Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 327/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 327/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-03-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.327/A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24 martie 2015

PREȘEDINTE: I. P.

JUDECĂTOR: C. C.

GREFIER: C. P.

P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost reprezentat de procuror C. M.-U..

Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de inculpatul T. S. și apelantele T. L. A., T. L. și T. (fostă B.) M. A. împotriva sentinței penale nr. 797/06.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.03.2015, potrivit căreia pronunțarea a fost amânată pentru termenul de astăzi, 24.03.2015, când,

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 797/06.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._,

În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului T. S., din infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 Cod penal (291 infracțiuni de luare de mită), în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1, raportat la art. 308 alin. 1, 2 și art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (luare de mită în formă continuată, 291 acte materiale).

În baza de art. 289 alin. 1, raportat la art. 308 alin. 1, 2 și art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul T. S., fiul lui P. și A., născut la data de 06.10.1952, în . T., domiciliat în Reșița, .. 2, .-S., CI. ., nr._, CNP_, la:

- 3 (trei) ani închisoare pentru luare de mită în formă continuată.

În baza art. 67 alin. 2, raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g, k Cod penal pe durata de 3 (trei) ani.

Pe durata și în condițiile art. 65 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g, k Cod penal.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu, iar în baza art. 72 alin. 1 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii din data de 13 martie 2014 și a arestului la domiciliu din 1 aprilie 2014 la zi.

În baza art. 289 alin. 3 Cod penal a confiscat de la inculpat, în folosul statului, sumele de 31.890 lei, 3.950 euro, 100 USD, 8 pachete cafea, 1 litru țuică, 4 sticle cu vin, 1 sticlă whisky, un pachet ciocolată, o sticlă cu rachiu și o sticlă cu tărie, bunuri materiale aflate la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. București.

În baza art. 112 alin. 1 lit. m, alin. 2, 3 Cod penal a dispus confiscarea extinsă cu privire la:

-4.120 USD, depusă la CEC Bank cu recipisa nr._/1,

-51.244 de lei, depusă la CEC Bank cu recipisa nr._/1,

-108.115 euro, depusă la CEC Bank cu recipisa nr._/1,

-500 GBP, depusă la CEC Bank cu recipisa nr._/1,

- cabinet stomatologic situat în Timișoara, ., .. T., înscris în C.F. nr._-C1-U4, Timișoara, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 124 din 4.02.2013 de către T. S., cu suma de 50.000 euro;

- autoturism marca VW cu nr. de identificare WVWZZZ16ZCM615248, înmatriculat la data de 6.11.2012, cu nr._, pe numele T. S.;

- apartament nr. 8 situat în Timișoara, ., ., înscris în C.F. nr._-C1-U23 dobândit prin contract de vânzare autentificat sub nr. 248/27.02.2014, cu suma de 50.000 euro, pe numele T. A. L. – fiica inculpatului;

- autoturism marca Dacia cu nr. de identificare UU18SDDL_ înmatriculat la data de 1.08.2013, cu nr._, pe numele fiicei inculpatului T. L. A.;

- autoturism marca VW cu nr. de identificare WVWZZZAAZDD114862, înmatriculat la data de 11.07.2013, cu nr._, pe numele fiicei inculpatului T. L. A.;

În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, a menținut sechestrul asigurător înființat prin ordonanțele din 17 martie 2014, respectiv 17 aprilie 2014 cu privire la bunurile de mai sus.

A constatat executată măsura confiscării speciale pentru sumele de 31.890 lei, 3.950 euro, 100 USD, prin dispozițiile privind confiscarea extinsă.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, a ridicat sechestrul asigurător înființat prin aceleași ordonanțe, cu privire la următoarele bunuri:

- cota de 1/2 din apartamentul nr. 13 situat în Timișoara, ., jud. T., înscris în C.F. nr._-C1-U5 Timișoara, cumpărător T. S., cu prețul de 30.000 euro, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 937 din 21.09.2009;

- apartament nr. 6 situat în Timișoara, ., ., jud. T., înscris în C.F. nr._-C1-U1 Timișoara, cumpărător T. S., cu prețul de 43.000 euro, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 277 din 5.03.2010;

- apartamentul nr. 5, situat în Timișoara, . și garajul nr. 9, situat la aceiași adresă, înscris în CF_ Timișoara, dobândit de soții T. S. și L. prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1687/11.04.1996, cu suma de 3.000.000 lei;

- 5 terenuri arabile intravilan în suprafață de 611 mp, 611 mp, 612 mp, 612 mp, 604 mp, înscrise în C.F. nr. 2908 Dumbrăvița, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1103/17.05.2005, de către T. S., cu suma de 45.750.000 lei;

- teren intravilan în suprafață de 1500 mp situat în Timișoara, .. 17, înscris în C.F. nr._ Timișoara, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2282/17.09.2003, de către T. S., cu prețul de 50.000.000 lei;

- garaj nr. 2, situat în Timișoara, .. 10, înscris în C.F. nr. 9359l, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 207/11.04.2002 de către T. S., cu prețul de 30.000.000 lei;

- garaj cu teren în suprafață de 17,17 mp înscris în C.F. nr. 8448 Reșița, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2912 din 9.10.2001, de către T. S. cu prețul de 29.000.000 lei;

- imobile înscrise în C.F. nr. 4987 și nr. 4988 Moșnița Nouă, cu nr. cadastrale CC 129/3/18 respectiv CCI 129/3/19 constând în construcții intravilan în suprafață de 605 mp fiecare, dobândite prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1713 din 20.12.2007 de T. S., cu prețul de 21.175 euro fiecare dintre imobile;

- apartamentul nr. 1 din Reșița, .. 2, jud. C.-S., înscris în C.F. nr. 6511 Reșița, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9268/19.09.1994 de T. S. și T. L. cu suma de 150.000 lei;

- garajul nr. 2 situat în Timișoara, . în C.F. nr._-Cl-U2 Timișoara, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 225 din 23.02.2010 de către T. S. cu suma de 3500 euro;

- autoturism marca Audi cu nr. de identificare WAUZZZ8R79AOI 1344, înmatriculat la data de 24.12.2009 cu nr._, pe numele T. S.;

- apartament nr. 6 situat în Timișoara, ., ., jud. T., înscris în C.F. nr._-CT-UI Timișoara, pe numele numitei T. A. L., dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr. 846/16.06.2011 de la părinții T. S. și T. L. în calitate de donatori;

- garajul nr. 32 situat în Timișoara, ., înscris în C.F. nr._-Cl-U14, pe numele numitei T. A. L., dobândit prin contract de vânzare autentificat sub nr. 425/20.03.2012 la preșul de 3.500 euro;

- garajul nr. 13 situat în Timișoara, . C.F. nr._- C1-U8 Timișoara, pe numele numitei T. L. A., dobândit cu prețul de 3500 euro, prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 293/22.02.2011;

- carnete CEC emise de Banca Austria Unicredit AG pe numele numitului T. S., respectiv carnet nr._ deschis la 27.10.2011 cu sold 137.178,81 euro și carnet nr._ deschis la 15.11.2013 cu sold 41.041,22 euro.

A obligat pe inculpat să plătească statului 15.000 lei, cheltuieli judiciare.

Prin încheierea penală din data de 18.11.2014 pronunțată de Tribunalul A.

În baza art. 279 Cod procedură penală, s-a înlăturat omisiunea vădită strecurată în dispozitivul sentinței penale nr. 797 din 06 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în sensul că s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător înființat prin ordonanța din 17.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, în dosar nr. 12/P/2014, și asupra imobilului situat în Timișoara, ., județul T., înscris în CF nr._ Timișoara, cu privire la care instanța nu s-a pronunțat prin sentința arătată

Pentru a pronunța această sentință penală, Tribunalul A. a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din dosar nr. 12/P/2014, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrat la această instanță la data de 26 mai 2014, au fost trimiși în judecată, în stare de arest la domiciliu, inculpații T. S., Cenda I. O. și U. I. D., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că inculpatul T. S. ocupă postul de expert al asigurărilor sociale al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii C.-S., iar inculpații U. I. D. și Cenda I. O. ocupă posturile de experți ai asigurărilor sociale în cadrul Biroului de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., zona Caransebeș, respectiv medic al Biroului de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., zona O. – M. Nouă – Bozovici.

La data de 09.01.2014, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea de dr. Telbiș S., dr. U. I., dr. Cenda I. O., dar și de către alte cadre medicale a infracțiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 din Codul penal raportat la art. 6 din legea nr. 78/2000, complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 din Codul penal și fals intelectual prevăzută de art. 289 din Codul penal raportat la art. 17 lit. c din legea nr. 78/2000.

De asemenea, s-a reținut că, medicul șef al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii C.-S., dr. T. S. și medicii specialiști în medicina muncii de la cabinetele de expertiză medicală din Caransebeș și M. Nouă, dr. U. I.-D. și dr. Cenda I. O., în complicitate cu alți medici, încadrează nejustiflcat persoane în grad de invaliditate în "schimbul" unor beneficii materiale.

Dr. T. S., dr. U. I.-D. și dr. Cenda I. O., solicită și primesc sume de bani de la petenți cuprinse între 1.000-3.000 lei sau contravaloarea unei pensii, pentru a le aviza încadrarea în grad de invaliditate, respectiv pentru a-i menține în această categorie, cu ocazia revizuirilor periodice în conformitate cu prevederile art. 55-64 din HG 257/2011.

Inculpatul T. S., in calitate de medic al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii C.-S., a primit sume de bani și alte foloase material de la un număr de 361 de pacienți, în vederea obținerii sau, după caz, prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacității de muncă, respectiv de atestare oficială a gradului de invaliditate și a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare, activități specifice atribuțiilor sale de serviciu.

Pacienții inc. T. S. i-au dat acestuia produse sau sume de bani (numerar sau puși în plic), pe care inculpatul îi punea într-un sertar al biroului, de unde îi lua la sfârșitul consultațiilor și îi număra.

În data de 03.02.2014, la cabinetul medicului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., inc. T. S. s-au prezentat 21 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 18 dintre acestea sume de bani în lei și valuta, în plicuri sau în bancnote înmânate direct pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind de la pacienții care s-au prezentat la cabinetul său de expertiză, sume de bani, la sfârșitul acestei zile de consultații inculpatul a obținut, în mod ilegal, suma totală de 1.550 de lei și 500 de euro.

În data de 04.02.2014 la cabinetul lui TELB1S S. s-au prezentat patru persoane în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. La sfârșitul acestei zile de consultații inculpatul a obținut, în mod ilegal, suma totala de 100 de euro și 400 de lei.

În data de 05.02.2014 la cabinetul lui T. S. s-au prezentat 24 de persoane în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 22 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind, în mod ilegal, suma totală de 1.900 de lei și 300 de euro.

În data de 06.02.2014, la cabinetul lui T. S. s-a prezentat un număr de 7 persoane în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate, dintre care 4 au oferit same de bani medicului, medicul primind de la următorii pacienții care s-au prezentat la cabinetul său de expertiză și care au fost identificați și audiați următoarele sume de bani: M. E. care a oferit un plic, care conținea potrivit declarației sale acte medicale obținând semnătura medicului pe decizia privind încadrarea în grad de invaliditate și acordarea dreptului de pensionare, și T. D. suma de 300 de lei cu ocazia primirii deciziei de menținere a gradului de invaliditate și a pensiei corespunzătoare.

În data de 07.02.2014, la cabinetul lui T. S. s-au prezentat un număr de 24 de persoane în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 22 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind de la pacienți suma totală de 3.280 de lei și 400 de euro, precum și un pachet de cafea lacobs.

În data de 10.02.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 31 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 25 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind de la pacienți în mod ilegal, suma totală de 1200 de lei și 250 de euro.

În data de 11.02.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiza Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 8 persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 6 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 600 de lei.

În data de 12.02.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 25 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 20 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 1.770 de lei și 230 de euro

În data de 13.02.2014, la cabinetul lui T. S. s-au prezentat 6 persoane pentru a li se elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, din care MAGHETI M. a oferit suma de 700 lei pentru acordarea deciziei de menținere a gradului de invaliditate.

În data de 14.02.2014, la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 21 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 18 dintre acestea produse și sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind așadar, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 1.800 de lei și 200 de euro

În data de 17.02.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 27 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 19 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind așadar, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 1.000 de lei.

La data de 18.02.2014, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul a primit de la 5 pacienți din cei 6 care s-au prezentat la cabinetul său de expertiză sume de bani, în mod ilegal, suma totală de 550 de lei.

În data de 19.02.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 20 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 15 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind de la următorii pacienții care s-au prezentat la cabinetul său de expertiză și care au fost identificați și audiați, suma totală de 2.250 de lei și 50 de euro și un pachet de cafea.

La data de 20.02.2014, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul a primit de la 4 pacienți din cei 12 care s-au prezentat la cabinetul său de expertiză, suma totală de 220 de lei.

În data de 21.02.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 24 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 15 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 1.350 de lei și 50 de euro, un litru de țuică, două sticle cu vin, o ciocolată și două pachete de cafea.

În data de 24.02.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 26 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 11 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 1.200 de lei, un pachet de cafea și o sticlă cu rachiu.

În data de 25.02.2014, la cabinetul lui T. S. s-au prezentat 9 pensionari de invaliditate, medicul primind de la 2 dintre aceștia plicuri cu bani respectiv de la H. R., care s-a prezentat și în data de 27.02.2014, a primit decizia de pensionare și de la T. M., care a oferit suma de 100 lei pentru acordarea deciziei a gradului de invaliditate.

În data de 26.02.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 10 pensionari de invaliditate, medicul primind de la 3 dintre aceștia plicuri cu bani fiind identificat și audiat V. V., pensionar de invaliditate din 03.02.2012, care a oferit suma de 100 de lei cu ocazia acordării deciziei de menținere în grad de invaliditate.

În data de 03.03.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 31 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 18 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind așadar, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 2.000 de lei și 350 de euro.

La data de 04.03.2014, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul a primit de la 4 pacienți sume de bani, fiind identificată șl audiată S. I. care a oferit medicului suma de 60 de lei cu ocazia eliberării deciziei de menținere în grad de invaliditate.

În data de 05.03.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 35 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 27 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 1.800 de lei și 300 de euro.

În data de 06.03.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 15 persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 7 dintre acestea sume de bani în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate. Din cele 15 persoane prezente 2 au oferit sume de bani medicului care însă le-a restituit pacienților.

La sfârșitul acestei zile de consultații inculpatul a obținut așadar, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 80 de lei și 100 de euro.

În data de 07.03.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 24 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 16 dintre acestea bunuri și sume de bani, în lei și valută, suma totală de 780 de Iei, 350 de euro, un pachet de cafea Jacobs de 500 g, o sticlă de tărie.

În data de 10.03.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 31 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 24 dintre acestea bunuri și sume de bani, în lei și valută, 2 persoane i-au oferit lui T. S. produse alimentare, inculpatul a obținut așadar, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 2.350 de lei și 120 de euro, un pachet de cafea și două sticle cu vin.

În data de 11.03.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 12 de persoane pensionate, a primit de la 10 dintre acestea bunuri și sume de buni, în lei și valută, inculpatul a obținut așadar, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 500 de lei și 50 de euro.

În data de 12.03.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 47 de persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate. Medicul a primit de la 39 dintre acestea bunuri și sume de bani, în lei și valută, în plicuri sau în bancnote înmânate direct, pentru a elibera decizii de menținere în gradul de invaliditate și implicit a pensiei corespunzătoare, precum și pentru a emite decizii de pensionare pentru grad de invaliditate, inculpatul primind așadar, în mod ilegal, de la pacienții audiați, suma totală de 4.050 de lei, 450 de euro, 100 USD și un pachet de cafea și o sticlă de whisky.

În data de 13.03.2014 la cabinetul șefului Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul Casei Județene de Pensii C. S., T. S. s-au prezentat 3 persoane pensionate în vederea reevaluării dosarelor pentru emiterea deciziei asupra capacității de muncă și menținerea gradelor de invaliditate, medicul primind de la DRÂGAN P., pensionar de invaliditate din 01.08.2008, suma de 50 de euro și de la M1HALKO NEGOITĂ, pensionar de invaliditate din 01.07.2012, suma de 100 de euro, activitatea inculpatului fiind întreruptă de intervenția organelor de urmărire, care s-au deplasat la sediul cabinetului de expertiză în vederea efectuării percheziției, ocazie cu care s-au găsit în sertarul biroului inculpatului sumele de bani declarate de către cei doi pacienți în cupiera precizată de către aceștia.

Analizând actele dosarului, respectiv declarațiile date de inculpat, care a recunoscut săvârșirea faptei imputată și care a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală, potrivit prevederilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, declarațiile martorilor audiați la urmărirea penală, procesele verbale de percheziție, procesele verbale de redare a înregistrărilor efectuare în mediu ambiental, instanța a reținut aceeași stare de fapt descrisă mai sus, potrivit actului de inculpare.

Prin rechizitoriu, s-a reținut în sarcina inculpatului T. S. comiterea a 291 infracțiuni de luare de mită, reținându-se că faptele au fost comise în modalitatea concursului real de infracțiuni, fiind reținute ca incidente în cauză prevederile art. 38 Cod penal.

Raportat la modul de comitere a faptelor imputate inculpatului, instanța a apreciat că, în mod evident în speță sunt incidente prevederile art. 35 alin. 1 Cod penal, privind infracțiunea continuată, existând atât unicitate de rezoluție infracțională cât și subiect pasiv unic, în speță acesta fiind reprezentat de către stat, prin Casa județeană de pensii C.-S., astfel că, în baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului T. S., din infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 38 Cod penal (291 infracțiuni de luare de mită), în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1, raportat la art. 308 alin. 1, 2 și art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (luare de mită în formă continuată, 291 acte materiale).

