Înşelăciunea (art. 215 C.p.). Decizia nr. 13/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 3716/290/2011
Dosar nr._ cod operator 2711
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr.13/A
Ședința publică din 14 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: F. M. C. FLORENȚA
JUDECĂTOR:F. P.
GREFIER: A. I. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror M. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea apelurile formulate de inculpații B. M. și D. F. împotriva sentinței penale nr. 179 din 19.06.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsește inculpatul B. M. reprezentat de avocat ales P. E., lipsește inculpatul D. F., lipsește inculpatul C. N., lipsesc părțile civile . M., lipește . SRL, S. L. MANAGEMENT LTD – . ROMANIA SRL.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța constată îndeplinită procedură de citare cu inculpatul C. N. și D. F. la adresa de domiciliu existentă la dosar precum și prin afișare, întrucât având în vedere dispozițiile art. 259 și art. 108. C. pr. pen., neindicând un al domiciliu pe parcursul procesului se consideră îndeplinită procedura de citare la adresa cunoscută. De asemenea, față de dispozițiile art. 90 C. pr. pen. constată că nu mai este necesară revenirea cu adresă la Baroul T. pentru desemnare apărător din oficiu.
Nemaifiind alte cereri formulate și nici alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul avocatului din ales al inculpatului B. pentru susținerea apelului.
Avocatul inculpatului B. M. solicită admiterea apelului, apreciind că hotărârea instanței de fond este nelegale și netemeinică sub aspectele arătate în motivele de apel și în completarea acestora. În continuare, avocatul arată că în mod greșit prima instanță a reținut în aplicarea art. 5 din Cp că legea penală mai favorabilă în cazul infracțiunii reținute în sarcina inculpatului este legea veche, considerând că deși aceasta prevede pedepse mai mare cuprinde circumstanțe atenuante care nu sunt prevăzute de legea nouă. Raportat la acestea, avocatul susține că potrivit aceste motivări pentru nicio infracțiune codul penal noul nu va putea fi considerat lege mai favorabilă întrucât nu prevede circumstanțele atenuante prevăzute de legea veche.
Apoi, avocatul inculpatului B. M. arată că un alt aspect de nelegalitate al hotărâri apelate se referă la faptul că deși s-a reținut legea veche ca fiind mai favorabilă, se înlătura aplicarea circumstanțelor atenuante cu motivarea că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cpp, deoarece inculpatul a ales procedura recunoașterii vinovăției și judecării în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, aspecte despre care apărătorul susține că inculpatul ar fi putut beneficia și în contextul legii noi. Astfel, indică avocatul că aplicarea circumstanțelor atenuante din legea considerată mai favorabilă a fost înlăturată.
Tot în susținerea opiniei conform căreia legea veche este lege penală mai favorabilă, avocatul indică decizia nr. 21/_ a ICCJ, decizie în care se prevede că pentru faptele care nu au fost judecate definitiv până la data de 1 februarie 2014, fapte pentru care s-a îndeplinit prescripția până în 20 mai 2014 se aplică legea mai favorabilă în interpretarea deciziei 2 din 2014 a ICCJ.
Avocatul susține că pentru inculpatul B. M. sunt îndeplinite ambele condiții în sensul că nu a fost judecat definit până la data de 2 februarie 2014, iar prescripția era îndeplinită în 20 mai 2014 deoarece fapta a fost săvârșită în aprilie 2007 iar în aplicarea a decizie nr. 2 a ICCJ, prescripția era îndeplinită în octombrie 2013. În acest context avocatul apreciază că pentru infracțiunea de înșelăciune era îndeplinită prescripția, astfel că instanța de fond nu a dat relevanță decizie nr. 2 a ICCJ.
Avocatul mai susține că hotărârea primei instanțe este nelegală și sub aspectul soluționării laturii civile în sensul că s-a cerut anularea înscrisurilor care au condus la săvârșirea infracțiunii respectiv a contractului de credit, iar ca o consecință repunerea în situația anterioară care însemna restituirea sumei de_ lei împrumutată de bancă nu și a dobânzilor aferente sumei potrivit contractului de împrumut încheiat.
În continuarea, avocatul arată că banca în constituire de parte civilă a solicită debitul și dobânzile, iar prima instanța admițând acesta cerere a dat relevanță unui contract de credit care la anulat. De asemenea, apărătorul susține că instanța trebuia să aibă în vedere suma împrumutată de_ lui să deducă sumele plătite și să dispună obligarea inculpatului doar la debitul rămas ulterior deducerii sumelor plătite.
Un alt aspect de nelegalitate indicat de avocat se refera la faptul că partea civilă a cesionat creanța unui societăți care nu era o bancă și nu era supură supravegherii BNR, acesta substituindu-se atât pentru creanță, cât și pentru dobânzile cuprinse în clauzele contractului de credit. Având în vedere acestea, apărătorul susține că în mod greșit instanța a dat relevanță unui contract anulat și dobânzilor revăzute în clauzele acestuia.
Pentru aceste motive, apărătorul solicită în baza art. 421 pct. 2 Cpp admiterea apelului desființarea hotărârii și în rejudecarea constatarea faptului că infracțiunea este prescrisă, iar pe latură civilă că în mod greșit a fost obligat inculpatul la plata dobânzilor în baza unui contract de credit anulat.
Procurorul solicită respingerea apelului ca nefondat întrucât apreciază că este nefondată susținerea apărării conform căreia în cauză a intervenit prescripția și instanța a greșit în aplicarea legii penale mai favorabile.
Procurorul arată că dacă instanța ar fi aplicat legea nouă ca lege mai favorabilă prescripția s-ar fi îndeplinit în termen de 10 ani întrucât fapta este sancționată cu pedeapsa de la 1 la 5 ani închisoare, astfel că având în vedere data săvârșirii faptei anul 2006 prescripția ar fi intervenit în 2016, motiv pentru care reprezentanta parchetului apreciază că în mod greșit se susține că faptele sunt prescrise.
In continuare, procurorul arată că prima instanță a plecat în aplicarea legii mai favorabile de la premisa că pot fi aplicate pedepse cu suspendare, cum de altfel a și procedat,a aplicat pedepse cu suspendare reduse potrivit art. 320 ind 1.
Reprezentanta parchetului apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinica și legală pe latură penală, în mod corect s-a constatat că faptele de fals s-au prescris, intervenind prescripția speciala, iar pedepsele de 1 an, 1 an li 6 luni cu suspendare sunt temeinice și legale și în mod corect instanța a avut în vedere dispoziții decizie 265 a Curții Constituționale în aplicarea legii penale mai favorabile.
În ceea ce privește latura civila, procurorul apreciază susținerile apărării ca fiind neîntemeiate, întrucât prima instanță nu a anulat contractele de credit, ci acele adeverințe. De asemenea, procurorul susține că pe latură civilă cea mai bună reparație este menținerea contractului și obligarea celui care a consimțit la încheierea acestuia, astfel că în mod corect instanța i-a obligat pe inculpați la plata creditului care li s-a acordat cu dobânzile prevăzute de la data rămânerii definitive a hotărârii. De asemenea, în ceea ce privește cesionarea datorie, procurorul indică faptul că potrivit Codul civil în vigoare, cesionarea datoriei era posibilă astfel că cel care preia datoria devine creditorul debitorului anterior, context în care apreciază că și sub acest aspect hotărârea primai instanțe este temeinică și legală, iar apelul nefondat.
Avocatul inculpatul B. arată că potrivit deciziei ICCJ nr.21 și a decizie nr. 2, se pot lua limitele dintr-o lege și prescripția din altă lege, astfel că termenul de prescripție este o data și jumătate limita de pedeapsă.
Procurorul, raportat la aceasta afirmație arată că astfel se încalcă decizia Curții Constituționale.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 179 din 19.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Reșița în temeiul art. 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 cu aplicarea art.74 alin.1lit.a și art.76 lit.c C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C. N., fiul lui G. și A., născut la data de 06.12.1972, în Mun. Reșița, jud. C.-S., cetățean român, studii 11 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiu militar satisfăcut, domiciliat în Mun. Reșița, . nr.26, .-S.,CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a încetetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și uz de fals, prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În temeiul art.81 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 lunii stabilit în conformitate cu art.82 C. pen. din 1969.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. 1969 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
II. În temeiul art. 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 coroborat cu art.396 alin. 10 C.pr.pen. si cu aplicarea art.74 alin.1lit.a și art.76 lit.d C. pen. din 1969, și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. M., fiul lui V. și M., născut la data de 12.03.1975, în Mun. Reșița, jud. C.-S., cetățean român, studii 12 clase, ocupație conducător auto, căsătorit, doi copii minori,stagiu militar nesatisfăcut, domiciliat în Mun. Reșița, ., .>jud. C.-S.,CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.26 rap. la 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 coroborat cu art.396 alin. 10 C.pr.pen. si cu aplicarea art.74 alin.1lit.a și art.76 lit.d C. pen. din 1969, și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. M., la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și uz de fals, prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. 1969 a aplicat inculpatului B. M. pedeapsa cea mai grea, aceea de 1(un) an închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit in conformitate cu art.82 C. pen. din 1969.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. 1969 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
III. În temeiul art. 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 coroborat cu art.396 alin. 10 C.pr.pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. F., fiul lui C. și E., născut la data de 05.07.1975, în Roșiorii de Vede, jud. Teleorman, cetățean român, studii 12 clase, ocupație inspector de zonă, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, domiciliat în Mun. Reșița, ., .-S.,CNP_, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.26 rap. la 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 coroborat cu art.396 alin. 10 C.pr.pen. si cu art. 5 C. pen.,l-a condamnat pe inculpatul D. F., la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului D. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și uz de fals, prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. 1969 a aplicat inculpatului D. F. pedeapsa cea mai grea, aceea de 2(doi) ani închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.81 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit in conformitate cu art.82 C. pen. din 1969.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. 1969 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art 256 C.pr.pen., art. 397 C.pr.pen. și art. 580 C.pr.pen., a dispus anularea următoarelor înscrisuri: adeverință de venit nr. 23/22.05.2006 și angajamentul de plată aferent; adeverință de venit nr.18/26.04.2006 și angajamentul de plată aferent;adeverință de venit nr.24/23.05.2006 și angajamentul de plată aferent; fluturaș salariu emis pe numele inculpatului D. F.; contract de credit nr._/02.06.2006, contract de credit nr._/28.04.2006, contract de credit nr._/14.06.2006.
În temeiul art.397 al.1 și art.19 al.5, art. 25 al.1 C.pr.pen rap la art.998-999 V. C.civ, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . Sucursala M. și, în consecință, a obligat inculpatul D. F. să plătească părții civile suma de 25.592,69lei, cu titlul de despăgubiri materiale, la care se vor adăuga dobânzi ce se vor calcula de la data de 26.11.2013 până la data plății efective.
În temeiul art.397 al.1 și art.19 al.5, art. 25 al.1 C.pr.pen rap la art.998-999 V. C.civ, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL și, în consecință, a obligat inculpatul C. N. să plătească părții civile suma de 27.539,50lei, cu titlul de despăgubiri materiale.
În temeiul art. art.397 al.1 și art.19 al.5, art. 25 al.1 C.pr.pen rap la art.998-999 V. C.civ, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SERRAGHIS L. MANAGEMENT LTD prin mandatar . ROMÂNIA SRL și, în consecință,a obligat inculpatul B. M. să plătească părții civile suma de 53.486,13 lei, cu titlul de despăgubiri materiale.
În baza art.274 alin.1 și 2 C. pr.pen.,a obligat inculpații la plata sumei de câte 800 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 400 lei a rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița din data de 30.06.2011, întocmit în dosarul nr. 3105/P/2011 înregistrat la această instanță sub numărul_ /11.07.2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 290 Cod penal și uz de fals, prev. și ped. de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, B. M. și D. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art.290 Cod penal, uz de fals, prev. și ped. art.291 Cod penal și complicitate la înșelăciune, prev. și ped. de art.26 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a) Cod penal.
S-a reținut, în esență, ca situație de fapt, că, în perioada 28.04._06, inculpații C. N., B. M. și D. F., au solicitat și obținut credite bancare pe baza unor adeverințe false, care au fost întocmite de către administratorul societății . Reșița – inculpatul B. M., semnate și ștampilate, în fals, de către directorul general al firmei . Reșița – inculpatul D. F..
Situația de fapt reținută în actul de sesizare al instanței s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: contracte de credit, adeverințe salariu, angajamente de plată, acte de identitate; informații Registrul Comerțului; adresă ITM C.-S.; adresă B.; proces-verbal de ridicare documente; raport constatare tehnico științific; declarații martori coroborate cu declarațiile inculpaților.
La dosarul cauzei a fost anexat dosarul de urmărire penala nr. 3105/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.
În cursul judecății, prin adresa nr._/16.11.2013 (f. 272) partea civilă B. Groupe Societe Generale Sucursala M. a precizat că pentru creditul acordat inculpatului C. N., prin contractul de credit nr._/02.06.2006 s-a acordat suma de 25.000 lei, iar până în prezent a fost rambursat integral, caz în care nu se mai constituie parte civilă față de acesta; pentru creditul acordat inculpatului D. F., prin contractul de credit nr._/14.06.2006 s-a acordat suma de 36.000 lei, din care în prezent a rămas un debit de 25.592,69 lei, caz în care se constituie parte civilă față de acesta cu suma de 25.592,69 lei, plus dobânzile ce se calculează în continuare până la achitarea în totalitatea a creditului; pentru creditul acordat inculpatului B. M., creanța a fost vândută societății de recuperare ASSET RECOVERY DEBTS SRL.
Partea civilă . SRL, prin adresa nr._/10.01.2014 (f. 277) a precizat că își menține constituirea de parte civilă față de inculpatul C. N., pentru debitul pe care acesta îl are față de E. FINANCE GMBH, în valoare de 27.539,50 lei, plățile efectuate de inculpat după data cesiunii fiind în valoare de 10.025,9 lei. De asemenea, a mai precizat că în evidențele societății nu au fost regăsite dosare cu debite restante ale inculpaților B. M. și D. F..
Partea civilă . LTD prin mandatar . România SRL, prin adresa nr. 112/15.01.2014, a precizat că se constituie parte civilă în prezenta cauză, față de inculpatul B. M. cu suma de_,13 lei(filele 299-322).
În cursul judecății, prin declarația de la fila 37, autentificată de BNP B. L. sub numărul 1484/03.12.2011, inculpatul B. M. a precizat că este de acord să beneficieze de prevederile art. 3201 C.pr.pen., sens în care, a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de alte probe .
În cursul judecății, prin declarația de la fila 58, autentificată de BNP M. G. Ț. sub numărul 1510/09.12.2011, inculpatul D. F. a precizat că este de acord să beneficieze de prevederile art. 3201 C.pr.pen., sens în care, a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de alte probe .
Inculpatul C. N. nu a putut fi audiat, deși a fost citat în acest sens și cu mandat de aducere.
La dosarul cauzei au fost depuse, în xerocopie, următoarele înscrisuri: adresă B. G. către inculpat D. F. (f. 79-81); concluzii scrise formulate de inculpatul B. M. prin apărător ales (f. 163-165, 209-215), Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S. din data de 16.08.2012, dat în dosarul nr. 50/P/2012; note scrise formulate inculpatul B. M. prin apărător ales (f. 254-255); sentința penală nr. 126/PI/18.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ (filele 12-13 vol II); precizări formulate de partea civilă . SRL (f. 14 vol. II); precizări formulate de Partea civilă SERRAGHIS L. MANAGEMENT LTD prin mandatar . ROMÂNIA SRL (f. 28 vol. II).
Prin cererea de la filele 38-40 dosar (vol. I), inculpatul B. M., prin avocat ales, a solicitat instanței schimbarea încadrării juridice dată faptelor săvârșite de acesta, prin actul de sesizare al instanței, respectiv săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,2 și 3 Cod penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, uz de fals, prev. de art. 291 Cod penală și complicitate la înșelăciune, pentru ca la termenul de judecată din data de 22.05.2014, apărătorul ales al inculpatului B. M. să învedereze instanței că nu mai stăruie în schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpatul B. M..
La dosarul cauzei s-au atașat fișele de cazier judiciar actualizate ale inculpatului B. M. (fila 31, 150, 253), inculpatului D. F. (fila 33, 152, 275), inculpatului C. N. (fila 35, 149, 251) și înscrisuri în circumstanțiere (filele 54-57, 59-69, 82-84, 103-112, 166-179).
Din probele administrate în cursul urmăririi penale și în timpul judecății, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
La data de 28.04.2006, inculpatul B. M. a obținut contractul de credit nr._ pentru nevoi personale de la . Generale S.A Sucursala Reșița pentru suma de 40.000 lei(filele 74-78 dup).
