Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 95/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 95/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 84/289/2014
ROMÂNIA
C. DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr. 95/A
Ședința publică din 19 februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr.M. V.
Judecător F. G.
Grefier G. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de inculpatul T. C. P. (fiul lui P. și A., născut în data de 12.10.1979 în Reghin, cu domiciliul în ., jud. M., având CNP_) împotriva sentinței penale nr.229 din 6 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantului Ministerului Public.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 4 februarie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 februarie 2015. Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C. DE APEL
Asupra căii de atac de față,
1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /19 noiembrie 2014, inculpatul T. C. P. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 229/6 noiembrie 2014 pronunțate de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
În motivarea apelului, inculpatul contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei Reghin, de condamnare a lui pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. Subliniază, pe de o parte, că acuza se bazează pe declarațiile martorilor M. M. și M. I. M. –fiica minoră a primului, declarații care nu reprezintă probe suficiente pentru a sta la baza unei soluții de condamnare. În plus, inculpatul a condus autovehiculul pe un drum lăturalnic al localității Ibănești și nu a cunoscut că acesta este drum public, fiind îndeplinite astfel condițiile erorii de fapt. Pe de altă parte, în raport cu circumstanțele reale ale fapte și cele personale ale inculpatului, pedeapsa de un an și 6 luni închisoare este prea grea, iar suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură prea severă, eficiența sancțiunii penale putând să fie atinsă și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr._ al Judecătoriei Reghin, a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor apelantului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:
2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 229/6 noiembrie 2014, Judecătoria Reghin:
-în baza prevederilor art. 86, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul T. C. P. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
-în temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din vechiul Cod penal.
-în temeiul art. 861 și art. 862 din vechiul Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
-în temeiul art. 863 alin. 1 din vechiul Cod penal, pe durata termenului de încercare, a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
- Să anunțe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
-a desemnat S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului.
-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864, alin.1 și 2 din vechiul Cod penal cu referire la art.83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va săvârși din nou o infracțiune în cursul termenului de încercare de 3 ani.
-în temeiul art.71 alin.5 din vechiul Cod penal, a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art.64 lit. a teza a 2-a și lit. b din vechiul Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
-în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 430 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că, în data de în data de 18.08.2013, în jurul orei 19.00, inculpatul T. C. P. s-a urcat la volanul autoutilitarei marca Ford Tranzit, de culoare alb cu roșu, având numărul de înmatriculare_ și a pus-o în mișcare, conducându-o în mod agresiv (cu multiple accelerări și frânări bruște) pe drumul comunal din localitatea Ibănești situat în apropierea locuinței sale, după care a condus-o pe drumul județean DJ 153C, deși acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule (aspect care rezultă din procesul-verbal de la fila 14 dosar și din declarațiile inculpatului).
În drept, fapta inculpatului T. C. P., care în data de 18.08.2013 în jurul orei 19.00, s-a urcat la volanul autovehiculului marca Ford Tranzit cu numărul de înmatriculare_ și l-a condus pe drumul comunal din. loc. Ibănești și ulterior pe DJ nr. 153 C, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută si sancționată de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.
Astfel, sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției indirecte, deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia prin săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în conducerea autoutilitarei cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Ibănești, condiția atașată subiectului activ al infracțiunii ca acțiunea să fie săvârșită de către o persoană care nu deține permis de conducere fiind îndeplinită.
Urmarea imediată a săvârșirii faptei este reprezentată de o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de dispozițiile care stabilesc regimul circulației pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea faptei de către inculpat, fiind o infracțiune de pericol.
În continuare, instanța, constatând săvârșirea cu vinovăție a faptei de către inculpat, a analizat care este legea penală mai favorabilă inculpatului ținând cont și de dispozițiile art. 5 Cod penal, fapta reținută în sarcina sa fiind comisă înainte de . noului Cod penal.
Astfel, având în vedere succesiunea în timp de legi penale, dispozițiile art. 5 din noul Cod penal, precum și Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, instanța a examinat comparativ, în concret și global legile penale succesive și a stabilit pedeapsa aplicabilă inculpatului în baza fiecăreia dintre legile succesive, în vederea determinării legii penale mai favorabile acestuia.
Prin urmare, instanța a analizat limitele de pedeapsă, regimul represiv și criteriile de individualizare ale legii penale în vigoare atât la data săvârșirii faptei, cât și la data pronunțării prezentei sentințe.
Cu privire la limitele de pedeapsă, instanța a constatat că potrivit art. 86, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, limitele de pedeapsă erau cuprinse între 1 an și 5 ani. Potrivit art. 335, alin. 1 din noul Cod penal, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este tot închisoarea cu limitele cuprinse între unu și 5 ani.
Prima instanță a considerat că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea inculpatului (având în vedere nivelul ridicat al alcoolemiei și faptul că inculpatul a provocat un accident de circulație), astfel a constatat că potrivit limitelor de pedeapsă nu poate fi determinată legea penală mai favorabilă.
Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a pedepsei, instanța a considerat că în speță nu este necesar ca pedeapsa închisorii să fie executată în regim de detenție.
În ceea ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei, instanța a reținut că amânarea aplicării pedepsei, prevăzută de art. 83 alin. 1 din noul Cod penal (și cu atât mai puțin renunțarea la aplicarea pedepsei) ar fi a soluție prea blândă în raport cu fapta săvârșită de inculpat, având în vedere faptul că acesta a pus în pericol siguranța unor copii; mai mult, infracțiunea prezintă un pericol social ridicat, având în vedere faptul că o persoană care nu deține permis de conducere și conduce autoturisme pe drumurile publice pune în pericol viața persoanelor participante la traficul rutier. Instanța a mai avut în vedere și faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, încercând să inducă ideea că nu ar fi cunoscut faptul că drumul comunal este drum public, astfel că nu conștientizează gravitatea săvârșirii faptei. În ceea ce privește însă celelalte modalități de executare a pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de noul Cod penal și suspendarea condiționată și suspendarea sub supraveghere a pedepsei prevăzute de vechiul Cod penal, instanța a notat că vechiul Cod penal cuprinde prevederi mai favorabile inculpatului, având în vedere că noul Cod penal stabilește în mod obligatoriu în sarcina inculpatului obligația executării a cel puțin uneia dintre obligațiile prevăzute de art. 93, alin. 2, precum și obligația prestării unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile (art. 93, alin. 3 din noul Cod penal).
În consecință, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă în concordanță cu dispozițiile art. 5 din noul Cod penal este legea veche, respectiv prevederile O.U.G. nr. 195/2002 republicată (astfel cum acestea erau în vigoare la data săvârșirii faptei) și ale vechiului Cod penal.
La individualizarea și dozarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art.72 din vechiul Cod penal, referitoare la limitele de pedeapsă fixate de lege pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, la gradul de pericol social al faptei săvârșite, la persoana inculpatului și la împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, precum și de principiul gradării pedepsei.
Astfel, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul are antecedente penale, precum și gravitatea faptei săvârșite, în condițiile în care inculpatul a condus o autoutilitară pe drumurile publice din . pericol siguranța unor minori și a celorlalți participanți la trafic.
În consecință, având în vedere cele reținute anterior, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.
Având în vedere cele arătate cu privire la persoana inculpatului și față de infracțiunea săvârșită de acesta, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea în regim de detenție a acesteia, iar instanța consideră că de această dată pedeapsa poate fi executată în modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
3. Considerentele instanței de apel. În ceea ce privește expunerea stării de fapt; analiza probelor; constatarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii deduse judecății, încadrarea juridică reținută; durata pedepsei principale aplicate în raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969; natura pedepsei accesorii fixate; suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principală și accesorie; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.
Astfel, argumentele prezentate de instanța de prim grad în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin sentința penală nr. 229/6 noiembrie 2014 sunt în principiu pertinente și, cu două excepții, nu suportă alte corecturi sau adăugiri din partea instanței de apel. Prin urmare, în lipsa vreunui motiv, pe care să-l reținem din oficiu, de anulare a hotărârii atacate, apelul promovat de inculpatul T. C. P. este nefondat așa încât, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. P.., vom dispune respingerea căii ordinare de atac declarate de acuzat.
Cât privește motivele de apel invocate de inculpat, nu le vom primi pentru următoarele considerente:
a) Depozițiile martorilor M. M. și M. I. M., procesul verbal de constatare a infracțiunii, la care se adaugă și declarațiile inculpatului, văzând caracterul divizibil al declarațiilor date de inculpat, dovedesc că la data de 18 august 2013 d-l T. C. P. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ atât pe drumul comunal din localitatea Ibănești situat în apropierea locuinței sale, cât și pe drumul județean 153C. La acea dată, conform celor consemnate în procesul verbal de constatare, inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Declarațiile martorilor sunt consecvente și reflectă starea de fapt reținută în prim grad și nimic din conduita martorilor nu pune la îndoială credibilitatea acestora.
