Lovire sau alte violenţe (art.193 NCP). Decizia nr. 277/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 277/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 494/250/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr.277/A
Ședința publică de la 9 martie 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. V.
Judecător: F. I.
Grefier: A. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. B., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria L. și persoana vătămată (și parte civilă) C. M. N. împotriva sentinței penale nr. 113/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._, în cauza privid pe inculpatul HĂLĂIȘAN D. O..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-intimat Hălăișan D. O., persoana vătămată (și parte civilă) C. M. N. cu reprezentant legal C. M., asistat de apărător ales avocat I. Lăcărmioara, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, se constată că la data de 06.03.2015 au fost depuse la dosar prin registratură motivele de apel formulate de persoana vătămată C. M. N. prin apărător ales.
Instanța, în conformitate cu prev. art. 108 și art. 374 C.pr. pen. aduce la cunoștința inculpatului învinuirea, drepturile și obligațiile care le are și, în temeiul art. 420 alin. 4 C.pr. pen. se procedează la audierea inculpatului Hălăișan D. O., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar în filă separată.
Instanța întreabă părțile dacă au cereri prealabile.
Părțile prezente la dezbateri arată că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului formulat de P. de pe lângă Judecătoria L., desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare pronunțarea unei hotărâri legale, pentru motivele invocate în scris. În motivare arată că s-a instituit curatela pentru mama personei vătămate, C. M., apreciind că aceasta era în măsură să formuleze plângere pentru C. M. N.,, mai mult, persoana vătămată a fost prezentă în fața primei instanțe, iar aceasta a avut posibilitatea de a-l întreba dacă își însușește plângerea. .
Apărătorul ales al persoanei vătămate, avocat I. L. solicit în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a CPP admiterea apelului și pronunțarea unei noi hotărâri cu tragerea la răspundere a inculpatului, respective condamnarea acestuia. În motivare arată că prima instant a dispus încetarea procesului penal față de inculpat apreciind că lipsește plângerea prealabilă, cu toate că la dosar a fost depusă încheierea prin care mama persoanei vătămate a fost numită curator, astfel că aceasta, pentru a formula plângerea nu necesita un mandate special, având capacitate de exercițiu. Solicită condamnarea inculpatului, iar cu privire la individualizarea pedesei, lasă la aprecierea instanței. Pe latura civilă, solicit acordarea daunelor morale și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr._/06.03.2015 în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Reprezentanta Ministerului Public solicit admiterea apelului formulat de persoana vătămată, având în vedere că motivele acesteia coincide cu motivele invocate de P. de pe lângă Judecătoria L. în apelul formulat.
Inculpatul, având ultimul cuvântul lasă la aprecierea instanței soluționarea apelurilor formulate în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 113/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosar nr._ s-a dispus, în baza art.396 alin.6 din Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.e Cod procedură penală, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului H. D.-O., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art.193 alin.2 Cod penal.
În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria L. a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria L. nr.262/P/2014 înregistrat la data de 20.05.2014 a fost trimis în judecată inculpatul H. D.-O., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal.
În sarcina inculpatului s-a reținut în fapt că la data de 06.03.2014, la Secția 8 Poliție Rurală Săvârșin s-a înregistrat plângerea formulată de numita C. M., în calitate de mamă și curator al persoanei vătămate C. M. N., prin care a reclamat faptul că fiul său a fost agresat de inculpatul H. D.-O., în urma loviturilor primite suferind leziuni care au necesitat 18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în după-amiaza zilei de 27.02.2014, persoana vătămată C. M.-N. a fost chemat de martorul D. C. să îl ajute la efectuarea unor lucrări în gospodăria sa din localitatea Căprioara, acolo aflându-se și suspectul H. D.-O. într-o vădită stare de ebrietate. În jurul orei 1900, plecând împreună cu inculpatul către casă, acesta din urmă, sub pretextul că i-a adresat injurii, l-a lovit în zona capului și a corpului cu o bucată de lemn pe care a rupt-o dintr-un gard, fiind necesară intervenția martorului D. C. pentru aplanarea conflictului. Ca urmare a loviturilor primite, persoana vătămată C. M.-N. a fost transportat la S. C. Județean de Urgență A., fiind internat în perioada 28.02.2014 – 05.03.2014. Din concluziile certificatului medico-legal nr.139/A2/13.03.2014, emis de Serviciul Județean de Medicină Legală A. rezultă că acesta a suferit leziuni care au necesitat un număr de 18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Cauza a rămas în pronunțare la termenul din 12 noiembrie 2014 dar a fost repusă pe rol pentru a se stabili natura curatelei instituită asupra părții vătămate C. M.-N..
În ședința din 26 noiembrie 2014 s-a dispus atașarea dosarului civil nr._ al Judecătoriei L., în care a fost instituită curatela și numit curatorul.
Examinând lucrările dosarului civil nr._, în care a fost pronunțată Încheierea civilă nr.38/10.02.2014, definitivă prin neexercitarea căii de atac, instanța reține că la data de 20.01.2014 numita C. M., mama părții civile C. M.-N. a formulat cerere de înstituire a curatelei pentru cei doi fii ai săi, C. M.-N. și C. L..
În motivarea cererii se arată că solicită instituirea curatelei la sugestia Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului A., pentru a-și putea reprezenta copii în fața acestei instituții în vederea obținerii drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele cu dizabilități.
În drept a invocat prevederile art.178-182 Cod civil.
În practicaua Încheierii civile nr.38 din 10 februarie 2014 se reține că reclamanta a solicitat instituirea curatelei pentru ca așa i s-a cerut de la Comisia de handicap de la A..
În considerentele aceleiași hotărâri, pct.5.1. teza ultimă, se reține: „D. urmare, se impune instituirea curatelei acolo unde reprezentarea juridică se întinde pe durata unde se manifestă cauzele care au impus luarea acestei măsuri și care conferă reclamantei puterea de a reprezenta interesele persoanelor reprezentate în raport cu orice autoritate locală, centrală sau alt organism relevant, acționând în numele celor reprezentați și conform prevederilor Legii nr.448/2006”.
În dispozitivul aceleiași hotărâri se arată pct.1.3. „Autorizează curatorul să întreprindă cele necesare rezolvării intereselor persoanelor reprezentate în raport cu orice autoritate locală, centrală sau alt organism relevant, acționând în numele celor reprezentați”.
Curatela, în cazul numitului C. M.-Nicolaea fost instituită în baza art.178 Cod civil.
În conformitate cu prevederile art.182 cod civil „În cazurile prevăzute la art.178, instituirea Curatelei nu aduce nici o atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă”.
În condițiile celor reținute anterior, se pune problema dacă curatorul părții civile, doamna C. M., putea formula plângere penală în locul persoanei vătămate C. M.-N..
Infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul H. D.-O., cea de loviri sau alte violențe, prev. de art.193 Cod penal, poate fi cercetată penal numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Plângerea prealabilă este reglementată de art.295, 298 Cod de procedură penală, cu trimitere la art.289 alin.1, 6 și 8 Cod de procedură penală.
În conformitate cu aceste reglementări, plângerea prealabilă se introduce în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.
Plângerea prealabilă poate fi formulată de către reprezentantul legal dacă persoana vătămată ar fi minor sau incapabil.
În cazul persoanei vătămate C. M.-N., acesta este major și nu este pus sub interdicție. Așa cum s-a arătat anterior, instituirea curatelei pe seama sa nu îi afectează capacitatea de exercițiu, în consecință, are deplina capacitate de exercițiu.
În cazul persoanelor cu deplină capacitate de exercițiu, plângerea penală se poate face personal sau prin mandatar (art.289 alin.3 Cod de procedură penală). Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne atașată plângerii.
Această prevedere subliniază caracterul special al procurii, care este „de unică folosință”, prin rămânerea acesteia atașată la plângerea penală, în cazul de față hotărârea de numire a curatorului nu mai poate fi folosită și în alte scopuri.
Împuternicirea rezultată din curatelă are un caracter general, în nici un caz nu poate fi considerată ca fiind o împuternicire în mod „expres” de a formula plângere penală în locul celui reprezentat.
Faptul că reprezentantul persoanei vătămate nu a fost împuternicit prin procură cu în baza unei hotărâri judecătorești de instituire a curatelei și de numire a curatorului, nu este de natură să ducă la nelegalitatea depunerii plângerii; în cazul de față nu a existat o procură specială.
Potrivit art.183 Cod civil, în cazul instituirii tutelei, se aplică regulile de la mandat. Așadar curatela poate fi considerată o procură, iar curatorul poate fi considerat un mandatar.
Contractul de mandat este reglementat de Codul civil român în art.2009-2042 Cod civil.
Așa cum se arată în art.2016 alin.2 Cod civil, pentru a intenta acțiuni în justiție, mandatarul trebuie să fie împuternicit în mod expres.
După cum reiese din dispozițiile Codului de procedură penală cât și din cele ale Codului Civil, reprezentanta persoanei vătămate putea formula plângere prealabilă numai în baza unei împuterniciri exprese în acest sens, indiferent de forma în care ar fi fost formulată: procură sau curatelă.
Persoana vătămată nu se află în nici una din situațiile prevăzute de art.289 alin.7 Cod de procedură penală, când plângerea poate fi făcută de către unul din membrii familiei, un soț pentru celalalt soț sau copii majori pentru părinți.
Din cele reținute, prima instanță a constatat că urmărirea penală a fost începută fără să existe o plângere prealabilă legal formulată, în consecință, lipsește plângerea prealabilă.
Prin urmare, în baza art.396 alin.6 din Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.e Cod procedură penală, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului H. D.-O., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art.193 alin.2 Cod penal.
Potrivit art.25 alin.5 Cod de procedură penală, în caz de încetare a procesului penal, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă alăturată acțiunii penale.
În baza art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, P. de pe lângă Judecătoria L. și persoana vătămată (constituită parte civilă) C. M. N..
Procurorul a solicitat, în esență, condamnarea inculpatului H. D. O. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal și amânarea aplicării pedepsei.
Persoana vătămată (constituită parte civilă) C. M. N. a solicitat, în esență, condamnarea inculpatului H. D. O. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal și obligarea inculpatului la plata de despăgubiri materiale și morale (conform constituirii de parte civilă).
Apelurile sunt fondate.
Starea de fapt reținută în rechizitoriu, mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și încadrarea juridică sunt aspecte necontestate de inculpat, acesta solicitând primei instanțe să fie judecat în cadrul procedurii simplificate prevăzută de art. 374 Cpp (f. 36 verso dosar fond).
Problema în discuție este aceea dacă în cauză există o plângere penală prealabilă formulată de persoana îndreptățită în termenul legal, aprecierea primei instanțe fiind în sensul inexistenței unei astfel de plângeri prealabile, soluția adoptată de judecătorul fondului (încetarea procesului penal) fiind consecința acestei aprecieri.
Curtea observă că față de persoana vătămată C. M. N., autoritatea judecătorească, prin încheierea civilă nr. 38/10.02.2014, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._, a instituit o măsură de protecție, și anume curatela, desemnând-o în calitate de curator pe d-na C. M. (mama persoanei vătămate).
Din motivarea încheierii menționate rezultă că această măsură a fost dispusă în considerarea situației psiho-fizice a persoanei vătămate, care suferă de un retard mental moderat, cu tulburări de comportament care pune persoana vătămată în postura de a nu se afla în măsură să se îngrijească personal și nici de a-și desemna cu știință și de fiecare dată la momentul oportun un reprezentant pentru ca acesta din urmă să îi administreze treburile care nu suferă amânare, situație care depășește cadrul legal de reprezentare printr-un mandat, acolo unde mandantul (în cazul de față persoana vătămată) e conștient de natura și urgența actelor de îndeplinit.
Prin încheierea menționată, curatorul a fost autorizat să întreprindă cele necesare rezolvării intereselor persoanei vătămate în raport cu orice autoritate locală, centrală sau alt organism relevant, acționând în numele celor reprezentați.
Din analiza acestor considerente, rezultă că partea civilă C. M. N. nu are aptitudinea mentală de a se ocupa de aspectele vieții de zi cu zi; prin urmare, aceasta nu poate înțelege noțiuni juridice mai complexe, cum ar fi: tragerea la răspundere penală, plângere prealabilă, termenul de introducere al unei plângeri prealabile și consecințele juridice ale nerespectării acestui termen. Lipsa capacității mentale (retardul mental) este suplinită de curator, care, în virtutea împuternicirii acordate de instanța de judecată, exercită în numele său anumite acte juridice (cum ar fi, în cazul de față, introducerea plângerii prealabile). Nu trebuie omisă împrejurarea că protecția instituită față de persoana vătămată are ca temei legal, pe lângă dispozițiile din Codul civil referitoare la curatelă – dispoziții de generală aplicare, și prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, din ansamblul cărora rezultă obligația autorităților și instituțiilor publice de a acorda o protecție specială persoanei cu handicap.
În concluzie, ținând cont de motivul concret care a determinat instituirea curatelei și de împuternicirea expresă acordată de instanța civilă curatorului, Curtea apreciază că acesta (curatorul) avea dreptul de a introduce plângere prealabilă în numele persoanei vătămate, drept pe care curatorul l-a exercitat în termenul legal (a se vedea plângerea prealabilă depusă la dosarul de urmărire penală – f. 10).
Pe fond, având în vedere că nu se contestă situația de fapt iar recunoașterea inculpatului se coroborează cu materialul probator administrat în faza de urmărire penală (și necontestat), Curtea, apreciind ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, va pronunța condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 4 luni închisoare (minimul special redus, având în vedere lipsa antecedentelor penale și conduita sinceră pe parcursul procesului penal), urmând ca la individualizarea modalității de executare să facă aplicarea art. 83 Cod penal.
Cu privire la latura civilă, se constată faptul că prin declarația dată la prima instanță (f. 35 dosar fond) curatorul persoanei vătămate s-a constituit parte civilă în numele acesteia exclusiv pentru suma de 5000 lei daune morale (fără a solicita daune materiale). Având în vedere leziunile suferite de partea civilă, care au necesitat pentru vindecare 18 zile de îngrijiri medicale, instanța de apel apreciază că suma de 2000 lei reprezintă o compensație echitabilă pentru trauma suferită, astfel încât va admite în parte acțiunea civilă exercitată în numele părții civile C. M. N..
De asemenea, având în vedere constituirea de parte civilă a Spitalului C. Județean de Urgență A. (f. 19 dosar fond), instanța de apel va dispune obligarea inculpatului la plata sumei reprezentând cheltuielile cu spitalizarea persoanei vătămate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria L. și persoana vătămată (și parte civilă) C. M. N. împotriva sentinței penale nr. 113/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ .
Va desființa integral sentința apelată și în rejudecare:
În baza art. 193 alin. 2 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, va stabili pedeapsa principală de 4 (patru) luni închisoare față de inculpatul H. D.-O., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art. 83 și 84 Cod penal va amâna aplicarea pedepsei principale și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani care se va calcula de la data pronunțării prezentei decizii.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 83 alin. 4 Cod penal raportat la art. 404 alin. 3 Cod procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării.
Va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. M. N., prin curator C. M..
Va obliga pe inculpatul să plătească părții civile C. M. N. suma de 2000 lei, cu titlu de daune morale.
Va respinge în rest acțiunea civilă, ca nefondată.
Va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență A..
Va obligă inculpatul să plătească părții civile S. C. Județean de Urgență A. suma de 2079,38 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate în faza de urmărire penală și la judecata în primă instanță.
În baza art. 276 alin. 1 și 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească părții civile C. M. N. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la prima instanță și în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria L. și persoana vătămată (și parte civilă) C. M. N. împotriva sentinței penale nr. 113/17.12.2014 pronunțată de Judecătoria L. în dosarul nr._ .
Desființează integral sentința apelată și în rejudecare:
În baza art. 193 alin. 2 Cod penal raportat la art. 83 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, stabilește pedeapsa principală de 4 (patru) luni închisoare față de inculpatul H. D.-O., fiul lui I. și E., născut la data de 15.02.1973, în ., domiciliat în com. Săvârșin, ., jud. A., posesor al CI, ., nr._, CNP_4, cetățean român, studii 10 clase, necăsătorit, stagiu militar satisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art. 83 și 84 Cod penal amână aplicarea pedepsei principale și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani care se calculează de la data pronunțării prezentei decizii.
În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul A., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 83 alin. 4 Cod penal raportat la art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și asupra dispozițiilor art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. M. N., prin curator C. M..
Obligă inculpatul să plătească părții civile C. M. N. suma de 2000 lei, cu titlu de daune morale.
Respinge în rest acțiunea civilă, ca nefondată.
Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. Județean de Urgență A..
Obligă inculpatul să plătească părții civile S. C. Județean de Urgență A. suma de 2079,38 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate în faza de urmărire penală și la judecata în primă instanță.
În baza art. 276 alin. 1 și 2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească părții civile C. M. N. suma de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la prima instanță și în apel.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2015.
Președinte Judecător
D. V. F. I.
Grefier
A. S.
Red. F.I./23.03.2015
Tehnored. A.S./18.03.2015/6ex
Judecătoria L.: I. D.
| ← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 274/2015.... | Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 356/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








