Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 163/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Curtea de Apel SUCEAVA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 163/2016 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 163/2016

Dosar nr._ - art. 193 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 163

Ședința publică din data de 15 februarie 2016

Președinte M. A.

Judecător F. S.

Grefier T. L.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

reprezentat de procuror G. S.

Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor declarate de inculpatul B. S. și inculpații-părți civile Ș. C. D. și U. S. împotriva sentinței penale nr. 259 din 24 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Săveni.

Dezbaterile asupra apelurilor au avut loc în ședința publică din 20 ianuarie 2016, susținerile părților și participanților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie, când, pentru a da posibilitatea părților să achite cheltuielile de spitalizare conform declarației de împăcare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 03 februarie 2016, când, față de imposibilitatea legalei constituiri a completului de judecată, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi - 15 februarie 2016, când:

După deliberare,

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 259 din 24 martie 2014 a Judecătoriei Săveni, în temeiul art. 386 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C. D., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal 1969, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin 2 Cod penal.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B. S., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal 1969, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal 1969.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală a fost respinsă cererea formulată de inculpatul U. S., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C. D., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal 1969, în infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 Cod penal 1969 raportat la art. 174, art. 175 Cod penal 1969.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală a fost respinsă cererea formulată de inculpatul U. S., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, în sensul reținerii la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu a dispozițiilor art. 44 Cod penal 1969.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală a fost respinsă cererea formulată de inculpatul B. S., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, în sensul reținerii la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu a dispozițiilor art. 44 Cod penal 1969.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală a fost respinsă cererea formulată de inculpatul Ș. C.-D., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, în sensul reținerii la încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu a dispozițiilor art. 26 Cod penal.

1. În temeiul art. 193 alin 2 Cod penal Cod penal cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 alin 1 lit. e) Cod penal 1969, art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul Ș. C.-D., la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În temeiul art. 81 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 13 Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani și 2 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal 1969.

În temeiul art. 359 Cod procedură penală 1968, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării și executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

2. În temeiul art. 193 alin 2 Cod penal Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a), Cod penal 1969, art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul B. S., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În temeiul art. 83 Cod penal 1969, art. 15 alin 2 din Legea nr. 187/2012, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 21/01.02.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Săveni, definitivă prin decizia nr. 146/R din 13.04.2010 a Tribunalului B., și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 2 ani închisoare, în regim de detenție.

3. În temeiul art. 180 alin 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 13 Cod penal 1969 a fost condamnat inculpatul U. S., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În temeiul art. 71 Cod penal 1969, art. 12 alin 1 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 13 Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal 1969.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 19 rap. la art. 397 Cod procedură penală și art. 1381, art. 1391 Noul Cod Civil, s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile S. Județean de Urgențe „Mavromati” B..

A fost obligat inculpatul Ș. C.-D. la plata către partea civilă S. Județean de Urgențe „Mavromati” B. a sumei de 1840,32 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea inculpatului-parte civilă U. S..

A fost obligat inculpatul U. S. la plata către partea civilă S. Județean de Urgențe „Mavromati” B. a sumei de 27,23 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea inculpatului-parte civilă Ș. C.-D..

În temeiul art. 19 rap. la art. 397 Cod procedură penală și art. 1381, art. 1391 Noul Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă a inculpaților-părți civile U. S. și Ș. C.-D..

A fost obligat inculpatul-parte civilă Ș. C.-D. la plata către inculpatul-partea civilă U. S. a sumei de 5.000 lei reprezentând prejudiciu material.

A fost obligat inculpatul-parte civilă U. S. la plata către inculpatul-partea civilă Ș. C.-D. a sumei de 5.000 lei reprezentând prejudiciu material.

A fost obligat inculpatul B. S. la plata către inculpatul-partea civilă Ș. C.-D. a sumei de 5.000 lei reprezentând prejudiciu material și la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând prejudiciu moral.

Au fost respinse celelalte pretenții civile solicitate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr. 552/P/2011 din data de 22.03.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților Ș. C.-D. și B. S. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, cu aplicarea art. 37 lit. a) în ce-l privește pe inculpatul B. S. și U. S., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art.180 alin. 2 Cod Penal.

Din cuprinsul rechizitoriului rezultă că în ziua de 29.04.2011, orele 17:30, aflându-se în tarlaua denumită generic „Rugi” de pe raza satului și comunei Vorniceni, inculpatul Ș. C.-D. a lovit-o pe partea vătămată U. S. cu coada unei furci, smulsă din mâna părții vătămate, în zona capului, a corpului și a membrelor, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 54 – 55 de zile de îngrijiri medicale. În aceeași zi și în aceleași împrejurări inculpatul U. S. a lovit-o pe partea vătămată Ș. C.-D., prin înțeparea cu o furcă în mâna dreaptă și în coapsa dreaptă, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7 – 8 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul B. S. prin lovirea aceleiași părți vătămate cu un hârleț în zona lateral-stângă a capului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 28 – 30 de zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate (f. 13-14 ds.); declarațiile părții vătămate (f. 15-16); certificate medico-legal (f. 33-36 ds); declarațiile inculpaților (f. 45-47, 48-51, 52-54 ds); declarațiile martorilor: Ș. I. (f. 55-58 ds.), S. C. (f. 59 ds.); I. V. (f. 60); Ciritel I. (f. 61-62), înscrisuri puse la dispoziție de către partea vătămată Ș. C.-D. (f. 63 -68 ds.).

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 23.03.2012, sub numărul_ .

În cursul cercetării judecătorești, au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului-parte vătămată Ș. C.-D. (f. 169, 177), declarația inculpatului-parte vătămată U. S. (f. 168, 178), declarația inculpatului B. S. (f. 179), declarații martori: Ș. I., Ș. G., S. C., I. V., A. M. A. C., I. I., Toșcuță G. D., I. C., B. E. M. și Ciritel I. (f. 204, 205, 206, 207, 218, 219, 242, 243, 244, 277, 283, 328).

Inculpatul-parte vătămată U. S. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 lei, din care suma de 5.000 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 25.000 lei reprezintă daune morale (f. 168).

Inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 lei daune morale și 5.000 lei, reprezentând daune materiale față de inculpatul U. S. și cu suma de 20.000 lei, daune morale și_ lei, reprezentând daune materiale față de inculpatul B. S. (f. 172, 268).

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 29.04.2011, în jurul orelor 15⁰⁰, inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D., din satul și ., în timp ce se deplasa cu autoturismul său pe D.J. 292, la ieșirea din această localitate, a observat că în tarlaua "Rugi", unde acesta avea arendat un teren, se aflau două cârduri de ovine, sens în care s-a întors la domiciliu, unde s-a întâlnit cu fratele său, Ș. G., solicitându-i să-l însoțească în acel loc pentru a identifica animalele și persoanele care le pășunează. Împreună cu cei doi s-a deplasat și Ș. I., unchiul acestora.

Ajungând în tarlaua "Rugi", cele trei persoane au observat că pe această suprafață de teren, se aflau două cârduri de oi, pășunate de către inculpatul-parte vătămată U. S., care avea o furcă asupra sa, respectiv, de către inculpatul B. S., care avea în mână un hârleț.

Inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. a oprit autoturismul între cele două cârduri de oi și a coborât din vehicul, deplasându-se singur către inculpatul-parte vătămată U. S., pentru a discuta în legătură cu locul de pășunare a animalelor, iar Ș. G. și Ș. I. au rămas în autoturism.

Între inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. și inculpatul-parte vătămată U. S. a izbucnit un conflict verbal care a degenerat în violență fizică, în sensul că, inculpatul-parte vătămată U. S. a intenționat să-l agreseze pe primul prin înțepare cu furca pe care o avea asupra sa, acesta din urmă ferindu-se din direcția de mișcare a furcii, iar apoi inculpatul-parte vătămată U. S. a încercat din nou să lovească pe inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. cu furca în zona capului, inculpatul-parte vătămată barând această lovitură cu brațele deasupra capului, ocazie cu care a reușit să prindă coada furcii, însă în timpul acestei mișcări a fost înțepat în mâna dreaptă și în coapsa dreapta.

Ulterior, fiecare din cele două părți a încercat să o deposedeze pe cealaltă de acest instrument, lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele, iar în cele din urmă, inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. a reușit să smulgă furca din mâinile inculpatului-parte vătămată U. S., lovindu-l pe acesta din urmă cu coada uneltei, de mai multe ori, în zona capului, a corpului și membrelor, cauzându-i căderea pe planul solului.

În următorul moment, inculpatul B. S., care se afla în apropierea locului conflictului, l-a lovit pe inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. cu partea metalică a hârlețului pe care îl avea asupra sa, în zona capului, lovitură în urma căreia și aceasta a căzut la pământ.

Inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. a fost diagnosticat de către U.P.U. B. cu traumatism cranio-facial – agresiune, hematom și contuzie forte pavilion ureche stângă, contuzie forte mâna dreaptă, plagă înțepată față dorsală mâna dreaptă și fața antero – internă coapsa dreaptă.

La data de 02.05.2011, inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. a fost examinat medico-legal de către Serviciul de Medicină Legală B., unde i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. 394/D, cu următoarele concluzii:

Partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce datează din 29.04.2011.
Leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu un corp dur alungit și un corp înțepător.
Leziunile au necesitat 28 – 30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data de 03.02.2012, având în vedere că nu era clarificată contribuția fiecăruia dintre inculpații U. S. și B. S. la producerea leziunilor traumatice suferite de către partea vătămată Ș. C.-D., a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, prin care să se stabilească câte zile de îngrijiri medicale au fost necesare pentru vindecare ca urmate a lovirii cu corpul dur alungit și câte zile de îngrijiri medicale au fost necesare pentru vindecare părții vătămate ca urmare a lovirii cu corpul înțepător.

Prin Raportul de Expertiză medico-legală nr. 23/E din 16.02.2012, s-a concluzionat că:

1. Ș. C.-D. a prezentat în luna aprilie 2011 multiple leziuni de părți moi și . unghiului stg. al mandibulei.

2. Plăgile de la nivelul mâinii dr. și coapsei dr. s-au putut produce prin lovire cu obiect înțepător și au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

3. Restul leziunilor, ce s-au putut produce prin lovire cu obiect contondent au necesitat 28-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Din analiza probatoriului administrat în cauză și în special a concluziilor Raportului de expertiză medico-legală, rezultă că leziunile prezentate de către partea vătămată Ș. C.-D., care au fost produse prin lovire cu un corp dur alungit au fost provocate prin fapta de lovire cu hârlețul de către învinuitul B. S., iar leziunile produse prin lovire cu corp înțepător au fost provocate prin fapta de lovire prin înțepare cu furca de către învinuitul/partea vătămată U. S..

Inculpatul-parte vătămată U. S. a fost diagnosticat de către S. Județean Mavromati B. cu plăgi zdrobite epicraniene parietale temporale stg. și vertex. Comoție cerebrală. Contuzii multiple faciale. Traumatism cranioc-cerebral acut deschis. Traumatism cerebral cervical și dorsal. Traumatism de umăr și toracic închis. Traumatism de antebraț bilateral. Fractură cubitus stg. și fractură veche de olecran stg. Traumatism facial deschis. Epistaxis. Fractură piramidă nazală.

La data de 10.05.2011, inculpatul-parte vătămată U. S. a fost examinat medico-legal de către Serviciul de Medicină Legală B., unde i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. 429/D din 10.05.2011, cu următoarele concluzii:

Partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce pot data din 29.04.2011, produse prin lovire cu un corp dur alungit.
Leziunile au necesitat 38 – 40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data de 04.07.2011, inculpatul-parte vătămată U. S. a fost reexaminat medico-legal de către Serviciul de Medicină Legală B., stabilindu-se următoarele concluzii:

Partea vătămată a prezentat un poli-traumatism cu fractură cubitus stâng, cu întârziere în consolidare.
În aceste condiții, leziunile au mai necesitat 14 – 15 de zile de îngrijiri medicale, rezultând în total 54-55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

La data de 03.02.2012, având în vedere că nu erau clarificate aspectele dacă, la producerea leziunilor prezentate de către partea vătămată U. S., a participat o singură persoană sau mai multe persoane și dacă aceste leziuni au fost provocate, așa cum a declarat partea vătămată, prin lovirea simultană cu o furcă, cu o bărdiță și cu un băț, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, prin care să se stabilească care a fost mecanismul de producere a leziunilor prezentate de către U. S., în sensul, dacă au fost provocate prin lovirea cu un singur corp sau au concurat mai mulți agenți vătămători, dacă leziunile prezentate de către U. S. au fost provocate atât cu un corp dur alungit cât și cu ajutorul unei bărdițe și a unui băț și, în caz afirmativ, care a fost numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare pentru fiecare dintre aceste corpuri.

Prin Raportul de Expertiză medico-legală nr. 24/E din 16.02.2012, s-a concluzionat că:

1. U. S. a prezentat în luna aprilie 2011 multiple leziuni de părți moi, . piramidei nazale și . cubitusului stg.

2. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiecte contondente, cu excepția:

a) echimozei orbitale stg. și a fracturii piramidei nazale, care s-au putut produce prin lovire cu mijloc contondent; au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare;

b) celei de la nivelul genunchiului stg. descrisă de ortoped ca plagă înțepată – aceasta s-a putut produce prin lovire cu obiect înțepător (furcă), a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

3. Nu se poate face o diferențiere pe categorii de leziuni produse de bărdiță, băț, corp alungit, fiecare putând acționa ca obiect contondent.

4. Leziunile de părți moi produse prin lovire cu obiect contondent au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, iar . cubitusului stg., produsă prin lovire cu obiect contondent, a necesitat 54-55 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Din analiza materialului probator și a concluziilor medico-legale rezultă că leziunile prezentate de către partea vătămată U. S. au fost cauzate doar de . săvârșită de către inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D., prin multiplele lovituri aplicate cu coada furcii, smulsă din mâna inculpatului U. S., în zona capului acestuia, iar . de cubitus stâng a fost provocată prin apărarea pe care inculpatul-parte vătămată a făcut-o, barând loviturilor celeilalte părți cu ajutorul antebrațului stâng. De asemenea, plăgile înțepate cauzate acestei părți vătămate au putut fi produse în cursul altercației ce a avut loc între cele două părți în momentul în care s-au luptat pentru capturarea furcii.

Inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. și-a recunoscut fapta săvârșită, însă a precizat că a fost provocat de către inculpatul-parte vătămată U. S..

Inculpatul-parte vătămată U. S. a declarat că în ziua respectivă, se afla cu oile la pășunat în tarlaua "Rugi", iar la un moment dat și-a făcut apariția o mașină străină roșie, din care au coborât un număr de trei persoane de sex masculin, pe care le-a recunoscut a fi inculpatul-parte vătămată, care avea o bărdiță în mână, numitul Ș. G., care avea o furcă, iar numitul Ș. I. avea un bâț asupra sa. Din declarația acestui inculpat mai rezultă că aceste persoane l-au întrebat ce caută cu ovinele pe terenul lor, însă nu a apucat să răspundă, deoarece, toți trei l-au agresat cu obiectele pe care le aveau în mână. De asemenea, din declarație, mai rezultă că, după ce a fost lovit, inculpatul și-a pierdut cunoștință și nu cunoaște ce s-a mai întâmplat, sau dacă inculpatul B. S., care se afla la o distanță de circa 40-50 de metri, a avut vreo reacție.

Și această apărare este una neverosimilă, întrucât singura persoană care avea asupra sa o furcă a fost inculpatul-parte vătămată U. S.. De asemenea, declarațiile acestei părți sunt în contradicție și cu concluziile medico-legale, din care rezultă că leziunile traumatice suferite de către acesta au fost cauzate prin lovire cu obiecte contondente, însă nu au putut fi diferențiate leziunile în funcție de mai mulți agenți vătămători, fiind identificate doar leziuni de părți moi prin lovire cu obiecte contondente (coada furcii) și o plagă înțepată (colții metalici de la furcă), nefiind găsite leziuni provocate prin loviri de bărdiță. În condițiile în care ar fi fost lovit și cu bărdița, ar fi rezultat leziuni provocate prin lovire cu corpuri tăietoare.

Din declarațiile martorilor Ș. G. și Ș. I. rezultă că, după ce au ajuns în tarlaua mai sus menționată, partea vătămată Ș. C.-D. a intrat în discuție cu inculpatul-parte vătămată U. S., timp în care acesta din urmă a intenționat să-l înțepe cu furca, însă nereușind, a încercat a doua oară să-l lovească cu acest obiect în zona capului, iar inculpatul-parte vătămată s-a apărat și a reușit să prindă coada furcii și ambele părți au tras în direcția fiecăruia pentru a obține acest instrument, reușind într-un final ca Ș. C.-D. să-l deposedeze pe inculpatul U. S. de acest obiect. Ulterior, partea vătămată Ș. C.-D. i-a aplicat inculpatului U. S. câteva lovituri cu acea furcă în cap, fapt pentru care acesta din urmă a căzut la pământ, moment în care a fost lovită și partea vătămată Ș. C.-D. cu hârlețul în partea lateral-stânga a capului de către inculpatul B. S.. În urma acestei lovituri, partea vătămată a căzut, la rândul ei, la pământ. În următoarele momente, martorul Ș. G. a intervenit pentru prevenirea agravării situației, acesta deposedându-l pe inculpatul B. S. de hârleț, fiind în același timp lovită de martor cu hârlețul în zona feței. Totodată, inculpatul B. S. a asmuțit câinii asupra martorului Ș. I., care se pregătea să coboare din mașină, animalele mușcându-l pe acesta din urmă.