Dispunând schimbarea încadrării juridice, au fost înlăturate și susținerile apărării potrivit cărora fapta inculpatului realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. 2 Cod penal, impunându-se achitarea întrucât inculpatul nu este funcționar public iar modalitatea de comitere a faptei nu se regăsește în dispozițiile alin. 2 din textul de incriminare, instanța a avut în vedere că inculpatul este considerat funcționar public, în sensul legii penale, potrivit prevederilor art. 175 alin. 2 Cod penal, întrucât a exercitat un serviciu de interes public, fapta fiind comisă în îndeplinirea serviciului public, în speță devenind astfel incidente și prevederile art. 308 alin. 1 și 2 Cod penal privind infracțiunile de corupție săvârșite de alte persoane prevăzute la art. 175 alin. 2 Cod penal.

Fapta inculpatului T. S. care, în perioada 03.02.2014 – 13.03.2014, în calitate de medic expert al asigurărilor sociale, angajat al Serviciului de Evaluări Medicale din cadrul Casei de Pensii C.-Sevcrin a primit diverse sume de bani și alte foloase material) de la un număr de 291 de pacienți, care s-au prezentat la cabinet pentru expertizarea capacității de muncă în vederea obținerii sau, după caz, prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacității de muncă, respectiv de atestare oficială a gradului de invaliditate și a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare, activități specifice atribuțiilor sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. art. 289 alin. 1, raportat la art. 308 alin. 1, 2 și art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (luare de mită în formă continuată, 291 acte materiale).

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, potrivit art. 74 alin. 1 Cod penal, instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșită de inculpat, concretizat în pericolul creat pentru valorile sociale ocrotite de legea penală, respectiv diminuarea încrederii cetățenilor în corecta activitate la locul de muncă a inculpatului, motivul și scopul comiterii faptei care pune în evidență lăcomia și dorința de înavuțire a inculpatului prin mijloace necinstite, dar și conduita procesuală a acestuia care a recunoscut comiterea faptei, precum și persoana inculpatului, cu nivel de educație ridicat, persoană cu vârstă de deplină maturitate și care se află la prima încălcare a legii penale, precum și prevederile art. 308 alin. 2 Cod penal, respectiv art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, ambele texte prevăzând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, astfel că va aplica inculpatului o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g, k Cod penal pe durata de 3 (trei) ani, cu aprecierea că executarea în detenție a pedepsei se impune raportat la fapta comisă și numărul mare de acte materiale ce realizează conținutul infracțiunii continuate, în contradicție cu susținerile subsidiare ale apărării, prin care s-a solicitat ca în cazul condamnării, pedeapsa ce se va aplica să fie suspendată sub supraveghere.

Pe durata și în condițiile art. 65 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g, k Cod penal.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu, iar în baza art. 72 alin. 1 Cod penal a dedus din pedeapsă durata reținerii din data de 13 martie 2014 și a arestului la domiciliu din 1 aprilie 2014 la zi.

În baza art. 289 alin. 3 Cod penal a confiscat de la inculpat, în folosul statului, sumele de 31.890 lei, 3.950 euro, 100 USD, 8 pachete cafea, 1 litru țuică, 4 sticle cu vin, 1 sticlă whisky, un pachet ciocolată, o sticlă cu rachiu și o sticlă cu tărie, bunuri materiale aflate la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. București.

În ceea ce privește confiscarea extinsă, s-a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea acestei măsuri de siguranță, valoarea bunurilor dobândite de către inculpat, împreună cu membrii de familie, soția și fiica T. A. L., studentă care nu realizează venituri, depășind în mod vădit veniturile dobândite în mod licit, în ultimii 5 ani înainte de comiterea infracțiunii, de către inculpat și soția sa, magistrat judecător, veniturile salariale anuale ale acestora, cumulate, fiind de circa 35.000 euro, mult sub valoarea bunurilor și a sumelor de bani dobândite în ultimii 5 ani(108.115 euro, apartament, autoturisme, etc.).

Apreciind că sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune confiscarea extinsă, au fost luate în considerare bunurile dobândite după data de 19 aprilie 2012, potrivit dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr. 356/2014, inclusiv pentru bunurile a căror proprietar este fiica inculpatului, din motivele arătate, astfel că în baza art. 112 alin. 1 lit. m, alin. 2, 3 Cod penal a dispus confiscarea extinsă cu privire la:

-4.120 USD, depusă la CEC Bank cu recipisa nr._/1,

-51.244 de lei, depusă la CEC Bank cu recipisa nr._/1,

-108.115 euro, depusă la CEC Bank cu recipisa nr._/1,

-500 GBP, depusă la CEC Bank cu recipisa nr._/1,

- cabinet stomatologic situat în Timișoara, ., .. T., înscris în C.F. nr._-C1-U4, Timișoara, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 124 din 4.02.2013 de către T. S., cu suma de 50.000 euro;

- autoturism marca VW cu nr. de identificare WVWZZZ16ZCM615248, înmatriculat la data de 6.11.2012, cu nr._, pe numele T. S.;

- apartament nr. 8 situat în Timișoara, ., ., înscris în C.F. nr._-C1-U23 dobândit prin contract de vânzare autentificat sub nr. 248/27.02.2014, cu suma de 50.000 euro, pe numele T. A. L. – fiica inculpatului;

- autoturism marca Dacia cu nr. de identificare UU18SDDL_ înmatriculat la data de 1.08.2013, cu nr._, pe numele fiicei inculpatului T. L. A.;

- autoturism marca VW cu nr. de identificare WVWZZZAAZDD114862, înmatriculat la data de 11.07.2013, cu nr._, pe numele fiicei inculpatului T. L. A..

Dispunând astfel, instanța a înlăturat susținerile inculpatului(fila120 dosar), potrivit cărora sumele de bani pe care le deține ar proveni din vânzări anterioare a unor apartamente(în anul 2007, respectiv 2013) și a unui garaj(în anul 2011) pentru care a obținut suma de 106.600 euro și 20.000 lei, plus veniturile salariale realizate împreună cu soția sa, întrucât și în aceste condiții sumele de bani și bunurile dobândite depășesc cu mult încasările din vânzări și venituri salariale, instanța având în vedere toate proprietățile dobândite de inculpat împreună cu soția sa menționate începând cu fila 113 rechizitoriu, respectiv un număr de 15 proprietăți(apartamente, terenuri etc.), cu privire la care nu se poate dispune confiscarea extinsă, bunurile fiind dobândite anterior datei de 19 aprilie 2012.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, s-a menținut sechestrul asigurător înființat prin ordonanțele din 17 martie 2014, respectiv 17 aprilie 2014 cu privire la bunurile de mai sus.