Pentru obținerea acestui credit, inculpatul B. M. a prezentat adeverința nr. 18/2006 din 26.04.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL și angajamentul de plată aferent(fila 79 dup). În cuprinsul adeverinței nr. 18/2006 din 26.04.2006 s-a menționat că inculpatul, în perioada ianuarie 2006 – martie 2006 a fost angajat la S.C EUROPAN COMPANY SRL în funcția de director comercial și că a realizat un venit net lunar în cuantum de 1990 lei. Aceste aspecte ce s-au dovedit a fi nereale, întrucât din adresa nr. 9498/27.09.2010,emisă de ITM C.-S. (f. 26 d.u.p.), a rezultat că inculpatul a fost angajat la respectiva societate în perioada 02.05._06, realizând un salariu net de 236 lei.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico – științifică nr. 178.161 din 30.05.2011 (filele 49-59 dup) a rezultat următoarele: semnătura depusă la rubrica „Împrumutat” pe documentul intitulat „Contract de credit” nr._/28.04.2006- condiții particulare și condiții generale, a fost executată de inculpatul B. M.; scrisul depus pe documentul intitulat „Adeverință de venit” nr. 18/2006 din 26.04.2006, emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, a fost executat de inculpatul B. M.; semnătura depusă la rubrica „Director general” pe documentul intitulat „Adeverință de venit” nr. 18/2006 din 26.04.2006, emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, a fost executată de inculpatul D. F..
La termenul din data de 13.12.2011 inculpatul B. M., prin declarația de la fila 37, a precizat că înțelege să se prevaleze de prevederile art. 3201 C.pr.pen. 1968, sens în care a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe .
La data de 02.06.2006, inculpatul C. N. a obținut contractul de credit nr._ pentru nevoi personale de la . Generale S.A Sucursala Reșița pentru suma de 25.000 lei(file 69-72 dup).
Pentru obținerea acestui credit, inculpatul C. N. a prezentat adeverința nr. 23/2006 din 22.05.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, precum și angajamentul de plată aferent. În cuprinsul adeverinței nr. 23/2006 din 22.05.2006 s-a menționat că inculpatul, în perioada februarie 2006 – aprilie 2006 a fost angajat la S.C EUROPAN COMPANY SRL, deținând funcția de agent vânzări, și că a realizat un venit net lunar în cuantum de 1550 lei. Aceste aspecte s-au dovedit a fi nereale, întrucât din adresa nr. 6783/02.07.2010,emisă de ITM C.-S. (f. 33 d.u.p.),rezultă că inculpatul a fost angajat la respectiva societate în perioada 01.03._06, realizând un salariu net de 187 lei pe luna martie 2006 și de 330 lei pe luna aprilie 2006 .
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico – științifică nr. 178.161 din 30.05.2011 (filele 49-59 dup) a rezultat următoarele: semnătura depusă la rubrica „Împrumutat” pe documentul intitulat „Contract de credit” nr._/02.06.2006- condiții generale și condiții particulare, a fost executată de inculpatul C. N.; scrisul depus pe documentul intitulat „Adeverință de venit” nr. 23/2006 din 22.05.2006, emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, a fost executat de inculpatul B. M.; semnătura depusă la rubrica „Director general” pe documentul intitulat „Adeverință de venit” nr. 23/2006 din 22.05.2006, emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, a fost executată de inculpatul D. F..
Inculpatul C. N. a fost audiat în cursul urmăririi penale recunoscând faptele săvârșite în modalitatea reținută mai sus, precizând că a semnat angajamentul de plată aferent „Adeverinței de venit” nr. 23/2006 din 22.05.2006, emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL. De asemenea, a mai precizat că a cunoscut faptul că a realizat un venit mai mic decât cel menționat în cuprinsul adeverinței de venit. În cursul judecății, inculpatul nu a putut fi audiat întrucât nu s-a prezentat, deși a fost citat cu mandat de aducere.
La data de 14.06.2006, inculpatul D. F. a obținut contractul de credit nr._ pentru nevoi personale de la . Generale S.A Sucursala Reșița pentru suma de 36.000 lei(fila 66 dup).
Pentru obținerea acestui credit, inculpatul D. F. a prezentat adeverința nr. 24/2006 din 23.05.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, precum și angajamentul de plată aferent. În cuprinsul adeverinței nr. 24/2006 din 23.05.2006 s-a menționat că inculpatul, în perioada februarie 2006 – aprilie 2006 a fost angajat la S.C EUROPAN COMPANY SRL, deținând funcția de director vânzări, și că a realizat un venit net lunar în cuantum de 1950 lei. Aceste aspecte s-au dovedit a fi nereale, întrucât din adresa nr. 9498/27.09.2010,emisă de ITM C.-S. (f. 26 d.u.p.),a rezultat că inculpatul nu a fost angajat la respectiva societate în perioada ianuarie2006-decembrie 2006.
Din cuprinsul raportului de constatare tehnico – științifică nr. 178.161 din 30.05.2011 (filele 49-59 dup) a rezultat următoarele: semnătura depusă la rubrica „Împrumutat” pe documentul intitulat „Contract de credit” nr._/14.06.2006-condiții particulare și condiții generale, a fost executată de inculpatul D. F.; scrisul depus pe documentul intitulat „Adeverință de venit” nr. 24/2006 din 23.05.2006, emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, a fost executat de inculpatul B. M.; semnătura depusă la rubrica „Director general” pe documentul intitulat „Adeverință de venit” nr. 24/2006 din 23.05.2006, emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, a fost executată de inculpatul B. M.; semnătura depusă la rubrica „Semnătura” pe fluturașul de salariu pe numele inculpatului D. F. a fost executată de către inculpatul B. M..
La data de 15.02.2012, inculpatul D. F., prin declarația de la fila 58, a precizat că înțelege să se prevaleze de prevederile art. 3201 C.pr.pen. 1968, sens în care a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de probe .
Cu privire la legea penală aplicabilă instanța de fond a reținut că, de la data săvârșirii faptelor și până la până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, astfel că urmează a fi analizate prezentele fapte în raport de legea determinată ca fiind mai favorabilă, conform art.5 C. pen.
Prima instanță a avut în vedere că pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârșirii faptei și cea din momentul judecării faptei) în raport de normele și instituțiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecății. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluția cea mai favorabilă pentru infractor.
De asemenea, pentru identificarea legii penale mai favorabile s-a avut în vedere Decizia Curții Costituționale publicată în MO nr. 373 din 20.05.2014, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile
Prin urmare, instanța de fond, pentru a determina legea penală mai favorabilă în raport de infracțiunile comise, a avut în vedere faptul că, la momentul comiterii acestora erau prevăzute de dispozițiile art.215 alin 1,2,3, art.290 și 291 C.pen 1969, fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 12 de ani și respectiv de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar, ca urmare a adoptării noului cod penal, aceste fapte sunt prevăzute de dispozițiile art.244 alin 2, 322 și 323 C. pen., fiind sancționate cu pedeapsa închisorii de la unu la 5 ani, de la 6 luni la 3 ani sau amendă, și respectiv de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
De asemenea, prima instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor de art. 124 Cod penal din 1969, anterior de modificarea intervenită prin Legea nr. 63/2012, prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție prev. de art. 122 este împlinit cu încă jumătate.
Potrivit art. 122 lit. d coroborat cu art. 124 Cod penal din 1969, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani.
Astfel, instanța de fond a constatat că, legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1968 care, deși prevede limite speciale de pedeapsă mai mari pentru infracțiunea de înșelăciune, reglementează circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.1 lit. a, circumstanțe ce nu se mai regăsesc în Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, fiind doar simple criterii generale de individualizare judiciară. Mai mult, efectele reținerii circumstanțelor atenuante sunt mai favorabile în vechea reglementare, decât în noua reglementare. De asemenea, prima instanță a avut în vedere și faptul că, în Codul penal din 1968, concursul de infracțiuni (sporul este facultativ și variabil), modalitatea de individualizare a executării pedepsei, precum și condițiile prescripției speciale a răspunderii penale sunt mai favorabile decât în noua reglementare.
I. În drept, prima instanța a apreciat că fapta inculpatului C. N., care la data de 02.06.2006, s-a prezentat la . Generale S.A Sucursala Reșița, unde, folosindu-se de înscrisuri falsificate (adeverința nr. 23/2006 din 22.05.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, angajament de plată aferent) a determinat reprezentanții băncii să încheie contractul de credit nr._/02.06.2006 obținând suma de 25.000 lei, iar după ridicarea sumei de bani nu a mai achitat creditul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective fapta a fost săvârșita cu intenție directă, dat fiind ca acesta a prevăzut rezultatul faptei sale si l-a urmărit.
Fapta aceluiași inculpat care a semnat, în mod nereal, angajamentul de plată aferent adeverinței de venit nr. 23/2006 din 22.05.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL și pe care l-a folosit pentru a obține creditul solicitat,a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 290 alin1 C.pen. 1969.
Sub aspectul laturii subiective fapta a fost săvârșita cu intenție directă, dat fiind ca acesta a prevăzut rezultatul faptei sale si l-a urmărit.
Instanța de fonda a considerat că fapta aceluiași inculpat care s-a folosit de adeverința nr. 23/2006 din 22.05.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, cunoscând că nu conține date reale, pentru obținerea unui credit bancar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev de art. 291 C.pen. 1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
Totodată, instanța de fond a reținut concursul de infracțiuni în forma prevăzută de art. 33 lit. a) C.pen, respectiv concursul real, întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată prin mai multe acțiuni și mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
În consecință, prima instanța a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunii de înșelăciune, a săvârșirii acesteia, cu vinovăție, de către inculpatul C. N., astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de acesta.
Cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prima instanță a constatat că acestea au fost comise de inculpat în data de 02.06.2006, dată de la care, potrivit art. 122 alin. 2 Cod penal din 1969, a început să curgă termenul de prescripție specială a răspunderii penale, termen care, în speță, este de 7 ani și 6 luni, și care s-a împlinit la data de 02.12.2013. Prin urmare pentru aceste două infracțiuni a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
II. În drept,instanța fondului a apreciat că fapta inculpatului B. M., care la data de 28.04.2006, s-a prezentat la . Generale S.A Sucursala Reșița unde, folosindu-se de înscrisuri falsificate (adeverința de venit nr. 18/2006 din 26.04.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, angajament de plată aferent), a determinat reprezentanții băncii să încheie contractul de credit nr._, obținând suma de 40.000 lei, iar după ridicarea sumei de bani, nu a mai achitat creditul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
Fapta aceluiași inculpat care a completat cu date nereale adeverința de venit nr. 18/2006 din 26.04.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL și pe care a folosit-o pentru a obține creditul solicitat,a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 290 alin 1 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
De asemenea, prima instanță a reținut că fapta aceluiași inculpat care s-a folosit de adeverința de venit nr. 18/2006 din 26.04.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL(semnată la rubrica director general de către inculpatul D. F.) și angajamentul de plată aferent, cunoscând că nu conțin date reale, pentru obținerea unui credit bancar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
Faptele aceluiași inculpat care i-a ajutat pe inculpații C. N. și D. F., să inducă în eroare reprezentanții B. Groupe Societe Generale – Sucursala Reșița, cu ocazia solicitării și încheierii contractelor de credit, prin completarea și semnarea documentelor de venit cu date nereale (adeverințe de venit, fluturaș de salariu), s-a considerat de catre prima instanță că întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1, 2 și 3 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
Totodată, instanța de fond a reținut concursul de infracțiuni în forma prevăzută de art. 33 lit. a) C.pen, respectiv concursul real, întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată prin mai multe acțiuni și mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
În consecință, prima instanță a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune, a săvârșirii acestora, cu vinovăție, de către inculpat, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de acesta și nu de achitare astfel cum s-a solicitat de către apărătorul său.
Cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, instanța de fond a constatat că acestea au fost comise de inculpat în data de 28.04.2006, dată de la care, potrivit art. 122 alin. 2 Cod penal din 1969, a început să curgă și termenul de prescripție specială a răspunderii penale, termen care, în speță, este de 7 ani și 6 luni, și care s-a împlinit la data de 28.10.2013. Prin urmare pentru aceste infracțiuni a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
III. În drept, cu privire la fapta inculpatului D. F., care la data de 14.06.2006, s-a prezentat la . Generale S.A Sucursala Reșița unde, folosindu-se de înscrisuri falsificate (adeverința de venit nr. 24/2006 din 23.05.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL, angajament de plată aferent și fluturaș de salariu) a determinat reprezentanții băncii să încheie contractul de credit nr._, obținând suma de 36.000 lei, iar după ridicarea sumei de bani, nu a mai achitat creditul, instanța de fond a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
Fapta aceluiași inculpat care a semnat, în mod nereal, angajamentul de plată aferent adeverinței de venit nr. 24/2006 din 23.05.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL și pe care l-a folosit pentru a obține creditul solicitat, s-a considerat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev de art. 290 alin 1 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
Totodată, prima instanță a apreciat că fapta aceluiași inculpat care s-a folosit de adeverința de venit nr. 24/2006 din 23.05.2006 emisă de S.C EUROPAN COMPANY SRL și angajamentul de plată aferent, cunoscând că nu conțin date reale, pentru obținerea unui credit bancar, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
Faptele aceluiași inculpat care i-a ajutat pe inculpații C. N. și B. M., să inducă în eroare reprezentanții B. Groupe Societe Generale – Sucursala Reșița, cu ocazia solicitării și încheierii contractelor de credit, prin semnarea documentelor de venit cu date nereale (adeverințe de venit), au întrunit elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1, 2 și 3 C.pen.1969.
Sub aspectul laturii subiective se va reține intenția directă ca formă a vinovăției, întrucât inculpatul a prevăzut și urmărit producerea rezultatului prin săvârșirea faptei.
Totodată, instanța de fond a reținut concursul de infracțiuni în forma prevăzută de art. 33 lit. a) C.pen, respectiv concursul real, întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată prin mai multe acțiuni și mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
În consecință, prima instanța a apreciat că s-a făcut dovada existenței infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune, a săvârșirii acestora, cu vinovăție, de către inculpat, astfel încât, în temeiul art. 396 alin. 2 din C.p.p., a pronunțat o soluție de condamnare față de acesta.
Cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, instanța de fond a reținut că acestea au fost comise de inculpat în data de 14.06.2006, dată de la care, potrivit art. 122 alin. 2 Cod penal din 1969, a început să curgă și termenul de prescripție specială a răspunderii penale, termen care, în speță, este de 7 ani și 6 luni, și care s-a împlinit la data de 14.12.2013. Prin urmare pentru aceste infracțiuni a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 cod penal 1969, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de modalitatea în care au fost săvârșite faptele, valorile sociale apărate prin dispozițiile legale – buna-credință pe care se întemeiază încrederea între participanții la viața economică -, valoarea prejudiciilor produse, de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, de persoana inculpaților, de prezența lor în fața organelor judiciare și atitudinea procesuală a acestora.
Cu privire la inculpații C. N. și B. M., prima instanță a reținut în favoarea acestora circumstanțele prev de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen.1969 având în vedere conduita bună a acestora înainte de săvârșirea faptei, aspecte ce au rezultat din fișele de cazier judiciar ale acestora (filele 251, 253).
Instanța de fond a mai reținut în favoarea inculpatului D. F. circumstanțele prev de art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. întrucât, din fișa de cazier judiciar (fila 275) a rezultat că este cunoscut cu antecedente penale, constatându-se, astfel, că acest inculpat nu oferă suficiente garanții cu privire la buna conduită care să permită o altă individualizare judiciară a pedepsei.
Având în vedere că, inculpații B. M. și D. F. prin declarațiile notariale depuse la dosarul cauzei( filele 37, 58), au precizat ca sunt de acord să beneficieze de dispozițiile art. 3201 C.p.p.1968, arătând ca recunosc săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea de probe, instanța de fond a dat deplina eficienta dispozițiilor art. 396 C.p.p., potrivit cărora, în caz de condamnare limitele de pedeapsă prevăzute de lege in cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.
De asemenea, prima instanța a apreciat ca fiind necesare următoarele precizări.
Având, în vedere că împrejurarea de fapt a recunoașterii de către acești doi inculpați a săvârșirii faptelor și a modalității lor de comitere a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 3201 C.p.p.1968, a rezultaă că această atitudine procesuală a inculpaților nu mai poate fi valorificata ca reprezentând circumstanța atenuanta judiciară prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c C.pen.1969, deoarece ar însemna ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dubla valență juridică, ceea ce, în opinia instanței, nu a fost în intenția legiuitorului. Mai mult decât atât, în condițiile existentei acordului de vinovăție al inculpaților, art. 3201 C.p.p.1968 se aplica cu prioritate fata de art. 74 alin. 1 lit. c C.pen.1969, deoarece, din punct de vedere procedural, conduce la soluționarea cu celeritate a cauzei, iar din punct de vedere al dreptului substanțial, constituie o cauza legalp de reducere a limitelor de pedeapsa. Așadar, dintr-un anume punct de vedere, se poate considera ca aplicarea cu prioritate a dispozițiilor speciale prevăzute de art. 3201 C.p.p.1968 în raport de prevederile generale cuprinse în art. 74 alin. 1 lit. c C.pen.1969 corespunde principiului “specialia generalibus derogant”, potrivit căruia normele juridice speciale deroga de la normele juridice generale și au fost aplicate în consecință.
Față de cele arătate mai sus, instanța de fond a aplicat inculpaților pedepse după cum urmează: inculpatului C. N., în conformitate cu dispozițiile art. 76 C.pen.1969 rap. la art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. 1969, pedeapsa închisorii orientată sub minimul prevăzut de lege; inculpatului B. M. în conformitate cu dispozițiile art. 76 C.pen. rap. la art. 74 alin. 1 lit. a C.pen, pedeapsa închisorii, orientate sub minimul prevăzut de lege redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.pen.; inculpatului D. F. pedeapsa închisorii orientată spre minimul prevăzut de lege redus ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.p.pen; apreciind că acestea sunt de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.
În conformitate cu prevederile art.12 din Legea nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele acesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Prin urmare, având în vedere că în raport de infracțiunile comise, în speță a fost identificată ca lege mai favorabilă Cod Penal 1969, instanța de fond a aplicat dispozițiile acestuia în ceea ce privește pedepsele aceesorii și complementare.
Prin urmare, cu privire la aplicarea pedepselor accesorii inculpaților, instanța de fond a reținut că, aceasta trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, raportat la cauzele C. c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauze în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, prima instanță nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci a analizat în ce măsură, în prezența cauză, aceasta se impune față de natură și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, instanța de fond a avutîn vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.”, decizie care, potrivit art. 4145 alin. 4 C.pr.pen., este obligatorie, urmând, astfel, să îi dea deplină eficiență juridică în soluționarea prezentei cauze.
Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen. rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a interzis inculpaților, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale
Având în vedere cele arătate, instanța de fond:
I. În temeiul art. 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 cu aplicarea art.74 alin.1lit.a și art.76 lit.c C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C. N., la pedeapsa de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și uz de fals, prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen. din 1969, întrucât pedeapsa aplicată prin prezenta sentință este 1(un) an și 6(șase) luni închisoareaplicată pentru concurs de infracțiuni, anterior inculpatul nu a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea, în regim de detenție, a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în vârsta și integrarea sa pe deplin în familie și în societate, lipsa antecedentelor penale– astfel că, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 82 C.pen.1969.
Instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.1969, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei și care constau în săvârșirea, cu intenție, a unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, ori neîndeplinirea, cu rea-credință, obligațiilor civile stabilite pin hotărârea de condamnare. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța de fond a apreciat că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen.1969 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
II. În temeiul art. 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 coroborat cu art.396 alin. 10 C.pr.pen. si cu aplicarea art.74 alin.1lit.a și art.76 lit.d C. pen. din 1969, și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. M., la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 26 rap. la 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 coroborat cu art.396 alin. 10 C.pr.pen. si cu aplicarea art.74 alin.1lit.a și art.76 lit.d C. pen. din 1969, și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. M., la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen. 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și uz de fals, prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. 1969 a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și a aplicat inculpatului B. M. pedeapsa cea mai grea, aceea de 1(un) an închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen. din 1969, întrucât pedeapsa aplicată prin prezenta sentință este 1(un) an închisoareaplicată pentru concurs de infracțiuni, anterior inculpatul nu a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea, în regim de detenție, a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în vârsta și integrarea sa pe deplin în familie și în societate, lipsa antecedentelor penale– astfel că, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 C.pen.1969.
Prima instanță a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.1969, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei și care constau în săvârșirea, cu intenție, a unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, ori neîndeplinirea, cu rea-credință, obligațiilor civile stabilite pin hotărârea de condamnare. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța apreciază că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. 1969 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
III. În temeiul art. 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 coroborat cu art.396 alin. 10 C.pr.pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. F., la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art.26 rap. la 215 alin.1,2 si 3 C. pen. din 1969 coroborat cu art.396 alin. 10 C.pr.pen. si cu art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. F., la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen. și art. 5 C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului D. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și uz de fals, prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.pen. 1969, a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință și a aplicat inculpatului D. F. pedeapsa cea mai grea, aceea de 2(doi) ani închisoare.
În temeiul art.71 alin.1 C.pen. 1969 a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II a și lit. b C.pen.1969, pe durata executării pedepsei principale.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 C.pen.1969, întrucât pedeapsa aplicată prin prezenta sentință este 2 (doi) ani închisoareaplicată pentru concurs de infracțiuni, anterior inculpatul nu a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea, în regim de detenție, a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, constând în vârsta și integrarea sa pe deplin în familie și în societate, - astfel că, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 C.pen.1969.
Instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.1969, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei și care constau în săvârșirea, cu intenție, a unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, ori neîndeplinirea, cu rea-credință, obligațiilor civile stabilite pin hotărârea de condamnare. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța apreciază că reglementarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.
În temeiul art.71 alin.5 C.pen. 1969 a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Ca o consecință a condamnării pentru infracțiunile săvârșite de către inculpați, în temeiul art. 256 C.pr.pen., art. 397 C.pr.pen. și art. 580 C.pr.pen., instanța de fond a dispus anularea următoarelor înscrisuri: adeverință de venit nr. 23/22.05.2006 și angajamentul de plată aferent; adeverință de venit nr.18/26.04.2006 și angajamentul de plată aferent;adeverință de venit nr.24/23.05.2006 și angajamentul de plată aferent; fluturaș salariu emis pe numele inculpatului D. F.; contract de credit nr._/02.06.2006, contract de credit nr._/28.04.2006, contract de credit nr._/14.06.2006.
Sub aspectul laturii civile, prima instanța a reținut următoarele: partea civilă B. Groupe Societe Generale Sucursala M. s-a constituit parte civilă față de inculpatul D. F. pentru suma de 25.592,69 lei (f. 272); partea civilă . SRL prin adresa nr._/10.01.2014 (f. 277) a precizat că își menține constituirea de parte civilă față de inculpatul C. N., pentru debitul pe care acesta îl are față de E. FINANCE GMBH, în valoare de 27.539,50 lei; iar partea civilă . LTD prin mandatar . România SRL, prin adresa nr. 112/15.01.2014, a precizat că se constituie parte civilă în prezenta cauză, față de inculpatul B. M. cu suma de_,13 lei(filele 299-322).
Întrucât, în argumentarea soluției date pe latură penală s-a reținut deja că autorii faptelor săvârșite în dauna părților civile sunt inculpații D. F., C. N. și B. M., care au acționat cu vinovăție, constatându-se că prin aceste fapte s-au cauzat prejudicii acestor părții civile, prejudicii ce nu a fost reparate și că există o legătură certă de cauzalitate între prejudiciile produse și faptele deduse judecății, astfel că prima instanță a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile angajării răspunderii civile delictuale pe art. 998-999 V.c.civ.
Prin urmare, în temeiul art.397 al.1 și art.19 al.5, art. 25 al.1 C.pr.pen rap la art.998-999 V. C.civ, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . Sucursala M. și, în consecință, a obligat inculpatul D. F. să plătească părții civile suma de 25.592,69 lei, cu titlul de despăgubiri materiale, la care se vor adăuga dobânzi ce se vor calcula de la data de 26.11.2013 până la data plății efective.
În temeiul art.397 al.1 și art.19 al.5, art. 25 al.1 C.pr.pen rap la art.998-999 V. C.civ, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă . SRL și, în consecință, a obligat inculpatul C. N. să plătească părții civile suma de 27.539,50lei, cu titlul de despăgubiri materiale.
În temeiul art. art.397 al.1 și art.19 al.5, art. 25 al.1 C.pr.pen rap la art.998-999 V. C.civ, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SERRAGHIS L. MANAGEMENT LTD prin mandatar . ROMÂNIA SRL și, în consecință, a obligat inculpatul B. M. să plătească părții civile suma de 53.486,13 lei, cu titlul de despăgubiri materiale.
