Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 363/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 363/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-03-2015

Dosar nr._ operator 2711

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 363/A

Ședința publică din 30 martie 2015

PREȘEDINTE: C. C.

JUDECĂTOR: I. P.

GREFIER: C. I.

Ministerul Public – D.N.A. – S. Teritorial Timișoara – este reprezentat de procuror L. M..

Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de Biroul Executării Penale din cadrul Tribunalului A. împotriva deciziei penale nr. 1014/A/27.11.2014 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr._ 13.

La apelul nominal făcut în ședință publică condamnații intimați A. R. P., J. T. I. și M. I., în stare de detenție și asistați de avocat din oficiu R. B., cu delegație la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul pune concluzii de respingere a contestației.

Avocatul din oficiu pune concluzii de admitere a contestației în ceea ce-l privește pe condamnatul J. T. I., lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța referitor la ceilalți doi condamnați.

Condamnatul intimat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1014/A/27.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._,

În baza art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a C.p.p. s-a admis apelul Ministerului Public P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial Timișoara împotriva sentinței penale nr. 523/15.04.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ 13.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând cauza:

În baza art. 26 cod penal anterior rap. la art. 254 cod penal anterior cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal anterior și art. 396 alin. 10 C.p.p. și art. 5 Cod penal a condamnat pe inculpatul A. R. P. la pedeapsa de:

-1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de luare de mită și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b și c Cod penal anterior pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 257 alin. 1 cod penal anterior rap. la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic, art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal anterior și art. 396 alin. 10 C.p.p. și art. 5 C.p. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de:

- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal anterior a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai mare aceea de:

- 1(un) an și 6(șase) cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II- a, lit. b și c, Cod penal anterior (de a fi administrator de societate comercială) pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal anterior

S-a interzis inculpatului dreptul de a fi administrator de societate comercială pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 255 alin. 1 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2, 76 alin. 1 lit. d Cod penal anterior și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, a condamnat pe inculpatul J. T. I., cu datele personale de mai sus, la:

- 6 (șase) luni închisoare, pentru dare de mită.

În baza art. 6 ind. 1 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2, 76 alin. 1 lit. d Cod penal anterior și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, a condamnat pe același inculpat la:

- 6 (șase) luni închisoare pentru cumpărare de influență.

În baza art. 25 cod penal anterior raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal anterior și la art. 17 lit. c din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2, 76 alin. 1 lit. e Cod penal anterior și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de:

- 1 (una) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a art. 34 lit. b Cod penal anterior a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai mare aceea de:

- 6(șase) luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a lit. b) și c) cod penal anterior.

În baza art. 421 alun. 1 punct. 1 șlit. b) C.p.p. au fost respinse apelurile inculpaților A. R. P. și M. I..

S-au menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

La data de 19.03.2015 Biroul Executării Penale din cadrul Tribunalului A. a întocmit un referat cu privire la nelămurirea ivită în extrasul deciziei penale nr. 1014/A/27.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în sensul contrarietății dintre dispozitiv și considerentele deciziei, arătând în motivare faptul că deși în considerente se prevede că instanța de apel reține că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, iar față de acestea s-a apreciat că nu se impune față de inculpatul J. T. I. o altă modalitate de executare decât cea în regim de deținere. Cu toate acestea, prin sentința penală nr. 523/15.04.2014 a Tribunalului A. s-a dispus printre altele suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului J. T. I. pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, iar din extrasul deciziei penale nr. 1014/A/27.11.2014 rezultă faptul că în urma rejudecării cauzei față de inculpatul J. T. I. s-a aplicat acestuia pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 alin. 1 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. d) C.p. anterior și art. 396 alin. 10 c.p.p. și art. 5 c.p., și infracțiunea prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. d) C.p. anterior și art. 396 alin. 10 c.p.p. și art. 5 c.p. și infracțiunea prev. de art. 25 C.p. anterior rap la art. 290 alin. 1 C.p. anterior și art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. c) și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. e) C.p. anterior și art. 396 alin. 10 c.p.p. și art. 5 c.p.

Pentru aceste trei pedepse s-a făcut aplicarea ar. 33 lit. a) și 34 lit. b) menținându-se în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Apreciindu-se faptul că în speță există o nelămurire în ceea ce privește pe inculpatul J. I. T. cu privire la modalitatea de executare a pedepsei se solicită a se stabili în mod concret modalitatea de executare.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. c) și alin. 2 C.p.p.

„Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.”

Având în vedere faptul că hotărârea ce vizează nelămurirea este decizia penală nr. 1014/A/27.11.2014 a Curții de Apel Timișoara, Curtea constatând existența cazului prev. de art. 598 alin. 1 lit. c) C.p.p. urmează a reține cauza spre soluționare.

În cadrul deciziei penale nr. 1014/A/27.11.2014 a Curții de Apel Timișoara a fost desființată sentința penală apelată ca urmare a admiterii apelului formulat de către Ministerul Public P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – S. Teritorial Timișoara.

În urma admiterii apelului a fost desființată în întregime sentința penală atacată și s-a procedat la rejudecarea cauzei, procedându-se la examinarea acesteia nu doar prin prisma motivelor de apel invocate ci sub toate aspectele de fapt și de drept în condițiile art. 417 alin. 2 C.p.p., stabilindu-se pedepse pentru inculpații A. și J. în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de luare de mită și trafic de influență în cazul inculpatului A. R. P. și pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, cumpărare de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru inculpatul J. T. I..

Apreciind faptul că în speță o simplă pronunțare a soluției de condamnare, fără executarea efectivă a pedepsei nu ar avea aptitudinea de a conduce la reeducarea inculpaților A. și J. și de a-i face să conștientizeze gravitatea conduitei lor și de a preîntâmpina conduite similare din partea altor persoane, instanța a apreciat că pedeapsa rezultantă aplicată celor doi inculpați se impune a fi executată în regim de detenție. Ca urmare a respingerii apelurilor inculpaților A. R. și M. I. și a menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței penale atacate, referitoare la achitarea inculpaților A. și J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, precum și aspectele referitoare la sechestrul asigurător și anularea înscrisurilor falsificate, au fost obligați inculpații A. R. și M. I. la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere cele mai sus reținute, Curtea urmează a înlătura nelămurirea ivită prin aceea că va stabili că pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului J. T. I. prin decizia penală nr. 1014/A/27.11.2014 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr._ 13 este cu executare în regim de detenție.

Dată fiind modalitatea de soluționare a cauzei mai sus arătate, urmează a lăsa cheltuielile judiciare în sarcina statului și va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Avocați T. onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 598 alin. 1 lit. c) și alin. 2 teza a II-a C.p.p. admite contestația la executare formulată de Biroul Executării Penale din cadrul Tribunalului A. împotriva deciziei penale nr. 1014/A/27.11.2014 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr._ 13.

Stabilește că pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare aplicată inculpatului J. T. I. prin decizia penală nr. 1014/A/27.11.2014 a Curții de Apel Timișoara pronunțată în dosar nr._ 13 este cu executare în detenție.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului și dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Avocați T. onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.03.2015.

Președinte, Judecător,

C. C. I. P.

Grefier,

C. I.

Red. I.P./22.04.2015

Tehnored. C.I./22.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 363/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA