Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 692/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 692/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 116/295/2015
Dosar nr._ Operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 692/A
Ședința publică din data de 24.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. P.
JUDECĂTOR: F. M. C. FLORENȚA
GREFIER: O. IOȚCOVICI
Ministerul Public- P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror M. V..
Pe rol se află judecarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. împotriva sentinței penale nr. 68 din 02._, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar_ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul B. Z..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în vedere inculpatului că dispozițiile art. 420 alin 4 C. pr. pen. instituie ascultarea sa în fața instanței de apel, dar beneficiază în continuare de dreptul de a nu da nicio declarație și îi aduce la cunoștință drepturile și obligațiile prevăzute de art. 420 alin 4 rap. la art. 378, art. 108 și art. 83 C. pr. pen. Inculpatul este de acord să dea o declarație în fața instanței de apel, aceasta fiind atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Procurorul pune concluzii de admitere a apelului și pronunțarea unei hotărâri prin care să fie aplicată inculpatului o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia, cu consecința stabilirii măsurilor de supraveghere.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită menținerea soluției dată de către instanța de fond, precizând că nu a mai comis alte fapte de natură penală.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 68/2015 din data de 02 aprilie 2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sânnicolau M., în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.1415/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M..
În baza art. 336 alin.1 din Codul penal, a condamnat inculpatul B. Z. la o pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe; în baza art. 334 alin.1 din Codul penal a condamnat același inculpat la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat; în baza art. 334 alin.2 din Codul penal a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și în baza art. 335 alin.1 din Codul penal l-a condamnat la o pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În temeiul art.38 al.1 coroborat cu art.39 al. 1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 luni închisoare, cu spor de 9 (nouă) luni, în total un an și 6 luni închisoare.
În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii date.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciului de Probațiune competent în exercitarea supravegherii, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probațiune competent în exercitarea supravegherii.
În baza art. 404 alin. (3) C.proc.pen. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul nr.1415/P/2014 din data de 19.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de liberate, a inculpatului B. Z. cercetat pentru săvârșirea în concurs, a infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 al.1 din Codul penal, a infracțiunii de conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută de art. 334 al.2 din Codul penal, a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 din Codul penal și a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 din Codul penal.
În motivarea actului de inculpare s-a reținut că la data de 07.11.2014, ora 21,20, lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Periam, jud. T., au fost sesizați prin apelul de urgență 112 că pe DJ692, între localitățile Periam și Variaș a avut loc un accident rutier, în accident fiind implicată o persoană care a condus un moped.
Deplasându-se la locul faptei, respectiv pe DJ 692, la distanța de aproximativ 2.5 km de ieșirea din . localității Variaș, a fost identificată o persoană de sex masculin, căzută pe partea dreaptă a direcției de deplasare, lângă partea carosabilă.
L. persoana în cauză se afla mopedul marca „Piaggio Grillo” cu număr de înregistrare Variaș_.
A fost identificat conducătorul mopedului în persoana inculpatului B. Z. care în prezența martorului asistent a declarat că lucrează în zona Periam Port, la . și face naveta din . Periam cu mopedul marca Piaggio Grillo, cu număr de înregistrare Variaș_.
La data de 07.11.2014, după ce a terminat programul de lucru la ora 16,00 fiind ziua de naștere a unui coleg de muncă a consumat aproximativ 200 ml țuică, după care a plecat cu mopedul pe care l-a condus pe drumul comunal dintre Periam Port și Periam. În localitatea Periam s-a oprit la magazinul „La B.”, unde a mai consumat 300 ml vodcă. A părăsit magazinul și s-a îndreptat spre localitatea de domiciliul conducând mopedul marca „Piagio Grillo”. După ce a parcurs aproximativ doi km, motorul s-a oprit și în încercarea de a-l reporni, împingându-l a căzut cu mopedul în partea dreaptă a sensului de mers. Nu a suferit leziuni grave dar datorită stării de ebrietate în care se afla nu a fost în măsură de a se ridica și fiind observat de un conducător auto, care se deplasa în aceiași direcție de mers, acesta a sunat la 112, situație în care la locul faptei s-au prezentat organele de poliție și un echipaj al ambulanței, faptele sale fiind descoperite.
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotst marca Drager . nr. 616, test nr 0041/07.11.2014, rezultatul fiind de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ca urmare a rezultatului alcooltestului inculpatul B. Z. a fost condus la Spitalul orășenesc Sânnicolau M., jud. T., unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge.
Conform Buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr. 542/A/11.11.2014, a IML Timișoara s-a constatat că alcoolemia inculpatului B. Z. la data de 07.11.2014, ora 23,10 a fost de 2,85 gr%o alcool pur în sânge.
În ceea ce privește mopedul marca „Piaggio Grillo” cu număr de înregistrare Variaș_, inculpatul a declarat că l-a cumpărat în luna iunie de la numitul G. din localitatea Variaș, fără a primit un act al vehiculului, acesta spunându-i că l-a cumpărat de la numitul G. P., care este decedat și că în momentul cumpărării, pe moped era montată plăcuța cu număr de înregistrare Variaș_, fără ca acesta să verifice acest aspect la Primărie comunei Variaș.
S-a procedat la verificarea în baza de date a Poliției Române, a inculpatului B. Z., stabilindu-se că acesta nu este posesor al permisului de conducere, fapt care a fost atestat și de adresa nr._ din data de 26.11.2014 a SPCRPCÎV T..
Din adresa nr._/17.12.2014 a aceleiași instituții s-a constatat că mopedul marca „Piaggio Grillo” cu număr de identificare_ nu figurează înmatriculat în circulație.
Din adresa nr. 5579/21.11.2014 a Primăriei comunei Variaș, s-a constatat că inculpatul nu este înregistrat în evidențele acestei isntituții ca posesor al mopedului marca „Piaggio Grillo”, cu numărul Variaș_. Sub acest număr de înregistrare figurează numitul Kardoș E., cu mopedul marca „Touris” din data de 22.10.2008.
La dosarul de urmărire penală au fost atașate următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii, declarații inculpat, declarații martori, adresa nr._ din data de 17.12.2014.2014 a SPCRPCÎV T., adresa nr._ din data de 26.11.2014.2014 a SPCRPCÎV T., buletin de analiza toxicologică-alcoolemie nr. 542/A/11.11.2014 a I.M.L. Timișoara, adresa nr. 5579/21.11.2014 a Primăriei comunei Variaș, jud. T., cerere de analiză, buletin de examinare clinică, proces verbal de recoltare probe biologice, fișa de cazier judiciar.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau M. la data de 13.01.2015.
Prin încheierea de ședință din data de 2.04.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
S-a reținut că situația de fapt se susține următoarele mijloace de probă atașate dosarului de urmărire penală, că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral și de personalitate a inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată și cheltuielile judiciare.
S-a mai reținut că nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat.
Ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța de fond l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul solicitând ca judecata să aibă loc potrivit procedurii recunoașterii vinovăției. Astfel, a fost admisă cererea inculpatului și s-a procedat la judecarea cauzei potrivit procedurii prev. de art.377 C.proc.pen.
Din examinarea probatoriului administrat, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
La data de 07.11.2014, după ce a terminat programul de lucru, inculpatul B. Z. a sărbătorit ziua de naștere a unui coleg, prilej cu care a consumat aproximativ 200 ml țuică. Apoi a plecat cu mopedul marca „Piaggio Grillo” pe care l-a condus pe drumul comunal dintre Periam Port și Periam. În localitatea Periam s-a oprit la magazinul „La B.”, unde a mai consumat 300 ml vodcă. A părăsit magazinul și s-a îndreptat spre casă conducând mopedul, însă după ce a parcurs aproximativ doi km, motorul s-a oprit și în încercarea de a-l reporni, inculpatul a căzut cu mopedul în partea dreaptă a sensului de mers. Nu a suferit leziuni grave, dar datorită stării de ebrietate în care se afla nu a reușit să se ridice. A fost observat de un conducător auto, care se deplasa în aceiași direcție de mers, iar acesta a sunat la 112, situație în care la locul faptei s-au prezentat organele de poliție și un echipaj al ambulanței, faptele sale fiind descoperite.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 542/A/11.11.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Timișoara inculpatul B. Z. a avut la data de 7.11.2014 ora 23,10 o alcoolemie de 2,85 g %o.
Din adresa nr.866/22.09.2014 emisă de Registrul Auto Român, s-a remarcat că motociclu marca Kymco care aparține inculpatului face parte din categoria mopedelor, are capacitatea cilindrica 49cm3, o putere motor de 3,3 km/6500rpm, iar viteza maximă este de 45 km/h.
Din adresele nr._/26.11.2014 și nr._/17.12.2014 emise de Instituția Prefectului – Serviciul public comunitar de conducere și înmatriculare a vehiculelor T., instanța de fond a reținut că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule iar mopedul marca „Piaggio Grillo” cu număr de identificare_ nu este înmatriculat în circulație.
Din adresa nr. 5579/21.11.2014 a Primăriei comunei Variaș, s-a constatat că inculpatul nu este înregistrat în evidențele acestei instituții ca posesor al mopedului marca „Piaggio Grillo”, cu numărul Variaș_. Sub acest număr de înregistrare figurează numitul Kardoș E., cu mopedul marca „Touris” din data de 22.10.2008.
Instanța de fond a avut în vedere că pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine sinceră, în sensul că a recunoscut comiterea infracțiunii. S-a constatat că recunoașterea sa se coroborează cu datele conținute în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, întocmit la data de 7.11.2014, de către lucrătorii de poliție, în prezența martorului C. M., cu procesul-verbal de prelevare a probei de sânge și buletinul de examinare clinică din data de 7.11.2014.
Din fișa de cazier judiciar s-a observat că inculpatul nu s-a aflat sub incidența legii penale.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului B. Z., care în seara zilei de 07.11.2014, a condus mopedul marca „Piaggio Grillo” pe drumul comunal Periam Port - Periam, iar apoi pe DJ 692, între localitățile Periam și Variaș, după ce a consumat băuturi alcoolice, fiind stabilită o alcoolemie de 2,85%o, alcool pur în sânge, fără a poseda permis de conducere, mopedul nefiind înmatriculat și având aplicate plăcuțele cu numărul de înmatriculare Variaș_, număr ce aparținea unui alt moped, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 al.1 din Codul penal, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 din Codul penal și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 din Codul penal.
S-a reținut totodată că infracțiunile au fost comise în concurs real potrivit art.38 al. 1 Cod penal.
Instanța de fond a ținut cont și de cauza de reducere a pedepsei prev. de art.396 al.10 C.poc.pen., având în vedere că în urma cercetării judecătorești a stabilit aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat.
La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită, gradul de pericol social concret al faptei, determinat atât de modul de producere cât și de importanța valorilor sociale încălcate, circumstanțele personale ale inculpatului.
Având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei imediat după descoperirea ei, prima instanță a considerat că aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat, este suficientă pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța de fond a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 9 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., judecătoria a dipus amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii date, iar în baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere enumerate la literele a-e în cuprinsul acestui articol.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit că datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune.
În baza art. 404 alin. (3) C.proc.pen. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere:
„Art. 88 (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.
(2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei. Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.
(4) Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M., considerând că este netemeinică întrucât, prin aplicarea unei pedepse inculpatului în condițiile art. 83 C.pen. nu se atinge scopul urmărit, având în vedere împrejurarea că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni la regimul circulației, care, sub aspectul laturii subiective se comit cu intenție, în sensul că acesta cunoștea starea în care se află ca urmare a consumului de alcool și săvârșind fapte, implicit urmărește sau acceptă producerea acestui rezultat iar, pe de altă parte cunoștea că nu posedă permis de conducere și că vehiculul nu este înmatriculat în circulație având număr fals.
S-a considerat că, pentru a da eficiență acestei situații, instanța de fond avea posibilitatea, la alegerea pedepsei să dispună aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere în condițiile art. 91 C.pen., iar prin aplicarea acestei pedepse pe perioada termenului de supraveghere inculpatul nu ar putea beneficia de înscrierea la un examen pentru obținerea permisului de conducere, termenul de supraveghere fiind cuprins între 2-4 ani. În plus, se arată că, pronunțând în sarcina inculpatului o pedeapsă în temeiul art. 83 C.pen. și stabilind măsuri de supraveghere conform art. 85 al. 1 C.pen., instanța de fond putea impune inculpatului să execute una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute de art. 85 al. 2 C.pen.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport de actele și lucrările dosarului, dar și în raport de criticile invocate de apelant, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.417 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. nu este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond în mod corect a reținut starea de fapt dedusă judecăți, respectiv aceea că în seara zilei de 07.11.2014, inculpatul a condus mopedul marca „Piaggio Grillo” pe drumul comunal Periam Port - Periam, iar apoi pe DJ 692, între localitățile Periam și Variaș, după ce a consumat băuturi alcoolice, fiind stabilită o alcoolemie de 2,85%o, alcool pur în sânge, fără a poseda permis de conducere, mopedul nefiind înmatriculat și având aplicate plăcuțele cu numărul de înmatriculare Variaș_, număr ce aparținea unui alt moped.
Inculpatul a uzat de procedura recunoașterii vinovăției reglementată de art. 375 C.p.p; astfel că nu mai este posibilă o repunere în discuție a acesteia.
Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, Curtea de Apel constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpatului și a constatat incidența dispozițiilor privind procedura simplificată prevăzute art.375 Cod procedură penală. Curtea de Apel constată că instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate o corectă stare de fapt, încadrarea în drept a faptelor săvârșite de inculpat fiind de asemenea corectă, iar pedepsele aplicate au fost just individualizate.
Critica Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. în sensul greșitei individualizări judiciare a executării pedepsei nu poate fi primită.
Astfel în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prev. de art. 83 din C.pen., ținând cont că pedeapsa rezultantă aplicată este de 1 an și 6 luni închisoare, inculpatul în vârstă de peste 60 ani nu are antecedente penale dar și conduita sa anterioară și posibilitățile inculpatului de îndreptare scopul pedepsei putând fi atins chiar prin amânarea pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Față de circumstanțele concrete ale cauzei, infracțiunile prev. de art. 336 alin 1, art. 334 alin 1, 334 alin 2, art. 335 alin 1 C.pen. fiind săvârșite în legătură cu un moped achiziționat cu scurt timp în urmă, pe care inculpatul l-a condus pe un drum comunal, fiind depistat după ce acesta a căzut pe marginea drumului întrucât motorul mopedului s-a oprit, ca și față de datele privind persoana inculpatului, nu se justifică aplicarea unei modalități de individualizare judiciară a executării pedepsei mai aspre, respectiv cea prev. de art. 91 C.pen., instituția prevăzută de art. 83 C.pen., contribuind suficient și corespunzător la atingerea scopului pedepsei, atât prin măsurile de supraveghere instituite de legiuitor, cât și prin obligațiile care au fost impuse inculpatului pe parcursul termenului de supraveghere, în baza art. 85 alin 1 C. pr. pen., măsuri apreciate și în apel ca suficiente pentru a supraveghea conduita inculpatului și a-i asigura îndreptarea, fără a fi necesară impunerea unor obligații suplimentare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., va respinge apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. împotriva sentinței penale nr. 68 din 02._, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar_ .
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sânnicolau M. împotriva sentinței penale nr. 68 din 02._, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M. în dosar_ .
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F. P. F. M. C. FLORENȚA
GREFIER,
O. IOȚCOVICI
Red. F.F.M./01.07.2015
Tehnored.O.I. 4 ex- 29.06.2015
Prima instanță– Judecătoria Sânnicolau M. - jud. O. S. A.
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 694/2015. Curtea de... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 123/2015.... → |
|---|








