Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 11/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 3836/290/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.11/A
Ședința publică de la 12 ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. V.
Judecător: F. I.
Grefier: A. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror C. M. U., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către inculpatul Z. G. împotriva sentinței penale nr. 207/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița, Secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul Z. G., aflat în stare de libertate.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care,
Instanța constă că asistența juridică în cauză nu este obligatorie.
inculpatul solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales.
Instanța pune în discuție cererea formulată de către inculpat.
Reprezentantul MInisterului Public arată că nu se opune.
Instanța, în deliberare, având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 03.07.2014, iar calea de ataca este formulată de către inculpat, care a avut suficient timp în vederea angajării unui apătăror ales, respinge cererea.
Instanța, în conformitate cu prev. art. 108 și art. 374 C.pr. pen. aduce la cunoștința inculpatului Z. G. învinuirea, drepturile si obligațiile care le are și, în temeiul art. 420 alin. 4 C.pr. pen. se procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar în filă separată.
Instanța întreabă părțile dacă mai au alte cereri de formulat.
Părțile prezente la dezbateri arată că nu mai au alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul pe apelul formulat.
Inculpatul solicit admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului formulat de inculpat ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, arătând că prima instanță a individualizat în mod corect pedeapsa.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 207 din data de 03.07.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ s-a dispus, în temeiul art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 coroborat cu art. 396 alin. 10 C.p.p. și art. 5 C.pen., condamnarea inculpatului Z. G., la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 83 C.pen. 1969 raportat la art. 15 alin. 2 Legea nr. 187/2012, a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, definitivă la data de 08.10.2012 prin nerecurare și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în cauză, astfel că inculpatul urma să execute, în final, pedeapsa de 1(un) an închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, a rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că pin rechizitoriul din data de 22.07.2013 dat în dosarul nr. 324/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S., înregistrat la data de 26.07.2013 sub nr._ /_, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Z. G., pentru săvârșirea infracțiunii conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, în fapt, în data de 08.10.2012, inculpatul Z. G., având permisul reținut, a condus pe drumurile publice respectiv pe DJ 585, autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare CS-0265.
Situația de fapt astfel prezentată în rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare, adresa SPCRPCIV C.- S., declarație martor, declarație învinuit, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penala.
La dosarul cauzei a fost anexat dosarul de urmărire penal nr. 324/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. - S..
La termenul de judecată din data de 05.06.2014, inculpatul prin declarația de la fila 41, s-a prevalat de procedura recunoașterii învinuirii, sens în care a arătat că recunoaște integral fapta reținută în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, a solicitat că judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe noi.
De asemenea, a fost depusă la dosarul cauzei fișa de cazier judiciar actualizată a acestuia (fila 28) și înscrisuri în circumstanțiere ( filele 42-43) sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._ ( filele 17-19).
Analizând și coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în timpul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, în data de 08.10.2012, în jurul orelor 15,15, inculpatul Z. G., a condus autoturismul marca Volkswagen Sharane, cu numărul de înmatriculare CS-0265, pe DJ585 Ramna-Valeapai, de la imobilul cu nr. 124A până la barul . de pe raza localității Ramna, iar la întoarcere a fost oprit de catre organele de politie. Cu ocazia controlului s-a stabilit că inculpatului Z. G. i-a fost reținut permisul de conducere și nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Din cuprinsul adresei nr._/22.10.2012 întocmită de către SPCRPCIV din cadrul Instituției Prefectului C.-S.(fila 21 dup) rezultă că inculpatul Z. G. figurează ca fiind posesor al permisului de conducere auto – moto . eliberat la data de 04.09.2006 valabil pentru categoriile B, BE, C si CE, iar la data de 23.10.2012 cu permisul reținut.
Din cuprinsul adresei nr._/14.05.2013 eliberata de Inspectoratul de Politie Judetean C. – S.- Serviciul Rutier, reiese ca la data de 08.10.2012 permisul de conducere aparținând inculpatului Z. G. figurează în poziția „Reținut”, inculpatul nu avea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație (fila 26 dup).
În faza de judecată, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul Z. G., prin declarația de la fila 41, a arătat că recunoaște săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe noi.
Recunoașterea inculpatului se coroborează cu probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, și anume: proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare ( fila 4 d.u.p.), adresa SPCRPCIV C.-S.( fila 21 d.u.p.), declarație martori C. B. A. ( filele 16-17 d.u.p.), Gusu I. G. (filele 18-19 d.u.p.), declarații învinuit (fila 11, 13-15 d.u.p.), adresa nr._/14.05.2013 eliberata de Inspectoratul de Politie Județean C.–S. - Serviciul Rutier, (fila 26 dup).
Cu privire la legea penală aplicabilă prima instanță a reținut faptul că, de la săvârșirea acestei infracțiuni – 08.10.2012– și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, instanța urmează să analizeze prezenta infracțiune în raport de legea determinată ca fiind mai favorabilă, conform art.5 C. pen.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârșirii faptei și cea din momentul judecării faptei) în raport de normele și instituțiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecății. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluția cea mai favorabilă pentru infractor.
De asemenea, pentru identificarea legii penale mai favorabile s-au avut în vedere Decizia Curții Costituționale publicată în MO nr. 373 din 20.05.2014, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin urmare, prima instanță, pentru a determina legea penală mai favorabilă în raport de infracțiunea comisă, a avut în vedere faptul că, la momentul comiterii faptei, aceasta era prevăzută de dispozițiile art.86 alin 2, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 de ani sau amendă iar, ca urmare a adoptării noului cod penal, este prevăzută de dispozițiile art.335 alin 2 C. pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 de ani sau amendă.
Având în vedere faptul că regimul sancționator al acestei infracțiuni nu s-a modificat, că în raport de modul și împrejurările în care a fost săvârșită fapta nu pot fi reținute circumstanțe atenuante (prev. de ambele legii) în favoarea inculpatului, modalitatea de executare fiind aceeași, prima instanță a constatat că nici una din dintre cele două legi penale nu apare ca fiind mai favorabilă.
În aceste condiții, potrivit principiului activității legii penale prev. de art. 3 C.pen. (art.10 C.pen 1969), a analizat prezenta infracțiune în raport de legea penală în vigoare la momentul comiterii acesteia, respectiv Codul penal 1969.
În drept, fapta inculpatul Z. G. care, în data de 08.10.2012, în jurul orelor 15,15, a condus pe drumurile publice, respectiv pe DJ585 Ramna-Valeapai, autoturismul marca Volkswagen Sharane, cu numărul de înmatriculare CS-0265, căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii sus-menționate, prima instanță a reținut că elementul material al acesteia a constat în acțiunea inculpatului de a conduce pe drumurile publice de pe raza comunei Ramna, autoturismul marca Volkswagen Sharane cu numărul de înmatriculare CS-0265, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, aspect ce rezultă din adresele nr._/22.10.2012 emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a comunicat ( fila 21 d.u.p.) si adresa nr._/14.05.2013 eliberata de Inspectoratul de Politie Județean C.–S. - Serviciul Rutier ( fila 26 d.u.p.)
Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege și relațiile sociale referitoare la acestea, respectiv viața, integritatea fizică și psihică a participanților la trafic și integritatea bunurilor.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei, aceasta fiind infracțiune de pericol, pentru a cărei existență nu este necesară producerea unui rezultat concret, privit în materialitatea sa, fiind suficientă crearea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și a participanților la trafic.
Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. b C. pen.1969, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul, știind că exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, a condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare CS-0265 pe drumurile publice din localitatea Ramna, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice, precum și pentru valorile sociale apărate prin dispozițiile legale în baza cărora a fost cercetat în cauză.
În consecință, prima instanță a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep., a săvârșirii acesteia, cu vinovăție, de către inculpat, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de aceasta.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C.pen 1969, care arată că, la stabilirea si aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în O.U.G.nr.195/2002 republicată pentru această infracțiune, reduse cu o treime, în conformitate cu dispozițiile art.396 al.10 Cod.pr.pen, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În această ordine de idei, prima instanță, la stabilirea pedepsei, a avut în vedere: limitele legale de pedeapsă - închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă - reduse cu o treime, respectiv cu o pătrime, ca urmare a aplicării dispozițiilor art.396 al.10 Cod.pr.pen.-, gradul de pericol social concret al faptei, având în vedere că inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen Sharane cu numărul de înmatriculare CS-0265, pe drumurile publice, respectiv pe raza localității Ramna, având dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, din analiza fișei de cazier a inculpatului(fila 28), rezultă că, în trecut, acesta a mai fost sancționat cu amendă administrativă, dar și condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru fapte similare. În raport de acest din urmă aspect, prima instanță a apreciat că inculpatul nu oferă suficiente garanții cu privire la buna conduită, care să permită o altă individualizare judiciară a pedepsei, fiind evident că sancțiunile anterioare nu au avut efectul scontat de reeducare și corijare a comportamentului, inculpatul perseverând în comiterea de infracțiuni, astfel că s-a aplicat pedeapsa închisorii, apreciată ca fiind aptă sa răspundă exigentelor art.52 Cod penal.
Pentru toate aceste considerente, prima instanță, în baza art. 86 alin.2 din OUG nr.195/2002 coroborat cu art. 396 alin 10 C.pr.pen și art. 5 C.pen., a condamnat pe inculpatul Z. G. la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele acesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Prin urmare, având în vedere că în raport de infracțiunea comisă, în speță a fost identificată că lege mai favorabilă Cod Penal din 1969, prima instanță a aplicat dispozițiile acestuia în ceea ce privește pedepsele aceesorii și complementare.
Prin urmare, cu privire la aplicarea pedepselor accesorii inculpatului, prima instanță reține că, aceasta trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, raportat la cauzele C. c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauze în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, prima instanță nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci a analizat în ce măsură, în prezența cauză, aceasta se impune față de natură și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, prima instanță a avut în vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.”, decizie care, potrivit art. 4145 alin. 4 C.pr.pen., este obligatorie, astfel, s-a dat deplină eficiență juridică în soluționarea prezentei cauze.
Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, prima instanță a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.
Din analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului rezultă că, prin sentința penală nr.303/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, definitivă la data de 08.10.2012 prin nerecurare, a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe perioada termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
Întrucât infracțiunea pentru care este cercetat a săvârșit-o în interiorul termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit prin sentința penală nr.303/26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, definitivă la data de 08.10.2012 prin nerecurare, în temeiul art. 83 C.pen. raportat la art. 15 alin. 2 Legea nr. 187/2012, a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința menționată și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în cauză, astfel că inculpatul urmează să execute, în final, pedeapsa de 1(un) an închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
Având în vedere Decizia nr. 1/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în cadrul unui recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie, și de asemenea, își menține aplicabilitatea și după . noului cod penal, prima instanță a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei cu închisoarea stabilită inculpatului prin sentință penală nr. 207/03.07.2014 .
În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, a rămas în sarcina statului.
Împotriva sentinței penale nr. 207 din data 03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ a formulat apel, în termenul legal, inculpatul Z. G.. Apelul nu a fost motivat în scris, fiind susținut oral la termenul de judecată, când, în fața instanței, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia de inculpat, precum și din oficiu, în limitele art. 417 și art. 418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că apelul declarat de inculpat este fondat pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății.
Din probatoriul administrat rezultă, în data de 08.10.2012, în jurul orelor 15,15, inculpatul Z. G., a condus autoturismul marca Volkswagen Sharane, cu numărul de înmatriculare CS-0265, pe DJ585 Ramna-Valeapai, de la imobilul cu nr. 124A până la barul . de pe raza localității Ramna, iar la întoarcere a fost oprit de catre organele de politie. Cu ocazia controlului s-a stabilit că inculpatului Z. G. i-a fost reținut permisul de conducere și nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Din cuprinsul adresei nr._/22.10.2012 întocmită de către SPCRPCIV din cadrul Instituției Prefectului C.-S.(fila 21 dup) rezultă că inculpatul Z. G. figurează ca fiind posesor al permisului de conducere auto – moto . eliberat la data de 04.09.2006 valabil pentru categoriile B, BE, C si CE, iar la data de 23.10.2012 cu permisul reținut.
Din cuprinsul adresei nr._/14.05.2013 eliberata de Inspectoratul de Politie Judetean C. – S.- Serviciul Rutier, reiese ca la data de 08.10.2012 permisul de conducere aparținând inculpatului Z. G. figurează în poziția „Reținut”, inculpatul nu avea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă constituie infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, prev. de art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 rep.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând ca judecata cauzei să aibă loc în procedura simplificată prev. de art. 374, art. 375 C.pr.pen..
Întrucât fapta a fost comisă în data de 08.10.2012, în cauză s-a pus problema identificării legii penale mai favorabile.
Examinând sentința apelată, Curtea constată că este nelegală pentru următoarele:
Pornind de la o premisă greșită, instanța de fond a reținut că nu există diferențe între cele două legi, respectiv art. 86 din OUG 195/2002 și art. 335 alin. 2 Cod penal. Curtea apreciază însă, că în raport de criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, pentru inculpat, legea penală mai favorabilă este art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 și Codul penal din 1969.
Astfel, în raport de limitele de pedeapsă nu există diferențe între cele două legi, însă sub aspectul individualizării executării pedepsei și a concursului de infracțiuni sunt mai favorabile dispozițiile Codului penal din 1969.
Față de această chestiune se impune a fi precizat că prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Din probele administrate în cauză, rezultă că fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost comisă în data de 08.10.2012.
Deși pe copia sentinței penale nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._ (filele 17-19 dosar fond) este făcută mențiunea că hotărârea a rămas definitivă în data de 08.10.2012 prin nerecurare, această mențiune este greșită.
Verificând data la care sentința nr. 303 din data de 26.09.2012 a rămas definitivă, în raport de probele dosarului, Curtea constată:
În primul rând, din practicaua sentinței rezultă că la termenul de judecată din data de 26.09.2012, inculpatul nu a fost prezent, fiind reprezentat de avocatul din oficiu Ț. M.. În această situație, potrivit dispozițiilor art. 385 ind. 3 rap. la art. 363 alin. 3 C.pr.pen. din 1968, termenul de recurs curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, având în vedere că inculpatul a lipsit atât de la dezbateri cât și de la pronunțare.