Inculpatul B. S. a declarat că, la data de 29.04.2011, s-a aflat în tarlaua susmenționată, care îi aparține, la pășunat cu oile, când, la un moment dat, și-a făcut apariția un autoturism, care a oprit în apropierea inculpatului U. S., din care au coborât inculpatul-parte vătămată Ș. C.-D. și martorii Ș. G. și Ș. I., primul înarmat cu o bărdiță, al doilea cu o furcă și ultimul cu un băț, deplasându-se direct către inculpatul U. S. și fără a-i spune nimic, au început să-l lovească cu acele obiecte până când, acesta din urmă, a căzut la nivelul solului.

Din acest motiv, inculpatul B. S. a declarat că, a alergat către cele trei persoane cu hârlețul în mână, însă martorul Ș. G. l-a lovit cu furca de trei ori în zona capului, fapt pentru care inculpatul s-a întors și a fugit în direcția de unde a venit și chiar a fost urmărit câțiva metri de către frații Ș., care au continuat să-l lovească cu acele obiecte, inclusiv cu bărdița în zona capului și a corpului și, cu toate acestea, inculpatul nu a căzut, iar după ce a reușit să scape de urmărire, s-a oprit și a văzut că membrii familiei Ș. l-au luat în autoturism pe inculpatul U. S. și au plecat în direcția localității Vorniceni.

S-a apreciat că această apărare este în contradicție cu ansamblul probatoriului administrat, fiind de neconceput ca o persoană care este lovită de mai multe ori cu bărdița și cu furca, în zona capului, nu poate avea capacitatea fizică de se mai deplasa sau de a fugi în continuare încă 100 de metri.

Cu privire la declarațiile martorilor S. C. și I. V., a reținut instanța de fond că deși atestă că s-au aflat împreună în același timp și în aceleași împrejurări, sunt profund contradictorii.

Martorul S. C. a afirmat că, în ziua de 29.04.2011, în jurul orelor 16⁰⁰-17⁰⁰, fiind cumătru cu inculpatul U. S. și promițându-i că îi va aduce un cioban din satul Drăgușeni (I. V., care a mai lucrat la stâna acestui inculpat), venea cu faetonul dinspre localitatea Știubieni, urcând dealul Ibăneasa pe drumul de exploatație care duce spre Havârna. La un moment dat, a observat la o distanță de aproximativ 400-500 de metri o turmă de oi pe care a recunoscut-o ca fiind a cumătrului său, iar în apropiere a văzut o mașină de culoare roșie. Martorul a mai observat că în acel loc se mai afla un grup de 3-4 persoane, care se îmbrânceau. Martorul S. C. nu a văzut dacă acele persoane aveau obiecte în mâini. Aproximativ după 4-5 minute, martorul a ajuns la locul respectiv, însă nu a observat nicio urmă de sânge și nici obiecte contondente, iar autoturismul plecase deja. În apropiere de stână, s-a întâlnit cu vărul cumătrului său, despre care știa că se numește B., căruia îi curgea sânge din zona capului și care i-a relatat că inculpatul U. S. a fost bătut de către cei din familia Ș..

Martorul I. V. a declarat că, în aceeași zi și la aceeași oră, venea cu un faeton condus de către martorul S. C. spre stâna inculpatului U. S., la care a mai lucrat în calitate de cioban. Când a ajuns în vârful dealului Ibăneasa, pe șleaul ce duce spre Havârna, cam la o distanță de 400 de metri, a văzut oile inculpatului și o mașină roșie străină, iar în acel loc se aflau trei persoane care îl loveau cu niște bețe pe U. S., ce se afla la pământ. Acesta a precizat că a văzut clar scena conflictului, deși se afla la o distanță de aproximativ jumătate de kilometru, iar cei trei agresori l-au luat pe inculpatul U. S., l-au băgat în mașină și au plecat de la locul faptei. De asemenea, acesta nu a văzut ca în conflict să fi fost implicată vreo altă persoană, în afara celor 3 agresori și a inculpatului U. S., și că ar fi găsit la locul faptei mai multe bețe aruncate pe jos și urme de sânge. Martorul I. V. a precizat că el și nu altcineva a luat oile să le ducă spre stână, iar în drumul spre stână nu s-a întâlnit cu nimeni, iar martorul S. C. a plecat cu faetonul spre Știubieni. Martorul a mai declarat că nu s-a alarmat și nu a considerat necesară anunțarea organelor de poliție, întrucât știa că cei implicați sunt rude, deși în cuprinsul declarației nu a menționat că i-ar fi recunoscut pe agresori. În cursul cercetării judecătorești martorul I. V. și-a schimbat declarația arătând că a observat o mașină roșie și un grup de persoane, fără să observe ca acestea să se bată.

Date fiind contradicțiile evidente din cuprinsul acestor declarații, a constatat instanța de fond că acestea nu reflectă adevărul, urmând a fi înlăturate din cadrul materialului probator.

Din declarația martorului Ciritel I. rezultă că, în luna octombrie, inculpatul U. S., care îi este naș de cununie, i-a solicitat să depună mărturie în prezenta cauză, prin atestarea faptului că s-ar fi aflat la fața locului și ar fi observat că toți cei trei membri ai familiei Ș. l-ar fi lovit pe inculpat. În urma refuzului acestui martor de a se prezenta la P. de pe lângă Judecătoria Săveni pentru audiere, așa cum rezultă din declarația acestuia, în prima zi de C. din anul 2011, a fost lovit atât de către inculpatul U. S. cât și de către tatăl acestuia, numitul U. G..

Cu privire la cererea formulată de inculpatul U. S., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C. D., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal 1969, în infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art. 20 Cod penal 1969 raportat la art. 174, art. 175 Cod penal 1969, instanța de fond a constată că este neîntemeiată, motivat de următoarele împrejurări:

Esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în vătămare corporală art. 181 alin. (1) C. pen., ori în tentativă de omor calificat art. 20 raportat la art. 174 - art. 175 C. pen. este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.

Dacă în cazul infracțiunii de vătămare corporală făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția de ucidere.

În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor și nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de fond, respectiv că fapta s-a produs pe fondul unui conflict spontan, prin folosirea unui obiect inapt de a produce moartea (furcă – loviturile fiind produse de coada de lemn a acesteia), prin aplicarea unor lovituri ce nu au vizat doar o zonă anatomică vitală, lovituri puternice, care au avut consecințe grave, fără a-i pune însă viața în pericol.

A conchis prima instanță că, pentru calificarea faptei în dispozițiile prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 – 175 Cod penal, este important nu atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui directă sau indirectă în raport cu viața victimei.

Instanța de fond a constatat și că, între momentul luării rezoluției infracționale și cel al punerii în aplicare a acesteia, nu a existat o perioadă suficientă de timp pentru a reflecta, conștient, asupra posibilelor consecințe cu potențial letal al respectivului act, astfel încât nu poate fi reținută ca dovedită intenția specifică de omor a inculpatului Ș. C. D., ci intenția generală de a vătăma.

Cu privire la cererea formulată de inculpații Ș. C.-D. și B. S., prin apărători, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina lor, în sensul reținerii la încadrarea juridică a faptei pentru care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu a disp. art. 73 lit. b) C. pen., actualul art. 75 lit. a) Cod penal, a reținut prima instanță că, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă”.

A reținut instanța de fond că, aspectele invocate de inculpații Ș. C. D. și B. S. în apărarea lor nu au fost confirmate de martorii audiați în cursul judecății.

Starea conflictuală a fost generată simultan, de toți inculpații și nu a fost de natură a induce inculpaților Ș. C. D. și B. S. o stare fizică sau emoțională de gravitatea celei la care face referire art. 73 lit. b) C. pen., întrucât starea de tulburare sau de emoție puternică trebuie generată de una din modalitățile prev. de art. 73 lit. b Cod penal, respectiv prin violență, atingere gravă aduse demnității sau oricare altă acțiune ilicită gravă, ori câtă vreme fiecare dintre inculpați s-a manifestat violent nu poate fi acceptată apărarea acestora în sensul reținerii stării de provocare.

Totodată, fiecare din cei trei inculpați au invocat faptul că au acționat în legitimă apărare, însă instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 44 al. 2 și 3 Cod penal, atacul inculpatului U. S., deși a fost material, direct și injust, nu a fost unul imediat, ci a survenit ca urmare a escaladării conflictului verbal dintre părți, iar partea vătămată Ș. C.-D. a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului, însă nu din cauza tulburării sau temerii, deoarece inculpatul U. S. a suferit un poli-traumatism, pe toate zonele corpului, iar o stare de tulburare sau de temere este exclusă, având în vedere că partea vătămată era însoțită de către încă doi membri ai familiei sale, care puteau interveni și chiar unul din aceștia a și intervenit în apărarea sa. A reținut, de asemenea, instanța de fond că, partea vătămată s-a apărat doar de atacul venit din partea inculpatului U. S., atacul celuilalt inculpat, B. S., a fost săvârșit doar după ce partea vătămată a reușit să îl deposedeze de furcă pe inculpatul U. S. și să-l doboare la pământ.

În ceea ce privește calificarea juridică a faptei pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv infracțiunea de „lovire sau alte violențe” – inculpatul U. S., prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal și vătămare corporală – inculpații Ș. C.-D. și B. S., prevăzută de art. 181 alin 1 Cod penal, cu reținerea art. 37 lit. a) Cod penal în ce-l privește pe inculpatul B. S., instanța de fond a constatat că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal, ducând, în acest mod, la existența unei succesiuni de legi în timp.

Astfel, s-a apreciat că examinarea calificării juridice date faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Mai mult decât atât, o astfel de examinare este necesară privind și din perspectiva dispozițiilor de drept substanțial referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

În acest sens, art. 5 N.C.pen. prevede că ”În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii, până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.”

A apreciat instanța de fond că, pentru identificarea concretă a legii penale mai favorabile trebuie avute învedere o . criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori aconsecințelor condamnării, fie la aplicarea unei pedepse mai mici. Aceste elemente deanaliză vizează în primul rând condițiile de incriminare, apoi cele de tragere larăspundere penală și, în sfârșit, criteriul pedepsei. În acest sens, Curtea Constituționalăa statuat că «Determinarea caracterului „mai favorabil" are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare,cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuantesau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind,criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile deincriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.Cu privire la aceasta din urmă pot exista deosebiri de natură (o lege prevede capedeapsă principală amenda, iar alta închisoarea), dar și deosebiri de grad sau cuantumprivitoare la limitele de pedeapsă și, evident, la modalitatea stabilirii acestora în modconcret.» Cât privește determinarea concretă a legii penale mai favorabile, CurteaConstituțională a statuat că „aceasta vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze” (Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

Pentru determinarea în concret a legii penale mai favorabile, instanța de fond a realizat o analiză de ansamblu a celor două legi succesive.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.

Pentru a compara cele două legi, instanța de fond a analizat consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei, respectiv încadrarea juridică și sancțiunile care decurg din incriminare, și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a noii legi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, a stabilit, mai întâi, dacă și cum este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Astfel, în cauza dedusă judecății, inculpații sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe” – inculpatul U. S., prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal și „vătămare corporală” – inculpații Ș. C.-D. și B. S., prevăzută de art. 181 alin 1 Cod penal, cu reținerea art. 37 lit. a) Cod penal în ce-l privește pe inculpatul B. S.. Sub aspectul sancțiunii, infracțiunea de „lovire sau alte violențe” este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda, iar infracțiunea de „vătămare corporală” este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit art. 193 alin. 1 N.C.pen., sub aspectul laturii obiective, presupune ”Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice.”. Sub aspectul sancțiunii, această infracțiune este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Potrivit art. 193 alin. 2 N.C.pen., sub aspectul laturii obiective, presupune ”Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile.”. Sub aspectul sancțiunii, această infracțiune este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda.

Modificarea textelor de lege cu privire la numărul maxim de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea victimei nu produce niciun efect în cauză, astfel că instanța a procedat la stabilirea legii penale mai favorabile prin raportare la sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.

Din analiza textelor legale incriminatoare, instanța de fond a constatat că atât Codul penal de la 1969 cât și Codul penal actual, prevăd ca și sancțiune pentru infracțiunile supuse analizei pedeapsa cu închisoarea între aceleași limite.

Totodată, instanța de fond a reținut că, în privința sancțiunii, noul Cod penal nu modifică limitele pedepsei închisorii, dar prevede, alternativ, posibilitatea sancționării cu amendă a faptei, astfel că a procedat la stabilirea legii penale mai favorabile prin raportare la sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.

Pentru acest motiv, în determinarea legii penale mai favorabile pentru inculpat, instanța de fond a apreciat că legea penală mai favorabilă ar fi legea nouă, în ipoteza în care instanța s-ar orienta către sancțiunea pedepsei cu amendă.

Însă, atunci când instanța are în vedere sancțiunea pedepsei cu închisoarea, legea penală mai favorabilă ce s-ar aplica inculpatului urmează a fi determinată și în funcție de aspectele din cele două legi ce țin de individualizarea pedepsei, cât și de individualizarea modalității de executare a pedepsei.

Analizând cele două legi succesive, instanța de fond a reținut, în primul rând, că, din punct de vedere al circumstanțelor atenuante ce se pot reține în cauză, legea penală mai favorabilă în acest caz este legea veche, care dă posibilitatea de a se reține art. 74 alin. 1 lit. a rap. la art. 76 alin. 1 lit. e C.pen. de la 1969, respectiv conduita bună a infractorului înainte de comiterea faptei, spre deosebire de actuala reglementare, unde, în enumerarea de la art. 75 Cod penal nu se mai prevede o astfel de circumstanță. Din acest ultim punct de vedere, s-a constatat că în ipoteza condamnării făptuitorului în temeiul legii vechi, minimul special al pedepsei închisorii se coboară sub acest minim, până la minimul general.

Astfel, instanța de fond a reținut că instituția amânării aplicării pedepseieste o instituție nouă, care nu are corespondent în Codul penal din 1969. Problema legii penale mai favorabile intervine atunci când instanța trebuie să analizeze în mod comparativ dispozițiile incidente în cazul amânării aplicării pedepsei cu cele referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, instituție asemănătoare prevăzută de art. 81 și urm. C.pen. 1969, dar care nu se mai regăsește în actuala lege penală. Condițiile de aplicare a suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 C.pen. 1969, sunt mai favorabile decât condițiile amânării aplicării pedepsei, în sensul că pedeapsa aplicată poate fi mai mare, nu există o limită a pedepsei prevăzute de lege, nu există posibilitatea obligării la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, nu există condiții exprese referitoare la conduita procesuală a infractorului. Împrejurarea că termenul de încercare prevăzut de art. 82 C.pen. 1969 este mai lung decât termenul de supraveghere prevăzut de art. 84 din Noul C.pen. nu are relevanță foarte mare în comparație, întrucât criteriul predominant din acest punct de vedere este conținutul obligațiilor impuse, nu termenul pe care se dispune măsura respectivă.

În plus, un argument în favoarea aplicării instituției suspendării condiționate a executării pedepsei este faptul că, la împlinirea termenului de încercare, dacă inculpatul nu a săvârșit noi infracțiuni, intervine reabilitarea de drept.

În ceea ce privește instituțiarenunțării la aplicarea pedepsei, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține incidența în cauză a acestei noi instituții. Astfel, renunțarea la aplicarea pedepsei este o instituție nouă care constă în dreptul recunoscut instanței de judecată de a renunța cu titlu definitiv la aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracțiuni, pentru îndreptarea căreia, ținându-se seama de infracțiunea concret săvârșită, persoana infractorului și de alte condiții, se consideră suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.

Rezultă așadar că pentru a apela la această nouă modalitate de individualizare judiciară a pedepsei, instanța trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții strict și limitativ prevăzute de art. 80 N.C.pen., cu privire la infracțiune și la persoana făptuitorului.

În ceea ce privește condițiile pozitive, art. 80 alin. 1 N.C.pen. prevede că pentru a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, infracțiunea săvârșită trebuie să prezinte o gravitate redusă,în raport cu natura și întinderea urmărilor produse, cu mijloacele folosite, cu modul și împrejurările în care a fost comisă, precum și cu motivul și scopul urmărit, iar instanța să aprecieze că, în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea urmărilor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.

În cauză, având în vedere că instanța de fond s-a orientat către aplicarea unei pedepse cu închisoarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, singura măsură de individualizare judiciară ce se poate valorifica înaintea etapei stabilirii pedepsei, nu este incidentă.

De asemenea, analizând comparativ cele două dispoziții legale anterior menționate, instanța de fond a constatat că dispozițiile Codului penal de la 1969, în ceea ce privește suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt mai favorabile față de dispozițiile Codului penal actual referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din noua reglementare, având în vedere condițiile în care poate fi dispusă și efectele pe care le produce.

Astfel, N.C.pen. prevede în art. 91 condiții suplimentare față de vechea reglementare în materie pentru ca instanța să poată dispune condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în sensul că este necesar ca inculpatul să-și fi manifestat acordul de a executa o muncă neremunerată în folosul comunității, conform cerinței de la art. 91 alin.1 lit. a). În plus, în alin. 3 al art. 91 Cod penal se prevede faptul că nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere atunci când infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori de la judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorilor sau participanților.

Mai mult, instanța de fond a reținut că o condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conform art. 91 N.C.pen. nu mai are ca efect, în ipoteza expirării termenului de încercare fără a săvârși o nouă infracțiune și fără a se dispune revocarea acestei măsuri, reabilitarea de drept a condamnatului, astfel cum prevedea art. 86 din Codul penal de la 1969.

Față de situația inculpatului din prezenta cauză care s-a prezentat la judecată într-o fază incipientă a desfășurării procesului penal în fața instanței de judecată, a recunoscut și a regretat fapta săvârșită, apare ca fiind mai favorabil, din punctul de vedere al modalității de individualizare a executării pedepsei închisorii sub forma suspendării condiționate a executării pedepsei, Codul penal de la 1969.

În plus, a concluzionat instanța de fond, între instituția suspendării sub supraveghere a executării pedepsei din vechiul Cod penal și instituția similară din Noul Cod penal, este mai favorabilă instituția din vechiul Cod penal, care nu implică obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității și are ca efect reabilitarea de drept. Potrivit art. 16 alin. 2 din Legea de punere în aplicare a Noului Cod penal, pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 5 N.C.pen., instanța de fond a avut în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere.

În consecință, constatând că instituția suspendării condiționate, care presupune neexecutarea pedepsei închisorii fără a se impune altă obligație decât aceea de a nu săvârși alte infracțiuni pe durata termenului de încercare, nu se regăsește în legislația penală actuală, instanța de fond a apreciat că, și sub acest aspect, legea penală mai favorabilă este vechea lege penală.

Instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit cărora ”În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca fiind mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă”, articol de lege care consacră principiul lipsei de autonomie a pedepselor accesorii și a pedepselor complementare față de pedeapsa principală.

În concluzie, instanța de fond a reținut faptul că legea penală mai favorabilă inculpaților Ș. C. D. și B. S., privită în ansamblu, este legea penală nouă, iar pentru inculpatul U. S. este legea penală veche.

Având în vedere cele mai sus expuse, instanța de fond, în temeiul art. 386 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C. D., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal 1969, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin 2 Cod penal.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B. S., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal 1969, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal 1969.

Pe latură obiectivă, elementul material al infracțiunii s-a realizat prin acțiunea de lovire a părții vătămate, așa cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, producându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 54-55 zile de îngrijiri medicale, inculpatului – parte vătămată Ș. C. D., respectiv 28-30 zile de îngrijiri medicale inculpatului – parte vătămată U. S.. Între activitatea inculpaților și rezultatul produs există legătură de cauzalitate directă, așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză.

Latura subiectivă a infracțiunii a fost realizată cu forma de vinovăție a intenției directe, potrivit dispozițiilor art. 19 alin.1 pct. 1 lit. a Cod penal, deoarece inculpații au prevăzut rezultatul faptei lor, respectiv producerea unor leziuni asupra integrității corporale a părții vătămate și au urmărit producerea unui astfel de rezultat, prin aplicarea mai multor lovituri asupra corpului părții vătămate, cauzarea leziunilor fiind o consecință intrinsecă aplicării unei lovituri de o asemenea intensitate.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului B. S. rezultă că a acesta a mai suferit anterior o condamnare la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal, prin sentința penală nr. 21/01.02.2010 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin Decizia nr. 146/R/13.04.2010 a Tribunalului B..

Având în vedere că prezenta faptă, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, a fost săvârșită în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei mai sus menționate, instanța de fond a constatat prezenta faptă săvârșită în condițiile recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 alin 1 lit. a Cod penal.

Având în vedere considerentele prezentate mai sus, instanța de fond a aplicat inculpaților pedepse, la individualizarea acestora având în vedere dispozițiile art. 52 Cod Penal, precum și criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod Penal.

1. În temeiul art. 193 alin 2 Cod penal Cod penal cu aplic. art. 74 lit. a), art. 76 alin 1 lit. e) Cod penal 1969, art. 5 Cod penal, a condamnat pe inculpatul Ș. C.-D. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

2. În temeiul art. 193 alin 2 Cod penal Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a) Cod penal 1969, art. 5 Cod penal, a condamnat pe inculpatul B. S. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

3. În temeiul art. 180 alin 2 Cod penal 1969, cu aplicarea art. 13 Cod penal 1969, a condamnat pe inculpatul U. S., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În ceea ce privește cererea formulată de instituția medicală S. Județean de Urgențe „Mavromati” B. instanța de fond a reținut că potrivit art. 1349 C.civ. „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.

Potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Potrivit art. 1357 Cod civil, persoana care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Or, inculpații Ș. C.-D. și U. S., prin fapta lor de a se lovi reciproc, și-au adus daune sănătății și sunt obligați să repare prejudiciul ocazionat instituției medicale care a acordat asistență medicală victimei.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond, în temeiul art. 19 și art. 25 alin. 1, art. 397 alin. 1 Cod proc. pen., art. 1349, 1357 Cod Civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Județean de Urgență „Sfântul I. cel Nou” Suceava și, în consecință, a obligat inculpatul Ș. C.-D. la plata către partea civilă S. Județean de Urgențe „Mavromati” B. a sumei de 1840,32 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea inculpatului-parte civilă U. S..

Pentru aceleași considerente, a obligat inculpatul U. S. la plata către partea civilă S. Județean de Urgențe „Mavromati” B. a sumei de 27,23 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea inculpatului-parte civilă Ș. C.-D..

În ceea ce privește pretențiile civile formulate de către inculpații-părți civile U. S. și Ș. C.-D., instanța de fond a constatat că potrivit art. 1169 C.civ., care prevede că ”Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, sarcina probei daunelor materiale și morale revine părții civile care le solicită.

În ceea ce privește daunele materiale solicitate de părțile civile U. S. și Ș. C.-D., instanța de fond a reținut că potrivit art. 1357 Cod civil, persoana care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligată să îl repare.

Rezultă astfel că pentru a opera răspunderea civilă, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite.

În speță, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpații U. S. și Ș. C.-D..

Astfel, din probatoriu administrat rezultă că inculpatul B. S., respectiv inculpații U. S. și Ș. C.-D. se fac vinovați de producerea de suferințe fizice și psihice reciproce prin loviturile aplicate și s-a dovedit existența faptei ilicite a acestora și a vinovăției lor.

În ceea ce privește daunele morale solicitate în cauză, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, întinderea acestora trebuie stabilită în raport cu gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate.

Din aceasta perspectiva, instanța de fond a arătat ca aprecierea prejudiciului moral suferit de către o persoana nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate.

La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere ca sumele de bani ce se vor acorda acestei părți civile să aibă efecte compensatorii și să nu constituie amenzi excesive pentru inculpat care, prin fapta sa culpabilă, a stat la originea lor și care pentru aceasta a suferit deja o condamnare penală. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferințelor psihice, suferințe care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestații bănești, nu se pot constitui în sursă de îmbogățire fără just temei a părților civile.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond, în temeiul art. 19 și art. 25 alin. 1, art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, art. 1349, 1357 Cod Civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile U. S. și Ș. C.-D. și, în consecință, a obligat inculpatul-parte civilă Ș. C.-D. la plata către inculpatul-partea civilă U. S. a sumei de 5.000 lei reprezentând prejudiciu material.

A fost obligat inculpatul-parte civilă U. S. la plata către inculpatul-partea civilă Ș. C.-D. a sumei de 5.000 lei reprezentând prejudiciu material.

În cauză au fost respinse celelalte pretenții civile solicitate, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul B. S. și inculpații-părți civile Ș. C. D. și U. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele arătate în scris, susținute și oral, prin reprezentant, la termenul de judecată de astăzi, fiind consemnate, pe larg, în practicaua prezentei decizii.

Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate și în baza actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art.417 și art.420 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin.2 Cod penal, reținută în sarcina inculpaților B. S. și Ș. C. D. și cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin 2 Cod penal din 1969 reținută în sarcina inculpatului U. S., Curtea constată că acestea se pedepsesc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar conform art. 158 alin.1 Cod penal retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.

Potrivit art.16 alin.1 lit.g Cod procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii.

Condițiile enumerate sunt îndeplinite în speța de față, părțile vătămate Ș. C. D. și U. S. declarând în fața instanței la termenul de astăzi că își retrag plângerile, așa încât, Curtea în baza art. 396 alin.6, art.16 alin.1 lit.g Cod procedură penală și art.158 Cod penal, va admite apelurile declarate de inculpatul B. S. și inculpații-persoane - vătămate Ș. C. D. și U. S. împotriva sentinței penale nr. 259 din 24 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Săveni, va desființa, în totalitate, sentința penală sus menționată și, în rejudecare, însușindu-și în totalitate considerentele reținute de prima instanță în ce privește aplicarea legii penale mai favorabile:

În temeiul art. 386 Cod procedură penală, va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C. D., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal din 1969, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin 2 Cod penal.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală, va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B. S., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 6, art. 16 al. 1 lit. g Cod de procedură penală și art. 158 Cod penal, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului Ș. C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin 2 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate U. S..

În baza art. 396 alin. 6, art. 16 al. 1 lit. g Cod de procedură penală și art. 158 Cod penal, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului B. S. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate Ș. C. D..

În baza art. 396 alin. 6, art. 16 al. 1 lit. g Cod de procedură penală și art. 158 Cod penal, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului U. S., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin 2 Cod penal din 1969, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate Ș. C. D..

În baza art. 25 al. 5 Cod procedură penală, va lăsa nesoluționată acțiunea civilă promovată de părțile civile U. S., Ș. C.-D. și S. Județean de Urgențe „Mavromati” B..

Văzând și disp. art. 275 alin. 2 lit. b și art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de Procedură Penală admite apelurile declarate de inculpatul B. S. și inculpații-persoane - vătămate Ș. C. D. și U. S. împotriva sentinței penale nr. 259 din 24 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Săveni.

Desființează, în totalitate, sentința apelată și, în rejudecare:

În temeiul art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului Ș. C. D., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal din 1969, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin 2 Cod penal.

În temeiul art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B. S., din infracțiunea de vătămare corporală, prev. și ped. de art. 181 alin 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal din 1969, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal.

În baza art. 396 alin. 6, art. 16 al. 1 lit. g Cod de procedură penală și art. 158 Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Ș. C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin 2 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate U. S..

În baza art. 396 alin. 6, art. 16 al. 1 lit. g Cod de procedură penală și art. 158 Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. S. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate Ș. C. D..

În baza art. 396 alin. 6, art. 16 al. 1 lit. g Cod de procedură penală și art. 158 Cod penal, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului U. S., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin 2 Cod penal din 1969, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate Ș. C. D..

În baza art. 25 al. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă promovată de părțile civile U. S., Ș. C.-D. și S. Județean de Urgențe „Mavromati” B..

Obligă pe fiecare dintre persoanele-vătămate U. S. și Ș. C.-D. să plătească statului câte 750 lei reprezentând cheltuieli judiciare de la judecata în fond.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15 februarie 2016.

Președinte,Judecător,Grefier,

Red. F.S.

Dact. T.L.

Ex. 2/23.02.2016

Jud. fond – C. D.

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 152/2016. Curtea...		Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... →

Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 163/2016. Curtea de Apel SUCEAVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 163/2016. Curtea de Apel SUCEAVA