Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 479/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 479/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 249/290/2013

Dosar nr._ Operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 479/A

Ședința publică de la 07 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. B.

Judecător C. I. M.

Grefier A. B.

Ministerul Public este reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelului declarat de inculpata M. M. I. împotriva sentinței penale nr. 420 din 18.12.2014 a Judecătoriei Reșița.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata apelantă M. M. I. personal și asistată de avocat ales G. C. din cadrul Baroului D., cu împuternicire avocațială la dosar, prezentă fiind și partea civilă intimată C. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocatul ales al inculpatei apelante depune un set de acte la dosar.

Instanța procedează la audierea inculpatei apelante M. M. I. și a părții civile intimate C. E., declarațiile acestora fiind consemnate în scris și depuse la dosar.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra apelului.

Avocatul G. C. solicită admiterea apelului declarat de inculpată astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar, cu referire doar la măsurile de supraveghere impuse acesteia, care, așa cum reiese din actele depuse la dosar, locuiește și lucrează în Germania și nu se poate prezenta lunar la Serviciul de probațiune, solicitând înlocuirea acestei obligații cu cea de a se prezenta în termen de 6 luni sau 1 an pentru a nu fi pusă în situația de a-și pierde locul de muncă și să facă cheltuieli pe care nu și le permite. Totodată, cu privire la obligarea inculpatei să comunice orice schimbare de domiciliu și deplasare de la domiciliu care depășește 8 zile precum și întoarcerea, arată că inculpata în cazul în care ar fi obligată să se supună acestei măsuri, ar fi pusă în situația ori de a se întoarce în România, ori să rămână în permanență la acel domiciliu. Mai arată că inculpata lucrează de puțin timp cu forme legale în Germania, are un salariu minim și deține o locuință modestă, dorind ca în viitor să-și găsească un serviciu bine plătit și o locuință mai mare, să-și întemeieze o familie și să se integreze pe deplin în societate. Referitor la această situație, solicită modificarea acestei măsuri de supraveghere în sensul obligării inculpatei la a comunica Serviciului de Probațiune orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și totodată obligarea inculpatei de a comunica prin orice mijloace de comunicare (telefon, fax, e-mail, scrisoare) deplasarea sa de la domiciliu care depășește 8 zile precum și întoarcerea, fără a fi nevoită să se deplaseze în România pentru asemenea comunicări.

Partea civilă intimată C. E. lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului inculpatei, arată că daunele acordate sunt prea mici și nu a formulat apel întrucât sentința i-a parvenit târziu.

Procurorul pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpată, sentința fiind legală și temeinică, neimpunându-se modificarea acesteia.

Inculpata apelantă M. M. I., având ultimul cuvânt, regretă fapta.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 420 din 18.12.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, în baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g, lit.i Cod pen.1969, cu aplicarea art.41 al.2 Cod pen.1969, totul cu aplicarea art.5 Cod pen., a fost condamnat inculpatul I. M., cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În baza art. 71 C.pen.1969 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a II-a și lit.b C.pen 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.5 C. pen., a fost condamnat inculpatul I. M. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere.

În baza art. 71 C.pen.1969 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a II-a și lit.b C.pen 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.33 lit.a, C.pen.1969 rap. la art. 34 lit. b C.pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C.pen.1969 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a II-a și lit.b C.pen 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.83 al.1 Cod pen. 1969 a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 210/16.05.2011 a Judecătoriei Caransebeș, definitivă prin nerecurare la data de 03.06.2011 și s-a dispus executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate, inculpatul urmând a executa 4 ani și 5 luni închisoare.

În baza art. 71 C.pen.1969 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a II-a și lit.b C.pen 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.72 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 06.02.2012 până la data de 07.02.2012.

În baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., a fost condamnat inculpatul C. M. I., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 71 C.pen.1969 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a II-a și lit.b C.pen 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.221 al.1 Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen. a fost condamnat inculpatul C. M. I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

În baza art. 71 C.pen.1969 au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a II-a și lit.b C.pen 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art.33 lit.a, C.pen.1969 rap. la art. 34 lit. b C.pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 86¹ C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86² C.pen. 1969.

În baza art. 86³ alin. 1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul C. M. I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii judecătorești și apoi o dată pe lună la datele stabilite de acest organism; b) să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S., în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen.1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care, pe timpul termenului de încercare, săvârșește o infracțiune sau nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere ori obligația stabilită de instanță.

În baza art.71 alin.5 Cod penal1969 a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g, lit.i Cod pen.1969 cu aplicarea art.5 Cod pen. a fost condamnată inculpata M. M. I., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 71 C.pen.1969 au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit. a, teza a II-a și lit.b C.pen 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 86¹ C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86² C.pen. 1969.

În baza art. 86³ alin. 1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatei M. M. I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii judecătorești și apoi o dată pe lună la datele stabilite de acest organism; b) să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S., în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen.1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care, pe timpul termenului de încercare, săvârșește o infracțiune sau nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere ori obligația stabilită de instanță.

În baza art.71 alin.5 Cod penal1969 a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 397 alin. 1, art.19 al.5, art.25 al.1 C. proc. pen. raportat la art.1357, art.1370 C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de către partea civilă C. E. și au fost obligați inculpații I. M. și M. M. I., în solidar, la plata sumei de 1000 euro-echivalentul în lei către această partea civilă, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art.19 al.5, art.25 al.1 C. proc. pen. raportat la art.1357, art.1370 C.civ., a fost respinsă acțiunea civilă exercitată de către partea civilă S. C. F..

În baza art. 274 al.1, al.2 C. proc. pen. au fost obligați inculpații C. M. I., M. M. I. și I. M. la plata sumei de câte 750 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocaților din oficiu, în sumă de 900 lei s-a dispus să fie avansat din fondurile Ministerului de Justiție și să rămână în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița din data de 28.12.2012, înregistrat pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 21.01.2013 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului I. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapte prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.33 lit.a Cod pen.1969, a inculpatului C. M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și tăinuire, fapte prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, e, g Cod penal1969, art.221 al.1 Cod pen.1969, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal1969 și a inculpatei M. M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev de art.208 al.1, art.209 al.1, lit.a, g, i Cod pen.1969.

S-a reținut, în esență că, în perioada 13-18.01.2012, inculpatul I. M. împreună cu inculpata M. M. I., verișoara sa, s-au hotărât să sustragă bunuri din locuința numitului S. C. F., fost prieten și vecin al celor doi. Astfel, cei doi inculpați, prin escaladarea gardului au pătruns în grădina-proprietatea persoanei vătămate C. E. (mama numitului S. C. F.), de unde prin escaladarea unui geam, au pătruns în imobil, de unde au sustras un televizor-plasmă, o bormașină, un flex, un aspirator, un circular de mână, mai multe scule și alte bunuri, precum și cheile autoturismului persoanei vătămate. O parte din bunuri, după ce au fost depozitate în locuința inculpatei M. M. I., au fost vândute de către inculpatul I. M. unor persoane necunoscute din Reșița. Inculpatul I. M. i-a vândut inculpatului C. M. I. o tigaie, un redresor, un aparat de măsură precum și alte bunuri în schimbul sumei de 30 lei, acesta din urmă cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor furturi.

De asemenea, inculpatul I. M. și inculpatul C. M. I. s-au hotărât să sustragă autoturismul aparținând persoanei vătămate S. C. F., astfel încât, în data de 22.01.2012, în jurul orelor 22⁰⁰, cei doi, împreună cu martorul G. I. R. și martorul P. R. O., cu ajutorul cheilor sustrase anterior de către inculpatul I. M., s-au deplasat pe . imobilului nr.8, au descuiat autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV. Întrucât autoturismul era defect, acesta a fost tractat cu ajutorul unui taxi, condus de martorul P. R. O.. La volanul autoturismului s-a urcat inculpatul I. M., conducându-l până pe . a poseda permis de conducere. Autoturismul marca Alfa R. a fost vândut martorului G. A. F. în schimbul sumei de 200 euro, după ce în prealabil s-a încercat vânzarea acestuia martorului I. M., care însă a refuzat vânzare din cauza lipsei actelor de proveniență a autovehiculului.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală si materializate în:proces-verbal d constatare a efectuării actelor premergătoare; plângerea persoanelor vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului-planșe fotografice; declarațiile persoanelor vătămate; acte de proveniență ale autoturismului; declarațiile inculpaților; certificat de încadrare în grad de handicap; acte medicale; proces-verbal de confruntare; declarațiile martorilor G. A. F., C. C. I., P. R. O., T. F. G., F. M. D., G. I. R., I. M., S. Ș. B., T. M. S.; proces-verbal de reconstituire-planșe foto.

În faza de urmărire penală au fost luate anumite măsuri preventive. Astfel, prin ordonanța din data de 06.02.2012, față de inculpata M. M. I. a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. În ceea ce îl privește pe inculpatul I. M., acesta prin ordonanța din data de 06.02.2012 a fost reținut pe o perioadă de 24 ore, începând cu data de 06.02.2012, ora 18⁰⁰ și până la data de 07.02.2012, ora 18⁰⁰. Prin încheierea penală nr.3/07.02.2012, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._, a fost respinsă propunerea de luarea a măsurii arestării preventive față de inculpatul I. M., dispunându-se totodată luarea măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.

Având în vedere noile modificări legislative, instanța, având în vedere că, în cauză se începuse cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legilor noi, a continuat judecarea cauzei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-au reținut următoarele:

În faza de urmărire penală, prin declarația din data de 30.01.2012 persoana vătămată C. E. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1000 euro. Prin declarația din data de 22.03.2012 persoana vătămată S. C. F. a precizat că nu se constituie parte civilă împotriva inculpaților, întrucât autoturismul i-a fost restituit.

În faza de judecată, partea civilă C. E., prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, a precizat că își menține constituirea de parte civilă, solicitând în continuare obligarea inculpaților la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și morale. Partea civilă S. C. F., prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, precizând totodată că solicită judecarea cauzei în lipsa sa. Aceste pretenții au fost reiterate de către partea civilă S. C. F. prin notele scrise depuse la dosarul cauzei.

În faza de judecată a cauzei, inculpații nu s-au prezentat în fața instanței, deși au fost legal citați, fiind emise pe numele lor mandate de aducere cu însoțitor, după ce în prealabil s-au efectuat verificări cu privire la domiciliile acestora.

La termenul de judecată din data de 16.05.2013, instanța a declarat deschisă cercetarea judecătorească, fiind încuviințată proba testimonială cu audierea martorilor G. A. F., C. C. I., P. R. O., T. F. G., F. M. D., G. I. R., I. M., S. Ș. B., T. M. S..

La termenul de judecată din data de 13.06.2013 a fost audiat martorul C. C. I.. La termenul de judecată din data de 15.05.2014 a fost audiat martorul P. R. O..

La termenul de judecată din data de 15.05.2014, aflându-se în imposibilitatea audierii martorului T. F. G., instanța a procedat la aplicarea dispozițiilor art.381 alin.7 Cod procedură penală și astfel că s-a dat citire de către grefierul de ședință declarației date de martorul T. F. G. în faza de urmărire penală, ținând seama de declarațiile date în cursul judecății.

La termenul de judecată din data de 29.05.2014, instanța, în ceea ce îi privește pe martorii G. A. F. și F. M. D., a făcut aplicarea dispozițiilor art.381 al.7 Cod pr.pen., ținând seama de declarațiile acestora date în faza de urmărire penală.

La termenul de judecată din data de 04.12.2014, instanța a procedat la audierea matorilor G. I. R., S. B. și T. M. S., iar în ceea ce îl privește pe martorul I. M., având în vedere imposibilitatea audierii acestuia, instanța a aplicat dispozițiile art.381 al.7 Cod pr.pen., dând citire declarației acestuia dată în fază de urmărire penală.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.391/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, fișele de cazier judiciar actualizat ale inculpaților I. M., C. M. I., M. M. I., sentința penală nr. 210/16.05.2011, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr._, definitivă la data de 03.06.2011 prin nerecurare.

Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:

În perioada 13-18.01.2012, inculpatul I. M. împreună cu inculpata M. M. I., verișoara sa, s-au hotărât să sustragă bunuri din locuința numitului S. C. F., fost prieten și vecin al celor doi, întrucât în locuința nu se află nimeni, proprietarii fiind plecați în străinătate.

Astfel, pe timpul nopții, în jurul orelor 03⁰⁰, cei doi inculpați s-au deplasat la domiciliul părților civile C. E. și S. C. F., au escaladat gardul ce împrejmuiește proprietatea și au pătruns în grădina imobilului, situat administrativ în B., ., jud. C.-S.. Observând că geamul de la bucătărie era nu era asigurat, inculpatul I. M. l-a deschis și, prin escaladarea acestuia cei doi inculpați au pătruns în interiorul imobilului.

Din interior, inculpații I. M. și M. M. I. au sustras mai multe bunuri, respectiv un televizor plasmă, o bormașină, un flex, un aspirator, un circular de mână, mai multe scule și alte bunuri, pe care cei doi le-au pus într-o geantă. Inculpatul I. M., fără știrea inculpatei M. M. I. a sustras una dintre cheile autoturismului marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, proprietatea părții civile S. C. F.. Bunurile sustrase au fost depozitate atât la locuința inculpatei M. M. I., cât și la locuința inculpatului I. M.. Inculpatul I. M. a vândut o parte din aceste bunuri, respectiv televizorul, bormașina, flexul și o cutie cu scule, unei persoane necunoscute, în piața din Reșița. Restul bunurilor, mai exact o tigaie, un redresor, un aparat de măsură precum și alte bunuri au fost vândute inculpatului C. M. I., în schimbul sumei de 30 lei, acesta din urmă cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor furturi.

În noaptea de 19/20.01.2012, inculpatul I. M., întrucât partea civilă S. C. F. avea o datorie de 250 euro față de el, împrumut despre care susține că nu i-a fost restituit, i-a propus inculpatului C. M. I. să meargă împreună și să sustragă autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, proprietatea părții civile S. C. F., urmând ca după vânzarea acestuia, să împartă suma primită cu titlu de preț.

Inculpatul C. M. I. a fost de acord cu propunerea inculpatului I. M. și, astfel, în data de 22.01.2012, în jurul orelor 22⁰⁰, cei doi inculpați, împreună cu martorul G. I. R. s-au deplasat în B., pe . imobilului cu numărul 8. Inculpatul I. M. a reintrat în imobilul aparținând parții civile C. E., de unde a luat cea de-a doua cheie a autoturismului marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, timp în care a fost așteptat de către inculpatul C. M. I. și martorul G. I. R..

Întrucât autoturismul era avariat, cei trei s-au deplasat la barul lui „P.” pe ., unde a negociat cu martorul P. R. O.-taximetrist-, ca în schimbul sumei de 20 lei să îi tracteze un autoturism, care era defect, lipsindu-i bateria. Martorul a fost de acord, astfel că cei trei s-au deplasat pe . dreptul imobilului cu numărul 8, inculpatul I. M., cu ajutorul cheilor sustrase, a descuiat autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV și l-a legat cu o chingă de autoturismul taxi. Inculpatul C. M. I. s-a urcat în autoturismul taxi, iar inculpatul I. M. în autoturismul tractat, pe care astfel l-a condus, fără a poseda permis de conducere, până în B. Română, pe . fața blocului unde locuiește inculpatul C. M. I..

În scopul vânzării autoturismului, s-au purtat negocieri cu martorul I. M., care însă nu a acceptat să îl cumpere, întrucât îi lipsea acumulatorul. Observând această deficiență, inculpatul C. M. I. l-a sunat pe martorul G. A. F., căruia i-a solicitat să îi împrumute un acumulator. Martorul s-a conformat acestei rugăminți, a adus un acumulator, care a fost montat pe autovehiculul în cauză. După montarea acumulatorului, inculpatul I. M., fiind însoțit de inculpatul C. M. I. și de martorul I. M., s-a urcat la volanul autoturismului marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, pe care, fără a poseda permis de conducere, l-a condus pe . . s-au întors în fața blocului, de unde au plecat.

Întrucât martorul I. M. a refuzat să cumpere autoturismul, deoarece cei doi inculpați nu au putut să îi pună la dispoziție actele mașinii, martorul G. A. F. s-a oferit să cumpere acest autoturism în schimbul sumei de 200 euro, fără a cunoaște că acesta fusese furat. Banii astfel obținuți, au fost împărțiți în mod egal între cei doi inculpați.

Situația de fapt reținută de instanță a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală si în faza de judecată, materializate în:proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; plângerea persoanelor vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului-planșe fotografice; declarațiile persoanelor vătămate; acte de proveniență ale autoturismului; declarațiile inculpaților; certificat de încadrare în grad de handicap; adresa S.P.C.R.P.C.I.V. C.–S. nr._/13.02.2012; acte medicale; proces-verbal de confruntare; declarațiile martorilor G. A. F., C. C. I., P. R. O., T. F. G., F. M. D., G. I. R., I. M., S. Ș. B., T. M. S.; proces-verbal de reconstituire-planșe foto.

În urma verificărilor efectuate, respectiv adresa S.P.C.R.P.C.I.V. C.–S. nr._/13.02.2012 (fila 133 d.u.p.), a rezultat faptul că inculpatul I. M. nu figurează ca fiind posesor al unui permis de conducere auto-moto și nici declarat admis la examenul pentru obținerea permisului de conducere până la data de 15.02.2012, inclusiv.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul I. M. a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, prezentând în mod detaliat modalitatea de comitere a faptelor, relevând totodată participarea celorlalți doi inculpați la comiterea infracțiunilor. În faza de judecată, inculpatul nu a putut fi audiat, întrucât nu s-a prezentat în fața instanței.

Inculpatul C. M. I., în faza de urmărire penală nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. Apărarea inculpatului potrivit căreia nu cunoștea că bunurile achiziționate de la inculpatul I. M. au fost furate, și la fel că nu știa că autoturismul, la căruia sustragere a participat, nu aparține coinculpatului, fiind contrazisă de întreg probatoriul administrat, în special de declarațiile date de inculpatul I. M., instanța a înlăturat-o, întrucât nu are niciun suport probatoriu. În faza de judecată, instanța nu a putut proceda la audierea inculpatului, întrucât acesta s-a sustras și nu s-a prezentat în fața instanței.

În ceea ce o privește pe inculpata M. M. I., aceasta, în faza de urmărire penală a dat dovadă de o atitudine parțial sinceră, inițial nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii de furt calificat, însă ulterior, aceasta a revenit asupra declarațiilor sale și a precizat că recunoaște învinuirea ce i se aduce. Inculpata nu a putut fi audiată în faza de judecată, aceasta sustrăgându-se de la judecată.

Cu privire la legea penală aplicabilă, având în vedere faptul că, de la săvârșirea acestor infracțiuni – 13-18.01.2012, 22.01.2012– și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, instanța de fond a analizat infracțiunea de furt calificat, în raport de legea determinată ca fiind mai favorabilă, conform art.5 C. pen. De asemenea, pentru identificarea legii penale mai favorabile s-a avut în vedere Decizia Curții Constituționale nr.265/06.05.2014, publicată în MO nr. 373 din 20.05.2014, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Prin urmare, instanța, pentru a determina legea penală mai favorabilă în raport de infracțiunile comise, a avut în vedere în primul rând regimul sancționator prevăzut în cuprinsul celor două legi penale succesive, respectiv limitele de pedeapsă.

Astfel, s-a observat faptul că, la momentul comiterii faptei de furt calificat, era prevăzută de 208 al.1, art.209 al.1, lit.a, e, g și i Cod pen.1969, fiind sancționată cu închisoare de la 3 la 15 ani, iar în prezent aceasta este reglementată de dispozițiile art.228 al.1, art.229 al.1 lit.b, lit.d Cod pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicat, era sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani iar, ca urmare a adoptării noului cod penal, această faptă este prevăzută de dispozițiile art.335 al.1 Cod pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

În ceea ce privește infracțiunea de tăinuire, la momentul săvârșirii acesteia era prevăzută de art.221 al.1 Cod pen.1969, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 7 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul tăinuit. În urma modificărilor legislative, aceasta este prevăzută de art.270 Cod pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

Un alt criteriu determinant pentru stabilirea legii penale mai favorabile, în ceea ce îl privește pe inculpații I. M. și C. M. I., îl reprezintă tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut în cele două legi penale succesive, întrucât potrivit ambelor legi sunt îndeplinite condițiile de existență ale concursului real, fiind săvârșite de către inculpat până la condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele, fiind astfel concurente.

Așadar, instanța a constatat că dispozițiile art.34 al.1 lit. b Cod pen. 1969 stabilesc că sancționarea concursului, în cazul aplicării unor pedepse cu închisoarea, se face prin cumul juridic, cu aplicarea unui spor facultativ de până la 5 ani, în timp ce dispozițiile art.43 al.1 Cod pen., consacră pentru sancționarea acestui tip de concurs cumulul juridic cu spor obligatoriu și fix.

În ceea ce îl privește pe inculpatul I. M., având în vedere că s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, instanța a determinat legea penală mai favorabilă și prin raportare la acest criteriu. Cu privire la această unitate de infracțiuni, legea penală mai favorabilă a fost determinată prin raportare pe de-o parte la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, iar pe de altă parte la regimul sancționator al acesteia, astfel cum acestea sunt prevăzute în cele două legi penale succesive.

Cu privire la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, dispozițiile noului Cod penal-art.35 al.1- prevăd, ca un element de noutate, unitatea de subiect pasiv, cerință care în reglementarea anterioară-art.41 al.2-nu se regăsea, fapt care impune, ca în lipsa unității de subiect pasiv, să nu mai existe o unitate infracțională ci concurs de infracțiuni. Regimul sancționator a fost analizat în raport de acest nou criteriu al unității de subiect pasiv, astfel încât, în speță s-a observat că acțiunile de sustragere au fost îndreptate împotriva patrimoniilor aparținând unor părți vătămate diferite, sens în care s-a observat că, potrivit noului cod penal s-ar afla în prezența concursului de infracțiuni sancționat cu un spor obligatoriu, în timp ce potrivit codului penal 1969 s-ar afla în continuare în prezența unității infracționale sub forma infracțiunii continuate, sancționată cu un spor facultativ și variabil de până la 5 ani.

De asemenea, pentru determinarea legii penale mai favorabile instanța, în ceea ce îi privește pe inculpații C. M. I. și M. M. I., a avut în vedere și criteriul reprezentat de modalitatea de executare a pedepsei. Astfel, instanța, analizând în concret infracțiunea pentru care inculpații sunt trimiși în judecată, circumstanțele reale și personale ale acestora, poziția procesuală, a determinat legea penală mai favorabilă comparând dispozițiile referitoare la suspendarea sub supraveghere, reglementată de dispozițiile art.86 ind.1 și urm Cod Penal 1969 cu cele referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de dispozițiile art.91 și urm Noul Cod Penal.

În această ordine de idei, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.16 al.2 din Legea nr.187/2012, potrivit cărora „pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 5 Cod pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere”.

Astfel, în virtutea acestor criterii legale de determinare a legii penale mai favorabile, instanța a avut în vedere faptul că noul Cod penal instituie o nouă obligație, respectiv munca în folosul comunității, care nu se regăsește în reglementarea Codului penal 1969, precum și faptul că în noul Cod penal se elimină efectul reabilitării de drept asociat suspendării sub supraveghere prevăzut de Codul penal 1969.

Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste criterii de determinare a legii penale mai favorabile, analizate în concret în raport de starea de fapt și situația personală a inculpaților, instanța a apreciat, per global, în ceea ce îi privește pe cei trei inculpați, ca fiind lege penală mai favorabilă vechiul cod penal și, astfel a analizat infracțiunile deduse judecății prin raportare la dispozițiile vechiului cod penal.

I. În drept, fapta inculpatului I. M., care în perioada 13-18.01.2012, pe timpul nopții, împreună cu inculpata M. M. I., prin escaladarea geamului, a pătruns în imobilul părții civile C. E., de unde a sustras un televizor-plasmă, o bormașină, un flex, un aspirator, un circular de mână, mai multe scule și alte bunuri, precum și cheile autoturismului persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g, lit.i Cod pen.1969.

Fapta inculpatului I. M., care în data de 22.01.2012, în jurul orelor 22⁰⁰, împreună cu inculpatul C. M. I. a sustras autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, aparținând părții civile S. C. F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g,lit.i Cod pen.1969.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului I. M. de luare a bunurilor, respectiv un televizor-plasmă, o bormașină, un flex, un aspirator, un circular de mână, mai multe scule și alte bunuri și autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, aparținând persoanelor vătămate C. E. și S. C. F., fără consimțământul acestora, în scopul însușirii pe nedrept.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în trecerea bunurilor respective din stăpânirea de fapt a persoanelor vătămate în stăpânirea inculpatului.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, trecerea bunurilor din posesia persoanelor vătămate în aceea a inculpatului a fost consecința directă a acțiunii acestuia de sustragere.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, potrivit art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen.1969, acesta a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptelor, intenție calificată prin scopul ei și anume, acela al însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

Având în vedere că infracțiunea de furt a fost săvârșită noaptea și prin efracție, instanța a reținut circumstanța agravantă reală, prevăzută de dispozițiile art.209 al.1 lit.g, lit.i Cod pen.1969.

Faptul că infracțiunile de furt au fost săvârșite de către mai multe persoane împreună, respectiv de 2 persoane împreună, și în loc public nu au mai fi reținute de către instanță ca circumstanțe agravante, întrucât acestea nu mai sunt prevăzute de legiuitor în forma calificată a infracțiunii de furt, ca efect al dezincriminării, prev de art.4 Cod pen.

Totodată, instanța a reținut forma continuată a infracțiunii prev. de art.41 al.2 Cod pen.1969, întrucât actele materiale care întrunesc conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni (fiecare în parte), au fost săvârșite de același inculpat, la intervale foarte scurte de timp, în baza unei rezoluții infracționale unice, dedusă din mijloacele folosite de inculpat și modul de operare similar (descris mai sus).

În drept, fapta inculpatului I. M., care, în data de 22.01.2012, în jurul orelor 22⁰⁰, a condus pe drumurile publice, respectiv pe diferite străzi din cartierul Nufărului și pe ., autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii sus-menționate, instanța a reținut că, pentru existența infracțiunii este esențială realizarea unei acțiuni de conducere, aceasta începând chiar din momentul îndeplinirii primului act de conducere, mai exact odată cu punerea în mișcare a autovehiculului, cu circulația sau deplasarea dirijată a acestuia pe un drum public, indiferent de distanța parcursă, activitate realizată de către inculpat fără a poseda permis de conducere, aspect ce rezultă din adresa nr._/13.02.2012 (fila 133 d.u.p.), a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor C.-S.. Obligativitatea deținerii unui permis de conducere pentru conducerea autoturismului marca Alfa R. rezultă din dispozițiile art.20 al.1 rap la art.6 pct.6,din OUG nr.195/2002.

Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege și relațiile sociale referitoare la acestea, respectiv viața, integritatea fizică și psihică a participanților la trafic și integritatea bunurilor.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b C. pen.1969, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul, știind că nu deține permis de conducere, a condus autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, pe drumurile publice, respectiv pe diferite străzi din cartierul Nufărului și pe ., acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice, precum și pentru valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora a fost cercetat în cauză.

Întrucât toate cele 2 infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni distincte, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a reținut concursul real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a Cod pen.1969.

În consecință, instanța a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, a săvârșirii acestora, cu vinovăție, de către inculpat, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de acesta.

II. În drept, fapta inculpatului C. M. I., care în data de 22.01.2012, în jurul orelor 22⁰⁰, împreună cu inculpatul I. M. a sustras autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, aparținând părții civile S. C. F. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g Cod pen.1969.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului C. M. I. de luare a autoturismul marca Alfa R., având număr de înmatriculare AV 516AV, aparținând persoanei vătămate S. C. F., fără consimțământul acestuia, în scopul însușirii pe nedrept.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în trecerea bunurilor respective din stăpânirea de fapt a persoanei vătămate în stăpânirea inculpatului.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, trecerea bunurilor din posesia persoanei vătămate în aceea a inculpatului a fost consecința directă a acțiunii acestuia de sustragere.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, potrivit art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen.1969, acesta a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptelor, intenție calificată prin scopul ei și anume, acela al însușirii pe nedrept a bunului sustras.

Având în vedere că infracțiunea de furt a fost săvârșite noaptea, instanța a reținut circumstanța agravantă reală, prevăzută de dispozițiile art.209 al.1 lit.g Cod pen.1969.

Faptul că infracțiunile de furt au fost săvârșite de către mai multe persoane împreună, respectiv două, și în loc public nu au mai fost reținute de către instanță ca circumstanțe agravante întrucât, acestea nu mai sunt prevăzute de legiuitor în forma calificată a infracțiunii de furt, ca efect al dezincriminării, prev. de art.4 Cod pen.

În drept, fapta inculpatului C. M. I., care în perioada 13-18.01.2012, a dobândit mai multe bunuri, respectiv o tigaie, un redresor, un aparat de măsură precum și alte bunuri, prin cumpărare de la inculpatul I. M., cunoscând că acestea provin din săvârșirea unor furturi, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăinuire, prev. de art.221 al.1 Cod pen.1969

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii constă în dobândirea mai multor bunuri, prin cumpărare, cunoscând că acestea provin din comiterea unor furturi și este dovedită de întreg materialul probatoriu administrat în ambele faze procesuale.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în schimbarea situației de fapt a bunurilor, prin trecerea în altă sferă patrimonială, respectiv din patrimoniul inculpatului I. M. în patrimoniul inculpatului C. M. I., reducându-se astfel posibilitatea recuperării bunului de către persoana prejudiciată.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, rezultând din însăși activitatea infracțională.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, potrivit art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen.1969, acesta a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptelor, intenție calificată prin scopul ei și anume, acela de obținere a unui folos material, respectiv de dobândire a unor bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni de furt.

Având în vedere că cele două infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni distincte, înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a reținut concursul real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a Cod pen.1969.

În consecință, instanța a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, a săvârșirii acestora, cu vinovăție, de către inculpat, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de acesta.

III. În drept, fapta inculpatei M. M. I., care în perioada 13-18.01.2012, pe timpul nopții, împreună cu inculpatul I. M., prin escaladarea geamului, a pătruns în imobilul părții civile C. E., de unde a sustras un televizor-plasmă, o bormașină, un flex, un aspirator, un circular de mână, mai multe scule și alte bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g, lit.i Cod pen.1969.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii constă în acțiunea inculpatei de luare a bunurilor, respectiv un televizor-plasmă, o bormașină, un flex, un aspirator, un circular de mână, mai multe scule și alte bunuri, aparținând persoanei vătămate C. E., fără consimțământul acesteia, în scopul însușirii pe nedrept.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în trecerea bunurilor respective din stăpânirea de fapt a persoanei vătămate în stăpânirea inculpatei.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, trecerea bunurilor din posesia persoanei vătămate în aceea a inculpatei a fost consecința directă a acțiunii acesteia de sustragere.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția inculpatei îmbracă forma intenției directe, potrivit art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen.1969, acesta a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptelor, intenție calificată prin scopul ei și anume, acela al însușirii pe nedrept a bunurilor sustrase.

Având în vedere că infracțiunea de furt a fost săvârșite noaptea și prin efracție, instanța a reținut circumstanța agravantă reală, prevăzută de dispozițiile art.209 al.1 lit.g, lit.i Cod pen.1969.

Faptul că infracțiunile de furt au fost săvârșite de către mai multe persoane împreună, mai exact două, nu a mai fost reținută de către instanță ca circumstanță agravantă întrucât, aceasta nu mai este prevăzută de legiuitor în forma calificată a infracțiunii de furt, ca efect al dezincriminării, prev. de art.4 Cod pen.

În consecință, instanța a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunii pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, a săvârșirii acesteia, cu vinovăție, de către inculpată, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de aceasta.

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpaților, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 Cod penal 1969, care arată că, la stabilirea si aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate pentru fiecare infracțiune în parte, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorilor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În această ordine de idei, la stabilirea cuantumului pedepselor instanța a ținut cont de împrejurările și modul de comitere a faptelor, precum și mijloacele folosite, sens în care a fost avut în vedere pericol social concret al faptelor săvârșite, având în vedere valorile sociale apărate prin dispozițiile legale – patrimoniul persoanelor vătămate, de împrejurările și modul de comitere a faptei. Astfel, la stabilirea gravității și periculozității inculpaților, instanța a avut în vedere, ca și criterii, faptul că inculpații au comis faptele în locuri publice și în timpul nopții, profitând astfel de ora înaintată și lipsa persoanelor care ar fi putut să-i surprindă în desfășurarea activităților de sustragere.

La dozarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a luat în considerare faptul că inculpații au hotărât să comită aceste infracțiuni, efectuând anumite acte de pregătire, respectiv observarea imobilului persoanei vătămate și a lipsei proprietarului, fapt care denotă o anumită periculozitate a inculpaților.

Pentru determinarea gradului de periculozitate al inculpaților, instanța a avut în vedere, printre altele, obiectul material al infracțiunilor de furt calificat, sens în care a reținut că, inculpații, pe lângă sustragerea unor bunuri cum ar fi un televizor-plasmă, o bormașină, un flex, un aspirator, un circular de mână, mai multe scule și alte bunuri, precum și cheile autoturismului persoanei vătămate, au sustras și un autoturism, cauzând astfel un prejudiciu semnificativ, aspect de natură să imprime faptelor un nivel ridicat de periculozitate

Cu privire la motivul săvârșirii acestor fapte, instanța a reținut faptul că infracțiunile de furt au fost săvârșite de către inculpați în scopul asigurării mijloacelor de subzistență, întrucât aceștia nu au ocupație și nici loc de muncă.

În ceea ce privește persoana inculpatului I. M., instanța, observând fișa de cazier judiciar a acestuia, a constatat că acesta a fost condamnat, prin sentința penală nr. 210/16.05.2011, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosar nr._, definitivă la data de 03.06.2011 prin nerecurare, la pedeapsa închisorii de 5 luni, pentru săvârșirea, în timpul minorității, a infracțiunii de furt calificat. Executarea acestei pedepse a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni. Prin urmare, este de domeniul evidenței că scopul coercitiv și educativ al pedepsei aplicate inculpatului nu a fost atins, acesta perseverând în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, inculpatul dând dovadă de un comportament deviant și o puternică predispoziție spre săvârșirea de infracțiuni, reeducarea acestuia nefiind posibilă decât prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, astfel că s-a aplicat pedeapsa închisorii într-un cuantum ridicat.

Cu privire la inculpații C. M. I. și M. M. I., instanța, observând fișele de cazier judiciar, a constatat că aceștia sunt la primul incident cu legea penală. Cu toate acestea, având în vedere pericolul social concret al faptelor și poziția procesuală a acestora, care au înțeles să se sustragă de la judecata cauzei, instanța nu a acordat acestei împrejurări a lipsei antecedentelor penale eficiența juridică specifică circumstanțelor atenuante.

În aceeași ordine de idei, instanța, reținând că, în faza de urmărire penală față de inculpații I. M. și M. M. I. au fost luate anumite măsuri preventive, respectiv reținerea pe 24 ore și obligarea de a nu părăsi localitatea, a constatat că, acești inculpați, prin faptul că s-au sustras de la judecarea cauzei, au dat dovadă de o atitudine de sfidare față de autoritățile judiciare și față de normele de drept, aspect care denotă că aceștia nu conștientizează și nu își asumă responsabilitatea faptelor.

Și nu în ultimul rând, la stabilirea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere faptul că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, astfel încât atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

În această ordine de idei, instanța a reținut și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, motiv pentru care, în raport de pericolul social concret al infracțiunilor precum și de toate criteriile de individualizare prezentate, instanța a aplicat inculpaților pedeapsa închisorii orientată înspre maximul special, apreciată ca fiind aptă să răspundă exigențelor și criteriilor stabilite de dispozițiile art. 74 C.pen.

În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Prin urmare, având în vedere că în raport de infracțiunea comisă, în speță a fost identificată ca lege mai favorabilă Cod Penal din 1969, instanța a aplicat dispozițiile acestuia în ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare.

Prin urmare, cu privire la aplicarea pedepselor accesorii inculpaților, instanța a reținut că, aceasta trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.pen.1969, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, raportat la cauzele C. c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauze în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci va analiza în ce măsură, în prezența cauză, aceasta se impune față de natură și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, instanța a avut în vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.”, decizie care, potrivit art. 414⁵ alin. 4 C.pr.pen., este obligatorie, dându-i-se astfel deplină eficiență juridică în soluționarea prezentei cauze.

Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen.1969 rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaților C. M. I. și M. M. I., instanța a avut în vedere dispozițiile art. 86 ind.1 Cod pen.1969, potrivit cărora, se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 CP; c) se apreciază că, ținând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni.

Astfel, având în vedere cuantumul pedepselor aplicate și de asemenea, în considerarea gradului de pericol social concret al faptelor, a situației personale a inculpaților, respectiv faptul că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, instanța a apreciat că pronunțarea condamnării reprezintă un avertisment suficient pentru aceștia, scopul coercitiv și educativ al pedepsei putând fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, motiv pentru care a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce privește durata unui termenului de încercare, instanța a constatat incidența prevederilor art. 86² C.pen. 1969, potrivit cărora acest termen se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 și 5 ani. La stabilirea termenului de încercare instanța a avut în vedere faptul că, fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

În această ordine de idei, nu se poate face abstracție, pe de-o parte de urmarea produsă prin săvârșirea infracțiunilor, iar pe de altă parte de atitudinea procesuală a inculpaților. Aceștia, pe lângă faptul că nu au înțeles să colaboreze cu autoritățile judiciare, nerecunoscând săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, s-au și sustras de la judecarea cauzei, cu atât mai mult cu cât au fost subiecții activi ai unor măsuri preventive, fapt care denotă, fără putință de tăgadă, că inculpații nu conștientizează consecințele faptelor lor și nici nu își asumă răspunderea pentru acestea.

Față de aceste considerente, instanța, în ceea ce îl privește pe inculpatul C. M. I. a stabilit un termen de încercare de 6 ani, care a fost apreciat că fiind proporțional cu pericolul social concret al faptei și de periculozitatea inculpatului.

În baza art. 86³ alin. 1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii judecătorești și apoi o dată pe lună la datele stabilite de acest organism; b) să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S., în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen.1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care, pe timpul termenului de încercare, săvârșește o infracțiune sau nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere ori obligația stabilită de instanță.

În baza art.71 alin.5 Cod penal1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Față de aceste considerente, instanța, în ceea ce o privește pe inculpata M. M. I., a stabilit un termen de încercare de 6 ani, care a fost apreciat că fiind proporțional cu pericolul social concret al faptei și de periculozitatea inculpatei.

În baza art. 86³ alin. 1 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 Cod pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatei M. M. I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii judecătorești și apoi o dată pe lună la datele stabilite de acest organism; b) să anunțe Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S., în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen.1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul în care, pe timpul termenului de încercare, săvârșește o infracțiune sau nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere ori obligația stabilită de instanță.

În baza art.71 alin.5 Cod penal1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Cu privire la latura civilă, instanța a reținut că pentru a fi admisibilă acțiunea civilă trebuiesc întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 1349 și următoarele Cod civil, și anume să existe dovada prejudiciului, a culpei inculpaților, precum și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul prejudiciabil cauzat.

Potrivit dispozițiilor art. 19 C.p.p., obiectul acțiunii civile exercitată în cadrul procesului penal îl constituie repararea pagubei pricinuită părții vătămate, iar potrivit art. 1349 și urm. C.civ., răspunderea civilă delictuală este antrenată atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența prejudiciului, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției.

În faza de urmărire penală, prin declarația din data de 30.01.2012 (filele 42-43 dup) persoana vătămată C. E. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1000 euro. Prin declarația din data de 22.03.2012 (fila 36 dup) persoana vătămată S. C. F. a precizat că nu se constituie parte civilă împotriva inculpaților, întrucât autoturismul i-a fost restituit.

În faza de judecată, partea civilă C. E., prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, a precizat că își menține constituirea de parte civilă, solicitând în continuare obligarea inculpaților la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și morale (f.46 vol I). Partea civilă S. C. F., prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, precizând totodată că solicită judecarea cauzei în lipsa sa (f.45 vol I). Aceste pretenții au fost reiterat de către partea civilă S. C. F. prin notele scrise depuse la dosarul cauzei (f.28 vol II).

În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de partea civilă C. E., reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii, respectiv contravaloarea bunurilor sustrase, instanța a constatat că existența și întinderea prejudiciului au fost dovedite, fiind totodate îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, motiv pentru care a admis în parte solicitarea părții civile și, pe cale de consecință a dispus obligarea inculpaților I. M. și M. M. I.- vinovați de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în dauna acestei părți civile-, în solidar, la plata acestor despăgubiri materiale în sumă de 1000 euro-echivalentul în lei.

Cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. F., prin care solicită obligarea inculpaților la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune materiale și morale, instanța, având în vedere că acesta și-a recuperat prejudiciul, fiindu-i restituit autoturismul, a respins solicitarea acestuia de obligare la plata unor sume, reprezentând despăgubiri materiale, acesta nejustificând niciun alt prejudiciu.

În ceea ce privește solicitarea de acordare a unor daune morale, instanța, prin raportare la faptul că, prin săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, nu s-au cauzat tulburări la nivelul trăirilor psihice și nici suferințe de ordin psihic, care să dăuneaze climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, apreciază că astfel de daune morale nu au fost create și, astfel nu se impune obligarea inculpaților la plata unor sume de bani, reprezentând despăgubiri morale. Pentru aceste cinsiderente, instanța a respins solicitarea părților civile de obligare a inculpaților la plata sumelor de bani soilicitate cu tilu de despăgubiri morale.

Prin urmare, în baza art. 397 alin. 1, art.19 al.5, art.25 al.1 C. proc. pen. raportat la art.1357, art.1370 C.civ, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de către partea civilă C. E., și i-a obligat pe inculpații I. M. și M. M. I., în solidar, la plata sumei de 1000 euro-echivalentul în lei către această partea civilă, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 397 alin. 1, art.19 al.5, art.25 al.1 C. proc. pen. raportat la art.1357, art.1370 C.civ, a respins acțiunea civilă exercitată de către partea civilă S. C. F..

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpata M. M. I., solicitând desființarea parțială a sentinței apelate în ceea ce privește o parte din măsurile de supraveghere dispuse, respectiv obligarea inculpatei să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S. o dată pe lună, la datele stabilite de acest organ, obligarea comunicării către această instituție a oricărei schimbări de domiciliu, reședință, locuință sau orice deplasare de la domiciliu care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, întrucât în acest moment are domiciliul în localitatea Phorzheim – Germania, fiind angajată cu forme legale, posedă un card de asigurare socială, iar în zilele lucrătoare din timpul săptămânii nu poate pleca de la lucru timp de 6 ani de zile întrucât și-ar pierde locul de muncă, dar ar implica și o . costuri majore.

Examinând sentința penală contestată prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, instanța constată că apelul declarat de inculpata M. M. I. este nefondat, hotărârea Judecătoriei Reșița fiind temeinică și legală.

Astfel, instanța de fond pe baza întregului material probatoriu existent în cauză, a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății cu privire la inculpata M. M. I., respectiv că în perioada 13-18 ianuarie 2012, pe timpul nopții, împreună cu inculpatul I. M., prin escaladarea geamului, a pătruns în imobilul părții civile C. E. de unde a sustras un televizor plasmă, o bormașină, un flex, un aspirator, un circular de mână și alte bunuri, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în forma prevăzută de art. 208, 209 al. 1 lit. g și i C.p. vechi, această lege fiind considerată favorabilă în întregul ei, fapta fiind dovedită prin ansamblul probelor administrate pe parcursul procesului penal, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în speța de față.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 74 C.p., gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, modalitatea și împrejurările comiterii acesteia (în timpul nopții, prin escaladare, cunoscând faptul că imobilul nu este locuit, împreună cu un alt inculpat), întinderea prejudiciului creat, circumstanțele personale ale acesteia, inculpata neavând antecedente penale, comportamentul procesual al inculpatei, pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, apare ca fiind o pedeapsă rezonabilă în raport cu aceste criterii.

Instanța apreciază că modul în care a fost individualizată modalitatea de executare a pedepsei închisorii în privința inculpatei M. M. I. este corectă și se circumscrie în cadrul dispozițiilor legale instituite de prev. art. 86 ind. 1 și urm. C.p., fiind îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea acestei modalități de executare a pedepsei, durata termenului de încercare (6 ani) fiind bine determinată, iar obligațiile impuse sunt corect circumscrise, iar cele contestate de către inculpata apelantă sunt obligatorii, cum ar fi prezentarea la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S., anunțarea schimbării de domiciliu, reședință, locuință sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, tocmai aceste dispoziții fiind esențiale pentru a exista un control asupra inculpatei și pentru a se putea concretiza reinserția socială a inculpatei prin mijloace specifice de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul C.-S..

Invocarea elementului legat de plecarea din țară a inculpatei și găsirea unui loc de muncă în străinătate, nu poate conduce la schimbarea obligațiilor impuse de către instanța de fond, care sunt legale, temeinice și sunt menite pentru reeducarea inculpatei, aceste obligații neputând fi înlăturate conform solicitărilor inculpatei.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata M. M. I. împotriva sentinței penale nr. 420 din 18.12.2014 a Judecătoriei Reșița.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va fi obligată inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpata M. M. I. împotriva sentinței penale nr. 420 din 18.12.2014 a Judecătoriei Reșița.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G. B. C. I. M.

GREFIER,

A. B.

Red. Gh.B./22.05.2015

Tehnored.A.B.

2 ex./22 Mai 2015

Prima instanță: L.F.H.

← Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr....		Traficul de minori (art.211 NCP). Decizia nr. 544/2015. Curtea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Tâlhărie (art.233 NCP). Decizia nr. 500/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP). Decizia nr. 480/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr. 540/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr. 520/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Traficul de minori (art.211 NCP). Decizia nr. 544/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA