta aparține fraților lui N. F., ca urmare a succesiunii după tatăl lor N. G., C. F. declarând că: "(...) în registrul agricol nr. 182/22.02.2010, voi V - „Străinași", în rol-ul nr. 003 deschis pentru A. B., am înscris la cap. „mențiuni", toate suprafețele de teren arendate de acesta cu . București, U. P., Lucasciuc A., L. E. și N. F., în suprafață de 72,04 ha teren, deoarece A. C. mi-a predat acele contracte de arendă pentru a le opera în rol-ul lui A. B., lucru pe care l-am și făcut de altfel. Ulterior, când am constatat neconcordanțele dintre suprafețele deținute de Lucasciuc A. și N. F., nu am mai înscris aceste contracte de arendă și în rol-ul lor, deoarece nu puteam să descarc acele suprafețe, motivat de faptul că fie suprafețele fuseseră vândute, fie aparțineau altor persoane ".
Referitor la aspectele constatate în cazul contractelor de arendă și adeverințelor emise de primăria comunei Drăgușeni, pentru A. B., din declarația martorului A. C., agent agricol, rezultă că: "Nu am nimic de declarat în legătură cu faptul că există două contracte de arendă cu același număr și dată de înregistrare scrise de mine, respectiv 47/14 mai 2010 dintre U. P. și A. B. precum și între U. P. și A. L.-D., în ambele contracte fiind înscrisă aceeași suprafață și același amplasament de teren(…)
Referitor la contractul de arendă nr. 48/14 mai 2010 dintre Lucasciuc A. și A. B. pentru suprafața de 0,84 ha din locul „Știubieni", ., declar faptul că atunci când l-am înregistrat nu am verificat dacă cea în cauză deține în proprietate, la acea dată, suprafața respectivă dar știam că are teren acolo dar nu știam cu exactitate numărul parcelei. Mențiunea din registrul agricol din perioada 2007-2011, volumul I, rol 065, titular Lucasciuc A. prin care se consemnează că acea suprafață de 8.400 mp. teren arabil, identică cu cea din contractul de arendă nr. 48/14 mai 2010, fusese vândută la data de 25 august 2008, conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat de Notarul Public R. Ciumacenco, sub nr.1845, fusese făcută de mine la vremea respectivă ca și mențiunea privind vânzarea a 9.200 mp teren arabil”.
Cu privire la declarația dată în numele lui N. F. și identificată în arhiva contractelor de arendă ale primăriei comunei Drăgușeni, din care rezulta că aceasta ar deține suprafața de 2,66 ha pe care are dreptul să o arendeze, fără ca frații sau rudele să aibă vreo pretenție, martorul N. F. a declarat ca scrisul și semnătura din acel înscris nu îi aparțin și nu cunoaște cine a dat acea declarație în numele său; N. F. a primit de la A. I. câte 500 kg. grâu în anul 2011 și 2012.
In cazul contractului de arendă nr. 46/14.05.2010 încheiat între arendatorul L. E. și arendașul A. B., din declarația martorului L. E., rezulta că în primăvara anului 2010, aceasta a convenit verbal cu A. I. să îi arendeze suprafața de 1 ha teren deținut în proprietate pe raza comunei Drăgușeni, în tarlaua nr. 17, p.c. 173/36, însă nu a semnat contractul de arendă și nici nu îl cunoaște pe A. B.. Arendarea terenului s-a făcut pe termen de 5 ani, iar discuțiile le-a avut cu A. I..
In privința contractului de arendă nr. 48/14.05.2010 încheiat între arendașul A. B. și arendatorul Lucasciuc A., din declarația martorului Lucasciuc A. rezulta că, în primăvara anului 2010, aceasta s-a înțeles cu A. I. pentru a-i arenda suprafața de 1 ha teren, situat în sola 17, . comunei Drăgușeni, ocazie cu care i-a comunicat acestuia că a mai reținut, în același trup de teren, și suprafața de 0,84 ha teren pe care însă l-a vândut în anul 2009. I-a dat acestuia și copii după actele de proprietate (titlul de proprietate, actul de partaj voluntar și certificatul de moștenitor), prin care se dovedea dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 1,84 ha teren situat pe raza comunei Drăgușeni. Referitor la împrejurările în care s-a încheiat contractul de arendare nr. 48/14.05.2010, Lucasciuc A. a declarat că, la solicitarea lui A. I., a semnat, două înscrisuri necompletate, în alb, despre care nu știe ce conținut aveau, declarând totodată că: „ (...)semnătura de la rubrica arendaș îmi aparține, însă nu cunosc cine este A. B.. Suprafața înscrisă în contract de 0,84 ha nu este aceeași cu cea care eu m-am înțeles cu A. I. să o arendez.
Referitor la contractul de arendă nr. 47/14.05.2010 încheiat între A. B. și U. P., din declarația martorului U. Ș. (soțul numitei U. P.), rezulta că în toamna anului 2010, la propunerea lui A. I., a fost de acord să îi arendeze suprafața de 1 ha teren extravilan situat în ., . deținut în proprietate de soția sa din anul 2004, deoarece terenul nu mai era lucrat din anul 2009. Arendarea s-a făcut doar în baza unei înțelegeri verbale între părți, fără a se încheia vreun contract de arendare, prețul convenit fiind 500 kg. grâu/an: „ (...) despre acele discuții am informat-o pe soția mea U. P. însă nici ea nu a semnat vreun contract de arendă pentru acea suprafață cu A. I. sau alte persoane .Din declarația celui în cauză, mai rezulta că nu a semnat vreodată contracte de arendă pentru acel teren, încheiate cu A. I. sau alte persoane, iar semnăturile de la rubricile „arendator” – „arendaș" din cele două contracte „(..) .nu-mi aparțin și nici soția mea nu a semnat aceste acte, nu cunosc cine a semnat în locul nostru. Nu am mai văzut până în prezent aceste contracte de arendă " .
În privința contractului de arendă nr. 45/14.05.2010 încheiat de arendașul A. B. cu arendatorul N. F., pentru suprafața de 2,66 ha teren arabil, din declarația acesteia, rezulta că: „în primăvara anului 2010 a discutat cu A. I., cu care a convenit să încheie un contract de arendă pentru suprafața de 1 ha teren arabil extravilan situat în sola 45, p.c. 353/9, prețul arendei convenit fiind 500 kg grâu anual”. Terenul era dobândit în proprietate prin sentința civilă nr. 842/09.10.2009 a Judecătoriei Săveni, pentru suprafața de 0,6 ha; pentru diferența de 0,4 ha teren pe care 1-a arendat în urma discuției cu A. I., N. F. a declarat că suprafața respectivă o deține din anul 2009, ca urmare a înțelegerii avute cu frații săi și a aparținut lui N. Gh. I., frate.
Referitor la completarea declarației de suprafață prin întocmirea formularului M2 pentru campania anului 2010, martorul G. I. a declarat că: "La data de 01.06.2010, A. B. a revenit la mine pentru completarea declarației de suprafață prin formularul M2, spunându-mi că a mai arendat pe raza . suprafețe de teren în suprafață totală de 28,78 ha, după ce a depus cererea și declarația de suprafață din data de 17 mai 2010, pentru suprafața inițială de 67,54 ha. La data respectivă A. B., însoțit fiind de A. I., mi-a prezentat în original, adeverința nr. 1262/28.05.2010 a primăriei comunei Drăgușeni, conform căreia acesta figurează în registrul agricol voi II, rol-ul nr. 682, cu o suprafață de teren care nu era calculată, ca total, dar din cele 10 BF menționate în adeverință, rezultau un total de 28,78 ha . Întrucât din conținutul adeverinței respective lipsea suprafața totală, eu personal am înscris suprafața de 28,78 ha. Adeverința respectivă era înregistrată, semnată și ștampilată, de persoanele îndreptățite din Primăria Drăgușeni și am considerat că A. B. are contract de arendă și pentru această suprafață, în afara celor înscrise în declarația inițială din 17 mai 2010.
L-am întrebat pe A. B. dacă lucrează suprafața respectivă și el a răspuns afirmativ. Formularul M2, împreună cu adeverința nr. 1262/28.05.2010, i le-am dat responsabilului de dosar L. V., după ce în prealabil, din registrul manual, atribuit numărul de înregistrare 546/01.06.2010, atât pe M2 cât și pe adeverință. Declar faptul că tot împreună cu A. B. am efectuat și identificarea pentru un hectar teren situat în același trup de teren și pe care îl dețineam și îl dețin și acum în proprietate și figurează înscris în rolul meu la primăria Drăgușeni. Suprafața de 0,84 ha teren nu mai figurează în rolul meu din anul 2009, când am vândut-o ".
Referitor la cererea de plată nr._/17.05.2010, depusă de fermierul A. B., martorul L. V., consilier superior în cadrul APIA - Centrul Local Săveni, a declarat că: „In acest caz am fost sprijinită de colegul meu G. I., care a primit documentele și a completat declarația de suprafață, iar ulterior formulând M2 din data de 01.06.2010, deoarece eram supraaglomerată numeric cu dosare ale fermierilor din campania respectivă. Eu am semnat doar la rubrica de control vizual și procesul verbal din 17 mai 2010 și toate documentele care au fost depuse la dosar respectiv, contractele de arendă nr. 45, 46, 47 și 48 toate din 14 mai 2010, contractul de arendă nr. 78/17.09.2009 și adeverința nr. 1262/28 mai 2010, le-a primit colegul meu G. I.. Nu am verificat dacă aceste contracte sau adeverința respectivă, conțin date reale cu privire la suprafețele pe care A. B. le avea în folosință, deoarece nu eram obligată conform metodologiei să solicit verificarea autenticității înregistrării unor documente la primăriile unde erau înregistrate contractele de arendă, ori la Primăria care emitea adeverințele prezentate de fermier, în cazul de față Primăria Drăgușeni. Din acest motiv nu pot preciza dacă înscrisurile doveditoare ale dreptului de folosință depuse la dosar de A. B. sunt sau nu conforme cu realitatea, însă după efectuarea controlului de către Direcția Antifraudă București, am aflat că dosarul a fost retrimis spre reinstrumentare la Centrul Județean APIA B. și personal nu am participat la reinstrumentare. Tot din același motiv nu am efectuat nici controlul administrativ al dosarului și implicit nici al documentelor depuse de A. B. la dosar. Nu cunosc conținutul procesului verbal de control nr. 2378/18.01.2011, al Direcției Antifraudă București, încheiat în cazul fermierului A. B. și așa cum am mai declarat, nu am verificat nici un document depus la dosar din motivele arătate mai sus ".
