Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 9/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 9/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr. 9/A
Ședința publică din 31 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr.M. V.
Judecător I. C. B.
Grefier G. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de către:
- P. de pe lângă Tribunalul M.
- partea civilă Direcția G. a Finanțelor P. M., în prezent Direcția G. R. a Finanțelor P. B. – Agenția Județeană a Finanțelor P. M. (cu sediul în municipiul Tg.M., ..1-3, jud.M.),
împotriva sentinței penale nr.27 din 25 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și lipsa reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror V. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 17 ianuarie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 31 ianuarie 2014. Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Prin decizia penală nr. 27/25.02.2013 a Tribunalului M. s-a dispus după cum urmează:
În conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură achită pe inculpatul G. G. de sub acuza comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF –DGFP M. (prin reprezentanții săi, cu sediul în mun. Tg. M. .. 1-3, jud. M.).
Dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit pe bunurile imobile ale inculpatului G. G. - constînd în casă de locuit situată în com. Ghindari .. 159, jud. M., neevidențiată în cartea funciară – pînă la concureța sumei de 18.516,43 lei, prin ordonanța din 1 februarie 2011 a IPJ M. – Poliția Stațiunii Sovata, dată în dosarul nr. 55/P/2011 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul M..
Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, rămân în sarcina acestuia, din care onorariul avocatului desemnat din oficiu se va avansa Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.
În motivare, se arată că inculpatul G. G. are calitatea de reprezentant legal al I.F. G. G., sens în care, potrivit dispozițiilor Codului fiscal, avea obligația întocmirii și ținerii la zi a actelor contabile: facturi, chitanțe, register etc. precum și a depunerii la termenele stabilite a declarațiilor fiscale aferente acestei forme de organizare, inclusiv a declarațiilor de TVA.
Astfel la data de 13 octombrie 2010, Garda Financiară – Secția Județeană M. a efectuat un control la „Întreprinderea Familială G. G.”, la sediul acestei instituții, asupra documentelor puse la dispoziție de inculpatul G. G., întocmindu-se procesul-verbal de control cu nr._ din data de 13.10.2010. Cu această ocazie, s-a constatat că inculpatul a emis facturile fiscale și chitanțele identificate în anexa nr. I și nr. II la procesul-verbal de control (și la care se face referire și în rechizitoriu cum că nu ar fi fost evidențiate în actele contabile), din precizările cerute expres de către instanță, rezultînd și că acele facturi și chitanțele aferente au fost înregistrate în Registrul de plăți și încasări al I.F. G. G., dar că inculpatul – în calitatea sa de reprezentant al acesteia, a omis a depune declarațiile de TVA, încălcînd prevederile art. 126, art. 134, art. 1341 și ale art. 137 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, fapt care a dus la prejudicierea bugetului de stat cu suma imputată 18.516,43 lei. În aceeași ordine de idei, organul fiscal a stabilit în sarcina inculpatului obligația de a vira acea sumă, în două tranșe menționate expres în procesul-verbal de control.
Așadar, inculpatului în calitatea sa de reprezentant al I.F. G. G., i s-a imputat practic, omisiunea depunerii declarațiilor de TVA la termenele stabilite de legislația fiscală în materie, iar nu cel al neînregistrării în actele contabile a unor facturi la care s-a făcut trimitere și care se regăsesc în evidențele contabile ale întreprinderii familiale.
În acest context, inculpatului îi sunt aplicabile prevederile art. 81-83 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la declarațiile fiscale, forma și conținutul acestora, precum și la depunerea lor, inclusiv a celei de TVA, în acord și cu prevederile art. 126, art. 134, art. 1341 și ale art. 137 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, menționate în actul de control, fapta sa putînd fi încadrată, cel mult în TITLUL X „Sancțiuni” la capitolul „Contravenții” prevăzute de art. 219 din OG nr. 92/2003 conform căruia „ (1) Constituie contravenții următoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declarațiilor de înregistrare fiscală sau de mențiuni;
b) neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;”
Or, inculpatului i se impută tocmai acest fapt, al nedepunerii declarațiilor, reținîndu-se în sarcina sa infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, conform căruia: „(1) Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:
…………….
b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; ”
Așadar, coroborînd toate aceste probe, instanța reține că, raportat la constatările organelor de control fiscal, în raport cu obligațiile inculpatului G. G., în calitate de reprezentant legal al „Întreprinderii Familiale G. G.”, referitoare la existența evidențelor contabile aferente perioadei ianuarie – septembrie 2010, respective a omisiunii de a depune declarațiile de TVA pentru anul 2010, cu privire la veniturile realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând o pagubă bugetului statului în sumă de 18.516,43 lei, reprezentând TVA neplătit, nu i se poate imputa comiterea infracțiunii menționate, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, în condițiile în care nu s-a dovedit că prin conduita sa, inculpatul a încălcat o normă penală, ci, cel mult, una contravențională, soluția care se impune în prezenta cauză fiind aceea de achitare pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. b Cod penal, respective că fapta nu este prevăzută de legea penală.
În conformitate cu prevederile art. 345 alin. 3 Cod procedură penală, cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură, instanța a dispus achitarea inculpatului G. G. de sub acuza comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Totodată, potrivit prevederilor art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, instanța a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF –DGFP M..
De asemenea, a arătat că potrivit prevederilor art. 163 și urm. Cod procedură penală, va dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit pe bunurile imobile ale inculpatului G. G. - constînd în casă de locuit situată în com. Ghindari .. 159, jud. M., neevidențiată în cartea funciară – pînă la concurența sumei de 18.516,43 lei, prin ordonanța din 1 februarie 2011 a IPJ M. – Poliția Stațiunii Sovata, dată în dosarul nr. 55/P/2011 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul M..
Împotriva acestei sentințe au formulat apel P. de pe lângă Tribunalul M., care a solicitat menținerea sechestrului asigurator, și partea civilă Statul român prin ANAF prin DGRFP B. prin AJFP M., care a solicitat constatarea săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, încadrată în art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, și repararea integrală a pagubei.
Apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Starea de fapt nu este contestată în cauză, și Curtea de Apel o va reține ca atare, făcând trimitere la descrierea făcută de prima instanță. În esență, inculpatul a emis facturile fiscale și chitanțele identificate în anexa nr. I și nr. II la procesul-verbal de control, acele facturi și chitanțele aferente au fost înregistrate în Registrul de plăți și încasări al I.F. G. G., dar inculpatul – în calitatea sa de reprezentant al acesteia, a omis a depune declarațiile de TVA la organele fiscale.
În discuție este încadrarea în drept a acestor fapte.
Așa cum admite și apelanta- parte civilă, nu se pot reține dispozițiile art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care inculpatul a evidențiat contabil operațiunile comerciale efectuate.
În ce privește dispozițiile art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, Curtea de Apel are în vedere considerentele deciziei nr. 3203 din 21 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Conform art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală numai fapta de ascundere a bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Prin urmare, norma de incriminare cuprinsă în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 nu este incidentă în cazul omisiunii plății taxei pe valoarea adăugată, dacă bunul sau sursa impozabilă sau taxabilă nu a fost ascunsă, în acest caz existând doar obligația fiscală de plată a taxei pe valoarea adăugată. Neînregistrarea unei persoane fizice ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată constituie infracțiunea de evaziune fiscală exclusiv în ipoteza în care bunul sau sursa impozabilă ori taxabilă a fost ascunsă, iar nu și în ipoteza în care atât pentru terenurile care au format obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, cât și pentru contractele de vânzare-cumpărare au fost achitate obligațiile fiscale, cu excepția taxei pe valoarea adăugată, întrucât, în acest caz, bunul sau sursa impozabilă ori taxabilă nu a fost ascunsă.
Aceste considerente se aplică, mutatis mutandis, și speței de față. Cât timp inculpatul a emis facturi fiscale pentru operațiunile efectuate, și le-a înregistrat în contabilitate, nu se poate reține că a ascuns sursa taxabilă, în ciuda omisiunii depunerii declarațiilor de TVA la organul fiscal. Omisiunea sa nu este prevăzută de legea penală.
În mod întemeiat a dispus prima instanță achitarea inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală.
De asemenea, față de dispozițiile art. art. 346 alin. 4 Cod pr. pen., în mod întemeiat a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
În ce privește dispoziția de ridicare a sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor inculpatului, instanța de apel nu înțelege această dispoziție ca pe una executorie, dată în baza art. 168 Cod pr. pen., dovadă în acest sens fiind faptul că nici nu a fost pusă în executare. Reține că prima instanță a dispus ridicarea sechestrului în conformitate cu art. 353 alin. 3 Cod pr. pen., care prevede că, de drept, când instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii civile potrivit art. 346 alin. ultim, măsurile asigurătorii se mențin și încetează în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, dacă nu se introduce acțiune în fața instanței civile.
Omisiunea primei instanțe de a preciza termenul de 30 de zile de la care încetarea măsurii operează este o simplă eroare materială, care poate fi îndreptată de prima instanță, eventual la cererea celui interesat, pe calea prevăzută de art. 195 Cod pr. pen., și nu necesită modificarea pe fond a sentinței.
Ca urmare, Curtea de Apel va respinge în baza art. 379 pct 1 lit. b C.p.p. ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul M. și partea civilă Statul român prin ANAF prin DGRFP B. prin AJFP M. împotriva s. p. 27/25.02.2013 a Tribunalului M..
În baza art 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală o va obliga pe apelanta parte civilă să plătească statului o jumătate din suma avansată cu titlu de cheltuieli judiciare, iar restul cheltuielilor avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 379 pct 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul M. și partea civilă Statul Român prin ANAF prin DGRFP B. prin AJFP M. (cu sediul în Tg.M., ..1-3, jud.M.) împotriva s. p. 27/25.02.2013 a Tribunalului M..
În baza art 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală obligă pe apelanta parte civilă să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor avansate de stat vor rămâne în sarcina statului, iar din totalul cheltuielilor, suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru partea civilă și pronunțare pentru inculpat.
Pronunțată în ședință publică azi 31.01.2014.
Președinte, Judecător,
dr.M. V. I. C. B.
Grefier,
G. C.
Red/tehn.I.B.-03.02.2014
Imprimat G.C. – 04.02.2014/2 ex
Jud.fond I. L.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.204 NCPP. Încheierea nr.... | Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... → |
|---|
