Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 73/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 73/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 6265/258/2013

ROMÂNIA

C. DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 73/A

Ședința publică din 12 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. G.

Judecător A. O.

Grefier A. B. F.

Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C., împotriva sentinței penale nr. 1092/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror G. G. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de Apel Tg. M..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părții, personal și prin apărător, precum și ale reprezentantei parchetului, au fost consemnate în încheierea din 28 ianuarie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C. DE APEL

Față de apelul formulat:

Prin sentința penală nr. 1092/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._, în temeiul art. 396 alin. 6, raportat la art. 16 alin. 1 lit. g Cod proc. pen., cu aplicarea art. 5 și art. 229 alin. 1 lit. b și art. 231 alin. 2 Cod penal, s-a dispus, urmare împăcării părților, încetarea procesului penal pornit față de inculpatul C. Z., fiul lui C. și K., născut la data de 28.12.1990, în mun. Miercurea C., jud. Harghita, domiciliat în ., jud. Harghita, cetățean român, studii 11 clase, stagiul militar neîndeplinit, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP_, pentru comiterea infracțiunii de „furt calificat” și s-a constatat că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.

Având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 și reținând incidența în cauză a prevederilor art. 5 din Codul penal, în baza art. 396 alin. 1 și 4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina aceluiași inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal - faptă din data de 21.04.2012.

În baza art. 83, alin. 1 Cod penal, a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85, alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86, alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e s-a dispus a se comunica Serviciului de Probațiune Harghita.

În baza art. 85, alin. 2, lit. c Cod penal, s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa cel puțin unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404, alin. 3 Cod procedură penală, i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274, alin. 1 Cod penal, a fost obligat inculpatul (întrucât, în afară de soluția de încetare a procesului penal în raport de infracțiunea de „furt calificat”, față de care nu poate reține vreo culpă din partea persoanei vătămate în ceea ce privește inițierea acuzației penale, prin prezenta s-a dispus și o soluție de amânare a aplicării pedepsei față de inculpat) la plata sumei de 467 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 217 lei cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală și 250 lei cheltuieli judiciare în faza de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere următoarele:

La data de 21.04.2012, în jurul orelor 22,00, inculpatul a luat cheile autoturismul marca Daewoo, cu nr. de înmatriculare_, aparținând părții vătămate B. C., fără acordul acesteia și l-a condus pe drumurile publice având o alcoolemie de 1,70%o la prima probă, respectiv de l,50%o la a doua probă.

Pentru termenul din data de 12 martie 2014, persoana vătămată și inculpatul au depus la dosar o declarație autentificată în fața unui notar public prin care au arătat că doresc să se împace cu privire la infracțiunea de furt, ce face obiectul analizei în prezentul dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut, cu privire la infracțiunea de furt, aceeași situație de fapt ca și cea prezentată în rechizitoriu.

În drept, s-a apreciat că urmare intrării în vigoare a noului Cod penal, lege penală mai favorabilă în condițiile art. 5 din acest act normativ, sunt incidente cu privire la fapta de „furt calificat” a inculpatului, pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală, prevederile art. 230 alin. 1 Cod penal, fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de „furt în scop de folosință”.

Având în vedere că art. 231 alin. 2 din noul Cod penal prevede că împăcarea părților înlătură răspunderea penală în cazul acestei infracțiuni și că părțile s-au împăcat s-a luat act de această împăcare.

Cu privire la cealaltă infracțiune în raport de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpat (infracțiunea de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG. 195/2002-R), analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 21.04.2012, în jurul orelor 22,00, lucrători din cadrul Secției 2 Poliție Rurală M. C. au fost sesizați de ofițerul de serviciu cu privire la faptul că pe raza comunei Sânsimion a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

Urmare sesizării, organele de poliție s-au deplasat la fața locului unde, în prezența martorului asistent B. Z., au constatat că, în apropierea Postului de Poliție Sânsimion, pe partea dreaptă a drumului se afla avariat autoturismul marca Daewoo Cielo, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate B. C., care fusese condus de inculpatul C. Z..

Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest .-0345, la poziția test_ rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Față de rezultatul testului inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență M. C. în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Din Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 181/69/A-12, emis de SJML Harghita la data de 25.04.2012, rezultă că inculpatul prezenta la ora 23,15 o alcoolemie de 1,70 g/l, respectiv de 1,50g/l la ora 00,15.

Instanța a reținut că fapta inculpatului este prevăzută în noul Cod penal la art. 336 alin. 1.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, infracțiunea comisă nu a produs consecințe grave, în sensul că nu au existat decât daune materiale care au și fost reparate de inculpat, iar conduita inculpatului a fost generată, foarte probabil, de vârsta inculpatului și lipsa de experiență a acestuia în raport de aprecierea corectă a propriilor posibilități de gestionare a situației în care s-a aflat. S-a reținut, în baza concluziilor indicate în referatul de evaluare aflat la dosar, cu referire la perspectivele de reintegrare în societate a inculpatului, că acesta dispune de abilități socio-profesionale și resurse externe care să îl ajute în procesul de reintegrare, respectiv că, anterior comiterii infracțiunii, a adoptat un stil de viață organizat, dovedindu-se motivat în a se menține în sfera respectării normelor sociale.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penal. Se reține astfel că amânarea aplicării pedepsei este o instituție care poate fi dispusă de instanță și funcționează în anumite condiții care trebuiesc îndeplinite cumulativ, conform art. 83 alin. (1) C. pen., după cum urmează: pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor când faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală ori infracțiunile au fost amnistiate sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport cu persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar s-a impus supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. De asemenea, s-a reținut că în speță nu avea incidență vreuna dintre condițiile negative în prezența cărora instanța nu ar putea să dispună amânarea aplicării pedepsei: pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea săvârșită nu este de 7 ani sau mai mare; infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală sau de la judecată; infractorul nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului.

În acest context, în baza art. 83, alin. 1 Cod penal, s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85, alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Harghita, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 85, alin. 2, lit. c Cod penal, s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa cel puțin unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404, alin. 3 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere sau obligației impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat în termen legal apel P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C., care a solicitat aplicarea față de inculpat a preved.art.91 Cod penal privitoare la suspendarea executării sub supraveghere.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.417 și art.418 Cod procedură penală, se rețin următoarele:

Instanța de fond a reținut corect starea de fapt și a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului.

De asemenea, în mod corect s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de furt în scop de folosință, deoarece părțile sau împăcat.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, aceasta a fost recunoscută de inculpat și rezultă din probatoriul administrat în cauză, astfel că nu se va reveni cu privire la acest aspect.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului pentru această faptă, se constată că a fost stabilită în limite legale, la individualizarea acestei pedepse fiind aplicate corect preved.art.74 Cod penal privitoare la împrejurările în care s-a comis fapta și la persoana inculpatului.

În raport de faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, că a recunoscut fapta și că din referatul de evaluare întocmit rezultă că perspectivele de reintegrare a acestuia sunt certe, se apreciază că instanța de fond corect a stabilit că în sarcina inculpatului pot fi reținute preved.art.83 Cod procedură penală, vizând amânarea aplicării executării pedepsei, fiind corect stabilite și preved.art.85 lit.a-e Cod penal. De asemenea, se apreciază că și preved.art.85 alin.2 Cod penal, dispuse de instanța de fond, vizând obligativitatea de a frecventa cel puțin unul dintre programele de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune sunt corect aplicate.

Având în vedere modalitatea în care s-au comis faptele, când sub influența băuturilor alcoolice practic inculpatul a luat mașina părții vătămate, fără voința acestuia, și a condus-o pe drumurile publice precum și ținând cont de gradul ridicat al alcoolemiei 1,7%o și de faptul că inculpatul a avariat mașina părții vătămate, se apreciază că pe lângă obligațiile impuse de instanța de fond, este oportun a se aplica inculpatului și preved.art.85 alin.2 lit.b și g Cod penal.

Ca urmare, sub acest aspect se va admite apelul parchetului și în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, se va desființa parțial sentința atacată și rejudecând cauza, în baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, se va mai impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să presteze 35 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Sânmărtin sau Primăriei Sâncrăieni, județul Harghita.

În baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal, se va mai impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să nu conducă nici un tip de autovehicule.

Vor fi menținute restul dispozițiilor din sentința atacată, care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare în apel vor rămâne la stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală, admite apelul formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Miercurea C., împotriva sentinței penale nr. 1092/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Miercurea C., în dosarul nr._, privindu-l pe inculpatul C. Z. (fiul lui C. și K., născut la data de 28.12.1990, domiciliat în comuna Sânsimion, ., județul Harghita, având CNP:_).

Desființează parțial sentința atacată și rejudecând cauza, în baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, mai impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să presteze 35 zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Sânmărtin sau Primăriei Sâncrăieni, județul Hargita.

În baza art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal, mai impune inculpatului ca pe perioada termenului de supraveghere să nu conducă nici un tip de autovehicule.

Menține restul dispozițiilor din sentința atacată, care nu sunt contrare prezentei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân la stat. Suma de 100 lei, reprezentând onorariu parțial din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiției către Baroului M..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2015.

Președinte Judecător

F. G. A. O.

Grefier

A. B. F.

Red.FlG/16.02.2015

Thnred./CC/3 exp./ 17.02.2015

Jd.fd. B.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 73/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