Referitor la cererea de plată nr._/17.05.2010, depusă de fermierul A. B., martorul G. I. a declarat că: "în aceeași zi în care am primit cererea de plată întocmită în cazul fermierului A. L.-D., respectiv 17 mai 2010, am completat și cererea de plată cu declarația de suprafață pentru anul 2010, în cazul fermierului A. B., care era însoțit de tatăl său A. I.. Și în cazul lui A. B. și în cazul lui A. I., am completat acele cereri și declarații de suprafață, deoarece d-na L. V. era mai aglomerată decât mine din punct de vedere al volumului de muncă și am ajutat-o la completarea formularelor. Atât lui A. I. în campania anului 2009 cât și lui A. B. compania anului 2010, le-am comunicat că au obligația să declare real suprafețele”.
La data 23.02.2011, cu adresa nr. 35 emisă de ., arendașul A. B. a fost notificat cu privire la rezilierea contractului de arendă nr. :"78/17.09.2009, începând cu data de 01.09.2011.
În concluzie, din analiza actelor dosarului, a rezultat că pentru campania anului 2010, A. B. a prezentat și a folosit documente și declarații false, inexacte sau incomplete, pe care le-a depus la dosarul cererii unice de plată pe suprafață nr._/17.05.2010, înregistrat la A.PI.A. B. - Centrul Local Săveni, prin care a solicitat sprijin pentru Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) și pentru Schema de Plată Națională Directă Complementară (PNDC1), decuplată de producție, pentru suprafața totală de 96,32 ha teren agricol situată pe raza comunei Drăgușeni, în scopul obținerii pe nedrept a sprijinului financiar acordat fermierilor din bugetul Comunităților Europene, în cuantum de 80,36 euro/ha și respectiv din bugetul național, în cuantum de 50,64 euro/ha.
Contravaloarea arendei pentru anul agricol 2009-2010, în sumă de 20.007,97 lei, conform facturii fiscale nr. 12/16.08.2010 emisă de ., a fost achitată integral de A. B. la data de 30.11.2010, conform extrasului de cont din aceeași dată eliberat de Alpha Bank SA - Agenția Perla București.
Pentru anul agricol 2010-2011, până la data controlului efectuat de Garda Financiară, A. B. nu a achitat c/v arendei aferentă contractului, facturată de . la data de 18.08.2011 conform facturii fiscale nr. 025 în valoare totală de 28.427,83 lei. În perioada 2009-2011, societatea a achitat către primăria comunei Drăgușeni, cu titlu de impozit pe teren, suma totală de 14.351,30 lei. Operațiunile descrise sunt înregistrate în evidența contabilă a . București.
Conform calculului prezumtiv efectuat de APIA - Centrul Județean B., comunicat prin adresa nr. 909/18.03.2013, rezulta că pentru suprafețele supradeclarate în campania anului 2010 de inculpatul A. B., acesta ar fi putut cauza un prejudiciu în suma totală de 13.587,24 lei, după cum urmează: Schema SAPS - 24,28 ha x 80,36 euro/ha x 4,2718 lei/euro = 8.334,88 lei; Schema PNDC1 - 24,28 ha x 50,64 euro/ha x 4,2718 lei/ha = 5.252,34 lei.
Din conținutul adresei nr.1680/19.04.2013 transmisă de APIA - Direcția Juridică -S. C., Legislație și Avize, rezulta că inculpatul A. B. nu figurează cu decizii de plată transferate în contabilitate, aferente campaniei 2010 și nu figura înregistrat cu debit în Registrul Debitorilor Europeni sau în Registrul Predebitorilor Europeni.
Inculpatul nu a propus alte probe în faza de urmărire penală.
Prin sentința penală nr. 285 din 23.04.2014 pronunțată de Judecătoria Săveni s-au dispus următoarele:
A fost condamnat inculpatul A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „folosirea(…) cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” în formă continuată, prev. și ped. de art. 181 alin. 1 din L. nr. 78/2000, modificată prin L. nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune” în formă continuată, prev. și ped. de art. 244 alin. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b și art. 34 lit. b C.pen./1968 și art. 5 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta urmând ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea și anume de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
În baza art. 81 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În baza art. 359 C.proc.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen./1968 și art. 15 din L. nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni și art. 84 C.pen./1968 și art. 15 din L. nr. 187/2012, privind neexecutarea obligațiilor civile.
În baza dispozițiilor art. 65 C.pen., cu reținerea art. 5 C.pen., art. 12 din L. nr. 187/2012, s-a constatat că inculpatului nu i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.835,39 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități începând cu data de 25.04.2013 până la plata acestora, către partea civilă menționată.
A fost condamnat inculpatul A. L.-D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „folosirea(…) cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” în formă continuată, prev. și ped. de art. 20 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 181 alin. 1, 4 din L. nr. 78/2000, modificată prin L. nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul A. L. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „înșelăciune” în formă continuată, prev. și ped. art. 20 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 244 alin. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b și art. 34 lit. b C.pen./1968 și art. 5 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea și anume de 8 (opt) luni închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
În baza art. 81 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 8 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În baza art. 359 C.proc.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen./1968 și art. 15 din L. nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În baza dispozițiilor art. 65 C.pen., cu reținerea art. 5 C.pen., art. 12 din L. nr. 187/2012, s-a constatat că inculpatului nu i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
A fost condamnat inculpatul A. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „folosirea(…) cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” în formă continuată, prev. și ped. de art. 20 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 181 alin. 1, 4 din L. nr. 78/2000, modificată prin L. nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
A fost condamnat inculpatul A. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „înșelăciune” în formă continuată, prev. și ped. art. 20 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 244 alin. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b și art. 34 lit. b C.pen./1968 și art. 5 C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta urmând ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea și anume de 8 (opt) luni închisoare, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
În baza art. 81 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 8 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În baza art. 359 C.proc.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen./1968 și art. 15 din L. nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În baza dispozițiilor art. 65 C.pen., cu reținerea art. 5 C.pen., art. 12 din L. nr. 187/2012, s-a constatat că inculpatului nu i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul A. I. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul A. L.-D. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul A. B. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
În faza de judecată inculpații au fost audiați, în prezența apărătorului ales, avocat B. V. și nu au dorit să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C.proc.pen./1968 și au solicitat ca instanța să constate că aceștia se prevalează de dreptul la tăcere.
La termenul din 23.10.2013, având cuvântul la probe inculpații au solicitat audierea martorilor din lucrări și efectuarea unei expertize tehnice având ca scop desfășurarea activității inculpaților și dreptul de a primi subvenții, urmând a se depune obiectivele în scris la termenul următor. Martorii au fost audiați, aceștia menținându-și declarațiile date în faza de urmărire penală.
La termenul din 18.03.2014 inculpații, în prezența apărătorului ales, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de legea specială, respectiv Lg. nr. 78/2000, în infracțiunea de „obținere ilegală de fonduri”, prev. de art. 306 C.pen. La același termen reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice din înșelăciune din C.pen./1968 în înșelăciune din C.pen. nou, respectiv art. 244 alin. 2 De asemenea, s-a solicitat un termen pentru împăcare motivat de posibilitatea împăcării pentru „înșelăciune”.
Prin încheierea din 14.04.2014 prima instanță, în temeiul art. 386 C.proc.pen., a respins ca nefondată cererea, formulată de inculpați, de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 în art. 306 din Noul Cod penal pentru inculpat A. I., și cererea de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. de art. 20 C.pen./1968 raportat la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 în art. 20 C.pen./1968 raportat la art. 306 din Noul Cod penal pentru inculpații A. L. D., A. B..
Instanța de fond, în temeiul art. 386 C.proc.pen., a admis cererea, formulată din oficiu, de schimbare a încadrării juridice pentru inculpatul A. I. din infr. prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, modificată prin L. nr. 187/2012, cu reținerea art. 5 C.pen., motivat de noile limite de pedeapsă și introducerea în conținutul constitutiv al infracțiunii a unei condiții esențiale în conținutul constitutiv, respectiv săvârșirea infracțiunii cu „rea-credință”.
Instanța de fond, în temeiul art. 386 C.proc.pen., a admis cererea, formulată din oficiu, de schimbare a încadrării juridice pentru inculpații A. L. D., A. B. din infr. prev. de art. 20 C.pen./1968 raportat la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 20 C.pen./1968 raportat la art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, modificată prin L. nr. 187/2012, cu reținerea art. 5 C.pen., pentru motivele arătate anterior.
Prima instanță, în temeiul art. 386 C.proc.pen., a admis cererea, formulată de reprezentantul parchetului, de calificare a încadrării juridice pentru inculpatul A. I. din infr. prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen./1968 în infracțiunea prev. de art. 244 alin. 1, 2 C.pen., cu reținerea art. 5 C.pen.
Prima instanță, în temeiul art. 386 C.proc.pen., a admis cererea, formulată reprezentantul parchetului, de calificare a încadrării juridice pentru inculpații A. L. D., A. B. din infr. prev. de art. 20 C.pen./1968 raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen./1968 în infracțiunea prev. de art. 20 C.pen./1968 raportat la art. 244 alin. 1, 2 C.pen., cu reținerea art. 5 C.pen.
Coroborând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut ca temeinic dovedită situația de fapt, iar la stabilirea și individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpaților a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal la care a reținut circumstanțe atenuante.
Instanța de fond a condamnat pe inculpatul A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „folosirea(…) cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” în formă continuată, prev. și ped. de art. 181 alin. 1 din L. nr. 78/2000, modificată prin L. nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa închisorii.
Instanța de fond a condamnat pe inculpatul A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „înșelăciune” în formă continuată, prev. și ped. de art. 244 alin. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa închisorii.
Instanța de fond a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta urmând ca, în final, să execute pedeapsa cea mai grea, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
În baza art. 81 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În baza art. 359 C.proc.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen./1968 și art. 15 din L. nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni și art. 84 C.pen./1968 și art. 15 din L. nr. 187/2012, privind neexecutarea obligațiilor civile.
În baza dispozițiilor art. 65 C.pen., cu reținerea art. 5 C.pen., art. 12 din L. nr. 187/2012, a constatat că inculpatului nu i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În latură civilă s-a constatat îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictule pentru fapta proprie și a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a obligat inculpatul la plata sumei de 3.835,39 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități începând cu data de 25.04.2013 până la plata acestora, către partea civilă menționată.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a obligat pe inculpatul A. I. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de fond a condamnat pe inculpatul A. L.-D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „folosirea(…) cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” în formă continuată, prev. și ped. de art. 20 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 181 alin. 1, 4 din L. nr. 78/2000, modificată prin L. nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa închisorii.
Instanța de fond a condamnat pe inculpatul A. L.-D. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „înșelăciune” în formă continuată, prev. și ped. art. 20 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 244 alin. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa închisorii.
Instanța de fond a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
În baza art. 81 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În baza art. 359 C.proc.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen./1968 și art. 15 din L. nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În baza dispozițiilor art. 65 C.pen., cu reținerea art. 5 C.pen., art. 12 din L. nr. 187/2012, a constatata că inculpatului nu i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a obligat pe inculpatul A. L.-D. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de fond a condamnat pe inculpatul A. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „folosirea(…) cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei” în formă continuată, prev. și ped. de art. 20 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 181 alin. 1, 4 din L. nr. 78/2000, modificată prin L. nr. 187/2012, cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa închisorii.
Instanța de fond a condamnat pe inculpatul A. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la „înșelăciune” în formă continuată, prev. și ped. art. 20 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 244 alin. 1, 2 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 74 alin. 1 lit. a C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 76 alin. 1 lit. d C.pen./1968 și art. 5 C.pen. la pedeapsa închisorii.
Instanța de fond a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta urmând ca,în final, să execute pedeapsa cea mai grea, fără aplicarea unui spor de pedeapsă.
În baza art. 81 C.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă reprezentând termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În baza art. 359 C.proc.pen./1968 și art. 5 C.pen., art. 15 din L. nr. 187/2012, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen./1968 și art. 15 din L. nr. 187/2012, privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni.
În baza dispozițiilor art. 65 C.pen., cu reținerea art. 5 C.pen., art. 12 din L. nr. 187/2012, a constatat că inculpatului nu i se aplică pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a obligat pe inculpatul A. B. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel D. - S. Teritorial Suceava și inculpații A. I., A. L. D. și A. B. .
D. - S. Teritorial Suceava a criticat sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând sub aspectul nelegalității că, în mod greșit, au fost reținute dispozițiile codului penal sin 1968 alături de dispozițiile noului cod penal, instanța a omis a se pronunța cu privire la actele false folosite de inculpați la comiterea infracțiunilor, respectiv de a anula înscrisurile falsificate de aceștia.
Sub aspectul netemeiniciei, s-a arătat că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea blânde în raport cu gravitatea faptelor comise, atât în ceea ce privește conținutul acestora cât și în ceea ce privește modalitatea de executare.
Inculpatul A. I. a criticat sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că probatoriul administrat în cauză a evidențiat că fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare nu întrunește elementele constitutive ale acesteia și nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege.
Atât în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești a arătat, în mod constant, că nu a acționat, în nici un mod, în vederea obținerii pe nedrept de fonduri din bugetele publice, nu a indus în eroare autoritățile publice prin mijloace frauduloase în scopul obținerii de foloase materiale injuste cu producerea de pagube materiale părții vătămate.
Nu au fost administrate probe că pentru aceleași suprafețe de teren au fost acordate fonduri altor persoane fizice și juridice, ci din probe a rezultat că au fost îndeplinite obligațiile asumate prin contractele de arendă față de proprietarii terenurilor.
Funcționarii APIA aveau obligația de a clarifica neconcordanțele existente între cererile de sprijin și documentația de fundamentare a acestora, răspunderea juridică pentru încălcarea condițiilor de fond și de formă pentru acordarea fondurilor, trebuind a fi analizată prin prisma tuturor factorilor care au influențat nerespectarea normelor legale în materie.
Modificările aduse art. 181 alin. 1 din Legea nr.78/2000 prin Legea nr. 187/2012, impune condiția specială a relei credințe în folosința sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, lipsind astfel intenția în săvârșirea faptei, motiv pentru care se impune achitarea sa în baza art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală.
A mai arătat că în speță există o cauză de neimputabilitate, respectiv cea prev. de art. 30 alin. 5 Cod penal, deoarece la momentul săvârșirii faptei nu a realizat caracterul ilicit al acesteia, având în vedere interpretarea ce se poate da actelor normative incidente ce nu realizează exigența de previzibilitate a normelor, precum și datorită faptului că nu au avut cunoștință de ordinul OM-MADR nr. 246/2008.
A mai arătat că, în mod greșit, s-a reținut existența concursului de infracțiuni, întrucât latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin.1, 2 Cod penal este absorbită în conținutul infracțiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.
În cazul stabilirii vinovăției sale, a solicitat a se aplica dispozițiile Codului penal din 1968 și aplicarea circumstanțelor judiciare atenuante cu stabilirea unei amenzi judiciare conform art. 181 Cod penal din 1968 sau a diminuării pedepselor aplicate ca urmare a acordării unei eficiențe sporite circumstanțelor judiciare atenuante.
Inculpații A. B. și A. L. D. au criticat sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare nu este corectă, întrucât infracțiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 absoarbe în conținutul său conținutul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 Cod penal.
Au mai arătat că în mod greșit s-a dispus condamnarea lor, întrucât din probatoriul administrat în cauză a rezultat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, impunându-se achitarea în baza art. 16 lit. b teza a II-a Cod procedură penală.
În speță nu rezultă existența „relei credințe” cu privire la solicitarea obținerii de subvenții pentru utilizarea diferitelor suprafețe de teren.
Analizând legislația specială aferentă, respectiv OUG nr. 66/2011 și HGM nr. 875/2011, precum și conținutul modificat al infracțiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2008, se poate trage concluzia că faptele imputate nu au fost săvârșite cu intenție.
Mai mult de atât, având în vedere disp. art. 3 din Legea nr. 187/2012, în cauză pot fi aplicate disp. art. 4 Cod penal, instanța de apel urmând a dispune achitarea în baza art. 16 lit. f teza I-a.
Au mai arătat că din probele administrate în cauză a reieșit că toate terenurile prevăzute în contractele de arendă au fost cultivate și recoltate corespunzător.
Un aspect important al cauzei ce ar putea fi analizat în contextul chestiunilor prealabile este faptul că, în paralel cu judecata penală, s-au desfășurat litigii în materia contenciosului administrativ, procedură în care au fost atacate deciziile de impunere emise de APIA.
Două dintre aceste dosare au fost suspendate în așteptarea soluției din acest dosar, iar unul a fost finalizat prin decizia nr. 2270 din 18.03.2013 pronunțată în dosarul nr._/40/2011 de Curtea de Apel Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal prin care s-a arătat explicit modalitatea de interpretare a actelor normative care privesc dovedirea suprafețelor de teren.
Au mai arătat că au fost în eroare cu privire la interpretarea și aplicarea actelor normative care reglementează situația fondurilor europene, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 30 alin. 4 Cod penal și se impune achitarea în baza art. 16 alin. 1 lit. d Cod procedură penală.
În cazul în care se va aprecia că faptele reținute în sarcina lor constituie infracțiuni, a precizat că mai favorabile sunt disp. Codului penal din 1968 impunându-se, față de natura și pericolul social al faptelor, precum și circumstanțele care îi caracterizează, aplicarea disp. art. 181 Cod penal din 1968.
Cu privire la latura civilă a cauzei, au solicitat, în funcție de soluția adoptată în latura penală, lăsare acesteia ca nesoluționată sau, după caz, respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă.
Examinând apelurile declarate în cauză sub aspectul motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 8/P/2011 din 3.06.2013 întocmit de D. – S. Teritorial Suceava s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
- A. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea,ori în numele lor, prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal,raportat la art 181alin. 1 din Legea nr. 78/2000,cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;
- înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41, alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.b din Cod penal constând în aceea în calitate de fermier în campaniile anului 2008,2009 și 2010 în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a prezentat și folosit documente și declarații false și inexacte, respectiv cererile unice de plată nr. 685/14.05.2008, nr._/15.05.2009, nr._/17.05.2010, formularele M2 nr. 288/30.05.2008, nr. 172/25.05.2010 precum și contractele de arendă nr. 388/12.06.2008, 389/12.06.2008 pe care le-a depus la APIA B.-Centrul Local Săveni,prin care a solicitat sprijinul financiar pentru suprafețele de teren mai mari decât cele pe care le deținea legal, cu contracte de arendă, modalitate prin care a obținut pe nedrept suma totală de 40.790,58 lei din bugetul Comunităților Europene și suma totală de 19.980 lei din bugetul național, prejudiciu recuperat parțial prin modalitatea încasare - compensare, conform adresei 1680 din 19.04.2013 a APIA București.
- A. L.-D. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- tentativă la „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor”,, prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportată la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
- tentativă la „înșelăciune” prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b din Cod penal constând în aceea în calitate de fermier în campania anului 2010 a prezentat și a folosit documente și declarații false și inexacte, respectiv cererea de plată nr._/17.05.2010 prin care a solicitat sprijin financiar pentru suprafața de 1,00 ha situată pe raza localității Drăgușeni, jud. B. pentru care nu avea contract de arendare și formularul M2 nr. 585/3.06.2010 în care a înscris suprafețe de teren mai mari cu cca.164 ha teren decât cele deținute prin contracte de arendă, pe care le-a depus la APIA B. - Centrul Local Săveni, modalitate prin care ar fi putut obține pe nedrept suma de 56.665,56 lei din bugetul Comunităților Europene și suma de_ ,04 lei din bugetul național.
- Achițemei B. cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- tentativă la „folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor”,, prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportată la art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
- tentativă la „înșelăciune” prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b din Cod penal constând în aceea că, în calitate de fermier în campania anului 2010 a prezentat și a folosit documente și declarații false și inexacte, respectiv cererea nr._/17.05 și formularul M2 nr. 546/1.06.2010 depuse la APIA B. - Centrul Local Săveni, în cuprinsul cărora a făcut declarații nereale în sensul că suprafața de 28,78 ha ar fi fost arendată, ocazie cu care a atașat mai multe înscrisuri cu mențiuni fictive(contractele de arendă 45,46,47 și 48 din 14.05.2010 și adeverința Primăriei ./28.05.2010) modalitate prin care ar fi putut obține pe nedrept suma de_,88 lei din bugetul Comunităților Europene și suma de 5252,34 lei din bugetul național.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond a efectuat cercetarea judecătorească asupra cauzei, prin administrarea probatoriului testimonial și a înscrisurilor ce au fost depuse de către inculpați.
Astfel, se constată că în fața primei instanțe au fost audiați inculpații, a căror declarații au fost consemnate în procesele verbale atașate la filele 21-23 dosar fond și martorii din lucrări.
Curtea constată că instanța de fond a audiat martorii C. F. fila 33 dosar, Ursolinschi L. fila 34 dosar, A. C. fila 35 dosar, H. D. fila 36 dosar, Z. L. S. fila 37 dosar, G. I. fila 38 dosar, L. V. fila 39 dosar, N. F. fila 48 dosar, U. Ș. fila 49 dosar, Ș. C. fila 50 dosar, R. O. N. fila 51 dosar, C. N. fila 149 dosar, L. E. fila 150 dosar și Lucașciuc A. fila 151 dosar, audiere ce s-a realizat de către completul de judecată inițial investit cu soluționarea cauzei.
Se constată că începând cu termenul de judecată din 18.03.2014 componența completului de judecată a fost modificată, complet în fața căruia a fost audiat doar martorul C. L. a cărei declarație a fost consemnată la fila 187 dosar.
Se constată că la termenul fixat pentru data de 14.04.2014 completul de judecată a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a acordat părților cuvântul pentru dezbateri, pronunțarea fiind amânată pentru data de 23.04.2014 când cauza a fost soluționată pe fond prin sentința penală apelată.
Analizând situația prezentată mai sus prin prisma dispozițiilor art. 2 Cod procedură penală care reglementează legalitatea procesului penal, a dispozițiilor art. 1 Cod procedură penală referitoare la normele de procedură penală și scopul acestora, a dispozițiilor art. 11 din Constituția României care reglementează dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 din Constituția României care reglementează tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și a jurisprudenței Curții Europene în cauzele C. și B. împotriva României, Curtea apreciază că procedura adoptată de prima instanță aduce atingere dreptului inculpaților la un proces echitabil, fiind încălcat principiul nemijlocirii administrării probelor.
Astfel, Curtea consideră că un aspect important al unui proces echitabil este posibilitatea pe care o are inculpatul de a fi confruntat cu martorii în prezența judecătorului care, în cele din urmă, se pronunță asupra cauzei, precum și faptul că într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorul care a fost prezent la procedură și la procesul de administrare a probelor.
Curtea constată că după modificarea compunerii completului de judecată de la instanța de fond nu au fost luate măsuri procesuale pentru a înlătura consecințele neadministrării nemijlocite a probatoriilor, îndeosebi a probatoriului testimonial care prezintă relevanță în ansamblul probatoriu administrat în cauză.
Analizând motivarea prezentată prin sentința apelată, Curtea constată că prima instanță și-a întemeiat hotărârea de condamnare a inculpaților într-o anumită măsură și pe probatoriul testimonial administrat în cursul cercetării judecătorești, deși singurul martor audiat în fața completului care a pronunțat hotărârea de condamnare a fost martora C. L., fila 187 dosar.
Din examinarea sentinței penale apelate, Curtea constată că aceasta nu respectă dispozițiile art. 401 Cod procedură penală referitoare la cuprinsul hotărârii și îndeosebi a dispozițiilor art. 403 Cod procedură penală referitoare la conținutul expunerii hotărârii.
Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, expunerea trebuie să cuprindă motivarea soluției cu privire la latura penală prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 403 alin.2 Cod procedură penală, în caz de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, expunerea trebuie să cuprindă fiecare faptă reținută de instanță în sarcina inculpaților, forma și gradul de vinovăție, circumstanțele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul care se deduce din pedeapsa stabilită în caz de anulare sau revocare a renunțării la aplicarea pedepsei ori a amânării aplicării pedepsei, precum și actele din care rezultă perioada ce urmează a fi dedusă.
Se constată că prima instanță a prezentat situația de fapt reținută prin rechizitoriu fără a face nici o apreciere proprie cu privire la situația de fapt care a stat la baza pronunțării soluției de condamnare a inculpaților apelanți.
De asemenea, Curtea constată că în fața primei instanțe inculpații au invocat decizia nr. 2270 din 18.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._/40/2011, prin care a fost soluționat definitiv litigiul referitor la acordarea plăților aferente anului agricol 2010 către inculpatul A. B..
Deși aspectele invocate de către inculpați constituia o chestiune prealabilă în sensul art. 52 Cod procedură penală, Curtea constată că prima instanță nu a exprimat un punct de vedere cu privire la această situație.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene, respectiv cauza B. împotriva României, instanțele naționale au obligația de a-și motiva hotărârile judecătorești și de a răspunde cu argumente la fiecare din criticile și mijloacele de apărare invocate de părți.
Având în vedere faptul că în cauză s-a invocat o chestiune prealabilă soluționată definitiv de o instanță civilă, prima instanță avea obligația, potrivit jurisprudenței Curții Europene, respectiv cauza L. împotriva României, de a analiza cu prioritate această situație pentru a nu afecta securitatea raporturilor juridice.
Curtea apreciază că, deși calea de atac a apelului are efect devolutiv, remedierea situațiilor mai sus prezentate prin reaudierea inculpaților și a martorilor în fața instanței de apel și analizarea chestiunii prealabile direct în apel ar răpi inculpaților, precum și a celorlalți participanți în procesul penal, un grad de jurisdicție, fapt ce ar afecta în mod grav dreptul acestora la apărare prev. de art. 6 paragraf 1 din CEDO și dreptul la două grade de jurisdicție prev. de art. 2 paragraf 1 din Protocolul nr. 7 la CEDO.
Față de situația mai sus prezentată Curtea apreciază că în cauză nu poate efectua controlul de legalitate și temeinicie a sentinței penale apelate în cauză.
Deși situația prezentată mai sus nu se regăsește printre cazurile de nulitate prezentate de capitolul V al Codului de procedură penală, Curtea, pornind de la dispozițiile art. 280 alin. 1 Cod procedură penală care arată că încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de prezentul cod, apreciază că nerespectarea de către prima instanță a drepturilor procesuale consacrate de CEDO precum și jurisprudența Curții Europene anterior enunțate, constituie un caz derivat de nulitate absolută, iar ca remediu procesual se impune admiterea, în baza art. 421 alin. 2 lit. b Cod procedură penală a apelurilor declarate de D.-S. Teritorial Suceava și inculpații A. I., A. L. D. și A. B. și desființarea sentinței penale atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Întrucât de la data investirii primei instanțe și până la soluționarea cauzei în apel au intervenit modificări legislative prin . Legii nr. 135/2010 privind noul cod de procedură penală, care în art. 36 alin. 1 lit. c Cod procedură penală stabilește în sarcina tribunalului competența de a judeca în primă instanță infracțiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau Direcția Națională Anticorupție dacă nu sunt date prin lege în competența altor instanțe ierarhic superioare, cauza va fi trimisă spre rejudecare instanței competente, respectiv Tribunalul B..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelurile declarate de Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial Suceava și de inculpații: A. I., A. L. D. și A. B. împotriva sentinței penale nr. 285/23.04.2014 a Judecătoriei Săveni.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul B.. Cheltuielile judiciare din apel avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.01.2016.
Președinte,Judecător,Grefier,
Red.: B.O..
Dact.: B.I.
2 ex./ 23.02.2016
Jud. fond: S. B.
← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art.322 NCP.... → |
---|