Eroarea de fapt invocată de inculpat este exclusă în cauză, deoarece, așa cum a notat și prima instanță, pe de o parte, este de notorietate pentru orice persoană obișnuită faptul că orice drum (indiferent că are categoria de drum comunal) este drum public. Mai mult, o persoană diligentă, cum este inculpatul, în condițiile în care nu poseda permis de conducere, înainte să conducă autoturismul pe drumul comunal din apropierea locuinței sale, trebuia și putea să cerceteze dacă drumul respectiv este sau nu public. Pe de altă parte, așa cum menționează martorii, oricum inculpatul nu s-a rezumat să conducă autoturismul doar pe drumul comunal, ci a condus autoutilitara și pe drumul județean 153C, dinspre . localității Reghin.
În aceste împrejurări, probele enunțate mai sus sunt suficiente și duc la concluzia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta dedusă judecății există, că ea constituie infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda carnet de conducere, prev. de art. 86 din OUG nr. 195/2002 cu reținerea art. 5 C. pen., și că a fost săvârșită de inculpatul T. C. P..
b) Prima instanță, ale cărei considerente nu au putut să fie combătute în mod convingător, a surprins în mod corect criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., evidențiind atât gravitatea ridicată a infracțiunii, dată de circumstanțele în care aceasta a fost săvârșită și de urmările cauzate -prin activitatea sa, inculpatul punând în pericol siguranța unor minori și, în general, a celorlalți participanți la trafic, cât și personalitatea inculpatului, care nu se află la primul contact cu legea penală și nu și-a asumat integral responsabilitatea faptei sale. În raport cu aceste criterii, pedeapsa de un an și 6 luni închisoare este proporțională și aptă să realizeze în concret și în mod eficient nevoile reinserției sociale și ale prevenției generale, această instanță neidentificând nici un element care să justifice aplicarea unei pedepse de o altă natură sau cu o durata mai redusă.
În aceeași ordine de idei, evaluând circumstanțele reale ale faptei și pe cele persoanele ale inculpatului, precum și perspectivele de resocializare ale acestuia, constatăm și noi că o suspendare condiționată doar de omisiunea comiterii unor noi infracțiuni pe durata termenului de încercare nu este oportună, cu atât mai mult cu cât o suspendare condiționată anterioară nu a fost suficientă pentru ca inculpatul să își corecteze definitiv comportamentul ilicit. În vederea atingerii obiectivului scontat –reinserția socială a inculpatului, este necesară și suficientă o suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, însoțită de măsuri și obligații de supraveghere pe care d-l T. C. P. trebuie să le respecte pe durata termenului de încercare.
Două observații aducem hotărârii atacate: -prima privește referirile făcute de prima instanță în considerentele sentinței la dispozițiile art. 396 alin. 10 C. pr. P.. și reducerea cu o treime a limitelor pedepsei. Inculpatul nu a uzat de procedura abreviată, prin urmare art. 396 alin. 10 C. pr. P.. nu este aplicabil în cauză. Cum judecătoria a reținut că judecata în prim grad a avut loc după procedura obișnuită, trimiterea făcută în partea expozitivă a hotărârii la prevederile specifice procedurii simplificate este o simplă eroare materială care poate fi corectată pe calea simplă prevăzută de art. 278 C. pr. P..
-a doua privește calculul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere. Cum pedeapsa aplicată inculpatului este de un an și 6 luni închisoare, iar termenul de încercare potrivit art. 862 C. pen. din 1969 se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval variabil cuprins între 2 și 5 ani, în speță termenul de încercare cel mai mic nu poate fi decât de 3 ani și 6 luni. Totuși, judecătoria a fixat un termen de încercare de 3 ani. Cum numai inculpatul a declarat apel împotriva sentinței nr. 229/6 noiembrie 2014, principiul neagravării situației în propria cale de atac se opune ca instanța de al doilea grad să majoreze termenul de încercare la 3 ani și 6 luni, acesta rămânând astfel cel stabilit în prim grad, de 3 ani.
4. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., inculpatul va fi obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului, în sumă de 100 lei, care acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În conformitate cu art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul T. C. P. (fiul lui P. și A., născut în data de 12.10.1979 în Reghin, cu domiciliul în ., jud. M., având CNP_) împotriva sentinței penale nr. 229/6 noiembrie 2014 pronunțate de Judecătoria Reghin în dosarul nr._, menținând hotărârea atacată.
Potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., obligă pe inculpatul apelant să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
dr.M. V. F. G.
Grefier,
G. C.
Red./thred.M.V./19.02.2015/3ex.
Jud.fond.A. H.
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 6/2015.... → |
|---|