În baza art.274 alin.1 și 2 C. pr.pen., a obligat inculpații la plata sumei de câte 800 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 400 lei a rămas în sarcina statului.
Împotriva acestora au declarat apel inculpații B. M. și D.
F..
Inculpatul B. M. a declarat apel considerând nelegală și netemeinică hotărârea primei instanțe. Primul aspect de nelegalitate criticat de inculpatul B. M. se referă la faptul că deși inițial instanța a constatat că, legea penală mai favorabilă este Codul Penal din 1969 care, deși prevede limite de pedeapsă mai mari pentru infracțiunea de înșelăciune, reglementează circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit a, apoi consideră că nu mai poate fi valorificată această circumstanță și dispune aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C.p.p 1968. În acest context, inculpatul apelant apreciază ca s-a realizat o aplicarea greșită a legii penale mai favorabile în sensul aplicării dispozițiilor Vechiului Cod Penal, în condițiile în care sunt mai favorabile prevederile din Legea nr. 286/2009 privind Noul Cod penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune. De asemenea, apelantul B. M. consideră că există contradicție între cele mai sus menționate și în mod greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C.p.p 1968 înlăturând dispozițiile art. 74 alin. 1 lit C C. P.. 1969 în condițiile în care avea posibilitatea aplicării prevederilor art. 374 alin. 4 coroborat cu art. 375 alin. 1 și art. 396 pct. (10) din N.C.p.p.
În susținerea acestei critici, se arată în motivele de apel călegea nou este legea penală mai favorabilă, deoarece limitele de pedeapsa sunt reduse iar în ceea ce privește incriminarea faptei, noua reglementare este mai favorabilă și pentru că renunță la sancționarea penală a unor modalități ale infracțiunii de înșelăciune.
În acest context, inculpatul apelant apreciază ca s-a realizat o aplicarea greșită a legii penale mai favorabile în sensul aplicării dispozițiilor Vechiului Cod Penal, în condițiile în care sunt mai favorabile prevederile din Legea nr. 286/2009 privind Noul Cod penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune. De asemenea, apelantul B. M. consideră că există contradicție între cele mai sus menționate și în mod greșit prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C.p.p 1968 înlăturând dispozițiile art. 74 alin. 1 lit C C. P.. 1969 în condițiile în care avea posibilitatea aplicării prevederilor art. 374 alin. 4 coroborat cu art. 375 alin. 1 și art. 396 pct. (10) din N.C.p.p.
Pe latura penală inculpatul apelant, a completat motivele de apel prin invocare prescripția răspunderii penale solicitând dispunerea încetării procesului penal în temeiul art. 16 alin. 1 lit. f din Noul Cod de Procedură Penală pentru infracțiunea de înșelăciune.
În susținerea acestui motiv de apel se arată că în speța de față, în contextul aplicării legii penale mai favorabile cu privire la infracțiunea de înșelăciune, în materia prescripției răspunderii penale se impune a fi avută în vedere Decizia Nr. 21 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretat ( inclusiv în materia prescripției răspunderii penale ) în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 01.02.2014 care nu au fost judecate definitiv, în conformitate cu Decizia Nr. 265/2014 a Curții Constituționale. consideră că este incidentă aplicarea acestei decizii din perspectiva faptului că infracțiunea a fost săvârșită anterior datei de 1 februarie 2014 (în data de 28.04.2006), și nu a fost judecată definitiv precum și în sensul aplicării legii penale mai favorabile inclusiv, în materia prescripției răspunderii penale.
De asemenea, se arată că potrivit Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituțională nu a declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 din Codul Penal, ci doar a stabilit singura interpretare conformă cu Constituția, astfel încât aprecază că Vechiul Cod Penal reprezintă lege mai favorabilă în materia prescripției răspunderii penale și anume: la termenul de 5 ani, se mai adaugă încă 2 ani și jumătate, rezultă un termen de prescripție a răspunderii penale de 7 ani și jumătate.
Având în vedere considerentele prezentate mai sus, se arată că, cu privire la infracțiunea de înșelăciune săvârșită în data de 28.04.2006 de către inculpatul B. M., termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 28.10.2013, motiv pentru care considerăm că în prezenta cauză, se impune încetarea procesului penal.
Un alt aspect de nelegalitate punctat în motivele de apel de către inculpatul B. M. se referă la latura civilă a cauză și privește faptul că instanța de fond a dispus anularea contractului de credit cu nr._/28.04.2006, fapt ce apreciază că ar atrage și lipsirea de efecte pentru trecut al acestuia, inclusiv sub aspectul clauzelor în baza cărora au fost calculate dobânzile. De asemenea, se arată că anularea contractului de credit are drept consecință și anularea actelor subsecvente (respectiv contractele de cesiune de creanță). În legătură cu această critica se precizează că ratele achitate trebuiau scăzute efectiv din creditul inițial și nu din dobânzi
Totodată, apelantul B. M. susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că societățile cesionare nu au posibilitatea practicării dobânzilor bancare stabilite contractul de credit, întrucât nu sunt societăți bancare. Se menționează că deoarece cesionara nu se substituie și în acele drepturi ale cedentei care sunt specifice doar societăților bancare, nu se justifică obligarea inculpatului la plata sumei de 53.486,13 de lei cu titlu de despăgubiri materiale, ci doar a sumei cuprinse în contractul de credit inițial în valoare de 40.000 de Ron din care se scad ratele achitate de inculpat, astfel că, în vederea repunerii părților în situația anterioară, solicita anularea cesiunilor având în vedere făptui că s-a dispus și anularea contractului de credit.
Pentru aceste motive inculpatul B. M. solicită admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri temeinice și legale în conformitate cu art. 421 alin. 2 alin. a) Cpp.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport de actele și lucrările dosarului, dar și în raport de criticile invocate de apelanți, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art417 Cod procedură penala, Curtea constată că apelurile inculpaților B. M. și D. F. nu sunt fondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond în mod corect a reținut starea de fapt dedusă judecăți, respectiv aceea că în perioada 28.04._06, inculpații C. N., B. M. și D. F., au solicitat și obținut credite bancare pe baza unor adeverințe false, care au fost întocmite de către administratorul societății . Reșița – inculpatul B. M., semnate și ștampilate, în fals, de către directorul general al firmei . Reșița – inculpatul D. F..
Inculpații D. F. și B. M. au uzat de procedura recunoașterii vinovăției reglementată de art. 320/1 C. pr. pen.1968 fiind depuse la dosar declarația autentificată de BNP B. L. sub numărul 1484/03.12.2011 prin care inculpatul B. M. a precizat că este de acord să beneficieze de prevederile art. 3201 C.pr.pen., sens în care, a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de alte probe și declarația autentificată de BNP M. G. Ț. sub numărul 1510/09.12.2011, prin care inculpatul D. F. a precizat că este de acord să beneficieze de prevederile art. 3201 C.pr.pen., sens în care, a arătat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și nu a solicitat administrarea de alte probe, astfel că nu mai este posibilă o repunere în discuție a acesteia.
Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, Curtea de Apel constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpaților și a constatat incidența dispozițiilor privind procedura simplificată prevăzute art. art. 396 alin 10 C. pr. pen. Curtea de Apel constată că instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate o corectă stare de fapt, încadrarea în drept a faptelor săvârșite de inculpat fiind de asemenea corectă.
Criticile din apel vizând greșita aplicare a legii penale mai favorabile nu pot fi primite.
În acest sens se constată că faptele inculpaților au fost săvârșite în perioada 28.04._06 dată la care era în vigoare Codul penal din 1969, potrivit căruia infracțiunile prevăzute de art.215 alin 1,2,3, art.290 și 291 C.pen 1969, erau sancționate cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 15 de ani și de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Având în vedere că aplicarea art. 5 C.pen. se face în concret, în funcție de pedeapsa către care se orientează instanța, împrejurarea că art. 215 alin 1, 2 și 3 Codul penal din 1969 prevede limite de pedeapsă mai mari decât art. 244 alin 1 și 2 C.pen., nu va fi avută în vedere doar în abstract în stabilirea legii penale mai favorabile, atâta timp cât, în operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța s-a orientat spre limita minimă a pedepsei închisorii, rămânând astfel fără relevanță diferența substanțială care există în privința maximului special prevăzut de art. 215 alin 1,2 și 3 Codul penal din 1969, inculpaților, în concret, neputându-li-se aplica pentru infracțiunea de înșelăciune o pedeapsă mai mare de 5 ani, maximul special prev. art. 244 alin 1 și 2 C.pen. În același sens se observă că la aprecierea în concret a legii penale mai favorabile se impune a fi avute în vedere în continuare, se toate instituțiile incidente în stabilirea tratamentului sancționator final, inclusiv modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, cu respectarea Deciziei Curții Constituționale 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2014, prin care s-a constatat că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.