Întrucât la dosar nu există dovada comunicării copiei de pe dispozitiv, nu se poate stabili cu exactitate când a început să curgă termenul de recurs.
În al doilea rând, se observă că prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012, s-a menționat că termenul de recurs curge de la pronunțare. În raport de această mențiune, verificând data când s-a împlinit termenul de recurs, Curtea constată că ultima a zi termenului a căzut într-o zi nelucrătoare, care, potrivit art. 186 alin. 4 C.pr.pen. din 1968, s-a prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare care a urmat, în cazul de față, sfârșitul zilei de luni, 08.10.2012.
Prin urmare, ziua de 08.10.2012, fiind ultima zi în care inculpatul putea declara recurs împotriva sentinței, hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare în data de 09.10.2012 (art. 416 pct. 4 C.pr.pen. din 1968, respectiv art. 551 pct. 2 C.pr.pen.).
Față de aceste considerente, în mod greșit judecătorul fondului a reținut că sentința nr. 303 din data de 26.09.2012 a Judecătoriei Reșița a rămas definitivă în data de 08.10.2012, precum și că infracțiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în termenul de încercare al condamnării dispuse prin această sentință. De asemenea, tot greșit judecătorul fondului a reținut incidente în cauză și a aplicat dispozițiile legale care reglementează revocarea pedepsei și tratamentul juridic al acestei instituții.
Conchizând, Curtea reține că infracțiunea pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză a fost săvârșită înainte ca sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 a Judecătoriei Reșița, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, să fi rămas definitivă, faptele fiind săvârșite în concurs real de infracțiuni potrivit art. 33 lit. a Cod penal din 1969. Față de această situație, în cauză sunt incidente dispozițiile care reglementează anularea suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 85 Cod penal din 1969 și nu revocarea, cum greșit a reținut judecătorul fondului.
În ce privește individualizarea pedepsei Curtea, în raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod Penal din 1969, va avea în vedere caracterul faptei săvârșite, valorile sociale încălcate prin comiterea acesteia, dar și persoana inculpatului, care are antecedente penale, atitudinea procesuală a acestuia fiind sinceră pe parcursul procesului penal, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În raport de aceste criterii, apreciază că aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, este în măsură să conducă la o reeducare a inculpatului și la prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta.
În consecință, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va admite apelul declarat de inculpatul Z. G., împotriva sentinței penale nr. 207 din data 03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .
Va desființa sentința atacată și rejudecând:
În temeiul art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 coroborat cu art. 396 alin. 10 C.p.p. și art. 5 C.pen., va condamna inculpatul Z. G., la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
Va constata că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta decizie este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, rămasă definitivă prin nerecurare.
În temeiul art. 85 C.pen. 1969 raportat la art. 15 alin. 2 Legea nr. 187/2012, va anula beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, rămasă definitivă prin nerecurare.
În temeiul art. 36 alin.1 rap. la art. 34 lit. b și art. 35 Cod penal din 1969, va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, și va aplica inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
Cu privire la individualizarea executării pedepsei, Curtea constată că în cauză sunt întrunite cerințele privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, în baza art. 81 Cod penal din 1969, va suspenda condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în conformitate cu art. 82 Cod penal.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969 va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat la prima instanță.
În baza art.275 alin.3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul Z. G., fiul lui D. și H., născut la data de 06.01.1973 în loc. Brodina, județul Suceava, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 207 din data 03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .
Desființează sentința atacată și rejudecând:
În temeiul art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 coroborat cu art. 396 alin. 10 C.p.p. și art. 5 C.pen., condamnă pe inculpatul Z. G., fiul lui D. și H., născut la data de 06.01.1973, în Brodina, județul Suceava, cetățean român, studii 12 clase, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, domiciliat în B., ., . – S., CNP-_, la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
Constată că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta decizie este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, rămasă definitivă prin nerecurare.
În temeiul art. 85 C.pen. 1969 raportat la art. 15 alin. 2 Legea nr. 187/2012, anulează beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, rămasă definitivă prin nerecurare.
În temeiul art. 36 alin.1 rap. la art. 34 lit. b și art. 35 Cod penal din 1969, contopește pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 303 din data de 26.09.2012 pronunțată de Judecătoria Reșița în dos. nr._, și aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit în conformitate cu art. 82 Cod penal.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.274 alin.1 C. pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat la prima instanță.
În baza art.275 alin.3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, data de 12.01.2015.
Președinte Judecător
D. V. F. I.
Grefier
A. S.
Red. D.V./02.02.2015
Tehnored. A.S./20.01.2015/5ex
Judecătoria Reșița: P. I. L.
| ← Furt (art.228 NCP). Decizia nr. 38/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Distrugerea (art. 217 C.p.). Decizia nr. 43/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
