Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 327/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Comentarii

0

Decizia nr. 327/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 327/2014

ROMÂNIA

C. DE A. TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ nr. 327/A

Ședința publică din 30 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr.M. V.

Judecător A. O.

Grefier G. C.

Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de către inculpatul F. G. (fiul lui L. și A., născut la data de 09.11.1971 în mun. Tg. M., jud. M., domiciliat în mun. Tg. M., ./B, jud. M.) împotriva sentinței penale nr. 656/6 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu M..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantului Ministerul Public domnul procuror D. Z. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. Târgu M..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 1 octombrie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru 16 octombrie, apoi pentru 30 octombrie 2014. Încheierile amintite fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

C. DE A.

Asupra căii de atac de față,

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /27 mai 2014, inculpatul F. G. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 656/6 mai 2014 pronunțate de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .

În motivarea apelului, inculpatul contestă temeinicia hotărârii Judecătoriei Tg.-M., de condamnare a lui pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal. Subliniază, în esență, că probele administrate în cauză nu confirmă existența acestor infracțiuni, astfel că soluția corectă era aceea de achitare. Dacă totuși instanța de apel nu va ajunge la această concluzie, în subsidiar, precizează că în raport cu gravitatea faptelor și persoana sa, pentru atingerea scopurilor pedepsei, este suficient ca executarea acesteia să fie suspendată condiționat, nejustificându-se măsura dispusă în prim grad, a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Analizând apelul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr._ al Judecătoriei Tg.-M., a motivelor invocate, a susținerilor și concluziilor apelantului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 656/6 mai 2014, Judecătoria Tg.-M.:

-în temeiul art. 396 alin. 2 Cod Procedură Penală l-a condamnat pe inculpatul F. G. la următoarele pedepse:

• la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 alin. 1 Noul Cod Penal cu reținerea art. 5 Noul Cod Penal;
• la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 193 alin. 1 Cod Penal (din 1968) cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod Penal (din 1968) și a art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal (din 1968) și aplicarea art. 5 Noul Cod Penal;
• la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod Penal din 1968) cu reținerea art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod Penal (din 1968) și a art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal (din 1968) și aplicarea art. 5 Noul Cod Penal;
• la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. 1 Noul Cod Penal și aplicarea art. 5 Noul Cod Penal.

-în temeiul art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal raportat la art. 33 lit. a Cod Penal a dispus contopirea pedepselor stabilite anterior și a aplicat pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

-în temeiul art. 86¹ Cod Penal (din 1968) raportat la art. 5 Noul Cod Penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 4 ani (compus din 2 ani durata pedepsei aplicate la care a adăugat un interval de 2 ani).

-în temeiul art. 86³ alin. 1 Cod Penal (din 1968) a stabilit în sarcina inculpatului F. G. următoarele măsuri de supraveghere:

• să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune M., conform programului stabilit de această instituție;
• să anunțe Serviciului de Probațiune, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
• să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune schimbarea locului de muncă;
• să comunice Serviciului de Probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență

-în temeiul art. 86³ alin. 3 Cod Penal (din 1968), a stabilit în sarcina inculpatului și următoarele două obligații:

• să nu intre în legătură cu persoana vătămată T. A.-M.;
• să se supună măsurilor de tratament și îngrijire necesare în vederea tratării tulburării sale de personalitate de tip agresiv-pasiv

-în temeiul art. 86⁴ Cod Penal (din 1968) a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

-în temeiul art. 399 alin. 9 Cod Procedură Penală a dispus deducerea din durata pedepsei aplicate a duratei arestului preventiv între 29.09.2012 și 30.10.2012.

-în temeiul art. 399 alin. 1 Cod Procedură Penală a dispus menține liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului până la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin încheierea din 30 mai 2014, instanța de apel a admis cererea inculpatului F. G. și, în baza art. 420 alin. 11 cu referire la art. 362 C. pr. P.., a revocat măsura preventivă a liberării provizorii sub control judiciar.

-în temeiul art. 7 din Legea 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul F. G. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

-a constatat că în cauză nu s-ar formulat pretenții civile.

-în temeiul art. 274 alin. 1 și 2 Cod Procedură Penală l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 1200 lei (din care suma de 400 lei provine din faza de urmărire penală), restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză (inclusiv onorariul parțial acordat apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale în cuantum de 120 lei) urmând să rămână în sarcina acestuia.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că inculpatul F. G. a avut o relație de prietenie cu persoana vătămată T. A.-M. timp de aprox. 2 ani locuind împreună până în august 2012 când persoana vătămată i-a cerut inculpatului să se mute din locuința sa, încheind relația.

Din august 2012 până la data comiterii infracțiunilor inculpatul a tot căutat-o pe persoana vătămată atât telefonic, cât și în persoană pentru a discuta, iar când era refuzat, o amenința cu sinuciderea.

În data de 21.09.2012 inculpatul s-a întâlnit întâmplător cu persoana vătămată, care era însoțită de un bărbat, într-un local din Tg. M.. Ca urmare a refuzului persoanei vătămate de a discuta cu inculpatul, acesta din urmă, în dimineața zilei de 22.09.2012 s-a deplasat la locuința persoanei vătămate și pentru că nu i-a răspuns nimeni la interfon a urcat pe acoperișul blocului unde a instalat un echipament de protecție a lucrului la înălțime și cu ajutorul acestuia a coborât de pe . vătămate aflat la ultimul etaj.

După ce a ajuns pe balcon, a forțat ușa cu o șurubelniță, a intrat în locuință și a așteptat-o pe T. A.-M. în dormitor pentru a discuta cu ea și a lămuri relația lor.

În jurul orelor 09.00 persoana vătămată s-a întors la domiciliu și în momentul în care a intrat în apartament vorbea la telefon cu martora Pețan L., amândouă fiind îngrijorate și suspectând că inculpatul ar putea avea o copie de la cheile apartamentului și s-ar putea afla în interior. Persoana vătămată a verificat încăperile apartamentului iar când a ajuns în dormitor l-a văzut pe inculpat acolo, s-a speriat, a exclamat: „G., tu ce cauți aici?”, i-a spus la telefon martorei: „Sună-l pe S.”, referindu-se la fratele său și a vrut să fugă.

Instanța a constatat, coroborând declarațiile de recunoaștere ale inculpatului cu declarațiile persoanei vătămate, ale martorei T. C. și parțial ale martorei Ciff S., că inculpatul a pătruns în interiorul locuinței persoanei vătămate fără acordul acesteia, prin coborârea în rapel de pe acoperișul blocului (cu ajutorul echipamentului de lucru la înălțime) în balconul apartamentului persoanei vătămate și apoi, prin forțarea ușii termopan de acces în balcon în interiorul locuinței, unde, așa cum s-a reținut, a așteptat-o pe persoana vătămată.

Inițial inculpatul a confiscat cheile de la ușa de acces în apartament, astfel cum declară persoana vătămată, împiedicând-o astfel pe aceasta să părăsească apartamentul și apoi, observând că persoana vătămată se retrage și cere telefonic ajutor, a sărit, a împins-o și a lovit-o la nivelul antebrațului drept, încercând să-i smulgă din mână telefonul pentru a o împiedica să îl mai folosească. Urmare a agresiunii din partea inculpatului persoana vătămată a suferit la nivelul antebrațului drept fața posterioară 1/3 medie leziuni ce au fost evidențiate în cuprinsul Raportului medico-legal de constatare întocmit la data de 3.11.2012 ca urmare a examinării persoanei vătămate, examinare ce a avut loc în data de 29.09.2012, constatându-se că persoana vătămată prezintă un teritoriu echimotic brun-verzui-palid de 1 cm diametru (f. 29 dos. urm. pen. și f. 225 dosarul instanței).

De asemenea, potrivit declarației persoanei vătămate rezultă că în încercarea de a-i smulge telefonul mobil, inculpatul a lovit-o cu pumnul în buză, spărgându-i-o. Declarații persoanei vătămate se coroborează cu declarația martorei T. C. care a declarat în cursul urmăririi penale că „A. plângea și mi-a arătat buza spartă”, iar în fața instanței că „persoana vătămată i-a arătat în mod discret că are buza spartă”. Declarațiile acestora se coroborează parțial și cu declarațiile martorei Ciff S. care a declarat atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței că inculpatul a sărit la persoana vătămată pentru a-i lua telefonul din mână și a „atins-o” pe aceasta („persoana vătămată mi-a spus că a vrut să folosească telefonul și inculpatul a vrut să-l ia și în îmbrânceala care a avut loc cu această ocazie, a atins-o. Același lucru mi-a fost relatat și de către inculpat în cursul conversației care a avut loc.” – declară martora Ciff S.).

Parțial și declarațiile martorei Pețan L. sunt în același sens, aceasta declarând că persoana vătămată i-a arătat în cursul unei întălniri ulterioare evenimentului din data de 22.09.2012 că are buza spartă și a indicat ca autor al acestei agresiuni pe inculpatul F. G.. Martora arată însă că această întâlnire a avut loc în data de 30.09.2012, deci după ce au avut loc și evenimentele din data de 28.09.2012, și după ce persoana vătămată a fost examinată medico-legal (la data de 29.09.2012). Evident că martora, reținând aspectul că buza persoanei vătămate era spartă și persoana indicată de persoana vătămată ca autor al acestei agresiuni – inculpatul, nu și-a amintit și data la care i s-a relatat că ar fi avut loc aceste acte de agresiune. Instanța reține că dacă buza spartă ar fi fost urmarea evenimentelor din data de 28.09.2012 aceasta ar fi fost cu siguranță observate la examinarea medico-legală ce a avut loc în data de 29.09.2012 (imediat după evenimentele din data de 28.09.2012) și evidențiate ca atare în Raportul medico-legal de constatare. Cum însă fapt nu s-a întâmplat, instanța, având în vedere și celelalte probe administrate cauzei, a concluzionat că spargerea buzei persoanei vătămate a avut loc la data de 22.09.2012, odată cu leziunile produse în zona antebrațului drept și au fost urmarea acțiunilor agresive ale inculpatului care, în încercarea de a o împiedica pe persoana vătămată să vorbească la telefon, a lovit-o pe aceasta în braț și în buză.

Conform declarațiilor persoanei vătămate, după „suprinza” pe care inculpatul i-a făcut-o pătrunzând în apartamentul ei și așteptând-o, persoana vătămată a încercat să se refugieze în baie, încuind ușa, dar în fața amenințărilor inculpatului că va sparge ușa, a renunțat la acest refugiu, gândind că sunt mai puține șanse să i se întâmple ceva dacă va încerca să discute cu inculpatul.

Potrivit declarațiilor persoanei vătămate care se coroborează cu declarațiile martorei T. C., inculpatul a răspuns apelurilor telefonice repetate ale acesteia din urmă și i-a cerut persoanei vătămate punând telefonul pe difuzor, pe un ton imperativ („zi!zi!”) să-i spună martorei că persoana vătămată este bine. Cererii inculpatului persoana vătămată i-a răspuns prin confirmarea dată martorei „pe un ton scăzut: da,da”, după care inculpatul i-a comunicat martorei că va fi sunată când ei își vor rezolva problemele, după care a pus capăt convorbirii.

Potrivit declarațiilor persoanei vătămate, inculpatul i-a cerut să bea împreună „o ultimă cafea”, cerere pe care, în contextul pătrunderii forțate a inculpatului în locuința sa, a faptului că, potrivit acelorași declarații ale persoanei vătămate, inculpatul îi arătase anterior pe balcon niște curelușe despre care îi spusese că sunt pentru ea, persoana vătămată a perceput-o ca pe amenințare că i s-ar putea întâmpla ceva rău.

Cu privire la acest aspect, instanța a constatat că din declarațiile martorelor T. C. și Ciff S., rezultă că inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să bea o ultimă cafea împreună. Astfel ambele martore au declarat în cursul audierilor că persoana vătămată le-a relatat, în prezența inculpatului și imediat după ce cererea a avut loc, că inculpatul i-a cerut să bea „o ultimă cafea” împreună, spunându-i, de asemenea, că este ultima ei zi. Cu toate acestea, date fiind împrejurările și contextul în care aceste cuvinte au fost adresate de către inculpat persoanei vătămate (pe de o parte după ce pătrunsese fără drept în locuință persoanei vătămate unde cunoștea că aceasta locuiește singură și după ce o agresase pe aceasta pentru a o împiedica să ia legătura cu alte persoane care i-ar fi putut veni în ajutor, pe de altă parte având în vedere starea de tulburare în care inculpatul se afla ca urmare a refuzului repetat al persoanei vătămate de a relua relația lor) și având în vedere și efectele pe care și aceste cuvinte le-au avut asupra persoanei vătămate, respectiv temerea produsă („A. plângea” declară martora T. C. care a ajuns la apartamentul persoanei vătămate la aproximativ 15 minute după întâlnirea neașteptată între inculpat și persoana vătămată; „nu mi-a spus persoana vătămată că i-ar fi fost teamă și pentru propria persoană, dar este posibil ca faptul de a chema pe cineva în apartament în timp ce se afla numai cu inculpatul, să fie un semn al unei astfel de temeri” a relatat martora Ciff S. chestionată în legătură cu starea de spirit a persoanei vătămate după întâlnirea și discuțiile pe care aceasta le-a avut cu inculpatul în data de 22.09.2012) instanța a apreciat că declarațiile persoanei vătămate în această privință se coroborează cu declarațiile martorilor audiați.

Potrivit declarațiilor luate, inculpatul a părăsit locuința persoanei vătămate fiind însoțit de martora Ciff S., după ce a aflat că urmează să sosească fratele persoanei vătămate.

Ulterior, la data de 27.09.2012, știind că persoana vătămată cunoaște mașina sa de serviciu și văzând-o va refuza să discute cu el, inculpatul a închiriat de la „Transair Agency” autoturismul marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare_ . Inculpatul a arătat în cursul urmăririi penale că a închiriat autoturismul întrucât mașina de serviciu pentru că au existat mai multe probleme tehnice și se afla la acel moment în service, dar conform adresei S.C. Height Safety Engineering S.R.L., societate la care inculpatul era angajat la momentul evenimentelor, rezultă că autoturismul de serviciu al inculpatului avusese anterior probleme tehnice, dar acesta a fost reparat înaintea comiterii faptei, în sensul că s-a înlocuit sistemul de închidere, s-a remediat o problemă la termostat și s-a înlocuit parbrizul. Instanța a observat că autoturismul a fost închiriat de inculpat în nume personal și nu în numele societății comerciale la care lucra la acel moment, contractul de închiriere încheiat pentru o perioadă de două zile (27.09 – 29.09.2012), factura și chitanța fiind întocmite pe numele inculpatului.

În mașina închiriată, inculpatul și-a pus echipamentul de lucru la înălțime, șurubelnițe, bandă adezivă, și-a luat o perucă de damă și s-a deplasat la blocul unde locuiește persoana vătămată. A parcat mașina lângă scara blocului, și-a pus peruca pe cap și a intrat în imobil unde a așteptat-o pe persoana vătămată.

În jurul orei 17,00 persoana vătămată a venit acasă și când a intrat în scara blocului l-a văzut pe inculpat cu peruca pe cap, a tresărit și a exclamat, iar inculpatul i-a spus: „nu te speria, nu te speria, am venit să discutăm 5 minute”.

Au ieșit amândoi din .-a spus persoanei vătămate: „știu că nu mă chemi sus, că ți-e frică de mine, hai să-ți arăt mașina mea cea nouă”. I-a cerut persoanei vătămate să urce în mașină pentru a discuta, persoana vătămată atunci i-a cerut cheile autoturismului pentru a fi sigură că acesta nu pornește motorul și după ce le-a primit, a urcat în mașină. Acolo inculpatul i-a spus că i-a încurcat telecomanda și că are nevoie de telecomanda lui insistând ca persoana vătămată să i-o aducă.

Persoana vătămată a urcat în apartament pentru a-i aduce inculpatului telecomanda și alte bunuri personale ale acestuia și a sunat-o pe cumnata sa T. C. căreia i-a spus că inculpatul F. G. a așteptat-o în scara blocului cu o perucă pe cap și va coborî să-i ducă niște lucruri. Au convenit împreună ca T. C. să rămână la telefon până când inculpatul va pleca pentru a auzi dacă persoanei vătămate i se întâmplă ceva.

Cu telefonul în buzunar și cumnata sa pe fir, persoana vătămată a coborât din . întrebări ale inculpatului dacă a sunat pe cineva, l-a asigurat că nu a sunat pe nimeni și nu a vorbit cu nimeni.

După ce a luat lucrurile sale de la persoana vătămată și le-a pus în mașină, inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să urce în mașină pentru a discuta, dar aceasta a refuzat spunându-i că nu mai au ce discuta. Atunci inculpatul a deschis portiera față dreapta și a început să o împingă pe persoana vătămată și să o forțeze să intre în mașină.

Persoana vătămată a început să țipe, îi spunea inculpatului că nu vrea să urce în mașină, îl ruga să o lase în pace și opunea rezistență, declarațiile persoanei vătămate în acest sens coroborându-se cu declarațiile martorei T. C. care a asistat telefonic la împotrivirile persoanei vătămate.

Inculpatul a reușit să o bage pe T. A.-M. în mașină, a închis ușa și în momentul când a vrut să urce la volan, persoana vătămată a sărit din mașină și a încercat să fugă dar a fost prinsă de inculpat și împinsă din nou către mașină. Acolo, persoana vătămată a opus rezistență, iar inculpatul a prins-o de picioare și a băgat-o în mașină, închizând ușa. Întrucât portierele mașinii nu se blocau, când inculpatul a încercat iarăși să urce la volan, persoana vătămată a sărit din nou din mașină și a încercat să fugă, fiind prinsă de inculpat. În momentul în care acesta încerca să-i bage picioarele persoanei vătămate în mașină, pentru că se zbătea și țipa, a luat banda adezivă, i-a spus persoanei vătămate: „îți leg gura, te leg”, a desfăcut o parte din bandă și a încercat să-i lege mâinile, dar nu a reușit. Văzând acestea, persoana vătămată i-a spus inculpatului să se calmeze și să discute cu ea și fiind în stare de șoc nu și-a dat seama când inculpatul a reușit să urce la volan și să pornească mașina.

Martora T. C. care în primul moment al forțării persoanei vătămate în mașină era pe fir, a auzit la telefon vocea persoanei vătămate care spunea următoarele: „nu am sunat pe nimeni, nu am vorbit cu nimeni”, „nu vreau să vorbesc cu tine, nu am ce vorbi cu tine”, „nu l-am sunat pe S., liniștește-te”, „nu mă duc în mașină, nu mă duc, nu avem ce să vorbim”, „nu înțelegi că nu l-am sunat, S. e plecat în cursă” . După aceste fraze martora a auzit că persoana vătămată a început să urle: „Nu mă trage! Au! Mă doare! Ce faci? Lasă-mă în pace! Ce vrei să faci?” și a început să plângă și să urle, apoi s-au auzit zgomote, ori inculpatul o trântea ori erau zgomote de la mașină. Atunci martora s-a speriat, a închis telefonul și a sunat înapoi sperând să-i răspundă inculpatul să vorbească cu el, să-l liniștească, dar nu i-a răspuns nimeni, intrând căsuța vocală, iar de la persoana vătămată a aflat că atunci când i-a sunat telefonul, inculpatul i l-a luat, a văzut că este apelată de la numărul fratelui său S., i-a reproșat că l-a mințit și că a anunțat pe cineva că a venit, a închis telefonul și l-a aruncat în mașină. Declarațiile persoanei vătămate în această privință sunt confirmate și de faptul că telefonul persoanei vătămate a fost găsit ulterior de către inculpat, în prezența organelor de poliție și a fratelui persoanei vătămate, sub scaunul șoferului.

În timpul deplasării, persoana vătămată i-a spus inculpatului să oprească pentru că vrea să coboare, dar acesta a ignorat-o și atunci persoana vătămată a început să tragă de ușă, a deschis geamul, dar inculpatul tot trăgea de persoana vătămată și de ușa pe care aceasta reușea să o deschidă.

Pentru a preveni deschiderea ușii, inculpatul a apucat-o pe persoana vătămată de gât cu brațul și a tras-o lângă el, ținând-o cu capul la picioarele lui. Persoana vătămată a dat din picioare, iar la un moment dat, profitând de faptul că inculpatul a trebuit să schimbe viteza și a slăbit strânsoarea, a încercat să smulgă cheile din contact, dar nu a reușit și a rămas cu brelocul în mână. Pe tot traseul inculpatul striga „Taci din gură, taci din gură” deoarece persoana vătămată țipa.

La un moment dat, inculpatul a trebuit să oprească la o trecere de pietoni pentru a acorda prioritate, atunci persoana vătămată a deschis ușa cu gândul să sară din mașină, dar G. a tras-o de păr și de cap, a pornit mașina deși ușa era încă deschisă și persoana vătămată avea picioarele afară.

Declarațiile persoanei vătămate sunt confirmate și de leziunile produse pe corpul său de agresiunile inculpatului. Astfel, la examinarea medico-legală din data de 29.09.2012, s-au observat „la nivelul brațului drept fața lateral internă 1/3 medie și superioară ... un hematom albastru violaceu de 3 cm. diametru pe suprafața căruia se constată o escoriație fină de 2 cm. diametru”, iar la nievlul ramurii mandibulare drepte cu extindere pe regiunea mentonieră și 1/3 superioară a regiunii cervicale latrale drepte și mediane se constată un teritoriu echimotic-violaceu de 8x4 cm”.

În cele din urmă, atunci când autoturismul a ajuns în imediata apropiere a sensului giratoriu situat la intersecția străzilor G. M. și 22 Decembrie 1989, inculpatul a fost obligat să încetinească pentru a acorda prioritate pietonilor și altor autoturisme, iar persoana vătămată a smuls cheia din contact, a aruncat-o pe carosabil și a sărit din mașină. Șocată și disperată, persoana vătămată a trecut prin fața unei alte mașini, iar când șoferul a oprit pentru a evita să o lovească, a urcat în acea mașină și l-a rugat să sune la poliție. Este vorba despre martorul Ștrec B. și soția acestuia, martora Ștrec C., care au confirmat, în esență, aspectele prezentate de persoana vătămată în ceea ce privește apariția autovehiculului și a părților în acea intersecție.

Întrucât la o distanță de aproximativ 30 metri era o mașină a poliției rutiere, șoferul autoturismului, martorul Ștrec B., a dus-o pe persoana vătămată acolo. Persoana vătămată a povestit polițiștilor, martorului și soției acestuia, cele întâmplate.

Inculpatul, fără să mai aștepte, a fugit de la fața locului, abandonând autoturismul, dar după un timp, s-a întors cu un trailer de tractat pentru a muta autoturismul din intersecție, întrucât acesta fusese oprit la marginea spațiului verde din rond.

Declarația persoanei vătămate este foarte descriptivă și amănunțită în prezentarea faptelor. Ea se coroborează parțial cu declarația inculpatului, în ceea ce privește prima parte a întâlnirii celor doi din data de 28.09.2012. Totodată, concluziile provizorii ale examinării medico-legale, confirmă faptul că persoana vătămată prezintă leziuni traumatice, inclusiv urme de strangulare, care necesită pentru vindecare nu număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, ceea ce evidențiază acuratețea aspectelor prezentate în declarația dată. În aceeași ordine de idei, martorii Ștrec B. și Ștrec C. confirmă în întregime starea de șoc în care se afla persoana vătămată în momentul în care a părăsit mașina inculpatului, arătând de asemenea, că persoana vătămată le-a povestit și lor, dar și polițiștilor, cele ce i se întâmplaseră cu puțin timp înainte, mențiunile persoanei vătămate fiind cu atât mai veridice, cu cât au fost făcute în acele momente de surescitare maximă, în care caracterul fals al reacțiilor este mai degrabă improbabil.

Declarația persoanei vătămate este confirmată și de declarațiile martorei T. C., cumnata sa și persoana care a asistat telefonic la momentul inițial în care persoana vătămată s-a împotrivit încercărilor inculpatului de a o băga cu forța în mașină, până la momentul la care, speriată ea însăși de amploarea evenimentelor a hotărât să întrerupă audiația și să încerce să mute atenția inculpatului de la persoana vătămată într-o altă direcție, apelând numărul de telefon mobil al persoanei vătămate în două ocazii. În acest sens este și conținutul listingul convorbirilor telefonice efectuate de la numărul de telefon fix al martorei T. C. (soția lui T. A.) din care rezultă o convorbire telefonică care a durat aproximativ 11 minute cu numărul de telefon mobil al persoanei vătămate, urmate de alte două apeluri telefonice mai scurte (de către 1 minut fiecare dintre ele) după care a urmat apelul la numărul de urgență 112, aspecte care se coroborează cu declarația martorei

Acestor aspecte prezentate mai sus, li se opune declarația inculpatului, care în contextul descris, devine în mod evident nesinceră. Astfel, inculpatul are grijă să recunoască cu o sinceritate aparentă toate acele fapte care nu au conținut infracțional, dar care contribuie la construirea tabloului general al conduitei sale. De asemenea, inculpatul neagă comiterea celorlalte fapte infracționale care i se impută și precizează că regretă comportamentul avut (chiar dacă nu e infracțional), menționând că nu îl caracterizează și punându-l pe seama problemelor emoționale cu care se confruntă în urma despărțirii de persoana vătămată. Pe de altă parte, întrebat fiind despre acel interval de timp în care s-a aflat în mașină cu persoana vătămată, fie staționar, fie în deplasare, inculpatul face afirmații ilogice, incoerente, arătând că atât persoana vătămată, cât și el însuși au devenit brusc agitați, iar acea stare de agitație a crescut în mod continuu, fără a putea ști din ce cauză s-a întâmplat acest lucru. În fine, despre aceleași evenimente, inculpatul mai declară că nu își aduce aminte ce anume a discutat cu persoana vătămată în mașină, nu știe de ce era așa agitată și de ce a trebuit să fugă din mașină sau de ce a scos brusc cheile din contact cu mașina în mișcare în plină intersecție.

Toate aceste declarații ridică serioase semne de întrebare în primul rând asupra sincerității inculpatului. Ele sunt flagrant contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, după cum anterior s-a reținut.

În tot cazul însă, declarațiile inculpatului sunt mai degrabă lipsite de veridicitate, apărând ca o poziție în care acesta încearcă să își controleze situația procesuală, încercând să recunoască doar acele acțiuni care nu îl pot supune represiunii penale sau pot atrage această represiune într-o mai mică măsură.

Instanța a constatat că inculpatul a săvârșit faptele din data de 28.09.2012 cu premeditare, în sensul că acesta a făcut demersuri pentru a se putea apropia de persoana vătămată fără ca aceasta să observe. În acest sens, având în vedere că aceasta cunoștea autoturismul de serviciu pe care îl folosea a închiriat în preziua evenimentelor un autoturism de la o firmă specializată astfel încât să îl poată parca cât mai aproape de imobilul în care persoana vătămată locuia fără ca aceasta să fie avizată de prezența inculpatului în zonă. În același scop și anume de a nu fi recunoscut de către persoana vătămată, inculpatul a purtat, astfel cum singur recunoaște o perucă de damă în preajma momentului în care urma să se întâlnească cu persoana vătămată și în timp ce se afla în scara blocului în care aceasta locuia. Inculpatul a declarat că a dorit să o amuze pe persoana vătămată deși un astfel de lucru era greu de presupus în condițiile în care la ultima lor întâlnire intrase fără permisiune în locuința acesteia unde o agresa și unde proferase la adresa acesteia amenințări. De altfel, reacția persoanei vătămate a fost una adecvată acestor împrejurări, în sensul că a tresărit la momentul la care l-a recunoscut pe inculpat astfel încât acesta a fost nevoit să îi repete de mai multe ori să nu se sperie.

Tot pentru a adormi vigilența persoanei vătămate, inculpatul i-a comunicat acesteia că și-a pierdut locul de muncă și a invitat-o să-i vadă noua mașină parcată în apropiere și, de asemenea, a încercat să se asigure că persoana vătămată nu comunică nimănui faptul că acesta era în preajma locuinței persoanei vătămate și că se întâlniseră (prin întrebările repetate pe care le-a adresat persoanei vătămate cu privire la persoanele pe care le anunțase despre noua lui vizită inopinată precum și prin gestul de a confisca telefonul persoanei vătămate și de a-l arunca sub scaunul șoferului de unde a fost recuperat la solicitarea fratelui persoanei vătămate).

Având în vedere starea de fapt reținută, instanța a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și au fost săvârșite de inculpat cu vinovăție sub forma intenției (indirecte în cazul agresiunilor fizice și directe în cazul amenințărilor proferate, pătrunderii fără drept în locuința persoanei vătămate și a lipsirii acesteia ilegale de libertate).

Instanța a constatat că fapta inculpatului care, în data de 22.09.2012, cu intenție directă a pătruns, prin coborârea de pe acoperișul blocului în balconul persoanei vătămate și apoi prin forțarea ușii de la balcon în locuința persoanei vătămate fără a avea consimțământul acesteia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu.

Potrivit Codului penal din 1968 – în vigoare la data săvârșirii faptei – această infracțiunea era pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 4 ani – art. 192 alin. 1 Cod Penal.

Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, păstrând același conținut al infracțiunii, sancționează săvârșirea acestei infracțiuni cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă – art. 224 alin. 1 Cod Penal. Având în vedere că textul nu stabilește limitele de pedeapsă pentru pedeapsa amenzii, făcând aplicarea prevederilor art. 61 alin. 4 noul Cod Penal, a constatat că limitele speciale ale zilelor amendă sunt cuprinse între 120 și 240 zile amendă alternativ cu pedeapsa închisorii care depășește 2 ani.

Având în vedere prevederile art. 5 Noul Cod Penal potrivit cărora „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă”, constatând că sub aspectul conținutului infracțiunii, existenței unor impedimente la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale sau al existenței unor cauze de nepedepsire nu au intervenit modificări, instanța a apreciat asupra legii penale mai favorabile având în vedere natura și limitele pedepselor prevăzute precum și eventualele circumstanțele atenuante și sau agravante legale și efectele date acestora în cele două legi penale succesive.

Instanța a constatat că potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, având anterior o bună conduită în societate iar după săvârșirea infracțiunii, în timpul procesului penal s-a prezentat în fața autorității – desigur și ca urmare a faptul că se afla sub puterea unei măsuri preventive, având însă o atitudine numai parțial sinceră, aspecte care ar putea atrage efectele circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a Cod Penal (din 1968) cu efectele prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal (din 1968) în sensul coborârii obligatorii a pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită până la minimul general, respectiv închisoare cu durata de 15 zile. Aceste împrejurări nu pot fi însă reținute ca și circumstanțe atenuante potrivit dispozițiilor noului cod penal.

Observând însă că legea veche prevede numai pedeapsa închisorii pe când legea nouă prevede pedeapsa închisorii între aceleași limite dar alternativ cu pedeapsa amenzii, instanța a constatat că legea nouă este cea mai favorabilă, motiv pentru care a făcut aplicarea acesteia.

Instanța a constatat că fapta inculpatului care, în data de 22.09.2012, cu intenție directă, a proferat la adresa persoanei vătămate T. A.-M. amenințări cu moartea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, atât potrivit dispozițiilor codului penal în vigoare la data săvârșirii faptei (art. 193 alin. 1 Cod Penal pedepsea „fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoarea îndreptate împotriva ei [...] dacă este de natură să o alarmeze”), cât și potrivit dispozițiilor art. 206 ale Codului penal în vigoare (fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoarea îndreptate împotriva ei [...] dacă este de natură să îi producă o stare de temere”.

Potrivit art. 193 alin. 1 ale vechiului Cod Penal săvârșirea infracțiunii era pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării, aceleiași dispoziții legale fiind preluate și în prevederile noului Cod Penal.

Având în vedere că atât legea nouă cât și legea veche prevăd aceleași limite de pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii, dar că în plus potrivit dispozițiilor vechiului Cod Penal se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante mai sus referite, instanța a făcut aplicarea codului penal din 1968 ca fiind lege penală mai favorabilă și ca urmare a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii pe durata de 1 lună.

Instanța a constatat că fapta inculpatului care, în data de 22.09.2012, cu intenție indirectă, a lovit-o pe persoana vătămată T. A.-M., cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 din Cod Penal din 1968 („Lovirea sau actele de violență care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 zile”), iar potrivit dispozițiilor art. 193 alin. 2 ale noului Cod Penal elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe („fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 zile”).

Potrivit art. 180 alin. 2 ale vechiului Cod Penal săvârșirea infracțiunii era pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un 2 ani sau cu amendă, iar potrivit dispozițiilor art. 193 alin. 2 Cod Penal săvârșirea infracțiunii este sancționată cu o pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amendă.

Observând însă că atât legea veche cât și legea nouă prevăd ca sancțiune închisoarea alternativ cu amenda, cuantumul acestora în legea nouă fiind mai ridicat decât în legea veche, dar și faptul că potrivit dispozițiilor legii vechi în favoarea inculpatului se pot reține circumstanțele atenuante mai sus referite, instanța a constatat că legea veche este legea mai favorabilă, ca urmare a făcut aplicarea acesteia și a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 1 lună închisoare.

Instanța a constatat că fapta inculpatului care, în data de 28.09.2012, cu intenție directă inculpatul a obligat-o pe persoana vătămată să urce și să rămână în autoturismul condus de el, luând-o cu forța din fața imobilului în care aceasta locuia prin folosirea amenințărilor și violențelor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. 1 și 2 Cod Penal din 1968 („Lipsirea de libertate în mod ilegal a unei persoane se pedepsește [...] În cazul în care fapta este săvârșită [...] prin răpire [...]”) precum și potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 ale noului Cod Penal („Lipsirea de libertate în mod ilegal a unei persoane se pedepsește”).

Potrivit art. 189 alin. 1 și 2 ale vechiului Cod Penal săvârșirea infracțiunii era pedepsită cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 Noul Cod Penal săvârșirea infracțiunii este sancționată cu o pedeapsa închisorii de la unu la 7 ani.

Având în vedere că în sarcina inculpatului s-a reținut și faptul că acesta a acționat cu premeditare, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 75 alin. 2 Cod Penal din 1968 acesta putea fi reținută ca și circumstanță agravantă, dându-i-se efectele prevăzute de art. 78 alin. 1 Cod Penal din 1968, respectiv aplicarea facultativă a unui spor de pedeapsă.

Potrivit dispozițiilor noului cod penal însă, instanța a observat că săvârșirea infracțiunii cu premeditare nu mai poate fi reținută ca și circumstanță agravantă.

Având în vedere natura și limitele pedepselor stabilite de legea nouă, instanța a făcut aplicarea acesteia ca lege penală mai favorabilă și a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Cu privire la concursul de infracțiuni, instanța a constatat că inculpatul a săvârșit toate infracțiunile pentru care a fost găsit vinovat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din acestea, în condițiile concursului real de infracțiuni și înainte de . noilor dispoziții penale.

Apreciind că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată cu privire la fiecare dintre instituțiile autonome incidente, și observând tratamentul penal diferit al concursului de infracțiuni (potrivit vechii reglementări se alegea pedeapsa cea mai grea dintre cele aplicate cu spor opțional, pe când potrivit noii reglementări se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă în mod obligatoriu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite), instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal (din 1968), a contopit cele patru pedepse stabilite și a aplicat inculpatului, ca pedeapsă rezultantă pedeapsa de 2 ani închisoare.

Făcând în continuare aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la individualizarea modalității de executare, instanța a apreciat că având în vedere persoana inculpatului (astfel cum acest aspect este detaliat și în conținutul Referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune M., precum și cum acesta rezultă dos. inst. comportamentul avut de acesta pe parcursul procesului penal) nu este necesar a se dispune executarea efectivă, în condiții de detenție, a pedepsei aplicate. Pe de altă parte, instanța a apreciat că, dată fiind gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost găsit vinovat (rezultând din circumstanțele reale ale comiterii acestora dar și din circumstanțele personale ale inculpatului) renunțarea la aplicarea pedepsei și nici amânarea aplicării acesteia nu sunt incidente în cauză, fiind, în opinia instanței modalități de individualizare a executării mult prea blânde în raport cu criteriile legale mai sus nominalizate.

Ca urmare, instanța a analizat din perspectiva legii penale mai favorabile dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere prevăzute în legile penale succesive, respectiv sub aspectul duratei acesteia, a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor ce trebuie sau pot fi instituite în sarcina inculpatului, a cazurilor de revocare și anulare a modalității de individualizare.

Astfel, potrivit dispozițiilor codului penal din 1968 termenul de încercare al suspendării sub supraveghere se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță între 2 și 5 ani, în timp ce potrivit noului Cod penal, durata termenului de supraveghere, prevăzut de art. 92 alin. 1 este între 2 și 4 ani, fără a putea fi mai mică decât durata pedepsei aplicate.

Sub aspectul măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse condamnatului, instanța a constatat că legile penale succesive sub relativ similare, instituind în sarcina condamnatului sub aspect general. Dacă însă potrivit vechii reglementări măsurile obligatorii ce se puteau institui în sarcina condamnatului erau mai reduse ca număr și conținut, putând fi completate cu o . măsuri facultative, potrivit legii noi, conținutul măsurilor de supraveghere este atras automat ca urmare a alegerii acestei modalități de individualizare a executării pedepsei.

Concluzionând, instanța a apreciat că, per ansamblu, dispozițiile codului penal din 1968 sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul duratei termenului de încercare și conținutului măsurilor de supraveghere ce urmează a se stabili în sarcina inculpatului.

Ca urmare, a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului F. G. pe durata unui termen de încercare de 4 ani compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de 2 ani.

3. Considerentele instanței de apel. În ceea ce privește expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; constatarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunilor deduse judecății, durata pedepselor principale stabilite și a celei aplicate în raport de criteriile de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969; modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale aplicate; durata termenului de încercare; natura și conținutul măsurilor și obligațiilor de supraveghere impuse; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea în discuție este la adăpost de critici.

Astfel, argumentele prezentate de instanța de prim grad în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin sentința penală nr. 656/6 mai 2014 sunt pertinente și, în principiu, nu suportă corecturi sau adăugiri din partea instanței de apel. Prin urmare, în lipsa vreunui motiv, pe care să-l reținem din oficiu, de anulare a hotărârii atacate, apelul promovat de inculpatul F. G. este nefondat așa încât, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. P.., vom dispune respingerea căii ordinare de atac declarate de acuzat.

O singură observație aducem sentinței apelate și aceasta se referă la încadrarea juridică dată faptelor în cauză. Astfel, la determinarea legii penale mai favorabile, judecătoria a adoptat criteriul evaluării legilor succesive pe instituții autonome și nu în mod global, cum a statuat C. Constituțională prin decizia nr. 265/2014, decizie care nu fusese publicată în „Monitorul oficial al României” la data pronunțării hotărârii. Având în vedere că doar inculpatul a declarat apel în cauză, principiul neagravării situației în propria cale de atac se opune însă remedierii în al doilea grad a neregulii constatate.

Cât privește motivele de apel invocate de inculpat, nu le vom primi și, în acord cu judecătoria, ale cărei considerente nu au putut să fie combătute în mod convingător, subliniem și noi că declarațiile persoanei vătămată T. A.-M., depozițiile martorilor T. C., Ciff S., Pețan L., Ștrec B. și Ștrec C.; raportul medico-legal de constatare și declarațiile inculpatului, văzând caracterul divizibil al declarațiilor acestora, toate acestea infirmă teza avansată de inculpat și demonstrează că infracțiunile de amenințare, lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal există, au fost săvârșite de inculpatul F. G. și au fost comise cu vinovăția specifică. Referitor la infracțiunea de violare de domiciliu, nu există controverse în cauză, inculpatul asumându-și integral responsabilitatea comiterii ei. Declarațiile persoanei vătămate, contestate în mare parte de către inculpat, se coroborează însă cu celelalte probe administrate în cauză și exprimă adevărul, iar faptul că asupra anumitor detalii persoana vătămată a avut relatări sensibil diferite nu aruncă suspiciuni de nesinceritate la adresa acesteia, o asemenea conduită fiind firească, date fiind amploarea evenimentelor la care a fost supusă victima pe o durată scurtă de timp și traumele pe care inculpatul i le-a cauzat cu prilejul săvârșirii infracțiunilor deduse judecății.

Referitor la afirmația inculpatului adresată în 22 septembrie 2012 persoanei vătămate T. A.-M., „să bea împreună o ultimă cafea”, aceasta nu trebuie privită singular, ci în contextul evenimentelor petrecute la acea dată, mai precis trebuie avut în vedere că inculpatul a surprins-o mai întâi pe persoana vătămată, intrând în locuința acesteia în lipsa și fără acordul ei, că a împiedicat-o pe persoana vătămată să părăsească apartamentul atunci când l-a surprins înăuntru, că a exercitat violențe fizice la adresa victimei, când aceasta a vrut să ceară telefonic ajutor, și chiar i-a arătat pe balcon un set de curelușe despre care i-a spus că sunt pentru ea. În aceste circumstanțe, o asemenea afirmație este de natură să alarmeze și chiar a alarmat subiectul pasiv, care nu a perceput-o deloc ca fiind o intenție afirmată a inculpatului de a se sinucide, ci ca fiind o amenințare la adresa vieții persoanei vătămate.

Cât privește infracțiunea de loviri sau alte violențe, în mod corect prima instanță a reținut că în 22 septembrie 2012, când a observat că persoana vătămată se retrage și cere telefonic ajutor, inculpatul a sărit, a împins-o și a lovit-o la nivelul antebrațului drept, încercând să-i smulgă din mână telefonul pentru a o împiedica să îl mai folosească. Urmare a agresiunii din partea inculpatului persoana vătămată a suferit la nivelul antebrațului drept fața posterioară 1/3 medie leziuni ce au fost evidențiate în cuprinsul Raportului medico-legal de constatare întocmit la data de 3.11.2012 ca urmare a examinării persoanei vătămate. În aceleași circumstanțe și în încercarea de a-i smulge telefonul mobil, inculpatul a lovit-o cu pumnul în buză, spărgându-i-o. Evenimentul, așa cum l-a reținut judecătoria, este dovedit de declarațiile persoanei vătămate, de relatările martorelor Pețan L., Ciff S. și T. C., precum și de cele constatate de medicii legiști cu prilejul examinării victimei în 3 noiembrie 2012. În orice caz, chiar dacă s-ar admite că leziunea la buză a fost cauzată de inculpat doar în 28 septembrie 2012, rămân celelalte leziuni corporale provocate victimei în 22 septembrie 2012 și care reprezintă urmarea specifică a infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C. pen. din 1969.

Asupra infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, declarațiile persoanei vătămate, ale martorilor T. C., Ștrec B. și Ștrec C. probează starea de fapt așa cum a fost reținută în prim grad. De altfel, cu toate că neagă lipsirea de libertate a persoanei vătămate, inculpatul nu a avut nicicând o explicație pentru conduita d-nei T. A.-M. de la data faptei, relatată de martora T. C. și de martorii Ștrec B. și Ștrec C.. Astfel, relatările martorei T. (potrivit cărora victima a refuzat să urce în mașină, a strigat „nu mă trage, mă doare, lasă-mă în pace”, a început să plângă și să urle) și leziunile traumatice cauzate persoanei vătămate în 28 septembrie 2012 întăresc concluzia că inculpatul a obligat-o pe persoana vătămată să urce și să rămână în autoturismul condus de el, luând-o cu forța din fața imobilului în care locuia victima. Lipsirea de libertate este susținută odată în plus de soții Ștrec, cărora persoana vătămată le-a cerut ajutorul în trafic.

Referitor la individualizarea modalității de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, natura infracțiunilor săvârșite și gravitatea ridicată a acestora, împrejurările comiterii lor, actele de premeditare efectuate de inculpat, starea de sănătate a acestuia constatată prin expertiza medico-legală psihiatrică, precum și conduita inculpatului anterioară și ulterioară faptei, toate aceste elemente duc la concluzia că reinserția socială a acuzatului poate avea loc doar în condițiile în care pe durata termenului de încercare d-l F. G. este supus măsurilor și obligațiilor de supraveghere instituite în sarcina sa prin sentința atacată și că o suspendare simplă a executării pedepsei este inoportună, disproporționată și lipsită de eficiență în cauză.

4. Cheltuielile judiciare. Pentru culpa sa procesuală, dată de exercitarea unei căi de atac nefondate, potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., inculpatul va fi obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului, în cuantum de 300 lei, din care suma de 200 lei acoperă costul suportului tehnic și de hârtie pe care s-au consemnat actele procesuale și procedurale necesare soluționării căii de atac, iar suma de 100 lei reprezintă onorariul parțial acordat avocatului din oficiu care a studiat materialul cauzei și l-a asistat pe inculpat până la prezentarea avocatului ales, și se va vira din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În conformitate cu art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul F. G. (dom. în Tg.-M., ./B, jud. M.) împotriva sentinței penale nr. 656/6 mai 2014 pronunțate de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._, menținând hotărârea atacată.

Potrivit art. 275 alin. 2 C. pr. P.., obligă pe inculpatul apelant să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 300 lei, din care suma de 100 lei –onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, se virează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2014.

Președinte, Judecător,

dr.M. V. A. O.

Grefier,

G. C.

Red./thred.M.V./30.10.2014/5ex.

Jud.fond T. A.

← Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466...		Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 355/2014. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 196/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Proxenetismul. Art.213 NCP. Decizia nr. 309/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 304/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 355/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 359/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