Prin urmare, raportat la toate aceste aspecte, în mod corect prima instanță a stabilit ca fiind mai favorabil Codul penal din 1969.
În operațiunea de individualizare, prima instanță a înțeles să rețină în favoarea inculpatului B. M. circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin.1 lit. a, conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, circumstanță ce nu se mai regăsește în noul C.pen. ca efect al acestei circumstanțe atenuante, prima instanță a aplicat inculpatului B. M. o pedeapsă sub minimul special de 2 ani prevăzut de art. 215 alin 1,2 și 3 cp, minim la care s-a ajuns ca urmare a refducerii cu o treime a în baza art. 320/1 C. pr. pen.1968, dând astfel eficiență deplină disp. art. 76 lit. c Codul penal din 1969.
Prin urmare, criticile apeluantului B. M. în sensul că, deși inițial instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este Codul Penal din 1969 întrucât reglementează circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit a, dar apoi a considerat că nu mai poate fi valorificată această circumstanță întrucât dispune aplicarea dispozițiilor art. 320/ 1 C.p.p 1968 sunt total nefondate, întrucât omit faptul că instanța a refuzat doar aplicarea circumstanțelor atenuante prev.de art. 74 alin 1 lit. c Codul penal din 1969 care sunt diferite de cele prevăzute de art. 74 alin. 1 lit a C.pen., dar în mod inexplicabil aplanatul nu pare să observe acestă împrejurare evidentă.
În continuare, se observă că în mod corect prima instanță a refuzat în privința ambilor apelanți aplicarea concomitentă a dispozițiilor art. 320/1 C. pr. pen.1968 și art. 74 alin 1 lit. b Codul penal din 1969 întrucât, recunoașterea faptelor și comportarea sinceră nu poate fi dublu valorificată, aceasta având efectele prevăzute de art. 320/1 C. pr. pen.1968 privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
In sensul acelorași critici privind greșita aplicare a art. 5 C.pen. se observă în privința ambilor inculpați apelanți că obiectul judecății îl reprezintă o pluralitate de infracțiuni și nu o infracțiune unică. Prin urmare, în aplicarea art. 5 C.pen. prima instanță în mod corect a apreciat ca fiind mai favorabilă, în mod global, legea penală veche, în condițiile în care tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni nu prevede un spor obligatoriu de o treime din celelalte pedepse și, doar prin raportare la termenul de prescripție specială prevăzut de art.124 Codul penal din 1969 s-a dispus în baza art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen. încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și uz de fals, prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
De asemeena, și cu privire la instituția individualizării judiciare a executării pedepsei aplicată de către prima instanță, se constată că, suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pr. pen.1968, modalitate de individualizare fără corespondent în noul Cod penal, este mai favorabilă, dacă se compară această instituție cu instituția amânării aplicării pedepsei, prev. de art. 83 C.pen sau cu suspendarea sub supraveghere prevăzută de art. 91 C.pen.. Aceasta deoarece, art. 81 C. pr. pen.1968 nu instituie măsuri de supraveghere și obligații, în schimb prevede reabilitarea de drept la împlinirea termenului de încercare stabilit, spre deosebire de art. 83 sau 91 C.pen. care instituie o . măsuri de supraveghere și de obligații, .
Criticile din apel prin care se solicită constatarea prescripției pentru infracțiunea de înșelăciune sunt complet nefondate, bazându-se pe o eronată înțelegere a sensului Deciziei Curții Constituționale 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2014 și a Deciziei nr. 21/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, din_ .
Astfel, prin Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 30 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a decis că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, prescripția răspunderii penale reprezintă o instituție autonomă față de instituția pedepsei, stabilind mecanismul de determinare a legii penale mai favorabile în două etape, urmând ca mai întâi să se identifice dispozițiile mai blânde cu privire la pedeapsă din legi succesive, iar apoi să se aleagă legea mai favorabilă în cazul prescripției răspunderii penale prin luarea în considerare a tuturor prevederilor incidente din cuprinsul aceleiași legi (durata termenului, întreruperea și suspendarea cursului de prescripție).
Ulterior, prin Decizia Curții Constituționale 265/6.05.2014, publicată în Monitorul Oficial din 20.05.2014 s-a stabilit că „dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile”.
Existența acestor două decizii a determinat formularea următoarei sesizări a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: "Art. 5 alin. (1) din Codul penal trebuie interpretat în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă, în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv și față de care s-a împlinit prescripția răspunderii penale până la data de 20 mai 2014 în interpretarea dată art. 5 prin Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă față de care prescripția răspunderii penale nu este împlinită, în interpretarea dată aceluiași text legal prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale. În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, principiul legalității pedepsei permite ca, în situații precum cea în speță, după revirimentul jurisprudențial din 20 mai 2014, să se aplice o condamnare în ipoteza în care, la momentul dezbaterilor judiciare răspunderea penală era prescrisă și participanții la procesul penal nu au avut nicio dispută asupra acestei chestiuni?".
Prin Decizia nr. 21/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, din_, s-a răspuns acestei întrebări stabilindu-se că dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul penal trebuie interpretate, inclusiv în materia prescripției răspunderii penale, în sensul că legea penală mai favorabilă este aplicabilă în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 care nu au fost încă judecate definitiv, în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale.
Prin urmare, din chiar cuprinsul dispozitivului acestei decizii, obligatorii, rezultă fără putință de tăgadă că, în cazul infracțiunilor săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014, care nu au fost încă judecate definitiv, cum este și situația din apelul de față, art. 5 C.pen. se aplică în conformitate cu Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, inclusiv în materia prescripției răspunderii penale. Aceasta înseamnă nu se pot combina dispoziții de favoare din legile penale succesive astfel încât, nu se poate lua în considerare, așa cum solicită apelantul durata pedepsei prevăzută de legea nouă, art. 244 C.pen. și termenul de prescripție al răspunderii penale din art. 122 și 124 C. pr. pen.1968, chiar dispoyiticul Deciziei ÎCCJ/HP- 21/2014 opunându/se unei asemenea interpretări.
Deși dispozitivul este suficient de clar în acest sens, considerente deciziei și mai evidente, arătând expres că Decizia nr. 2 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și-a încetat efectele, începând cu data de 20 mai 2014 când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 și astfel nu mai poate fi aplicată raporturilor juridice născute anterior datei de 1 februarie 2014, dar nesoluționate definitiv până la data publicării hotărârii instanței de contencios constituțional, întrucât, nu reprezintă lege penală mai favorabilă.
Prin urmare, critica apelantului în sensul că din Decizia ÎCCJ/HP- 21/2014 reiese că la data de 19.06.2014, când au avut loc dezbaterile în prezenta cauză ar fi fost împlinit terenul de prescripție nu are nici un suport în dDeciyia menționată, dimpotrivă fiind expres contrazisă de reputata decizie.
În concret, calculând termenul de prescripție specială a răspunderii penale, în mod global potrivit Codul penal din 1969, prin raportare în mod obligatoriu atât la limitele de pedeapsă prev. de art. 215 alin 1, 2 și 3 Codul penal din 1969 cât și la durata termenului potrivit art. 122 lit. b și 124 Codul penal din 1969, rezultă un termen de prescripție specială de 15 ani care s-ar împlini în 2021. Calculând termenul de prescripție specială a răspunderii penale, în mod global potrivit noului Cod penal, prin raportare în mod obligatoriu atât la limitele de pedeapsă prev. de art. 244 alin 1 și 2 Cod penal cât și la durata termenului potrivit art. 154 lit. d și 155 Cod penal, rezultă un termen de prescripție specială de 10 ani care s-ar împlini în 2016. Se constată astfel că în nicio variantă de aplicare corectă a legii penale mai favorabile infracțiunile de înșelăciune pentru care au fost condamnați inculpații nu sunt prescrise.
Raportat la ansamblul materialului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale, Curtea de Apel constată că în mod corect prima instanța a reținut vinovăția inculpaților apelanți, încadrarea în drept a faptelor săvârșite, fiind de asemenea corectă, iar pedepsele au fost just individualizate în raport cu criteriile prevăzute de art.72 Cod penal .
Cu privire la individualizarea pedepsei, Curtea de Apel în baza propriei aprecieri constată că la individualizarea și proporționalizarea pedepsei aplicate inculpaților apelanți, instanța de fond a dat eficiență deplină tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cp, respectiv limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, care au fost reduse, în privința ambilor inculpați apelanți cu o treime în baza art. 320/1 C. pr. pen.1968, iar în privința inculpatul B. V.M., ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin 1 lit. a Codul penal din 1969 pedeapsa a fost aplicată sub acest nou minim special. Se observă astfel că pedepsele au fost astfel stabilite pentru ambii apelanți la chiar minimul special posibil pentru inculpatul D. F. care avea antecedente penale și sub acest minim pentru inculpatul B. V.MARIU, astfel încât o reducere suplimentară a pedepselor nu este posibilă. Gradul de pericol social al infracțiunilor de înșelăciune nu a fost apreciat doar prin raportare la pericolul social al infracțiunii, ci în raport de împrejurările concrete în care au fost comise faptele și la urmările produse care, nici până la acest moment.
Analizând criticile apelantului B. V.M. cu privire la latura civilă a cauzei se constată că sunt nefondate.
Apelantul susține că, din moment ce instanța de fond a dispus anularea contractului de credit cu nr._/28.04.2006, acest fapt ar atrage și lipsirea de efecte pentru trecut al contractului, inclusiv sub aspectul clauzelor în baza cărora au fost calculate dobânzile, iar anularea contractului de credit are drept consecință și anularea actelor subsecvente, respectiv contractele de cesiune de creanță.
Un prim considerent în acest sens este că prima instanță în mod greșit a dispus anularea contractelor de credit cu nr._/02.06.2006, nr._/28.04.2006, și nr._/14.06.2006. Considerentele pentru care prima instanță a dispus anularea contractelor de credit, respectiv art. 256 C. pr. pen., 397 C. pr. pen. și 580 C. pr. pen., sunt valabile doar în privința înscrisurilor sub semnătură privată dovedite a fi false, respectiv a adeverințelor de venit și a fluturașilor de salarii. Contractele de credit nu sunt înscrisuri false, anularea acestora nefiind justificată nici din prisma art. 256 C. pr. pen., privind restabilirea situației anterioare, ca urmare a anulării adeverințelor care s-au dovedit a fi false, adeverințe care au stat la baza întocmirii acestor contracte.
Aceasta deoarece, în baza art. 25 și 19 alin 5 C. pr. pen., principiul restabilirii situației anterioare se analizează potrivit legii civile, care, față de data săvârșirii infracțiunilor o reprezintă C.civ. 1864. Or, o excepție unanim acceptată de la acest principiu o reprezintă cazul aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimănui nu îi este permis să se prevaleze de propria incorectitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept). În continuare, principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal, principiu care ar fi justificat anularea contractelor de credit, ca urmare a anulării adeverințelor de venit și a fluturașilor de salarii dovedite a fi false, este împiedicat de la aplicare de către principiul răspunderii civile delictuale. În acest sens, nulitatea constă în lipsirea actului juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, (quod nullum est, nullum producit effectum), această regulă realizându-se prin intermediul principiilor efectelor nulității, (principiulretroactivității efectelor nulității, principiulrepunerii în situația anterioară- restitutio in integrum șiprincipiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal -resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis). Potrivit legii civile, excepțiile de la principiile efectelor nulității, printre care și cel menționat (nimănui nu îi este permis să se prevaleze de propria turpitudine pentru a obține protecția judiciară a unui drept), reprezintă limitări ale regulii (quod nullum est, nullum producit effectum- regula lipsirii actului juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă). Suplimentar acestor limitări, legea civilă recunoaște și existența anumitor situații în care această regulă este înlăturată cu totul, fiind astfel înlăturată însăși nulitatea, nu doar unele efecte ale acesteia.
Printre aceste situații se numără și principiul răspunderii civile delictuale care conduce, în cazuri ca cele din prezentul apel, la menținerea efectelor unui act juridic nul, în ipoteza în care, nulitatea este solicitată și profită chiar părții vinovate de cauza de nulitate, deși cealaltă parte ar suferi un prejudiciu tocmai din cauza anulării actului juridic respectiv, prejudiciu care se impune a fi reparat de către cel culpabil.
Este mai presus de orice dubiu că inculpații C. N., B. M. și D. F., prin faptul că au solicitat și obținut credite bancare pe baza unor adeverințe false, care au fost întocmite de către administratorul societății . Reșița – inculpatul B. M., semnate și ștampilate, în fals, de către directorul general al firmei . Reșița – inculpatul D. F., se află în situația răspunderii civile delictuale.
Astfel, în baza principiul răspunderii civile delictuale care conduce la menținerea efectelor unui act juridic nul, s-ar fi impus tocmai înlăturarea regulii anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului principal, și înlăturarea nulității contractelor de credit care au avut la bază înscrisurile sub semnătură privată dovedite false. Aceasta deoarece inculpații apelanți sunt cei vinovați de cauza de nulitate, aceștia producând adeverințele de venit și fluturașii de salarii false, acte în baza cărora, prin inducerea în eroare a persoanelor vătămate, s-au întocmit contractele de credit nr._/02.06.2006, nr._/28.04.2006, și nr._/14.06.2006.
Or, din chiar motivele de apel formulate, rezultă cu prisosință că apelantul solicită să profite de pe urma anulării contractelor de credit, considerând că, prin anularea acestora nu ar mai datora retroactiv dobânzile și comisioane prevăzute în contract, ci exclusiv suma împrumutată, solicitând și imputația plăților deja făcute, asupra soldului creditului și nu asupra dobânzilor. Prin urmare, persoanele vătămate ar urma să suporte un prejudiciu tocmai din cauza anulării contractelor de credit, prejudiciu care se impune a fi reparat de inculpați.
În consecință, chiar dacă în baza art. 418 C. pr. pen., în apelul inculpaților nu se poate reforma soluția primei instanțe de anulare a contractelor de credit nr._/02.06.2006, nr._/28.04.2006, și nr._/14.06.2006, argumentele care susțin neaplicarea sancțiunii nulității, impun cu necesitate înlăturarea cel puțin a efectelor nulității acestor contracte. În concret, aceasta presupune neaplicarea efectelor retroactive ale nulității în privința contractelor de credit nr._/02.06.2006, nr._/28.04.2006, și nr._/14.06.2006, imputația plăților deja efectuate făcându-se în mod corect, cum a fost stabilită de creditor, asupra dobânzilor percepute conform contractului iar calculul prejudiciului include în mod justificat toate dobânzile și comisioanele prevăzute în contractele de credit.
De asemenea, tot principiul răspunderii civile delictuale care conduce la menținerea efectelor unui act juridic nul, conduce la înlăturarea principiului anulării actului subsecvent cu consecința menținerii ca valabile a contractelor de cesiune de creanță a căror anulare o solicită apelantul B. M.. Prin neaplicarea efectelor retroactive ale nulității în privința contractelor de credit, se observă că cesionarii acestor contracte de credit au dobândit toate drepturile, garanțiile și accesoriile creanței cedate pe care cedentul B. –G. le-a avut în legătură cu creanța cedată, ca și dreptul asupra dobânzilor scadente și neîncasate de către cedent, potrivit art. 1568 și art. 1576 Cciv. –Legea 287/2009, independent de împrejurarea că cesionarii nu sunt instituții bancare.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SERRAGHIS L. MANAGEMENT LTD prin mandatar . ROMÂNIA SRL și, în consecință, a obligat inculpatul B. M. să plătească părții civile suma de 53.486,13 lei, cu titlul de despăgubiri materiale.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații B. V.M. și D. C. F. împotriva sentinței penale nr. 179/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., vor fi obligați inculpații apelanți să plătească statului suma de 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
În baza art. 421 pct.1, lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații B. V.M. și D. C. F. împotriva sentinței penale nr. 179/19.06.2014, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpații apelanți să plătească statului suma de 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2015 .
Președinte, Pentru Judecător F. P. aflată în C.O,
F. M. C. Florența semnează Președintele completului
F. M. C. Florența
Grefier,
A. I. C.
Red.F.F./05.02.2015
Tehnored. A.C
Nr. Ex. 6
Jud. Fond. P. I. L.
| ← Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Decizia nr. 40/2015.... → |
|---|
