Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 296/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 296/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 296/2014

ROMÂNIA

C. DE A. T. M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 296/A

Ședința publică din data de 9 octombrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE F. G.

Judecător A. O.

Grefier A. B. F.

Pe rol judecarea apelurilor formulate de:

-partea civilă S. C. Județean de Urgență T. M. (cu sediul în T.-M., .. 50, județul M.),

-partea civilă S. S. M. (cu domiciliul în Toplița, .. A, .),

-partea responsabilă civilmente E. R. A. R. S.A. (cu sediul în Voluntari, .. 10, Global City Business Park, județul I.) împotriva Sentinței penale nr. 42/12.02.2014, pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror G. G. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Tg.M..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din data de 24 septembrie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 9 octombrie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C. DE A.

Deliberând asupra prezentelor apeluri:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A. Tg-M. la data de 11.03.2014 sub nr._ părțile civile S. S. M. și S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T.-M. și partea responsabilă civilmente . R. SA au declarat apel împotriva sentinței penale nr. 42/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Toplița.

În motivarea apelului, partea civilă S. S. M. solicită admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor morale în suma solicitată de 50.000 euro.

Partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T.-M. a solicitat acordarea dobânzilor aferente cheltuielilor de spitalizare.

Societatea de asigurare a solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale în limita documentelor justificative, precum și a celor morale acordate de prima instanță părții civile.

A fost asigurată asistența juridică prin apărători aleși.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control retine următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 42/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Toplița, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 19 și art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1381, 1385 Cod civil, art. 49-50, 54-55 din Legea nr. 136/1995 și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. JUDEȚEAN T. M. și a fost obligat asigurătorul S.C. E. R. A. R. S.A. să plătească părții civile menționate suma de 2.415,60 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea părții vătămate S. S. M..

În temeiul art. 19 și art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1381, 1385, 1387, 1391 Cod civil, art. 49-50, 54-55 din Legea nr. 136/1995 și art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă S. S. M. și a fost obligat asigurătorul S.C. E. R. A. R. S.A. să plătească acestei părți civile suma de 11.635,00 lei, reprezentând daune materiale, precum și suma de 30.000,00 lei, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 275 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul Ț. C., la plata sumei de 100 (o sută) lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedură) în prezentul dosar.

În temeiul art. 276 alin. 4 și 274 alin. 3 Cod procedură penală, a fost obligat asigurătorul S.C. E. R. A. R. S.A. să plătească părții civile S. S. M. suma de 1.760 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în prezenta cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Situația de fapt care a stat la baza constituirii prezentului dosar a fost stabilită, cu caracter definitiv, prin sentința penală nr. 142/3.07.2013 pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr._ .

Astfel, s-a reținut că, la data de 19.06.2012, în jurul orelor 19,05, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia L. cu număr de înmatriculare_, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, l-a condus pe . mun. Toplița, pe trecerea de pietoni din dreptul imobilului nr.15, nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate S. S. M., care traversa . pieton, a acroșat-o și a accidentat-o grav.

La scurt timp, inculpatul a oprit autoturismul intenționând să transporte victima la spital, însă aceasta a refuzat, așteptând ambulanța, motiv pentru care inculpatul a schimbat poziția autoturismului, parcându-l lângă Hotelul „Călimani” din un. Toplița.

Fiind testat cu aparatul etilotest, s-a constatat o alcoolemie de 0,98 mg/l în aerul expirat, iar din buletinul de analiză toxicologică emis în urma recoltării de probe biologice la S. Municipal Toplița, s-a stabilit că inculpatul a condus autoturismul având o îmbibație alcoolică de 1,60 gr/1000 ml alcool pur în sânge (prima probă) și de 1,40 gr/1000 ml alcool pur în sânge (proba a doua), probe pe care acesta le-a contestat.

La solicitarea inculpatului, s-a efectuat expertiză medico-legală pentru interpretarea alcoolemiei, în urma căreia, s-a constatat că valoarea rezultată în urma testării cu etilotestul se corela cu valorile rezultate în urma analizelor de laborator și cu valoarea alcoolemiei calculate teoretic pentru ora evenimentului rutier, apreciindu-se că inculpatul a consumat băuturi alcoolice în ziua de 19.06.2012, cea a accidentului rutier.

Partea vătămată a fost transportată la S. Municipal Toplița cu ambulanța, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, după care a fost transferată la S. C. Județean de Urgență M., unde i-a fost stabilit diagnosticul de traumatism prin accident rutier, rămânând internată până pe data de 26.06.2012.

Pentru vindecarea leziunilor suferite, partea vătămată a avut nevoie de 80 – 85 de zile de îngrijiri medicale, după cum a rezultat din raportul de constatare medico-legală întocmit de Cabinetul de medicină legală G., din data de 16.08.2012.

Prin coroborarea probelor administrate în dosarul penal, instanța a reținut că faptele inculpatului întruneau elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 modificată și ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsit de art. 184 alin. 2, 4 și 4¹ Cod penal, săvârșite în concurs real.

În conformitate cu dispozițiile art. 1357 cod civil (în vigoare la data săvârșirii faptei), „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”

Erau aplicabile în speță și prevederile art. 19 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale, inclusiv pentru daunele morale, repararea pagubei putându-se realiza în natură sau prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natură nu mai este cu putință.

Dând eficiență acestor dispoziții, instanța a constatat că, în cauză, erau întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: fapta inculpatului avea caracter ilicit (constituia infracțiunea de vătămare corporală din culpă), a cauzat părților civile menționate prejudicii care nu au fost încă reparate, a fost comisă cu vinovăție (sub forma culpei cu previziune), iar între acțiunea ilicită a inculpatului și prejudiciile pretinse de părțile civile exista legătura directă de cauzalitate.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate de inculpat părților civile, instanța a ținut cont exclusiv de culpa acestuia în producerea accidentului.

Astfel, întrucât, accidentul rutier la producerea căruia a contribuit în totalitate inculpatul Ț. C. reprezenta un risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, contract prin care, potrivit art. 41 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în R., asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

De asemenea, potrivit art. 49 din același act normativ, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie, și pentru cheltuielile făcute de asigurați in procesul civil.

Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv (art. 50 din aceeași lege).

În temeiul acestor prevederi legale și observând că autoturismul condus de inculpat, cu numărul de înmatriculare_, avea, la data producerii accidentului, poliță de asigurare valabilă, încheiată la E. R. A. – R. S.A. (fila 52 dosar urmărire penală), instanța a reținut că această instituție avea calitatea de asigurător în cauză și urma a răspunde, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile cauzate de inculpat părților civile.

În ceea ce privea pretențiile SPITALULUI C. JUDEȚEAN T. M. din înscrisurile atașate la filele 71-76 în dosarul nr._, s-a observat că partea vătămată S. S. M. a fost transportată în această instituție medicală în ziua producerii accidentului și că a primit îngrijiri medicale de urgență, fiind efectuate astfel cheltuieli în cuantum de 2.415,60 lei, dovedite prin decontul depus la dosar.

Erau aplicabile în acest caz prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Unitatea medicală reprezintă o persoană păgubită ca urmare a faptei săvârșite de inculpat, astfel încât era incidentă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă, în temeiul prevederilor legale enunțate mai sus.

Față de aceste aspecte, ținând cont și de gradul de vinovăție al inculpatului în producerea accidentului (100 %, așa cum s-a reținut), instanța, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. JUDEȚEAN T. M. și a obligat pe asigurătorul S.C. E. R. A. R. S.A. să plătească părții civile menționate suma de 2.415,60 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea părții vătămate S. S. M..

Procedând la analizarea pretențiilor civile formulate de partea vătămată S. S. M. împotriva inculpatului Ț. C., instanța a constatat că acestea se concretizau în solicitarea reparării integrale atât a prejudiciului material, cât și a prejudiciului moral subsecvent comiterii faptei antisociale care întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Acoperirea prejudiciului material viza, din perspectiva părții vătămate, restituirea sumelor pe care aceasta le-a cheltuit în vederea restabilirii stării optime de sănătate, cheltuieli dovedite în totalitate prin înscrisurile administrate în cauză și prin declarațiile martorilor.

Înscrisurile reprezentând copii ale biletului de ieșire din spital, ale certificatelor de concediu medical, ale certificatului medico-legal, ale chitanțelor/bonurilor fiscale în care erau consemnate sumele efectiv achitate și ale celorlalte acte medicale, dovedea faptul că, în urma accidentului rutier, partea vătămată a suferit leziuni traumatice corporale, din cauza cărora a necesitat un număr total de 80- 90 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, martorii audiați în cauză au confirmat faptul că, o perioadă de timp după accident, partea vătămată a fost în imposibilitate de a-și desfășura activitățile curente, a suferit de depresie și a cheltuit mai multe sume de bani în vederea transportului la S. Județean T. M., pentru îngrijiri.

Certificatele de concediu medical atașate la filele 44 - 45 atestau faptul că partea vătămată S. S. M. a beneficiat de concediu medical în perioada cuprinsă între 19.06.2012 și 1.03.2013, astfel încât partea vătămată era îndreptățită să solicite obligarea inculpatului să acopere diferența dintre salariul realizat anterior producerii accidentului și indemnizația primită în cele 8 luni și 10 zile de concediu medical, în cuantum de 5980 lei (respectiv diferența dintre suma pe care ar fi câștigat-o partea civilă în această perioadă și contravaloarea venitului de 5792 obținut de aceasta).

Nu există la dosar niciun document medical care să fi atestat că părții vătămate i-ar fi fost diminuată capacitatea de muncă din cauza accidentului, drept urmare, nu era suficient ca un martor să declare că părții vătămate i-a fost afectată capacitatea de muncă, în lipsa oricăror alte probe care să se coroboreze cu aceasta, dar și în condițiile în care din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză nu a rezultat acest fapt.

Pe de altă parte, analizând chitanțele și bonurile fiscale depuse în copie la dosar, instanța a reținut că, prin intermediul lor, partea vătămată S. S. M. a dovedit că a achitat efectiv suma de 4.000 lei, pentru achiziționarea medicamentelor necesare în perioada de convalescență și transportul la unitatea spitalicească din T. M..

Astfel, s-a apreciat că daunele materiale solicitate de persoana vătămată au fost justificate și pe cale de consecință, asigurătorul a fost obligat să îi plătească părții civile S. S. M. suma de 11.635,00 lei, cu titlu de daune materiale.

În ceea ce privea prejudiciul moral, acesta reprezenta consecințele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorilor cu conținut neeconomic ce reprezenta tot atâtea atribute ale personalității umane, definind-o. În cazul de față era vorba de un prejudiciul moral constând în suferința psihică ce a fost cauzată părții vătămate S. S. M. de fapta inculpatului.

Repararea integrală a prejudiciului reprezenta principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 1057 Cod civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evoca neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nicio restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia. De asemenea, potrivit art. 19 alin.1 Cod procedură penală, acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale, potrivit legii civile.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Este de necontestat că, prin natura sa nepecuniară, prejudiciul moral nu poate fi exprimat în bani, dar nici nu este oportună o altă modalitate de reparare a acestei categorii de prejudicii. Așa fiind, fără a face abuz de aplicarea unor reguli arbitrare, instanța a considerat că, pentru a se asigura o reparație bazată pe un raport echitabil între faptă și prejudiciul suferit pe plan psihic, nu se impunea a se analiza sarcina probei în mod rigid.

Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Instanța a avut în vedere și Recomandările Consiliului Europei (Londra, 1969), care subliniază că principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut ca fiind aplicabil în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a acorda o compensare victimei; pe lângă daunele materiale suferite de partea vătămată, au existat și prejudicii morale care decurg din internarea în spital, din traumele fizice suferite, sechelele posttraumatice, toate afectând negativ posibilitatea părții vătămate de a participa la viața socială și de familie, comparativ cu situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului.

În aceste condiții, în speță, s-au avut în vedere suferințele fizice intense provocate părții vătămate de leziunile produse în urma accidentului rutier provocat de inculpat, leziuni grave, vindecabile în 80 - 90 zile de îngrijiri medicale, și faptul că aceasta a fost lipsită, pentru o perioadă îndelungată de posibilitatea de a-și desfășura activitățile zilnice potrivit voinței sale.

Instanța a mai ținut cont de vârsta și nivelul pregătirii profesionale a părții vătămate, de faptul că aceasta a resimțit puternic consecințele negative ale accidentului rutier, de culpa inculpatului în producerea accidentului, dar și de aspectul că acest eveniment nu i-a produs părții civile leziuni cu caracter permanent, de natură a-i afecta pe termen lung starea de sănătate sau capacitatea de muncă.

D. urmare, instanța a apreciat că era echitabil a se acorda părții vătămate S. S. M. o indemnizație pentru reparația prejudiciului nepatrimonial, în sumă de 30.000,00 lei, acțiunea sa civilă urmând a fi admisă doar în parte, evitând astfel o îmbogățire fără justă cauză.

A apreciat instanța, că suma de 50.000 euro, solicitată de victimă, este disproporționat de mare și că prejudiciul moral, suferit de partea vătămată, putea fi acoperit prin obligarea asigurătorului să plătească suma de 30.000,00 lei.

Referitor la cheltuielile judiciare efectuate de părți, în conformitate cu prevederile art. 276 alin. 4 și 274 alin. 3 Cod procedură penală, inculpatul era obligat să plătească părții vătămate, în caz de condamnare, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă, cheltuielile judiciare efectuate de acestea.

De asemenea, temei legal pentru acordarea cheltuielilor judiciare îl constituia și prevederile art. 50 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul era obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală.

Față de aceste prevederi legale și de soluția ce a fost pronunțată, observând că partea vătămată S. S. M., a făcut dovada cheltuielilor judiciare efectuate, în vederea soluționării prezentei cauze, prin înscrisurile depuse la dosar, instanța l-a obligat pe asigurător să plătească părții civile S. S. M. suma de 1.760 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de aceasta în prezenta cauză.

Examinând apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar le găsește fondate, sub aspectul greșitei obligări în mod direct a societății de asigurare, cu exonerarea inculpatului de la plata despăgubirilor materiale, ale celor morale și a cheltuielilor de judecată acordate părților civile, sub aspectul cuantumului redus al daunelor morale, precum și a omisiunii de a se dispune acordarea dobânzilor legale aferente cheltuielilor de spitalizare.

Prezenta cauză a fost disjunsă din cauza în care latura penală a fost soluționată în baza art. 320¹ alin. 7 din vechiul C. pr. pen.

Reanalizând soluționarea laturii civile, C. constată că, sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal – hotărârea instanței de fond fiind criticabilă doar pentru considerentele arătate anterior, soluția la care s-a oprit judecătoria, respectiv la admiterea în parte a acțiunilor civile este una temeinică.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar, consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă, gradul de culpă al acestuia, că s-a produs câte un prejudiciu părților civile, că există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciile produse.

Hotărârea este însă criticabilă, așa cum am arătat, sub aspectul obligării directe a societății de asigurare la plata despăgubirilor materiale, morale și a cheltuielilor de judecată către părțile civile.

Analizând apelul societății de asigurare, constatăm că în mod greșit aceasta a fost obligată în mod direct la plata despăgubirilor acordate părților civile și a cheltuielilor de judiciare efectuate de partea civilă, fără să fie obligat inculpatul la plata acestor sume de bani.

Prima instanță a pronunțat această soluție, dând o interpretare relativ eronată disp. art. 9 și art. 49 din Legea nr. 136/1995.

Aceste dispoziții legale trebuiesc coroborate cu disp. art. 397 alin. 1 rap. la art. 19 alin. 1, 2 și art. 86 C. pr. pen. Tragerea la răspundere civilă a inculpatului (și, după caz, în solidar cu partea responsabilă civilmente), nu este înlăturată de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 136/1995.

Mai întâi, se impune ca inculpatul să fie obligat la plata pretențiilor civile și a cheltuielilor judiciare.

Apoi, nu ne vom rezuma doar la constatarea calității de parte responsabilă civilmente a societății de asigurare, ci vom obliga această societate să plătească ea însăși despăgubirile acordate părților civile.

În acest sens, reamintim că în procesul penal, inculpatul este subiectul pasiv al acțiunii civile alăturate acțiunii penale, ceea ce înseamnă că, în cazul constatării îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii delictuale, el este ținut să repare prejudiciul.

În cazul particular al accidentelor rutiere ale căror victime au suferit vătămări fizice sau morale ori au decedat, pentru garantarea recuperării integrale a prejudiciilor cauzate victimelor sau terților, în dreptul intern au fost luate măsurile legislative adecvate care să asigure că aceste prejudicii vor fi acoperite integral prin asigurare sau, dacă vehiculul nu a fost identificat ori nu este asigurat, a fost înființat Fondul de protecție a victimelor străzii responsabil cu despăgubirea.

În prezenta cauză, autovehiculul este asigurat de răspundere civilă. Prin urmare, instanța investită cu soluționarea acțiunii penale și a acțiunilor civile alăturate acesteia nu poate să ignore prevederile Legii nr. 136/1995. Următoarele dispoziții ale acestui act normativ sunt relevante în speță:

- art. 54 alin. 1 potrivit căruia „… în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în R. se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, …, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”;

- art. 50 alin. 1 și 2 după care „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv”;

- art. 55 potrivit căruia „Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.

Despăgubirile se plătesc asiguraților dacă aceștia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite și despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.

Odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru pagubele suferite și că nu mai au nici o pretenție de la asigurătorul de răspundere civilă și asigurat (persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă.

În situația efectuării plății de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii.

În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul conform prevederilor art. 22, eventuala diferență de despăgubire dintre asigurarea facultativă și asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășește limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută de legislația în vigoare”.

Modalitatea în care este instituită prin lege asigurarea obligatorie de răspundere civilă ilustrează voința legiuitorului de a simplifica mijloacele prin care persoana prejudiciată ajunge să fie dezdăunată și corespunde scopului pentru care a fost instituită obligativitatea asigurării. Astfel, din moment ce legea obligă persoanele să se asigure tocmai pentru a garanta plata despăgubirilor către eventualii păgubiți, este firesc ca în situația producerii riscului asigurat garanția să devină funcțională, iar asigurătorul să fie ținut să plătească.

Considerentele enunțate mai sus determină concluzia după care în procesul penal care poartă pentru o infracțiune de vătămare corporală din culpă sau ucidere din culpă produsă printr-un accident rutier și în care a fost adusă și o acțiune civilă, inculpatul, când este antrenată răspunderea lui delictuală, este ținut să dezdăuneze partea civilă după regulile răspunderii civile delictuale. În același timp, obligația de dezdăunare incumbă și asiguratorului, în acest caz după regulile instituite de Legea nr. 136/1995 și potrivit clauzelor contractului de asigurare.

În aceiași ordine de idei, obligarea celor doi nu înseamnă că părților civile le este oferită o dublă plată, această măsură fiind exclusă de principiul neîmbogățirii fără justă cauză. O asemenea obligație lasă deschisă calea părților civile să se îndestuleze direct de la asigurator pentru daunele obținute în procesul penal și, doar dacă suma care le-a fost oferită de societatea de asigurare nu o acoperă integral pe cea acordată de către instanța de judecată sau în ipoteza în care, la executarea hotărârii, asiguratorul este insolvabil, părțile civile se pot îndrepta împotriva inculpatului pentru diferența neobținută de la societatea de asigurare.

Impunerea efectuării plății „în limitele contractului de asigurare” este o dispoziție previzibilă și executabilă, nefiind nevoie ca instanța să detalieze în hotărârea sa aceste limite. Aceasta, deoarece termenii contractului de asigurare sunt expres și clar stipulați, ei au fost asumați de părțile contractante odată cu perfectarea contractului, iar în fața instanței penale nu s-a dezvăluit de către asigurator vreo nelămurire în interpretarea clauzelor contractuale pentru a cărei clarificare să fie necesară intervenția instanței penale pe tărâmul chestiunilor prealabile. De altfel la dosar s-au depus actele de asigurare.

Analizând criticile privind cuantumul sumelor stabilite de prima instanță cu titlu de daune materiale, C. constată că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare a probatoriului administrat, iar soluționarea pretențiilor civile sub forma despăgubirilor materiale este la adăpost de orice critică, soluția fiind bazată pe materialul probator administrat.

Reanalizând cererea de constituire de parte civilă, apreciem că suma de 30.000 lei reprezentând daune morale acordate părții civile este una extrem de redusă, iar cea solicitată de 50.000 euro este una exagerată, raportat la particularitățile cauzei.

C. apreciază că 20.000 euro reprezintă o sumă care nu este exagerată și nici nu duce la o îmbogățire fără just temei a părții civile, ci reprezintă o sumă necesară și suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit, pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.

Instanța de judecată este cea chemată să stabilească criteriile și metodele necesare pentru determinarea cuantumului daunelor morale. În speță, așa cum a procedat de altfel instanța de prim grad, este aplicabil principiul reparației daunelor morale în cazul atingerii grave aduse drepturilor părților vătămate.

Reținem, în acest sens, calitatea vieții pe care partea civilă a avut-o, ca om sănătos, suferind în urma accidentului intervenția chirurgicală, fiindu-i implantată pe viață o proteză în membrul inferior, numărul de 80-85 de zile de îngrijiri medicale, perioada în care a fost imobilizată la pat, faptul că are în întreținere un copil minor și că își ajuta și mama – deplasându-se cu bicicleta, ca și dificultățile în exercitarea atribuțiilor la locul de muncă.

Suma de 20.000 euro acordată părții civile ca daune morale este, în opinia Curții, un cuantum în măsură să echivaleze suferințelor morale pricinuite acesteia.

Pentru daunele morale acordate, în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ elementele angajării răspunderii civile delictuale, astfel că se impune obligarea inculpatului la plata daunelor materiale și morale. Așa cum am reținut, s-a stabilit prin hotărârea penală că inculpatul este singurul răspunzător de accidental produs, lovind victima în timp ce se afla pe trecerea de pietoni, traversând regulamentar, leziunile suferite de aceasta fiind consecința conduitei imprudente ale inculpatului. Avem în vedere atât suferințele psihice la care a fost supusă partea civilă, cât și împrejurarea că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogățire nejustificată a părții civile și nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului inculpatului. Raportat la cele două criterii, considerăm că suma acordată în prim grad părții civile este una extreme de redusă, iar cea solicitată este una exagerată, astfel încât suma de 20.000 euro, la care se adaugă și condamnarea penală a inculpatului, reprezintă o reparație echitabilă și adecvată a suferințelor psihice îndurate de partea civilă, această instanță neidentificând niciun element care să justifice reducerea sau majorarea acestei câtimi.

S. s-a constituit parte civilă atât în privința cheltuielilor efectuate cu spitalizarea victimei, cât și cu dobânzile legale calculate de la data externării și până la data plății efective a debitului, însă prima instanță a omis să se pronunțe asupra dobânzilor, omisiune care va fi complinită prin prezenta decizie, inculpatul urmând a fi obligat inclusiv la plata acestor dobânzi.

Față de cele reținute, apelul spitalului va fi admis sub aspectul acordării dobânzilor solicitate, al părții civile sub aspectul majorării daunelor morale, iar apelul societății de asigurare va fi admis sub aspectul obligării inculpatului la plata despăgubirilor și a cheltuielilor judiciare, însă nu și sub aspectul reducerii despăgubirilor, pentru considerentele de mai sus.

Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, urmează ca, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, să admitem apelurile declarate de părțile civile S. S. M., S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T.-M. și de partea responsabilă civilmente . R. SA împotriva sentinței penale nr. 42/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Toplița.

În temeiul art. 423 alin. 1, 2 C. pr. pen, vom desființa parțial sentința penală atacată și rejudecând cauza pe latura civilă:

Vom înlătura din sentința atacată dispozițiile privind obligarea directă a părții responsabile civilmente . R. SA la plata despăgubirilor materiale, a celor morale și a cheltuielilor de judecată către părțile civile.

În baza art. 19 alin. 1, 2, 5 rap. la art. 86 C. pr. pen, vom obliga inculpatul Ț. C. să plătească următoarele sume:

 2.415,60 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T.-M., reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea părții vătămate S. S. M., precum și la plata dobânzilor legale aferente, calculate de la data scadenței – data externării – și până la data plății efective a debitului;

 11.635 lei cu titlu de daune materiale, 20.000 euro (sau echivalentul în lei la data plății) cu titlu de daune morale și 1.760 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către partea civilă S. S. M..

Vom obliga partea responsabilă civilmente . R. SA la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată acordate părților civile în cuantumurile stabilite prin prezenta decizie, în limitele contractului de asigurare.

Vom menține celelalte dispoziții din sentința atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, admite apelurile declarate de părțile civile S. S. M. (domiciliată în Toplița, .. A, ., jud. Harghita, având CNP:_), S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ T.-M. (cu sediul în T. M., .. 50, județul M.) și de partea responsabilă civilmente . R. SA (cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord, Global City Business Park, nr. 10, județul I.) împotriva sentinței penale nr. 42/12.02.2014 pronunțată de Judecătoria Toplița.

În temeiul art. 423 alin. 1, 2 C. pr. pen, desființează parțial sentința penală atacată și rejudecând cauza pe latura civilă:

Înlătură din sentința atacată dispozițiile privind obligarea directă a părții responsabile civilmente . R. SA la plata despăgubirilor materiale, a celor morale și a cheltuielilor de judecată către părțile civile.

În baza art. 19 alin. 1, 2, 5 rap. la art. 86 C. pr. pen, obligă inculpatul Ț. C. (fiul lui I. și F., născut la data de 14.04.1973, cu CNP:_6domiciliat în Toplița, . nr.21, jud. Harghita) să plătească următoarele sume:

Obligă partea responsabilă civilmente . R. SA la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de juedecată acordate părților civile în cuantumurile stabilite prin prezenta decizie, în limitele contractului de asigurare.

Menține celelalte dispoziții din sentința atacată, care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2014.

Președinte Judecător

F. G. A. O.

Grefier,

A. B. F.

Red.AO/15.10.2014

Thnred./CC/2 exp./17.10.2014

Jd.fd. I.L.H.

← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr....		Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 83/2012.... →

Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 296/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 296/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