Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 538/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 538/2015 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 538/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 538/A

Ședința publică din 10 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. G.

Judecător A. O.

Grefier A. B. F.

Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de către inculpatul M. N. F. (fiul lui N. și E., născut la data de 5.12.1995, în R., județul M.), împotriva Sentinței penale nr. 148/4.06.2015, pronunțată de Judecătoria R., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror V. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-M..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților, personal și prin apărător, precum și ale reprezentantei parchetului, au fost consemnate în încheierea din data de 28 octombrie 2015, când s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 10 noiembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra prezentului apel:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg-M. la data de 25.06.2015 sub nr._ inculpatul M. N. F. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 148/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria R..

Apelul nu a fost motivat.

S-au depus înscrisuri.

S-a asigurat asistența juridică prin apărător ales.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control retine următoarea situație de fapt:

Prin sentința penală nr. 148/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria R., s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 193 alin. 2 C.p., a fost condamnat inculpatul M. N. F., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, iar în temeiul art. 224 alin. 2 C.p., instanța l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „Violare de domiciliu”.

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b din noul C.p., au fost contopite pedepsele de mai sus, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare la care în baza aceluiași text legal a fost adăugat un spor de 3 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an și 3 luni închisoare.

Instanța de fond a luat act de faptul că persoana vătămată M. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Apoi, prin încheierea penală nr. 148/12.06.2015 pronunțată de Judecătoria R., s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în minută, considerentele și dispozitivul sentinței penale nr.148/2014 din 04.06.2015, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei R., în sensul că s-a trecut corect temeiul care a stat la baza condamnării inculpatului M. N. F., respectiv art.193 alin.1 Cod penal și nu art.193 alin.2 Cod penal așa cum din eroare s-a trecut. Celelalte dispoziții rămânând neschimbate

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat în cursul urmăririi penale, s-a conchis că inculpatul s-a făcut vinovat de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Prin urmare, din procesul-verbal de sesizare prin SNU AU 112 și constatarea infracțiunii, întocmit la data de 03.10.2014, coroborat cu declarația persoanei vătămate, a reieșit că la aceeași dată inculpatul și cu o altă persoană au pătruns în locuința persoanei vătămate și au lovit-o în mod repetat pe aceasta, producându-i leziuni fizice în urma cărora a fost necesară transportarea sa la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a mai fost cercetat și inculpatul D. I., însă față de el s-a dispus clasarea cauzei. În declarația dată acesta a arătat că s-a deplasat împreună cu inculpatul M. N. la domiciliul persoanei vătămate, însă doar inculpatul a fost cel care a intrat în casa persoanei vătămate și a lovit-o pe aceasta, timp în care numitul D. I. a așteptat în stradă. Ulterior inculpatul i-a destăinuit că a lovit-o pe persoana vătămată cu un leaț.

Declarația numitului D. I. s-a coroborat atât cu declarația inculpatului, cât și cu cea a persoanei vătămate, dar și cu fișa medicală din 04.10.2014 (f. 32), motiv pentru care instanța a conchis că cele reținute în actul de sesizare corespundeau cu starea de fapt, iar inculpatul s-a făcut vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, în consecință, fiind condamnat.

Examinând apelul promovat, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește fondat, pentru următoarele considerente:

Prin declarația dată personal în fața instanței de apel de către persoana vătămată M. F., aceasta a arătat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii celor două infracțiuni, depunând în acest sens și o Tranzacție încheiată cu inculpatul.

Față de declarația persoanei vătămate, văzând și disp. art. 158 rap. la art. 378 alin. 3 C. pen, apelul inculpatului este fondat.

Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, urmează ca, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, să admitem apelul declarat de inculpatul M. N. F. împotriva sentinței penale nr. 148/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria R..

În temeiul art. 423 alin. 1 C. pr. pen vom desființa parțial sentința atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 396 alin. 1, 6 rap. la art. 17 alin. 2 și art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen și art. 158 alin. 1, 3 C. pen, vom dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M. N. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, prev. de art. 193 alin. 1 și art. 224 alin. 1 C. pen, cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

Vom menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. e C. pr. pen, vom obliga persoana vătămată M. F. la 600 lei cheltuieli judiciare în primă instanță și 100 lei cheltuieli judiciare în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, admite apelul declarat de inculpatul M. N. F. (fiul lui N. și E., născut la data de 5.12.1995, în R., județul M., domiciliat în comuna Gurghiu, ., județul M., cu CNP:_) împotriva sentinței penale nr. 148/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria R..

În temeiul art. 423 alin. 1 C. pr. pen desființează parțial sentința atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 396 alin. 1, 6 rap. la art. 17 alin. 2 și art. 16 alin. 1 lit. g C. pr. pen și art. 158 alin. 1, 3 C. pen, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M. N. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, prev. de art. 193 alin. 1 și art. 224 alin. 1 C. pen, cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen, ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

Menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. e C. pr. pen, obligă persoana vătămată M. F. (cu domiciliul în comuna S., ., județul M.) la 600 lei cheltuieli judiciare în primă instanță și 100 lei cheltuieli judiciare în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2015.

Președinte Judecător

F. G. A. O.

Grefier

A. B. F.

Red.AO/13.11.2015

Thnred./CC/3 exp./ 17.11.2015

Jd.fd.A.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 538/2015. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