Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 663/2013. Curtea de Apel SUCEAVA

d) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

f) să nu se apropie și să nu comunice direct sau indirect cu ceilalți inculpați (cu excepția inculpaților P. R. și P. T. – frații acestuia), respectiv: L. C. zis C., Cosovan C. zis C., B. Alexadru-M., B. D. zis M., P. V., zis P., M. V. zis Ț., M. L.-F., Mokreniuk Oleksandr, C. F.-I. zis L., B. N. zis C., G. V. zisă V., O. P., Spatariu I.-I., A. C., A. G. F., D. F.-A. zis A., F. O., L. I.-D., C. I., C. N.-M., Spatariu F. zis G., S. M.-F. zis C., M. N. zis P., L. M., V. E.-A., C. C.-S. zis Ș., P. E.-M., Ciubotura I., P. S., F. D.-B., F. I., M. F., U. F.-F. și cu martorii din prezenta cauză: Scoicia V.-N. zis L., G. A.-M., T. M., R. M.-C. zis S., D. I.-E., P. C.-Evelin, A. A., L. A. D., A. C., Memet A., C. V., M. I., I. C., U. L., S. M., Șlei F.-L., T. I.-A., D. C.-G., R. Ș..

În temeiul art. 160² alin. 3² Cod procedură penală rap. la art.160¹⁰ Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului că în situația încălcării cu rea-credință a obligațiilor menționate expres, se va lua față de el măsura arestării preventive în condițiile prevăzute de lege.

Măsura dispusă a fost comunicată, conform art. 160² alin. 4 raportat la art. 145 alin. 2¹ Cod procedură penală, poliției în a cărei rază locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră, pentru a proceda în consecință potrivit competențelor ce le revin.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că la data de 25.05.2012 Tribunalul Suceava, însușindu-și în parte propunerea formulată de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu nr. 92, în baza disp. art. 149­¹ alin. 10 rap. la art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. C., pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 25.05.2012 și până la 22.06.2012, inclusiv și emiterea de urgență a mandatului de arestare preventivă pe numele său.

A reținut, în esență, judecătorul delegat pentru a adopta o atare rezolvare juridică că sunt întrunite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală, în ceea ce-l privește pe inculpatul L. C. fiind îndeplinite cumulativ și condițiile cazului prev. de 148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală, ce a servit ca și temei al arestării sale preventive, constatând că există indicii temeinice, astfel cum acestea sunt definite de art. 68¹ Cod procedură penală, că ar fi săvârșit infracțiunile pentru care era cercetat, sancționate din punct de vedere penal cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Totodată, s-a apreciat la momentul plasării inculpatului L. C. în detenție provizorie, că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care rezidă, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care era acuzat, la evaluarea acestuia ținându-se cont de gravitatea intrinsecă a faptelor penale comise, precum și de puternica rezonanța socială negativă stârnită în societate, determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate iar, pe de altă parte, s-au avut în vedere elementele ce caracterizează persoana celui în cauză.

Soluția a fost confirmată de către instanța de cenzură iar, ulterior, măsura arestării preventive sub incidența căreia se afla inculpatul L. C. a fost prelungită în condițiile legii pe o durată de încă 30 de zile, cu începere de la 23.06.2012 până la 22.07.2012, inclusiv, în acest sens fiind pronunțată încheierea nr. 120/20.06.2012 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă.

Ulterior, prin rechizitoriul nr. 136 D/P/2011 din data de 18 iulie 2012, întocmit de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus: trimiterea în judecată, printre alții, și a inculpaților:

1. L. C. zis C. (în stare de arest preventiv), pentru săvârșirea, în concurs real, în condițiile prev. de art. 33 lit. a Cod penal, a infracțiunilor de:

- „inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat”, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, începând cu luna octombrie 2011, a inițiat un grup infracțional organizat, pe care l-a constituit împreună cu: URSAKI ILLYA (cetățean ucrainean), COSOVAN C. și B. A.-M., acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități importante de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului.

- „instigare la contrabandă”, faptă prev. și ped. de art.25 C.pen. rap. la art. 270 alin.1 și 3 combinat cu art.274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. nr.33/2009 și O.U.G. nr.54/2010, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada octombrie 2011 – ianuarie 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a determinat și organizat săvârșirea mai multor acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă (astfel cum acestea sunt descrise pe larg înactul de sesizare a instanței);

- „inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat”, faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, începând cu luna februarie 2012, a inițiat un grup infracțional organizat, pe care l-a constituit împreună cu P. V., B. D., M. V., MOKRENIUK OLEKSANDR zis S. și A.N. cetățeni ucraineni, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului.

- „instigare la contrabandă”, faptă prev. și ped. de art.25 C.pen. rap. la art. 270 alin.1 și 3 combinat cu art.274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. nr.33/2009 și O.U.G. nr.54/2010, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în luna mai 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit mai multe acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă (astfel cum acestea sunt descrise pe larg în actul de sesizare a instanței);

- „dare de mită faptă”, prev. și ped. de art.255 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., constând în aceea că, începând cu luna februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit mai multe acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de dare de mită, prin promisiunea și oferirea de bani sau alte foloase, lui O. P. – angajat al Penitenciarului B. – în scopul asigurării unui regim de detenție favorabil și pentru a-i introduce în celulă diverse bunuri și obiecte interzise în penitenciar, pentru folosință proprie sau comercializare (astfel cum acestea sunt descrise pe larg în actul de sesizare a instanței) și

2. P. A. D. (în stare de libertate, față de acesta punându-se în mișcare acțiunea penală prin rechizitoriu), pentru săvârșirea, în concurs real, în condițiile prev. de art. 33 lit. a Cod penal, a infracțiunilor de :

- „sprijinire a unui grup infracțional organizat”,faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, în luna octombrie 2011, a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de către L. C., URSAKI ILLYA (cetățean ucrainean), COSOVAN C. și B. A. M. ce acționau împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități importante de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului;

- „contrabandă”,faptă prev. și ped. de art.270 alin.1 combinat cu art.274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. nr.33/2009 și O.U.G. nr.54/2010, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, acuzele aduse fiind în sensul că, în luna octombrie 2011, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit mai multe acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă (astfel cum acestea sunt descrise pe larg în actul de sesizare a instanței).

3. A. G. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- sprijinire a unui grup infracțional organizat,faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, în luna mai 2012, a sprijinit grupul infracțional organizat constituit de către L. C., P. V., B. D., M. V. și A.N. cetățeni ucraineni, ce acționează împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de contrabandă (prin introducerea în România peste frontiera verde cu Ucraina, preluarea, transportul, depozitarea și vânzarea unor cantități de țigarete de producție extra-comunitară), pentru obținerea de beneficii financiare, împărțite între membrii grupului. Rolul lui A. G.-F. este acela de cărăuș, care prelua de pe fâșia de frontieră coletele cu țigarete și le încărca în autovehiculul cu care le transportata spre mun. Suceava.

- contrabandă, faptă prev. și ped. de art.270 alin.1 combinat cu art.274 din Legea 86/2006 modificată prin O.U.G. nr.33/2009 și O.U.G. nr.54/2010, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în luna mai 2012, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a săvârșit mai multe acte materiale ce întrunesc fiecare în parte conținutul infracțiunii de contrabandă.

- complicitate la dare de mită, faptă prev. și ped. de art.26 rap. la art.255 alin.1 Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 11.05.2012, la solicitarea lui L. C., i-a înmânat lui O. P. – angajat al penitenciarului B. – suma de 300 de euro. Această sumă de bani a fost primită de către O. P. ca urmare a înțelegerii anterioare cu L. C. în scopul asigurării unui regim de detenție favorabil acestuia.

Odată sesizată instanța de judecată, organul de urmărire penală a propus prin rechizitoriu arestarea preventivă, în lipsă, a inculpaților P. A. D. și A. F., pe o durată de 30 de zile, începând cu data prinderii și încarcerării, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.136, 146, 148 lit. „a” și „f” raportate la art.149¹ alin.7 și art.150 alin. 1 Cod procedură penală, cu argumentele aici prezentate detaliat.

La primirea dosarului, instanța inițial învestită cu soluționarea cauzei pe fond, ce a format obiectul dosarului nr._ din care s-a disjuns prezenta cauză, s-a conformat disp. art. 3001 Cod procedură penală și, după deliberare, prin încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 20.07.2012, pentru considerentele aici expuse pe larg, constatând legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul L. C. ș.a. a menținut-o, reținând că subzistă temeiurile care au determinat privarea lui de libertate.

În faza de cercetare judecătorească, prin încheierea de ședință din 10.08.2012 dată în dosarul nr._ rămasă definitivă, instanța de fond, admițând propunerea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava formulată prin rechizitoriu, în baza art. 160a rap. la art. 143 și art. 148 lit. a și f Cod procedură penală, a dispus arestarea preventivă, în lipsă, a inculpaților A. G. F. și P. A.-D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată mai sus-menționate, pe o durată de 30 de zile începând cu data încarcerării.

Mandatul de arestare preventivă nr. 3/A.J./10.08.2012 emis pe numele inculpatului P. A. D. a fost confirmat prin încheierea din 11.03.2013, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._ .

Prin încheierea de ședință din data de 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, s-a confirmat începerea executării mandatului de arestare preventivă nr. 2/a.j. din 10.08.2012 emis pe numele inculpatului A. G. F., începând cu data de 26 iunie 2013.

Cum parte dintre inculpații deferiți justiției prin rechizitoriul sus-menționat au apelat la beneficiile procedurii simplificate, reglementată de art. 320¹ Cod procedură penală, dosarul nr._ al Tribunalului Suceava a fost soluționat prin sentința penală nr. 48/28.02.2013 dispunându-se, totodată:

- disjungerea laturii civile a cauzei, în ceea ce-i privește pe inculpații: F. I., C. F. I., F. D. B., Ciubotura I., Cosovan C., B. A. M., M. V., P. V., Cazachievici I., L. I. D., C. N. M., F. O., D. F., V. E. A., M. F., B. D. și U. F. F. și

- disjungerea laturii penale și civile a cauzei referitor la inculpații: L. C. zis C., Mokreniuh Oleksandr zis S., P. T., P. R., M. L.-F., Spatariu F. zis G., S. M.-F., M. N. zis P., L. M., S. I.- I., C. C. S. zis Ș., P. S., A. C., P. A. D. și A. G. F..

Prin urmare, dosarul nou format, a fost înregistrat pe rolul instanței sub nr. _ .

Pe parcursul judecății, cu respectarea disp. art. 3002 Cod procedură penală, instanța de fond a verificat periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive ce planează asupra inculpaților L. C. și P. A. D. și, reținând că temeiurile legale care au determinat plasarea lor în detenție provizorie subzistă, conform 300² rap. la art. 160^b alin. 3 Cod procedură penală, a menținut starea de arest a acestora, ultima oară dispunându-se în acest sens încheierea de ședință din data de 28.02.2013 (dosar nr._ ) în ceea ce-i privește pe primii doi, referitor la cel din urmă fiind pronunțată încheierea de ședință din 27.03.2013 (dosar nr._ ).

La termenul din data de 08 iulie 2013, în temeiul art. 33 lit. a Cod procedură penală, s-a conexat la prezenta cauză, dosarul nr._ privind pe inculpatul A. G. F..

Inculpatul P. A. D. s-a adresat instanței cu cerere de liberare provizorie sub control judiciar, ce a fost dezbătută în condiții de oralitate și contradictorialitate la termenul din data de 08.07.2013, când instanța, din oficiu, în urmarea procedurii prev. de art. 3002 Cod procedură penală, a pus în discuție și legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de acesta, precum și față de inculpații L. C. și A. G. Florjn, concluziile părților fiind consemnate pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.

I. Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive luată față de inculpații L. C.,i P. A. Dumitr și A. G. F., instanța de fond a reținut următoarele :

Efectuând un nou examen al legalității și temeiniciei arestării preventive sub incidența căreia se află cei doi inculpați mai sus-menționați Tribunalul Suceava a evidențiat că, potrivit art. 3002 Cod de procedură penală „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată, este datoare să verifice în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.”

Astfel, potrivit disp. art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală – existența unor probe sau indicii temeinice, astfel cum sunt ele definite în art. 68¹ Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală – și numai dacă este dat vreunul din cazurile prev de art. 148 al. 1 lit. a-f Cod procedură penală.

Probele și indiciile temeinice amintite pot conduce la reținerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens a se vedea Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).

Măsura arestării preventive sub incidența căreia se află în prezent inculpații L. C. și P. A. D., singurul obiect al examinării de față, sub aspectul respectării dispozițiilor substanțiale și procedurale, a fost și este conformă procedurii prevăzută de lege, temeiurile care au determinat instituirea arestului preventiv, respectiv cele prev. de art. 143 și art. 148 lit. a (doar în ceea ce-i privește pe inculpații P. și A.) și lit. f Cod procedură penală, păstrându-și caracterul de actualitate și impunând în continuare privarea lor de libertate. Soluția ce s-a dispus nu înfrânge nici principiile și prevederile C.E.D.O, în cauza dedusă judecății existând rațiuni, care impun restricții ale dreptului la libertate al inculpaților, detenția regulată intrând în mod expres și în câmpul de aplicare a art. 5 din Convenție.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 143 Cod procedură penală, Tribunalul a reținut că în cauză există probe (directe) și indicii temeinice (probe indirecte), în sensul art. 68¹ Cod procedură penală din care rezultă bănuiala verosimilă că este drept posibil și real ca inculpații să fi săvârșit infracțiunile pentru care au fost deferiți justiției și în raport de care s-a decis privarea lor de libertate, își găsește în continuare corespondent în materialul probator pus la dispoziția instanței, în baza acestora putându-se conclude că suntem cel puțin în prezența acelui set minim de informații cerut și de CEDO, ce legitimează în continuare ingerința autorității judiciare în dreptul acestora la libertate. În esență, persistă suspiciunea rezonabilă că inculpatul L. C. a inițiat și constituit grupurile infracționale organizate mai sus-individualizate, conform învinuirii deținând poziția de lider și coordonator al membrilor acestora, cu care menținea legătura telefonic (telefoanele mobile fiind introduse, pe lângă alte diverse bunuri și obiecte interzise pentru folosință proprie sau comercializare, în locul de deținere prin mituirea unui angajat al Penitenciarului B., căruia i-a promis și oferit, pe diverse căi, bani sau alte foloase, atingându-și ținta de a-și asigura în această modalitate, atât un regim de detenție favorabil, cât și un cadru așa zis propice săvârșirii de infracțiuni) și regăsindu-se ca factor de decizie, el având inițiativa desfășurării actelor de contrabandă; sens în care se prezumă că ar fi cooptat participanții (aderanți/sprijinitori cu rol de cărăuși sau șoferi) în funcție de dinamica și necesitățile grupărilor, întreprindea demersuri de pregătire a activității de contrabandă, prin contactarea periodică a legăturilor din segmentul ucrainean, cu care stabilea cantitatea de țigări ce urma a fi traficată, prețul de achiziție și coordonatele acțiunilor, respectiv locul și ora introducerii ilegale a mărfii prohibite fiind, totodată, cel care finanța activitatea infracțională, asumându-și și riscurile financiare (confiscarea țigărilor de către autorități, indisponibilizarea autovehiculelor, etc.), cu asumarea unei părți importante de profit. Inculpatul P. A. D. este suspectat în parametrii rezonabili că ar fi preluat de la complicii ucraineni, pe fâșia de frontieră cu Ucraina, coletele cu țigarete de contrabandă, pe care le-a, cărat și încărcat în autovehicule cu care urmau să fie transportate până la locul de depozitare, acționând în această direcție împreună și cu alți presupuși membrii ai grupării de criminalitate organizată, cu consecința cauzării prin prezumtiva activitate sancționată din punct de vedere penal în care ambii inculpați care constituie preocuparea instanței în cadrul procedurii adiacente de față au fost implicați, a unui prejudiciu însemnat. În ceea ce-l privește pe inculpatul A. G. F., instanța de fond a reținut la nivel de presupunere rezonabilă, caracterul grav al infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, reliefate atât prin modalitatea concretă de săvârșire, cât și rolul pe care l-a avut în cadrul grupării, acela de cărăuș, care prelua de pe fâșia de frontieră coletele cu țigarete și le încărca în autovehiculul cu care le transportata spre mun. Suceava. De asemenea, se impune a se avea în vedere și gravitatea infracțiunii de complicitate la dare de mită, acțiunea ilicită a inculpatului constând în aceea de a-i înmâna unui angajat al Penitenciarului B., suma de 300 de euro. în scopul asigurării unui regim de detenție favorabil inculpatului L..

Apte și suficiente de a convinge un observator obiectiv și imparțial că cei vizați au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, sunt mijloacele de probă pe care se întemeiază și rechizitoriul, relevante fiind în acest sens: procesele verbale de supraveghere operativă, cele întocmite de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Suceava relativ la identificarea inculpaților monitorizați ca utilizatori ai anumitor posturi telefonice și privind investigarea acestora din care se conturează implicarea lor în activități de contrabandă, procesele verbale de constatare a unor infracțiuni flagrante, depozițiile inculpaților Cosovan C., C. F.-I., D. F.-A., L. I.-D., C. I., M. F., U. F.-F. și F. O. care, audiați fiind în cursul urmăririi penale au detaliat, după caz, asupra modului de organizare a grupurilor infracționale și de desfășurare a prezumtivei activității infracționale pe timpul preluării și transportului țigaretelor, participația fiecărui inculpat și rolurile îndeplinite, transcriptele convorbirilor telefonice ce au avut loc între membrii, parte dintre cele relevante fiind transpuse și în actul de sesizare a instanței, rezultatul perchezițiilor domiciliare și informatice, și celelalte acte existente la dosar. Oferă tot atâtea indicii temeinice inclusiv declarațiile sus-numiților date în fața instanței, dar și ale celorlalți inculpați cu care se presupune, conform inculpării, că ar fi avut legături infracționale, de recunoaștere completă și necondiționată a faptelor ce le-au fost imputate, în cadrul procedurii derogatorii reglementată de art. 320¹ Cod procedură penală.

Toate elementele de fapt extrase din mijloacele de probă amintite reconstruiesc ideologic o înșiruire cronologică a contactelor, deplasărilor și întâlnirilor, oferind un tablou provizoriu al acțiunilor plănuite și prezumtiv executate de către inculpații L. C., P. A. D. și A. G. F. și îi plasează în condiții suspecte de loc și de timp, în situații neconforme cu legea.

La acest moment procesual judecătorul nu examinează probatoriul decât la nivelul existenței unor indicii rezonabile și suficiente, iar nu în vederea dovedirii faptelor și vinovăției inculpaților dincolo de orice îndoială, exercitând doar funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei acuzate.

Astfel, fiind îndeplinite exigențele prev. de art. 68¹ Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că este dată și în prezent cerința prev. de art. 143 Cod procedură penală, dar și necesitatea menținerii măsurii preventive doar cu privire la inculpații L. C. și A. G. F., urmând ca față de inculpatul P. A. să se relaxeze constrângerea legală, în mod motivat, după cum se va argumenta, cu subsumarea libertății acestuia unor garanții procesuale eficiente, atât în scopul bunei desfășurări a procesului penal pornit împotriva inculpaților, situația așa cum este ea acum configurată reclamând, totodată, a se da prevalență interesului general al societății care are un caracter preponderent.

Este de menționat că faptele care suscită bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și, cu atât mai puțin, cu cele care permit condamnarea. Prezumția de nevinovăție nu constituie un impediment în calea menținerii inculpaților L. C. și A. G. F. în stare de arest preventiv - însuși art. 5 și aplicațiile jurisprudențiale CEDO prevăzând ipoteze în care se poate considera că există o necesitate care să justifice detenția unei persoane printre care și aspecte ce se regăsesc în prezenta cauză: existența indiciilor temeinice apte să convingă un observator obiectiv și imparțial că persoana vizată ar fi săvârșit faptele care au atras învinuirea, riscul comiterii unor noi infracțiuni de același gen, de a se sustrage procedurilor și de a zădărnici aflarea adevărului - și plasării în continuare a inculpatului P. A., sub un regim restrictiv de drepturi, în cadrul instituției reglementată de art. 1602 Cod procedură penală, căreia i se va da eficiență juridică în ceea ce-l privește. La momentul luării măsurii arestării preventive nu se stabilește vinovăția unei persoane, după cum nici în cadrul procedurii de față reglementată de art. 300² Cod procedură penală nu se analizează situația juridică a inculpaților din această perspectivă. Probele pot fi considerate parțiale, astfel că examinarea lor nu poate decât să ducă la concluzia prealabilă și provizorie că persoanele private de libertate ar fi putut săvârși infracțiunile imputate.

Instanța de fond a considerat că pericolul concret pentru ordinea publică este un element demn de luat în seamă în continuare, el subzistă, nu și-a pierdut din consistență situație în care, având în atenție și regimul sancționator prevăzut de legiuitor pentru infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați, în mod vădit sunt îndeplinite cumulativ ambele condiții ale cazului ce a servit ca temei al arestării prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, astfel încât se justifică a se concluziona în final că măsura arestării preventive se înscrie în coordonatele legalității și temeiniciei. Privind separat situația inculpatului P. A. D., evident că, în ceea ce-l privește se constată subzistența temeiul de drept prev. de art. 148 lit. a Cod procedură penală, care nu este construit pe elemente variabile ce ar putea să se schimbe în timp.

Pentru a da substanță pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie analizată noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi „periculos”, „primejdios”, „dăunător”, „grav” sau „contraindicat”. În referire la acest aspect, Curtea amintește (în cazul Irlanda c. Regatului Unit) că fiecărui stat contractant, responsabil pentru „viața națiunii sale”, îi revine obligația de a determina dacă aceasta este amenințată de un pericol public și, în caz afirmativ, până unde trebuie să meargă, recunoscându-le astfel autorităților judiciare naționale o anumită marjă de apreciere a dovezilor, deoarece ele se află mult mai bine plasate să evalueze situația de fapt decât cele internaționale. Totodată este de accentuat că jurisprudența constantă a instanței europene a stabilit, cu valoare de principiu general, că legitimitatea detenției provizorii se evaluează, în funcție de particularitățile cauzei, continuarea încarcerării fiind justificată dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție și a regulii respectării libertății individuale statuate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Abordând examinarea și din perspectiva incidenței art. 148 lit. f teza a II-a Cod procedură penală, s-a subliniat că cerința legii (existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică) se referă la pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru societate, respectiv la posibilitatea mai mult sau mai puțin apropiată de a realiza o acțiune socialmente dăunătoare, care constituie o infracțiune. În consecință, periculozitatea poate fi considerată ca fiind aprecierea privind probabilitatea ca o persoană să săvârșească în viitor o infracțiune, iar aprecierea asupra periculozității constituie doar un pronostic cu privire la faptul că inculpatul va săvârși în viitor alte infracțiuni.

Reapreciind așadar asupra legalității, temeiniciei, oportunității și proporționalității măsurii arestării preventive, instanța de fond a avut în vedere că nu trebuie omise dispozițiile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală referitoare la scopul acesteia și de celelalte criterii de care se ține seama la configurarea ei, distinct de gradul de pericol social al infracțiunii, fiind indicate sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persoana față de care a fost instituită. Așadar, examenul implică cercetarea și evaluarea unui complex de date care privesc și persoana infractorului, cu luarea în considerare a stării psihofizice și structurii biologice, particularităților psihice ale persoanei acestuia, ambianța socială, precum și comportarea avută înainte și după săvârșirea infracțiunii.

În cauză s-a configurat săvârșirea de către fiecare dintre cei trei inculpați a unui complex infracțional de o gravitate majoră, faptele reținute în sarcina lor prezintă atât un grad deosebit de ridicat de pericol social generic, dar la aceeași concluzie s-a ajuns și prin examinarea concretă a acestora (infracțiunile presupus săvârșite fiind calificate drept grave de însuși legiuitor care a înțeles să le sancționeze prin legi speciale ținând de criminalitate organizată), constituind veritabile sfidări nu numai a semenilor, ci și la adresa ordinii de drept (inițieri/constituiri/sprijiniri de grupuri infracționale organizate cu un număr mare de membri, acte materiale repetate/infracțiuni multiple – cu referire în special la inculpatul L. C. și P. R. – contrabandă sub forma autoratului/instigării având ca obiect cantități cumulate foarte mari – baxuri cu țigări, de unde și profitul foarte ridicat realizat de inculpați prin activitățile ilicite de contrabandă). Se poate prezuma că ei au acționat în mod conjugat sub aspect rezolutoriu cu alte persoane, pluralitatea făptuitorilor dând acestora o mai mare încredere în reușita planului trasat a fi pus în aplicare, inculpatul L. C. coordonând din mediul carceral întreaga proiecție infracțională pe care a pus-o în aplicare prin interpuși, reușind să mențină un contact permanent cu membrii grupării din exterior, inclusiv cu segmentul ucrainean, cu ajutorul mijloacelor de comunicare (telefoane mobile) în posesia cărora a intrat prin coruperea aparatului de stat (existând suspiciunea că în acest scop a mituit un angajat al Penitenciarului B. – inculpatul O. P.), inculpatul P. A. D. executând efectiv acte de contrabandă, la limita teritorială dintre două state, așadar în punctele cu o supraveghere deficitară a frontierei de est, cu scopul principal de obținere a unor profituri financiare considerabile, reliefat prin cantitatea mare de țigări de contrabandă confiscate de către autorități și cea rezultată din interceptări, iar inculpatul A. G. F., prelua efectiv de pe fâșia de frontieră coletele cu țigarete și le încărca în autovehiculul cu care le transportata spre mun. Suceava.

Desfășurarea unei activități ilicite de genul celei reținute în prezenta speță, presupune o coordonare complexă a autorilor și menținerea unei legături strânse la nivelul tuturor segmentelor, relevă amploare și conexiuni foarte ample. S-a conturat, așadar în parametrii rezonabili din actele și lucrările dosarului, că presupusa activitate infracțională, în ansamblul său, în care se suspectează că ar fi fost implicați inculpații asupra cărora se apleacă instanța este de mare amploare, nu doar una conjuncturală, ci pregătită cu minuțiozitate, de aici și periculozitatea vădită a presupușilor autori, remarcându-se din materialitatea faptelor că dețineau informații despre breșa creată în sistemul de securizare a frontierei de stat, fiind de observat în aceeași măsură cantitatea foarte mare de marfă introdusă fraudulos în țară (implicit cuantumul mare al prejudiciului presupus a fi cauzat, a cărui recuperare este doar o posibilitate teoretică).

Cu siguranță că acțiunile neconvenabile cum sunt cele pentru care inculpații au fost privați de libertate și trimiși în judecată, fiind vătămătoare sau periculoase pentru interesele individuale sau de grup provoacă, în mod firesc, o reacție din partea celor nemulțumiți sau lezați în drepturile lor, fapt ce generează perturbații la nivelul disciplinei publice. Noțiunea de ordine publică are un caracter complex care include o varietate de reguli ce se referă la situații de fapt care trebuie realizate, mijloacele ce trebuie puse în acțiune pentru a proteja drepturile și interesele cetățenilor, avutul public și privat, precum și celelalte valori sociale. Infracțiunile vamale sunt unele dintre cele mai grave fapte susceptibile a fi săvârșite în sfera raporturilor juridice vamale fiindcă, prin comiterea lor, se amenință sau se lezează efectiv valorile sociale de maximă importanță pentru ordinea publică și în mod corespunzător, pentru interesele legitime ale cetățenilor români și străini aflați sub jurisdicția română.

În opera de deliberare asupra individualizării măsurii preventive, prima instanță a analizat situația particulară a fiecărui inculpat reținând că, raportat de rolul decisiv pe care inculpatul L. C. l-a deținut, față de acele circumstanțe și împrejurări ce se găsesc situate în afara conținutului esențial al infracțiunilor deduse judecății pentru care a fost deferit justiției, în care a acționat în cadrul grupărilor de criminalitate organizată, cu accent deosebit pe aspectul că nici temerea de justețea legii nu l-a oprit să deraieze din nou într-un comportament delicvențial, nefiind așadar capabil ca, eventual până la dovedirea inocenței sale cu privire la acuzațiile aduse anterior demarării procedurilor în dosarul pendinte, în prima cauză penală în care a fost privat de libertate, să adopte un comportament compatibil cu situația juridică în care se afla, este necesar să fie în continuare izolat de comunitate, inclusiv elementele ce caracterizează persoana sa fundamentând un atare act decizional.

Astfel, s-a evidențiat că inculpatul L. C. prezintă un potențial criminogen extrem de ridicat, se poate concluziona că pe acesta îl caracterizează lipsa unui sistem de inhibiții, elaborat pe linie socială, este o persoană cu amprentă infracțională, atingerea intereselor personale, indiferent de consecințe, duce la mobilizarea excesivă a resurselor sale fizice și psihice; se presupune că a comis infracțiunile deduse judecății în timp ce se afla arestat preventiv într-o altă cauză, asupra sa planând bănuiala că a comis o infracțiune cu violență (tâlhărie urmată de moartea victimei, pentru care a fost condamnat prin hotărâre definitivă), a dat dovadă de persistență infracțională, astfel că, este suspectat de săvârșirea unor infracțiuni similare cu cele din speța de față și arestat preventiv în același timp și de către Judecătoria Suceava, acționând, prin urmare, în totala nesocotire a legii și a celorlalte măsuri preventive instituite de autoritățile judiciare; este de observat, prin urmare, că este o persoană periculoasă și agresivă, din materialul probator existent la dosar desprinzându-se inclusiv suspiciunea, conform acuzațiilor aduse, că a recurs la amenințări, prin persoane interpuse, pentru a determina pe anumiți inculpați să continue traiectoria infracțională, fără a-și primi partea financiară corespunzătoare participației, pentru ca astfel să recupereze din pierderile survenite din cauza confiscărilor, sugestive în acest sens fiind interceptările telefonice;

S-a conchis că faptele prezumtiv comise de inculpatul L. C. poartă amprenta evidentă a unei atitudini de sfidare nu numai a semenilor dar și a autorității publice menite să vegheze și să asigure ordinea și liniștea publică, securitatea, drepturile și libertăților cetățenilor, pentru care oamenii trebuie să manifeste respect și considerație, așadar un comportament ordonat raportat la normele de drept, iar nu unul mai presus de lege. Ori, în astfel de situații, organele statului au obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea unor activități reprobabile, atenuarea unui posibil conflict între libertate și constrângere putându-se realiza doar prin limitarea adecvată a libertății individului, pentru că altfel s-ar compromite ideea de justiție, de lege, de responsabilizare și responsabilitate socială, inclusiv de prevenție și combatere a fenomenului infracțional. Intervenția autorităților judiciare în direcția satisfacerii intereselor generale ale societății, prin contracararea criminalității organizate trebuie să fie una fermă altfel, neaplicarea măsurilor corespunzătoare în realitatea practică, lipsește de eficiență normele edictate de legiuitor și încurajează amplificarea, perpetuarea actelor de natura celor examinate, creând sentimentul că oamenii nu sunt și nu pot fi apărați de astfel de acțiuni dăunătoare ce afectează implicit pe fiecare dintre cetățeni, contribuabili onești la bugetul de stat, devalizat prin neplata taxelor vamale aferente introducerii țigărilor pe teritoriul național, cu consecința alimentării economiei subterane, că oricând persoane precum inculpatul L. C., ce manifestă un comportament în disprețul legii și a normelor de conviețuire unanim acceptate de comunitate „vor face legea”, dar pentru că au tupeu și desconsideră ordinea socială vor acționa după bunul lor plac, fiind convinși că nu îi vor atinge constrângerile legale, revolta societății evaluându-se nu doar la momentul arestării, dar și în situația punerii în stare de libertate a unor inculpați ce prezintă o periculozitate deosebită. Infracțiuni de genul celor pentru care este judecat se comit în mod conspirat și planificat, în condiții de timp și de loc bine prestabilite, cei implicați speculând conjuncturile favorabile, deținând informații care le asigură mari șanse de reușită, toate strategiile folosite fiind focalizate tocmai pe acțiuni care să submineze activitatea organelor chemate să aplice legea, tablou circumstanțial care caracterizează și speța de față. Coordonarea și legăturile dintre coparticipanți au fost realizate cu preponderență telefonic, mijloc de comunicare la care și-a croit acces și inculpatul L. C., tot pe căi ilegale, prin săvârșirea unei infracțiuni distincte, respectiv de dare de mită, ori dacă sub stricta monitorizare a acționat în maniera cunoscută, cu atât mai mult aflat în libertate s-ar putea întoarce la preocupări de aceeași factură, el deținând resursele și contactele necesare pentru reluarea activității ilicite.

Referitor la inculpatul A. G. F., instanța de fond a reținut la nivel de presupunere rezonabilă caracterul grav al infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, reliefate atât prin modalitatea concretă de săvârșire, cât și rolul pe care l-a avut în cadrul grupării, acela de cărăuș, care prelua de pe fâșia de frontieră coletele cu țigarete și le încărca în autovehiculul cu care le transportata spre mun. Suceava. De asemenea, s-a impus a se avea în vedere și gravitatea infracțiunii de complicitate la dare de mită, acțiunea ilicită a inculpatului constând în aceea de a-i înmâna unui angajat al Penitenciarului B., suma de 300 de euro. în scopul asigurării unui regim de detenție favorabil inculpatului L..

Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au impus plasarea inculpaților în detenție provizorie nu au dispărut și nici nu s-au schimbat, ele păstrându-și caracterul actual și stringent, așa cum s-a argumentat dezvoltat. Așa fiind, nu se justifică a se da eficiență juridică disp. art. 160^b al. 2 Cod procedură penală, cu consecința punerii inculpaților în libertate, chiar fără a fi subsumată unor garanții procesuale, soluție către care se tinde de către apărare, după cum rezultă din concluziile puse cu ocazia dezbaterilor întrucât, față de realitățile cauzei, revocarea măsurii arestării preventive nu-și găsește suport în lege. Într-un atare ansamblu contextual propriu speței de față instanța constată totodată că garanțiile oferite de persoana inculpaților L. C. și A. G. F., privite prin prisma cumulului de factori anterior examinați, nu sunt suficiente pentru a susține eficiența unei măsuri mai puțin intruzive, doar restrictivă de drepturi dintre cele prev. de art. 136 lit. b și c Cod procedură penală și reglementate de art. 145/145¹ Cod procedură penală, inculpatul L. fiind de altfel și la dispoziția altor instanțe sub puterea celorlalte mandate de arestare preventivă, nefiind justificat a se apela la instituția prev. de art. 139 al. 1 Cod procedură penală nici în ceea ce-l privește pe inculpatul P. A. D., de vreme ce temeiurile de fapt și de drept avute inițial în vedere nu s-au modificat pentru a susține o astfel de soluție însă, se consideră oportun a i se acorda beneficiul liberării provizorii sub control judiciar, rațiunile de ordin faptic și juridic pentru care se va dispune în consecință, urmând a fi tratate în secțiunea consacrată cererii formulată în acest sens.

Prin urmare, Tribunalul, în conformitate cu disp. art. 300² rap. la art. 160^b alin. 1 Cod procedură penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive sub incidența căreia se află inculpații în discuție iar, în baza art. 300² rap. la art. 160^b alin. 3 Cod procedură penală, a menținut starea de arest doar a inculpaților L. C. și A. G. F..

II. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale în materie, instanța de fond a considerat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. A. D. este întemeiată, pentru considerentele expuse dezvoltat în cele ce urmează

Inculpatul sus-menționat a solicitat prin cererea scrisă, a i se acorda beneficiul liberării provizorii sub control judiciar, solicitând a se avea în vedere contribuția sa extrem de redusă în cadrul grupului organizat, precum și perioada lungă în care se află în stare de arest preventiv. De asemenea, a mai arătat inculpatul că părinții săi suferă de afecțiuni psihice gradul I, precum și unul dintre frați cu aceeași boală, care sunt lipsiți de orice ajutor.

În conformitate cu disp. art.160² alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Conform alineatului 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Sub aspectul admisibilității în principiu al unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, Tribunalul a reținut că în cadrul procedurii reglementate de art. 160⁸ alin. 1 Cod procedură penală referitoare la admiterea în principiu a cererii, instanța trebuie să examineze îndeplinirea condițiilor art. 160⁶ Cod procedură penală – calitatea persoanei care a formulat cererea, conținutul obligatoriu al acesteia și competența materială sau teritorială. Astfel, Tribunalul a reținut că sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 160⁶ Cpp, și a procedat la examinarea cererii pe fond.

În conformitate cu disp. art.160² alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Această primă cerință a legii este îndeplinită în speță, în considerarea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege și a Deciziei 7/2009 a ÎCCJ – Secțiile Unite.

Conform alineatului 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. În prezenta cauză instanța de fond nu a identificat existența unor astfel de date. Deși inculpatul este arestat preventiv și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, iar în astfel de cazuri există întotdeauna un risc ca membrii grupului aflați în libertate să influențeze cercetările cu privire la inculpații arestați (și deci nu doar cu privire la propria situație), lipsesc în prezenta cauză elemente certe care să conducă la presupunerea rezonabilă a existenței unui astfel de risc în ceea ce privește persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât poziția procesuală a acestuia este obiectivată prin declarații de recunoaștere (chiar dacă cu minimalizarea propriei contribuții) a faptelor reținute în sarcina sa.

Din analiza prevederilor art.160² Cod procedură penală, rezultă de asemenea că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase. Totodată, având în vedere aceleași prevederi legale menționate anterior, instanța de fond a constatat că liberarea provizorie este o măsură facultativă, așa cum rezultă din sintagma „se poate acorda”. Beneficiu liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia. În raport cu dispozițiile legale ce reglementează instituția liberării sub control judiciar, instanța de judecată este obligată să aprecieze și asupra oportunității lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii formulate.

Prin Decizia 17/2011 a ÎCCJ, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului. De asemenea, s-a reținut de către ÎCCJ că pentru a aprecia asupra oportunității este necesar un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă, calitatea inculpatului, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana acuzatului. În absența unor criterii legale, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care inculpatul este cercetat, cât și la datele care circumstanțiază persoana acestuia. Judecătorul trebuie să aprecieze în funcție de datele concrete din dosar dacă temeiurile inițiale justifică sau nu privarea în continuare de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedentele penale și sănătatea acestuia.

Sigur că instanța verifică și modalitatea în care este afectată buna desfășurare a procesului penal, dar și alte elemente referitoare la faptă și inculpat, așa cum indică și ÎCCJ în motivarea deciziei de mai sus.

Relaționând la speța de față, s-a evidențiat că măsura arestării preventive a fost eficientă sub aspectul întreruperii activității infracționale a grupului organizat care se conturează la nivel de presupunere rezonabilă și de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care acțiunea pretins a fi desfășurată de către prezumtivii autori, o reprezenta, parteneriatul a fost disipat prin izolarea temporară a inculpaților de restul comunității. Rețeaua a fost prin urmare destructurată, iar mesajul transmis mediului infracțional este unul neechivoc, capabil de a descuraja angrenarea persoanelor în activități dincolo de lege, de genul celor care au format obiectul cercetărilor sau de altă factură. În același timp, celelalte instituții ale statului au primit un semnal de alarmă, de natură a protegui desfășurarea activității lor specifice, starea de alertă ce a caracterizat perioada imediat următoare anihilării grupului, a reclamat evident luarea stringentă a unor măsuri de siguranță suplimentare de către cei competenți, în situația de față de supraveghere și control mai intens în zona frontierei de stat a României cu Ucraina, întrucât prin prezumtiva activitate infracțională s-a adus o gravă atingere eforturilor de securizare a frontierelor de stat și implicit a frontierei Uniunii Europene cu Ucraina.

În aceeași direcție și cu același scop al protejării interesului general al societății, a tuturor drepturilor cetățenilor urmează a acționa cu fermitate și organele în drept, întrucât va interveni și constrângerea legală, efect al obligațiilor corelative ce vor fi impuse a fi respectate de către inculpat, sub stricta supraveghere a acestora.

Sub aspectul circumstanțelor reale, este adevărat că acuzațiile aduse sunt grave, iar prejudiciul cauzat pare a fi unul ridicat. Trebuie însă avute în vedere, după 4 luni de arest preventiv, și alte considerente: inculpatul nu a fost un factor de decizie în cadrul grupului, situându-se conform învinuirii pe un palier de execuție – cărăuș, comportamentul acestuia în cursul cercetărilor a fost, în esență, sincer; inculpatul a fost adus în fața autorităților judiciare, și-a exprimat un punct de vedere raportat la acuzațiile aduse care îi sunt acum cunoscute, la termenul anterior de judecată solicitând inițial urmarea procedurii derogatorii, doar că cererea de a se conferi eficiență juridică prevederilor art. 320¹ Cod procedură penală a fost respinsă motivat de instanță și, în continuare, folosindu-se desigur de toate prerogativele dreptului la apărare conferit de lege, a uzitat de art. 70 al. 2 Cod procedură penală.

Nu se poate ignora nici că, sub aspectul imputației penale, spre deosebire de alți inculpați, în sarcina acestuia se rețin la nivel de indicii temeinice trei acte materiale circumscrise infracțiunii scop de contrabandă, comise în nopțile de 17/18 octombrie 2011; 19/20 octombrie 2011 și 22/23 octombrie 2011, acționând așadar pe o perioadă scurtă de timp, după care s-ar fi detașat de activitatea grupului care, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului în parametrii rezonabili ar fi continuat în timp, membrii acestora repliindu-se funcție de conjuncturile favorabile. Nu doar că nu s-a mai sesizat implicarea sa în traseul infracțional monitorizat, dar nici nu există date că ar mai fi comis alte fapte de natură penală în perioada următoare până în prezent și se pare că la începutul anului 2012 a și părăsit țara, plecând la muncă în străinătate.

Toate aceste aspecte impun luarea în considerare și a aplicării unor măsuri mai puțin restrictive, alternative arestării preventive și apte în aceeași măsură a atinge aceeași finalitate. În susținerea eficienței prezumate a aplicării instituției liberării provizorii pledează și circumstanțele personale ale inculpatului: este tânăr, fără antecedente penală și ar avea posibilitatea de a sustrage cercului vicios al infracționalității.

Dincolo de este considerații, trebuie reținut că măsura arestării preventive este una excepțională, dispusă, prelungită sau menținută doar atunci când este imperios necesară și când alte măsuri restrictive sunt ineficiente. În considerarea tuturor circumstanțelor reale și personale din prezenta cauză instanța decide că sunt suficiente elemente pentru a contura presupunerea rezonabilă că punerea inculpatului în libertate sub incidența unui control judiciar este suficientă pentru protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care acesta s-a angajat de altfel să se supună restricțiilor ce-i vor fi impuse în cazul în care se va apela la instituția liberării sub control judiciar.

Tribunalul, deliberând, s-a raportat și la elementele care circumstanțiază persoana inculpatului, fiind la primul contact cu legea penală, are un domiciliu stabil, elemente care fac plauzibilă convingerea că un control judiciar prin impunerea unor restricții, ar fi eficient în cazul său. De asemenea, în perioada în care s-a aflat în detenție provizorie (patru luni), acesta a conștientizat la adevărata dimensiune consecințele prezumtivei activități nelegale desfășurate.

Cum libertatea inculpatului urmează a fi așadar subordonată unor garanții procesuale, cu impunerea respectării obligațiilor corelative apreciate a fi necesare, va exista astfel un just echilibru între ingerința în dreptul acestuia la libertate și scopul urmărit, acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal în care este implicat, iar imperativul protejării procesului de administrare a probelor în vederea lămuririi cauzei va fi asigurat, dat fiind că se va institui și interdicția de a lua legătura direct sau indirect cu ceilalți inculpați și cu martorii din prezenta cauză.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 160^8a alin. 2 Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de inculpatul P. A. D. și s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a acestuia la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 3/A.J./10.08.2012 emis de Tribunalul Suceava, în baza încheierii din data 10.08.2012pronunțată în dosarul nr._ (ce a fost confirmat prin încheierea din 11.03.2013) dacă nu este deținut, reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 160^8a alin. 3 raportat la art. 160² alin. 3 și 3¹ Cod procedură penală a fost obligat inculpatul P. A. D., să respecte următoarele obligații, pe timpul liberării provizorii:

a) să nu depășească limita teritorială a României decât pentru a se prezenta la solicitările organelor judiciare;

b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la Poliția . de către instanță cu supravegherea lui, conform programului întocmit de organul menționat sau ori de câte ori este chemat;