Totodată, s-a constatat executată măsura confiscării speciale pentru sumele de 31.890 lei, 3.950 euro, 100 USD, prin dispozițiile privind confiscarea extinsă.

În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, s-a ridicat sechestrul asigurător înființat prin aceleași ordonanțe, cu privire la următoarele bunuri:

- cota de 1/2 din apartamentul nr. 13 situat în Timișoara, ., jud. T., înscris în C.F. nr._-C1-U5 Timișoara, cumpărător T. S., cu prețul de 30.000 euro, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 937 din 21.09.2009;

- apartament nr. 6 situat în Timișoara, ., ., jud. T., înscris în C.F. nr._-C1-U1 Timișoara, cumpărător T. S., cu prețul de 43.000 euro, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 277 din 5.03.2010;

- apartamentul nr. 5, situat în Timișoara, . și garajul nr. 9, situat la aceiași adresă, înscris în CF_ Timișoara, dobândit de soții T. S. și L. prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1687/11.04.1996, cu suma de 3.000.000 lei;

- 5 terenuri arabile intravilan în suprafață de 611 mp, 611 mp, 612 mp, 612 mp, 604 mp, înscrise în C.F. nr. 2908 Dumbrăvița, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1103/17.05.2005, de către T. S., cu suma de 45.750.000 lei;

- teren intravilan în suprafață de 1500 mp situat în Timișoara, .. 17, înscris în C.F. nr._ Timișoara, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2282/17.09.2003, de către T. S., cu prețul de 50.000.000 lei;

- garaj nr. 2, situat în Timișoara, .. 10, înscris în C.F. nr. 9359l, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 207/11.04.2002 de către T. S., cu prețul de 30.000.000 lei;

- garaj cu teren în suprafață de 17,17 mp înscris în C.F. nr. 8448 Reșița, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2912 din 9.10.2001, de către T. S. cu prețul de 29.000.000 lei;

- imobile înscrise în C.F. nr. 4987 și nr. 4988 Moșnița Nouă, cu nr. cadastrale CC 129/3/18 respectiv CCI 129/3/19 constând în construcții intravilan în suprafață de 605 mp fiecare, dobândite prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1713 din 20.12.2007 de T. S., cu prețul de 21.175 euro fiecare dintre imobile;

- apartamentul nr. 1 din Reșița, .. 2, jud. C.-S., înscris în C.F. nr. 6511 Reșița, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9268/19.09.1994 de T. S. și T. L. cu suma de 150.000 lei;

- garajul nr. 2 situat în Timișoara, . în C.F. nr._-Cl-U2 Timișoara, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 225 din 23.02.2010 de către T. S. cu suma de 3500 euro;

- autoturism marca Audi cu nr. de identificare WAUZZZ8R79AOI 1344, înmatriculat la data de 24.12.2009 cu nr._, pe numele T. S.;

- apartament nr. 6 situat în Timișoara, ., ., jud. T., înscris în C.F. nr._-CT-UI Timișoara, pe numele numitei T. A. L., dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr. 846/16.06.2011 de la părinții T. S. și T. L. în calitate de donatori;

- garajul nr. 32 situat în Timișoara, ., înscris în C.F. nr._-Cl-U14, pe numele numitei T. A. L., dobândit prin contract de vânzare autentificat sub nr. 425/20.03.2012 la preșul de 3.500 euro;

- garajul nr. 13 situat în Timișoara, . C.F. nr._- C1-U8 Timișoara, pe numele numitei T. L. A., dobândit cu prețul de 3500 euro, prin contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 293/22.02.2011;

- carnete CEC emise de Banca Austria Unicredit AG pe numele numitului T. S., respectiv carnet nr._ deschis la 27.10.2011 cu sold 137.178,81 euro și carnet nr._ deschis la 15.11.2013 cu sold 41.041,22 euro.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 15.000 lei, cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul T. S. și apelantele T. L. A., T. L. și T. (fostă B.) M. A..

Prin memoriul depus inculpatul T. S. a criticat hotărârea mai sus arătată atât pentru nelegalitate cât și pentru netemeinicie arătând în motivare faptul că prima instanță a manifestat o atitudine excesivă dând spre executare inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare raportat la împrejurările concrete ale cauzei, la atitudinea profesională a inculpatului, la împrejurarea că acesta nu a condiționata actul medical de primire a unui folos necuvenit, gestul pacienților de a oferi mici atenții fiind în mod vădit o manifestare de recunoștință față de medic și de atitudinea profesionistă și amabilă pe care acesta a avut-o.

Se solicită ca instanța să constate că fapta medicului expert care în calitatea sa de”funcționar în sensul art. 308 c.p.” primește din partea pacienților plăți sau donații oferite de aceștia din proprie inițiativă în baza art. 34 alin. 2 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului și fără a exista nici o condiționare din partea acestuia a fost săvârșită în exercitarea unui drept recunoscut de lege (cu autorizarea legii) conform art. 21 alin. 1 teza I c.p.

Existența cauzei justificative a exercitării unui drept, astfel cum a fost reglementată de acest nou text, atrage incidența art. 16 alin. 1 lit.d) c.p. rap la art. 18 și art. 396 alin. 5 c.p.

Codul penal reglementează la art. 29-31 și cauzele generale care înlătură trăsătura generală a imputabilității, printre acestea regăsindu-se în cadrul disp. art. 30 alin.5 c.p. eroarea, care poartă (în cazul nostru) asupra caracterului ilicit al faptei comise datorită exercitării de către pacient a unui drept stipulat printr-o normă legală în vigoare, ceea ce constituie o cauză de neimputabilitate, sau cel puțin poate fi apreciată ca o circumstanță atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. 2 lit. b) c.p.p.

De asemenea se solicită a se avea în vedere și circumstanțele atenuante personale ale inculpatului la momentul stabilirii sancțiunii atunci când se aplică cuantumul și modalitatea de executare a acesteia, arătându-se faptul că inculpatul are vârsta de 62 ani, a îndeplinit profesia de medic timp de peste 35 ani, dovedind nu o foarte bună pregătire profesională ci și interes pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, loaialitate și respect față de pacienți, fiind o persoană competentă, onestă și bine pregătită profesional și care pe toată durata procesului a avut un comportament ireproșabil dovedind respect, față de actul de justiție și o asumare deplină și conștientă a situației în care se află.

Toate aceste împrejurări coroborate cu atitudinea procesuală de recunoaștere a învinuirii încă din faza de urmărire penală îndreptățesc solicitarea de a i se aplica o sancțiune neprivativă de libertate, respectiv o pedeapsă suspendată sub supraveghere, sancțiune pe care o consideră îndestulătoare pentru atingerea scopului pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei se arată faptul că prima instanță fără a proceda la o analiză completă a probatorului și efectuarea unei expertize, a înlăturat susținerea conform cu care sumele pe care le-au deținut la domiciliu provin din vânzări anterioare ale unor imobile survenite în anul 2007 și respectiv 2013 și din veniturile salariale, afirmându-se în mod nerealist faptul că sumele încasate din vânzări cât și din salariu sunt insuficiente pentru a justifica sumele de bani și bunurile dobândite, raportarea fiind făcută la totalitatea proprietăților familiei achiziționate indiferent de perioadă.

Sub acest aspect se arată faptul că hotărârea este nelegală deoarece instanța trebuia să aprecieze caracterul disproporționat al bunurilor în raport de termenul de regresiune de 5 ani, funcție de valoarea de la data dobândirii acestor bunuri și nu în raport de perioadele în care a obținut toate proprietățile.

În ceea ce privește sumele de bani deținute la domiciliu, se arată că acestea erau destinate achiziționării aparaturii medicale necesare dotării cabinetului stomatologic situat în Timișoara ., în care la terminarea Facultății de Medicină Dentară în anul 2016, urma să își desfășoare activitatea fiica inculpatului.

De asemenea se arată faptul că la stabilirea sechestrului au fost menționate bunuri care nu le aparțin, fiind total injustă măsura confiscării extinse prin crearea unui prejudiciu fiicei sale T. L. A..

Prin memoriul depus apelantele T. L. și T. A. L. au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate sub aspectul confiscării extinse arătând în motivare faptul că fiica inculpatului T. S. nu a avut nici o calitate în cauză, nu a fost citată niciodată și nu i-au fost solicitate dovezi privind modul de dobândire a bunurilor.

Se consideră că măsura confiscării extinse trebuia să vizeze exclusiv bunurile dobândite de persoana condamnată și cu privire la care planează suspiciunea că a obținut în mod ilicit și alte sume de bani decât cele care reprezintă obiectul material al infracțiunii deduse judecății, iar organele de cercetare aveau îndatorirea încă din faza de urmărire penală de a cita și a audia persoanele care au dobândit bunuri din presupuse venituri ilicite ale inculpatului și de administra probe care să confirme această presupunere.

Se mai arată faptul că instanța de judecată a calculat în mod greșit atunci când a stabilit în mod exclusiv pe baza datelor din rechizitoriu veniturile salariale anuale ale soților T., omițând să analizeze modul de viață al acestora, și felul în care și-au administrat fondurile într-o maniere care să-i asigure un trai zilnic relativ modest dar și posibilitatea achiziționării unor bunuri imobile pentru ei înșiși și fiica lor.

Prin apelul declarat T. (fostă B.) Maira A. a solicitat modificarea hotărârii primei instanțe referitor la confiscarea sumei de_ euro, bani ce au fost confiscați de la inculpat. Referitor la acest aspect arată că acești bani ce îi aparțin și sunt rezultatul încheierii la data de 20.09.2009 a unui înscris sub semnătură privată prin care a cedat în administrare cota de ½ în schimbul promisiunii inculpatului de a-i proteja interesele până la definitivarea procesului de divorț, ca urmare a încheierii unui act autentic(public) prin care inculpatul a devenit proprietar pe cota de ½ (transmisă de fapt în administrare) din apartamentul pe care B. M. A. în deținea împreună cu fostul ei soț.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1124/08.11.2013 a fost înstrăinat întreg imobilul situat în Timișoara . către numiții C. M. D. și G. A., ambii reprezentați prin mandatar Bara N. A. contra sumei de 40.400 euro, sumă pe care i-a înmânat-o inculpatului spre păstrare și ce a fost ridicată de la acesta cu ocazia percheziției.

Se solicită a se constat faptul că bunul imobil (cota ½ din apartamentul nr. 13 situat în Timișoara .) nu s-a aflat niciodată în patrimoniul inculpatului deoarece actul public (autentic) este simulat și doar actul secret (contra-înscrisul) a produs efecte juridice.

Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor de apel invocate precum și sub toate aspectele de fapt și de drept în condițiile art. 417 alin. 2 c.p.p., Curtea găsește apelurile declarate ca fiind neîntemeiate pentru următoarele motive:

Sub aspectul laturii penale, inculpatul a arătat faptul că ar fi un nonsens ca un funcționar asimilat celor publici astfel cum este definit de art. 175 alin. 2 c.p. să nu răspundă penal pentru fapte de corupție legate de îndeplinirea unui act conform îndatoririlor legale, în timp ce persoanele ce îndeplinesc o însărcinare în serviciul acestora să fie sancționați pentru asemenea conduită.

Curtea apreciază faptul că prima instanță în mod corect a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 289 c.p. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 38 c.p. în infracțiunea prev. de art. 289 alin. 1c.p. rap. la art. 308 alin.1, 2 c.p. și art. 35 alin. 1, art. 36 alin. 1 c.p. cu aplic. art. 6 din legea nr. 78/2000. Instanța a apreciat în mod corect faptul că inculpatul este considerat funcționar public în sensul legii penale, potrivit prev. art. 175 alin. 2 c.p., întrucât a exercitat un serviciu de interes public, fapta fiind comisă în îndeplinirea serviciului public, inculpatul acționând nu în calitate de medic curant, ci în calitate de medic expert al asigurărilor sociale, angajat al serviciului de evaluări medicale din cadrul Casei de Pensii C.-S..

Chiar și în situația în care am aprecia faptul că prin legea pacientului se prevede posibilitatea acestora de a face anumite donații medicului, Curtea apreciază că această situație nu s-ar putea regăsi în speța dedusă judecății atâta timp cât inculpatul astfel cum mai sus am arătat a acționat nu în calitate de medic curant ci în calitatea sa de expert pe un anumit domeniu în cadrul unei instituții publice.

Mai mult decât atât, chiar și în situația în care am aprecia că există corelativ dreptului pacientului de a face donații (de a da bani sau alte produse medicului), un drept al medicului de a primi, acest drept ar trebuie să poată fi exercitat nu anterior sau concomitent prestării serviciului medical, ci eventual ulterior prestării unui astfel de serviciu în considerarea modalității în care a fost tratat pacientul.

Nici chiar în situația în care aceste donații s-ar efectua după aplicarea tratamentului sau după efectuarea consultațiilor, investigațiilor de către medic, nu s-ar putea vorbi despre efectuarea unei donații în mod legal față de medicul curant atâta timp cât „diversele atenții” au fost solicitate anterior prestării serviciului de către medic, sau medicul a lăsat să se înțeleagă prin diverse mijloace sau metode că este dispus să ofere o bună tratare a pacientului în urma primirii unor astfel de mici atenții fie ele mascate chiar și sub forma donației.

Curtea apreciază faptul că actul medical nu trebuie a fi condiționat de acordarea sau neacordarea unor donații, aprecierea calității muncii desfășurate de către medic putându-se face de către pacienții acestuia ulterior după prestarea actului medical în condițiile în care donația se realizează către instituția medicală din care face parte medicul.

În speța dedusă judecății, inculpatul accepta „atențiile” oferite de către persoane atât anterior cât și în timpul examinării persoanelor, din probele administrate evidențiindu-se în prezentul dosar un număr de 291 de astfel de situații într-un interval de aproximativ o lună ceea ce conduce la concluzia că exista o practică încetățenită din partea inculpatului de a primi de la cei pe care îi examina bunuri sau bani, persoanele ce se prezentau în vederea examinării fiind îndreptățite să creadă că în urma oferirii sumelor de bani sau de bunuri inculpatul le va rezolva favorabil problema.

Referitor la modalitatea de individualizare a pedepsei, Curtea constată că prima instanță s-a orientat către minimul pedepsei prevăzut de lege având în vedere atât disp. art. 396 alin. 10 c.p.p. cât și disp. art. 35 alin. 1 c.p. (numărul mare de acte materiale comise într-un interval de timp relativ scurt) și a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru care a dispus executarea acesteia în regim de detenție.

Cu privire la susținerile inculpatului prin care acesta solicită a se avea în vedere aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, Curtea constată faptul că în speță chiar dacă sunt regăsite a fi îndeplinite condițiile prev. de art. 91 alin. 1 lit. a,b,c, c.p., în cauză instanța a constatat în temeiul art. 91 alin. 1 lit. d) c.p.p. faptul că în raport de persoana infractorului, de numărul mare de acte materiale comise, s-a apreciat că aplicarea pedepsei nu este suficientă fără executarea acesteia, în cauză neexistând garanții că prin supravegherea conduitei inculpatului pe o perioadă determinată acesta nu va mai comite alte fapte.

Mai mult decât atât, în lipsa apelului parchetului Curtea nu va putea analiza cuantumul pedepsei aplicate inculpatului sub aspectul temeiniciei, decât prin prisma unei eventuale reduceri a pedepsei și nu prin prisma unui apel în defavoarea inculpatului.

Astfel numărul mare de act materiale comise într-un interval de timp relativ scurt îndreptățeau prima instanță în raport de limitele de pedeapsă, de criteriile de individualizare a acesteia precum și de reținerea disp. art. 396 alin. 10 c.p.p. să aplice o pedeapsă peste limita minimă (de 3 ani închisoare) și astfel în speță nu s-ar mai fi putut discuta despre îndeplinirea cumulativă a condițiilor prev. de art. 91 c.p.

Aprecierea primei instanțe că o pedeapsă de 3 ani închisoare este îndestulătoare numai în situația executării acesteia a fost analizată de către instanța de apel stabilindu-se că în cauză prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu ar avea eficiență, iar pedeapsa nu și-ar atinge scopul și nici rolul său astfel că acest capăt de cerere urmează a fi respins de către Curtea de apel.

În ceea ce privește măsura confiscării precum și măsura sechestrului asigurator, Curtea constată faptul că atât inculpatul cât și persoanele interesate T. L., T. A. L. și T. (fostă B.) M. A. au contestat aceste măsuri dispuse de către instanță, astfel că apelurile declarate în cauză vor fi analizate deodată sub aceste aspecte.

De-a lungul perioadei cuprinse între 03.02.2014 – 13.03.2014 în timpul supravegherii inculpatului s-a constat faptul că acesta a primit diverse sume de bani și foloase materiale de la un număr de 291 persoane care s-au prezentat la cabinet pentru expertizarea capacității de muncă în vederea obținerii, sau, după caz, prelungirii deciziei de pensionare pentru grad de invaliditate, pentru a le elibera decizii medicale privind pierderea sau diminuarea capacității de muncă, respectiv de atestare oficială a gradului de invaliditate și a drepturilor de asigurări sociale ce decurg din această încadrare.

Astfel cum a arătat și judecătorul fondului, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa și descrise prin rechizitoriu, prima instanță dispunând condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 3 ani închisoare, soluție ce astfel cum mai sus am arătat, a fost menținută de către instanța de apel.

Ca urmare a aplicării condamnării, instanța a constatat a fi îndeplinite condițiile prev. de art. 1121 C.p. și a dispus confiscarea extinsă asupra sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziției precum și asupra autoturismelor și apartamentelor identificate și pentru care valoarea acestora dobândită într-o perioadă de 5 ani anterior comiterii infracțiunii depășește în mod vădit veniturile obținute de către inculpat și familia acestuia, ținând cont totodată și de dispozițiile decizie nr. 356/2014 ale Curții Constituționale.

În ceea ce privește veniturile dobândite de către inculpat și familia acestuia, Curtea constată că la dosar s-a depus raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, din care rezultă cuantumul sumelor de bani încasate de către inculpat și soția acestuia începând cu ianuarie 1991, fără a se stabili și care au fost cheltuielile efectuate de către inculpat și familia acestuia.

Pentru a se putea stabili dacă între veniturile inculpatului și ale familiei și bunurile dobândite de către aceștia (conform înscrisurilor depuse la dosar) există o disproporție vădită, în cauză s-a procedat la compararea sumelor de bani cheltuite de-a lungul timpului în vederea achiziționării diverselor imobile precum și a autoturismelor constatându-se astfel cum se arată și în raportul de evaluare depus cu titlu informativ de către A.N.I. la data de 10.03.2015 că între averea dobândită și veniturile realizate există o diferență semnificativă.

Raportul mai sus arătat vizează în special averea dobândită de către soția inculpatului (T. L.), și care a fost acumulată în cea mai mare parte din veniturile salariale ale acesteia, și care comparativ cu ale soțului său erau mult mai mari, ceea ce conduce la concluzia că din salariul obținut de către inculpat precum și din tranzacționarea diverselor imobile împreună cu soția acestuia nu puteau cumula sumele de bani astfel încât să poată achiziționa numărul mare de imobile deținute de către aceștia, precum și autoturismele înscrise în circulație atât pe numele lor cât și pe numele fiicei lor.

În ceea ce privește veniturile numitei T. A. L., Curtea constată faptul că aceasta de-a lungul timpului nu a prestat nici o activitatea remunerată fiind și în prezent în continuarea studiilor, iar afirmațiile acesteia referitoare la obținerea de diverse sume de bani ca urmare a acceptării unor donații din partea rudelor nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă.

Ca urmare a acestui fapt, Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că bunurile mobile de valoare (autoturismele) precum și bunurile imobile ce se găsesc înscrise pe numele T. A. L. au fost achiziționate cu banii primiți de la părinții săi (inculpatul T. S. și soția sa T. L.), sume care astfel cum mai sus am arătat depășeau în mod vădit veniturile obținute licit de aceștia de-a lungul timpului.

În ceea ce privește afirmațiile inculpatului și ale numitelor T. L. și T. A. referitoare la calcularea unei diferențe între veniturile obținute de-a lungul timpului și suma bunurilor pe care aceștia le dețin, Curtea constată faptul că veniturile realizate de către soții T. sunt mult inferioare sumelor cheltuite pe bunurile pe care aceștia le dețin în proprietate împreună cu fiica lor (ce nu a realizat niciodată venituri), fără a lua în calcul cheltuielile zilnice necesare traiului, care ar fi dus și mai mult la diminuarea sumelor de bani ce ar fi putu fi cheltuite pentru obținerea bunurilor mobile și imobile.

Nici dacă se economiseau toți banii încasați cu titlu de venituri fără a exista vreo cheltuială zilnică din partea inculpatului și a familiei acestuia, nu s-ar fi reușit achiziționarea tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de către aceștia și a sumelor de bani depuse în diferite instituții bancare, astfel încât să poată fi justificată valoarea acestora.

În ceea ce privește apelul declarat de către numi ta T. (fostă B.) M. A., Curtea constată faptul că în cauză există contractul autentic și care face dovada față de terți atât a vânzării imobilului cât și a sumei de bani încasate, actul secret încheiat între inculpat și numita T. M. A. neavând valoare juridică în instanță, acesta putând fi opozabil numai părților semnatare.

Chiar și în situația în care am aprecia ca fiind real actul secret Curtea constată faptul că prețul vânzării a fost de 30.000 euro, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, iar suma pe care numita T. M. A. o solicită a fi restituită de către instanță este de 40.400 euro, bani pe care numita T. M. pretinde că i-ar fi înmânat inculpatului, și care ar fi fost ridicați cu ocazia percheziției de către organele judiciare.

Cu toate acestea, la dosar nu s-a depus nici un fel de dovadă din care să rezulte că numita T. M. A. ar fi înmânat spre păstrare această sumă de bani inculpatului, deși la dosar se invocă existența unui act secret prin care s-a dat numai în administrare parte din imobilul situat în Timișoara, ., adică mai puțin decât suma de_ euro.

Din cuprinsul hotărârii atacate Curtea reține faptul că judecătorul fondului a avut în vedere disp. deciziei nr. 356/2014 a Curții Constituționale și a dispus confiscarea extinsă numai cu bunurile dobândite și ce nu au putut fi justificate valoric după data de 19.04.2012, și nu pentru cele dobândite în urmă cu 5 ani de la momentul săvârșirii infracțiunii, astfel cum prevăd dispozițiile legale.

În acest sens se poate observa faptul că prima instanță a dispus ridicarea sechestrului asigurator asupra unui număr de 13 imobile, asupra autoturismului marca Audi cu nr. de înmatriculare CVS-06-GRD, și asupra carnetelor CEC emise de către Banca Austria Unicredit AG pe numele inculpatului menținând sechestrul asigurator asupra bunurilor asupra cărora a dispus confiscarea extinsă și care astfel cum mai sus am arătat au fost dobândite după data de 19.04.2012.

Pentru cele mai sus arătate, Curtea urmează a respinge apelurile declarate în cauză urmând ca în baza art. 275 alin.2 c.p.p. să oblige apelanții la plata a câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.p.p. respinge apelurile declarate de inculpatul T. S. și apelantele T. L. A., T. L. și T. (fostă B.) M. A. împotriva sentinței penale nr. 797/06.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

În baza art. 424 alin. 2 și 3 C.p.p. menține măsura arestului la domiciliu dispus pentru inculpat și deduce în continuare arestul la domiciliu din 06.11.2014 la zi.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă inculpatul și apelantele T. L. A., T. L. și T. (fostă B.) M. A. la plata sumei de câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.

Președinte,Judecător,

I. PopescuConstantin C.

GREFIER,

C. P.

Red. I.P./14.05.2015

Tehnored. C.P./4 ex/14.05.2015

Primă instanță: Trib.A.

Jud. T.D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Luarea de mită. Art.289 NCP. Decizia nr. 327/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA