Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 274/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 274/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 3385/208/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 274/A

Ședința publică de la 9 martie 2015

Completul constituit din:

Președinte: D. V.

Judecător: F. I.

Grefier: A. S.

Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află judecarea apelul declarat de inculpatul B. C. D. împotriva sentinței penale nr. 508/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul B. C. D. aflat în stare de libertate și asistat de apărător ales avocat B. C. din cadrul Baroului T., care dpeune la dosar împuternicire avocațială nr. TM0161814.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, se constată că la data de 09.03.2015 au fost depuse prin registratură de către inculpat, prin apărător ales motivele de apel.

Instanța, în conformitate cu prev. art. 108 și art. 374 C.pr. pen. aduce la cunoștința inculpatului învinuirea, drepturile și obligațiile care le are și, în temeiul art. 420 alin. 4 C.pr. pen. se procedează la audierea inculpatului B. C. D., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar în filă separată.

Instanța întreabă părțile dacă au cereri prealabile.

Părțile prezente la dezbateri arată că nu mai au alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra apelului formulat.

Apărătorul ales al inculpatului, avocat B. C. solicită admiterea apelului și achitarea inculpatului în baza art. 16 CPP și în subsidiar solicită ca, în baza art. 421 pct. 2 lit. b CPP trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare. În motivare arată că la prima testare cu alcooltestul a rezultat o alcoolemie de 0,54g/o, iar după testarea probelor biologice, la 2 ore de la prima testare a rezultat o alcoolemie de 2,10g/o. A fost solicitată recalcularea alcoolemiei, rezultând coeficientul de 0,3g/o, limită care nu reprezintă o faptă penală. Apărătorul inculpatului arată că a solicitat în fața primei instanțe recalcularea alcoolemiei, însă aceasta nu a răspuns solicitării inculpatului, astfel că, solicită ca, în baza art. 421 pct. 2 lit. a CPP achitarea inculpatului și în subsidiar, în baza art. 421 pct. 2 lit. b CPP trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a răspunde solicitării inculpatului în scris. Referitor la individualizarea pedepsei, solicită amânarea executării pedepsei.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului formulat de inculpate, arătând că sunt întrunite cerințele art. 396 alin. 2 CPP, respectiv fapta există, iar prima instant în mod corect a constatat vinovăția inculpatului și a aplicat pedeapsa.

Inculpatul, având ultimul cuvântul arată că are aceleași conclizii ca ale apărătorului său ales.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 508/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, s-a dispus, prin schimbarea încadrării juridice din art. 336 alin. 1 Cod penal, în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnarea inculpatului B. C. D., la pedeapsa de: 1 (unu) an închisoare.

A fost făcută aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, potrivit art. 82 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

A fost atrasă atenția asupra disp. art. 83 Cod penal cu privire la revocare.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Caransebeș a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș nr. 1673/P/2013 din 06.08.2014, înregistrat la data de 19.08.2014 sub nr._, a fost trimis în judecată inculpatul B. C. D., pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului - faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în data de 03.07.2013 lucrătorii din cadrul Poliției orașului Oțelu R. au fost sesizați prin apelul de urgență 112 că din direcția Rusca Montană spre Voislova se deplasează autoturismul cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se află sub influența băuturilor alcoolice. Echipajul de poliție a oprit regulamentar autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, în persoana conducătorul auto fiind identificat inculpatul B. C. D. căruia i s-a solicitat a fi testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0, 54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orășenesc Oțelu R. pentru recoltarea de probe biologice.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. 65/10.01.2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei al IML Timișoara rezultă că inculpatul B. C. D. a avut la orele 22,25 o alcoolemie de 2,03 g%o, iar la orele 23,25 o alcoolemie de 1,98 g%o.

Audiat fiind în faza de urmărire penală, precum și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, precizând că a consumat cantitatea de 300 ml palincă dintr-o sticlă pe care o avea în portbagaj.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii (f.10); declarații inculpat ( f. 12-4, 16-18, 20-23); buletin de examinare clinică ( f. 25); buletin de analiză toxicologică –alcoolemie (f.26); raport de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă alcoolemiei ( f. 44-47); proces verbal de conducere în teren ( f.55); declarații martori ( f. 60 – 77).

Legal citat inculpatul s-a prezentat în fața instanței și a recunoscut învinuirea care i se aduce și a menținut declarația dată la parchet în prezența avocatului.

La dosar s-au administrat probe cu înscrisuri, au fost audiați în faza de cercetare judecătorească martorii S. F. și S. M. ( f. 24-25 dosar), a fost audiat inculpatul ( f. 16 dosar), s-au depus înscrisuri de către apărătorul inculpatului ( adeverință și certificate de concediu medical ( f. 26-28 dosar), din analiza cărora prima instanță a reținut următoarele:

În data de 03.07.2013 lucrătorii din cadrul Poliției orașului Oțelu R. au fost sesizați prin apelul de urgență 112 că din direcția Rusca Montană spre Voislova se deplasează autoturismul cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se află sub influența băuturilor alcoolice. Echipajul de poliție a oprit regulamentar autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ , în persoana conducătorul auto fiind identificat inculpatul B. C. D. căruia i s-a solicitat a fi testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0, 54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orășenesc Oțelu R. pentru recoltarea de probe biologice.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală nr. 65/10.01.2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei al IML Timișoara rezultă că inculpatul B. C. D. a avut la orele 22,25 o alcoolemie de 2, 03 g%o, iar la orele 23,25 o alcoolemie de 1, 98 g%o.

În drept, fapta inculpatului B. C. D. care la data de 03.07.2013 a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală constituie infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. art. 336 alin.1 Noul Cod penal.

În ședința publică din 03.12.2014, prima instanță a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzute de de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 în infracțiunea prev. și ped. de art. 336 alin.1 Noul Cod penal, raportat la data comiterii faptei – 3.07.2013.

Fapta inculpatului care în data de 3.07.2013,a condus autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ pe raza localității Voislova, deși avea în sânge o alcoolemie peste limita legală, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii fapta inculpatului care a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ la data de 03.07.2013 DJ 684, drum public conform art. 6 pct.14 din OUG 195/2002, constituie elementul material al infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep.

Urmarea imediată a constat în starea de pericol creată în privința traficului rutier care nu se poate desfășura în condiții de siguranță dacă conducătorii auto au în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Având în vedere că infracțiunea comisă este una de pericol, raportul de cauzalitate există în mod implicit și rezultă din însăși săvârșirea faptei, starea de pericol fiind generată în mod direct de activitatea infracțională a inculpatului.

Prin declarația dată de inculpat în fața organelor de poliție, în data de 3.07.2013 și în data de 23.10.2013, rezultă că, în data de 3.07.2013, în jurul orelor 19:00, a consumat în incinta barului . din Ruschița, două sticle de bere Timișoreana de 500 ml și aprox. 100 ml țuică, după care, în jurul orelor 21:30, s-a urcat la volanul autoturismului său, fiind oprit în localitatea Voislova de organele de poliție.

Ulterior, în declarația dată la procuror, inculpatul revine asupra declarațiilor date la organele de poliție, arătând că în data de 3.07.2013 nu a consumat băuturi alcoolice pe raza localității Ruschița, deși a fost în incinta barului . Ruschița, însă în timp ce se deplasa pe ruta Rusca Montană – Voislova, la ieșirea din Rusca Montană, a oprit în parcarea din acea zonă în jurul orelor 21:50 și a consumat dintr-o sticlă pe care o avea în mașină cantitatea de 300 ml pălincă de 55 grade, după care și-a continuat drumul, după 5 minute fiind oprit de către un echipaj de poliție, inculpatul solicitând efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei, respectiv pentru ora 21:55 – ora opririi în trafic.

Și în faza judecății, martora S. F. a declarat ( declarație fila 24 dosar) că a avut o relație de concubinaj cu inculpatul B. C. D., și-n acea seară s-a certat cu acesta când era de serviciu la barul din Ruschița. După aproximativ 10 minute a intrat în bar și tatăl martorei, cu care de asemenea, inculpatul s-a certat, după care a plecat. Martora declară că inculpatul nu a consumat cu acea ocazie. Declară martora că în prima declarație dată în fața organelor de poliție a arătat că inculpatul a băut o bere pentru că s-au certat și i-a fost ciudă pe el. Ulterior, în cea de-a doua declarație, martora arată că a revenit și a arătat că inculpatul nu a consumat, declarație pe care o menține și în fața instanței de judecată. Precizează martora că inculpatul emana miros de alcool dar nu a băut în fața sa, aspect confirmat și de martorul S. M. – tatăl martorei S. F. – în fața instanței la termenul de judecată din 3.12.2014 –declarație fila 25 dosar.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut din probatoriul administrat în cauză că inculpatul, în mod deliberat, a consumat băuturi alcoolice și sub influența acestora a condus pe drumurile publice, fapt ce determină reținerea intenției indirecte în comiterea infracțiunii întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, care era unul inevitabil - starea de pericol și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, fiind conștient de pericolul intrinsec al acțiunii sale.

Prin prisma intrării în vigoare, la 01.02.2014 a noului Cod penal, având în vedere disp.art.5 Cod penal, potrivit cărora în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, prima instanță a reținut că în cazul de față, prin raportare la circumstanțele speței, mai favorabilă pentru inculpat este legea veche, respectiv OUG 195/2002, rep. și prevederile Vechiului Cod penal.

În acest sens, s-a avut în vedere și Decizia nr.265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, în cuprinsul căreia s-a statuat că determinarea legii mai favorabile reprezintă o activitate concretă, indisolubil legată de faptă și de autorul său iar alegerea sa este necesar a se face în ansamblu, iar nu prin raportare la instituții autonome mai favorabile, de natură a înfrânge exigențele constituționale.

Analizând astfel în ansamblu cele două legi penale succesive, prima instanță a avut în vedere nu doar natura pedepsei prevăzute în noua lege pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului - art. 336 alin.1 Cod penal prevăzând pedeapsa închisorii în aceleași limite însă alternativ cu amenda, spre deosebire de reglementarea anterioară, cât și individualizarea judiciară a executării pedepsei, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni și consecințele condamnării. Se constată astfel, pe de o parte, că prevederea în noua lege a pedepsei amenzii alternativ cu închisoarea în ceea ce privește infracțiunea de conducere sub influența alcoolului nu atrage de plano constatarea acesteia ca fiind mai favorabilă, atâta vreme cât instanța nu apreciază, față de circumstanțele speței, că s-ar impune aplicarea amnezii.

Pentru a stabili că fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni instanța de fond a avut în vedere gradul mare al alcoolemiei, respectiv 2,00g %o -2, 05 g%o alcool pur în sânge – raportul de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivității alcoolemiei nr. 65/10.01.2014 a IML Timișoara- filele 44-46 dosar u.p..

În cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art 396 al. 2 Cod proc. penală, în sensul că faptele comise de inculpat există, dincolo de orice îndoială rezonabilă, constituie infracțiuni și au fost comise cu forma de vinovăție prevăzută de lege, astfel că, prima instanță a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei, prev de art. 74 Cod penal, respectiv dispozițiile generale privind temeiul răspunderii penale, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei comise .

Din fișa de cazier judiciar s-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale – cazier judiciar – filele 98-99 dosar urmărire penală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 87 al 1 din OUG 195/200, prin schimbarea încadrării juridice din art. 336 al 1 Cod penal nou, a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 închisoare.

În baza art 71 al 2 Cod penal din 1969, raportat la art. 12 al. 1 din Legea 187/2012 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a II a lit b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor legale pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei și anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, întrucât scopul educativ al pedepsei respectiv, reintegrarea în societate, poate fi atins și fără executarea pedepsei în regim de detenție, prima instanță, în baza art. 81-82 C.pen cu aplicarea art.5 Cod penal nou, a suspendat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen, acest termen fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului.

Aprecierea primei instanțe că „scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia” conform disp. prev. la lit.c alin.1 al art.81 Cod penal, s-a întemeiat pe considerente privind împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și pe circumstanțele personale ale inculpatului. Prima instanță a reținut cu privire la persoana inculpatului atitudinea sa cooperantă și lipsa antecedentelor penale.

Solicitarea avocatului în apărarea inculpatului, pentru achitare, raportat la gradul de alcoolemie sub limita legală nu a putut fi reținută, având în vedere întregul material probator administrat în cauză și-n principal la proba tehnică științifică – buletin de examinare clinică, raport de expertiză medico-legală.

În baza art. 71 al 5 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal nou, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Conform art 359 Cod pr penală, a atras atenția inculpatului asupra disp. art 83 Cod penal.

În baza art. 398 Cod pr penală raportat la art 274 Cod pr penală a obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva sentinței penale nr. 508 din data de 10 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ a formulat apel în termenul legal inculpatul B. C. D., prin apărător ales, în care a solicitat, achitarea inculpatului în baza art. 16 CPP și în subsidiar, în baza art. 421 pct. 2 lit. b CPP trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare.

În motivare arată că dreptul inculpatului la apărare a fost încălcat în mod vădit de către prima instanță, care nu a răspuns capătului de cerere formulat de către inculpat prin care acesta a solicitat recalcularea alcoolemiei, la recalculare ieșind o alcoolemie sub limita legală, aspect care se află în rechizitoriu, fila 2, la varianta a treia de recalculare, unde rezultă o alcoolemie de 0,30 g/l, iar Judecătoria Caransebeș nu a făcut nici o referire la acest aspect. Arată că la data de la data de 03.07.2013, în jurul orei 21.55 când a fost oprit de lucrătorii de poiție ai orașului Oțelu R., și condus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, alcoolemia sa fiind de 2,10g/oo, cu toate că la testul cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,54g/o. Precizează că din răspunsul dat de Medicina legală, care a efectuat recalcularea alcoolemiei aceasta a avut un coeficient mult sub limita legală, motiv pentru care solicit achitarea sa. Proba cu privire la recalcularea alcoolemiei a fost admisă printr-o Ordonanță data de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș, iar calculul retroactiv al acesteia nu a mai fost luat în considerare de către P., fără o motivare concretă.

Cu privire la cererea de trimitere spre rejudecare, arată că aceasta se bazează pe faptul că instanța de fond era obligată să răspundă tuturor apărărilor făcute de către inculpat, aspect care nu se regăsește în sentința pronunțată, fiind astfel încălcat inculpatului dreptul fundamental la apărare.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum și din oficiu, în limitele art. 417 și art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că apelul formulat inculpatul B. C. D. este nefondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare:

Curtea apreciază că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, fapta a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de textul de încriminare, în mod corect reținând instanța de fond că în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii penale a inculpatului pentru fapta reținută în sarcina sa.

Din probatoriul administrat rezultă că în data de 03.07.2013 lucrătorii din cadrul Poliției orașului Oțelu R. au fost sesizați prin apelul de urgență 112 că din direcția Rusca Montană spre Voislova se deplasează autoturismul cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se află sub influența băuturilor alcoolice. Autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_, în jurul orelor 21:55 a fost oprit regulamentar de echipajul de poliție, care a identificat pe inculpatul B. C. D. ca fiind conducător auto al acestuia.

Inculpatul B. C. D. a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0, 54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Orășenesc Oțelu R. pentru recoltarea de probe biologice.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 144/A12/05.07.2013, cantitatea de alcool exprimată în g la 1000 ml sânge a fost la prima probă, ora 22,25 de 2,03 g%o, iar la a doua probă, ora 23,25 1,98 g%o.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. 65/10.01.2014 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei al IML Timișoara rezultă că inculpatul B. C. D. a avut la orele 22,25 o alcoolemie de 2, 03 g%o, iar la orele 23,25 o alcoolemie de 1, 98 g%o.

Fapta inculpatului C. G., așa cum a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influuența alcoolului sau altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, respectiv art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002..

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut în fața organelor de poliție în data de 3.07.2013, în jurul orelor 19:00, a consumat în incinta barului . din Ruschița, două sticle de bere Timișoreana de 500 ml și aprox. 100 ml țuică, după care, în jurul orelor 21:30, s-a urcat la volanul autoturismului său, fiind oprit în localitatea Voislova de organele de poliție.

Ulterior, în declarația dată la procuror, inculpatul a revenit asupra declarațiilor date la organele de poliție, arătând că în data de 3.07.2013 nu a consumat băuturi alcoolice pe raza localității Ruschița, deși a fost în incinta barului . Ruschița, însă în timp ce se deplasa pe ruta Rusca Montană – Voislova, la ieșirea din Rusca Montană, a oprit în parcarea din acea zonă în jurul orelor 21:50 și a consumat dintr-o sticlă pe care o avea în mașină cantitatea de 300 ml pălincă de 55 grade, după care și-a continuat drumul, după 5 minute fiind oprit de către un echipaj de poliție.

În cursul judecății la instanța de fond inculpatul a menținut declarația dată la procuror.

Conchizând, din probele administrate astfel cum au fost analizate rezultă că inculpatul, în data de 03.07.2013 a consumat băuturi alcoolice, după care a condus pe drumurile publice autoturismul cu nr. de înmatriculare_, având la orele 22,25 o alcoolemie de 2, 03 g%o, iar la orele 23,25 o alcoolemie de 1, 98 g%o.

Prin urmare, nu poate fi primită solicitare de achitare a inculpatului având în vedere probele administrate în cauză.

Având în vedere că fapta a fost săvârșită la data de 3 iulie 2013, înainte de . Noului Cod Penal, în cauză s-a problema identificării legii penale mai favorabile.

Sub acest aspect, Curtea constată că, în raport de limitele de pedeapsă, de măsurile de indidiviualizare a executării pedepsei, în mod corect prima instanță a identificat legea penală mai favorabilă aplicată inculpatului ca fiind OUG nr. 195/2002 și Codul Penal din 1969.

În ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Curtea apreciază că prima instanță a făcut o individualizare corectă, ținând cont de dispozițiile art. 72 Cod penal din 1969, care arată că stabilirea duratei sau a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului. Astfel, s-a avut în vedere gradul de pericol ridicat al faptei săvârșite, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârșirea acestei fapte, împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine oscilantă în fața organelor judiciare, antecedentele penale ale inculpatului, care anterior nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea altor infracțiuni.

Prin urmare, pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, este în măsură să asigure atingerea scopului, respectiv reeducarea acestuia și prevenirea comiterii de noi fapte penale.

În ce privește solicitarea inculpatului de trmitere a cauzei spre rejudecare, Curtea constată că în cauză nu este incidentă niciuna dintre situațiile prev. la art. 421 pct. 2 lit. b C.pr.pen., în care instanța de apel trimite cauza spre rejudecare.

Ca atare, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge apelul declarat de inculpatul B. C. D., împotriva sentinței penale nr. 508 din data de 10 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._ și va menține sentința atacată.

În baza art.275 alin.2 C. pr.pen., va obliga inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge apelul declarat de inculpatul B. C. D., fiul lui C. și M., născut la data de 08.01.1962, împotriva sentinței penale nr. 508 din data de 10 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr._, ca nefondat.

Menține sentința atacată.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 150 lei cheltuielile judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.03.2015.

Președinte Judecător

D. V. F. I.

Grefier

A. S.

Red. D.V./20.02.2015

Tehnored. A.S./17.03.2015/4ex

Judecătoria Caransebeș: P. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 274/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA