Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 400/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 400/2014
ROMÂNIA
C. DE A. TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 400/A
Ședința publică din 27 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I.-C. B.
Judecător M.-R. C.
Grefier K. P.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Reghin, împotriva sentinței penale nr. 103 din 20 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._, privind pe inculpatul M. L. E..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților precum și a reprezentantului Ministerului Public, respectiv a doamnei procuror V. O. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Târgu M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și cuvântul părților asupra fondului cauzei, sunt cuprinse în încheierea de ședință din 24 noiembrie 2014 când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.
C. DE A.
Deliberând asupra prezentului apel:
La data de 20.05.2014, Judecătoria Reghin a pronunțat, în dosarul nr._, sentința penală nr.103 prin care în temeiul art. 396 alin. 1 și 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală l-a achitat pe inculpatul L. M. E., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu reținerea art. 37 lit. b din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, a constatat că inculpatul era arestat în altă cauză și că în cauză partea vătămată G. A., nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art.398 raportat la art. 275 pct. 4 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Judecătoria Reghin pentru a pronunța această soluție a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. M. E., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și sancționată de art. 208 alin. 1, 209 al.1 lit. e, g cu aplicarea art. 37 lit. a C.p.
În fapt s-a reținut că, în seara zilei de 21.12.2011, în jurul orelor 21,30 inculpatul L. M. E. a intrat în incinta salonului „Edy Slim”, situat pe . Reghin, unde profitând de neatenția părții vătămate G. A. i-a sustras două telefoane mobile marca „Samsung Galaxy 550”, cu cartela Vodafone, și „Samsung GTS 5610”, cu cartela Orange.
După comiterea furtului inculpatul L. M. E. a valorificat telefonul mobil, marca „Samsung GTS 5610”, mătușii H. R., cu suma de 250 lei, la domiciliul căreia a petrecut noaptea.
În cursul dimineții zilei de 22.12.2011 inculpatul i-a arătat acesteia un telefon mobil, marca „Samsung Galaxy”, cu rugămintea de a-l vinde și astfel susnumita s-a deplasat la Oficiul Poștal, unde s-a întâlnit cu U. N., căruia i l-a vândut cu suma de 100 lei.
După cum a rezultat din procesul-verbal, încheiat de către organele de poliție, în terminalul mobil marca „Samsung Galaxy 550”, ultima cartelă telefonică, utilizată, cu numărul_, a aparținut numitului D. G. iar în terminalul mobil marca „Samsung GTS 5610” ultima cartelă telefonică, utilizată, cu numărul_, a aparținut numitului C. O..
Din declarația martorului U. N. a rezultat că, după ce a intrat în posesia telefonului mobil, marca „Samsung Galaxy 550”, pe care l-a cumpărat de la H. R., l-a decodat, iar după aceea l-a revândut martorului D. G., cu suma de 150 lei și, încă un telefon mobil, marca „Sony Ericsson W 810i”, în compensarea prețului.
În ceea ce privea telefonul mobil, marca „Samsung GTS 5610”, din declarația martorei M. E. a rezultat că, la sfârșitul lunii ianuarie 2012, s-a deplasat la domiciliul martorei H. R., care i-a vândut telefonul cu suma de 200 lei, iar aceasta la rândul ei, l-a oferit nepotului C. O., în schimbul unui telefon mobil, marca „Sony Ericsson W395” .
Pe parcursul cercetărilor efectuate de către organele de poliție ambele telefoane au fost ridicate din posesia ultimilor dobânditori, D. G. și C. O., și restituie părții vătămate, pe bază de dovadă.
Prejudiciul cauzat părții vătămate G. A. avea valoarea de 1500 lei, pentru care nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a reținut faptul că inculpatul nu a recunoscut fapta, însă vinovăția i-a fost demonstrată prin probele menționate. Din fișa cazierului judiciar a rezultat că, în raport de sentința penală nr. 126/08.02.2010 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin Decizia penală nr. 47/R/7.04.2010 a Tribunalului Bistrița Năsăud, i s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani 6 luni închisoare, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie.
În drept, s-a apreciat că, fapta inculpatului L. M. E. de a sustrage, în loc public și pe timp de noapte, două telefoane mobile, din posesia legitimă a părții vătămate G. A., în scopul însușirii pe nedrept, întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1,209 al.1 lit. e, g cu aplicarea art. 37 alin. a C.p. Ca mijloace de probă s-au invocat: proces-verbal de consemnare a plângerii ( f .6), declarație parte vătămată (f. 7), declarație martori ( f .14, 17, 18, 23, 24, 25), dovadă de ridicare ( f. 19, 21), dovada de predare (f. 20,22), planșe fotografice ( f 26-28), proces-verbal ( f 29).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că:
Inculpatul nu a recunoscut acuzele ce i s-au adus și a susținut, în mod constant, că nu a intrat în incinta salonului Ellys, (fila 47 din dosar). În primul rând, instanța a reținut că în cauză nu existau probe, din care să fi rezultat faptul că inculpatul a fost cel care a intrat în salonul de înfrumusețare, și nu o altă persoană.
De asemenea, partea vătămată G. A., a reținut și a presupus că persoana, ce a sustras telefoanele, era un copil. Ea a făcut aceste aprecieri după înfățișarea persoanei respective: „de statură mică”, astfel cum aceasta a susținut în fața instanței de judecată. În cauză s-a procedat la audierea, în calitate de martori, a numiților U. N., care a recunoscut faptul că a cumpărat un telefon de la numita H. R., care i-a spus că telefonul era al ei, iar, ulterior, acesta a vândut, telefonul, pentru o anumită sumă de bani și pentru un alt telefon. Martorul C. O., a relatat împrejurările în care a făcut un schimb de telefoane, deci a intrat în posesia unui telefon Samsung, de la bunica sa M. E., care, la rândul său, a recunoscut împrejurările în care a cumpărat un telefon marca Samsung de la H. R.. Tot martora a indicat faptul că telefonul avea încărcător, precum și actele și cutia telefonului. Martora H., a confirmat faptul că telefonul pe care l-a cumpărat, de la inculpat, avea căști și încărcător, precum și acte, iar inculpatul i-a comunicat faptul că cumnatul său l-ar fi scos pe abonament. Tot martora a arătat că telefonul,dat martorului U. N., era un telefon ce nu provenea de la inculpat.
Întrucât în actul de acuză s-a reținute că telefoanele au fost ridicate, din posesia ultimilor dobânditori, respectiv D. G. și C. O., instanța a procedat la audierea în calitate de martor și a numitului D. G.. Martorul audiat a arătat că nu a cumpărat telefonul de la inculpat, ci de la o persoană cu numele de Nicușor. Martorul a relatat că i-a dat acestuia suma de 150 lei și un alt telefon în schimb. Tot martorul a mai arătat că, a încercat să-și recupereze paguba de la Nicușor, persoana care se ocupa cu vânzarea de telefoane, însă nu a reușit nici în prezent.
Coroborând declarațiile persoanelor audiate, cu declarațiile inculpatului, și cu starea de fapt reținută de către procurorul de caz, instanța a reținut că, în ceea ce-l privea pe inculpat, starea de fapt reținută în rechizitoriu nu era confirmată cu probe suficiente.
În ceea ce privea fapta reținută în rechizitoriu, în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut fapta, s-a apreciat că sarcina probei revenea, în condițiile art. 99 cod procedură penală, procurorului de caz. Astfel, deși la ieșirea din salon a persoanei, care a sustras telefoanele mobile, a existat un martor, respectiv vecina de la etajul trei, care se presupunea că ar fi văzut persoana, ce a ieșit din salon și care, ulterior, a luat-o la fugă, în cursul urmăririi penale organele de cercetare nu au făcut cercetări în vederea identificării acesteia.
Singura probă certă, propusă de către acuză, a fost declarația martorului H. R., însă, cu ocazia confruntării cu martorul U. N., a reieșit că era vorba de alte telefoane, decât cele ce formau obiectul actului de acuză.
Cu toate acestea, față de probatoriul administrat, instanța a reținut faptul că probele administrate, în cauză, nu au dovedit participarea inculpatului la comiterea faptei de furt, ci doar înstrăinările, succesive a celor două telefoane, neexistând probe care să înlăture orice dubiu că inculpatul era cel care a intrat în salonul de înfrumusețare și a sustras bunurile.
Unul din elementele constitutive ale infracțiunii de furt, sub aspectul laturii obiective, era luarea unui bun mobil, din posesia sau detenția altuia, aspect element neprobat în cauză, in condițiile în care inculpatul a dovedit prin probele administrate, că nu era autorul furtului.
Nu s-a făcut deci dovada faptului că inculpatul ar fi fost persoana care ar fi sustras cele două telefoane, toate aceste afirmațiile din cuprinsul rechizitoriului fiind simple supoziții, nesusținute sub aspect probator.
Singura certitudine în cauză era faptul că cele două telefoane au fost recuperate, însă nu s-a adus nici o probă, care să formeze convingerea instanței cu privire la participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii de furt, iar, în lipsa unor probe clare, neechivoce, din care să fi rezultat participarea inculpatului la săvârșirea faptei, reținute în sarcina sa, în cauză nu s-a putut forma convingerea instanței cu privire la veridicitatea celor reținute în cuprinsul actului de sesizare a instanței, în condițiile în care nu s-a procedat la identificarea tuturor martorilor, iar inculpatul nu a recunoscut.
Având în vedere că, la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, instanța trebuia să își întemeieze convingerea, cu privire la vinovăția inculpatului pe probe certe, sigure, neechivoce și întrucât probele administrate în cauză nu au avut acest caracter, fiind indirecte și nedecisive, lăsând loc la îndoieli cu privire la vinovăția inculpatului, s-a impus în cauză a se da eficienta regulii “in dubio pro reo”. Potrivit acestei reguli, orice îndoială era în favoarea inculpatului, iar atunci când nu se putea proba, cu certitudine, vinovăția unei persoane pentru săvârșirea unei fapte penale, nu era posibilă tragerea ei la răspundere.
Aceasta regulă constituia un complement al prezumției de nevinovăție, prezumție consacrată de dispozițiile art. 4 Cod de procedura penală, în conformitate cu care “orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.
Potrivit art.99 Cod procedură penală, suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, având dreptul de a nu contribui la propria acuzare, iar potrivit principiilor generale care guvernează activitatea judiciară, în acțiunea penală sarcina probei aparține în principal procurorului, deoarece imposibilitatea probării situației invocate echivalează cu inexistența acesteia: ubi est non esse .>
În consecință, inculpatul beneficiind pe deplin de prezumția de nevinovăție, în sensul art. 4 și art. 99 alin. 2 Cod procedură penală, instanța în temeiul art. art. 396 alin. 1 și 5, raportat la art. 16 alin. 1 lit. c cod p. penală, l-a achitat pe inculpatul L. M. E., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu reținerea art. 37 lit. b din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
S-a constatat că inculpatul era arestat în altă cauză și, în ceea ce privea necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor deduse judecății aceasta s-a impus având în vedere modificările legislative intervenite cu ocazia intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, respectiv noul Cod penal, care dispuneau ca legea nouă să fie aplicată de la data intrării ei în vigoare, tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, conform art. 3 din Legea nr. 255/1013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Instanța a mai constatat că partea vătămată G. A., nu s-a constituit parte civilă.
Ca urmare a soluției pronunțate, în temeiul art.398 raportat la art. 275 pct. 4 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Această soluție, în termen legal, a fost atacată cu apel de către P. de pe lângă Judecătoria Reghin care, criticând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, a solicitat ca, în urma admiterii căii de atac astfel exercitate, reformându-se sentința penală criticată, și, rejudecându-se cauza, să se procedeze la condamnarea inculpatului L. M. E. pentru infracțiu ni pentru care a fost dedus judecății. S-a invederat că, în seara zilei de 21.12.2011, în jurul orelor 22,00, inculpatul L. M. E., în timp ce se afla la domiciliul martorei H. R., i-a remis un telefon mobil marca „Samsung GTS 5610, pe care 1-a cumpărat cu suma de 250 lei și un telefon marca Samsung Galaxy 550, pe care acesta 1-a remis martorului U. N., care, la rândul său, l-a vândut martorului D. G. cu suma de 150 lei, în compensarea diferenței de 250 lei, primind un telefon marca Sony Ericson W 810 i.
În ceea ce privea telefonul mobil, marca „Samsung GTS 5610", din declarația martorei M. E. a rezultat că, a sfârșitul lunii ianuarie 2012, s-a deplasat la domiciliul martorei H. R., care deținea telefonul respectiv și astfel martora M. E. 1-a cumpărat cu suma de 200 lei.
Din procesul-verbal încheiat de către organele de poliție, pe care instanța nu 1-a luat în considerare la analizarea vinovăției inculpatului, rezulta că, în terminalul mobil marca Samsung Galaxy 550, ultima cartelă telefonică utilizată cu numărul_, a aparținut numitului D. G., iar în terminalul mobil marca Samsung GTS 5610 … ultima cartelă telefonică, utilizată cu numărul_, a aparținut numitului C. O..
Varianta prezentată de către inculpat, în cursul cercetării judecătorești și anume că, la data de 21.12.2011, nu s-a aflat la domiciliul martorei H. R., a fost contrazisă de declarația dată în cursul urmăririi penale, din care rezulta că a văzut cele două telefoane mobile, la aceasta și, mai mult, avea cunoștință că au fost vândute altor persoane, unul dintre destinatari fiind numita M. E..
Pe parcursul cercetărilor efectuate de organele de poliție, ambele telefoane au fost ridicate din posesia ultimilor dobânditori, și, anume de la D. G., telefonul marca Samsung Galaxy 550, ._, respectiv de la C. O. telefonul marca Samsung GTS 5610, cu carcasă de culoare neagră, având ._ și restituite părții vătămate G. V. la datele de 22.02. și 15.03.2012.
Așadar, varianta prezentată de către martorii H. R. și U. N., în cursul cercetării judecătorești, în sensul că telefoanele care s-au aflat în posesia lor, nu erau cele care proveneau din furt, a fost înlăturată prin probele pe care le-au expus, rezultând, în urma analizării în succesiunea lor logică cronologică, că cel care le-a sustras în împrejurările descrise, era inculpatul și nu o altă persoană, o astfel din urmă apreciere la care a ajuns instanța fiind de natură să conducă la denaturarea stării de fapt descrisă.
Prin prisma argumentelor expuse, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală s-a cerut admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, în fond, condamnarea inculpatului L. M. E. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Analizând apelul astfel declarat, cu stricta respectare a disp.art.412, 416-419 Cod procedură penală se constată că acesta are caracter fondat, impunându-se a fi admis, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Din analiza probatoriului administrat în prezenta cauză și care a fost, parțial readministrat la nivelul acestei instanțe de control judiciar, rezultă dincolo de orice dubiu, că în a treia decadă a anului 2012, inculpatul intimat L. M. E. a remis mătușii sale H. R., două telefoane mobile marca Samsung, pe care le-a cerut să le valorifice. De precizat că, acest inculpat sustrăsese aceste bunuri (ce constituiau proprietatea părții vătămate G. A.), în seara zilei de 21.12.2012, pătrunzând în salonul de coafură Edy Slim, din cart.Rodnei, din Reghin, de unde, profitând de neatenția părții vătămate, le-a luat. Deși la prim grad jurisdicțional, s-a apreciat că, probele nu permit formarea unei convingeri ferme, referitoare la vinovăția inculpatului, o asemenea opinie nu poate fi împărtășită, deoarece mătușa inculpatului a fost cea care a primit de la acesta bunurile sustrase, ce au fost imediat vândute, inculpatul a fost plasat în locul critic de martorul H. C. M.; el a recurs la apărări lipsite de suport, iar declarațiile martorilor audiați sub prestare de jurământ, au permis determinarea certă a faptului că inculpatul a posedat cele două bunuri, sustrase de la partea vătămată, bunuri ce și le-a însușit pe nedrept și pe care le-a remis, spre a fi valorificate, martorei H. R..
Se apreciază că inculpatul se face vinovat de săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a faptei de furt calificat, infracțiune ce este incriminată, în prezent de disp.art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.b Cod penal. La termenul de judecată din data de 24.11.2014, s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, deoarece pentru a se respecta decizia nr.265/2014 a Curții Constituționale, față de inculpat trebuiau a fi reținute ca incidente disp.art.41 alin.1, 43 alin.5 Cod penal și nu preved.art.37 lit.b din vechiul Cod penal. Această schimbare de încadrare juridică se impune a fi operată pentru a fi realizată o corectă aplicare a normelor de drept substanțial, în timp și spațiu, asigurându-se astfel o justă aplicare, față de inculpat, a dispozițiilor legii penale mai favorabile.
Astfel cum s-a arătat, inculpatul a comis fapta de furt calificat, ce i-a reținută în sarcină, infracțiune pentru care i se va angaja răspunderea penală cu stricta respectare a preved.art.74 din noul Cod penal. Se va avea în vedere perseverența infracțională manifestată de inculpat, atingerea adusă de acesta unor valori sociale ocrotite de legiuitorul român – patrimoniul persoanei, conduita adoptată de acesta pe parcursul soluționării cauzei, respectiv atitudinea evident oscilantă, în apărare, la care a recurs.
Pe cale de consecință, conform preved. art.421 pct.2 litz.a din noul Cod de procedură penală va admite apelul promovat de către P. de pe lângă Judecătoria Reghin împotriva sentinței penale nr. 103 din 20 mai 2014 a Judecătoriei Reghin.
Va desființa parțial sentința penală criticată și rejudecând cauza în următoarele limite:
Conform disp. art. 386 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridică a faptei, reținute în sarcina inculpatului intimat, din prev. art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplic art. 37 lit. b din vechiul Cod penal și art. 5 Cod penal, în dispozițiile art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplic art. 41 alin. 1 și a art. 43 alin. 5 Cod penal și reținerea art. 5 Cod penal.
Potrivit disp. art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b Cod penal cu aplic art. 41 alin. 1 și a art. 43 alin. 5 Cod penal reținându-se și incidența disp. art. 5 Cod penal îl va condamna pe inculpatul L. M. E. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Conform disp. art. 65 Cod penal va interzice inculpatului intimat, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prev. de lit. a și b ale alin. 1 al art. 66 Cod penal și îi va aplica inculpatului intimat, pentru un termen de 1 an, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen.
Conform disp. art. 108 lit. d rap. la art. 112 alin. 1 lit. d Cod penal va dispune confiscarea de la inculpatul intimat L. M. E. suma de 350 lei, obținută în urma comiterii infracțiunii de furt calificat și conform disp.art.274 Cod procedură penală va obliga inculpatul intimat să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare aferente soluționării cauzei la prim grad jurisdicțional suma de 633 lei, din care suma de 200 lei cu titlu de onorariu pentru avocatul din oficiu desemnat pe seama sa, se va avansa Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.
Va menține restul dispozițiilor din sentința penală criticată, ce nu contravine prezentei.
Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului, conform disp.art.275 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de către P. de pe lângă Judecătoria Reghin împotriva sentinței penale nr. 103 din 20 mai 2014 a Judecătoriei Reghin.
Desființează parțial sentința penală criticată și rejudecând cauza în următoarele limite:
Conform disp. art. 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului intimat din prev. art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic art. 37 lit. b din vechiul C.pen. și art. 5 C.pen. în dispozițiile art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic art. 41 alin. 1 și a art. 43 alin. 5 C.pen. și reținerea art. 5 C.pen.
Potrivit disp. art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b C.pen. cu aplic art. 41 alin. 1 și a art. 43 alin. 5 C.pen. reținându-se și incidența disp. art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul L. M. E. (fiul lui N. și E., născut la data de 10.11.1986 în Reghin, jud. M., domiciliat în ., nr. 263, jud. M., CNP._, deținut în Penitenciarul Bistrița) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Conform disp. art. 65 C.pen. interzice inculpatului intimat pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prev. de lit. a și b ale alin. 1 al art. 66 C.pen.
Aplică inculpatului intimat, pentru un termen de 1 an, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.pen.
Conform disp. art. 108 lit. d rap. la art. 112 alin. 1 lit. d C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul intimat L. M. E. suma de 350 lei, obținută în urma comiterii infracțiunii de furt calificat.
Obligă inculpatul intimat să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare aferente soluționării cauzei la prim grad jurisdicțional suma de 633 lei, din care suma de 200 lei cu titlu de onorariu pentru avocatul din oficiu desemnat pe seama sa, se va avansa Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.
Menține restul dispozițiilor din sentința penală criticată ce nu contravine prezentei.
Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului, suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pe seama inculpatului, se va avansa Baroului M. din fondul special al Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2014.
Președinte Judecător
I. C. B. M.-R. C.
Grefier
K. P.
Red.MRC/29.12.2014
Thnred./CC/2 exp./08.01.2015
Jd.fd. G.B.
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 394/2014.... | Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 384/2014.... → |
|---|
